UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA- SIBIU”

FACULTATEA DE DREPT „SIMION BĂRNUȚIU”

SPECIALIZAREA: DREPT ID
CENTRU TUTORIAL: SIBIU

TITLUL PROIECTULUI:
NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
MUNTEANU CORNELIA

STUDENT:
CROITORU IOAN-GABRIEL
ANUL1

ANUL UNIVERSITAR 2021-2022

SEMESTRUL 1
 NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL
Definiție: Actul juridic civil este acea manifestare de voință destinată să
creeze, să modifice sau să stingă un raport juridic civil, în limitele și condițiile
dreptului obiectiv.
Termenul „nulitate” derivă de la latinescul nullitas și franțuzescul nullite
și are în mod obișnuit trei sensuri:
- lipsă totală de valoare, de talent;
- persoană fără competență;
- ineficacitatea unui act juridic din cauza absenței unei condiții de fond
sau formă.
Nulitatea actului juridic civil reprezintă sancțiunea de drept civil care
constă în lipsirea actului juridic civil de efectele juridice contrare normelor
juridice consacrate pentru valabila sa încheiere.
Caractere ale nulității actului juridic civil:
 Nulitatea este o sancțiune de drept civil;
 Verificarea îndeplinirii condițiilor de valabilitate a actului juridic
civil se raportează la momentul încheierii actului juridic civil;
 Afectează actele juridice civile; nu afectează faptele juridice civile;
 Intervine numai în situația în care legiuitorul nu a prevăzut altfel
printr-o dispoziție specială, cum este cazul posibilității adaptării
contractului afectat de viciul erorii.
Funcțiile nulității:
 Funcția preventivă – previne nerespectarea normelor de drept civil
prin efectul inhibitoriu pe care îl are asupra subiectelor de drept
civil, care își manifestă voință de a încheia un act juridic civil, fără
a respecta condițiile sale de valabilitate.
 Funcția sancționatorie – înlătură efectele actului juridic civil care
contravin normelor juridice care reglementează condițiile de
valabilitate a actului juridic civil.
Trebuie reținut că nulitatea are o mare arie de acțiune; ea poate invalida
toate actele juridice;ea nu privește faptele juridice.1

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C.
Munteanu, Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 360;
2. S. Cercel și C munteanu, Fișe de drept civil – Partea generală, Ed. Universul Juridic, București 2018 .
 Delimitarea nulității de alte cauze de ineficacitate a actului juridic
civil.
Pentru a contura mai precis specificul sancțiunii nulității și pentru
evitarea confundării ei cu alte sancțiuni civile, vom face câteva delimitări
esențiale între nulitate și alte cauze de ineficacitate a actelor juridice civile,
denumite cauze de ineficacitate stricto sensu:
a) Rezoluțiunea – sancțiunea civilă care constă în desființarea cu efect
retroactiv a unui contract sinalgmatic cu executare imediată, la cererea uneia
dintre părți ca urmare a neexecutării obligației celeilalte părți din cauze
imputabile acesteia.
Rezoluțiunea se deosebește de nulitate prin:
- domeniul de aplicare; în timp de rezoițiunea se aplică numai
contractelor sinalgmatice cu executare dintr-odată, nulitatea se aplică oricăror
acte juridice
Prin contract sinalgmatic înțelegem acea convenție care de la data
încheierii ei produce obligații reciproce și interdependente în sarcina ambelor
părți, obligația fiecărei părți avându-și cauza în obligația celeilalte;
- cauzele care o determină; câtă vreme rezoluțiunea intervine pentru
cauze ulterioare încheierii valabile a actului, nulitatea intervine pentru cauze
anterioare sau concomitente încheierii, constând în nerespectarea condițiilor
cerute de lege pentru valabilitatea actului.
- modul de aplicare; în timp ce în cazul rezoluțiunii, instanța nu este
obligată sa pronunțe rezoluțiunea, putând acorda mai întâi un termen de grație
debitorului, în cazul nulității judecătorul nu are nicio putere de apreciere, fiind
ținut să constate sau să pronunțe nulitatea daca sunt dovedite cauzele ei;
- răspnderea pentru daunele princinuite prin desfințarea actului este, în
cazul rezoluțiunii, o răspundere contractuală, deoarece între părți aexistat un act
valabil, dar în cazul nulității este o răspundere delictuală, deoarece actul este
desființat tocmai datorită că de la început el nu a fost valabil.
b) Rezilierea (care nu trebuie confundată cu rezoluțiunea, deși în limbajul
curent confuzia este frecventă) este sancțiunea civilă care constă în desființarea
pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în timp ca
urmare a neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze imputabile acesteia1

