1. Angrenaje, generalitati, clasificare.

Avantaje si
dezavantaje

Angrenajele sunt mecanisme care realizează, prin

transmiterea forţată a mişcării de rotaţie între doi sau mai mulţi
arbori, un raport de transmitere constant. De regulă, un
angrenaj este format din două roţi dinţate care se rotesc în jurul
axelor lor şi care ocupă o poziţie relativă invariabilă.

Roata dinţată este un organ de maşină dinţat destinat a

pune în mişcare sau a fi pus în mişcare de cǎtre alt organ de
maşină dinţat, prin intermediul dinţilor aflaţi succesiv şi
continuu 10 în contact. Procesul de antrenare a dinţilor, aflaţi
succesiv şi continuu în contact, se numeşte angrenare.

Intr-un angrenaj una din cele două roţi este conducătoare

iar cealaltă este condusă. Transmiterea energiei mecanice de la
roata conducătoare la roata condusă se face cu modificarea
caracteristicilor mişcării (multiplicare sau demultiplicare a
vitezei unghiulare, schimbare de sens) precum şi cu modificarea
momentului de torsiune (amplificare la reductoarele de turaţie
şi reducere la multiplicatoarele de turaţie). Modificarea mişcării
de rotaţie şi a cuplului se realizează în limitele puterii transmise.
Astfel, puterea la roata dinţată condusă este întotdeauna mai
mică decât cea de la roata conducătoare ca urmare a pierderilor
din cuplele cinematice. Raportul dintre puterea de la arborele
de ieşire şi cea de la arborele de intrare reprezintă randamentul
transmisiei.

Utilizarea angrenajelor pe scară largă se datorează

avantajelor pe care acestea le au în raport cu celelalte
transmisii mecanice:

- raport de angrenare constant: u 1..6 pentru angrenajele

cilindrice şi conice şi u  (10)15...80(300) la angrenajele
melcate;

- randament mecanic mare:   0,97...0,99 pentru

angrenajele cilindrice şi conice şi   (0,60)0,70...0,80 pentru
angrenaje melcate;

- gamă largă de puteri transmise: P=0,001…10 000 kW;

- gamă largă de viteze periferice de lucru: v 10(100)m/s ;

- pot transmite puterea între arbori cu direcţii diferite în

plan şi în spaţiu;
 - construcţie compactă; pot fi închise în carcase pentru a
putea fi protejate împotriva factorilor externi;

- siguranţă şi durabilitate mare în exploatare;

- întreţinere relativ uşoară.

Angrenajele prezintă şi unele dezavantaje în raport cu

celelalte transmisii mecanice, şi anume:

- necesită maşini de prelucrat, scule, dispozitive şi

verificatoare complicate şi de precizie ridicată;

- costul ridicat de fabricaţie;

- funcţionează cu zgomot şi vibraţii la turaţii ridicate;

- nu se poate realiza orice raport de transmitere deoarece

numerele de dinţi ale roţilor sunt numere întregi; ca urmare a
acestui fapt, la proiectare se admite şi o eroare cinematică de 
3% a raportului de angrenare.

Avantajele prezentate mai sus, condiţionate şi de unele

dezavantaje, impun utilizarea angrenajelor în domenii diverse
atât în scop cinematic (pentru transmiterea şi modificarea
mişcării de rotaţie) cât şi în scop dinamic (pentru transmiterea
momentului de torsiune). Se întâlnesc în construcţii de sine
stătătoare (ansamble) precum reductoarele şi variatoarele de
turaţie, în cutiile de viteze ale unor maşini, în diferite aparate şi
dispozitive pentru realizarea unor lanţuri cinematice.

Clasificarea angrenajelor.

Clasificarea angrenajelor se face în principal în funcţie de

poziţia relativă a axelor mişcării de rotaţie, dar şi în funcţie de
forma suprafeţelor de rostogolire, forma profilului dinţilor,
rezultând astfel formele constructive de bază.

Mecanismele alcătuite din două roţi dinţate se numesc

angrenaje iar cele cu mai multe angrenaje care concură la
realizarea unui anumit raport de transmitere se numesc
sisteme de angrenaje sau trenuri de roţi dinţate.

In continuare se prezintă o clasificare a angrenajelor şi

sistemelor de angrenaje având la bază următoarele criterii:

a) poziţia relativă a axelor

- cu axe concurente

- cu axe încrucişate
 - cu axe paralele

b) mişcarea relativă a axelor roţilor dinţate:

- sisteme de angrenaje cu axe fixe

- cu roţi aşezate în serie

- cu roţi aşezate în paralel

- sisteme de angrenaje cu axe mobile

- planetare

- diferenţiale

c) poziţia relativă a roţilor dinţate

- angrenaj exterior (ambele roţi au dantură exterioară)

- angrenaj interior (pinionul are dantura exterioară iar roata

are dantura interioară);

d) forma roţilor dinţate: angrenaje cu roţi cilindrice, conice,

hiperboloidale, melcate, cu cremalieră, necirculare;

e) forma profilului dinţilor:

- în evolventă angrenaje cu profil

- cicloidal (epicicloida, hipocicloida)

- în arc de cerc

f) forma dinţilor: angrenaj cu dantură dreaptă, înclinată,

compusă, curbă;

g) posibilitatea variaţiei în timp a raportului de transmitere:

- cu raport de transmitere constant (reductoare,

multiplicatoare);

- cu raport de transmitere variabil în timp (cutii de viteze);

- cu raport de transmitere variabil ciclic (angrenaj cu roţi

eliptice).

Utilizarea asamblărilor cu caneluri este însoţită de avantaje

şi dezavantaje, după cum urmează:

-avantaje: transmit momente de torsiune mari, reduc

gabaritul axial al pieselor asamblate;
 -dezavantaje: tehnologie de execuţie mai complicată, cost
mai ridicat, introduc concentratori mari de tensiuni.

