Sunteți pe pagina 1din 14

Nulitatea actului juridic civil

Noţiuni generale

1.Definiţia nulităţii

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele
contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea
este sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se
respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate a actului juridic.
Din această definiţie, pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:
- este o sancţiune de drept civil;
- priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto sensu;
- intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează
condiţiile de validitate a actului juridic;
- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice
edictate pentru încheierea valabilă a acestuia, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic
în întregul lui;
- actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului
urmărit de dispoziţia legală încălcată;
- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu
legea este acela al încheierii actului juridic;
Funcţiile nulităţii:
a) Funcţia preventivă constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra
subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor
sale de validitate.
b) Funcţia sancţionatorie intre în acţiune atunci când funcţia preventivă nu
şi-a dovedit eficienţa, constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate
pentru încheierea valabilă a actului juridic civil.
c) Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul
actelor juridice civile asigură prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii
respectarea normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului
juridic civil.

2. Concepţia despre nulitate

Într-un trecut mai îndepărtat, se considera că un act juridic lovit de nulitate nu


poate produce nici un efect, deci, în principiu, nulitatea era totală şi iremediabilă.
Mai târziu, ţinându-se cont de faptul că nulitatea, ca sancţiune a actului juridic
civil, nu reprezintă altceva decât mijlocul juridic prin care se restabileşte legalitatea
încălcată la încheierea actului juridic civil, a fost formulată concepţia proporţionalizării
efectelor nulităţii în raport cu finalitatea legii, spunându-se că trebuie înlăturate numai
acele efecte care contravin scopului edictării dispoziţiei legale încălcate, menţinându-se
însă celelalte efecte ale actului juridic respectiv. În cadrul acestei concepţii, se afimă că
nulitatea este, în principiu, parţială şi remediabilă.

3. Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni de drept civil

1. Nulitatea şi rezoluţiunea

Rezoluţiunea este acea sancţiune ce constă, în desfiinţarea retroactivă a unui


contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor
de către una din părţi.
Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele:
- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;
- atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactive;
- ambele presupun, în principiu, o hotărâre a organului de jurisdicţie.
Principalele deosebiri dintre cele două sancţiuni de drept civil sunt următoarele:
- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de
validitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;
- nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în vreme ce rezoluţiunea
intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu;
- cazul de nulitate exită în momentul încheierii actului juridic şi constă în
nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza
rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii şi constă în neexecutarea culpabilă a
obligaţiei de către una din părţi;
- rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor regului diferite în
privinţa începutului prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă
prescripţiei extinctive.

2. Nulitatea şi rezilierea

Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării


culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea
efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.
Rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul contractelor
sinalagmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că operează numai pentru viitor.
În consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă numeroase puncte
comune cu aceea dintre nulitate şi reziliere.
Efectele nulităţii se produc în principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai
pentru viitor, totuşi, în cazul actelor juridice cu executare succesivă, nici nulitatea nu
produce efecte pentru trecut.

3.Nulitatea şi revocarea

Revocarea, ca sancţiune de drept civil, constă în înlăturarea efectelor actului


juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de
ineficacitate a actului juridic civil.
Însă, între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri, anume:
- revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când nulitatea
presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate;
- nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic, în timp ce revocarea se aplică,
în principiu, liberalităţilor;
- cauza nulităţii este contemporană momentului încheierii actului juridic, pe
când revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului juridic;
- prescripţia extinctivă este supusă unor regului diferite.

4.Nulitatea şi caducitatea

Caducitatea este acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic


civil valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare
încheierii sale şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic.
Spre deosebire de nulitate, caducitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:
- presupune un act juridic valabil încheiat;
- produce efecte numai pentru viitor;
- presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic;
- împrejurarea care determină caducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa
autorului actului juridic.

