CURS INIȚIERE ÎN CARIERĂ – AGENȚI DE POLIȚIE

UNITATEA DE COMPETENȚĂ 1
COMPETENȚA 1: Comunică eficient în mediul profesional
şi organizaţional

TEMA 6: RELAŢIA CU PUBLICUL ȘI MASS-MEDIA

- Predare = 2 ore

PROBLEME:
I. PRIMIREA, ÎNREGISTRAREA ŞI SOLUŢIONAREA PETIŢIILOR CARE NU AU
CARACTER PENAL.
II. PRINCIPIILE, OBIECTIVELE ȘI DOMENIILE ACTIVITĂȚII DE RELAȚII PUBLICE ÎN
M.A.I., INTERVIUL-MODALITATE PRACTICĂ DE COMUNICARE.

COMPETENȚE DERIVATE:
- însușirea aspectelor generale privind primirea, înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor care nu
au caracter penal;
- identificarea regulilor de primire, înregistrare şi soluţionare a solicitărilor privind liberul
acces la informaţiile de interes public, conform legislației în vigoare;
- identificarea principiilor, obiectivelor şi domeniilor activităţii de relaţii publice în M.A.I;
- producerea de mesaje orale de tipul interviului ca şi modalitate practică de comunicare
inter-instituţională.

CONȚINUT:
Primirea cetăţenilor în audienţă, rezolvarea petiţiilor acestora sunt activităţi de bază ale
poliţiştilor, care implică relaţii funcţionale optime atât cu colegii cât şi cu cetăţenii în slujba cărora
aceştia se află.
Realizarea unui dialog fără frunţi crispate, folosirea unui limbaj cât mai adecvat, o ţinută
potrivită pentru timpul şi locul respectiv sunt elemente ce pot contribui substanţial la crearea unui
climat corespunzător.
Pornind de la binecunoscutele reflecţii româneşti „vorba dulce mult aduce” sau „vorba e de
argint, tăcerea e de aur” ar trebui să ne gândim mai mult la implicaţiile pe care le are
comportamentul nostru faţă de cei din jur, începând de la amabilitatea pe care poliţistul trebuie să o
manifeste în relaţiile interpersonale şi terminând cu grija acestuia pentru confidenţialitatea
informaţiilor pe care le deţine.

1. PRIMIREA, ÎNREGISTRAREA ŞI SOLUŢIONAREA PETIŢIILOR CARE NU AU

CARACTER PENAL

Pentru realizarea în condiţii optime a atribuţiilor ce le revin, poliţiştii trebuie să dea dovadă
de o înaltă competenţă profesională, dar şi de seriozitate, demnitate, modestie. Faţă de toţi
colaboratorii trebuie să dovedească solicitudine, iar faţă de cei mai în vârstă să manifeste deferenţă,
politeţe, amabilitate.
Sunt incompatibile în dezvoltarea unor relaţii interpersonale corecte manifestările de
îngâmfare, aroganţă, ifosele, veleităţile, tendinţele de grandomanie etc., care nu numai că nu
contribuie la bunul mers al instituţiei, dar vor crea o imagine negativă a acesteia, îi vor altera grav
prestigiul.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, examinare, evidenţă şi rezolvare a
petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în unităţile M.A.I. este reglementată de
prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, O.M.A.I.
nr. 33/2020 privind activităţile de soluţionare a petiţiilor, primire în audienţă şi consiliere a
cetăţenilor în Ministerul Afacerilor Interne.
 De altfel, petiţionarea reprezintă dreptul pe care îl are o persoană de a se adresa, de a aduce
la cunoştinţa autorităţilor publice un fapt sau o stare de lucruri şi de a solicita intervenţia acestora
pentru rezolvarea unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest lucru este stipulat
în art. 51 din Constituţia României, respectiv: „cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor
publice prin petiţii locale formulate în numele semnatarilor”, „iar autorităţile publice au obligaţia
să răspundă la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii”.
Poliţia are obligaţia de a soluţiona, potrivit competenţei, petiţiile ce îi sunt adresate în
virtutea dreptului de petiţionare prevăzut în constituţie.
Prin PETIŢIE - se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în
scris sau prin poşta electronică, de către cetăţeni, în nume propriu sau de organizaţii legal
constituite, inclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă, adresate unităţilor din structura
M.A.I., cu excepţia plângerilor sau denunţurilor penale.
Primirea şi înregistrarea petiţiilor în cadrul unităţilor de poliţie se realizează prin
formaţiunile de secretariat sau Relaţii cu Publicul, iar acolo unde nu există asemenea formaţiuni
(birouri orăşeneşti de poliţie, posturi comunale de poliţie etc.) prin grija şefului de poliţie
(înlocuitorului la comandă) sau cadrelor din compartimentul Poliţiei de Proximitate.
Unităţile M.A.I. primesc petiţiile la sediile lor, fie prin depunere directă, fie prin trimiteri
poştale sau email-uri.
În cazul depunerii directe la sediile unităţilor de poliţie, inclusiv după orele de program, este
obligatorie comunicarea către petiţionar a numărului şi datei înregistrării petiţiei în registrul de
evidenţă a petiţiilor.
În situaţia în care nu este asigurată o continuitate a activităţii în cadrul compartimentelor de
relaţii cu publicul în afara orelor de program, preluarea şi înregistrarea petiţiilor se va face de către
ofiţerul de serviciu, căruia la încheierea programului i se va comunica numărul de ordine care
urmează ultimei înregistrări operate în evidenţă în ziua respectivă.
La începutul programului de lucru al zilei următoare, acesta are obligaţia să le predea
compartimentului de relaţii cu publicul sau structurii care are atribuţie în acest sens.
Evidenţa petiţiilor se ţine în registrul prevăzut la Anexa nr. 2 din O.M.A.I. nr. 33/2020 şi/sau
pe bază de evidenţă computerizată.