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 363-364;
 Rezilierea este identică în esența ei cu rezoluțiunea, de care se deosebește
prin domeniul de aplicare și prin lipsa caracterului retroactiv al sancțiunii.
De aceea, concluzia este că rezilierea se deosebește de nulitate prin aceste
trăsături și în plus prin cele arătate la rezoluțiune; pentru rezoluțiune, reziliere și
reducerea prestațiilor, a se vedea art. 1549-1554 C. Civ.
c) Inopozibilitatea este sancțiunea civilă care face ca situația juridică
creată printr-un act juridic să nu se impună respectului terțelor persoane, ca
urmare a nerespectării de către părți a formalităților de publucitate cerute de
lege pentru ca actul să fie opozabil terților.
Această sancțiune civil se deosebește de nulitate prin următoarele:
- domeniul ei privește actele pentru care legea prevede necesitatea
respectării unor forme de publicitate (în general, acte constitutive sau translative
de drepturi reale), pe când nulitatea se aplică tuturor actelor juridice;
- ea sancționează neîndeplinirea unor condiții de publicitate sau fraudarea
drepturilor terților, pe când nulitatea sancționează neîndeplinirea unor condiții
valide (de fond sau de formă);
- actul inopozabil este lipsit de efectele specifice doar față de terțul care a
invocat inopozabilitatea, în timp ce actul afectat de nulitate este lipsit de efecte
atât între părți, cât și față de terți;
- inopozabilitatea, în general, este legată de efectele concrete ale
sistemului de publicitate la care actul este supus, nulitatea nu depinde de un
astfel de sistem;
- inopozabilitatea presupune existența unui act juridic valabil între părți și
care produce efecte între acestea, nulitatea presupune un act nevalabil;
- inopozabilitatea este un mijloc de protecție a terților împotriva părților
actului juridic, în timp ce nulitatea poate fi invocată atât de terții interesați, cât și
de părțile actului juridic;
- actul lovit de inopozabilitate poate fi ratificat de către terțul îndreptățit
a-i opune sancțiunea în timp ce actul lovit de nulitate poate fi confirmat de către
partea îndreptățită a cere anularea lui;
- inopozabilitatea și nulitatea sunt autonome și au propriul regim juridic. 1