5. Nulitatea şi inopozabilitatea

Inopozabilitatea este sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de


publicitate faţă de terţi, prevăzute de lege pentru anumite acte juridice.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi inopozabilitate sunt următoarele:
- nulitatea presupune un act juridic nevalabil, în vreme ce inopozabilitatea
presupune un act juridic încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la
condiţiile sale de validitate;
- în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile actului juridic, cât şi terţii,
însă, în caz de inopozabilitate, efectele actului juridic se produc faţă de părţi, dar
drepturile şi obligaţiile născute din actul respectiv nu pot fi opuse terţilor;
- cauzele de nulitate există în momentul încheierii actului juridic, pe când,
inopozabilitatea presupune, de regulă, neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare închierii
actului juridic;
- nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce
inopozabilitatea poate fi înlăturată, în materie de reprezentare, prin ratificare.

6.Nulitatea şi reducţiunea

Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu


nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru
restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi
comutativ.
În consecinţă, deosebim, pe de o parte, reducţiunea liberalităţilor excesive, adică a
legatelor şi donaţiilor făcute de cel ce lasă moştenirea şi care încalcă rezerva succesorală,
iar, pe de altă parte, reducţiunea unei prestaţii pentru leziune.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:
- nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducţiunea se
aplică fie liberalităţilor excesive, fie contractelor cu titlu oneros şi comutative.
- nulitatea implică un act nevalabil încheiat, pe când, în cazul reducţiunii
liberalităţilor excesive şi al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost făcute în
mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parţială, datorită încălcării
rezervei succesorale sau datorită apariţiei unor împrejurări, neavute în vedere de părţi în
momentul încheierii actului juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual;
- cauza nulităţii constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la
încheierea valabilă a actului juridic, iar reducţiunea este determinată fie de încălcarea
rezervei succesorale, fie de existenţa, de data aceasta în chiar momentul încheierii actului
juridic, a unei disproporţii vădite între contraprestaţii.

4. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă

În funcţie de natura interesului ocrotit deosebim nulitatea absolută şi nulitatea


relativă.
Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea
actului juridic civil, a unei norme juridice ce ocroteşte un interes general, obştesc (deci a
unei norme juridice imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiţie de
validitate pentru încheierea actului juridic).
Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului
juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes particular, individual (deci a
unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate
pentru încheierea actului juridic).
Desigur că, dacă legiuitorul precizează în mod expres că, în situaţia respectivă, este
vorba de o nulitate absolută, sau după caz, de o nulitate relativă, nu mai este necesară
stabilirea felului nulităţii în raport de natura interesului ocrotit, iar aceasta chiar şi atunci
când s-ar ajunge la o altă soluţie decât cea la care s-a oprit legiuitorul.

2.Nulitatea parţială şi nulitatea totală

Această clasificare se face după criteriul întinderii efectelor nulităţii.


Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele
actului juridic civil, celelalte efecte menţinându-se întrucât nu contravin legii.
Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic civil în întregime.
Trebuie totuşi reţinut că nulitatea parţială presupune, cu necesitate, un act juridic
cu un conţinut complex, în sensul că actul juridic are mai multe clauze şi deci mai multe
efecte, deoarece numai într-o asemenea situaţie s-ar putea pune problema desfiinţării unor
efecte şi a menţinerii altor efecte. De altfel, se poate constata că în practica judiciară
cazurile de nulitate parţială nu sunt foarte numeroase.
Următoarele situaţii nu reprezintă nulitate parţială, trebuind deci să nu fie
confundate cu aceasta:
- situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se
anulează în întregime numai unul;
- ipoteaza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de
voinţă produce efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;
- cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin
confirmare;
- ipoteza când actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă
ulterior este îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;
- situaţia când forma ad probationem nu a fost respectată, dar operaţiunea
juridică este valabilă;
Atragem atenţia că nu trebuie confundată clasificarea nulităţii parţiale şi nulităţii
totale cu clasificarea în nulităţi absolute şi nulităţi relative.