După primire şi înregistrare, petiţiile se prezintă spre examinare şefului unităţii de poliţie,
care poate hotărî, după caz:
a) repartizarea spre verificare şi rezolvare
După examinare, comandantul (şeful unităţii de poliţie desemnează prin ordin rezolutiv,
scris, compartimentul, sau personal poliţistul) care va efectua verificarea şi stabileşte modalităţile şi
termenul de rezolvare, după caz.
b) trimiterea spre rezolvare, organului competent
Petiţiile adresate unităţilor de poliţie şi a căror rezolvare este de competenţa altor autorităţi
publice, instituţii sau organizaţii se trimit acestora în termen de cel mult 5 zile de la data primirii
lor, situaţie ce va fi adusă la cunoştinţa petiţionarilor.
c) clasarea petiţiilor
Comandanţi (şefii) de unităţi pot dispune clasarea petiţiilor fără efectuarea de verificări,
când apreciază că acestea nu prezintă interes pentru unitate, dacă se află într-una din următoarele
situaţii:
a) este anonimă şi nu conţine datele de identificare ale petiţionarului sau nu prezintă aspecte
ce pot fi verificate;
b) din conţinutul petiţiei ori din verificările efectuate anterior în instituţii medicale
specializate rezultă că petentul suferă de afecţiuni psihice de natură să afecteze discernământul;
c) cuprinde cereri contrare prevederilor legale ori se referă la probleme deja soluţionate şi
nu face trimitere la fapte sau dovezi noi;
d) sunt reclamate fapte comise de personalul M.A.I. care au fost cercetate ori sunt în curs de
cercetare de către organele Parchetului, cu excepţia abaterilor disciplinare.
În cazul în care se dispune clasarea directă conform uneia din situaţiile prevăzute, se va
trimite petenţilor un răspuns condescendent, cu explicaţiile şi îndrumările necesare.
Primirea, înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor se realizează astfel:
- se primeşte persoana care se prezintă la sediul unităţii de poliţie şi solicită consiliere;
- se stabileşte identitatea persoanei şi obiectul petiţiei prin utilizarea unui limbaj clar, concis, corect
şi adaptat situaţiei şi interlocutorului;
- persoanei i se furnizează informaţiile necesare, în funcţie de context, acestea trebuie să fie clare,
corecte şi utile;
- se îndrumă persoana, oferindu-i-se sugestii pentru soluţionarea problemelor prezentate, în
conformitate cu competenţele instituţionale. Sugestiile formulate trebuie să fie clare, corecte, utile şi
să aibă drept scop rezolvarea eficientă şi legală a problemelor prezentate;
- se înregistrează petiţia sau dacă nu se depune nici o petiţie se notează persoana în registrul de
evidenţă a petiţiilor sau persoanelor primite în audienţă;
- se eliberează bonul de înregistrare a petiţiilor;
- se dă curs soluţionării lucrării;
- activitatea de consiliere implică şi activitatea de asistenţă a victimelor unor infracţiuni, ce se
concretizează prin informarea persoanelor cu privire la drepturile pe care le au şi direcţionarea lor,
după caz către structurile specializate ale Ministerului Justiţiei sau O.N.G - urile cu obiect de
activitate în domeniu;
- consilierea se poate finaliza cu primirea în audienţă a persoanei la nivelul conducerii instituţiei în
cazul în care solicită acest lucru şi cererea este aprobată.
În activitatea practică s-au întâlnit situaţii speciale pentru care dispoziţiile în vigoare
stabilesc următoarele modalităţi de rezolvare:
a. dacă un petiţionar adresează mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor
conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns, care să facă referire la toate petiţiile
primite;
b. dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie, cu acelaşi conţinut, aceasta se
înregistrează, se conexează cu cea anterioară şi se ataşează, făcându-se menţiune despre faptul că s-
a răspuns.
Este foarte important ca aspectele semnalate să se cerceteze la faţa locului, discutându-se
atât cu autorii lor, cât şi cu alte persoane ce pot da relaţii în legătură cu obiectul verificărilor precum
şi cu cei la care se referă acestea, concretizându-se într-un raport/ referat cu rezultatul verificărilor,
care va cuprinde obiectul verificării, persoanele vizate, modalităţile şi procedeele verificării,
concluziile privind confirmarea sau neconfirmarea aspectelor sesizate, calificarea faptelor reţinute
cu indicarea probelor şi dovezilor pe care se întemeiază, cauzele şi condiţiile care au generat şi
favorizat comiterea abaterilor, aprecieri privind persoana vinovatului, măsuri luate/propuse .
Rezultatele cercetării aspectelor semnalate în petiţii şi măsurile ce se impun a fi luate vor fi
comunicate petiţionarilor, sub semnătura (în clar, numele, prenumele, funcţia, gradul profesional)
comandanţilor (şefilor), organelor de poliţie cărora le-au fost adresate şi a şefului compartimentului
care a soluţionat petiţia.
Răspunsurile se redactează complet şi temeinic argumentat pentru a convinge petiţionarii de
justeţea soluţiilor adoptate, respectându-se totodată prevederile legale privind protecţia informaţiilor
clasificate precum şi cele în materie de drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale şi indicându-
se, obligatoriu, temeiul legal al soluţiei adoptate.
Examinarea şi rezolvarea reclamaţiilor, sesizărilor, cererilor şi propunerilor, precum şi
comunicarea răspunsurilor către petiţionari, trebuie să se facă fără a depăşi 30 de zile de la primirea
acestora, de către unitatea competentă a le soluţiona.