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 364-365;
 d) Revocarea, prin prisma analizată, este acea sancțiune civilă care constă
în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii gratificatului
ori neexecutării culpabile a sarcinii.
Deosebiri față de nulitate:
- întotdeauna revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, pe când
nulitatea dimpotrivă;
- cauzele de revocare sunt întotdeauna ulterioare încheierii actului juridic,
în timp ce ulitatea presupune cauze concomitente încheierii actului;
- de regulă, revocarea se aplică actelor cu titlu gratuit, iar nulitatea,
oricărui act juridic civil.
O precizare terminologică: termenul de revocare se folosește și în sensul
de denunțare unilaterală a unui contract, desigur, în condițiile prevăzute de
lege.
e) Caducitatea este aceea cauză de ineficacitate care constă în lipsirea de
efecte a unui act juridic datorită unui eveniment independent de voința sau de
culpa părților și care survine ulterior încheierii valabile a actului.
Deosebiri de nulitate:
- caducitatea intervine pentru cauze ulterioare încheierii valabile a actului
juridic, nulitatea pentru caue contemporane încheierii sale;
- cauzele caducității sunt independente de voința părților, cele ale
nulității, de regulă, aparțin părților;
- efectele caducității nu retroactivează (produce efece ex nunc), deoarece
pentru trecut nu s-a produs niciun efect; efectele nulității retroactivează.
f) Reducțiunea este sancțiunea civilă care constă în reducerea
liberalităților excesive, cu efecte retroactive de la data deschiderii succesiunii, a
legatelor și a donațiilor făcute de defunct, la cererea moștenitorilor rezervatari,
în măsura necesară restrângerii rezervei lor succesorale;
Reucțiunea se deosebește de nulitate prin faptul că:
- reducțiunea se aplică numai actelor civile cu titlu gratuit, pe când
nulitatea afectează orice fel de acte juridice;1

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 365-366;
 - legatele și donațiile sunt desființate total sau parțial, numai în măsura
necesară reîntregirii rezerei succesorale;
- reducțiunea poate fi cerută numai de moștenitorii rezervatari care sunt
terți în raport cu actul a cărui reducere o cer, pe când nulitatea (relativă) poate fi
invocată numai de cei ocrotiți, care sunt părți în actul juridic anulabil, iar
nulitatea absolută poate fi invocat de orice persoană interesată;
- reducțiunea presupune un act juridic încheiat în mod valabil și ea
intervine pentru o cauzp posterioară încheierii valabile a actului, aceasta
deoarece numai în momentul morții se poate aprecia dacă donațiile făcute
anterior sau legatele testamentare depășesc sau nu cotitatea disponibilă;
g) Inexistența. Teoria inexistenței își are originea în materia căsătoriei și a
fost creată de doctrina franceză pentru a răspunde unei nevoi practice.
Se identifică trei grade de ineficacitate a actului juridic:
a) actul este inexistent, când este lipsit de un element esențial,
indispensabil pentru formarea sa;
b) actul este nul , când este afectat de nulitate absolută, sau de plin drept,
când violează o dispoziție a legii sancționată cu nulitatea;
c) actul este anulabil sau nul de o nulitate relativă, când ineficacitatea sa
provine dintr-o manifestare imperfectă de voință.
Din cele expuse rezultă ca inexistența este sancțiunea care declară
invaliditatea unui act juridic civil care s-a îndeplinit cu neobservarea
condițiilor esențiale prevăzute de lege pentru existența sa; actul inexistent,
nefiind o realitate juridică, este un spectru fără consistență, un act fără formă.
Dintre deosebirile mai semnificative între nulitate și inexistență, sesizăm
următoarele:
- nulitatea presupune un act juridic imperfect încheiat care conduce la
invalidarea sa, inexistența presupune un act care nu există din punct de vedere
juridic, el având doar o existență fizică;
-actul lovit de nulitate va produce efectele specifice până la declararea sa
ca atare, actul inexistent este lipsit de orice efecte, chiar de la efectuarea sa;
- actul nul este susceptibil uneori de refacere sau confirmare, în timp ce
actul inexistent nu poate fi supus niciodată unor asemenea operașiuni;1

