UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ din

BUCUREȘTI
Facultatea de Științele Comunicării
Master

Mișcarea ”Sportul pentru toți” – important vector de socializare,

comunicare și educare. Strategia de repoziționare și relansare a
acesteia la nivel național.

Coordonator:
Lect. univ. Marcel N. Popescu

Masterand:
Dan Bondoc

2019
1
 CUPRINS

INTRODUCERE
Sportul pentru toți: concept și scurt istoric
CAPITOLUL I
1.1 Sportul pentru toți, de la izvoare până în prezent
1.2 Sportul pentru toți în lume
CAPITOLUL II
2.1 Sportul pentru toți în România
2.2 Sportul pentru toți - factori, caracteristici, conținut, forme,
mijloace
CAPITOLUL III
3.1 Condiții care determină organizarea, dezvoltarea și asigură participarea
la activitățile Sportul pentru toți
3.2 Specialiștii în Sportul pentru toți
CAPITOLUL IV
4.1 Principii de bază în elaborarea strategiilor în Sportul pentru toți
4.2 Valorile fundamentale ale Sportului pentru toți; sănătate, educație,
socializare, recreere
4.3 Criterii de eficiență ale programelor de activități – Sportul pentru toți
4.4 Instructorul sportiv pentru activități fizice – Sportui pentru toți
CAPITOLUL V
5.1 Elemente de management al comunicării în activitatea sportivă
5.2 Poziționaerea și repoziționarea unui brand - noțiuni generale
5.3 Repoziţionarea unui brand – o necesitate pentru situaţia în care brandul
eșuează
5.4 Strategia de repoziționare a brandului Sportul pentru toți și de relansare
la nivel național
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Anexa 1
Sportul pentrtu toți – documente politice internaționale
Anexa 2
Noțiuni generale de legislație și organizare în sport

2
 INTRODUCERE
Sportul pentru toți: concept și scurt istoric
Acum, la inceputul mileniului III, universalitatea geografica si lingvistica a ”Sportului
pentru toți” este evidenta, prin acest concept înțelegând in primul rand MISCARE – termeni ca
miscare, activitati fizice, exercitiu fizic, sport, fiind utilizati de cele mai multe ori ca sinonime.
Conceptele, metodele si mijloacele educatiei fizice si sportului cunosc numeroase variante in
functie de epoca, nivel de civilizatie si treapta sociala. Noțiunea de ”sport” tinde sa inglobeze toate
activitatile de competitie, fie ca au dominanta educativa sau recreativa, fie ca au o orientare
comerciala, profesionala. Prima dificultate consta in reprezentarea corecta a notiunii de ”Sport
pentru toti”, prin comparație și opoziție cu activitățile sportive adresate elitei.
In general, se scot in evidenta laturile pozitive ale sportului de performanta si se trec cu
vederea cele negative: antrenamentul sever si nemilos, competitia rigida si de multe ori incorecta,
imperativele politice si finaciare ce orienteaza sportul spre senzational, vedetism, fals amatorism, in
goana dupa performanta si reprezentare. Toate acestea elimina inca din plecare pe cei mai putin
dotati sau dispusi la aceste conditii, deci pe majoritatea oamenilor. In acest context sportul este o
activitate specifica de intrecere, in care se valorifica intensiv formele de practicare a exercitiului
fizic, in vederea obtinerii de catre individ sau colectiv a perfectionarii posibilitatilor
morfo-functionale si psihice, concretizate in depasirea adversarului – “victorie cu orice pret”.
Astfel, sportul devenit “lupta pentru glorie si bani”, se indeparteaza de valorile fundamentale ale
educatiei fizice si sportului - sanatate, educatie, recreere, socializare.
Baronul Pierre de Coubertain, convins de profunda injustitie si raul pe care il reprezinta
sportul practicat doar de o elita, a creat sintagma - “Sportul pentru toți”, folosit de el inca din anii
1900. Pierre de Coubertain defineste diferentele fundamentale intre diferite forme de educatie
fizica, spunand: sportul nu este un mod de a petrece timpul de lux, o activitate pentru cei putini
privilegiati si nici macar o forma de compensatie musculara pentru activitatea creierului. Pentru
fiecare barbat, femeie, copil ofera posibilitatea de a se autoperfectiona, indiferent de profesie sau de
pozitia ocupata in viata. Este acompaniamentul natural al tuturor, in mod egal, in aceea masura incat
nimic nu-l poate inlocui. Acest mare spirit al sportului si fondator al Jocurilor Olimpice moderne, a
definit clar diferitele forme de activitate fizica: sportul pentru toti ; sportul competitiv; sportul de
elita.

3
 Pentru ca ideea potrivit căreia - “sportul este facut sa fie pentru toti” sa fie ridicata la
nivel de posibilitate reală, a fost nevoie de o complexitate de condițioi pe care numai societatea
modernă poate să îl asigure:
- dezvoltarea economica;
- cresterea numarului imbolnavirilor din cauza lipsei de miscare;
- cresterea timpului liber al oamenilor;
Existența acestor condiții a făcut posiibilă apariția unor noi obiective:
- practicarea sportului ca o contra-masura impotriva tarelor civilizatiei
(sedentarism, supraalimentatie, stress, alcoolism, tabagism, s.a.);
- petrecerea timpului liber intr-un anumit mod: distractie, aventura, relatii sociale,
intrecere, moda, etc.
De-abia după cel de-al doila război mondial, guvernele (atât în statele comuniste cât și în
cele capitaliste) au acordat importanță fenomenului sportiv si au inceput sa se ocupe de el . Prima
aplicare a Sportului pentru Toti a fost Campania Americana pentru Mentinerea Conditiei
Fizice, initiata in anul 1956 de Consiliul de Mentinere a Conditiei Fizice de pe langa
Presedentia SUA. Ea a fost urmata de Campania TRIMM 1960 in Norvegia, Campania 4M
declansata in 1962, Programul Finlandez KUNTOUHEILU, lansat in 1963.
Anii 70 sunt considerati o perioada de studiu si aprofundare a ideii Sportului pentru toti,
acest concept fiind devenind sinonim cu sportul in general. Trebuie mentionat ca, pana in anul
1990, Miscarea Sportul pentru toti nu este caracterizata prin utilizarea unui termen comun. Se
foloseste denumiri ca TRIMM in Norvegia, Danemarca, Suedia, Japonia; SPORUL PENTRU TOȚI
in Anglia si Columbia; FITNESS SI SPORT in SUA; COME ALIVE in Noua Zeelanda; DEPOTES
PARA in Spania si Brazilia; ZWEITEN VEG in Germania; SPORT DE MASA in tarile din Europa
Centrala si de Est. In anul 1990 sintagma Sportul pentru toti si-a castigat dreptul la viata pe plan
mondial si trebuie sa i se recunoasca meritul de-a constitui “cel putin un limbaj unificator pentru
toate tarile”1.
Se poate afirma ca in prezent expresia Sportul pentru toti constitue inca, un subiect de
polemica, se opteaza pentru termenul Activitati fizice pentru fiecare, deoarece inglobeaza concre un
domeniu vast de practicare a “cat mai multa miscare, in cat mai multe locuri, si cat mai multi
participanti”.2

1
International Charteer of Physical Education and Sport, United Nations Educational Scientific and Cultural Organisation,
http://www.unesco.org/education/pdf/SPORT_E.PDF, consultat în ziua de 27 noiembrie, 2018.
2
Op. cit.
4
 CAPITOLUL I
I.1. Sportul pentru toți, de la izvoare până în prezent
Istoria confirmă rădăcinile de veacuri ale Sportului pentru toți, care s-a născut în
antichitate că nevoie a oamenilor de a se adună și a se manifestă prin “miscare” (întreceri
de forță și agilitate,luptă,dans) și că mijloc de distracție și desăvârșire fizică.Izvoarele Sportului
pentru toți sunt serbările populare, activitățile tradiționale,activitățile fizice nonsportive aplicate în
viață de zi cu zi, operațiunile militare, exercițiile populare care, în timp au devenit sport.
Vestigii și documente istorice atesta valoarea culturală a mișcării sportive, precum și
prezența să în istoria culturii, științei militare, educației pentru igiena și sănătate, în tradițiile
populare și activitățile de timp liber.Surse istorice și culturale menționează evoluția interdependență
a culturii și sportului pe fondul tradițiilor, la care se adaugă influența culturilor și modelelelor
sportive orientale și occidentale, care pătrund pe diverse căi de-a lungul timpului, de asemenea,
subliniază faptul că modelul social și politic influențează sistemul organizatoric și direcțiile
sportului. Sistemul de educație fizică și sport românesc s-a format că rezultat al influențelor
combinate ale doctrinelor germane, suedeze, franceze, cehe, ruse. O caracteristică esențială, care
trebuie menționată începând cu secolul 18, epocă modernă, este subordonarea tot mai accentuată a
educației fizice și sportului, obiectivelor politice, în special militare, ale vremurilor.Structurile care
coordonează sau subordonează educația fizică și activitatea sportivă modificându-se permanent în
funcție de cerințele politice și sociale.
Contextul politic specific, fenomenele socio-economice și culturale care au avut loc după
cel de-al război mondial până în 1990, nu au favoritzat formarea unor mentalități și deprinderi de
petrecere activă a tipului liber. Participarea la sport rămânând departe de a deveni o cultură, un mod
de viață, deși, anumite forme se activități (serbările sportive, festivalurile, spartachiadele) au
promovat nu numai competiția sportivă, ci au incurajt toate formele de exprimare artistică (dans,
musică s.a.) și totodată modalitățile de conservare a jocurilor naționale și tradițiilor sportive.
Se poate afirmă că, prin DACIADĂ, au fost promovate diverse inițiative și s-au realizat
multe(activități, structuri, suport material), însă bazele organizatorice ale sportului de masă nu au
fost întotdeauna compatibile cu principiile democratice: planificarea centralizate; ; au întâietate
obiectivele cantitative; sume de bani, resurse umane materiale se fastuoase acțiuni omagiale.

5
 existau preocupări pentru atragerea participanților, asigurarea condițiilor, diversificarea
formelor (dezvoltarea de programe sportive la locul de , înființarea de centre pentru servicii sportive
pentru populație, constituirea asociațiilor sportive de cartier, accesul gratuit pentru elevi si studenti
pe bazele sportive), numarul persoanelor care participau sistematic si cu continuitate la sport era
mic, din multiple cauze: caracterul forțat și obligatoriu al unor activități; nivelul de cultură fizică
redus; conștientizarea cu privire la beneficiile practicării activităților fizice,insuficiență;
preocupările prioritare pentru trăi;lipsă de timp s.a.
În anul 1990, România adera la Charta Internațională a Educației Fizice și Sportului și
la cea Europeană, preia termenul Sportul pentru toți, coordonarea, organizarea și dezvoltarea acestui
domeniu revenind Direcției Programe Sportive pentru Public din cadrul Ministerului Tineretului și
Sportului. În paralel cu organizarea unor activități de menținere a tradițiilor sportive românești, se
fac demersuri pentru constituirea unor noi structuri, se realizează o serie de anchete sociale,studii și
cercetări.
În ideea democratizării sportului și apropierii, cât mai repede, de modul de organizare și
abordare a Sportul pentru toți pe plan internațional, în 1992 se înființează Federația Română Sportul
pentru Toți, această preia părțile bune ale trecutului,elaborează și lansează programe care au că scop
crearea condițiilor care să garanteze dreptul la mișcare a fiecărui cetățean și să asigure accesul
oricărei persoane la practicarea activităților fizice sportive.
Concluzia esențială, desprinsă că urmare a studiilor efectuate și a evaluărilor
programelor desfășurate în perioadă 1990-2000, este că statul trebuie să intervină în organizarea și
dezvoltarea Sportul pentru toți, până când populația în majoritatea să va putea participă la activități
fizice sportive, susținută de posibilități financiare proprii, de condiții (specialiști, materiale, spații
accesibile și agreabile) și în special de mentalități favorabile, atitudini pozitive și active la toate
nivelurile.
Astăzi în România, Sportul pentru toți fiind în esența o problemă de schimbarea
mentalităților potențialilor practicanți, cât și a liderilor politici și sociali, se impune conștientizarea
și însușirea de către fiecare persoană a conceptului Sportul pentru toți , definit că domeniu social de
interes național, bazat pe liberă practicare a activităților fizice sportive în funcție de nevoi,
capacități, preferințe.