În cazuri deosebite ce necesită o cercetare îndelungată, termenul de 30 de zile va putea fi
prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful unităţii care a primit petiţia pentru verificări sau de către
şeful ierarhic superior, pe bază de raport scris, cu trei zile înainte de expirarea termenului, urmând
ca petentul să fie informat de stadiul verificărilor.
c. reclamaţiile şi sesizările adresate unităţilor de poliţie din care în urma verificărilor rezultă
că se referă la fapte ce întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, se reînregistrează în
evidenţa lucrărilor penale şi se va consemna în Registrul de evidenţă a petiţiilor, acest lucru
comunicându-i-se şi petentului ;
d. metodologia de cercetare a reclamaţilor îndreptate împotriva personalului M.A.I. prevede
că persoanele desemnate să efectueze verificări vor proceda la chemarea persoanei vizate pentru a-i
aduce la cunoştinţă obiectul reclamaţiei şi a-i solicita clarificarea aspectelor printr-un raport
(declaraţie) preliminar(ă).
La terminarea cercetărilor, şeful comisiei sau cel desemnat, în mod obligatoriu va chema
persoana verificată şi îi va aduce la cunoştinţă rezultatele cercetării, precum şi dovezile care susţin
veridicitatea sau neconfirmarea aspectelor semnalate.

1.1. Primirea cetăţenilor în audienţă

Primirea cetăţenilor în audienţă de către ministrul de interne şi secretarii de stat se face în

zilele şi orele stabilite prin programul aprobat pentru desfăşurarea acestei activităţi prin
Secretariatul General al. M.A.I.
Primirea cetăţenilor în audienţă de către cadrele de comandă cu astfel de competenţe din
Inspectoratul General al Poliţiei, comandamentele de armă, direcţiile generale şi unităţile centrale,
se realizează săptămânal, în zilele şi orele stabilite prin programul aprobat de comandanţii (şefii)
acestora.
Primirea cetăţenilor în audienţă are loc, de regulă, în încăperi special amenajate.
Şefii unităţilor teritoriale de poliţie vor desfăşura periodic activităţi de relaţii cu publicul şi
primire în audienţă a cetăţenilor şi în alte localităţi din zonele de competenţă decât cele de reşedinţă.
Programele de audienţă ale conducerilor structurilor M.A.I., I.G.P.R, direcţiilor generale şi
celorlalte unităţi centrale şi teritoriale sunt transmise, inclusiv posturilor de poliţie comunale, spre a
fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi, vor fi afişate în locuri vizibile la sediile acestora, astfel:
- programul de audienţă la nivelul conducerilor M.A.I. şi I.G.P.R., direcţiilor centrale, precum şi la
nivelul unităţii de poliţie se afişează la loc vizibil, în sala de aşteptare a publicului;
- organizarea primirii în audienţă la nivelul conducerii unităţii de poliţie unde persoana se prezintă,
se desfăşoară parcurgând următoarele etape:
 prezentarea cererii de audienţă la conducerea unităţii;
 în cazul aprobării audienţei, programarea persoanei, respectându-se dispoziţiile primite;
 formularea răspunsului către petent cu precizarea temeiului legal al soluţiei adoptate în cazul în
care primirea în audienţă nu se consideră oportună ;
 înştiinţarea persoanei în timp util despre data şi ora la care va avea loc audienţa solicitată;
 însoţirea persoanei la audienţă;
 înregistrarea persoanei, precum şi a problemelor prezentate în registrul de evidenţă a persoanelor
primite în audienţă şi a eventualelor petiţii depuse cu această ocazie;
 executarea operativă a dispoziţiilor date cu ocazia audienţei;
 desfăşurarea activităţilor pentru trimiterea operativă a petiţiilor pentru a fi soluţionată pe
structurile şi persoanele desemnate.
În discuţiile cu petenţii, se va manifesta grijă, solicitudine şi receptivitate faţă de problemele
prezentate. De asemenea, se va ţine cont şi de vârsta interlocutorului; în discuţiile cu adolescenţii
trebuie să manifeste seriozitate, atenţie şi calm, iar în cele cu adulţii, care sunt oameni cu experienţa
vieţii, având un comportament constant, se va manifesta respect şi fermitate, rigurozitate şi claritate
privind întrebările care li se vor adresa.
Limbajul utilizat de către poliţist va purta în sine puterea şi capacitatea de convingere, forţa
de a rupe barierele de indiferenţă şi chiar de adversitate nejustificată faţă de Ministerul Afacerilor
Interne, expresiile alese trebuie să evoce imagini favorabile instituţiei, să nu fie perimate şi să fie
utilizate în raport de capacitatea afectivă şi de persuasiune a interlocutorului.
Atunci când poliţistul realizează că în audienţă s-a prezentat un cetăţean cu afecţiuni
neuropsihice, el va trebui să folosească cuvintele potrivite, tonul vocii să nu fie dur, pentru ca, prin
intermediul comunicării verbale, să-l determine la colaborare.
Dacă problemele ridicate de cetăţenii primiţi în audienţă nu pot fi soluţionate favorabil, li se
vor da explicaţiile şi îndrumările necesare privind modalitatea de primire în audienţă la eşaloanele
superioare, atunci când solicită aceasta.
Evidenţa cetăţenilor primiţi în audienţă se ţine într-un registru special care cuprinde datele
persoanei, data primirii, problemele ridicate de aceasta cu ocazia audienţei, precum şi hotărârea
luată faţă de problemele ridicate .
 În concluzie, realizarea în condiţii optime a activităţii de primire a publicului este necesar să
fie respectate următoarele principii:
- limitarea la maxim a timpului de aşteptare a cetăţenilor;
- operativitate în rezolvarea problemelor acestora;
- ascultarea proactivă;
- neutralitate şi imparţialitate;
- profesionalism şi eficienţă;
- proximitate;
- respect şi solicitudine.
Diversitatea situaţiilor cu care se confruntă poliţistul necesită adaptarea comportamentului la
specificul situaţiei. De multe ori rutina profesională ne face să nu mai avem în vedere latura umană
a profesiei de poliţist. De aceea, nu trebuie uitat faptul că este omeneşte să ajuţi pe cineva aflat în
dificultate, dar devine obligatoriu când statutul profesiei prevede acest lucru.