3.Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală

În funcţie de modul de consacrare legislativă, distinge nulitatea expresă şi nulitatea


virtuală.
Prin nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare,
într-o dispoziţie legală. Cele mai multe nulităţi fac parte din această categorie.
Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres prevăzută
de lege, dar care rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită
condiţie de validitate a actului juridic civil.

4.Nulităţi de fond şi nulităţi de formă

După felul condiţiei de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil,


nulităţile sunt de fond sau de formă.
Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii
unei condiţii de fond a actului juridic civil (consimţămând, capacitate, obiect, cauză).
Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei
cerute ad validitatem.

5.Nulităţi amiabile şi nulităţi judiciare

Unii autori mai împart nulităţile, în raport de modul de valorificare, în nulităţi


judiciare şi nulităţi amiabile.
Nulitatea amiabilă apare în situaţia în care părţile se înţeleg cu privire la nulitatea
actului juridic încheiat de ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin voinţa lor, fără a se
mai adresa organului de jurisdicţie competent.
Nulitatea judiciară apare în situaţia în care părţile nu se înţeleg în acest sens ori în
care ar fi vorba de un act juridic căruia nu i se poate pune capăt prin-un act simetric celui
prin care a luat naştere, deci nesusceptibil de o nulitate amiabilă, precum: recunoaşterea
de filiaţie, căsătoria, adopţia etc., fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic să fie
declarată de organul de jurisdicţie competent.

Cauzele de nulitate

După cum rezultă din chiar definiţia nulităţii actului juridic civil, această sancţiune
de drept civil are drept cauză generică nerespectarea la încheierea actului juridic civil a
dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.
Într-o exprimare globală, se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic
civil următoarele:
- încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a încheia actul juridic
civil;
- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei actului juridic civil;
- nerespectarea formei cerute ad validitatem;
- nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă;
- nerespectarea dreptului de preemţiune;
- fraudarea legii.

Cauzele de nulitate absolută

Următoarele cauze atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:


- încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea civilă a persoanelor,
însă numai dacă este vorba: de nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă a
persoanei fizice, instituite pentru ocrotirea unui interes obştesc; de lipsa capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice; de nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de
folosinţă a persoanei juridice;
- lipsa totală a constimţământului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei actului juridic civil, dar numai atunci când: lipseşte
cauza datorită absenţei scopului imediat; cauza este ilicită sau imorală;
- nerespectarea formei cerute ad validitatem;
- nerespectare dreptului de preemţiune în cazul prevăzut de art. 52 din Codul
silvic;
- încălcarea ordinii publice;
- fraudarea legii.
Cauzele de nulitate relativă

Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:


- nerespectarea reglulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei, însă
numai atunci când: actul juridic este încheiat de persoana lipsită de capacitate de
exerciţiu, actul juridic de administrare s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi
este lezionar pentru minorul de 14 şi 18 ani, actul juridic de dispoziţie s-a încheiat fără
încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal sau a autorităţii tutelare, actul juridic s-a
încheiat pentru persoana juridică în lipsa ori cu depăşirea puterilor conferite, actul juridic
s-a încheiat cu nerespectarea unei incapacităţi speciale de folosinţă, instituite pentru
protecţia unor interese individuale;
- lipsa de discernământ în momentul încheierii actului juridic civil;
- viciile de consimţământ (eroare gravă, dolul, violenţa şi leziunea);
- nerespectarea dreptului de preemţiune în cazul prevăzut de art. 14 alin (a)
din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor şi în cazul prevăzut art. 15
alin. (2) şi art. 30 alin. (3) dn Legea nr. 16/1996 a Arhivelor naţionale.

Regimul juridic al nulităţii

1.Regimul juridic al nulităţii absolute

În cazul nulităţii absolute, regimul juridic al acesteia se concretizează în


următoarele reguli:
a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă din
oficiu, de procuror, precum şi de alte organe prevăzute de lege;
b) nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de
excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute fiind imprescriptibilă;
c) în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare.