2. Cremaliera de referinta

Prin rostogolirea fără alunecare a unei drepte peste un cerc

de bază, puncte de pe aceasta descriu evolvente asemenea. In
cazul în care raza cecului de bază creşte, profilul dinţilor se
aplatisează. Dacă rb   , cercul de bază degenerează într-o
dreaptă. Numărul de dinţi al roţii tinde către infinit z  iar
profilele dinţilor devin linii drepte. Roata dinţată se transformă
în cremalieră. Cercurile de cap, picior, divizare şi rostogolire
devin linii drepte. Astfel cercul de rostogolire devine linie de
referinţă iar cercul de divizare devine linie de divizare. In
angrenarea dintre cremalieră şi roată, linia de referinţă ( ref )
este tangentă cercului de rostogolire al roţii iar dreapta de de
divizare ( div ) este tangentă cercului de divizare.

Profilul dinţilor cremalierei are forma unui trapez isoscel,

normala dintelui face unghiul  cu linia de referinţă a
cremalierei. Cremaliera de referinţă este o cremalieră fictivă ai
cărei dinţi au forma şi dimensiunile precizate şi care este
folosită la definirea danturii roţilor dinţate.

Profilul cremalierei de referinţă (profilul de referinţă) este

rezultatul intersecţiei dintre cremaliera de referinţă cu un plan
perpendicular pe linia flancului dintelui (fig.1.8) .

Cremaliera de referinţă se caracterizează prin următoarele

proprietăţi:

- este o cremalieră fictivă, situată de aceeaşi parte cu roata;

- roţile care au aceeaşi cremalieră de referinţă pot angrena

între ele.

Pentru a micşora numărul sculelor pentru danturat şi a

asigura interschimbabilitatea roţilor este necesar să se
standardizeze dimensiunile profilului de referinţă al
cremalierei. Profilul cremalierei de referinţă este standardizat
conform STAS 821-82. Parametrii cremalierei (profilului) de
referinţă sunt afectaţi de indicele zero (h0a – înălţimea capului
dintelui de referinţă). Având în vedere că în definirea ulterioară
a geometriei roţilor dinţate parametrii nu mai sunt afectaţi de
acest indice, se va face abstracţie de el în continuare.

Parametrii standardizaţi ai cremalierei de referinţă pentru

un angrenaj cilindric cu dinţi drepţi sunt:

- 0   20 ; unghiul de presiune al cremalierei (unghiul de

înclinare al flancului dintelui cremalierei);

-  ha =1; coeficientul înălţimii capului dintelui de referinţă;

- * c = 0,25; coeficientul jocului la piciorul dintelui de

referinţă;

- * f =0,375; coeficientul razei de racordare la piciorul

dintelui de referinţă. Parametrii     a f , h , c , pot avea şi
alte valori, diferite de cele standardizate, pentru dantură
modificată .

Elementele geometrice ale profilului cremalierei de

referinţă sunt:

m - modulul cremalierei de referinţă [mm], STAS 822-82;

ha - înălţimea capului dintelui de referinţă: h  ha m  ;

c - mărimea jocului la piciorul dintelui de referinţă: c  c m

;

hf - înălţimea piciorului dintelui de referinţă: hf  (ha  c )m

;

h - înălţimea dintelui de referinţă: h  ha  hf  (2 ha  c

)m   ;

f - raza de racordare la piciorul dintelui de referinţă: f 

f m  .

Exemple de valori standardizate ale modulului: 1; 1,25; 1,5;

1,75; 2; 2,25; 2,5; 2,75; 3; 3,5; 4; 4,5; 5; 6; 8.

In continuare se mai pot defini următoarele elemente

geometrice ale cremalierei de referinţă:

p - pasul cremalierei de referinţă: p  m ;

s - grosimea dintelui pe linia de referinţă: s  p/ 2  m/ 2

;
 e - mărimea golului pe linia de referinţă: e  p / 2  m/ 2

Cremaliera de referinţă este o cremalieră fictivă ai cărei

dinţi au forma şi dimensiunile precizate şi care este folosită la
definirea danturii roţilor dinţate.

3. Elementele geometrice ale angrenajului cilindric cu

dinţi drepţi cu profil nedeplasat

Pe baza parametrilor cremalierei de referinţă se pot defini

elementele geometrice ale danturii roţilor dinţate ale unui
angrenaj cilindric cu dinţi drepţi. Pe lângă parametrii
cremalierei de referinţă se mai consideră cunoscute numerele
de dinţi z1 şi z2 ale celor două roţi şi modulul danturii, m.

- înălţimea capului dintelui: ha1  ha2  ha  ha m  ;

- înălţimea piciorului dintelui: hf1  hf 2  hf  (ha  c )m 

;

- înălţimea totală a dintelui: h1  h2  ha  hf ;

Inălţimile parţiale şi totală ale dinţilor celor două roţi sunt

egale pentru un angrenaj căruia nu i s-a efectuat o deplasare de
profil.

- pasul pe cercul de divizare: p   m ;

Pasul pe cercul de divizare reprezintă porţiunea din cercul

de divizare (este o lungime de arc) corespunzătoare unui plin şi
un gol de dinte. Pasul are valori diferite măsurat pe cercuri de
diametre diferite. Pasul măsurat pe un cerc oarecare de rază ry
se notează cu py. In afara pasului măsurat pe cercul de divizare
p, important în definirea geometriei angrenajului este pasul
măsurat pe cercul de bază pb. Invariantul y y b r  cos r se
poate extinde prin transformări simple şi la pas,

py  cos  pb sau p cos pb .

- diametrele de divizare.
 4. Materialele utilizate pentru construcţia roţilor.

Roţile dinţate se pot executa dintr-o gamă foarte largă de

materiale, grupate în materiale metalice şi nemetalice. Pentru
alegerea materialului şi stabilirea tratamentului termic trebuie
să se ţină seama de: forţele care încarcǎ angrenajul, durata de
funcţionare impusă angrenajului, caracteristicile mecanice ale
materialelor, tehnologia de execuţie adoptată, etc.

