REFERAT

TEMA: Transmisii mecanice prin roti dintate

ELEV:

Coada Ilie

2019
 Argument

Lucrarea pe care am elaborat-o, cuprinde toate punctele cerute

de metodologia întocmirii lucrării şi m-am folosit în acest sens, de
bibliografie şi documentaţia tehnică recomandată de îndrumătorul
lucrării.
Proiectul cu tema: “Transmisii mecanice prin roti dintate”, îl
consider de o complexitate medie, dar realizându-l, consider că m-
a ajutat să cunosc în totalitate toate problemele legate de
transmisiile prin roti dintate.
Această lucrare de specialitate m-a ajutat să-mi consolidez
cunoştinţele de mecanica, bagaj de cunoştinţe, care îmi este
absolute necesar pentru a practica meseria de technician mecanic
pentru intretinere si reparatii.
 CUPRINS

 Argument

 Capitolul I
 Transmisii mecanice cu roti dintate
 Clasificari

 Capitolul II
 Angrenaje conice
 Forma rotilor
 Forma dintilor
 Functiunea
 Caracteristici
 Domenii de aplicare
 Tehnologie
 Avantaje
 Dezavantaje

 Capitolul III
 Forte, tensiuni si forme de distrugere a danturii rotilor
dintate
 Solicitarea de contact
 Forme de distrugere prin oboseala superficiala
 Oboseala de contact (pitting)
 Uzura abraziva
 Griparea
 Concluzii

 Capitolul IV
 Norme de tehnica a securitatii muncii

 Bibliografie
 CAPITOLUL I
TRANSMISII CU ROTI DINATATE

Transmisiile cu roti dintate au ca scop:

- transmiterea miscării de rotatie sau

- transformarea miscării de rotatie în miscare de translatie şi

invers.

• Roata dinţata este un organ dinţat, destinat a pune în

miscare un alt organ dinţat, sau a fi pus în miscare de către
acesta, prin actiunea dinţilor aflati succesiv şi continuu în
contact.

• Angrenajul este mecanismul elementar format din două roţi

(sau sectoare) dinţate, mobile în jurul a două axe având
pozitie relativă invariabilă, una dintre aceste roţi antrenând-o
pe cealaltă prin actiunea dinţilor aflati succesiv şi continuu în
contact.

Legea fundamentală a angrenării –angrenarea intre doua roti

dintate se realizeaza cand normala comuna a celor doua profiluri
trece in permanenta prin polul angrenarii.
 CLASIFICARI

a) după pozitia axelor între care are loc transmiterea (fig. 2):
- între axe paralele, roţi dinţate cilindrice (fig. 2 a);
- între axe concurente, roţi dinţate conice (fig. 2 b);
- între axe încrucisate (drepte oarecare în spatiu): roţi dinţate
hiperboloidale (fig. 2 c: elicoidale (fig. 2 d) şi ipoide (sau hipoide,
pseudoconice, fig. 2 f); angrenaj melc-roată melcată, cu axele
perpendiculare în spatiu (fig. 2 e)

Obs. Se pot asocia roţi cilindrice cu conice sau elicoidale cu conice

b) după forma dinţilor: drepti, inclinati, curbi (arc de cerc,
cicloidă, evolventă, spirală etc.)

c) după pozitia relativă a suprafetelor de rostogolire: angrenaje

exterioare şi angrenaje interioare;

d) după forma suprafetei de rostogolire: cilindrice, conice,

hiperboloidale, toroidale;

e) după modul de miscare a axelor geometrice ale arborilor:

angrenaje cu axe fixe şi cu axe mobile;

f) după forma conturului în sectiune:

A) circulare;
B) necirculare:
- cu axă de simetrie:
a) cu contur de bază necircular (a=ct.; i= periodic constant;
h=const.; joc între dinţi f=const.) (fig.2g);
b) cu contur de bază circular (i=const.; f=const.; h=variabil)
(fig.2h);
- în focar:
- cu contur de bază necircular (a=ct.; i=var.; h=const.; f=const.)
(fig.2i);
- cu contur de bază circular (i=const. periodic; f=const.;
h=variabil); (fig.2j)

g) după forma profilului dinţilor: evolventic; cicloidal; cicloidal

aproximativ; arc de cerc; spirală arhimedică; cu bolturi.
 CAPITOLUL II
ANGRENAJE CONICE

