CURS 12 CD Rodica ROHAN

TOLERANŢELE ŞI AJUSTAJELE ROŢILOR DINŢATE ŞI ANGRENAJELOR

INSPECŢIA PRECIZIEI GEOMETRICE A ROŢILOR DINŢATE ŞI ANGRENAJELOR

12.1 Consideraţii generale

Roţile dinţate sunt organe de maşini alcãtuite din corpuri de rotaţie sau de altã formã, prevãzute cu danturã
exterioarã sau interioarã. Ele se utilizeazã la transmiterea mişcãrii de rotaţie şi a momentului de torsiune, prin
contactul direct al dinţilor, realizându-se astfel un raport de transmitere (raportul dintre turaţia roţii conducãtoare
şi a celei conduse) constant sau variabil. Pãrţile componente ale unei roţi dinţate sunt prezentate în fig.8.1.
Elementele geometrice ale danturii
Noţiunile de bazã, simbolurile şi definiţiile corespunzãtoare pentru elementele geometrice ale danturii
sunt date de SR 915/1:1994, STAS 915/2-81, STAS 915/3-81, STAS 915/4-81, STAS 915/5-81 şi STAS 915/6-
81.
În figura 8.1 sunt reprezentate principalele elemente geometrice ale danturii şi anume:
• profilul dintelui este linia de intersecţie a unui
dinte cu o suprafaţã frontalã;
• flancul dintelui este porţiunea de suprafaţã de-a
lungul dintelui, cuprinsã între suprafaţa de cap şi
suprafaţa de picior;
• cercul de vârf (cap) cu diametrul da - se obţine
prin intersecţia cilindrului de vîrf cu un plan
perpendicular pe axa roţii;
• unghiul de angrenare α (α =20° pentru profilul
standardizat);
• modulul m reprezintã porţiunea din diametrul de
divizare ce revine unui dinte (sau raportul dintre
pasul circular exprimat în mm şi numãrul П).
m  p / ;

Fig.8.1 Principalele elemente geometrice ale danturii

Fig.8.2 Angrenaje cu roţi dinţate cu dinţi drepţi

1
CURS 12 CD Rodica ROHAN

După rolul funcţional angrenajele se clasifică în:

 angrenaje de divizare (cinematice), utilizate la aparatele de măsurare, în lanţurile cinematice de
interdependenţă ale maşinilor-unelte, la dispozitive de divizare etc. Roţile respective au, în general,
module mici şi mijlocii dinţi cu lăţime redusă. În cazul transmisiilor reversibile să asigure un joc garantat
minim între flancuri.
 angrenaje de viteză lucrează la viteze periferice mari, până la 100 m/s şi chiar mai mult, se execută cu
module mici şi lungime mare a dinţilor. şi se folosesc în construcţia de automobile, maşini-unelte,
turbine etc. Ele trebuie să aibă o funcţionare lină, fără şocuri, vibraţii sau zgomote prin menţinerea
Xi
constantă a raportului de transmitere i  şi un contact foarte bun al dinţilor conjugaţi, pe flancurile
Xe
active, precum şi un joc între flancuri.
 angrenaje de forţă transmit puteri mari la viteze periferice relativ mici şi se folosesc la maşini de ridicat,
vapoare, laminoare, utilaje miniere etc. Ele trebuie să asigure un contact cât mai mare pe lungimea
dinţilor, precum şi o rezistenţă mare la sarcini dinamice. Se execută cu module mari şi lungimi mari ale
dinţilor.
Fiecare parametru geometric al roţii dinţate este afectat de abateri, care nu influenţează în aceeaşi măsură
modul de funcţionare al roţii dinţate sau angrenajului. Proiectantul va trebui să stabilească cărei categorii îi
aparţine angrenajul proiectat şi în funcţie de aceasta, să asigure respectarea criteriului de precizie impus de
realizarea rolului funcţional.
Astfel, pentru angrenajele de divizare este importantă asigurarea unei precizii cinemetice ridicate. In
cazul angrenajelor de viteză, care servesc la transmiterea turaţiilor mari, devine importantă asigurarea unei
funcţionări line. Pentru angrenajele de forţă trebuie asigurat în primul pând un contact foarte bun între
flancurile dinţilor.
La toate aceste angrenaje trebuie asigurat în plus un joc între flancurile neactive, necesar pentru compensarea
deformaţiilor termice, a abaterilor de prelucrare, de montare şi pentru introducerea unei pelicule de lubrifiant.
Aceste criterii sunt valabile la toate tipurile de roţi dinţate şi angrenaje.
Pentru a ţine seama de funcţionarea oricărui angrenaj prin STAS 6273-81 s-au stabilit 12 trepte de precizie de
la 1  12 în ordinea descrescătoare a preciziei.