Având la bază clasificarea din schema de mai jos vor fi

prezentate principalele materiale utilizate pentru construcţia
roţilor dinţate, tratamentul termic sau termochimic
recomandat precum şi caracteristicile mecanice pe care le
dobândesc aceste materiale în urma tratamentului.

Materiale pentru roţi dinţate:

- nemetalice

- metalice

- neferoase

- feroase

- fonte

- oţeluri

- de uz general pentru construcţii

- turnate - de îmbunătăţire

- de cementare

- călite superficial

- de nitrurare

Materialele plastice sunt recomandate pentru

construcţia roţilor din industria textilă, de produse
electrocasnice şi de birou, de împachetare. Insuşirile fizico-
mecanice care au determinat utilizarea materialelor plastice în
construcţia roţilor sunt:
- funcţionare silenţioasă;

- rezistenţă ridicată la acţiunea agenţilor chimici şi atmosferici.

Funcţionarea silenţioasă este determinată de modulul

de elasticitate mic, fapt ce permite o deformare considerabilă a
dintelui sub sarcină. Prin aceasta se realizează o bună
compensare a erorii pasului de bază şi a formei dinţilor.

Roţile dinţate din materiale plastice mai prezintă în plus

următoarele avantaje:

- inerţie mecanică redusă la frânări bruşte;

- greutate specifică redusă;

- preţ de cost scăzut în cazul formelor complicate,

acestea putând fi executate prin presare sau prin injectare (la
serii mari).

Materialele plastice utilizate mai des în construcţia

roţilor dinţate sunt: textolitul, poliamidele, policarbonaţii.
Textolitul are proprietăţi antifricţiune ridicate. Rezistenţa la
încovoiere este comparabilă cu cea a fontei şi mai mică decăt a
bronzului sau oţelului turnat.

Poliamidele sunt materiale termoplastice, utilizate tot

mai mult ca urmare a proprietăţilor lor:

- rezistenţă ridicată la şocuri;

- elasticitate mare;

- coeficient de frecare redus.

Se recomandă pentru roţi de dimensiuni mici care

funcţionează cu şocuri mici şi la viteze periferice reduse. Roţile
se obţin de regulă prin injectarea materialului iar dacă sunt 57
aditivate cu grafit sau bisulfură de molibden pot funcţiona fǎrǎ
ungere.

Materialele neferoase utilizate pentru construcţia

roţilor sunt aliaje de aluminiu, bronzuri, alamă, etc. Roţile
executate din aceste materiale se caracteirizează prin:

- funcţionare silenţioasă;

- rezistenţă ridicată la gripare datorită proprietăţilor

antifricţiune ale materialelor;

- rezistenţă ridicată la coroziune.

 Roţile din materiale neferoase se pot executa prin
procedeele clasice de danturare pe maşini-unelte cât şi prin
turnare centrifugală sau sub presiune.

In multe situaţii aliajele neferoase se pot înlocui cu

oţeluri obişnuite, nitrurate în băi cu sare.

5. Forme principale de deteriorare a danturii roţilor

dinţate

Principalele cauze ale ieşirii din funcţiune a angrenajelor se

pot grupa în două categorii importante: ruperea dinţilor şi
deteriorarea flancului dinţilor. Fiecare dintre aceste cauze are
la bază proiectarea şi exploatarea necorespunzătoare a
angrenajului sau aplicarea incorectă a tehnologiei de fabricaţie
şi tratament a roţilor dinţate. Solicitările mecanice importante
care conduc la deteriorarea danturii sunt solicitarea de
încovoiere a dintelui şi solicitarea la presiunea de contact a
flancului dintelui. Cunoscând cauzele principale de
deteriorare a danturii se poate proceda la efectuarea unui
calcul corect de rezistenţă al angrenajelor. Calculul de
rezistenţă al angrenajelor constă în determinarea dimensiunilor
minime, a toleranţelor şi condiţiilor de ungere a angrenajelor la
care nu are loc niciunul din formele de deteriorare amintite. In
funcţionarea corectă şi pe durata de timp proiectată a
angreanajelor este important să se cunoască şi modul în care
alte organe de maşini pot influenţa performanţele acestora, ca
de exemplu: uzura lagărelor, defecţiuni ale cuplajelor elastice,
deformaţii mari ale arborilor încărcaţi nesimetric.

Ruperea dinţilor este forma cea mai gravă de deteriorare a

danturii, atât prin scoaterea imediată din funcţionare a
angrenajului cât şi prin posibilitatea distrugerii altor organe de
maşini din componenţa transmisiei.

Ruperea statică a dinţilor se datorează acţiunii unor

suprasarcini sau existenţei unor erori de montaj. Tensiunile de
încovoiere dezvoltate la baza dintelui provoacă ruperea fragilă
a dinţilor la roţile cu duritate mare sau o rupere tenace prin
deformare plastică la roţile cu durităţi mici şi mijlocii. In general,
ruperea statică nu se consideră a fi efectul unei erori de
proiectare. In cazul în care se pot estima vârfurile de sarcină sau
mărimea şocurilor se pot face calcule preliminare de verificare,
considerând că suprasarcina acţionează static.

Ruperea parţială a dinţilor se datorează unor erori de

execuţie, montaj sau deformărilor mari ale arborilor elastici,
încărcaţi nesimetric. In situţia în care axele celor două roţi ale
angrenajului nu mai sunt paralele datorită deformaţiilor
arborilor, dinţii aflaţi în contact nu mai sunt încărcaţi uniform în
lungul acestora.

Ruperea parţialǎ a dinţilor se mai poate produce şi la

intrarea progresivă în angrenare a dinţilor roţilor cu dinţi
înclinaţi. Pentru evitarea ruperii parţiale se impune o execuţie
îngrijită a roţilor, un montaj corect şi o verificare a rigidităţii
arborilor pe care sunt montate roţile.