Angrenajele conice sunt angrenaje cu axe concurente la care

suprafeţele de rostogolire au formă conică şi sunt tangente după o
generatoare comună, iar suprafeţele exterioare ale roţilor
componente au aceeaşi formă ca şi suprafaţa de rostogolire, adică
suprafeţe conice.
Între axele suprafeţelor de rostogolire şi generatoarea comună se
stabilesc unghiurile  1 şi  2, unghiuri a căror sumă reprezintă
unghiul între axele de transmitere a mişcării, unghi notat ∑.
Fig 2.1

În cazul în care unul din aceste unghiuri este de 90 o, conul

respectiv se transformă într-o suprafaţă plană, dantura fiind înscrisă
într-un cerc pe această suprafaţă. Angrenajul capătă în această
situaţie denumirea de angrenaj conic cu roată plană.
 Roata plană în angrenajul conic corespunde cremalierei din
angrenajul cilindric, ea fiind intermediară între roata conică cu
dantura exterioară şi cea cu dantura interioară.
Din punct de vedere geometric
dantura angrenajului conic corespunde
unor suprafeţe conjugate definite conform
teoriei angrenării, dar studiul acestor
suprafeţe pune o serie întreagă de
probleme a căror rezolvare nu se face
absolut exact din punct de vedere
matematic, ci folosind o serie de
aproximaţii pentru a se stabili o
metodologie de calcul mai larg accesibilă
şi, totodată, pentru asigurarea posibilităţii de execuţie.
Din punct de vedere cinematic, problema care se pune este de
a determina prin calcul dimensiunile danturii şi limitele între care
există posibilitatea de generare a suprafeţelor conjugate ale
dinţilor. Acest studiu al angrenajului conic prezintă o serie de
dificultăţi, dat fiind faptul că suprafeţele de rostogolire (axoidele)
sunt suprafeţe conice şi că cele două cercuri de rostogolire ale
bazei axoidelor nu se găsesc în acelaşi plan (fig. 2.2).
Datorită acestui fapt nu se poate aplica direct teoria angrenării,
dezvoltată pentru angrenarea în plan, în vederea determinării
caracteristicilor danturii. Evident, prin
metodele geometriei diferenţiale este
posibil studiul teoretic al acestui tip de
angrenare, dar relaţiile de calcul sunt
complicate, ceea ce nu le conferă o
utilitate imediată fără programe de calcul
foarte bine puse la punct. Fig 2.3

O altă cale de studiu a fost ca, prin

analogie cu angrenarea în plan, să se
dezvolte o geometrie a angrenării teoretic exactă, plecând de la
încadrarea suprafeţelor conice într-o sferă şi aplicând formulele
trigonometriei sferice (fig. 2.3), profilul dintelui roţilor conice
rezultând după

Dintele roţii plane obţinute în acest

caz nu are însă profil rectiliniu, ci
unul cu punct de inflexiune, ceea ce
reprezintă complicaţii constructive în
ceea ce priveşte realizarea
sculelor(fig. 2.4).

Fig 2.4

Tolerantele pentru angrenajele conice sunt stabilite prin

STAS 6460-61; ele se aplică la angrenaje conice concurente cu roţi
dinţate metalice prelucrate, cu dinţi drepţi, înclinaţi sau curbi,
având diametrul de divizare până la 2000mm şi modulul exterior
de la 1 până la 30mm.
Sunt prevăzute 12 clase de precizie, fără a prevedea toleranţe
pentru clasele de precizie 1, 2, 3, 4 şi 12.
Fiecare clasă de precizie este determinată de criteriile de
precizie cinematică a roţii, de funcţionarea lină în angrenare, de
contactul dintre dinţi.
Fiecare criteriu de precizie este caracterizat prin anumite
erori şi abateri ale elementelor roţilor dinţate conice şi a
angrenajelor, denumite indici de precizie.
În alegerea criteriilor de precizie se admite şi combinarea lor,
având toleranţe din diferite clase de precizie, respectându-se unele
reguli. Astfel, criteriul de funcţionare lină nu poate să difere decât
cu o clasă de precizie în sus sau în jos faţă de criteriul de precizie
cinematică.
Criteriul de contact dintre dinţi nu poate fi de clasă mai puţin
precisă decât clasa de precizie a criteriului de funcţionare lină a
roţii în angrenaj.

