Conditii de valabilitate ale actului juridic administrativ

În cadrul formelor de activitate a administratiei publice putem distinge douã mari

categorii:

1) Formele producãtoare de efecte juridice, cele care dau nastere, modificã sau
sting raporturi juridice : actele administrative (de autoritate) ; contractele
administrative (sau actele administrative de gestiune) ; actele
administrative jurisdictionale ; actele juridice efectuate de organele
administratiei publice în calitatea lor de persoane juridice de drept privat
(drept civil, drept comercial, dreptul muncii) ; faptele materiale juridice ;

2) Formele de activitate care nu produc efecte juridice proprii, respectiv :

operatiunile tehnice materiale ; actele exclusiv politice ale organelor
administratiei publice

a) Actele administrative sunt acte juridice (manifestãri de vointã

fãcute în scopul nasterii, modificãrii sau stingerii raporturilor juridice, de care legea leagã
producerea acestor efecte juridice). Pentru a fi în prezenta unui act administrativ, acesta
trebuie sã întruneascã toate caracteristicile unui act juridic.

b) Actele administrative reprezintã manifestãri unilaterale de

vointã. Astfel se disting de alte acte juridice, care sunt rezultatul acordului de vointã a
douã pãrti, dintre care una este reprezentatã de un organ al administratiei publice.

c) Actele administrative sunt emise numai în realizarea

puterii publice. Din aceastã trãsãturã a actelor administrative decurge faptul cã ele
sunt obligatorii si executorii. Actele administrative sunt obligatorii pentru organul emitent,
atât timp cât nu au fost revocate sau abrogate. Apoi, actele administrative sunt obligatorii
pentru toate subiectele de drept ce desfãsoarã o activitate care cade sub incidenta
prevederilor lor. În al treilea rând, actele administrative sunt obligatorii si pentru organele
superioare din punct de vedere ierarhic celor emitente. În aceastã privintã, trebuie facuta
distinctia între actele administrative normative si cele individuale. Actul administrativ
normativ al organului inferior este obligatoriu pentru organul superior pânã când acesta din
urmã emite, la rândul lui, un act normativ cu un continut contrar celui al actului normativ
emis de organul inferior. Deoarece noul act normativ are fortã juridicã superioarã, el îl
abrogã pe cel al organului inferior. În cazul actelor individuale, acestea pot fi revocate sau
anulate de cãtre organul superior. Cât timp nu au fost revocate sau anulate, organul superior
trebuie sã le respecte. Prin caracterul executoriu al actelor administrative se întelege cã
acestea se executã din oficiu, fãrã a mai fi necesar sã intervinã instanta judecãtoreascã
pentru a-l învesti cu titlu executoriu.

d) Prin intermediul actelor administrative se organizeazã

executarea si se executã în concret legile. Aceastã trãsãturã decurge din
împãrtirea clasicã a functiilor statului (legislativã, executivã, judecãtoreascã). Dacã
organul ce îndeplineste functia legislativã edicteazã reguli de aplicare generalã – legile
(Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tãrii – art. 61, alin. 2 din Constitutie),

1
organele ce îndeplinesc functia executivã asigurã aplicarea acestor reguli (Guvernul,
potrivit programului sãu de guvernare acceptat de Parlament, asigurã realizarea
politicii interne si externe a tãrii si exercitã conducerea generalã a administratiei publice).
Pentru îndeplinirea acestei sarcini, organele executive desfãsoarã o activitate în baza
legii si pentru executarea legii, care îmbracã o formã juridicã specificã – actele
administrative. Consecinta o reprezintã forta juridicã inferioarã a actelor administrative
fatã de cea a legilor.

e) Actele administrative reprezintã forma juridicã specificã a

activitãtii organelor administratiei publice si au un regim juridic
specific. Actele administrative reprezintã forma juridicã specificã prin intermediul cãreia
se realizeazã activitatea organelor administratiei publice si de aceea ele sunt supuse unui
regim juridic specific, având în centrul sãu Legea contenciosului administrativ si continând
reguli specifice privind forma, procedura de emitere, conditiile de valabilitate si controlul
actelor administrative.