Ruperea prin oboseală se manifestă prin apariţia, la baza

dintelui, pe partea fibrelor întinse, a unor microfisuri de
oboseală. Acestea se dezvoltă în timp şi slăbesc secţiunea
transversală a dintelui, provocând ruperea acestora. Apariţia
acestor fisuri au drept cauze variaţia ciclicǎ a tensiunilor
maxime de încovoiere F care determină oboseala materialului
şi duce la apariţia unei fisuri. Fisura apare în zona de racordare
a dintelui la corpul roţii unde este localizat un puternic
concentrator de tensiuni. Ruperea prin oboseală este principala
cauză de distrugere a roţilor dinţate cu flancurile dinţilor
durificaţi superficial ( HB  350) . Pentru creşterea rezistenţei la
oboseală a dinţilor se recomandă:

- mărirea modulului dinţilor care are ca efect mărirea lăţimii

secţiunii din încastrare a dintelui;

- creşterea razei de racordare de la piciorul dintelui în

vederea micşorării efectului concentratorului de tensiuni;

- corijări de profil pozitive cât mai mari, corijǎri care au ca

efect mărirea grosimii dintelui la bază.

Pittingul (ciupirea) este principala cauză de ieşire din uz

a angrenajelor cu roţi executate din materiale cu duritate mică
sau medie (oţelurile de îmbunatăţire, HB  350 ). Se manifestă
ca efect al oboselii de contact al stratului superficial, prin
apariţia unor mici fisuri iniţiale. Acestea sunt determinate de
tensiunile tangenţiale superficiale, produse de forţa normală pe
dinte şi de forţa de frecare. Asupra formării ciupiturilor o
influenţă deosebită o are şi acţiunea lubrifiantului.
 Ciupiturile apar mai întâi pe flancurile pinionului
datorită numărului mai mare de cicluri de funcţionare (turaţie
mai mare) cât şi razelor de curbură ale flancului mai mici
(tensiuni de contact mai mari). Sunt distribuite cu precădere în
zona cilindrilor de rostogolire. Dacă ciupiturile iniţiale nu
progresează ca număr şi mărime, pittingul nu constituie un
pericol pentru scoaterea din uz a angrenajului. Pericolul apare
dacǎ viteza de formare a acestora este constantă sau progresivă

Griparea este o formă de distrugere a flancurilor

dinţilor prin uzare de aderenţă. Griparea poate fi atermică în
cazul angrenajelor puternic încărcate care funcţionează la
viteze mici şi mijlocii sau termică la angrenajele rapide şi
puternic încărcate. Griparea este favorizată de o ungere
insuficientă, vâscozitate necorespunzătoare a lubrifiantului,
rugozitate mare a flancurilor active ale dinţilor, viteze de
alunecare mari, abateri importante de pas şi de profil,
deformaţii elastice mari ale arborilor

Mecanismul de producere a gripării este următorul: în

momentul în care forţele mari din angrenaj sparg pelicula de
lubrifiant dintre dinţi, distanţele dintre acestea sunt
comparabile cu distanţele de interacţiune atomicǎ. Intre
suprafeţele celor doi dinţi apar microsuduri care se rup (smulg)
la ieşirea din angrenare a dinţilor şi se refac de fiecare dată când
dinţii ajung iar în contact şi gǎsesc condiţii favorizante. Punctele
de sudură astfel formate produc urme adânci pe suprafeţele
flancurilor dinţilor conjugaţi, orientate în direcţia alunecarii.
Aceste urme, sub forma unor rizuri, poartǎ numele de benzi de
gripare. Efectul gripării asupra funcţionării angrenajului constă
în apariţia unor concentrări locale mari de sarcină şi a unor
deformaţii termice mari care pot anula jocul dintre dinţi

Uzarea abrazivǎ este procesul mecanic de îndepărtare

a unor particole fine de pe flancul dintelui. Cauzele care
provoacǎ acest fenomen sunt: existenţa unor particole abrazive
între suprafeţele aflate în contact provenite din procesul de
gripare, din atmosferă la transmisiile deschise; vâscozitatea
prea micǎ a lubrifiantului şi viteza de alunecare mică nu permit
formarea unui film portant de lubrifiant între dinţi, în special la
transmisiile închise.

Uzura abrazivă este foarte periculoasă la roţi cu straturi

superficiale dure unde, în urma îndepărtării prin uzură abrazivǎ
a stratului superficial dur, capacitatea portantǎ a roţii scade
foarte mult. Uzura abrazivă constituie forma principală de
distrugere a flancurilor active ale dinţilor la transmisiile
deschise.

Exfolierea stratului superficial al dinţilor se manifestă

prin desprinderea stratului dur de pe miezul moale al dintelui.
Cauza care produce această formă de deteriorare a flancului
activ al dintelui constă în efectuarea unui tratament termic de
durificare superficială (călire superficială, cementare, nitrurare)
necorespunzător. Mecanismul exfolierii constă în apariţia unor
microfisuri de oboseală a materialului la graniţa dintre stratul
superficial şi cel de bază, ca urmare a acţiunii ciclice a
tensiunilor normale şi tangenţiale de cotact, după un număr
mare de cicluri.

Curgerea plasticǎ a materialului constă în deformarea

plastică a materialelor dinţilor. Cauzele care provoacă curgerea
plasticǎ sunt: forţe de frecare mari, sarcini mari la viteză redusă,
ungere insuficientă, duritatea mică a flancurilor dintelui.
Curgerea plasticǎ se manifestă prin apariţia în zona cilindrului
de rostogolire a unor adâncituri pe dinţii roţii conducătoare,
proeminenţe pe dinţii roţii conduse.