Forma rotilor

Fig. 325-2(ab)

Fig.325-2(cd) si Fig 325-3(a)

 Fig. 325-3(bc) şi 325-4(abcd)

În fig. 325-2a este reprezentată o roată conică cu un diametru

mic, care nu are inimă.
În fig. 325-2b este reprezentată o roată conică, tăiată dintr-o
bucată cu arborele.
În fig. 325-2c este reprezentată o roată conică constituită din
semifabricate sudate.
În fig. 325-2d este reprezentată o roată conică la care coroana
dinţată este constituită dintr-un alt material, pentru economie de
oţel aliat.
Roţile se asamblează cu arborii prin pene longitudinale,
caneluri sau prin presare.
 Forma dintilor

Roţi plane cu dinţi ale căror flancuri sunt plane

Roţi conice cu dinţi drepţi (cremalieră circulară cu dinţi
drepţi)
Roţi conice cu dinţi înclinaţi (cremalieră circulară cu dinţi
înclinaţi)
Roţi conice cu dinţi curbi (cremalieră circulară cu dinţi
curbi)
Angrenajul conic cu dantură evolventă se numeşte angrenaj
paloid
Angrenajul conic cu dantură epicicloidă se numeşte
angrenaj eloid
La aceste două angrenaje, înălţimea dintelui este constantă,
dinţii cremalierei circulare fiind mărginiţi în sens axial de două
plane paralele cu roata plană.

Functiunea

Angrenajul cu roţi conice transmite puterea nominală P1n de

la un arbore conducător (1) cu turaţia n1 la un arbore condus (2)
cu turaţia n2, axele celor doi arbori fiind concurente (în general,
unghiul axelor este de 90o).
Contactul perfect şi rigid între dinţii unui angrenaj conic cu
dinţi drepţi sau înclinaţi, al cărui cremalieră circulară are flancurile
plane, se face după o dreaptă; între dinţii curbi, contactul perfect şi
rigid se face după o curbă.
Roata (1) acţionează asupra roţii (2) prin forţe normale şi
tangenţiale faţă de flancurile dinţilor în contact, repartizate de-a
lungul contactului. Repartizarea este proporţională cu deformaţiile
elastice ale dinţilor în contact, care variază proporţional cu distanţa
până la vârful comun al conurilor primitive; rezultă o repartizare
trapezoidală a forţelor normale şi tangenţiale pe lungimea
contactului. Rezultantele Fn şi µFn ale acestor forţe sunt aplicate
într-un punct deplasat spre periferia roţilor faţă de punctul median.
Direcţia acestor forţe variază de-a lungul arcului de angrenare
descris de punctul lor de aplicaţie. În calculele obişnuite se
consideră, cu o aproximaţie neglijabilă, că punctul de aplicaţie se
găseşte în mijlocul liniei de contact şi se neglijează variaţia
orientării.

Caracteristici

Angrenajul cu roţi conice este mai scump decât angrenajul cu

roţi cilindrice. Prelucrarea şi montajul trebuie să fie supravegheate
mai atent. Din cauza greşelilor de montaj, a prelucrării sau a
deformaţiei în funcţionare, se produce o deplasare a vârfurilor
conurilor primitive; contactul rigid devine punctual, cel real
(elastic) se produce într-o zonă în vecinătatea punctului de contact
rigid; se produc concentrări de sarcini, vibraţii şi zgomot. Pentru
corectarea acestor erori inevitabile, dinţii se fac bombaţi, ca şi la
angrenajele cilindrice.