1.a) Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă, de


procuror sau de alte organe prevăzute de lege.
Nulitatea absolută este menită să ocrotească interese obşteşti, aşa încât trebuie să se
dea posibilitatea unui cerc mai larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate
a unui act juridic civil.
Atunci când spunem că instanţa poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui
act juridic, avem în vedere ipoteza în care una din părţi declanşează un litigiu civil având
ca obiect executarea unui act juridic, iar instanţa, constatând că actul juridic ce constituie
fundamentul pretenţiei supuse judecăţii este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea
de chemare în judecată ca nefondată, fără însă a pronunţa şi nulitatea actului juridic
respectiv.
Având în vedere condiţiile exercitării acţiunii civile, rezultă că nulitatea absolută
nu poate fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, întrucât o
astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care să fie în legătură cu cauza
nulităţii absolute a actului juridic respectiv. Persoana care invocă nulitatea absolută a
unui act juridic trebuie să urmărească obţinerea unui folos propriu din anularea actului
respectiv.

1.b) Nulitatea absolută este imprescriptibilă


Indiferent că se valorifică pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, nulitatea
absolută poate fi solicitată oricând.
De la regula potrivit căreia nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv există
totuşi o excepţie privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, potrivit căruia, „prin derogare de la dreptul
comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an
de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

1.c) Nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare


Confirmarea expresă ori tacită a nulităţii absolute fiind, în principiu, inadmisibilă,
rezultă că un eventual act de confirmare ar fi şi el lovit de nulitate absolută.
Există însă şi unele excepţii:
- confirmarea, ratificarea sau executarea voluntară a unei donaţii nulă
absolut pentru lipsa formei cerute de lege, de către moştenitori sau de către cei care
reprezintă drepturile donatorului, după moartea acestuia, acoperă această nulitate;
- căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va
fi declarată nulă dacă între timp acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru
căsătorie a împlinit-o ori dacă soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată;
În cazul unei refaceri a actului juridic, primul act rămâne lovit de nulitate absolută,
iar actul refăcut este un nou act juridic, care îşi va produce efectele de la data încheierii
sale, iar nu de la data când a fost întocmit primul act.
Validarea actului juridic nul absolut, prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale
nerespectate în momentul încheierii lui, dă posibilitatea actului juridic să îşi producă
efectele de la data îndeplinirii condiţiei de validitate iniţial nerespectată.

2.Regimul juridic al nulităţii relative

În cazul nulităţii relative, regimul juridic al acesteia se concretizează în


următoarele regului:
a) nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana
ocrotită şi al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
b) nulitatea relativă trebuie invocată, pe cale de acţiune sau pe cale de
excepţiune, în termenul de prescripţie extinctivă, acţiunea în declararea nulităţii relative
fiind prescriptibilă;
c) nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit, de partea interesată.
2.a) Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana
interesată.
Nulitatea relativă este menită să ocrotească un interes individual.
Nulitatea relativă poate fi invocată:
- de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
- de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu, care de
altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil;
- de succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea
actului juridic;
- de creditorii chirografari ai părţii ocrotite;
- autoritatea tutelară poate invoca nulitatea relativă a actului juridic încheiat
de sau pentru incapabil;
- de ocrotitorul legal.

2.b) Nulitatea relativă este prescriptibilă


Nulitatea relativă, fiind instituită pentru ocrotirea unor interese individuale,
urmează să cedeze în faţa intereselor generale pe care le asigură instituţia prescripţiei
extinctive. Interesul general, deşi are prioritate faţă de interesul individual, nu îl
nesocoteşte pe acesta din urmă, întrucât cel care apreciază că prin încălcarea dispoziţiilor
legale la încheierea actului juridic i-au fost aduse atingeri propriilor interese nu este lipsit
de posibilitatea de a cere desfiinţarea actului juridic lovit de nulitate relativă, desigur
înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