6. Transmisiile prin curele

Transmisiile prin curele servesc la transmiterea puterii

între doi sau mai mulţi arbori. Transmisia prin curele este
un mecanism format din urmǎtoarele elemente
cinematice: subansamblul roţii conducǎtoare,
subansamblul roţii conduse şi cureaua ca element
cinematic, flexibil, de legǎturǎ între roţile de curea.

Transmiterea energiei mecanice de la roata

conducǎtoare la roata condusǎ se face prin intermediul
curelei sub acţiunea forţelor de frecare dezvoltate între
aceasta şi roţile transmisiei. Ca urmare a acestui fapt, în
timpul funcţionǎrii transmisiei, ramura conducǎtoare este
mai puternic solicitatǎ decât cea condusǎ.

Transmisiile prin curele au o mare utilizare datoritǎ

avantajelor certe pe care acestea le prezintǎ în raport cu
alte transmisii mecanice:

- funcţionare silenţioasǎ;
 - protejeazǎ lanţul cinematic din care fac parte, la
suprasarcinǎ, prin efectul de patinare;

- amortizeazǎ şocurile şi vibraţiile;

- permite transmiterea energiei mecanice la distanţe

mari şi într-o gamǎ largǎ de distanţe dintre axe;

- construcţie simplǎ şi robustǎ, cost scăzut şi întreţinere

uşoarǎ;

- sunt standardizate şi aceasta asigurǎ

interschimbabilitate;

- pot realiza orice raport de transmitere, cu schimbarea

sensului şi direcţiei de mişcare;

- izoleazǎ electric motorul de utilajul acţionat.

Dintre neajunsurile pe care la prezintǎ utilizarea

transmisiilor prin curele se pot aminti:

- durabilitate limitatǎ din cauza oboselii sau îmbǎtrânirii

cauciucului;

- randament scǎzut:  0,94...0,96 ;

- necesitǎ dispozitive de întindere;

- dimensiuni de gabarit relativ mari;

- sunt sensibile la caldurǎ, umiditate şi unsoare;

- raportul de transmitere nu este riguros constant din

cauza posibilitǎţii de alunecare elasticǎ sau patinare la
suprasarcinǎ;

- introduc forţe de apǎsare în arbori (forţe radiale)

deoarece transmisia prin curele poate funcţiona doar dacǎ
ramurile de curea sunt tensionate (preîntinse);

- se încarcǎ electrostatic prezentând risc de explozie şi

incendiu.

Domenii de utilizare Domeniile de utilizare vizează:

- rapoarte de transmitere i  8 ;

- distanţe dintre axe: A

7. Osii si arbori
 Clasificarea arborilor şi osiilor oferă informaţii privind
problemele care se pun la proiectarea, execuţia şi exploatarea
acestora

Clasificarea osiilor şi arborilor:

o după forma axei geometrice: drepţi, cotiţi;

o după forma secţiunii transversale: circulară, inelară,

poligonală;

o după rezemare; static determinaţi, static

nedeterminaţi;

o poziţia arborilor: orizontală; verticală; înclinată;

o după posibilitatea de mişcare a osiilor: fixe, rotative,

oscilante.

Mai pot fi adăugate şi alte criterii de clasificare. Pe baza

clasificării prezentate se poate face următorul comentariu:

- arborii drepţi şi static determinaţi nu prezintă

probleme deosebite în proiectare şi execuţie ;

- arborii cu secţiune inelară se recomandă pentru

dimensiuni (diametre) mari în scopul uşurǎrii acestora ;

- este necesar a se cunoaşte poziţia arborilor pentru că

aceasta oferă informaţii asupra posibilitaţilor de ungere a
organelor de maşini care se montează pe aceştia.

Materiale recomandate pentru construcţia arborilor şi

osiilor Pentru construcţia arborilor şi osiilor se recomandă:

 oţeluri carbon de uz general pentru solicitări mici şi

mijlocii : OL50; OL60; OL70. Utilizarea acestor oţeluri prezintă
dezavantajul obţinerii unor diametre mari dar şi avantajul
realizǎrii unor rigidităţi ridicate.

 oţeluri carbon de calitate de cementare sau

îmbunătăţire, pentru solicitări medii: OLC25; OLC35; OLC45;
OLC60.

 oţeluri aliate cu Ni, Cr, Mn, Ti pentru arbori puternic

solicitaţi: 40Cr10; 41MoCr11; etc. Utilizarea acestor materiale
prezintă avantajul obţinerii unor diametre mici dar şi
dezavantajul obţinerii unor arbori supli, elastici, cu rigiditate
scăzută.
  oţeluri aliate cu destinaţie specială pentru
funcţionarea arborilor în condiţii de coroziune şi temperaturi
ridicate;

 oţeluri turnate sau fonte de înaltă rezistenţă pentru

arbori de dimensiuni mari;

Semifabricatele utilizate pot fi:

 laminate cu d≤140 mm pentru arborii de diametre

mici şi medii la care variaţiile de secţiune nu sunt semnificative.
107

 laminate cu forjare sau matriţare ulterioară. Forjarea

este recomandată pentru un numǎr redus de repere iar
matriţarea pentru serie mare si masă;

 forjate din lingou sau prin turnare pentru dimensiuni

mari.

Prelucrarea semifabricatelor în scopul obţinerii

arborilor constă în :

 strunjire de degroşare pentru toate suprafeţele

pentru a se îndepǎrta stratul exterior corodat, deformat, ars şi
a se aduce anumite suprafeţe la cote libere;

 strunjire de finisare pentru suprafeţele care impun o

rugozitate de 1,6; 3,2 şi o precizie în clasele 7 şi 8, ca de exemplu
pentru tronsoanele de montaj ale semicuplajelor, roţilor
dinţate şi de curea;

 rectificare de degroşare şi finisare pentru suprafeţele

care necesită o precizie ridicată (suprafeţe pentru montaj
rulmenţi) sau o calitate deosebită (suprafeţe de montaj pentru
garnituri la care există mişcare de rotaţie sau translaţie). O
calitate bună a suprafeţei conduce şi la o creştere a rezistenţei
la oboseală a arborelui.

 prelucrarea unor canale de pană prin frezare, a unor

filete şi găuri. Pentru ridicarea proprietăţilor mecanice ale
materialului, arborii sunt supuşi unor tratamente termice de
îmbunătăţire cât şi unor tratamente de ecruisare superficială.