II. PRINCIPIILE, OBIECTIVELE ŞI DOMENIILE ACTIVITĂŢII DE RELAŢII PUBLICE
ÎN M.A.I. - INTERVIUL, MODALITATE PRACTICĂ DE COMUNICARE
Poliţia Română ca instituţie publică, pune la dispoziţia comunităţii servicii legate de
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice,
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
Reprezentanţilor mass-media li se va oferi, în condiţiile legii, cât mai multă libertate în ceea
ce priveşte culegerea de informaţii şi relatarea acestora.
Rezultatele, dar şi eşecurile sunt de cele mai multe ori transmise comunităţii prin
intermediul acesteia şi de aceea prezintă importanţă atât comportamentul şi profesionalismul
poliţiştilor, dar şi modalitatea de comunicare cu mass-media în diferite situaţii.
Activitatea de relaţii publice în cadrul M.A.I. se desfăşoară pe baza unor principii, astfel:
a) asigurarea dreptului la informaţie a cetăţeanului potrivit Constituţiei;
b) transmiterea transparentă către mass – media a informaţiilor de interes public din activitatea
instituţiei, în limitele protecţiei impuse de legislaţie;
c) respectarea permanentă a echidistanţei faţă de mass-media;
d) transmiterea corectă, completă, oportună şi rapidă la un interval de timp cât mai scurt de la
producerea evenimentului, a informaţiei către presă, pentru a evita prezentarea distorsionată a
acesteia;
e) orientarea cu prioritate a activităţii de relaţii publice spre zona de contact a poliţiei cu societatea
civilă;
f) asigurarea echidistanţei politice a demersurilor poliţiei.
Pe lângă principiile care decurg din cadrul general privind relaţiile publice în M.A.I. există
şi alte principii specifice Poliţiei Române, respectiv:
- principiul transparenţei - informaţiile de interes public despre activitatea, realizările şi
neajunsurile Poliţiei Române şi a structurilor subordonate au fost transmise complet şi
nedistorsionat către opinia publică;
Politica de transparenţă a fost promovată prin organizarea de acţiuni mediatice şi deschiderea
permanentă la semnalările cetăţenilor fapt ce a condus la creşterea încrederii populaţiei în instituţia
poliţiei şi a imaginii acesteia.
- principiul complementarităţii – Poliţia Română a promovat acţiunile de informare şi
relaţii publice cu celelalte instituţii cu care aceasta cooperează în exercitarea atribuţiilor specifice
(Ministerul Public, Ministerul Justiţiei). .
- principiul descentralizării – promovarea imaginii inspectoratelor de poliţie judeţene are în
vedere principiile stabilite la nivel central, punându-se însă accent pe descentralizarea deciziei şi
execuţiei în funcţie de particularităţile fiecărei unităţi teritoriale. În acest context situaţiile mediatice
la nivel local vor fi gestionate de unitatea teritorială corespondentă, urmând ca, în funcţie de
amploarea acestora, să fie preluate spre rezolvare de structurile centrale competente.
- principiul utilităţii – activitatea de relaţii publice a ţinut cont de nevoile de informare ale
cetăţeanului şi a procedat în acest sens la mediatizarea informaţiilor utile şi oportune opiniei
publice.
 - principiul parteneriatului – acţiunile de informare şi relaţii publice se desfăşoară după
caz, cu sprijinul organizaţiilor oamenilor de afaceri şi a altor instituţii interesate, reprezentanţilor
comunităţilor locale şi ai componentelor sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională.
În principal Serviciile de Informare şi Relaţii cu Publicul din cadrul inspectoratelor de
poliţie judeţene au următoarele atribuţii:
- elaborarea şi actualizarea documentelor operative necesare organizării şi desfăşurării
activităţilor de conducere;
- elaborarea de materiale informative pentru conducerea M.A.I., Inspectoratului General
al Poliţiei Române şi a altor instituţii cu privire la starea infracţională, rezultatele unor acţiuni
specifice întreprinse de inspectorate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
- menţinerea legăturii cu unităţile teritoriale;
- participarea la emisiuni ale unor posturi de radio şi televiziune şi prezentarea punctului
de vedere oficial;
- desfăşurarea de activităţi de popularizare a actelor normative prin elaborarea unor
materiale prezentate de presă;
- asigurarea legăturii permanente a instituţiei cu unităţi din subordinea MApN, SRI,
Jandarmerie şi cu alte unităţi implicate în menţinerea siguranţei şi ordinii publice;
- organizarea şi coordonarea activităţii de relaţii cu publicul şi primirea cetăţenilor în
audienţă;
- asigurarea prin intermediul mass-media şi prin mijloacele de comunicare proprii a
informării populaţiei cu principalele rezultate a activităţii instituţiei poliţiei;
- asigurarea primirii persoanelor care solicită audienţă şi consilierea celor care se prezintă
pentru rezolvarea unor probleme din sfera de competenţă a poliţiei;
- elaborarea de programe şi organizarea de activităţi pentru educarea personalului şi
cultivarea tradiţiilor în Poliţia Română pentru dezvoltarea respectului faţă de prevederile
Constituţiei, legilor şi pentru dezvoltarea calităţilor morale specifice poliţiştilor.
Relaţiile poliţiştilor cu mass–media sunt reglementate în principal de O.M.A.I. nr. 201
/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare publică şi relaţii publice în
Ministerul Afacerilor Interne şi PRO-PG 07/2008 a I.G.P.R. privind gestionarea situaţiilor în care
reprezentanţii mass-media solicită informaţii direct de la poliţişti, alţii decât cei desemnaţi legal.