Pornind de la aceste trãsãturi, putem defini actul administrativ ca fiind actul

juridic unilateral, emis în realizarea puterii publice, prin care se realizeazã executarea si
se executã în concret legile, care reprezintã forma juridicã specificã a activitãtii
autoritãtilor administratiei publice.

Din punct de vedere al efectelor pe care le produc, actele administrative pot fi

normative sau individuale. Actele normative contin reguli generale de conduitã,
impersonale si de aplicabilitate repetatã, care privesc un numãr nedeterminat de subiecti.
Actele individuale reprezintã manifestãri de vointã ale organului competent care creeazã,
modificã sau stinge drepturi subiective sau obligatii pentru una sau mai multe persoane
determinate. În functie de continutul lor, actele administrative individuale pot fi grupate
în patru categorii: acte prin care se stabilesc drepturi si obligatii determinate pentru
subiectul cãruia i se adreseazã (ex., autorizatia de constructie), acte prin care se conferã
un statut personal beneficiarilor (ex., diploma scolarã, decizia de pensionare etc.), acte
administrative de sanctionare, acte administrative jurisdictionale. În functie de
organul de la care emanã: Presedintele Republicii emite decrete care pot fi normative
sau individuale, Guvernul emite ordonante, care au caracter normativ, si hotãrâri, care pot
fi normative sau individuale, Ministrii si conducãtorii altor organe centrale de specialitate
emit instructiuni, care au caracter normativ, si ordine, cu caracter normativ sau individual,
Consiliile judetene si locale adoptã hotãrâri normative sau individuale, presedintii
Consiliilor judetene emit dispozitii cu caracter individual, prefectii emit ordine, normative
sau individuale, primarul emite dispozitii, cu caracter normativ sau individual.

Conditiile de valabilitate ale actelor administrative

I. Actul administrativ trebuie sã fie emis de organul competent în limitele atributiilor

sale. Notiunea de competentã a unui organ administrativ desemneazã ansamblul atributiilor
sale si limitele exercitãrii lor. Atributiile organelor administrative reprezintã învestirea
legalã cu anumite prerogative1[1]. Competenta organelor administrative este de mai multe
feluri. Competenta materialã se referã la sfera atributiilor unui organ administrativ. Aceasta
este stabilitã prin lege si, în functie de competenta materialã, organele administrative pot fi
organe cu competentã generalã si organe de specialitate. Competenta teritorialã are în
vedere limitele teritoriale în care pot fi exercitate atributiile conferite de lege. Organele
centrale îsi desfãsoarã activitatea pe întreg cuprinsul tãrii, organele locale numai într-o
1] Ilie Iovãnas, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Ştiinţifică şi pedogogică, Bucureşti, 1977. vol. I,
p. 38.

2
unitate administrativ-teritorialã sau în alte limite stabilite de lege. Competenta temporalã
desemneazã perioada de timp în care organul administrativ poate sã-si exercite atributiile
legale.

II. Actul administrativ trebuie sã fie în conformitate cu continutul legilor si al actelor

normative cu fortã juridicã superioarã. Actul administrativ trebuie sã fie conform cu
continutul normelor juridice cuprinse în aceste acte normative. Orice normã juridicã
cuprinde o ipotezã, o dispozitie si o sanctiune. Organul administrativ trebuie sã emitã actul
dacã sunt întrunite conditiile de fapt prevãzute de ipoteza normei juridice sau sã se abtinã de
la emiterea actului în absenta acestora. Acesta trebuie sã adopte conduita corespunzãtoare
dispozitiei, asa cum este prevãzutã în norma juridicã. Organul administrativ are obligatia sã
aplice sanctiunea respectând scopul, continutul si modul de determinare ale acesteia,
conform legii.