I.2. Sportul pentru toți în lume

În Occident, cel puțin la început, sportul s-a dezvoltat pretutindeni fără vreo formă de
intervenție din partea statului. Societatea civilă și-a creat, alături de stat, o zonă de responsabilitate
6
independența: prin muncă voluntară ai liberă asociere, ea a oferit sportul tuturor
cetățenilor,înțelegându-le nevoile și motivațiile. Diversitatea legislațiilor sportive se explică prin
faptul că ele (legislațiile) se bazează pe o cultură de tip liberal sau intervenționist sau pe diverse
combinații ale acestora. În statele cu o cultură liberală, activitatea sportivă este considerată că fiind
expresia inițiativei libere și autonome a cetățenilor, recunoscându-i-se în același timp importantă
socială. Promovarea și dezvoltarea ei sunt, deci, încredințate mișcării sportive că manifestare a
societății civile. Rolul recunoscut statului este acela de a creă condițiile necesare practicării
sportului și de a ajută mișcarea sportivă să-și dezvolte propria capacitate autonomă de inițiativă.
În statele “interventioniste”, sportul este considerat un serviciu public. Statul își asumă
răspunderea promovării și dezvoltării sportului, iar în unele cazuri, în diverse moduri și proporții,
chiar și administrarea și controlul lui-în cadrul obiectivelor propriei politici sportive, sociale și
sanitare. În general, mișcării sportive i se atribuie că funcție autonomă doar organizarea
competițiilor sportive (recunoscute oficial pe plan național sau internațional). În țările care au
adoptat acest model – Franța, Spania și Portugalia – legile privitoare la sport determină cadrul
juridic în care poate fi practicat sportul la nivel național, prerogativele statului, rolul asociațiilor
sportive și domeniile de colaborare dintre ele.
În realitate aceste două tipuri de organizare a sportului nu sunt chiar atât de divergente.
Adesea, cele două culturi – “liberalismul” și “interventionismul” – sunt moderate de consecințele pe
care le au asupra lor diferitele curente politice ce se succed la conducerea statului. Ba mai mult,
unele elemente și principii sunt comune ambelor sisteme:
a) voluntariatul și asociațiile sportive sunt considerate fundamentale pentru promovarea și
dezvoltare sportului;
b) este recunoscută autonomia de organizare a activității sportive;
c) este general recunoscută necesitatea intervenției statului în sport, datorită valorii sociale a
sportului, resurselor financiare necesare pentru promovarea lui, precum a rolului pe care
sportul trebuie să-l joace.
Legislația prezintă unele caracteristici care nu permit integrarea ei nici unul dintre cele
două modele (liberal sau intervenționist). Într-adevăr, nu numai statul italian a recunoscut
Comitetului Olimpic Italian (CONI) atribuțiile ce-i revin prin la CIO din poziția de vârf în
mișcarea “federatia federațiilor sportive”, pentru binele fizic moral cetățenilor.
Calitatea de “activitate voluntară“ a sportului nu apare menționată decât în constituțiile
câtorva state de-abia începând de prin anii ’70. Evident, menționarea sportului în Constituție nu are
nu numai o foarte marevaloare dar, pe legiuitor îl preocupă atenția pe care statul se angajează să o
7
acorde activitatii sportive. Totusi, omiterea sportului din textele constituționale nu iînseamna nici
decum o subestimare a lui, și nu împiedică promulgarea de legi importante în favoarea acestuia. În
noile Constituții ale Greciei, Portugaliei și Spaniei, promulgate după prabușirea regimurilor
dictatoriale din aceste țări, i se apreciaza sportului valoarea umana și socială și i se recunoaște
statutul de drept cetățenesc (Constituția portugheză).
Țări că Franța, Belgia și Luxemburgul-în care promovarea și dezvoltarea activității
sportive fac parte din obligațiile statului, chiar dacă Constituțiile lor nu fac metiuni – au promulgat
legi fundamentale cu privire la sport. În Italia, legea de bază a sportului s-a născut din voința
legiuitorului de a delega funcțiile statului în materie de sport unei organizații publice, CONI. În
țările de cultură liberală și unde sportul se practică pe scară largă-Marea Britanie, Suedia, Olanda și
Norvegia, nu există o lege de bază a sportului întrucât, printre altele, nu există nici o repartizare a
sarcinilor între stat și mișcarea sportivă Diversele modele de legislație sportive au fost puternic
influențate de procesul de descentralizare administrativă din unele țări din Europa. Formele
descentralizării pot varia: de la configurația federală a statului german, la autonomia accentuată a
regiunilor spaniole, de la autonomia comunitatiilor lingvistice din Belgia, la autonomia regiunilor
italiene.
În general funcțiile legislative și administrative privind participarea sportivă cu largă
difuzare socială revin organismelor publice descentralizate, în timp ce statul central își rezervă locul
de a decide și coordona politică sportului de perfornmanta și a activitatiilor sportive la nivel
național și internațional. În Europa occidentală, relația dintre stat și mișcarea sportivă se manifestă
în mod diferit pentru că “liberalismul” și “interventionismul”, în funcție de intensitatea cu care s-au
manifestat au dat naștere la forme de colaborare variate, indiferent dacă această colaborare este
instituționalizată sau nu.
La nivel central, responsabilitatea pentru sport poate fi încredințată unor ministere ale
sportului (în puține țări), consiliilor speciale cu funcții similare celor ale ministerelor sau altor
ministere care se ocupă de sport sub diverse aspecte. La nivel guvernamental central, foarte puține
țări au ministere ale sportului (Franța, Luxemburg, Turcia).
În Spania, Consiliul Superior al Statului are funcții similare celor ale unui minister,
întrucât exercită responsabilitatiile statului în domeniul sportului. În alte țări, sportul ține de resortul
ministerelor Educației și Culturii, în cadrul unor secțiuni speciale în care sprijinul statului este
semnificativ (Finlanda, Grecia, Portugalia). Există țări în care sportul este o responsabilitate
ministerială, dar numai în ceea ce privește formularea politicii generale (Danemarca, Suedia).

8
 Descentralizarea statului a obligat mișcarea sportivă din diferite țări la descentralizarea
propriei structuri organizatorice. Desigur, formele în care are loc această descentralizare sunt foarte
variate : problemele și responsabilitatiile sportive sunt împărțite în “nationale” și “regionale”, sau se
crează federații în diferite zone, ele regrupandu-se la nivel național; sau, în fine, organele naționale
au filiale locale
Pe plan mondial dezvoltarea Sportului pentru toți este susținută de:
- Comisia de dezvoltare a Sportului.
- Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, știință și Cultură.
- Comitetul Internațional Olimpic-Comisia Sportul pentru toți.
- Consiliul Internațional pentru Educație Fizică și știință Sportului.
- Comitetul Sportiv Internațional al Muncii.
- Fedratia Internațională de Eductie Fizică.
- Asociația Internațională pentru Organizații Naționale pentru Sport.
- Federația Internațională Sportul pentru toți.
- Asociația Internațională pentru Condiție Fizică și Sport.
- Comitetul Internațional pentru Educație Fizică, Recreere și Sport.
- Asociația Balcanică Sportul pentru toți.
Activități ce se desfășoară sub egidă sau în organizarea acestor organisme:
- Adunări, Conferințe, Congrese Internaționale și Mondiale.
- Cursuri de formare specialiști.
- Activități de mare anvergură-Challenge Day, Ziua Mondială a Mersului, Festivalul
Mondial al Jocurilor și Sporturilor Tradiționale, Ziua Olimpică, Jocurile Mondiale ale
Sportului pentru toți Europene, Sport și Sănătate.
- Cercetare științifică-testul EUROFIT pentru copii, tineri, adulț.
- Programul SPRINT proiect de sprijinire a țărilor din Europa de Est susținut de Consiliul
Europei – Comisia de Dezvoltare a Sportului.

9
 CAPITOLUL II

2.1. Sportul pentru toți în România

În România, în prezent, funcționează Agenția Națională pentru Sport , organism
guvernamental, organul de specialitate al administrației publice centrale care face politică a
Guvernului în domeniul sportului, elaborează și monitotizeaza aplicarea strategiei naționale de
organizare și dezvoltare a sportului.
Rolul de execuție și organizare a activității în domeniul Sportului pentru Toți revine
Federației Române Sportul pentru Toți direct, în colaborare cu federațiile pe ramură de sport și
prin intermediul structurilor teritoriale de specialitate.
FEDERAȚIA ROMÂNĂ Sportul pentru toți (FR Sportul pentru toți) este entitate
neguvernamentală, nonprofit, de utilitate publică, organizație sportivă națională recunoscută și
abilitată de Ministerul Tineretului și Sportului să coordoneze activitatea în domeniul Sportul
pentru Toți în România. FR Sportul pentru toți are personalitate juridică și autonomie
organizatorică, în condițiile legii, și își desfășoară activitatea în bază programelor și bugetelor
proprii stabilite în conformitate cu Strategia națională de organizare și dezvoltare a sportului,
sustiuta financiar, parțial, de la bugetul de stat.
FR Sportul pentru toți a fost înființată prin Ordinul MTS nr 90/29.01.1992, că urmare a
demersurilor Direcției Programe Sportive pentru Public și transformării acesteia , motivată de
necesitatea de a se constitui structuri noi, corespunzătoare sistemului democratic, creat în
România după 1989, și de dorință de a ne apropia cât mai repede de modul de abordare și
organizare a Sportul pentru toți pe plan internațional. Din august 2000, odată cu apariția Legii nr
69-Legea Educației Fizice și Sportului, au fost lansate demersurile pentru definirea noii structuri
“persoana juridică de drept privat, de utilitate pubica, autonomă, neguvernamentală, apolitica și
fără scop lucrativ”, constituită că atare în anul 2002, fiind continuatoarea federației cu același
nume înființată în 1992.
FR Sportul pentru toți promovează Sportul pentru toți că activitate socială de interes
național și susține practicarea activităților fizice de către toate categoriile de populație, că factor
de îmbunătățire a sănătății, că mijloc de integrare socială, că factor de dezvoltare a personalității
umane, de integrare a valorilor morale, de promovare a autodisciplinei și respectului față de șine
și față de celălalt, că mijloc de învățare a toleranței și respectului – elemente esențiale în viață
unei societăți democratice.

10
 Ținând cont de necesitatea tratării Sportul pentru toți că domeniu important al politicii
globale cu privire la sănătate, educație, cultură, recreere, viață socială, amenajarea teritoriului,
protecția mediului, FR Sportul pentru toți în bază experienței anterioare, a programelor
desfășurate, a rezultatelor și concluziilor, studiilor efectuate, elaborează și lansează în anul 1997,
PROGRAMUL NAȚIONAL Sportul pentru toți ROMÂNIA 2000, aprobat și promovat la nivel
național prin Hotărârea Guvernului României nr 641/25.09.1998.
Situația economică și psiho-socială, specifică perioadei de tranziție în care se află
România, limitează aplicarea practică a PN Sportul pentru toți ROMÂNIA 2000, fapt care
determină diminuarea practicării activităților fizice sportive în paralel cu deteriorarea condițiilor
necesare (resurse umane, resurse financiare, bază materială).
Concluzia esențială desprinsă din studiile efectuate și evaluările programelor desfășurate
în perioadă 1990 – 2000, confirmă faptul că până când populația, în majoritatea să, va putea să
participe la activități fizice pentru sănătate și recreere, în primul rând motivată de înțelegerea
valențelor sanogenetice și educative ale practicării exercițiilor fizice și susținută de posibilități
financiare proprii și de condiții (specialiști, materiale și spații accesibile și agreabile) este nevoie
de intervenția administrației publice, centrale și locale în susținerea organizării și dezvoltării
Sportul pentru toți.
În acest context FR Sportul pentru toți elaborează nouă strategie “PROGRAMUL
NAȚIONAL Sportul pentru toți ROMÂNIA MILENIUL III – UN ALT MOD DE VIATA” în
scopul promovării și cultivării sportului pentru sănătate, educație și recreere că parte integrantă a
modului de viață.Strategie în care parteneriatul între structurile guvernamentale, agenții
economici și societatea civilă este absolut necesar pentru atingerea obiectivelor fundamentale :
- garantarea dreptului și accesului oricărei persoane la practicarea liberă a
activităților fizice sportiv-recreative;
- formarea de mentalități favorabile și atitudini pozitive și active la toate nivelurile;
- asigurarea condițiilor necesare- resurse umane, bază materială, manageriat,
servicii de calitate pentru praacticarea activităților fizice sportiv-recreative, în cadru organizat
sau în mod independent, inr-un mediu curăț și sigur;
- trecerea de la o planificare și ofertă centralizată la realizarea de programe locale
bazate pe tradiții, nevoile și preferințele populației. FR Sportul pentru toți grupează structurile
asociative sportive care promovează și organizează activități în domeniul Sportului pentru toți,
stimulează activitatea acestora și poate controla desfașurarea programelor și modul de folosinta a

11
 subvenților acordate, cu respectarea principiilor de autoorganizare, compatibile cu interesele
publice în cauza .
Spre deosebire de alte federații, al căror rol principal este organizarea și susținerea
sportului de performanță, FR Sportul pentru toți promovează “sportul” că factor de îmbunătățire și
menținere a sănătății și condiției fizice, că modelator al capacității biomotrice și gândirii pozitive,
că mijloc de integrare socială a fiecărui individ, prin exercițiul fizic practicat la orice vârstă.
Structură Federației include în prezent : Adunarea Generală, Biroul Federal, Biroul
Executiv, 7 comisii centrale de specialitate, 38 Asociații județene Sportul pentru Toți și municipală
București, 600 membrii individuali voluntari, 1200 instructori și 170 antrenori sporturi recreative.
FR Sportul pentru toți este afiliată la Federația Internațională Sportul pentru Toți,
Asociația Internațională de condiție Fizică și Sport pentru Toți și Asociația Balcanică Sportul pentru
Toți, dezvoltă programe(schimburi de experiență, documentație, informație, schimb specialiști,
cursuri de perfecționare s.a) cu organisme naționale externe,guvernamentale și neguvernamentale
cu preocupări în domeniul Sportul pentru toți.

2.2. Sportul pentru toți - factori, caracteristici, conținut, forme, mijloace

Spre deosebire de sportul de performanță al cărui conținut-ramuri de sport, pregătire,
calendar – este clar definit, cu reguli exacte și obligatorii, cu obiective riguros stabilite și motivații
bine determinate, conținutul programelor Sportul pentru Toți prezintă o serie de caracteristici
specifice, determinate de o multitudine de factori externi și interni.
Factorii externi de care depinde practicarea activităților fizice sportive și care trebuie luați în
calcul la stabilirea programelor Sportul pentru Toți sunt: tradițiile, educația, mediul familial, școlar,
social, facilitățile, cadrul natural, distante etc.
Factorii interni la care trebuie să răspundă imensă varietate de activități sunt: motivațiile,
nevoile, capacitățile fizicei, preferințele etc. Principalele caracteristici ale conținutului programelor
de activități Sportul pentru Toți sunt: diversitatea, adaptabilitatea, polivalență, varietatea,
deschiderea, universalitatea, vastitatea etc.
Conținutul activităților Sportul pentru Toți se adaptează în primul rând cererii, care se
dovedește a fi extrem de diversificată:
- - prin genul public-vârstă, sex, profesie, nivel social;
- - prin motivația și obiectivele propuse: sănătate, distracție, prietenie, relaxare, armonie
corporală, frumusețe, aventură, întrecere, modă etc.