Prin urmare, obiectivele urmărite în domeniul relaţiilor publice sunt următoarele:
 să obţină şi să păstreze o imagine pozitivă a organizaţiei pentru care lucrează;
 să câştige încrederea publicului în acea organizaţie;
 să obţină atenţia mass-media;
 să influenţeze atunci când este cazul, atitudinile publicului faţă de organizaţie;
 să transmită cât mai multe materiale de relaţii publice diverselor publicuri vizate;
 să contribuie la creşterea fidelităţii, moralităţii şi motivaţiei membrilor din organizaţia pentru
care lucrează;
 să amelioreze comunicarea în interiorul organizaţiei, ajutând diferitele departamente ale acesteia
să-şi rezolve problemele de comunicare;
 să identifice corect problemele de relaţii publice şi să găsească cele mai bune soluţii pentru
rezolvarea acestora.
Practica relaţiilor publice în cadrul instituţiei Poliţiei pune accent pe reputaţie, în scopul câştigării
înţelegerii şi sprijinului, a încrederii, precum şi a influenţării opiniei şi comportamentului
beneficiarilor de servicii.
Activitatea de relaţii publice vizează domeniile: imaginii instituţionale, tradiţiilor educaţiei şi
sportului, editorial şi asistenţei religioase. În scopul asigurării creşterii gradului de transparenţă a
activităţilor desfăşurate de structurile Poliţiei, promovării corecte şi echidistante a informaţiilor,
Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă o importanţă deosebită mass–media, ea fiind
apreciată ca o cale de comunicare cu publicul.
1.1 Modalităţi de comunicare cu mass-media
 Promovarea eficientă a imaginii Poliţiei Române presupune orientarea activităţilor de
marketing instituţional în funcţie de nevoile de informare ale publicului ţintă şi mass-media, cu
precădere spre acele instituţii de presă care înregistrează un impact deosebit asupra opiniei publice.
Din aceste considerente, este necesar să fie efectuate analize ale pieţei media, la nivel central şi
local, cu scopul de a identifica cele mai bune canale de comunicare cu opinia publică, din
perspectiva instituţiilor media cu mare audienţă.
„Relaţiile publice pot fi definite ca o modalitate de comunicare între organizaţie şi publicul său; ele
îi ajută pe manageri să cunoască atitudinile publicului şi să poată lua decizii corecte; totodată, ele
ajută publicul să înţeleagă specificul organizaţiei şi să aibă încredere în aceasta” (C. Coman,
2001, p.20).
Pentru a se achita de obligaţiile şi atribuţiile mai sus arătate, cât şi pentru a realiza comunicarea, în
general, şi comunicarea cu presa, în special, organizaţiile Ministerului Afacerilor Interne utilizează
următoarele tehnici şi instrumente de comunicare:
• Comunicatul de presă - reprezintă o informaţie, un punct de vedere, o luare de poziţie sau
un document oficial transmis de o organizaţie sau persoană pentru a fi date publicităţii.
Comunicatul de presă este o "ştire" destinată mediatizării prin presă, dar redactată de oameni din
afară redacţiei sau a studiourilor radio şi TV.
În principiu, presa scrisă şi audiovizuală constituie doar canalul prin care comunicatul este
dat publicităţii, dar compania care l-a redactat şi trimis presei nu are nici o putere asupra acestuia,
nu poate impune publicarea lui, nici forma în care va fi reprodus şi nici momentul difuzării.
Ca tipuri de comunicate de presă sunt delimitate patru: anunţuri, ştiri scurte, replici şi
prezentări.
Anunţurile sunt mai mult luate în considerare cu cât informaţia nouă pe care o aduc
răspunde mai adecvat interesului public şi, cel puţin în prezentare, este mai depărtată de un conţinut
pur publicitar.
Ştirile scurte apar în situaţia în care există o situaţie de criză la nivelul celui căruia i se
adresează: o pană de curent, o explozie la o uzină, un accident de alt tip, starea sănătăţii unei
persoane cu importante funcţii oficiale, etc.
Replicile conţin informaţii specifice ca răspuns la presiunea opiniei publice la întrebările
formulate direct sau indirect de presă sau la acuzaţii.
Prezentările, prin conţinutul lor informaţional au valoarea unei ştiri, dar sunt ceva mai
ample; se discută unghiurile de vedere, se poate problematiza informaţia, se poate modela articolul
pentru a putea sensibiliza publicul unei anume publicaţii, sau al unui post de radio sau TV.
Purtătorul de cuvânt care concepe un comunicat de presă nu va uita nici o clipă că el
prezintă şi apără interesele organizaţiei din care face parte, iar comunicatul nu are rol strict
informativ. În comunicarea publică, rolul său nu este doar acela de a informa corect şi complet, de
a respecta adevărul gol şi brutal sau dureros, ci acela de a informa într-o manieră care să aducă
avantaje, să câştige simpatii, să demonteze crize, să atragă voturi, fonduri, sponsori etc. Va respecta
în linii mari faptele, dar va cosmetiza, va înfrumuseţa, va face realităţile mai agreabile decât sunt.
Va insista pe argumentaţie, seducţie şi manipulare. Informaţiile banale sau deja cunoscute se lasă
spre final.
• Conferinţa de presă - este considerată a fi unul dintre cele mai bune mijloace pentru a
crea transparenţă instituţională. Această întâlnire cu jurnaliştii durează, în medie, o oră. Este un bun
prilej de a se comunica informaţii importante, oferindu-se posibilitatea ca ziariştii să adreseze
întrebări şi să li să răspundă în acelaşi cadru.
• Dosarul de presă – fiind limitată în timp, conferinţa de presă nu permite să fie transmise
toate informaţiile pe care instituţia doreşte să le comunice mass media. Acesta este motivul pentru
care ziariştilor li se pregătesc dosare sau mape de presă. Un asemenea dosar este compus din: ştiri,
fotografii care ilustrează situaţii prezentate, copii ale discursurilor, statistici, numele şi funcţiile
exacte ale invitaţilor, biografii ale personalităţilor prezente, profilul instituţiei.