8 . Lagărele cu rulmenţi
 Lagărele cu rulmenţi (lagăre cu frecare de rostogolire)
sunt subansambluri folosite la rezemarea arborilor în carcasă,
prin intermediul fusurilor şi pivoţilor. Construcţia unui lagăr cu
rulmenţi este formată din rulment şi carcasa lagărului.

Rulmentul este un organ de maşină compus alcătuit

din:

- inelul exterior ce se reazemă în carcasă şi are calea de

rulare la interior;

- inelul interior ce se fixează pe arbore şi are calea de

rulare la exterior;

- corpurile de rostogolire: bile, role, ace;

- colivia rulmentului care are rolul de a menţine

corpurile de rostogolire echidistante pentru a nu se bloca.

Carcasa poate face corp comun cu batiul sau poate fi

separată, în construcţie monobloc sau din două elemente.
Aceasta este prevăzută cu inele de fixare şi cu sistem de ungere
şi etanşare a rulmenţilor.

Lagărele cu rulmenţi au o largă utilizare în construcţia

de maşini datorită avantajelor pe care aceştia le au în raport cu
lagărele de alunecare:

- randament ridicat:   0,97...0,99 (frecarea este

foarte mică,   0,001...0,003 );

- precizie ridicată; - standardizare internaţională; -

construcţie simplă; - întreţinere uşoară - gabarit axial mic;

- consum de lubrifiant redus.

Aceştia prezintă şi unele neajunsuri:

- nu amortizeaza şocurile şi vibraţiile;

- cost ridicat;

- gabarit radial mare;

- necesită precizie de execuţie ridicată şi condiţii severe

de montaj.

Rulmenţii se execută într-o gamă foarte mare de

tipodimensiuni care să acopere necesităţile diverse din tehnică.
Ca atare aceştia se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:
 - după direcţia forţei preluate: radiali, radial-axiali,
axiali, axialradiali;

- după numărul rândurilor corpurilor de rostogolire: cu

un rând sau mai multe rânduri;

- după forma corpurilor de rostogolire pot fi rulmenţi

cu bile, role cilindrice, conice, butoi sau rulmenţi cu ace (rolă
cilindrică cu diametrul rolei dr  5 mm). Rolele butoi pot fi
simetrice sau asimetrice. Rolele cilindrice pot fi scurte
(lungimea rolei r 5dr l  2, ) sau lungi ( r 5dr l  2, );

- după capacitatea de adaptare a inelului interior la

direcţia fusului: oscilanţi sau normali.

Identificarea, producerea, comercializarea şi utilizarea

acestora a impus necesitatea simbolizării rulmenţilor. Simbolul
rulmentului este format din simbolul principal şi simbolul
secundar. Simbolul principal oferă informaţii privind tipul
rulmentului, seria de dimensiuni şi dimensiunile alezajului
acestuia. Tipul rulmentului este dat de prima cifră, literă sau
grup de litere din simbolul principal, astfel:

1 -rulment radial-oscilant cu bile pe două rânduri;

2 -rulment radial-oscilant cu role butoi pe două rânduri;

3 -rulment radial-axial cu role conice;

N, NU, NJ, NF -rulment radial cu role cilindrice;

5 -rulment axial cu bile pe un rând;

6 -rulment radial cu bile

7 -rulment radial-axial cu bile.

9. Asamblǎrile filetate

Asamblǎrile filetate fac parte din categoria

ansamblǎrilor demontabile, asamblǎri cu cea mai largǎ utilizare
în tehnicǎ. O ansamblare filetatǎ este formatǎ de regulǎ din:
şurub (sau prezon), piuliţǎ, piese strânse şi elemente de
asigurare împotriva deşurubǎrii (fig.6.1). Surubul este o piesǎ
cu filet la exterior, cuprinsǎ în ansamblare. Piuliţa este o piesǎ
cu filet la interior, cuprinzǎtoare.

Filetul este o nervurǎ elicoidalǎ înfǎşuratǎ pe o

suprafaţǎ conjugatǎ. Forma secţiunii transversale a nervurii cât
şi tipul suprafeţei conjugate constituie criterii de clasificare a
filetelor

Noţiuni generale. Clasificare. Indicaţii tehnologice

Utilizarea pe scarǎ largǎ a asamblǎrilor filetate se

datoreazǎ avantajelor pe care acestea le prezintǎ:

 asigurǎ împotriva deplasǎrii axiale a piesei strânse;

 se preteazǎ la înşurubǎri-deşurubǎri repetate;

 acţiunea de montare-demontare a ansamblǎrilor

filetate necesitǎ timp redus de lucru, cu atât mai mult dacǎ sunt
utilizate scule si dispozitive specializate;

 cost scǎzut de prelucrare a pieselor filetate dacǎ

acestea sunt realizate pe maşini specializate, procesul de
fabricaţie pretându-se la aceasta;

 pot fi utilizate în scopuri diverse: fixarea unor piese

într-o anumitǎ poziţie pe diferite maşini şi utilaje; fixare-
etanşare la ansamblarea conductelor; la sistemul de acţionare
al diverselor mecanisme care transformǎ mişcarea de rotaţie în
mişcare de translaţie (filetul de mişcare poate fi utilizat la
robineţi, piese de maşini-unelte, etc.)

 interschimbabilitatea ridicatǎ datǎ de standardizarea

acestora.