12
 - prin realitatea să – unul vrea să alerge singur, altul să joace tenis, să descopere
natură sau să cunoască emoția pe care i-o oferă competiția sau aventură.
Polivalență conținutului activităților Sportul pentru Toți este evidența, atât în privință
formelor cât și a stilului de organizare, acestea fiind impuse de:
- motivațiile, obiectivele, preferințele practicantului (publicului);
- condițiile de lucru;
- locul de desfășurare;
- materiale utilizate.
Clasificarea activitatilot fizice sportive
Se pot face clasificări diverse, după criterii diferite;
- mod de organizare – activități organizate sau independente;
- participare – individual sau în grup;
- loc-în interior, aer liber, apa;
- vârstă – copii, adolescenți, tineri, adulți, vârstnici, toate categoriile;
- dotare – la aparate sau liber, cu materiale sau fără;
- profesie: sedentari, munci fizice grele, agricultori (fermieri)
O altă clasificare după tipul de activități:
- activități fizice de expresie și întreținere-gimnastică, dans, culturism;
- activități fizice ludice cu caracter sportiv-jocuri sportive, jocuri distractive, jocuri
colective;
- activități de exterior și de mediu natural – mers, alergare, ciclism, vâslit, trasee
(parcursuri) amenajate.
Esențial, în alcătuirea programelor, indiferent de tipul de activitate este obtiunea
practicantului.
Desigur, exercițiul fizic este mijlocul principal al educației fizice și sportului, însă în
consens cu vastitatea domenilui Sportul pentru toți,termenul cel mai utilizat este, activitatea fizică
sportivă, similar cu ramură sau disciplină sportivă, specific sportului de performanță, care se
deosebește prin exactitatea regulamentelor, rigurozitatea pregătirii și competiiilor, în timp ce în
Sportul pentru toți, conținutul programelor, atât efortul, cât și regulile se adaptează, se modelează
în funcție de cerințele, capacitatea fizică, preferințele practicantului.
Cele mai accesibile și agreate activități fizice, specifice Sportului pentru toți sunt:
mersul, alergarea, gimnastică aerobica de întreținere, culturismul, dânsul, înotul, badmintonul,
tenisul, artele marțiale, baschetul, fotbalul, voleiul de plajă, turismul montan, schiul.
13
 CAPITOLUL III
3.1 Condiții care determină organizarea, dezvoltarea și asigură
participarea la activitățile Sportul pentru toți
În orice țara sportul, în special Sportul pentru Toți, este legat de situația economică,
culturală și socială de care depind condițiile principale care determină organizarea, dezvoltarea și
nivelul participării la activități, respectiv:
-resurse financiare;
-resurse materiale;
-resurse umane;
-mentalități și atitudini;
Resurse financiare – sume substanțiale sunt necesare pentru satisfacerea cerințelor de
practicare a activităților fizice de către cât mai multe persoane, de orice nivel social, orice
profesie, sex, vârstă, cu o diversitate de nevoi și preferințe. Motiv pentru care, obținerea de
fonduri din diverse surse este hotărâtoare:
-bugetele puse la dispoziție de către guverne;
-sponsorizări;
-donații;
-sprijin financiar din partea agenților economici;
-sprijin financiar din partea organizațiilor internaționale;
-contribuțiile beneficiarilor.
În general este suficientă o infrastructura simplă, dar nu primitivă: condițiile de spațiu
existențe în cadrul natural ; amenajările polivalente (multifuncționale) atractive și accesibile care
oferă un minim tehnic, organizatoric, igienic și confort care să asigure securitate maximă,
bucuria, starea de bine, dorință de a reveni.
Resursele umane – specialiștii, cu talentul de a elabora programe la care pot participă
mulți oameni, care fac că invitația la particare să fie eficientă și atractivă – reprezintă principală
condiție în organizarea și dezvoltarea Sportului pentru Toți.
Pentru a dezvoltă Sportul pentru Toți trebuie, în primul rând, să se asigure formarea,
calificarea, perfecționarea și încadrarea specialiștilor. Pentru o activitate de durată, sistematică și
eficientă trebuie să se constituie colective de colaboratori și voluntari, persoane de diverse
profesii, dar pregătite și atestate în domeniul activităților fizice sportive. Sportul pentru toti
traieste in primul rand prin entuziasmul si arta oamenilor implicati in realizarea programelor,
care atrag alti oameni si se ingrijesc de ei - specialistii Sportul pentru toti.
14
 3,2 Specialiștii în Sportul pentru toți
I. Specialiști la nivel național
Este esențial că cel puțin un om să aibă loc de muncă la nivel central, în care să se poată
consacra organizatorii și dezvoltării SPORTUL PENTRU TOȚI. Specialiștii de la centru trebuie să
formeze echipă cu alți specialiști pe domenii: prognoze, evaluare, resurse umane, promovare,
amenajări și instalații sportive etc. Numărul persoanelor care lucrează la centru diferă în funcție de
mărimea țării, perioadă și nivelul de dezvoltare a acesteia, obiectivele și amploarea programelor.
Aceștia trebuie:
a) Să știe exact ce condiții există în țara lor:
-să analizeze cum stau lucrurile privind răspândirea sportului în etapă respectivă;
-să identifice necesitățile și interesele existențe;
-să se documenteze despre cultură și tradițiile sportive, condițiile socio-demografice,
premisele financiare etc.
b) Să convingă conducerea politică a țării despre conceptul și importantă domeniului:
-să fie destul de insistenți pentru că la conducerea politică a țării, să se transmită impulsuri
favorabile și argumente penetrante;
-să obțină hotărâri care privesc SPORTUL PENTRU TOȚI;
-să întocmească și să acționeze pentru aplicarea unor programe naționale pe termen
lung,mediu și scurt;
c) Să insiste pentru că mesajul SPORTUL PENTRU TOȚI să fie difuzat prin cât mai multe
mijloace de informare:
-să sensibilezeze și să atragă media în susținerea și dezvoltarea programului, în special pentru
formarea de mentalități favorabile, atitudini positive și active;
-să planifice și să desfășoare activități cu impact național;
-să comunice permanent și să se intatlneasca cel puțin odată pe an cu specialiștii din județe
pentru îmbunătățirea colaborării, perfecționarea pregătirii, evaluarea, adaptarea și îmbunătățirea
programelor.
II. Specialiști la nivel județean
Aceștia sunt cei care transmit conceptia si lucreaza la nivel judetean Eficienta existentei la
nivel central a cel putin un specialist, se bazeaza pe existenta unor puncte de sprijin in judete.In
fiecare județ trebuie să existe un loc de muncă și un anumit număr de specialiști, și ore pe săptămâna,

15
care să fie acordate organizării și dezvoltării SPORTUL PENTRU TOȚI. La nivel județean centrul
de greutate al activității se află mai puțin în domeniul conceptului și mai mult în cel organizatoric.
Pe lângă promovarea domeniului prin organizarea unor acțiuni, cea mai importantă parte a
activității specialiștilor, va constă în elaborarea și desfășurarea de programe cu privire la asigurarea
condițiilor materiale și organizatorice necesare desfășurării activităților fizice sportive pentru șanțate,
eductie și recreere, pentru toate categoriile de populație, și în special pentru categoriile defavorizate.
De asemenea o prioritate a activității acestora este atragerea, formarea, prin formele cele mai simple,
de specialiști și colaboratori la nivel local.
III. Specialiști la nivel local
Activitatea specialiștilor la nivel județean este condiționată de existența oamenilor care
activează în orașe, comune, sate, orgninizatii de sport și agrement. Aceatia pot fi persoane cu
pregătire corespunzătoare (profesori de educație fizică, antrenori, instructori, animatori, învățători,
medici, etc). Acest lucru da rezultate dacă specialiștii au o motivație pentru muncă și dacă au primit o
pregătire într-un cadru adecvat. La nivel local este nevoie de un cerc cât mai larg de persoane, foarte
diferite, care inrt-o anumită formă (retribuit, voluntar, permanent, periodic, ocazional) sunt angrenate
în rețeaua SPORTUL PENTRU TOȚI, respectiv:
-persoană care răspunde de SPORTUL PENTRU TOȚI și care trebuie să se ocupe de această
problemă în administrația locală;
-profesorii de educație fizică din școli, care trebuie atrași și stimulați pentru activitatea
suplimentară;
-diferiți oameni care manifestă interes, și care, deși au calificări diferite (medici, psihologi,
economiști, etc), dar intres și pregătire specială, pot fi convinși să servească un grup de copii, tineri,
adulți, vârstnici sau familii, și/sau doresc să preia o bază și alte sarcini asementoare,
-persoane calificate și atestate (animatori, instructori, antrenori) care conduc, supravegheza,
controlează, activitățile și se adresează direct subiectului (indvid sau colectivitate).

16
 CAPITOLUL IV

4.1 Principii de bază în elaborarea strategiilor Sportului pentru toți

Adaptabilitatea
Sportul pentru toți trebuie adaptat și încadrat în condițiile economice, sociale, climaterice,
geografice, precum și legat de tradițiile culturale ale țării. Programele Sportului pentru toți
reprezintă o cale excelentă pentru valorificarea în epocă modernă a formelor de sport considerate
depășite istoric. Această nu înseamnă că Sporul pentru toți poate fi constituit numai pe bază unei
culturi naționale tradiționale, multe dintre sporturile existențe astăzi pe întreagă planetă, sau cele
care apăr, putând fi adaptate pentru programele Sportul pentru Toți naționale.
Selecționarea programelor Sportul pentru toți trebuie să se facă prin:
- identificarea socio-culturală și înglobarea, în programul național, a propriei moșteniri
cultural-sportive exprimată în mișcare, joc ,sport;
- preluarea unor sporturi din alte țări ale lumii, adaptarea și încadrarea oportună și
rațională la condițiile fiecărei țări.
Economicitatea
Principiu impus de condițiile anumitor țări. În multe țări, majoritatea populației nu-și permite
echipamente sportive (amenajări, aparatură, îmbrăcăminte etc.) scumpe. Deci, cu tot ce facem,
trebuie să cuprindem pe cât posibil mai mulți oameni, folosind mijloacele modeste de care
dispunem. Mersul, alergarea, fotbalul, dânsul se încadrează în această categorie pentru care, chiar
și cadrul natural asigură condiții de realizare.
Simplitatea
Acest principiu este indus, pe de o parte de economicitate, pe de altă de adaptabilitate. Nu
există destui specialiști (profesori, antrenori, instructori, animatori) și condiții materiale pentru a
introduce pe fiecare persoană interesată în programe complicate și costisitoare. În Sportul pentru
toți, jocul de orice fel nu are nevoie de condiții și instalații sofisticate, se poate desfășura în
condiții și cu reguli adaptate, simplificate. Participanții trebuie să priceapă repede ce se petrece
într-un anumit sport, într-o competiție, regulile și condițiile să permită înțelegerea și integrarea
imediată la un asemenea program.

17
 4.2 Valorile fundamentale ale sportului pentru toți; sănătate, educație, socializare,
recreere
Sportul pentru toti constituie la acest sfârșit de secol XX unul din fenomenele marcate ale
societății. Condițiile vieții actuale pun în pericol atât sănătatea mentală, cât și cea fizică. Corpul
omenesc este construit în vederea activităților fizice (musculare ). Pentru a-și menține sănătatea
și condiția fizică individul este obligat să-și cheltuiască energia. Omul simte neîncetat nevoia de
a fi activ, de a acționă asupra lumii, de a fi în contact cu ceilalți, de a-și exprimă originalitatea.
Progresele înregistrate în prezent în domeniul tehnicii, nouă organizare a muncii și a societății,
toate acestea, se pare, au menirea de a face că viață omului să fie mai ușoară, “dezumanizandu-i”
însă, în același timp ambianță.
Perioadă de timp liber de care dispune omul crește pe zi ce trece și este deci necesar că el
să învețe cum să și-o organizeze cât mai bine, astfel încât acest timp liber să devină spațiul
privilegiat al dezvoltării personale și al libertății. Privit din acest e unghiuri Sportul pentru toți
apare că cel mai important fenomen social,fiind evident faptul că Sportul pentru toți poate fi
apreciat că o expresie multifuncționala a vieții individului și societății.Contribuția să benefică se
vădește atât în starea de bine și calitatea vieții individului, cât și în contribuția pe care o aduce în
echilibrul și progresul socieatii,deoarece Sportul pentru toți este :
- Factor sano-genetic, educativ, de relații sociale.
- Factor sanogenetic:preventiv, fortifiant, terapeutic, regenerator,de creștere a
mediei de viață, îmbunătățire a stării fizice a familiei etc.
- Factor educativ: comportament, consecvență, solidaritate, creativitate, disciplină,
realizarea prin șine, cultură corpului, acceptarea oboselii și a efortului, autodepășirea, respectarea
regulilor, descoperirea mediului etc.
- Factor de relații sociale: ocuparea agreabilă a timpului liber, mijloc de importante
contacte sociale – cunoaștere, apropriere, asociere, mijloc de întărire a vieții de familie și a
societății civile etc.
Diverse cercetări și anchete sociale au făcut un fel de clasificare a valențelor Sportului
pentru toți, astfel:
-valența principală atribuită acestuia este sănătatea;
-pe locul doi este amuzamentul și recreerea;
-pe locul trei este starea de bine;
-urmează contribuția la dezvoltarea personală;
-dezvoltarea culturii fizice;
18
 - ameliorarea elitei sportive;
- starea fizică a familiei;
- folosirea timpului liber;
- integrarea socială;
- program împotriva destabilizării sociale.

4.3 Criterii de eficiență ale programelor de activități – Sportul pentru toți

Programele de activitati fizice sportive nu se pot administra oricum si de catre oricine.
Obiectivul final al acestor programe fiind sanatatea, confortul fizic si psihic, ofertantul de
programe, specialistul Sportul pentru toti trebuie sa respecte regula fundamentala “PRIMUM
NON NOCERE – IN PRIMUL RAND SA NU FACI RAU“.
Este deci evident ca, principalul criteriu de eficienta al Sportului pentru Toti este
profesionalismul specialistului. Pentru aceasta, specialistul-instructorul sau antrenorul Sportul
pentru Toti trebuie sa dispuna de un adevarat patrimoniu de cunostinte, comportamente si
tehnici. Ceea ce impune o pregatire complexa si temeinica din punct de vedere al cunostintelor
teoretice si practice.
Baza de abordare o constitue cunostintele de anatomie, fiziologie, biomecanica, prim
ajutor, psihologie, pedagogie, sociologie, management, marketing si totodata un important bagaj
motric, tehnici sportive si abilitati psiho-pedagogice.
Administrarea programelor nu este posibila fara stabilirea in prealabil al unui diagnostic,
identificarea starii momentane a subiectului, din punct de vedere al sanatatii si al pregatirii fizice.
Acesta consta in cazul specialistului Sportul pentru Toti in evaluarea (testarea) initiala complexa
si corelarea programelor de activitati fizice, respectiv adaptarea intensitatii efortului, a
volumului, a mijloacelor si formelor de activitati la capacitatile fizice, nevoile si preferintele
subiectului.
Pentru a raspunde exigentelor acestui criteriu de eficienta se impune necesitatea
dezvoltarii unui sistem de formare, calificare, perfectionare a specialistilor, precum si instituirea
unui cod deontologic pentru toti ofertantii de programe de activitati fizice sportive. Celelalte
criterii de eficienta tin de activitatea in sine, respectiv de frecventa, intensitatea si durata
efortului.