12.2 Indici de precizie pentru roţi dinţate şi angrenaje cu roţi dinţate cilindrice

Pentru fiecare criteriu de precizie s-a stabilit un indice de precizie de bază, care poate caracteriza singur
calitatea funcţională a roţii dinţate după criteriul respectiv şi un complex de indici de precizie, între care există
o relaţie de echivalenţă.
Dintre aceştia se pot enumera:
- grosimea dintelui pe coardă constantă;
- cota peste dinţi;
- bătaia radială;
- variaţia pasului de divizare şi eroarea cumulată de pas;
- variaţia pasului de bază;
- distanţa dintre axele roţilor dinţate.
Stabilirea preciziei unei roţi dinţate sau a unui angrenaj înseamnă a stabili:
-clasa de precizie în care se execută (de la 1  12 ) pentru fiecare criteriu în parte;
- indicii de precizie ce caracterizează fiecare criteriu (indicii de bază şi complexitatea de indici);
- se determină din standard toleranţele acestor indici;
-se determnină tipul ajustajului, jocul dintre flancuri;
-se stabileşte tipul toleranţei jocului dintre flancuri.

2
CURS 12 CD Rodica ROHAN

Prescrierea în desen cuprinde:

 treapta de precizie pentru fiecare criteriu de precizie;
 tipul ajustajului şi tipul toleranţei pentru jocul minim garantat dintre flancurile neactive;
 treapta de precizie la distanţa între axe şi toleranţa distanţei dintre axe.

De la caz la caz, se notează toate aceste elemente sau numai o parte.

Exemple:
 8-7-6-Ba-STAS 6273-81
tipul ajustajului şi tipul toleranţei pentru jocului
treapta de precizie pt. criteriul contact între dinţi
treapta de precizie pt. criteriul de funcţionare lină
treapta de precizie pt. criteriul preciziei cinematice

 7 –C- STAS
c- care nu se trece, este tipul toleranţei (deşi se păstrează acelaşi tip de toleranţă ca şi ajustajul)
treapta de precizie pt. toate criteriile

12.3 INSPECŢIA PRECIZIEI GEOMETRICE A ROŢILOR DINŢATE

Metode şi mijloace de măsurare pentru inspecţia roţilor dinţate şi angrenajelor

 Grosimea dintelui pe coardă constantă
Denumirea de măsurare a grosimii dintelui este improprie, deoarece, în realitate se măsoară coarda dintelui pe
cercul de divizare, adică segmentul de dreaptă dintre flancurile de sens diferit ale aceluiaşi dinte. Grosimea dinţilor, ca şi
cota peste dinţi, caracterizează jocul lateral între flancurile neactive în angrenare.
Măsurarea grosimii dinţilor după coarda constantă pe cercul de divizare (fig.8.3), se face direct cu şublerul pentru roţi
dinţate sau cu micrometrul optic roţi dinţate, luând ca bază de măsurare diametrul exterior al roţii Def (vârful dinţilor).
Distanţa efectivă g ef de la vârful dintelui până la coarda cercului de divizare se determină cu
D D
eef e
relaţia: g  g 
ef d 2
g d = f(m,z,α),
m- modulul;
z- nr. de dinţi;
α- unghiul de angrenare

Fig. 8.3 Măsurarea grosimii dinţilor după coarda constantă

 Cota peste dinţi

Cota peste dinţi a roţilor dinţate este un indice de precizie al tuturor roţilor dinţate care asigură realizarea
criteriului jocului dintre flancurile neactive ale roţilor dinţate.
Cota (lungimea) peste dinţi, notată Ln, reprezintă
distanţa dintre două plane paralele tangente la flancurile
neomoloage luate peste n dinţi, măsurată pe normala
comună la flancurile considerate (tangenta la cercul de
bază), fig.8.4.

Fig.8.4 Măsurarea cotei peste dinţi Lnef  f(m,z,α),

3
CURS 12 CD Rodica ROHAN

Măsurarea cotei peste dinţi se face cu ajutorul unor mijloace de măsurare simple, la algerea lor ţinându-se seama de
caracterul producţiei, de precizia şi dimensiunile roţii dinţate, astfel: pentru producţia de serie se folosesc calibre potcoavă,
pentru serie mică, micrometrul cu talere sau cu pârghie pentru roţi dintate, aparat prevăzut cu comparator.
Micrometrul pentru roţi dinţate cu valoarea diviziunii de 0,01 mm.