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 366-368;
 - efectele nulității constau în invalidarea actului declarat nul de organul
jurisdicțional, efectele inxistenței actului operează de drept, fără a fi necesară
nicio procedură;
Clasificarea nulităților.
Dată fiind diversitatea cauzelor care le determină, nulitățile pot fi
clasificateîn funcție de diferite criterii. Cea mai importantă clasificare a
nulităților se face în funcție de natura interesului ocrotit prin norma încălcată și
de regimul juridic care li se aplică; ea distinge nulități absolute de cele relative ;
între ele există o opoziție fundamentală.
Nulitatea absolută intervine în cazul în care ila încheierea actului s-au
încălcat norme juridice imperative, care au ca scop ocrotirea unor interese
generale, pe când nulitatea relativă intervine în cazurile în care la încheierea
actului s-au încălcat dispoziții legale care au ca scop ocrotirea unor interese
personale, particulare.
Regimul juridic al nulității absolute diferă de regimul juridic al nulității
relative sub trei aspecte:
a) nulitatea absolute poate fi invocată de orice persoană interesată și
chiar din oficiu de către instanța de judecată, pe când nulitatea relativă poate fi
invocată, de regulă,numai de către persoana ocrotită prin dispoziția legală
ncălcată la încheierea actului.
Îm cee ace privește nulitatea relativă, ea poate fi invocată de persoana în
onteresul căreia a fost edictatp dispoziția legală. Există însă excepții:
- dacă una dintre părți este incapabilă, atunci nulitatea relativă ca fi
invocată d„e reprezentantul legal ;
- în cazul în care una dintre părți decedează, dreptul de a acționa în
nulitate relativă este transmis avânzilor săi universali;
- creditorii chirogragi ai părții ocrotite pot acționa în anularea actelor
debitorului lor, dar numai în numele acestuia, pe calea acțiunii oblice;
- nulitatea relativă poate fi invocată de procurer conform art. 46 alin. (3)
C. civ. Și art. 92 alin (1) C.pr. civ.
Fără a stărui maim ult, vom reține că există:
i. Nulități relative care protejează exclusiv pe una dintre părți;