19
 Eficacitatea unui program de activități fizice sportive este data și de frecvență aplicării
stimulilor efortului. Intervalul dintre aceștia trebuie să respecte principiul supracompensarii,
respective să asigure păstrarea urmelor lăsate de efortul anterior asupra organismului.
O frecvență mai mică de 3 antrenamente/săptămâna, chiar în condițiile unor consumuri
energetice mai mari pe ședința (circa 1000 calorii) reduce eficientă programului datorită
neîmplinirii criteriului de frecvență a efortului.
Intensitatea este un parametru cantitativ, dificil de apreciat dar extrem de important. Ea
se poate defini prin cantitatea de lucru mecanic efectuat în unitatea de timp . Criteriul de
intensitate stipulează că numai eforturile care produc un consum de 7,5 câl/min au efectele
scontate în privință aparatului cardio-vascular.
Pentru fiecare tip de activitate fizică există un consum de calorii ce revine fiecărui
kilogram din corp pe timp de un minut. Ex. Consumul energetic ce corespunde diferitelor tipuri
de activitate fizică (adaptat dupa Franks si Howley).3

SPORTUL Calorii/kg/ SPORTUL Calorii/kg/

min. min.
Tir cu arcul 0,050-0,066 Badmiton 0,066-0,150
Baschet 0,050-0,200 Biliard 0,042
Canotaj,caiac,canoe 0,050-0,133 Box 0,133-0,216
Ciclism 0,050-0,133 Cricket 0,066-0,177
Dans de societate 0,050-0,177 Pescuit 0,033-0,100
Dans aerobic 0,066-0,167 Golf 0,033-0,117
Vanatoare 0,050-0,117 Handbal 0,133-0,200
Urcat pe munte 0,083-0,167 Calarie 0,050-0,133
Plimbat cu barca 0,033-0,083 Saritul corzii 0,150-0,200
Schi alpin 0,083-0,133 Patinaj (pe 0,083-0,133
(coborare) heata/rotile)
Schi fond 0,100-0,200 Squash 0,133-0,200
Schi pe apa 0,083-0,117 Fotbal 0,083-0,200
Volei (recreational) 0,050-0,100 Tenis de masa 0,050-0,083
Bauling 0,033-0,066 Tenis de camp 0,066-0,150

Această deoarece numai asemenea intensități de efort măresc nivelul colesterolului cu

densitate crescută, care conferă o protecție față de suferințele inimii. Intensitatea efortului se
poate aprecia prin investigarea unor valori funcționale din cadrul cărora cea mai folosită este
frecvență cardiaca (FC). Pentru fiecare practicant se stabilește nivelul individual al FC maxime.

3
Hawley, Edward; Thompson, Dixie, (2017), Fitness Professional handbook,, Seventh edition,
20
 Pentru a induce efecte de adaptare a organismului la efortul prestat FC trebuie să se
situeze între 65–85% din maxim. Indicația privește persoanele sănătoase și cu experiență
motrica. Se consideră că nivelul de 65% este suficient pentru fitness (condiție fizică), iar cel de
80-85% urmărește un antrenament intens.
Pentru persoanele care prezintă diferite probleme – în funcționalitatea sistemului
cardio-vascular, persoanele supraponderale și/sau începătorii în domeniul efortului fizic – zonă
de intensitate este bine să fie mai coborâtă oscilând între 60 – 70%.
În activitatea practică este foarte importantă monitorizarea individuală a intensității
efortului prin investigarea curbei de FC. Responsibilitatea acestei acțiuni revine fiecărui
practicant care trebuie să învețe să conștientizeze efortul. Sarcină de a-i educa pe practicanți în
această direcție revine instructorului – organizatorului. Durată efortului trebuie să conducă la un
consum energetic de minimum 2000 calorii/săptămâna în 7, 5, 4 sau 3 ședințe, minim 20-30
minute/ședința.
În funcție de activitatea fizică practicată, de obiectivele propuse se stabilește durată
totală a efortului, durată fiecărei părți a lecției, timpul afectat fiecărei grupe de exerciții, numărul
de exerciții prevăzute.în.program.
4.4 Instructorul sportiv pentru activități fizice – Sportui pentru toți
Obiectivele și caracteristicile programelor de activități fizice sportive, specifice Sportului
pentru toți, impun existența a numeroși specialiști, la diferite niveluri, care să poată răspunde,
atât cerințelor individuale ale fiecărui practicant, cât și cerințelor sociale. Ceea ce se
materializează în crearea și asigurarea unor programe de o mare diversitate, care să ia în calcul
toți factorii externi (cerere, facilități, educație, posibilități materiale, tradiție, mediu familial,
mediu social s.a.) de care depinde practicarea activităților fizice sportive, precum și factorii
interni (motivație, nevoi, preferințe, pregătire fizică).
Subcapitolul Resurse Umane-specialiști Sportul pentru toți răspunde succint la
întrebările: cine? unde? cum trebuie abordate temele domeniului? Se constată că fiecare
specialist își are locul și responsabilitățile bine deterinate, și că de modul în care se implică în
rezolvarea acestora, depinde soartă Sportului pentru toți, și în special, a participantului la
activități fizice sportive.
În acest sens, trebuie subliniat si avut permanent în vedere, subiectul – omul (ființa
bio-psiho-socială), cu nevoile, cerintele, preferințele, idealurile lui – și respectată, regula
fundamentală, “IN PRIMUL RAND SA NU FACI RAU”, valabilă pentru toți specialiștii Sportul

21
 pentru toți, li mai ales pentru instructorul sportiv, cel ce crează, oferă și aplică programe de
activități fizice sportive.
Instructorul sportiv este o persoană pregătită, astfel, încât să se poată adresă copiilor,
tinerilor, adulților și vârstnicilor, unor grupuri mari sau mici, atât în săli, cât și în aer liber, deci – să
fie capabil să se adapteze la ori ce fel de public, situație, motivație, nivel de pregătire. Pentru
această se impune o pregătire polivalență din punct de vedere: al cunoștințelor teoretice, al
tehnicilor sporive, al stilului de organizare.
Axul central de abordare îl constituie cunoașterea particularităților morfo-funcționale și
psiho-motrice ale subiecților, diagnosticarea stării de sănătate și a capacităților fizice, altfel spus,
testarea nivelului condiției fizice (fitness), în vederea identificării stări momentane a practicantului
și corelării programelor de activități fizice sportive.
Adaptarea la orice gen de public este posibilă dacă instructorul posedă:
- artă de organizator ;
- abilități psiho-pedagogice / să știe să evalueze , să transmită, să supravegheze, să
asculte, să integreze, să sfătuiască ;
- capacitatea de a observă – ce știe, ce face, ce simte practicantul ;
- capacitatea de a selectă necesitățile și de a răspunde solicitatrilor.
Prezența instructorului se materializează printr-o atitudine stimulatoare și dinamică, în
acest sens :
- activitățile vor fi abordate cu scopul de a favoriza efectele asupra dezvoltării
capacităților personale ale subiecților;
- programele, regulamentele și condițiile de lucru se vor adapta capacităților
fiecărui membru al grupului;
- programele vor oferi practicanților o modalitate suplimentară de a-și stăpâni bine
activitatea corporală, de a se cunoaște mai bine, de a progresa.
Esențial, în activitatea insructorului este atitudinea, comportamentul și postură
corporală:
- igiena fizică (miros, ținută vestimentara s.a.), aspectul fizic (pe cât posibil = eu
sunt rezultatul), echipamentul sportiv (adecvat programului oferit);
- atitudini – gesturi, mimică, exprimare verbală (politețe, bună dispoziție, zâmbet,
tact, terminologie specifică și adecvată) ;
- controlul modificărilor psihologice și al semnelor fizice proprii și ale
subiecților.
22
 Toate acestea, trebuie să asigure o ambianță care să inspire participantului la activități
fizice sportive: încredere, bucuria prezenței, satisfacția efortului, dorință de a reveni.
Calități indispensabile instructorului sportiv pentru activități fizice sportive pentru
populație:
- profesionalism-competență, responsabilitate, polivalență, discernământ,
perseverență, dorință de perfecționare continuua;
- adaptabilitate-receptivitate, creativitate, disponibilitate, răbdare;
- spirit organizatoric-distributivitate, dinamism, coerentă, cooperare.
Un bun instructor trebuie:
- să nu uite că actul pedagogic reprezintă aptitudinea de a transmite
cunoștințe, astfel încât să primească răspunsuri favorabile;
- să-i observe pe participanți, pe toată durată activității, pentru a avea
certitudinea faptului că au înțeles dispozițiile și că vor realiză obiectivele;
- să țină seamă de motivația publicului (participanților) și să creeze cât
poate de des schimburi de opinie;
- să fie conștient de faptul că nu există o pedagogie universală, fiind
necesară inițiativă personală pentru a ieși dintr-un sistem educativ stereotip;
- să își observe propriul comportament, apreciindu-și critic propria metodă
pedagogică, să ofere participanților posibilitatea de a beneficia de toate calitățile
pedagogului;
- să învețe continuu, să fie la curent cu tot ce este nou și modern, cu
preferințele publicului;
- să se informeze cu privire la toate stagiile interne și internaționale ce se
organizează în domeniu, să frecventeze cu regularitate cursuri de perfecționare.

23
 CAPITOLUL V

5.1 Elemente de management al comunicării în activitatea sportivă

În contextul socio-economic actual, cel mai mare "dușman" al unei organizații sportive,
inclusiv al Sportului pentru toți, nu este o altă organizație, sport, mediu social sau sportivi,
critici sau adversar. ”Un inamic puternic vine chiar din interiorul organizaţiei şi acesta ţine de
organizare, structură și sport în sine”.4 Datorită acestui fapt, organizațiile sportive sunt
susceptibile de a pierde membrii în favoarea promotorilor care sunt dispuși să le ofere
oportunități mai bune într-o structură puternică de marketing.
Astăzi, oamenii au nevoie de trei condiții de bază pentru a practica sport și să ia parte la
concursuri sportive: sprijin material (oportunități și infrastructură), sprijin organizatoric
(planificare și programare) și management profesional (informații în cadrul procesului de
organizare și gestionare). O organizație viabilă formează o structură coerentă de unități
interdependente și interactive, secții sau departamente care funcționează în cadrul unui sistem.
Managementul eficient reprezintă alocarea de resurse umane, materiale, fonduri necesare pentru
a menține funcționarea organizației sportive, în general, și a Sportului pentru toți, în particular. și
a pune în aplicare acțiunile sale strategice. Dacă o structură de organizare este clar definită, și are
o administrare eficientă ea va sprijini și va urmări acțiunile unităților sale şi va asigura coeziunea
lor. ”Procesul de gestionare corect creează și menține procedurile decizionale coerente și îi
motivează pe oameni pentru a se putea identifica cu obiectivele organizaţiei și contribuie la
planul strategic al acesteia.”5
Acest lucru necesită un flux adecvat de informații, o determinare de obiective, o selecție
de activități necesare pentru a urmări aceste obiective, motivarea membrilor, angajaților,
voluntarilor pentru a lucra împreună în vederea atingerii acestor obiective. În orice organizație
angajarea de manageri competenţi din prima fază a activității constituie pasul cheie în asigurarea
succesului ei.” Activitățile de relații publice din organizație sunt cele care vor proiecta o
atitudine de top și imaginea pozitivă preferată de public.”6
Această imagine ar trebui să fie aceea a unei organizații care lucrează în folosul
comunității și este interesată în dezvoltarea fizică, mentală și morală a tinerilor în special. Astfel
de imagini trebuie să fie compatibile cu valorile de bază ale țării, în general, și cu organizația

4
Baban, Adriana, (2001), Consiliere educaţională, Editura Transilvania, Cluj-Napoca, pag. 34.
5
Oprisan, Virginia, (2002) Marketing și Comunicare în sport, Editura Uranus, București, pag. 21.
6
Pomohaci, Marcel, (2007), Comunicare în Educație Fizică și Sport, Editura Alma Mater, Sibiu. Psg. 11.

24
 comunitară care funcționează, în special. ”Pentru a realiza o astfel de imagine comunicarea
eficientă este punctul cheie.”7
Componentele unei organizații nu sunt inerte. Ele interacţionează activ printr-o
comunicare eficientă între ele. Comunicarea este un proces care decurge din nevoia de
interacţiune continuă. În prima fază are loc formularea mesajului și trimiterea lui. În a doua
etapă, receptorul primeşte mesajul în timp ce emițătorul așteaptă feedback-ul şi confirmă
înțelegerea mesajului. Aceste date pot include indicații de conținut, înțelegere, informații
suplimentare, respingerea conținutului mesajului.
Organizațiile sportive ar trebui să acorde o atenție la sistemul de comunicare pe care îl
adoptă. Acestea trebuie să stabilească un flux consistent de informații, care se mișcă în două
direcții: pe plan intern și extern. Pe plan intern, toate organizațiile sportive trebuie să urmeze
comunicarea între diferitele secțiuni, departamente și unități administrative, angajați, jucători,
cluburi și organizații afiliate în cadrul structurii. Receptorii externi includ televiziune, radio,
mass-media, alte organizații, agenţii guvernamentale implicate în sport și au responsabilitatea de
a gestiona fonduri guvernamentale, organizatii private care finanțează competiţii sportive și
companii interesate de sponsorizarea evenimentelor sportive, publicul larg, etc.
Conceptul de comunicare oferă acum managerilor instrumentele necesare pentru
atingerea obiectivelor organizationale prin intermediul unui sistem de comunicare adecvat.
Managerii mențin membrii organizației informaţi, motivaţi, încrezători. O comunicare adecvată
are următoarele caracteristici8:
- comunica misiunea / viziunea organizaţiei cu membrii săi;
- integrează toate eforturile pentru a atinge obiectivul comun, toată lumea lucrează într-o direcție;
- menține un grup sănătos, în care fiecare membru este valoros și fiecare manager este de
încredere;
- decizii inteligente care permit organizațiilor să răspundă eficient la oportunități și amenințări.
Toate acestea sunt necesare pentru o comunicare eficientă și fiecare element contribuie la
efortul comun de sudare de management și angajați pentru a atinge obiectivul organizației.
Comunicarea în organizație pentru afirmarea misiunii sale înseamnă că toți membrii, angajații,
funcționarii organizației se identifică cu obiectivele, planurile, identitatea organizației și

7
Pomohaci, Marcel, Op. cit. pag. 17.
8
Sanislav, Mihai, (2006), Management în Educație Fizică și Sport, Editura Alma Mater, Sibiu, pag. 35 și urm.