Pentru operativitatea calcului, s-au determinat valorile teoretice pentru Ln1 şi n numărul de dinţi peste care se face
măsurarea, (considerând pe m = 1 şi α = 200 ; α –unghiul de angrenare).
De
Se calculează cota teoretică Ln luând în considerare modulul calculat cu relaţia m  : Ln  m  L
z2 n1
Se compară L nef cu cota teoretică.
Măsurarea cotei peste dinţi se realizează cu ajutorul micrometrului cu talere pentru roţi dinţate. Acesta este un
instrument de măsură specializat, simplu, dar are un domeniu de măsurare redus şi o precizie redusă.

 Bătaia radială
Abaterea denumită bătaia radială a danturii se produce în cazul în care alezajul roţii nu
este coaxial cu dantura, excentricitatea având cea mai mare influenţă asupra ei. Bătaia radială
produce un zgomot, o întârziere periodică în angrenare, ca şi cum roata ar avea o variaţie
periodică a mărimii pasului.
Bătaia radială este parte constituentă a unui complex de indici care caracterizează
criteriul de precizie cinematică pentru toate tipurile de roţi dinţate cilindrice.

Fig. 8.5 Schema de principiu pentru măsurarea bătăii radiale

Ţinând seama de cele prezentate mai sus, determinarea bătăii radiale se face măsurând distanţa dintre axa roţii,
materializată printr-un dorn de control montat în alezajul ei şi coarda constantă, materializată printr-un palpator sferic ca
în fig.8.5 (dar palpatorul poate avea şi alte forme care să materializeze cremaliera de referintă).
În general, deoarece palpatorul trebuie să ia contact cu fiecare dinte, ceea ce face ca operaţia de control să dureze
mult, aparatele cu care se determină bătaia radială sunt automatizate.

 Variaţia pasului de divizare şi eroarea cumulată de pas

Pasul de divizare p este distanţa dintre două profile de acelaşi sens a doi dinţi alăturati ai roţii, măsurată pe cercul de
divizare. Precizia pasului de divizare (circular), ca şi a pasului de bază, caracterizează funcţionarea liniştită a unui
angrenaj. In practică se folosesc două metode de măsurare a pasului circular şi anume: absolută şi relativă.
Metoda absolută se referă la stabilirea valorii absolute a pasului pentru fiecare dinte în parte, valoare care
interesează foarte rar şi numai în cazul roţilor etalon, a celor foarte precise, sau care funcţionează la viteze tangenţiale
foarte mari. Reglarea aparatului se face la dimensiunea nominală, de referinţă, a pasului.
Metoda relativă (diferenţei) stabileşte valoarea abaterii paşilor dinţilor faţă de cea teoretică sau faţă de cea a unui pas
oarecare ales arbitrar. In cazul măsurarii variaţiei pasului de divizare şi a erorii cumulate de pas pe cercul de divizare cu
ajutorul aparatului universal ZEISS (fig.8.6), se face reglarea la zero după un pas ales arbitrar, iar pentru a compara
abaterile măsurate A cu cele limită prescrise, trebuie să se determine abaterile absolute A cu relaţia:
p rel . p
abs
A
p  A A
abs p p
rel .i rel .mediu
Eroarea cumulată (maximă) a pasului de divizare reprezintă suma în valoare absolută, a valorilor limită pozitivă şi
negativă, care în general are un caracter sinusoidal şi este dată de relaţia:
Fpr =max.(AP abs. positive ) + max.(AP abs. negative )

4
CURS 12 CD Rodica ROHAN

Fig.8.6 Schema de măsurare a pasului de divizare

Eroarea cumulată a pasului de divizare reprezintă dublulexcentricităţii axei danturii roţii faţă de axa de rotaţie a
acesteia.

 Variaţia pasului de bază

Pasul de bază p b reprezintă distanţa minimă dintre două flancuri omoloage (succesive) şi se găseşte pe linia de
angrenare. Pasul de bază nefiind influenţat de deplasarea profilului, de excentricitate şi de elementele de referinţă ale
danturii, poate fi verificat independent de axa roţii. Eroarea pasului de bază, influenţează asupra variaţiei unghiului de
angrenare şi este influenţată de erorile de formă, variaţia razei cercului de bază şi de
neuniformitatea pasului de divizare.
De asemenea, neţinând seama de erorile de formă ale flancurilor, eroarea pasului de
bază dă o imagine cantitativă asupra erorii pasului de divizare, între cele două elemente
existând relaţia:
p b  p cos  0
Schema de măsurare a pasului de bază folosind palpatoare tangenţiale (22, 23) cu
ajutorul aparatului universal ZEISS este prezentată în fig. 8.7

8.7 Schema de măsurare a pasului de bază