Domenii de aplicare
Se folosesc în construcţia de maşini, unde este nevoie să se
transmită mişcarea între doi arbori concurenţi (cel mai des între doi
arbori care fac între ei un unghi de 90o).
Roţile conice cu dinţi drepţi se folosesc pentru viteze
periferice mici (2...3m/s); la viteze mai mari se folosesc roţile cu
dinţi curbi, asigurând un mers mai liniştit. Se folosesc în mod
obişnuit pentru rapoarte de transmitere până la i = 6.
 Tehnologie

La maşinile de danturat roţi conice, muchia cuţitului de tăiat

se mişcă în poziţia finală, de-a lungul flancului dintelui cremalierei
circulare, materializând astfel acest flanc. Roata conică execută
mişcarea relativă de rostogolire faţă de cremaliera circulară. Se
obţine astfel flancul dintelui roţii conice ca înfăşurătoare a
flancului dintelui cremalierei. Se pot obţine roţi conice cu
cremaliera circulară deplasată faţă de poziţia normală. Spre
deosebire de angrenajele cilindrice, nu se pot obţine decât
angrenaje conice de zero (1   2  0).

Avantaje:
• transmit sarcini variate;
• gamă de viteze mare (de la 2 m/min. până la 150m/s);
• transmit puteri într-o gamă foarte largă (0,001kW¸zeci
de mii de kW);
• diametre de la câtiva mm la câtiva metri;
• gabarit mic, constructie compactă;
• randament ridicat (până la 99,5%);
• raport de transmitere precis (roţi cilindrice i=1¸10; roţi
conice i=1¸7; melc-roată melcată i=10¸100);
• determină încărcări pe arbori relativ mici;
• asigură durabilitate mare a sistemului tehnic din care
fac parte datorită rezistentei mari la uzură;
• pot fi folosite în medii diverse de lucru.

Dezavantaje:
• executia cu utilaje specializate şi de mare precizie;
• utilizarea unor materiale tratate termic şi termochimic;
• personal înalt calificat;
 • produc zgomot,
• au o capacitate de amortizare a socurilor slabă sau
medie;
• au raport de transmitere fix (imposibilitatea reglării
continue a turatiei);
• pret mare (în special din cauza primelor trei cerinte).

CAPITOLUL III
FORTE, TENSIUNI şi FORME DE DISTRUGERE A
DANTURII

Cele mai întâlnite forme de distrugere. Moduri de

deteriorare: deteriorarea flancurilor dinţilor si ruperea dinţilor.
Solicitarea variabilă de încovoiere a dintelui are loc după un ciclu
pulsator si = Ft h’/ Wz .
Rezistenta la oboseala de încovoiere a materialului este depăsită, la
baza dinţilor, în zona de racordare (concentrarea tensiunilor), apar
fisuri de oboseală pe flancul solicitat care se dezvoltă treptat, până
când sectiunea rămasă a dintelui nu mai poate transmite static
sarcina şi conduc, în final, la ruperea bruscă a dintelui, prin
oboseala de încovoiere.
 Solicitarea de contact - uzură mare a flancurilor, uzură prin
oboseală superficială (îndepărtare de material de pe flancurile
active ale dinţilor, apare atunci când încărcarea reală depăseste,
local sau pe toată lătimea dintelui, rezistenta la contact a
materialului.

Forme de uzură prin oboseală superficială

- oboseala de contact (sau uzură de ciupitură, sau pitting)
- exfolierea.
Oboseala de contact:
- principala cauză a scoaterii din functionare a angrenajelor
prelucrate foarte îngrijit, în special a celor din materiale cu durităti
mici şi mijlocii (HB<3500MPa), în conditii de lubrifiere abundentă
cu ulei.
- stă la baza calculului de rezistentă al roţilor dinţate la
solicitarea de contact.
Calculul se bazează pe teoria contactului elaborată de Hertz, în
1881. Ipoteze.

Obosela de contact (pitting) se manifestă prin

desprinderi de material, pe flancurile active ale dinţilor formându-
se ciupituri.
Datorită presiunii pe flancul dintelui şi a fortei de frecare de
alunecare dintre flancuri, în stratul superficial pot apărea
microfisuri care înaintează în material în sens contrar sensului
fortelor de frecare care lucrează asupra flancului respectiv (fig.
15). în conditii de lubrifiere abundentă, uleiul care aderă la
suprafata flancurilor dinţilor va fi presat în fisurile de pe suprafata
piciorului dintelui, dar va fi expulzat din crăpăturile de pe
suprafata capului dintelui.