Scopul pentru care se realizează aceste dosare de presă este de a permite jurnaliştilor să poată
cuprinde atmosfera evenimentului la care participă. Dosarul de presă cuprinde:
• scrisoare adresată unui anume redactor, nominal;
• unul sau mai multe comunicate de presă;
• listă ce cuprinde fapte semnificative, care pot să descrie contextul în care are loc evenimentul dat;
materialul, denumit listă faptică, este folosit mai ales în cazurile în care informaţia completă ar
putea face comunicatul de presă prea lung şi prea tehnic; lista faptică poate fi, la limită, cea mai
simplă formă de dosar de presă;
• listă de sugestii ce ar putea fi folosite de redactor în cazul în care nu doreşte să folosească textul
comunicatelor de presă ca atare;
• un text cu informaţii de fundal, care adaugă informaţii ce pot argumenta, susţine, detalia
informaţiile de bază din comunicatul propriu-zis.
• de asemenea, fotografii, dischete, pixuri, insigne, afişe, mici obiecte de promovare care pot
constitui o sursă de reamintire a evenimentului, asigurând şi posibila legătură pentru contactele
viitoare.
• Interviul - reprezintă una dintre modalităţile importante prin care se transmit informaţii
dinspre instituţie spre publicul ţintă prin intermediul unui reporter.
Datele şi informaţiile de interes public vizând activităţile şi rezultatele obţinute de unităţile M.A.I se
stabilesc individual de către conducerile structurilor respective care vor institui şi normele interne
privind conţinutul, forma şi modalitatea de difuzare a buletinelor de ştiri destinate mass–media în
conformitate cu procedura PRO-PG07/2008, Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile
de interes public şi Legea 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor
cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Poliţiştii care intră în contact cu mass–media trebuie să respecte următoarele reguli generale:
 În situaţia în care poliţistul este solicitat să intervină pentru soluţionarea unui caz trebuie să
adopte o conduită care să nu creeze prejudicii de imagine, situaţii de criză sau alte stări tensionate în
relaţia cu mass-media.
 Dacă se intervine în echipă, se impune stabilirea persoanei care va oferi minimul de
informaţii reprezentanţilor presei.
 Se va respecta principiul „vocii unice” şi se va desemna un singur poliţist care să ofere
relaţii mass-media, pentru ca ceilalţi să îşi poată continua cercetarea la faţa locului.
 Poliţistul aflat în situaţia de a oferi informaţii mass-mediei informează imediat purtătorul de
cuvânt/ofiţerul de presă de la inspectoratul judeţean de poliţie/Direcţia Generală de Poliţie a
Municipiului Bucureşti, din care face parte, cu privire la situaţia respectivă; acesta din urmă va fi
contactat de reprezentanţii mass-media, sens în care este important să fie informat, pentru a asigura
transmiterea corectă a informaţiilor legate de situaţie.
 Se oferă informaţiile necesare purtătorului de cuvânt pentru ca acesta din urmă să poată redacta un
comunicat / o ştire de presă.
 Dreptul mass-media de a fi prezentă în apropierea locului evenimentului este recunoscut, iar
poliţistul trebuie să ţină cont de următoarele elemente:
a) poliţia trebuie să limiteze accesul la locul faptei pentru conservarea urmelor / indiciilor / probelor
sau din raţiuni de securitate;
b) proprietarul locului poate refuza accesul media la locul faptei.
Se oferă jurnaliştilor numai informaţii cu caracter general, nu opinii sau alte informaţii
neconfirmate ori alte aspecte neprobate încă;
 Se precizează reprezentanţilor mass-media că activităţile procedurale care trebuie îndeplinite sunt
prioritare, sens în care li se transmite că, după finalizarea cercetărilor, li se vor comunica
informaţiile solicitate.
 Nu se emit/admit păreri personale sau ipoteze emise de jurnalişti şi nu se dau verdicte.
 Se evită încadrarea juridică exactă şi pronunţarea unui diagnostic medical în cazul victimelor.
 Informaţiile furnizate au în vedere respectarea regulilor cu privire la protecţia datelor cu caracter
personal, precum şi cu privire la păstrarea secretului profesional.
 Nu se dau publicităţii numele sau date care să facă identificabile persoanele implicate în
eveniment. Până la emiterea unei hotărâri judecătoreşti definitive, făptuitorul are calitatea de
suspect. Când face declaraţii, poliţistul trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie de care
beneficiază persoana implicată în eveniment, precum şi protecţia datelor cu caracter personal.
 În cauzele în care sunt implicate persoane publice, se va proceda în mod similar cu situaţia în care
este implicată orice persoană, ţinându-se cont de respectarea prevederilor legale privind protecţia
datelor cu caracter personal, respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi al nediscriminării.
 Nu se fac referiri sau descrieri ale metodelor, instrumentelor sau mijloacelor folosite de poliţişti în
activităţile specifice, de natură să prejudicieze rezultatul anchetei.
 Nu se dau publicităţii referiri, descrieri ale modului de operare folosit de autori la comiterea faptei.
 Dacă reprezentaţii mass-media insistă să pătrundă în câmpul de cercetare, este important ca
refuzul să fie argumentat în sensul că „poliţia trebuie să limiteze accesul la locul faptei pentru
conservarea urmelor / indiciilor / probelor sau din raţiuni de securitate”.
 Nu se solicită, pentru vizualizare, notele sau fotografiile jurnaliştilor sau, pentru ascultare,
înregistrările acestora.
 Când presa ajunge înaintea poliţiei sau surprinde aspecte care interesează justa soluţionare a
cauzei, poliţistul poate solicita, pentru vizualizare, notele sau fotografiile jurnaliştilor sau, pentru
ascultare înregistrările, acestora, conform art.63 C.P.P..
 Se evită declaraţiile de genul: „Nu am nicio declaraţie de făcut”, „fără comentarii” „nu ştiu”.
 Nu se folosesc verbe ca: „a crede”, „a presupune”, ci se recurge la „a spus”, „a declarat”, „a
afirmat” persoana implicată în eveniment.