1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 369-373;
 ii. Nulități relative admise în interesul celor două părți ale
contractului;
iii. Nulități admise în interesul exclusiv al unui terț determinat.
Stingerea dreptului de a invoca nulitatea se realizează prin confirmare sau
prin prescripție.
b) Nulitatea absolute poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie
oe care de excepție , pe când nulitatea relativă nu poate fi invocată decât în
limita termenului legal de prescripție.
Invocarea nulității relative pe cale de excepție este însă imprescriptibilă
dearece art. 1249 alin. 2 reza a doua stabilește că parte căreia I se cere
executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului,
chiar și după împlinirea termenului de prescripție a dreptului la acțiunea în
anulare.
c) Nulitatea absolute, de principiu, nu poate fi acoperită prin
confirmarea actului, pe când nulitatea poate fi acoperită prin confirmarea
actului de către cel îndreptățit a cere anularea lui.
Refacerea, confirmare, ratificare. Dacă un act este lovit de nulitatea
absolute, părțile, avândîn vedere toate condițiile legale, pot să facă un ou act de
data aceasta valabil; el va fi valabil pentru toți participanții ; aceasta este
refacerea.
Confirmarea este un act juridic unilateral,, abdicative și accesoriu, cu
efecte retroactive, prin care o persoană renunță la dreptul său de a invoca
nulitatea unui act juridic prin acțiune în justiție și pe calea excepției .
Confirmarea poate fi expresă sau tacită.
Confirmarea expresă este un act juridic unilateral și trebuie să
îndeplinească condițiile de validitate ale oricărui act juridic. În mod deosebit,
actul de confirmare trebuie să îndeplinească și unele condiții speciale:
- trebuie sp emane de la persoana îndreptățită a invoca nulitatea
- cauza nulității actului trebuie să fi dispărut, pentru că altfel și actul de
confirmare v-a fi lovit de nulitate;
- actul de confirmare trebuie făcut în cunoștință de cauză,;1
- la momentul confirmării condițiile de valabilitate ale actului trebuie să
fie întrunite.
1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 374-376;
 Confirmarea poate fi și tacită dacă ea rezultă din acte sau fapte care nu
lasă nicio îndoială asupra intenției de confirmare a actului. Confirmarea tacită
rezultă din executarea voluntară a actului.
Efectul confirmării (fie ea expresă sau tacită) rezidă în renunțarea la toate
mijloacele procedural și excepțiile ce puteau fi opuse , sub rezerva drepturilor
dobândite și conservate de tertii de bună-credință.
Confirmarea nu se confundă nici cu ratificarea, care înseamnă actul prin
care o persoană devine parte într-un act valabil încheiat, dar care a fost făcut în
lipsă sau cu depășirea împuternicirii necesare, și niic cu refacerea, care
reprezintă un act nu.
Sinteză și comparație privind regimul juridic al nulității:
- nulitatea absolute poate fi invocată de orice persoană interesată, în
schimn nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă atât pe cale de acțiune, cât și pe
cale de excepție, iar nulitatea relativă este prescriptibilă atunci când este
invocată pe care de acțiune și imprescriptibilă pe cale de excepție;
- nulitatea absolute nu poate fi acoperită prin confirmarea actului, însă
nulitatea relativă poate fi confirmată express au tacit.
Alte clsificări ale nulităților
A. După întinderea efectelor:
1. Nulitate totală în două ipostaze: cand clauzele contrare legii, ordinii
publice și bunelor moravuri sunt prin natura lor esențiale; desi neesențiale,
contratul nu s-ar fi încheiat.
2. Nulitatea parțiată – desființează numai o parte dintre efectele actului
juridic sancționat, acele clause care contravin scopului normelor juridice
încălcate la încheierea actului.
B. După cum este sau nu prevăzută de lege, nulitatea poate fi:
a) Nulitate expresă (textuală) – când este anume prevăzute de lege;1
b) Nulitate virtuală (tacită, implicată) – când sancțiunea nu este prevăzută
expres de lege, dar nevalabilitatea actului rezultă neîndoielnic din caracterul
imperative al dispoziției legale încălcate sau din scopul urmărit de legiuitor.
1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 376-384;
 C. După felul condițiilor de validitate încălcate la încheierea actului
juridic, nulitatea acestuia poate fi o nulitate de fond sau o nulitate de formă.
D. După felul în care opresează nulitatea, putem distinge între nulitate
amiabilă (convențională) și nulitate jdiciară.
E. O clasificare contriversată în doctrină este aceea care se face și după
felul în care operează nulitatea:
a) nulitate de drept – care lovește actul „de plin drept”, de la sine instanța
de judecată vefiind chemată decât să o constate în caz de litigiu între părți;
b) nulitate judiciară, care nu operează de plin drept, ci numai dacă este
pronunțată printr-o hotărâre judecătorească; aceasta deoarece există o aparență a
actului care trebuie distrusă.
Cauzele nulității sunt acele împrejurări care învederează lipsa unui
element structuraș al actului juridic sau încălcarea unei condiții legale de
valabilitate a actului.
Sunt cause de nulitate absolute următoarele:
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de folosință atunci când
subiectul de drept nu are capacitatea de a fi titularul unui anumit drept sau unei
anumite obligații, bunăoară, etc;
- încălcarea dispozițiilor legale privind obiectuk actului juridic sau al
obligației, respectiv neîndeplinirea condițiilor de validitate ale acestora.
- nevalabilitatea cauzei în cazul în care cauza este ilicită sau imorală,
afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel;
- frauda la lege;
- nerespectarea formei ad validitatem;
Sunt considerate cauze de nulitate relativă următoarele:
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercițiu;
- lipsa discernământului;1
- viciile de consimțămând;
- lipsa cauzei actului juridic;

1
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 384-388;
 - nerespectarea dreptului de preempțiune în unele cazuri prevăzute de
lege. 2

Bibliogtrafie

2
1. O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu,
Ed. Univerul Juridic, București, 2017- pag. 388;
 O. Ungureanu și C. Munteanu, Drept Civil – Partea generală, Ediția
a II a, revăzută și adăugită de C. Munteanu, Ed. Univerul Juridic,
București, 2017;
 S. Cercel și C munteanu, Fișe de drept civil – Partea generală, Ed.
Universul Juridic, București 2018.