Uleiul presat actionează ca o pană, ceea ce determină rupturi de

material şi deci formarea ciupiturilor (gropitelor). Ciupiturile
 apar cu preponderentă la pinion, care, în acelasi interval de timp,
suferă un număr mai mare de cicluri de solicitare.

Uzura abrazivã:
- îndepãrtarea unor particule fine de material de pe suprafata
flancului,
- - datoritã alunecãrii,
- în conditiile prezentei unor particule abrazive între
flancurile în contact sau
- datoritã asperitãtilor mai dure ale unuia din flancuri,
care uzeazã flancul conjugat.

- angrenaje care lucreazã la viteze mici, cu duritate micã a flancurilor

(HB<3500MPa)
- angrenaje la care existã pericolul pãtrunderii unor particule abrazive
(nisip, praf) în zona de angrenare.

Calculul la uzura abrazivã constã în determinarea grosimii

stratului de material desprins din flancul dintelui.

Uzura de aderenţă (prindere) sau griparea - deteriorarea rapidă,

prin uzură intensivă de aderentă, a flancurilor active ale dinţilor.
Apare la:
- angrenaje intens solicitate şi cu viteze de alunecare mari între
flancuri,
- angrenaje cu tratamente termice incorecte
- angrenaje cu lubrifiere incorectă sau insuficientă.

Presiuni ridicate de contact şi alunecări mari

=> crestere locală a temperaturii (gripare termică),
=> distrugerea peliculei de lubrifiant
=> favorizarea aparitiei unor microsuduri locale.

- datorită miscării relative a flancurilor, microsudurile se rup

(smulg);
- la un nou contact se formează din nou microsuduri, brăzdând
flancul dintelui cu duritate mai mică, pe directia alunecărilor
relative.

Griparea:

- evolutie extrem de rapidă;

- se declansează mai ales în zonele de întrare sau iesire din
angrenare (unde întreruperile peliculei de lubrifiant sunt frecvente).
Diminuarea pericolului de gripare – prin:
- egalizarea alunecărilor (alegându-se deplasări de profil
corespunzătoare),
- reducerea rugozitătii,
- cresterea preciziei de executie,
- lubrifierea corectă, cu lubrifianti aditivati EP (pentru angrenajele
greu încărcate).

CONCLUZII :
Uzura flancurilor poate fi o uzurã adezivã, unde ungerea este mixtã
sau o uzurã abrazivã, din cauza particulelor abrazive care ajung
între flancuri.

- La viteze periferice mici, portanta angrenajului (forta pe dinte) -

limitatã de uzura abrazivã.
- La viteze mari portanta angrenajului - limitata de gripare .

In domeniul vitezelor uzuale în constructia de masini,

principala cauzã a deteriorãrii danturii este uzura de ciupiturã - la
angrenaje cu HB<3500MPa si ruperea prin încovoiere - la
angrenaje cu danturi durificate superficia
Forme de distrugere
 GRIPAREA :