2.c) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită
Este firesc ca persoana interesată să poată renunţa în mod valabil la dreptul de a
invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale.
Renunţarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulităţii relative şi se realizează
prin confirmare.
Aşadar, confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul
de a invoca nulitatea relativă. Ea poate fi expresă sau tacită.
Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe:
- să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă şi să fie făcut în
deplină cunoştinţă de cauză;
- viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativă să fi încetat în
momentul confirmării;
- să cuprindă obicetul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune de
motivul acţiunii în nulitate relativă;
- din cuprinsul actului să se desprindă intenţia de a acoperi nulitatea.
Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nici o îndoială asupra intenţiei de
acoperire a nulităţii relative.
Confirmarea, indiferent că este expresă ori tacită, are ca efect validarea actului
juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv, adică de la data când
a fost încheiat actul juridic confirmat.
3.Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă

Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi


exprimate, sintetic, în felul următor:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de instanţă
din oficiu sau de alte organe prevăzute de lege, nulitatea relativă poate fi invocată, în
principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă, în schimb, nulitatea relativă este
supusă prescripţiei extinctive;
- dacă nulitatea absolută nu poate fi, în principiu, acoperită prin confirmare,
nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit.

Efectele nulităţii

1.Definiţia efectelor nulităţii

Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice ale
aplicării sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a
unui act juridic civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la
condiţiile sale de validitate.
Generic, efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic civil născut din
actul juridic civil lovit de această sancţiune şi, prin aceasta, restabilirea legalităţii.
După executarea actului juridic civil lovit de nulitate, distingem următoarele
ipoteze:
- dacă actul juridic nu a fost executat până în momentul în care este anulat,
aplicarea sancţiunii nulităţii înseamnă că acel act nu mai poate fi executat nici după acest
moment, deci partea sau părţile actului juridic se află în situaţia în care nu ar fi făcut actul
juridic respectiv;
- dacă actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul
declarării nulităţii, aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic,
precum şi restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în
temeiul acelui act;
- dacă actul juridic a fost executat, iar, până în momentul declarării nulităţii,
una din părţile acestuia a încheiat un act juridic cu o terţă persoană, prin care fie s-a
transmis dreptul născut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept în strâsă
legătură cu dreptul născut din actul nul, aplicarea sancţiunii nulităţii presupune
desfiinţarea retroactivă a actului juridic executat, restituirea prestaţiilor efectuate în baza
acestui act, precum şi desfiinţarea actului juridic subsecvent.
2. Enumerarea principiilor efectelor nulităţii

Ipotezele menţionate mai sus permit evidenţierea celor trei principii ale efectelor
nulităţii:
- retroactivitatea efectelor nulităţii;
- repunerea în situaţia anterioară;
- anularea atât a actului juridic iniţial, cât şi a actului juridic subsecvent

3. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia


nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii
se produc din chiar momentul încheierii actului juridic civil.
Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil decurge din
principiul legalităţii, în sensul că restabilirea legalităţii, încălcată la încheierea actului
juridic civil, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv.
Excepţii
- păstrarea de către posesorul de bună-credinţă a fructelor culese în intervalul
de timp cât a durat buna sa credinţă, caz în care neretroactivitatea efectelor nulităţii se
întemeiază pe ideea protecţiei posesorului de bună-credinţă, deci pe principiul ocrotirii
bunei-credinţe.
- cazul căsătoriei putative, în sensul că efectul retroactiv al declarării nulităţii
căsătoriei este înlăturat faţă de soţul ce a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei,
care păstrează statutul de soţ dintr-o căsătorie valabilă pe perioada cuprinsă între
momentul încheierii căsătoriei şi cel în care hotărârea judecătorească de anulare a
căsătoriei devine definitivă;
- cazul copiilor dintr-o căsătorie anulată, în sensul că anularea căsătoriei nu
produce nici un efect faţă de copiii din această căsătorie nu numai pentru trecut, dar nici
măcar pentru viitor;
- modificarea numelui de familie numai pentru viitor, în cazul anulării
recunoaşterii de filiaţie, precum şi în cazul anulării căsătoriei;
- cazul declarării nulităţii unei societăţi comerciale înmatriculate în registrul
comerţului.