Ansamblǎrile filetate prezintǎ şi unele dezavantaje

precum:

 filetul este un puternic concentrator de tensiuni şi de

acest lucru trebuie ţinut seama la utilizarea şuruburilor în
ansamblǎrile cu risc ridicat de accident sau avarie;

 necesitǎ elemente de asigurare împotriva deşurubǎrii

accidentale, la funcţionarea cu şocuri şi vibraţii;

 randament mecanic scǎzut. Filetele şi ansamblǎrile

filetate se regǎsesc în tehnicǎ într-o foarte largǎ diversitate.
Clasificarea filetelor se poate realiza dupǎ urmǎtoarele criterii:

a) Dupǎ forma secţiunii transversale a spirei cosideratǎ

profil generator al filetului (fig.6.3):

 triunghiular; se întâlneşte la filetele obişnuite pentru

fixare cât şi la filetele de fixare-etanşare (withworth, gaz);
  patrat; este un filet de mişcare cu randament ridicat
şi capacitate de transmitere mai micǎ decât celelalte filete de
mişcare;

 trapezoidal: este un filet de mişcare cu randamentul

mai mic decǎt cel patrat, dar portanţǎ mai mare decât acesta.
Se foloseşte la transmisii reversibile (în ambele sensuri);

 ferǎstrǎu: filet de mişcare care permite preluarea

forţei într-un singur sens. Este un filet trapezoidal-asimetric;

 rotund: se foloseşte la şuruburile neprotejate ce

lucreazǎ în medii abrazive (conducte, tije de robineţi); filetul
Edison utilizat la becuri este tot un filet rotund;

 speciale: sunt filete modificate pentru a asigura

funcţii speciale de fixare, etanşare sau mişcare

b) Dupǎ forma suprafeţei conjugate (forma corpului pe

care se genereazǎ filetul):

 filete cilindrice (diametrul nominal al filetului este

constat pe lungimea sa);

 filete conice. Aceste filete prezintǎ avantajul

înfiletǎrii-desfiletǎrii rapide (doar cateva rotaţii), realizeazǎ o
bunǎ etanşare. Prezintǎ dezavantajul unei prelucrǎri dificile mai
ales a piesei de tip piuliţǎ. Prezintǎ avantajul compensǎrii uzurii
filetului prin forma sa conicǎ.

c) Dupǎ destinaţie:

 filet de fixare: filetul triunghiular, metric;

 filet de fixare-etanşare: filet triunghiular withworth;

 filet de mişcare: patrat, trapezoidal, rotund;

 filete cu utilizǎri reduse: filete de reglare, masurǎ,

speciale.

d) Dupǎ sensul de înfǎşurare a elicei:

 filete dreapta-cele mai des întâlnite;

 filete stânga-utilizate la ansamblǎrile la care existǎ

riscul desfiletǎrii favorizat de sensul de rotire al pieselor strânse
şi al vibraţiilor.

e) Dupǎ mǎrimea pasului filetului:

  cu pas normal, cele mai frecvente; la simbolizare se
dǎ mǎrimea pasului;

 cu pas fin: pasul filetului este mai mic decat cel

normal. Se recomandǎ la asamblǎrile care funcţioneazǎ în
mediul cu vibraţii şi socuri. Pasul fin presupune un unghi mic al
spirei, acesta mǎrind frecarea dintre spire. La simbolizare se
trece diametrul nominal al filetului şi pasul acestuia.

f) Dupǎ sistemul de mǎsurare:

 filete metrice (mm), cele mai uzuale. Au simbolul “M”,

profilul un triunghi echilateral;

 filete în ţoli (withworth), au simbolul “W”, este un filet

triunghiular cu unghiul de 550 . La acest filet pasul se exprimǎ
prin numǎrul de spire pe ţol. Se foloseşte şi la îmbinarea ţevilor
cu simbolul “G”, notarea filetului gaz se face dupǎ diametrul
interior al ţevii exprimat tot în ţoli.

g) Dupǎ numǎrul de începuturi:

 cu un început-este un filet normal;

 cu mai multe începuturi; aceste filete prezintǎ un

randament ridicat, avans axial mai mare la o rotaţie completǎ a
şurubului. Trebuie verificatǎ condiţia de autoblocare, dacǎ
aceasta este impusǎ de asamblarea în care este utilizat.

Materialele utilizate pentru realizarea şuruburilor,

piuliţelor şi şaibelor.

Suruburile şi piuliţele se confecţioneazǎ din oţeluri,

metale şi aliaje neferoase cât şi din nemetale (mase plastice).

Pentru alegerea tipului de material trebuie ţinut seama

de: mediul de lucru (temperaturǎ, risc de coroziune); condiţiile
de solicitare (staticǎ, variabilǎ, existenţa şocurilor); tehnologia
de fabricaţie (individualǎ, serie mare si masǎ) şi costul de
fabricaţie.

Oţelurile recomandate pentru şuruburi sunt:

 OL37; OL44-pentru şuruburile cu destinaţie generalǎ;

se preteazǎ la prelucrarea prin rulare;

 OL50; OL60; OLC35; OLC45-pentru utilizarea

şuruburilor în condiţii mai severe de lucru;
  AUT20; AUT30; AUT40Mn - pentru şuruburi care
lucreazǎ în condiţii mai severe de lucru şi care sunt
confecţionate pe maşini automate de prelucrare;

 41Cr10; 33MoCr11; 41MoCr11; 13CrNi30;

18MoCrNi13 - la şuruburile care lucreazǎ în condiţii de înaltǎ
solicitare. Aceste oţeluri aliate sunt tratate termic pentru
ridicarea proprietǎţilor mecanice;

 Oţeluri aliate cu crom, aliaje Fe-Cr-Ni, aliaje Ni-Cr

pentru funcţionarea la temperaturi ridicate (mai mici de 11000
C);

 Oţeluri inoxidabile sau protejate prin cromare,

argintare pentru şuruburi care funcţioneazǎ în medii corozive.
Pentru piuliţe se recomandǎ oţeluri carbon sau aliate dacǎ
acestea funcţioneazǎ la temperaturi cuprinse în intervalul de
temperaturi (-50 C - +300 C). Pentru utilizarea în medii corozive
se recomandǎ protejarea acestora la fel ca la şuruburi.