25
 imaginea sa dorită de ei. Acest lucru se întâmplă atunci când indivizii se identifică cu
organizaţia, obiectivele ei cu atitudinile lor şi reflectă următoarele9:
- receptivitatea în detectarea oricărei oportunități sau amenințări din mediul extern, care poate fi
facilitată prin libera circulație a informației;
- focus cu privire la planurile pe care urmează să şi le satisfacă și să le urmeze.
- disponibilitate / dorința de a-și asuma responsabilitatea pentru succesul organizației.
Când membrii organizației și angajații lucrează împreună pentru a atinge obiectivele pe
termen lung ale organizației, ei investesc eforturi în realizarea lor. O astfel de integrare va fi eficientă
atunci când sunt prezente următoarele elemente10:
- coordonarea activităţilor fiecărui membru;
- locul de amplasare geografică a personalului și departamentelor, care permit contactul direct
între ele;
- controlul și dirijarea pentru a facilita așa-numita deplasare verticală, informațiile topdown. Acest
lucru se întâmplă atunci când toată lumea are trasate sarcini clare și care permit o anumită
libertate de acțiune în cadrul obiectivelor, și toată lumea știe ce se așteaptă de la el.
Se poate menține un grup unit, sănătos, atunci când se acordă atenție sporita următoarelor
elemente din cadrul organizației11:
- încredere manageri - acest lucru necesită un feedback sincer, coerent și realist;
- integritate, respect pentru deciziile managerilor, o atitudine deschisă, respect reciproc -
nici un membru al organizației nu ar trebui să fie dezavantajat, toți trebuie să se respecte
reciproc.
Organizația trebuie să ia decizii tot timpul, dar mai ales în cazuri de amenințare, sau
atunci când apar oportunități de a utiliza avantajul său. Managerii de top iau decizii bune atunci
când aceştia au acces bun la informații, la toate nivelurile. Aceasta înseamnă 12:
- canalizarea prin niveluri de management, prin contact direct cu personalul, cu toate
părțile interesate;
- facilitarea comunicării printr-un sistem eficient;
- menținerea capacității manageriale de a transmite mesaje clare și utilizarea de abordări
metodologice pentru a face față situațiilor dificile, luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.

9
Sanislav, Mihai , Op. cit., pag. 38-39.
10
Turcu, Dionisie M., (2001), Management în Educație Fizică și Sport, Editura Continent, Sibiu, pag. 51-52.

11
Turcu, Dionisie M, Op. cit., pag. 67.
12
Idem. Pag. 71.
26
 Canalele de comunicare urmează ierarhia și structura organizaţiei și sunt de mai multe
tipuri13:
- canale verticale, de la managementul de top către angajaţi care subordonează canale
orizontale;
- canale diagonale - de la manageri la departamentele specifice;
- canale orizontale - între membrii organizației, sportivi, arbitri, antrenori, membri locali
într-o atmosferă de familie.
Literatura menționează un model de comunicare strategică în sport care este împărțit în
trei componente majore: comunicare personală și organizațională, mass-media, sport, servicii de
sprijin și de comunicare în sport. Primul concept de comunicare oferă suport și descrie impactul
pe care îl are. Comunicarea strategică în sport are următoarele teme14:
- dezvoltarea și definirea de tendinţe de comunicare în sport, de pionierat și o creștere
dinamică a industriei de sport; -
opțiuni de carieră în sport, auto-evaluare, educație, comercializare, crearea de rețele, de
învățare experimentală, căutare de locuri de muncă;
- intersecția canalelor de comunicare în sport și problemele culturale legate de posibilitati
de recreere, etc.
Capacitatea de comunicare în sport reflectă, creează, consolidează și susține valorile,
percepțiile, structurile de putere, sociale și credința în societate. Conceptele de educaţie fizică şi
educaţie sportivă, înrudite prin finalităţi şi obiective diferenţiate, alcătuiesc un sistem cu rol
predominant instructiv-educativ, sistem care se încadrează în macrosistemul educaţiei.
Finalităţile specifice ale activităţilor de educaţie fizică şi sport sunt15:
a) întărirea şi menţinerea sănătăţii populaţiei;
b) vigoare şi rezistenţă fizică prin realizarea unei căliri fizice a corpului;
c) dezvoltarea fizică armonioasă şi echilibrată;
d) însuşirea cunoştinţelor, formarea atitudinilor cerute de practicarea unor sporturi;
e) cultivarea interesului pentru sport şi a capacităţii de apreciere a competiţiilor;
f) pregătirea pentru educaţie fizică şi sportivă continuă şi adecvată vârstei
g) cunoaşterea şi asimilarea idealului olimpic, cultivarea respectului faţă de valorile
sportive şi de fair-play;

13
Ibidem, pag. 73.
14
Turcu, Dionisie M, Op. cit., pag. 88.
15
Idem, pag. 93.
27
 h) creşterea prestigiului sportului ca fenomen naţional, sporirea contribuţiei sale la mai
buna cunoaştere a tinerilor prin creşterea continuă a performanţelor sportive;
i) contribuţii la educarea moral-civică şi patriotică prin educarea în spiritul de echipă, al
simţului datoriei şi al responsabilităţii sociale;
j) pregătirea pentru activitatea productivă şi socială;
k) contribuţii la educaţia estetică şi artistică;
l) pregătirea pentru turism şi timp liber prin practicarea individuală şi în grup a diferitelor
forme de turism (drumeţii, excursii etc.).

5.2 Poziționaerea și repoziționarea unui brand - noțiuni generale

Definind noţiunea de ”branding”, Al şi Laura Ries, autorii celebrei lucrări – ”Cele 22 de
legi ale brandingului” spuneau, în stilul atât de direct şi de simplu al specialiştilor americani
care încearcă să descrie o realitate totuşi complexă (altfel spus, o realitate oricât de complexă ar
fi ea, poate fi descrisă în termeni simpli), că un proces (program) de branding, în orice domeniu
ar fi el, nu diferă de „...cel desfăşurat într-o fermă. Un program de branding trebuie să fie
elaborat pentru ca vacile tale să se deosebească de celelate vite din fermă. Şi asta chiar dacă
toate vitele din fermă arată aproximativ la fel.”16 Iar acest lucru se poate face numai pe baza
individualizării (autoarea traducerii lucrării a preferat conceptul de „singularizare” pe care eu
însă nu îl consider potrivit, întrucât singularizare nu prersupune o anume identitate ci doar o
izolare, în timp ce brandingul presupune individualizare, adică personalizare), pe baza creării
unei identităţi proprii.
Revenind la ”definirea” brandingului care aparţine lui Al şi Laura Ries, dacă vrem ca
”vacile” noaste, care seamănă cu toate celelalte din fermă, să se deosebească touşi între ele,
atunci trebuie să le inventăm (creăm) o anume personalitate, care începe cu ... marca, pe care
apoi trebuie să o supunem unui proces de branding, adică de promovare.
În legătură cu acest proces de branding, cei doi autori au formulat 22 de reguli (legidintre
care voi prezenta o selecție, doar 16, cpe care le-am considerat potrivite pentru studiul de caz,
respectiv repoziționarea brandului Sportul pentru toți.
1. Legea expansiunii. Potrivit acestei legi, puterea unui brand este invers proporţională
cu extinderea lui. Altfel spus, cu cât el acoperă o realitate mai restrânsă, mai bine definită, cu atât
este mai puternic. Dacă încercăm să-l extindem şi la alte realităţi (produse sau servicii) este
16
Ries Al; Ries Laura, (2003), Cele 22 de legi imuabile ale brandingului. Cum să transformi un produs sau serviciu într-un
brand de clasă mondială, Editura Curier Marketing, Bucureşti, pag. 17.

28
foarte probabil ca brandul să piardă din conciziune şi din forţă în mintea publicului ţintă. Se
apreciază totuşi că, extensia unui brand ar avea şanse de reuşită în proporţie de 50%. Dacă
extensia se face la produse din aceeaşi categorie, ea se numeşte extensie în sens restrâns, iar dacă
se face la o altă categorie de produse se numeşte extensie în sens larg - brand . Extensia
brandului se face cu intenţia de a extinde prestigiul brandului asupra noillor produse şi care astfel
să se impună pe piaţă într-un timp cât mai scurt. Specialiştii apreciază că extensia unui brand (în
contextul în care prin extensie de brand se întţelege extinderea fie către satisfacerea unei noi
nevoi, fie către satisfacerea unui alt segment de consumatori) este oportună în momentul în care
brandul de bază este bine stabilizat în mintea şi obiceiurile consumatorului, atunci când imaginea
de care acesta beneficiază este cât mai aproape de apogeul său ca brand.
Deşi nu există o formulă de succes general valabilă pentru realizarea unui proces de
extensie de brand, în linii mari, specialiştii din domeniu sunt de părere că etapele principale pe
care trebuie să le parcurgă un astfel de demers pot fi sintetizate în trei cuvinte: analiză, strategie,
implementare. Aceasta înseamnă că:
- brandul existent trebuie analizat pentru a vedea dacă oferă potenţial pentru o extensie; 
- publicul trebuie analizat pentru a vedea cum va primi acea extensie; 
- noul produs trebuie analizat pentru a vedea cum va afecta brandul-mamă; 
- piaţa trebuie analizată pentru a vedea avantajele acestei extensii; 
- modul de realizare efectivă a extensiei şi posibilele evoluţii ulterioare trebuie organizate
într-o strategie; 
- strategia trebuie implementată.
Cu alte cuvinte, se porneşte de la brandul bine stabilizat pe piaţă şi în mintea
consumatorilor şi se ajunge la identificarea segmentelor complementare în care brandul ar putea
fi acceptat de către consumator, analizarea pieţei pentru a identifica spaţiul în care brandul s-ar
putea ”strecura” (nişa de piaţă) pe piaţă.
2. Legea contracţiei. Este practic un corolar al primei legi şi ea spune că o marcă (brand)
devine mai puternic dacă realitatea la care el se referă se restrânge. Această lege are aplicabilitate
îndeosebi la sfera serviciilor, şi la ea trebuie făct apel, cel mai bine, la lansarea unei astfel de
afaceri, dar şi pe parcurs, ca urmare a constatării unei stagnări în afacere, ceea ce ar impune o
repoziţionare nu doar a marcii, ci şi a conţinutului serviciului. Spre exemplu, în loc de un bar cu
de toate, se poate concepe un bar în care se servesc numai şi numai vinuri şi unde se ascultă un
anumit gen de muzică. Ca brand puterea sa devine cu mult mai mare pentru că este mult mai

29
personalizat şi devine un punct de atracţie pentru amatorii de vin uri bune şi de o anumită
muzică.
3. Legea publicităţii Un brand nu se impune prin advertising (reclamă) ci prin tehnici de
relaţii publice, deci prin publicitate Altfel spus, publicul ţintă nu te va crede atunci când, prin
reclamă, te lauzi pe tine însuţi, pentru că ştie că ai plătit pentru asta, dar va crede ce vor spune
alţii despre tine, iar asta se poate realiza numai prin tehnici de relaţii publice.
4. Legea advertisingului (reclamei). După ce s-a marca s-a afirmat şi a devenit brand, are
nevoie de reclamă pentru a fi menţinut în viaţă. Altfel, publicul ţintă va crede că sunt
”probleme” dacă un brand nu este susţinut de reclamă, pentru că apelul la reclamă demonstrează
potenţă financiară şi interesul faţă de piaţă.
5. Legea cuvântului. O marcă, pentru a deveni brand, are nevoie de un cuvânt care să
amprenteze mintea publicului ţintă. Acest cuvânt este numele mărcii. De aceea, denumirea unei
mărci trebuie aleasă cu foarte multă atenţie şi pricepere. Nu se recomandă numele generice care
să descrie esenţa activităţii (spre exemplu, „General store” – pentru un magazin cu de toate).
Această recomandare este numită de către cei doi autori – Legea numelor generice. Specificul
activităţii poate rezulta din slogan, care poate fi asociat mărcii. Revenind la exemplul de mai sus,
un astfel de magazin ar putea fi numit ”Amănuntul”, având ca slogan – ”De toate pentru toţi”. În
ceea ce privește brandul – Sportul pentru toți, spprijinindu-mă pe această lege, consider că
Sportul pentru toți trebuia să poarte un nume, fie el și ”Daciada”, cel din perioada comunistă.
6. Legea acreditării. Pentru ca numele unei mărci să devină brand, deci să aibă
personalitate, el trebuie însoţit de un slogan valoros şi puternic care să „acrediteze” acest nume,
adică să îi confere personalitate şi forţă, dar şi să sugereze, sau chiar să afirme, o poziţie
dominantă în domeniul său, chiar dacă pe un segment al acestuia. Și aici brandul Sportul pentru
toți suferă, pentru că nu est însoțit de un slogan. Acesta ar putea fi, spre exemplu, Mișcarea
pentru sănătate, sau Sănătate pentru toți.
7. Legea calităţii. Pentru a construi un brand puternic trebuie să construim, în mintea
publicului ţintă, o percepţie foarte înalt pozitivă legată de calitatea produsului sau serviciului
căruia îi facem branding. De aceea, în mesajele pe care le comunicăm prin intermendiul
tehnicilor de relaţii publice şi, ulterior, al reclamelor, trebuie făcute referiri directe la calitate.
8. Legea categoriei. Un brand devine şi mai puternic dacă el se aplică asupra unui tip nou
de produs, asupra unui tip nou de serviciu care, de fapt, reprezintă nişe în domeniul respectiv. În
acest fel, chiar dacă vor apare şi alte mărci (branduri) ale unor produse similare el va deţine încă