4.Principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum)

Principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia
tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile
raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Acţiunea prin care care se solicită restituirea unor prestaţii efectuate în executarea
actului juridic anulat trebuie fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză. Totuşi, atunci
când este vorba de un contract sinalagmatic, iar ambele părţi şi-au executat obligaţiile
înainte de anularea acestuia, nu ar mai fi îndeplinite condiţiile materiale ale intentării
acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, într-o asemenea ipoteză, restituirea
prestaţiilor executate urmează a fi fundamentată pe plata nedatorată, întrucât obligaţia
fiecăreia dintre părţile contractului sinalagmatic apare ca şi când nu a existat vreodată.
Sub aspect procedural, cel interesat poate să aleagă una din următoarele două căi
procedurale: să solicite, în acelaşi timp, atât declararea nulităţii, cât şi restabilirea situaţiei
anterioare sau să solitice mai întâi anularea actului juridic, iar, dacă instanţa va dispune
defiinţarea acestuia, să declanşeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea
prestaţiilor efectuate în baza actului juridic anulat.
Excepţii
- menţinerea, până la data anulării, a efectelor produse de un contract cu
executare succesivă, adică imposibilitatea obiectivă de restabilire a situaţiei anterioare;
- cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai dacă a profitat, integral sau
parţial, de avantajele patrimoniale prilejuite de acel act juridic;
- cazul aplicării principiului nemo auditul propriam turpitudinem allegans
(nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate
pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept) la actele juridic cu obicet imoral sau
cauză imorală;
- cazul în care se încheie, cu încălcarea unei condiţii de validitate, un act
juridic prin care se transferă proprietatea unor materiale de construcţie care sunt
încorporate în terenul proprietatea cumpărătorului, iar numai după aceasta se anulează
actul juridic;
- cazul când dobânditorul dintr-un act juridic prin care s-a transmis dreptul
de proprietate sau un alt drept real principal, lovit de nulitate, ar putea invoca
uzucapiunea;
- cazul în care a intervenit prescripţia extinctivă a acţiunii în restituirea
prestaţiilor executate în temeiul actului juridic lovit de nulitate.

5.Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto


iure dantis, resolvitur ius accipientis)
Desemnăm prin acest principiu regula de drept potrivit căreia anularea actului
juridic iniţial atrage şi anularea actului juridic subsecvent, datorită legpturii lor juridice.
În practică, aplicarea acestui principiu se concretizează în două situaţii specifice,
anume:
- în cazul „actelor autorizate”, anularea autorizaţiei administrative conduce la
anularea şi a actului juridic civil care se întemeia pe acea autorizaţie;
- în cazul a două acte juridice, din care unul este principal, iar celălalt accesoriu,
anularea actului principal atrage şi anularea actului accesoriu, în temeiul principiului
accesorium sequitur principale.
Excepţii
Aceste excepţii se întemeiază fie pe principiul ocrotirii bunei-credinţe a
subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, fie pe necesitatea asigurării securităţii şi
stabilităţii circuitului civil.
- cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului, menţinerea
acestora fiind justificată de interesul economic ori social sau de ocrotirea bunei-credinţe;
- cazul în care proprietarul unui bun mobil îl înstrăinează, după care
dobânditorul din acest act juridic înstrăinează acel bun mobil uni terţ de bună-credinţă, iar
ulterior primul act juridic este anulat, astfel va fi menţinut actul juridic încheiat cu terţul
de bună-credinţă;
- cazul în care deşi cel care a fost declarat mort pe cale judecătorească poate
cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale, totuşi,
dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va dovedi că la
data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă;
- cazul celui care, întemeindu-se pe înscrierea din cartea funciară, a dobândit
un drept real imobiliar cu bună-credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros, însă numai
după trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost înregistrată cererea sa de
înscriere a dreptului real imobiliar respectiv în cartea funciară. Acţiunea în rectificare va
produce efectele faţă de terţele persoane care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu
bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare;
- cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu gratuit al unui drept
real imobiliar, însă numai dacă au trecut 10 ani de la data la care s-a înregistrat cererea lui
de înscriere a respectivului drept în cartea funciară;

6.Reguli de drept care înlătură principiul quod nullum est nullum producit efectum

Regulile de drept care, în concurs cu principiul quod nullum est nullum producit
efectum, îl înlătură sunt următoarele:
- principiul conversiunii actului juridic;
- regula error communis facit ius;
- principiul răspunderii civile delictuale.

