NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

Noţiune
Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrare
normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Din această definiţie pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:
- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil;
- priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice stricto senso;
- intervine când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate a
actului juridic;
- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru
încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;
- pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se recurge
la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin
scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată.
- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al
încheierii actului juridic.

Funcţiile nulităţii
Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii:
- funcţia preventivă: constă în efectul prohibitoriu exercitat asupra subiectelor de drept civil,
atenţionându-le astfel să încheie acte juridice cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în
legătură cu formarea lor;
- funcţia sancţionatorie: intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit eficienţă,
constând în înlăturarea efectelor Gcontrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă
a actului juridic civil;
- funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii: în domeniul actelor juridice civile, în
sensul că, prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii se asigură respectarea
normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.

Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni de drept

Nulitatea şi rezoluţiunea
Rezoluţiunea este acea sancţiune ce constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract
sinologmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din
părţi.
Asemănări:
- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;
- atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv;
- ambele presupun, în principiu o hotărâre a organului de jurisdicţie.
Deosebiri:
- o deosebire de ipoteză: dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezoluţiunea presupune un act
valabil încheiat;
- o deosebire de domeniu: dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluţiunea priveşte
doar contractele sinologmatice, cu executarea uno ictu;
- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului
încheierii actului, la rezoluţiune cauza rezoluţiunii este ulterioară acestui moment;
- rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privinţa începutului
prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripţiei extinctive;
Nulitatea şi rezilierea
Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a unui
contract sinologmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului
respectiv numai pentru viitor.
Conchidem că rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul
contractelor sinologmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că operează numai pentru
viitor. În consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă numeroase puncte comune
cu aceea dintre nulitate şi reziliere.
Ca element propriu acestei din urmă comparaţii, reţinem că, deşi efectele nulităţii se produc în
principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuşi în cazul actelor juridice cu
executare succesivă nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.
Nulitatea şi revocarea
Revocarea constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului
sau neexecutării culpabile a sarcinii.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de ineficacitate a
actului juridic civil.
Între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri , anume:
- cea de ipoteze: pe când nulitatea presupune un act nevalabil, revocarea presupune un act valabil
încheiat;
- cea de dată a cauzelor: dacă nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii
actului, revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului;
- cea de domeniu: dacă nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil, revocarea se aplică în
principiu actelor cu titlu gratuit ( liberalităţi);
- cea privind prescripţia extinctivă a acţiunilor (supuse unor reguli diferite).

Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

1. În funcţie de natura interesului (general sau individual) urmărit prin dispoziţia legală încălcată
la încheierea actului juridic civil deosebim:
- nulitatea absolută;
- nulitatea relativă.
Nulitatea absolută este cea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei
norme care ocroteşte un interes general, obştesc.
Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic civil, a
unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal.
Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este desemnată în legislaţie, practică sau chiar
doctrină, prin formulele: actul este „nul de drept" sau „nul", ori „nul de plin drept", iar nulitatea
relativă este indicată prin formulele: „actul este anulabil", „actul poate fi anulat".
2. În funcţie de întinderea efectelor nulităţii, nulitatea poate fi parţială sau totală.
Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului
juridic civil.
Nulitatea totală este aceea care desfiinţează actul juridic civil în întregime.
Nulitatea parţială înseamnă ineficacitatea numai a unei clauze sau a unor clauze, dar nu toate, ale
aceluiaşi act juridic.
Combinând criteriile de clasificare enumerate mai sus, putem distinge între nulitate absolută şi
parţială, nulitate absolută şi totală, nulitate relativă şi parţială, nulitate relativă şi totală.

Regimul juridic al nulităţilor

1 .Regimul juridic al nulităţii absolute

Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţii absolute sunt:
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes: aceasta înseamnă că pot invoca
nulitatea absolută: părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa din oficiu;
- acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată oricând indiferent
de timpul scurs de la data încheierii actului;
- nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă ori tacită; această regulă este
impusă de natura obştească a interesului ocrotit prin norma a cărei încălcare atrage nulitatea
absolută. Inadmisibilitatea confirmării nulităţii absolute nu se trebuie confundată cu validarea
actului prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale, nerespectată în momentul încheierii actului
(ex. obţinerea autorizaţiei administrative, până la anularea actului

2. Regimul juridic al nulităţii relative

Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:
- nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea
actului juridic: invocarea poate fi făcută personal de cel interesat, dacă are capacitatea necesară
pentru aceasta, dar poate fi făcută şi de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de
exerciţiu;
- acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie
invocată în termenul de prescripţie extinctivă;
- nulitatea relativă poate fi confirmată expres sau tacit: confirmarea expresă se realizează potrivit
art. 1190 C. Civ.: „Actul de confirmare sau ratificare a unei obligaţii, în contra căreia legea
admite acţiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când cuprinde obiectul, cauza şi natura
obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a
repara viciul pe care se întemeia acea acţiune"; confirmarea tacită rezultă fie din executarea
actului anulabil fie din neinvocarea nulităţii înlăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

Între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri de efecte , ci doar deosebiri de
regim juridic. Pe baza celor exprimate mai sus, aceste deosebiri se pot exprima, sintetic, astfel:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, chiar şi din oficiu, nulitatea
relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost de nesocotit la încheierea
actului;
- dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este prescriptibilă;
- dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi
confirmată, expres ori tacit.