30
mult timp supremaţia. Ideea de „primul” dă o forţă foarte mare brandului şi o mare persistenţă în
timp
9. Legea camaraderiei. Un brand devine mai puternic atunci când se asociază cu un
brand distinct, care îi permite extinderea ariei de referinţă. Această lege trebuie luată în seamă
atunci când se realizează completarea categoriei la care se referă brandul.
10. Legea organizaţiei. Această lege spune că brandul nu are nevoie să fie susţinut de
către numele companiei (în cazul în care nu sunt similare), în cazul nostru, Ministerul Sportului
și Tineretului.
11. Legea subrandurilor (bradurilor derivate). Un brand derivat este un brand care
provine de la cel iniţial, căruia i s-a mai adăugat un cuvânt, de regulă, pentru a delimita o
subcategorie. Un astfel de procedeu poate distruge brandul iniţial, mai ales atunci când vrea să
definească produse sau servicii de categorie inferioară sau superioară celor deja bine poziţionate
la publicul
12. Legea formei. Această lege presupune ca sigla (logoul), care intră în componenţa
mărcii, să aibă un design care să fie uşor şi bine perceput de către publicul ţintă. Autorii
recomandă forma orizontală, cu un raport de cel mult 2,25 la 1. Siglele sau logourile verticale
sunt considerate a avea un dezavantaj foarte mare pentru simplul motiv că omul are poziţionaţi
ochii pe orizontală şi percepe mai uşor logotipurile orizontale. Personal cred că este vorba despre
altceva, şi anume despre faptul că în cultura europeană şi cea arabă, scrierea este pe orizontală şi
deci obişnuinţa umană este de a „căuta” cu privirea pe orizontală. În culturile japoneză şi
chineză, scrierea este pe verticală, iar percepţia generală a imaginilor este tot pe verticală. Deci,
în acest caz consider că se recomandă sigle şi logouri verticalizate. Autorii consideră că logotipul
este preferabil siglei întrucât puterea cuvântului este mai mare decât cea a unui simbol grafic.
Personal consider că varianta ideală este o imagine formată din siglă şi logotip, deci un logo.
13. Legea culorii. Un brand trebuie să folosească o culoare, sau o combinaţie de culori,
diferită de ce a competitorilor existenţi deja, fără însă a încălca totuşi semnificaţia culorilor
pentru diferitele domenii de activitate.
14. Legea graniţelor. Această lege, care se referă la brandurile cu vocaţie internaţională,
afirmă că în privinţa logotipului trebuie să se ţină seama şi de semnificaţia pe care o pot avea în
alte limbi Spre exemplu, berea cea mai vândută în Germania, „Warsteiner”, nu a ajuns să fie un
brand mondial poate şi că începe cu War, care în limba engleză înseamnă război, în timp ce
„Hainken”, brand olandez, nu a avut nici o dificultate de a se impune pe plan mondial, întrucât
este uşor de pronunţat şi nu poate fi asociat cu nimic altceva concret decât ceea ce se afirmă a fi
31
 – o bere. Acest aspect este important şi atunci când un produs intră pe o piaţă străină, pentru ca
nu cumva denumirea lui să însemne ceva anume, mai ales dacă îi poate conferi un sens peiorativ.
15. Legea consecvenţei. Măsurat în timp, un brand se construieşte într-un interval mare
de timp, cu atât mai mare cu cât publicul său ţintă eate mai numeros şi mai extins spaţial. Spre
exemplu, una este să construieşti un brand de cartier şi alta este să construieşti un brand naţional.
Dar, în ambele situaţii, consecvenţa în a menţine brand-ul este una dintre condiţiile reuşitei.
Evident, dacă marca a fost bine construită. Legea consecvenţei mai spune şi că elementele
componente ale unui brand nu trebuie schimbate decât dacă, dintr-un motiv sau altul, se doreşte a
se face un rebranding şi o repoziţionare. Iar aceasta fie când brandul este slab, fie nu s-a reuşit
transformarea mărcii în brand, fie bradul a suferit o alterare de imagine urmare a „ceva” neplăcut
la nivelul organizaţiei. Altfel, este o mare greşeală care generează confuzie la nivelul imaginii
sociale.
16. Legea mortalităţii. Ca orice construcţie umană, şi brandurile au o durată de viaţă
limitată, poate cu unele excepţii de mare anvergură. În acest caz, când brandul este pe moarte,
autorii recomandă „autanasia”, economisind astfel sume de bani în încercarrea de a-l menţine pe
piaţă, sume care pot fi investite în promovarea unui brand nou.
Poziţionarea organizaţiei17
Noţiunea de ”poziţionare” a fost introdusă de către Al Ries şi Jack Trout în lucrarea,
devenită antologică - ”Poziţionarea. Bătălia pentru mintea ta”.18 Această noţiune are sens numai
prin raportarea brand-ului care urmează a fi ”poziţionat” la toate celelate brand-uri ale unor
produse (servicii, organizaţii) similare, existente deja pe piaţă şi se referă la crearea unei
personalităţi a brand-ului care să-l diferenţeize, prin ”ceva” anume, de toate celalate. Între
noţiunea de ”branding” şi ce ”poziţionare” există o legătură de condiţionare, în sensul că
brand-ul trebuie construit în funcţie de poziţia pe care urmează să o aibă în piaţă, în raport cu
brandurile deja existente ale produselor similare. Această ”poziţie” pe piaţă trebuie să devină
parte componentă a imaginii sociale a brand-ului respectiv şi are ca principală funcţie să ofere o
motivaţie publicului ţintă pentru a-l prefera faţă de produsele similare.
Pot fi imaginat o muţime de modalităţi pentru a diferenţia un brand de celelate, dar nu
toate pot conduce la conturarea unei imagini sociale favorabile. Altfel spus, nu orice diferenţă
poate fi şi un element de diferenţiere în favoarea organizaţiei. De aceea, trebuie să se aleagă cu

17
Popescu, Marcel, N., (2014), analiza și gestionarea imaginii organizațiilor, Editura InvelMedia, București.
18
Ries Al, Trout Jack, (2004), Poziţionarea, lupta pentru un loc în mintea ta, Bucureşti, Ed. Curier Marketing.

32
 grijă modalităţile în care se intenţionează distingerea de organizaţii, produse, servicii etc.
asemănătoare. Diferenţele sunt eficiente în măsura în care îndeplinesc următoarele criterii, dacă
nu total, cel puţin parţial:
- Sunt importante.
- Sunt caracteristice, adică sunt foarte specifice organizaţiei.
- Sunt superioare, adică diferenţele avantajează organizaţia faţă de alte organizaţii
similare.
- Pot fi comunicate, în sensul că pot fi evidenţiate în mesajele de comunicare adresate
publicului ţintă.
- Sunt o noutate, adică pot conduce, realmente, la o diferenţiere faţă de ceea ce există pe
piaţă.
- Sunt accesibile nivelului de înţelegere a publicului ţintă.
- Sunt profitabile, adică, prin atitudinea publicului ţintă faţă de organizaţie, vor conduce
la avanteje economice în folosul organizaţiei.
Cei diu întemeietori ai noţiunii de ”poziţionare” au definit-o în felul următor:
"Poziţionarea începe de la un produs, o marfă, un serviciu, o companie, o instituţie sau chiar de
la o persoană... Dar poziţionarea nu este ceea ce faci cu un produs. Poziţionarea este ceea ce
reuşeşti să creezi în minteabeneficiarului. Cu alte cuvinte „poziţionezi” produsul în mintea
beneficiarului "19.

5. 3 Repoziţionarea unui brand – o necesitate pentru situaţia în care brandul

eșuează
Chiar pentru branduri bine stabilite, aflate într-un stadiu avansat de ”brand equity” , şi
aparent poziţionate solid, intervine uneori nevoia de învigorare, actualizare sau chiar de
schimbare a poziţionării. Anul trecut, de pildă, Vodafone a lansat şi în România nouă poziţionare
globală de brand “Power to you”, în ton cu evoluţia business-ului şi dezvoltarea serviciilor sale
de acces la internet şi email, ce au depășit graniţele biroului, devenind disponibile oricărui client.
Repoziţionarea este necesară atunci când se doreşte schimbarea poziţiei în piată sau a
imaginii unui brand şi realinierea acesteia cu percepţiile în evoluţie ale populaţiei tintă. Acest
lucru se întâmplă relativ des, clientul-tintă şi percepţiile sale fiind într-o continuă dinamică sub
bombardamentul informaţional şi publicitar şi noi energii sau noi direcţii pentru brand sunt
necesare. Indiferent de puterea brandului ”...exerciţiul repoziţionării fiind obligatoriu periodic,
19
Ries Al, Trout Jack, Op. cit., pag. 29.
33
 pentru a asigură consistenţă între poziţionarea brandului şi situaţia din piaţă sau faţă de
percepţia în schimbare a clientului, sau faţă de poziţionarea competitiei”20 .
În funcţie de rezultatele analizei şi de obiectivele definite, repoziţionarea poate merge de
la ajustări minore până la schimbări majore ale direcţiei. Repoziţionarea unui brand nu are
neapărat de a face cu schimbări intrinseci ale produsului sau serviciului respectiv (deşi desigur
acestea pot interveni şi provoacă ele înşele repoziţionări), ci în principal cu schimbări ale
atributelor brandului, care construiesc percepţia populaţiei-ţintă. Aproape întotdeauna, cea mai
mare provocare în repoziţionare este însăşi poziţionarea existenţa. Este nevoie o analiză
profundă, cantitativă şi calitativă şi o planificare riguroasă a acţiunilor de remodelare a
brandului, pentru a nu aliena consumatorii existenţi. Uneori nici asta nu poate scuti marketerul de
surprize, şi probabil este arhicunoscut cazul din istoria marketingului, Coca-Cola vs. New Coke
din anii 80, când consumatorii americani au respins pur şi simplu nouă poziţionare, cerându-şi
înapoi produsul „clasic” favorit, deşi iniţial acceptaseră în teste noua formulă de produs. În
practică, apar frecvent situaţii în care orice companie, mare sau mică, trebuie să se gândească
serios la efectuarea exerciţiului de repoziţionare. Cu atât mai mult în cazul - Sportul pentru toți,
pentru care Ministerul de resort nici măcar nu a depus un efort sistematic de dobândirii a
nootorietății acestei manifestări și, cu atât mai puțin, de poziționare a ei în conștiința publicului
țintă care,la drept vorbind, este reprezentagt de întreaga populație a României.
Uneori, un brand trecut sau nu printr-un efort anterior de poziţionare, are o imagine slabă
sau inexistentă. Alteori diferenţierea brandului faţă de altele similare s-a atenuat din cauza
mişcărilor competiţiei, ori beneficiul primar al brandului, iniţial folosit că puternic diferentiator,
a evoluat într-o „comoditate” accesibilă oricărui alt brand. Se întâmplă des şi că un competitor să
între în rază de acţiune a brandului tău, uneori chiar cu o alternativă superioară, uzurpand
poziţionarea.
”Re-energizarea” poziţionării poate fi cerută şi de vânzări în scădere sau pierderea bazei
de consumatori. În alte cazuri, menţinerea poziţionării curente poate deveni dificil de păstrat
datorită unor schimbări majore în piaţă. Alteori, trebuie adresat un nou segment de clienţi sau o
altă arie geografică, sau brandul trebuie extins la alte categorii de produse sau servicii. În
abordarea unor noi pieţe e posibil să apăra situaţii de incompatibilitate între poziţionarea curentă
din piaţă de origine şi cultură locală a noii pieţe, ce pot produce percepţii eronate, confuze sau

20
Lascu Cătălin, Repozitionarea unui brand - un exercitiu periodic, în
https://www.wall-street.ro/editorial/359/Repozitionarea-unui-brand-un-exercitiu-periodic#gref, consultat în ziua de 5
februarie, 2019.

34
 chiar negative. Am în minte cazul oarecum extrem al cunoscutului brand german de băuturi
răcoritoare Punica, în care însuşi numele brandului constituie o problemă în Ungaria, datorită
conotaţiilor vulgare pe care le are în mintea consumatorilor de acolo.
Alteori compania are o viziune schimbată, un obiectiv sau o direcţie strategică nouă, sau
are loc o schimbare a culturii organizaţionale, iar imaginea brandului trebuie să se alinieze,
deoarece poziţionarea curentă nu mai reflectă o realitate.
Sau pur şi simplu, brandul îşi schimbă proprietarul. În unele cazuri noul proprietar
continuă direcţia strategică şi poziţionarea stabilită anterior, în alte cazuri depune eforturi pentru
întări această poziţionare, şi avem suficiente exemple de acest gen chiar la noi. Dar se întâmplă şi
schimbări, uneori radicale şi nu întotdeauna optime
Poziționarea unui brand creează un loc specific în piață pentru acesta, atingând un anume
tip de client sau consumator și livrând beneficii care îndeplinesc nevoile acestuia. O poziționare
de succes depinde deci de gradul de întipărire în mintea potențialului client și de percepția
acestuia asupra beneficiilor și atributelor produsului sau serviciului respectiv. Prin urmare,
poziționarea încearcă să distanțeze brandul de cele similare ale competiției, prin cât mai multe
puncte de diferențiere, care în esența ating câțiva factori cheie: calitate, atribute, ocazii de
folosire sau consum, preț, distribuție. Repoziționarea nu se depărtează de aceste principii, dar are
câteva particularități, deoarece pleacă de la o anumită situație și o anumită percepție a clientului /
consumatorului, pre-existențe. Aproape de la sine înțeles, primul pas în exercițiul de
repoziționare îl constituie re-evaluarea poziționării curente în contextul posibil schimbat al celor
5 C (climat, companie, clienți, competie, colaboratori)21, pentru identificarea eventualelor gap-uri
sau oportunități.
Înțelegerea brandului include o revedere a istoriei acestuia și a companiei, a modului în
care poziționarea a evoluat la cea ce înseamnă în prezent. În cazul brandului – Sportul pentru
toți, analiza oferă un răspuns trist, căci realitatea demonstrează că la nivelul conștiinței colective
a populației României, acest ”brand” nu este cunoscut.

21
Lascu Cătălin, Op.cit.
35
 5.4 Strategia (schiță) de repoziționare a brandului Sportul pentru toți și de
relansare la nivel național
Premise
Mișcarea națională Sportul pentru toți este cvasinecunoscută la nivelul populației țării,
căreia i se adresează. Chiar dacă această afirmație nu se fundamentează pe un studiu sociologic,
ci doar pe baza observației – care este tot o metodă a sociologiei, se poate susține cu certitudine
acest lucru. De altfel, chiar și o simplă vizitare a site-ului Federației Române a Sportului pentru
Toți – care demionstrează superficialitate și lipsă de profesionalism - este suficientă pentru a ne
da seama despre lipsa de preocupare a Ministerului față de aceaastă mișcare care ar trebui să
antreneze mase mari de cetățeni la activități de pracicare a sportului.
De fapt, Sportul pentru toți, suferă din start în ceea ce privește elementele de imagine
conceptuală.
Sigla este lipsită de forță imagistică, neavând nici un element vizual puternic, care să
poată fi lesne reținut de către cei care o văd.

Cele trei siluete silfide aflate în mișcare și care poartă, în mod eronat culorile drapelului
național (drapelul pe orizontală are culoarea albastră în partea de sus), care nu știm dacă fac
balet, sau aleargă, nu sunt de natură să amprenteze retina privitorilor, pentru a le rămâne în
memorie și penrtru a le lega de astfel de mișcarre sportivă.
O altă eroare/omisiune, așa cum am arătat și în cuprinsul lucrării atunci când m-am referit
la legile poziționării, constă în aceea că se cuvenea ca această mișcare să poarte un nume care să
o personalizeze. Din acest punct de vedere, conducătorii mișcării sportive naționale din perioada
comunuistă au fost mult mai inspirații denumind DACIADA, activitățile sportive destinate
”maselor”. Nu numai denumirea era mai inspirată, dar și sigla, care a rămas în conțtiința multor
generații . Între eltele, culorile drapelului național erau corect poziționate.