III. Actul administrativ trebuie sã fie emis în forma si cu respectarea procedurii

prevãzutã de lege. Se au în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnicã
legislativã pentru elaborarea actelor normative (M.Of. nr. 139/31 martie 2000). Pãrtile
constitutive ale actului normativ sunt: titlul, formula introductivã si, dacã este cazul,
preambulul, partea dispozitivã, formula de atestare a autenticitãtii actului . Elementele
structurale ale pãrtii dispozitive sunt articolul, alineatul si enumerãrile din text, identificate
prin utilizarea literelor alfabetului românesc. Sistematizarea continutului actului normativ
presupune urmãtoarea ordine de prezentare a ideilor (art. 47): dispozitii generale sau
principii generale; dispozitii privind fondul reglementãrii; dispozitii tranzitorii; dispozitii
finale. Stilul de redactare al actelor normative trebuie sã fie concis, sobru, clar si precis,
care sã excludã orice echivoc, cu respectarea strictã a regulilor gramaticale si de ortografie.
În limbajul normativ, aceleasi notiuni se exprimã numai prin aceiasi termeni, iar exprimarea
prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face numai prin explicitare în text, la
prima folosire. Forma scrisã a actelor administrative normative este o conditie de
valabilitate, ori de câte ori legea prevede obligatia publicãrii lor. Actele administrative
individuale pot îmbrãca fie forma scrisã, fie cea oralã. În unele cazuri însã, legea
conditioneazã valabilitatea actelor administrative individuale de forma scrisã. Conditiile
procedurale ce determinã valabilitatea actelor administrative sunt manifestãri de vointã care
nu produc efecte juridice proprii. În functie de momentul emiterii actului administrativ, ele
se pot împãrti în: anterioare, concomitente sau posterioare. Conditiile procedurale
anterioare sunt: avizarea, obtinerea acordului prevãzut de lege din partea altui organ,
întocmirea unor rapoarte sau a altor acte de initiere a actelor administrative. Avizele
reprezintã puncte de vedere fundamentate, pe care organul care vrea sã emitã un act le cere
altui organ, compartiment sau functionar. Avizele pot fi: facultative, consultative si
conforme. Avizele facultative se caracterizeazã prin aceea cã organul care emite actul este
liber sã cearã un aviz, iar dacã l-a cerut, este liber sã se conformeze sau nu acestuia. Avizele
consultative sunt acelea în cazul cãrora organul emitent este obligat sã cearã avizul, dar nu
este obligat sã se conformeze acestuia. Avizele conforme trebuie cerute de organul care vrea
sã emitã un act administrativ, iar opiniile pe care le contin sunt obligatorii. Acordul
reprezintã consimtãmântul unui organ administrativ, dat în vederea emiterii unui act
administrativ de cãtre un alt organ. Organul emitent nu poate emite actul fãrã acordul
prevãzut de lege. Conditiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ sunt :
cvorumul, majoritatea cerutã de lege pentru adoptarea actului si motivarea. Cvorumul
reprezintã numãrul membrilor prezenti, necesar pentru ca organele colegiale sã poatã lucra
valabil. De regulã, pentru a se desfãsura valabil sedinta organului colegial, trebuie sã fie
prezenti cel putin jumãtate plus unu din numãrul membrilor. Majoritatea cerutã de lege
pentru adoptarea actului poate fi: relativã (jumãtate plus unu din numãrul membrilor
prezenti), absolutã (jumãtate plus unu din numãrul total al membrilor ce compun organul
administrativ) si calificatã (o majoritate mai mare decât cea absolutã, de regulã, de douã

3
treimi din numãrul membrilor organului administrativ). Conditiile procedurale posterioare
emiterii actelor administrative: aprobarea, confirmarea, comunicarea sau publicarea.
Aprobarea reprezintã o manifestare de vointã a unui organ superior, prin care acesta se
declarã de acord cu un act emis deja de un organ inferior, care, fãrã aceastã manifestare de
vointã posterioarã lui, nu ar produce, conform legii, efecte juridice [2]. Confirmarea, în
dreptul administrativ, are trei acceptiuni2[3]: în primul rând, ea desemneazã înstiintarea
persoanei interesate în legãturã cu faptul cã organul emitent al unui act îsi mentine punctul
de vedere exprimat anterior. În acest caz, confirmarea nu produce nici un efect si nici nu
conditioneazã valabilitatea actului emis anterior; în al doilea rând, confirmarea poate
acoperi un viciu al actului emis anterior. Aceastã confirmare reprezintã un act administrativ
distinct de cel confirmat. În al treilea rând, confirmarea are semnificatia unei forme
procedurale, atunci când fãrã ea actul administrativ nu poate fi pus în executare. Publicarea
actelor normative si comunicarea actelor individuale constituie si ele forme procedurale
ulterioare emiterii actelor administrative, reprezentând modalitãti de aducere la cunostinta
celor interesati a continutului actului juridic. Actele individuale se comunicã celor interesati.
Actele administrative cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunostinta publicã. Pentru ca actul administrativ sa fie valabil el trebuie adoptat nu numai de
organul (autoritatea) competent(a), dar si de functionarul competent, cu atributii spre
punerea lui in aplicare.