 Poliţistul trebuie să îşi arate disponibilitatea de a oferi informaţii folosind formula „atunci când
ancheta va permite acest lucru, vom reveni cu informaţiile necesare”.
 Nu se foloseşte jargonul sau exprimarea strict profesională tehnică („numitul”, „un număr de
şapte persoane”), iar pentru formula „lucrătorul(i) din cadrul....” se optează pentru folosirea
cuvântului „poliţişti”.
 Nu se dau publicităţii declaraţia sau informaţii referitoare la existenţa unei declaraţii a suspectului.
 Nu se dau publicităţii identitatea, informaţii despre credibilitatea sau declaraţiile eventualilor
martori.
 Nu se fac publice aspecte legate de dosarul anterior, cazierul sau caracterul suspectului.
1.2 Cum să reacţionaţi la contactul cu ziariştii , în unele cazuri concrete.
Există o situaţie aparte, cea în care ziaristul intră direct în legătură cu poliţiştii aflaţi în teren, la
cercetarea unui caz şi ofiţerul de presă nu se află acolo. În astfel de împrejurări acela care conduce
ancheta poate dezvălui presei anumite informaţii, ţinând cont de două imperative majore:
respectarea secretului profesional şi dreptul la apărare.
În teren, la locul producerii evenimentului veţi lua următoarele măsuri:
 să se prevadă o zonă în apropierea locului faptei, de unde ziaristul va putea culege
informaţii credibile;
 răspundeţi la întrebări în limitele permise, abţinându-vă de la orice apreciere personală
care ar putea fi speculată ulterior;
 întrebaţi ziaristul ce ştie, confirmaţi-i ceea ce este de notorietate şi daţi şi alte informaţii
corecte după acordul prealabil al Parchetului.
Cu prilejul unei acţiuni de amploare (razie, prindere evadaţi, restabilirea ordinii publice):
 stabiliţi un cartier general pentru mass media;
 nu favorizaţi pe nimeni, întrucât vom crea nemulţumiri care îşi pot găsi locul în
transmisiile de la faţa locului sau în materialele următoare.
În cazul unei infracţiuni comisă în loc public:
 delimitaţi câmpul infracţional unde este interzis accesul persoanelor străine;
 şeful echipei operative, în lipsa ofiţerului de presă , va răspunde întrebărilor ziariştilor.
Chiar dacă nu se pot da multe detalii, jurnaliştii se vor mulţumi cu câteva fraze,
necesare reportajului, prin care să se confirme , pe scurt ceea ce este evident.
Exemplu: ,,Este vorba despre comiterea unei infracţiuni de ... ( omor tâlhărie, furt, etc), comisă
prin.....Victima este sau nu este identificată. Date despre autori dacă au fost prinşi. Se acţionează
pentru prinderea lor( dacă sunt identificaţi).
În cazul unui accident de circulaţie:
 împiedicaţi accesul ziariştilor în zona de producere a accidentului pentru a nu îngreuna
cercetările şi traficul, dar lăsaţi-i să stea în apropiere la o distanţă rezonabilă, să ceară
lămuriri, să filmeze ori să fotografieze;
  furnizaţi-le câteva date despre accident;
 nu vă pronunţaţi ferm asupra cauzei producerii accidentului, pentru a nu fi contrazis de
cercetările ulterioare.
1.3 Gestionarea crizelor mediatice
Criza mediatică este cazul particular al crizei de comunicare, determinată de intervenţia mass-media
în evoluţia acestei crize, intervenţie dictată de deficitul de informaţie oficială, coerentă şi oportună
pe canalele obişnuite de comunicare.
Crizele mediatice au cauze multiple, obiective sau subiective, interne sau externe organizaţiei. Ele
sunt determinate în mare parte de evenimente neprevăzute în funcţionarea organizaţiei, de un
management defectuos sau de interese externe organizaţiei.
Ce trebuie să ştiţi când sunteţi în faţa unei crize de presă:
 Fiţi calm! Nu reacţionaţi exagerat!
 Poate că nu e vorba de o criză reală.
 Păstraţi-vă în permanenţă viziunea de perspectivă asupra lucrurilor.
 Soluţionarea unei crize presupune raţiune şi luciditate în luarea deciziilor.
 Cine comandă?
 Cineva trebuie să administreze criza.
 Găsiţi-i imediat şi puneţi-i la curent cu situaţia pe şefi.
 Stabiliţi cine va avea rolul de purtător de cuvânt.
 Nu gestiona o criză în care sunteţi implicaţi dumneavoastră înşivă (ex: Caz Piatra Neamţ).
 Stabiliţi ce s-a întâmplat cu exactitate!
 Ce s-a întâmplat de fapt?
 Ce elemente prezintă interes din punct de vedere al ştirilor? Care ar putea fi consecinţele şi
evoluţiile ulterioare?
 Oferiţi informaţii exacte. Furnizarea unor date inexacte va face ca relatările defavorabile ale
presei în legătură cu situaţia de criză să devină şi mai grave.
 Vorbiţi la unison!
 Utilizaţi un singur purtător de cuvânt.
 Solicitaţi ca toate apelurile din partea presei să fie îndrumate în acelaşi loc.
 Puneţi-i la curent pe şefii şi pe subalternii dumneavoastră.
 Nu uitaţi cui vă adresaţi!
 Prima reacţie este hotărâtoare!
 Trebuie să înţelegeţi necesităţile presei!
 Presa are de jucat un rol diferit de al dumneavoastră!
 Comunicaţi veştile proaste cât mai repede!
 Puneţi capăt dezbaterii asupra unui subiect cât mai repede cu putinţă!
 Elaboraţi un plan de comunicare pentru situaţii de criză!