36
 Un alt punct slab, al elementelor de imagine concptuală o reprezintă ortografierea
denumirii acestei mișcări sportive – Sportul pentru Toți. Dacă în cuprinsul denumirii Federației,
Minuscula de la ”p” și majuscula de la ”T” sunt ortografiate corect, în cazul denumirii mișcării
respective această ortografiere reprezintă o greșeală evidentă. Este motivul pentre care, pe tot
parcursul lucrării, eu am ortografiat-o: Sportul pentru toți.
De asemenea, o altă lipsă în materie de imagine conceptuală o reprezintă lipsa unei
”amprente sonoră” care, de regulă este o scurtă melodie care trebuie să însoțească mesajele
promoționale audio și video.
Dacă elementele de imagine conceptuală au menirea să constituie suportul imagistic și
sonor al mesajelor promoționale, chiar dacă acestea ar fi profesional realizate, tot nu s-ar realiza
mare lucru întrucât, parafrazându-l pe Caragiale, activitatea de promovare ”este sublimă, dar
lipsește cu desăvârșire”. Dacă la o persoană ca mine, implicată sistematic și constant în
activitatea sportivă în calitate de aantrenor, nu a ajuns niciodată vreun material tipărit, nici o
imagine, nici un ... zvon, mă întreb cum au ajuns să ia cunoștință persoanele care nu participă la
activități sportive și care ar trebui să fie atrase către sport?
Să presupunem că promovare ar exista, pentru a atrage masele de oameni la diferitele
forme de mișcare, de sport, ar trebui să existe și forme de stimulare a participării.

37
 Revenind la DACIADĂ, așa cum se vede mai sus, era imaginat și pus în practică un
sistem complex de stimulente morale, între care, cele mai utilizate erau diplomele, ecusoanele și
insignele. Dar, mai mult decât atât, mass media, așa cum era ea atunci și atât cât era, avea
obligația să prezimte competițiile din cadrul Daciadei și, nominal, pe câștigătorii acestora, ceea
ce evident constituia un alt stimulent moral puternic. Mai cu voie, mai fără voie, acest model de
Sport pentru toți, cuprindea un procent mare din populație, îndeosebi tânără, ceea ce nu putem
spune despre mișcarea Sportul pentru toți în ziua de astăzi. În concluzie, ne aflăm în fața unei
mișcări sportive instituționalizate (Federația Română a Sportului pentru Toți), care desigur are
și un buget, dar cvasi-necunoscută și, ca urmare, care nu-și îndeplinește rolul pentru care a fost
gândită cu 120 de ani ăn urmă de către baronul Pierre de Cubertain.
Repoziționarea, brandului Sportul pentru toți, este singura șansă pentru revigorarea și
apoi dăinuirea acestei mișcări. În acest caz concret, după ce am arătat inconsistența și
inconsecvența elementelor care compun imaginea conceptuală, este necesar un prim efort în
aceasstă direcție, a reelaborării imaginii conceptuale22, care trebuie să cuprindă următoarele:
- Redesenarea logoului competiției de o manieră care să îi permită să fie ușor recognoscibil
și ușor de imprimat pe produse promoționale, inclusiv la dimensiuni mai mici. Din acest
punct de vedere, sigla Daciadei era cu mult mai reușită iar, din punctul meu de vedere,
consider că ar putea fi reluată, eventual cu un ”face lift”, întrucât nu are nici un simbol
comunist în ea, ci doar simbolul identității noastre naționale – tricolorul roșu, galben și
albastru, dispus însă corect (există și o lega în acest sens, rerspectiv Legea nr. 75/1994 –
art. 8 și HG 1157/2001 – art. 9), ceea ce nu este cazul cu actuala siglă.
- Atașarea unui slogan, noii sigle. Acesta ar pute fi – Sănătate și voie bună!
- Atașarea unei linii melodice (fragment de linie melodică – pot fi și doar câteva note
inspirat înșiruite), care să fie ușor recognoscibile și care să însoțească competițiile sprtive
(când se fac anunțuri la stațiile de amplificare, când se difuzează spoturi publicitare
video, sau audio, sau când se difuzează, la radio și televiziuni, reportaje de la competițiile
Sportul pentru toți).
- Elaborarea manualului de identitate al Federației și manifesării Sportul pentru toți.
Cea de a doua etapă în activtatea de repoziționare, o constituie elaborarea de materiale
promoționale și informative referitoare la competiție, care să cuprindă:

22
Popescu, Marcel, N,(2017), Analiza și gestionarea imaginii organizațiilor, editia a V-a, Editura InvelMedia, București.
38
 ▪ spoturi video (cel puțin două – unul pentru sporturi de vară și altul pentru

sporturile zăpezii);

▪ machete de afișe și de pliante, care să fie distribuite în teritoriu pentru a fi

personalizate și adaptate fiecărui tip de competiție în parte;

▪ elaborarea de unui set de modele diplome, medalii și alte trofee – în

conformitatea cu Manualul de identitate - care să constituie fondul unic de

forme de recompensare a performerilor din competițiile sportive derulate
sub egida – Sportul pentru toți;

▪ elaborarea de modele pentru produse personalizate – Sportul pentru toți –

care vor constitui baza premiilor ce vor fi acordate la întrecerile sportive,

fie doar câștigătorilor fie, chiar mai bine, tuturor participanților căci,
aceste tipuri de premii (tricouri, șepcuțe, eșarfe, rucsacuri etc.)
purtate/folosite de către cei care le-au primit contribuie, în mod direct, la
popularizarea competiției;
În cea de a tereia etapă, pe baza principiilor de management în comunicarea
sportivă, se elaborează o strategie de comunicare. Această strategie trebuie să aibă în vedere
următoarele:
- realizarea unui site al Sportului pentru toți, independent de cel al Federației, care să
conțină toate informațiile ce țin de această mișcare, dar și administrarea lui de o manieră
profesională;
- realizarea de conturi pe facebook și instagram (atenție, nu ale Federației, ci ale mișcării
sportive), administrate profesionist;
- realizarea unui protocol de colaborare cu Televiziunea Națională și Radiodifuziunea
Română referitoare la difuzarea gratuită de spoturi, dar și de informații referitoare la
competițiile desfășuraate;
- realizarea uneior sub-strategii de comunicare punctuale, pe categorii de public țintă,
respectiv elevi (mediul urban, mdediul rural), studenți (centre universitare), adulți
angajați, pensionari;
- realizarea unor sub-strategii de comunicare la nivelul structurilor județene ale Fedeației

39
 A patra etapă o reprezintă elaborarea bugetului pentru repoziționare și comunicare, care
trebuie să fie capitol distinct în bugetul Federației.
Evident că aceasta nu este o strategie de repoziționare și de comunicare propriuu-zisă, ci
doar o schiță de strategie. O astfel de strategie poate fi elaborată numai în interiorul Federației
sau, dacă este externalizată, colaboratorii vor trebui să cunoască foarte bine realitățile de la
nivelul Federației și ale felului în care se desfășoară acest extrem de importaant proiect pentru
sănătatea și vigoare unei întregi națiuni.

40
 CONCLUZII
Voi începe prin a prezenta, punctual, concluziile referitoare la specificul mamagementului
comuncării în sport, întrucât, așa cum am menționat în finalul ultimului capitol, mișcarea Sportul
pentru toți, este doar un nume fără acoperire în realitate. I-am spus ”nume” și nu brand pentru un
brand înseamnă, în primul rând, notorietate23. Pentru a avea nootorietate, el trebuie să fie
cunoscut publicului țintă, iar acest lucru nu este posibil fără o comunicare eficientă, pe care o
propune tocmai managementul comunicării în sport.
Din acest punct de vedere, concluziile ar fi următoarele:

✔ Comunicarea interpersonală în sport are în vedere înțelegerea tipurilor de

comunicare a organizațiilor sportive.

✔ Modelul strategic de comunicare în sport și comunicarea se concentrează pe

definirea ei în organizațiile sportive, în examinarea cadrului teoretic de

comunicare, identificarea canalelor de comunicare în sport, a teoriilor de
comunicare.

✔ Comunicarea în sport urmează tipologiile de comunicare obişnuită urmând

procesul de identificare a mesajelor de la cele verbale la cele non verbale, de

decodificare şi interpretare a lor până la îmbunătățirea comunicării în
domeniu.

✔ Publicațiile și comunicarea pe suport hârtie în sport are în vedere publicarea

de cărți, reviste, ziare, urmând sa releve progresele tehnologice în domeniu și

oportunitățile pe care le oferă, precum şi şansele de dezvoltare a unei cariere
în sport.

✔ Comunicarea online în sport și mass-media ia în considerare utilizarea

internetului în sport, introducerea unui model de comunicare on-line în sport,

explorarea de noi canale de comunicare şi mass-media.

23
Popescu, marcel, N, (2014), Analiza și gestionarea imaginii organizațiilor, Editura InvelMedia, București, parg. 51.
41
 ✔ Relațiile publice în sport iau în considerare modul de a crea relații publice

eficiente în sport, studierea modului de a menține relații cu mass-media,

menținerea relațiilor comunitare, de gestionare a crizelor de comunicare.

✔ Problemele legale de comunicare în relația sport-media definesc limitele

mass-media, evaluează impactul tehnologiei asupra problemelor juridice din

sport, se concentrează asupra drepturilor mass-media pentru a accesa culisele
sportului.
Comunicarea trebuie însă să se bazeze pe o strategie de repoziționare, ale cărei elemente
au fost schițate în subcapitolul dedicate acestei probleme. Dar, dincolo de ceea ce înseamnă
management eficient al comunicării și strategie de repoziționare, nu trebuie să uităm că acest
lucru se face în cazul unei structuri formale, reprezentată de o instituție guvernamentală
subordonată unui minister – Federația Română a Sportului pentru Toți. Biroul federal are 17
membri, dintre care un președinte și cinci vicepreședinți, iar în fiecare județ există o Asociație
județeană Sportul pentru toți. Dacă aceste structuri nu sunt caracterizate prin profesionalism și
bune intenții, dacă nu există un calendar competițional și un buget care să îi asigure finanțarea,
orice management comunicațional și orice strategie de repoziționare, care își propun să dea viață
viguroasă Sportului pentru toți, nu pot fi decât o iluzie frumos ”ambalată” în profesionalism și
bune intenții.

42
 BIBLIOGRAFIE
- Baban, Adriana, (2001), Consiliere educaţională, Editura Transilvania, Cluj-Napoca.
- Gomboș, L. (2012), Comunicare în activităţile sportive, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca.
1. Oprisan, Virginia, (2002) Marketing și Comunicare în sport, Editura Uranus, București.
2. Oprișan, Virginia, (2001), Marketing şi comunicare în sport, Editura Uranus, Bucureşti.
3. Pop, Crisriana, Luicreția, (2014), Comunicarea în educația fizică și sport, Editura Pro
Universitaria, București.
4. Popescu, Marcel, N (2016), Strategii și tehnici de relații publice, Editura InvelMedia, București.
5. Popescu, Marcel, N., (2014), Analiza și gestionarea imaguinii organizației, Editura InvelMedia,
București.
6. Pomohaci, Marcel, (2007), Comunicare în Educație Fizică și Sport, Editura Alma Mater, Sibiu.
7. Pomohaci, Marcel, (2009), Comunicare și integrare socială prin sport. Tehnici de comunicare,
Editura Alma Mater, Sibiu.
8. Ries Al; Ries Laura, (2003), Cele 22 de legi imuabile ale brandingului. Cum să transformi un
produs sau serviciu într-un brand de clasă mondială, Editura Curier Marketing, Bucureşti.
9. Ries Al, Trout Jack, (2004), Poziţionarea, lupta pentru un loc în mintea ta, Bucureşti, Ed. Curier
Marketing.
10. Sanislav, Mihai, (2006), Management în Educație Fizică și Sport, Editura Alma Mater, Sibiu.
11. Turcu, Dionisie M., (2001), Management în Educație Fizică și Sport, Editura Continent, Sibiu.
12. Lascu Cătălin, Repozitionarea unui brand - un exercitiu periodic, în
a. https://www.wall-street.ro/editorial/359/Repozitionarea-unui-brand-un-exercitiu-periodic
#gref, consultat în ziua de 5 februarie, 2019.

43
 ANEXA 1

SPORTUL PENTRU TOTI - DOCUMENTE POLITICE INTERNATIONALE

1966 - Intrunirea grupului de initiativa al Consiliului Europei se ocupa de doua directii:

- definirea a ceea ce trebuie sa fie Sportul pentru Toti,
- estimarea a ceea ce necesita aceste activitati,
si adopta concluzia de baza: “Sportul pentru Toti trebuie sa furnizeze conditii care sa
permita unui numar cat mai mare de oameni sa faca diferite activitati fizice care necesita efort fizic
adaptat la capacitatile individuale”.

1970 - a XX-a Conferinta UNESCO, se elaboreaza Charta Internationala a

Educatiei Fizice si Sportului, care:
● proclama practicarea educatiei fizice si sportului ca drept fundamental pentru
toti;
● recomanda o actiune conjugata a tuturor tarilor si factorilor interesati ca in fata
pericolelor pe care le reprezinta o anumita evolutie a sportului, valorile fundamentale ale educatiei
sa nu fie pierdute din vedere.

1975 - Prima Conferinta Europeana a Ministrilor Sportului ratifica Charta Europeana a

Sportului pentru Toti, cel mai important document politic din istoria sportului adoptat de o
comunitate multinationala care mentioneaza mijloacele de infaptuire a dreptului la sport:
- sprijin financiar public;
- necesitatea coordonarii cu alte domenii ale guvernului;
- necesitatea cooperarii cu organisme guvernamentale;
- necesitatea ocrotirii impotriva exploatarii;
- construirea de instalatii sportive;
- necesitatea recrearii in aer liber.

1978 - UNESCO ratifica Charta Internationala a Educatiei Fizice si Sportului

subliniind faptul ca “orice fiinta umana are dreptul fundamental de a avea acces la educatie fizica
si sport, care sunt indispensabile infloriri personalitatii sale. Dreptul la dezvoltarea aptitudinilor

44
fizice, intelectuale, prin educatie fizica si sport trebuie garantat, atat in cadrul sistemului educativ,
cat si in celelalte aspecte ale vietii sociale”.