IV. Actul administrativ trebuie sã fie oportun. Oportunitatea nu puate fi confundata cu

legalitatea – sunt doua situatii juridice diferite de valabilitate – un act poate fi legal dar
poate fi inoportun. In timp ce legalitatea este controlata de instantele judecatoresti,
oportunitatea este controlata de autoritatiile administrative. Oportunitatea se apreciazã în
functie de câteva criterii: momentul adoptãrii actului, împrejurãrile în care urmeazã sã se
aplice, mijloacele materiale pe care le antreneazã aplicarea, conformitatea cu scopul legii.

Conditii de fond si forma ale actelor administrative

La emiterea actelor juridice administrative trebuiesc indeplinite anumite conditii de

fond si de procedura prescrise de lege pentru emiterea lor :

Conditii de fond

– Competenta – ansamblul atributiilor autoritatilor administrative dar si al

competentelor sau a persoanelor din autoritatea administrativa – apartine atat autoritatilor
administrative cat si functionarilor.
– Capacitatea juridica – desemneaza posibilitatea, vocatia de a participa ca
subiect independent de drept in raporturi de drept administrative – apartine numai organului
administrativ.
– Atributia – investirea lagala a anumitor prerogative – apartine numai
organelor si autoritatilor administrative.
2[2] Tudor Drãganu, Drept constituţional şi instituţii politice, Lumina Lex, 1998 p. 45.

[3] Ilie Iovãnas, Op.cit., vol.I, p. 45.

4
 Conditii de forma

- Forma scrisa - asigura conditiile pentru exercitarea controlului asupra

legalitatii actelor administrative si este absolut necesara in cadrul actelor cu caracter
normativ.
- Forma orala(verbala) – are de obicei caracter de urgenta si se manifesta sub
forma unor note telefonice sau a onor dispozitii verbale pe care un functionar in
exercitarea atributiilor de service le transmite altui functionar.
- Forma tacita(implicita) – in acest sens se pune problema stabiliri motivului
pentru care o anumita autoritate nu s-a pronuntat sau nu a actionat intr-o anumita situatie
data sau referitor la o cerere adresata.

Producerea efectelor juridice ale actelor administrative

Regula este cã actele administrative produc efecte din momentul publicãrii sau
comunicãrii. Ea cunoaste douã exceptii. Prima este aceea a actelor cu efecte retroactive (cea
mai importantã categorie o reprezintã actele administrative declarative, care nu creeazã
drepturi si obligatii, ci constatã existenta unor drepturi si obligatii nãscute anterior). A doua
exceptie este constituitã de actele care intrã în vigoare la o datã ulterioarã, în baza unei
dispozitii a legii, în baza vointei organului emitent (caz în care actul prevede data la care
intrã în vigoare) sau în baza procedurii specifice a emiterii actului (actele administrative
supuse aprobãrii sau confirmãrii).

Încetarea efectelor juridice ale actelor administrative

Actele administrative produc efecte juridice pânã în momentul scoaterii lor din vigoare
de cãtre organul emitent, organul ierarhic superior al acestuia, instanta de judecatã sau
Parlament, prin acte juridice. De asemenea, un act administrativ poate sã înceteze a mai
produce efecte juridice din cauza unor fapte materiale, de producerea cãrora legea leagã o
astfel de consecintã (moartea subiectului de drept, scurgerea timpului, executarea materialã
a actiunii prevãzutã de actul administrativ s.a.). Legea nr. 24/2000 precizeazã ca element
legislativ,

Abrogarea (scoaterea din vigoare) actelor normative sau a unor prevederi cuprinse în
acestea, atunci când sunt contrare unei noi reglementãri de acelasi nivel sau de nivel
superior. Abrogarea poate fi totalã sau partialã si are totdeauna caracter definitiv.