INTERVIUL – MODALITATE PRACTICĂ DE COMUNICARE

Interviul reprezintă o tehnică sociologică complexă utilizată de către reprezentanţii
mijloacelor de informare în masă, în scopul obţinerii de la anumite persoane a informaţiilor pe care
le deţin cu privire la împrejurările în care s-a produs un eveniment sau cu privire la o anumită
situaţie. Înainte de acordarea interviului se solicită jurnalistului transmiterea unei solicitări la
structura de presă a unităţii pentru a obţine acordul conducerii în scopul participării la emisiuni.
În funcţie de gradul de structurare a întrebărilor care se adresează interviurile se clasifică în:
a) Interviu de tip liber – are la bază instrumente slab formalizate, reprezentantul mass-
media dispunând de toată iniţiativa. Acesta poate decide asupra structurării întrebărilor, formulării
şi ordonării lor.
La rândul său, intervievatul are un mare grad de libertate şi de spontaneitate în acordarea
răspunsurilor şi în comentarea lor (ex. interviuri luate în pieţe, gări, autogări, pe stradă, etc.).
 b) Interviu de tip semistructurat (semistandardizat) - se caracterizează printr-un grad mai
înalt de structurare, întrucât are la bază o schemă de întrebări sau un ghid. Întrebările sunt precis
definite, conţinutul şi succesiunea lor fiind stabilite anterior interviului.
c) Interviu de tip structurat – este cel mai formalizat dintre toate tipurile de interviu
formalizarea manifestându-se la nivelul modalităţii de culegere a datelor, folosindu-se instrumente
de tip chestionar. În cadrul acestui interviu intervievatul poate primi din timp întrebările sau
tematica abordată pentru a da răspunsuri ample şi documentate.
Recomandări privind conduita poliţistului în timpul acordării interviului
Considerăm că sunt necesare unele recomandări şi precizări structurate pe diferite secvenţe ale
interviului.
a) În timpul stabilirii contactului dintre reporter şi poliţist:
- poliţistul trebuie să demonstreze disponibilitate şi bunăvoinţă atunci când i se solicită să facă
declaraţii şi să clarifice anumite aspecte;
- să manifeste autocontrol asupra ţinutei, gesturilor, poziţiei corpului şi mimicii;
- îşi vor aranja discret şi sumar ţinuta şi poziţia corpului;
- vor mulţumi, dacă se impune, pentru favoarea acordată de a se adresa prin mass-media cetăţenilor;
- se vor prezenta şi vor preciza instituţia din care face parte şi compartimentul respectiv;
- nu vor refuza interviul pe motiv că nu au primit dispoziţie în acest sens.
b) În timpul intervievării poliţistul trebuie:
- să manifeste seriozitate, calm şi interes pentru întrebările care îi sunt adresate;
- să asculte întrebarea până la final şi să nu-l întrerupă pe reporter;
- să nu aibă tendinţa de a lua microfonul din mâna reporterului sau să verifice funcţionarea
aparatelor. Aceste operaţiuni intră numai în sarcina reporterului;
- să nu se aplece spre microfon;
- să nu gesticuleze în mod exagerat;
- să-şi autocontroleze mimica. Prin expresia feţei poliţistul trebuie să manifeste seriozitate, fără să
fie încruntat, supărat. Atunci când este cazul, poate să afişeze un zâmbet protocolar;
- prin gesturi şi mimică va evita să exprime îngrijorare, teamă, rigiditate, stângăcie ori curiozitate
exagerată.
c) La încheierea interviului:
- poliţistul intervievat nu va căuta prin cuvinte, gesturi sau mimică să impună scurtarea sau
încheierea interviului, ci va lăsa ca acest lucru să fie hotărât de reporter;
- nu îl va reţine pe reporter, încercând să mai facă unele precizări după terminarea interviului;
- dacă i se cere, în final, poliţistul poate să facă recomandări scurte, precise, convingătoare, legate
de specificul muncii de poliţie
Exemplu: „Recomand tuturor conducătorilor auto să adapteze permanent viteza autovehiculului pe
care îl conduc la condiţiile de drum şi cele meteo. Tinerilor le recomand să fie atenţi în alegerea
anturajului, iar fetelor, să nu frecventeze locurile izolate”;
- să se adreseze familiei, prietenilor, rudelor, e.t.c. numai dacă reporterul îi cere în mod expres acest
lucru. Mesajul transmis trebuie să fie scurt;
- să răspundă la mulţumirile reporterului, să încheie cu un zâmbet protocolar şi să nu facă alte
mişcări până când interviul şi filmarea nu s-au terminat.
Sursele informaţionale (bibliografia):
- O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;
- Procedura PRO-PG 13/2008 a I.G.P.R. privind primirea, înregistrarea, predarea,expedierea,
păstrarea în arhiva curentă a petițiilor și documentelor aferente;
- Procedura PRO-PG 07/2008 a I.G.P.R. privind gestionarea situaţiilor în care reprezentanţii
mass-media solicită informaţii direct de la poliţişti, alţii decât cei desemnaţi legal;
- O.M.A.I. nr. 33/2020 privind activităţile de soluţionare a petiţiilor, primire în audienţă şi
consiliere a cetăţenilor în M.A.I.;
- O.M.A.I. nr. 118/2021 privind redactarea şi gestionarea documentelor neclasificate, circuitul
şi promovarea corespondenţei la nivelul M.A.I.;
 - O.M.A.I. nr. 201/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de informare publică şi
relaţii publice în Ministerul Afacerilor Interne;
- O.M.A.I. nr. 319/2002 privind mediatizarea datelor şi informaţiilor obţinute în exercitarea
atribuţiilor de serviciu de către lucrătorul M.A.I.;
- Legea nr. 61/1991 –R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date;
- Legea nr. 218/2002 - privind Organizarea şi Funcţionarea Poliţiei Române;
- H.G.R. nr. 991/2005 - pentru aprobarea Codului de etică şi deontologie al poliţistului;
- Constituţia Românei, Titlul II, cap. 2 ”Drepturile şi libertăţile fundamentale”;
- Ghidul de aplicare a Codului de etică şi deontologie al poliţistului.