Principiul conversiunii actului juridic


Prin conversiunea actului juridic se înţelege considerarea manifestării de voinţă
în sensul în care reprezintă un act juridic valabil, iar nu numai în sensul în care reprezintă
un act juridic lovit de nulitate. În cazul conversiunii, manifestarea de voinţă este calificată
ca echivalentă unui anumit act juridic, chiar dacă nu este valabilă ca alt act juridic.
Pentru a opera conversiunea actului juridic, trebuie întrunite cumulativ următoarele
condiţii:
- să existe un element de diferenţă între actul juridic nul şi actul juridic ce urmează
a fi considerat valabil;
- actul juridic pentru care a fost emisă manifestarea de voinţă să fie anulat efectiv şi
total;
- actul juridic ce urmează a fi socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de
validitate, iar acestea să se regăsească în chiar actul juridic desfiinţat;
- manifestarea de voinţă a părţii sau, după caz, a părţilor să fie favorabilă
conversiunii, adică din această manifestare de voinţă să nu rezulte inadmisibilitatea
conversiunii.
Nu este vorba de conversiune în următoarele cazuri:
- actul juridic nu este încă desfiinţat, bucurându-se de prezumpţia de validitate;
- unele clauze sunt anulate, iar altele menţinute;
- actul juridic apare ca nul datorită denumirii greşite date de părţi;
- dintre două acte juridice încheiate de aceleaşi părţi, se desfiinţează numai
unul;
- refacerea actului juridic;
- validarea actului juridic prin confirmare sau prin îndeplinirea ulterioară a
cerinţei legale nerespectate la încheierea lui;
- novaţia.
Principalele aplicaţii ale conversiunii actului juridic sunt următoarele:
- cazul manifestării de voinţă, care este nulă ca vânzare-cumpărare, dar
valorează antecontract de vânzare-cumpărare;
- cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate, însă valabil ca act de revocare
a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinarea desfiinţat;
- cazul actului de înstrăinare a unui bun succesoral de către moştenitor, nul
ca atare, însă valabil ca acte de acceptare a succesiunii.
Regula error cummunis facit ius
Această regulă, denumită de unii autori şi „principiul validităţii aparenţei în drept”,
înlătură nulitatea unui act juridic încheiat într-o situaţie de eroare comună, obşteacă.

Principiul răspunderii civile delictuale


Partea vinovată de cauza de nulitate solicită anularea actului juridic civil, deşi
cealaltă parte contractantă ar urma să sufere un prejudiciu tocmai datorită anulării actului
respectiv, prejudiciu care va trebui să fie reparat de cel culpabil.
În legislaţia noastră, înlăturarea nulităţii ca urmare a principiului răspunderii civile
delictuale priveşte cazul minorului. În măsura în care minorul ar săvârşi un delict civil cu
ocazia încheierii actului juridic, atunci el nu va putea cere anularea actului respectiv,
deoarece cealaltă parte ar fi prejudiciată; cel care a săvârşit fapta ilicită trebuie să îl
despăgubească pe cel care a fost prejudiciat de acea faptă, prejudiciul respectiv urmând să
provină tocmai din anularea actului juridic în cauză, aşa încât cea mai potrivită formă de
reparare a prejudiciului este menţinerea actului juridic ca valabil. Practic, în baza
principiului executării în natură a obligaţiilor şi al principiului reparării în natură şi
integrale a pagubelor, actul lovit de nulitate va fi menţinut, întrucât reprezintă cea mai
bună reparare a prejudiciului ce s-ar putea produce cocontractantului prin fapta ilicită a
minorului.