UZURA ABRAZIVA:
 CAPITOLUL IV
Norme de tehnica a securitatii muncii

In atelierele de montaj si intretinere se iau o seroe de masuri,

in scopul protectiei impotriva accidentarilor si pentru evitarea
deteriorarii organelor de masini.
Printre aceste masuri, putem enumera :
- temperatura din interiorul atelierului trebuie sa fie optima
pentru desfasurarea activitatii, (temperatura ridicata micsoreaza
atentia si perceptia, iar cea scazuta micsoreaza mobilitatea
lucratorilor).
- masuri de mecanizare si automatizare, in special a
operatiilor grele si cu risc crescut de accidentari ;
- curatarea aerului de gaze, praf si aburi, prin ventilatie ;
- atelierele de reparatii si intretinere trebuie sa fie bine
iluminate, atat ziua , cat si noaptea ;
- protejarea instalatiilo electrice impotriva electrocutarii si
legarea aparatelor si instalatiilor la reteaua de impamantare ;
- verificarea inainte de utilizare a instalatiilor de ridicat
(cabluri, lanturi, scripeti) ;
- ancorarea masinilor si a instalatiilor in timpul transportului ;
- evitarea stationarii muncitorilor in raza de actiune a
macaralelor, sau a altor utilaje grele ;
- mecanismele de ridicat si transportat sa fie manevrate
numai de personalul calificat in acest scop ;
- respectarea regurilor prescrise pentru personalul care
manevreaza substantele necesare spalarii pieselor (manusi, masti
de gaze, interzicerea folosirii flacarii deschise, departarea de
locurile sudata) ;
- verificarea starii utilajelor si a dispozitivelor folosite ;
- indepartarea aschiilor de pe masini ;
- respectarea regurilor de depozitare a pieselor.
 Echipamentul individual de protectie reprezinta totalitatea
mijloacelor cu care este dotat fiecare participant in procesul de
munca si constituie un element foarte important in protejarea
impotriva factorilor de risc.
Echipamentul se acorda obligatoriu si gratuit tuturor
salariatilor, precum si altor categorii participante la procesul
muncii, in conformitate cu Normativul cadru de acordare si
utilizare a echipamentului individual de protectie, elaborat de
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si aprobat prin
Ordinul nr. 225/1995. Pe baza acestuia, angajatorul este obligat sa
intocmeasca lista interna de dotare cu EIP ( echipament individual
de protectie) adecvat executarii sarcinilor de munca in conditii de
securitate.
Alegerea echipamentului individual de protectie se face in
functie de riscuri, alegandu-se tipul, aplicandu-se anumite
standarde si folosind anumite marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale se
face prin introducerea pe piata si doar prin utilizarea acelor
echipamente individuale de protectie care mentin sanatatea si care
asigura securitatea altor persoane, animale domestice ori bunuri,
atunci cand sunt intretinute adecvat si utilizate conform scopului
prevazut.
Utilizarea EIP este permisa daca :
 Este conform reglementarilor tehnice aplicabile ;
 Este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce
el insusi un risc suplimentar ;
 Raspunde conditiilor existente la locul de munca ;
 Tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale
angajatului ;
 Este adaptat conformatiei purtatorului.
Degradarea sau pierderea lui, inainte de termenul de utilizare
prevazut, din vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru
prejudiciul cauzat, potrivit legii (art. 13, Legea nr 90/1996,
republicata).
 BIBLIOGRAFIE

1. Dråghici I. ş.a. - Îndrumar de proiectare în

construcţia de maşini, vol.I şi II, Editura tehnicå,
Bucureşti, 1982.
2. Filipoiu I.D., A Tudor – Transmisii mecanice
(îndrumar de proiectare), I.P.B., 1990.
3. Gafţanu M ş.a. - Organe de Maşini, vol I, Editura
Didacticå şi Pedagogicå, 1981.
4. Gafţanu M. ş.a. - Organe de Maşini, vol II, Editura
Didacticå şi Pedagogicå, 1983.
5. Gafţanu M - Rulmenţi, - Proiectare şi tehnologie
vol I, II Editura Tehnicå, 1985.
6. Manea Gh. - Organe de Maşini, vol I, Editura
Tehnicå, 1970.
7. RabinoviciI. ş.a. - Rulmenţi, Editura Tehnicå,
Bucureşti, 1972.
8. Rådulescu Gh. ş.a.-Îndrumar de proiectare în
construcţia de maşini, Editura Tehnicå,1986.
9. Rådulescu Gh. - Organe de Maşini, vol II, Angrenaje
cilindrice, I.P.B., 1978.
10. W.J.Bartz – Getriebesthmierung, Expert Verlag,
1989.
11. E.Alåmoreanu, Gh. Buzdugan–Îndrumar de calcul
în ingineria mecanicå, Editura Tehnicå,
1996
12. A.Chişiu – Organe de maşini, Editura Didacticå şI
Pedagogicå, Bucureşti, 1981
13. A.Jula, D.Velicu Proiectarea angrenajelor
evolventice , Editura Scrisul Românesc,1989
14. Sauer L. ş.a. - Angrenaje, vol I şi II, Editura
Tehnicå, Bucureşti, 1970.