Tehnologia de fabricaţie

Filetul se poate realiza manual cu filiera pentru şuruburi

şi cu tarozi pentru piuliţe. Se recomandǎ pentru unicate dar şi
pentru filetare pe piese cu gabarit ridicat care nu pot fi montate
pe maşini-unelte şi se impune filetarea la faţa locului.

Filetarea se poate executa pe strung sau maşini

automate cu cuţit de filetat de exterior (pentru şurub) şi interior
pentru piuliţe.

Filetarea se mai poate realiza prin frezare sau rulare

între bacuri, procedeu cu productivitate ridicatǎ.

Saibele de aşezare (plate) se executǎ din OL32, AUT08T.

Saibele elastice sau de sigurantǎ (GROWER) se executǎ din
oţeluri pentru arcuri.

10. Asamblari cu pene

Penele sunt organe de maşini care servesc, de regulă,

la transmiterea momentului de torsiune de la arbore la butuc şi
invers. Ca atare, se poate spune că o asamblare cu pană este
formată din: arbore, pană, butuc.
 Asamblările cu pene fac parte din categoria
asamblărilor demontabile, prezentând avantaje şi dezavantaje
în execuţie, montaj şi exploatare, după cum urmează:

 avantaje

- construcţie simplă;

- execuţie uşoară atât a penelor cât şi a canalelor de

pană;

- montare şi demontare rapidă;

- cost scăzut de prelucrare.

 dezavantaje

- slăbesc secţiunea transversală a arborelui (cu excepţia

asamblării cu pană concavă);

- produc ovalizarea pieselor strânse în cazul pieselor

asamblate cu strângere;

- introduc concentratori de tensiuni.

Exemple constructive de pene:

- pana paralelă cu cele trei forme (fig.7.2)

- pana plată (în asamblarea din fig.7.c)

- pana concavă (fig.7.3.c)

- pana disc (fig.7.3.a)

- pana înaltă cu nas (fig.7.3.b) şi fără nas.

Pana înaltă are înclinări diferite în funcţie de scopul

pentru care este utilizată. In cazul utilizării penei în asamblările
de fixare cu demontări dese înclinarea este de 1/20; pentru
demontări rare se recomandă o înclinare de 1/100...1/50.
Pentru penele de reglare se recomandă o înclinare de
1/10...1/5 atunci când acestea sunt asigurate cu şurub şi o
înclinare de 1/100...1/50 atunci când acestea sunt motate cu
autofixare. Autofixarea trebuie să respecte condiţia ca unghiul
de înclinare să fie mai mic decât dublul unghiului de frecare.

Clasificarea penelor

 după poziţia penelor în raport cu axa pieselor strânse:

- pene longitudinale care se montează paralel cu axa

pieselor asamblate (arbore-butuc) şi care transmit moment de
torsiune. Din această categorie fac parte penele paralele, înalte,
concave, plate, tangenţiale (fig.7.5);

- pene transversale care se montează perpendicular pe

axa pieselor asamblate; au întotdeauna cel puţin o faţă
înclinată.

 după scop:

- pene pentru transmiterea momentului de torsiune

arbore-butuc şi invers; din această categorie fac parte penele
longitudinale;

- pene pentru asamblare; sunt utilizate la asamblarea

rapidă a doi tiranţi cu pene transversale; - pentru reglare, la
reglarea jocului dintre cuzineţii unui lagăr;

- pentru asigurare.

 după efectul de strângere:

- pene fără efect de strângere; din această categorie fac

parte penele paralele şi pana disc;

- pene cu efect de strângere radială respectiv

tangenţială ; din această categorie fac parte penele plată,
concavă, înaltă, tangenţială.

Tipuri de asamblări cu pană

a) Asamblarea cu pană concave. Este utilizată pentru

transmiterea unor momente de torsiune relativ mici.
Transmiterea momentului de torsiune de la arbore la butuc şi
invers se realizează prin frecarea dintre pană şi arbore.

b) Asamblarea cu pană plată (fig.7.4.c) Transmite

momente de torsiune reduse ca mărime. Prelucrarea arborelui
este redusă şi ca atare şi slăbirea acestuia nu este semnificativă.
Montarea penei se face tot prin batere. Este tot o pană
înclinată. Se recomandă pentru diametre de arbore d – 230

c) Asamblarea cu pană înaltă (fig.7.4.a) Penele înalte se

recomandă pentru momente de torsiune mari şi turaţii mici ale
organelor asamblate. Pana se montează prin batere. Lungimea
canalului de pană din arbore trebuie să fie dublul lungimii
penei. Prelucrările din arbore şi butuc produc o slăbire
semnificativă a secţiunii acestora. Forţa de batere are drept
consecinţă şi ovalizarea pieselor strânse, dezaxarea acestora.
De aceea se recomandă a fi utilizate pentru momente de
torsiune mari şi turaţii scăzute.

d) Asamblarea cu pene tangenţiale (fig.7.5) Penele

tangenţiale se montează perechi - pană şi contrapană.
Inclinarea este dată suprafeţelor aflate în contact ale celor două
pene. Prin baterea celor două pene se realizează o puternică
forţă tangenţială între arbore şi butuc. Sunt recomandate
pentru transmiterea unor momente de torsiune foarte mari.
Dacă se montează o singură pereche de pene tangenţiale se
poate transmite momentul de torsiune întrun singur sens; dacă
se montează două perechi de pene, decalate la 120 sau 180 se
poate transmite momentul de torsiune în ambele sensuri.

e) Asamblarea cu pană disc (fig.7.6) Penele disc se

utilizează pentru transmiterea de momente de torsiune mici
sau ca pene de fixare. Sunt des utilizate în construcţia
dispozitivelor, cu arbori de diametre mici.