Suspendarea reprezintã operatiunea juridicã prin care înceteazã temporar efectele

juridice ale actului administrativ. Suspendarea poate interveni în temeiul legii sau poate fi
dispusã printr-un act juridic. Suspendarea prin act juridic poate fi dispusã de organul
emitent sau de organul ierarhic superior. Instanta de judecatã poate dispune suspendarea
unui act administrativ, în conditiile prevazute de Legea contenciosului administrativ.

Revocarea reprezintã operatiunea juridicã prin care organul emitent sau organul
ierarhic superior desfiinteazã un act administrativ. Cauza revocãrii poate fi ilegalitatea sau
inoportunitatea actului administrativ. Spre deosebire de suspendare, care determinã
încetarea temporarã a efectelor actelor administrative, revocarea duce la încetarea lor
definitivã. Totodatã, în timp ce suspendarea se hotãrãste, de regulã, când existã îndoieli în
privinta legalitãtii sau oportunitãtii actului, revocarea se dispune atunci când existã
certitudinea cã acesta este ilegal. EXCEPTII DE LA PRINCIPIUL REVOCABILITÃTII

5
ACTELOR ADMINISTRATIVE : actele administrative jurisdictionale, actele
administrative de sanctionare, actele administrative pe baza cãrora s-au nãscut raporturi
juridice civile, de muncã sau procesuale, actele care au generat drepturi subiective garantate
de lege prin stabilitate, actele administrative care au fost realizate material.

Anularea reprezintã operatiunea juridicã ce constã în manifestarea de vointã a unui

organ, care determinã încetarea efectelor juridice ale unui act administrativ. Anularea
poate fi pronuntatã de organele superioare ale administratiei publice si de organele
judecãtoresti. Organele administrative superioare au drept de anulare ca o consecintã a
dreptului de control general. Un act administrativ nu poate fi anulat decât pentru cauze
anterioare sau concomitente emiterii lui. Anularea are un caracter retroactiv, astfel încât ea
desfiinteazã efectele juridice ale actului si se considerã cã el nu a existat. Orice act
administrativ, datoritã faptului cã emanã de la o autoritate înzestratã cu atributii de putere
publicã, se bucurã de prezumtia de legalitate, pânã la proba contrarie.

Inexistenta. Existã însã situatii când prezumtia de legalitate nu poate sã opereze,

fiindcã încãlcarea legii este atât de evidentã, încât oricine o poate sesiza. Astfel de acte,
lovite de o nulitate care înlãturã orice aparentã de legalitate si care nu beneficiazã de
prezumtia corespunzãtoare, sunt numite acte inexistente. În cazul actelor inexistente,
oricine poate refuza executarea lor fãrã vreo consecintã juridicã.

Modificarea unui act normativ constã în schimbarea expresã a textului unora sau mai
multor articole ori alineate ale acestuia si redarea lor într-o noua formulare.

Completarea actului normativ constã în introducerea unor dispozitii noi, cuprinzând

solutii legislative si ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugã elementelor
structurale existente .

Rectificarea actului normativ intervine în cazul în care, dupã publicarea sa, se

descoperã erori materiale în cuprinsul sãu si se procedeazã la publicarea unei note
cuprinzând rectificãrile necesare.

Republicarea intervine atunci când actul normativ a fost modificat sau completat în
mod substantial si are la bazã dispozitia cuprinsã în actul de modificare, respectiv de
completare.

Interpretarea legalã presupune interventiile legislative pentru clarificarea sensului

unor norme legale si se realizeazã printr-un act normativ interpretativ de acelasi nivel cu
actul vizat, prin dispozitii interpretative cuprinse într-un nou act normativ, sau prin
modificarea dispozitiei al cãrei sens trebuie clarificat.