1993 - Consiliul Europei elaboreaza Charta Europeana a Sportului si Codul Eticii

Sportive, in care se fac precizari clare la sport in general, si Sportul pentru Toti in special, articolele
1, 2, 6 si 9:

Art.1. “Guvernele, in scopul promovarii sportului ca factor important in

dezvoltarea umana, vor lua masuri necesare pentru aplicarea principiilor expuse in Codul Eticii
Sportive, pentru :
1. a permite oricarui individ sa practice sport si mai ales:

a) sa asigure posibilitatea ca toti tineri sa primeasca o instruire in domeniul educatiei

fizice si sa aiba prilejul de a dobandi deprinderi sportive de baza;
b) sa asigure posibilitatea fiecaruia de a participa la sport si recreere fizica intr-un
mediu sigur si sanatos si in cooperare cu organizatiile sportive corespunzatoare;
c) sa asigure oricui este interesat si are calitatile necesare prilejul de a-si imbunatati
nivelul de performanta in sport si de a atinge nivele de realizari personale si nivele de performanta
recunoscute public.

2. sa apere si sa dezvolte bazele morale si etice ale sportului, demnitatea umana si

siguranta celor care participa la tot, prin protejarea sportului, sportivilor, barbati si femei, fata de
exploatarea in scopuri publice, comerciale si financiare si fata de alte practici care sunt abuzive si
nocive, inclusiv abuzul de medicamente.
Art. 2. Sportul este definit astfel: “Intelegem prin sport toate formele de activitate fizica
menite, printr-o participare organizata sau nu, sa exprime sau sa amelioreze conditia fizica si
confortul spiritual, sa stabileasca relatii sociale sau sa conduca la obtinerea de rezultate in
competiti de orice nivel”.

Art. 6. Dezvoltarea participarii: practicarea sportului, fie ea in scopul destinderii si

recreerii, promovarii sanatatii si imbunatatirii performantei intelectuale trebuie sa fie promovata
pentru toate categoriile de populatie prin asigurarea facilitatiilor corespunzatoare si a programelor
de orice fel, precum si prin asigurarea instructorilor, organizatorilor, animatorilor calificati.

Art. 9. Resurse umane

1. dezvoltarea cursurilor de pregatire de catre forurile corespunzatoare, urmate de
diplome de calificari, care sa cuprinda toate aspectele de promovare sportiva trebuie sa fie
incurajate. Aceste cursuri trebuie sa raspunda nevoilor diferite ale participantilor la sport si recreere
si sa fie destinate atat celor care lucreaza voluntar cat si profesionistilor (leaderi, antrenori,
manageri, oficiali, directori acreditati, impresari etc.)

45
 2. cei implicati in conducerea si supervizarea activitatilor sportive trebuie sa aiba
calificarea necesara acordand atentie deosebita protectiei si sanatati celor fata de care sunt
raspunzatori.

ANEXA 2

NOTIUNI GENERALE DE LEGISLATIE ȘI DE ORGANIZARE

ÎN SPORT

INSTITUŢIILE STATULUI CU ATRIBUŢII ÎN ORGANIZAREA ŞI

DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII SPORTIVE

Agenţia Naţională pentru Sport – instituţie de specialitate - reprezentat în teritoriu de

Direcţiile Judeţene pentru Sport
Direcţiile Judeţene pentru Sport sunt servicii publice descentralizate, cu
personalitate juridică. Acestea realizează politica sportivă a Guvernului în teritoriu, colaborând şi cu
alte servicii publice descentralizate şi locale.

Alte ministere cu atribuţii în activitatea sportivă

- Ministerul Educaţiei Naţionale – reprezentat în teritoriu de Inspectoratele Şcolare

judeţene , care coordonează activităţile de sport şcolar şi preşcolar;
- Ministerul Apărării Naţionale – în teritoriu reprezentat de Centrele Militare judeţene –
activitate sportivă specifică;
- Ministerul Sănătăţii, având în teritoriu Direcţiile de Sănătate Publică, desfăşoară
activităţi de sport pentru sănătate;
Puterile locale au datoria să încurajeze practica, învăţământul şi cercetarea în domeniul
medicinii sportive. De asemenea, în domeniul educaţiei fizice şi al educaţiei sanitare, ele trebuie să
adopte măsuri prin care să fie încurajată practicarea sportului şi al altor activităţi fizice, date fiind
efectele lor benefice asupra sănătăţii;
Se va preconiza recurgerea la activităţile fizice in scopuri medicale, subliniindu-se ideea
că practicarea "Sportului pentru toţi", permite dobândirea, menţinerea sau ameliorarea sănătăţii şi
de asemenea, protecţia contra anumitor riscuri;
- Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – în teritoriu - Direcţiile de Muncă şi Protecţie
Socială
Sportul joaca un rol vital in readaptarea si reintegrarea handicapaţilor mentali si fizici;
46
 Promovarea sportului si a exerciţiilor fizice pentru toate persoanele handicapate
constituie un important mijloc de ameliorare a calităţii vieţii acestora, contribuind la readaptarea si
reintegrarea lor in societate.
- Ministerul Mediului – în teritoriu - Inspectoratele pentru Protecţia Mediului , care
trebuie să desfăşoare activităţi de ecologie şi turism ecologic;
- Ministerul Transporturilor Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului – în
teritoriu – Inspectoratele în Construcţii, care au atribuţii privind amenajările sportive
- Ministerul Culturii – în teritoriu – Inspectoratele Judeţene pentru Cultură – cu atribuţii
privind conservarea sporturilor tradiţionale.

Structuri locale cu atribuţii în dezvoltarea activităţii sportive

În vederea stabilirii unei relaţii mai punctuale, profesorul trebuie să cunoască atât
instituţia cât şi cadrul legal care defineşte implicarea acesteia în educaţie fizică şi sport:
Consiliul judetean
LEGEA 69/1991 Cap V
Art.59 pct.r. Asigură condiţii pentru organizarea si desfăşurarea activităţilor
ştiinţifice, cultural-artistice, sportive şi de tineret.
Consiliul local
LEGEA 69/1991 Privind administraţia publica locală
Art.21. pct.n
Asigura condiţiile necesare bunei funcţionări a instituţiilor locale de învăţământ,
sanitare, de cultură şi de tineret, de sub autoritatea sa.
Art.21 pct. p
Ia măsuri pentru crearea condiţiilor necesare petrecerii timpului liber al cetăţenilor
şi asigura desfăşurarea activităţilor ştiinţifice, culturale, artistice, sportive si de agrement.
Art.21 pct. u
Organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi asigură buna
funcţionare a lor.
Rolul administraţiei publice locale în buna funcţionare a oricărei societăţi este
determinant în ceea ce priveşte viaţa şi dezvoltarea comunităţii.
Procesul de administrare al comunităţii locale este direct legat de capacitatea şi
experienţa persoanelor politice implicate în administraţia locală.
Comunitatea locală, prin structurile sale:
⮴ Consiliul Judeţean;
⮴ Consiliile Municipale;
⮴ Consiliile Orăşeneşti;
⮴ Consiliile Comunale;
⮴ Primăriile;
47
 ⮴ Biserica;
⮴ Fundaţii;
⮴ O.N.G. –uri;
⮴ Asociaţii;
⮴ Cluburi;
În măsura în care acestea îşi exercită capacitatea de a pune în valoare resursele existente
sau potenţiale asigură prosperitatea comunităţii, inclusiv confortul asigurat de practicarea
exerciţiilor fizice.

Federaţia Română Sportul pentru Toţi, implicaţii în activitatea sportivă locală

Acest sector şi-a concentrat atenţia spre:
● Angrenarea tuturor instituţiilor ce au în obiectul activitãţii lor preocupãri în
domeniul tineretului şi sportului, în integrarea în programele naţionale precum şi lansarea de
programe proprii.
1. Primãrii si Consilii Locale:
- INFRASTRUCTURA-SPORT SI AGREMENT - Asigurarea bazei materiale
necesarã practicãrii activităţilor fizice de către orice persoană
- SPORTUL PENTRU RECREERE SI SÃNÃTATE , UN DREPT AL FIECÃRUI
CETÃTEAN (Legea 69/1991)
- JOCURILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI - Realizarea de legături pe
multiple planuri cu diaspora română pentru cultivarea tradiţiilor româneşti, si pentru obţinerea de
sprijin documentar şi informaţional.
- RURAL SPORT - Menţinerea si valorificarea tradiţiilor şi datinilor si atragerea
copiilor si tinerilor, alãturi de bãtrânii satelor la sport, joc şi cunoaştere.
- SPECIALISTI- SPORTUL PENTRU TOTI- asigurarea în colaborare cu D.J .S. a
personalului voluntar şi salariat, corespunzãtor cantitativ şi calitativ.
2. Inspectoratul Şcolar:
- BEBY SPORT- Copilul mic şi nevoia de mişcare (0-6 ani), angrenarea creşelor şi
grãdiniţelor în acest program.
- FUN SPORT- Participarea liberã, cu continuitate şi regularitate a copiilor si
tinerilor (7-25 ani), la sport cu accent pe activitãţi fizice recreativ- distractive şi tehnico-
aplicative.
- SPECIALIŞTI- SPORTUL PENTRU TOŢI- Asigurarea în colaborare cu D.J.S. a
personalului voluntar şi salariat, corespunzãtor cantitativ şi calitativ.
- INFO-SPOTI - Promovare, evaluare, informare - Campanie de promovare a
programului naţional, schimbarea atitudinii si creşterea interesului faţã de Sportul pentru Toţi.
- INFRASTRUCTURA-SPORT ŞI AGREMENT - Asigurarea bazei materiale
necesarã practicãrii activitãţilor fizice de cãtre orice persoanã.
3. Inspectoratul Judetean de Culturã:-
- RURAL-SPORT
- JOCURILE ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

48
 4 Inspectoratul pentru Protectia Mediului:
- PRO NATURA - TURISMUL PENTRU TOTI - Dezvoltarea turismului,
drumeţiilor, a mersului pe munte, precum şi educarea în spiritul cunoaşterii si protejãrii mediului.
5. Organizatii guvernamentale si neguvernamentale de femei:
- FEMI SPORT - Program pentru antrenarea femeilor în activitãti fizice,
sportiv -recreative.
6. Direcia Muncii si Protectiei Sociale:
- OLD SPORT- Program de promovare activã a sãnãtãtii adultilor si vârstinicilor, prin
activitãti fizice si recreative.
7. Inspectoratul de politie sanitarã si medicinã preventivã:
- OLD SPORT- Program de promovare activã a sãnãtãtii adulţilor si vârstinicilor,
prin activitãţi fizice şi recreative.
- BEBY SPORT- Copilul mic si nevoia de mişcare (0-6 ani), angrenarea creşelor şi
grãdiniţelor în acest program.
- FEMI SPORT - Program pentru antrenarea femeilor în activitãti fizice, sportiv
recreative.
8. O.N.G.-uri, Cluburi, Asociatii, Societãti Comerciale:
- SPORTUL PRIVAT- Sprijinirea întreprinzãtorilor particulari ce desfãşoarã
activitãţi sportive şi de menţinere a sãnãtãţii.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE TIMP LIBER

Practicarea activităţilor de timp liber presupun autodisciplină accentuată şi spirit

de iniţiativă.
- Activităţile de timp liber pot fi clasificate după numărul practicanţilor:
activităţi individuale – desfăşurate la domiciliu sau în alte locuri (amenajate sau
neamenajate);
activităţi de grup - jocuri, concursuri, activităţi cu caracter recreativ.
- Activităţi desfăşurate în cartiere, unităţi de învăţământ, asociaţii, alte organizaţii.

Cerinţe pentru organizarea activităţilor sportive

- Să se ţină seama de condiţiile materiale şi mediul în care se desfăşoară;

- respectarea de către toţi participanţii a regulilor stabilite;
- stimularea spiritului de colaborare între participanţi;
- cultivarea respectului faţă de adversari la începutul, pe parcursul şi
după finalul jocurilor;
- să se asigure echilibrul valoric al echipelor şi stabilirea corectă a
căpitanilor de echipă;
- asigurarea participării active a tuturor participanţilor şi evitarea
suprasolicitărilor;

49
 - evitarea jocurilor cu efecte nedorite ca: jocuri legate de superstiţii,
jocuri bazate pe mişcări nenaturale, jocuri cu caracter neigienic, jocuri
care expun la accidente jocuri care lezează demnitatea, jocuri care pot
manifesta atitudini necorespunzătoare.

La organizarea jocurilor trebuie să se ţină seama de:

- Vârsta participanţilor, să fie accesibil din punct de vedere al
capacităţilor fizice şi intelectuale, să prezinte interes pentru
participanţi.
- Sexul participanţilor. Să se ţină cont de elementele care constituie
atractivitate atât pentru fete (dans, elemente de supleţe, graţie,
ritmicitate şi însoţite de muzică) cât şi pentru băieţi (jocuri sportive, de
luptă, de independenţă şi afirmare).
- Dezvoltarea şi pregătirea fizică. Să acopere în aceeaşi măsură atât
cerinţele de accesibilitate cât şi de dificultate pentru a asigura
atractivitatea.
- Starea sănătăţii participanţilor. Jocurile vor fi adaptate astfel încât să
poată participa la ele şi cei care suferă de anumite afecţiuni sau
deficienţe.
- Particularităţile activităţii. În tabere şi excursii sunt recomandate
jocurile de teren pe trasee tematice, jocuri de masă şi distractive. În
cartiere, şcoli, asociaţii sunt recomandate atât jocurile de mişcare cât şi
jocurile sportive.
- Locul de desfăşurare. Vor fi selecţionate jocurile practicate în aer
liber sau în interior.
- Condiţiile atmosferice. Se va ţine cont de temperatura aerului şi
gradul de umiditate.

Organizarea jocurilor

1. Pregătirea locului de joc

- amplasare şi condiţii igienice,
- să nu fie gropi, pietre sau obiecte periculoase,
- asigurarea marcajelor.
2. Pregătirea materialelor de joc – se vor pregăti din timp:
- mingi, frânghii, corzi, saci etc., suficiente şi în stare bună de folosinţă.
3. Formarea echipelor
- să se respecte echilibrul numeric şi valoric şi proporţia sexelor la echipe mixte.
Modalităţi de formare a echipelor:
a. se numesc căpitanii, care fac alegere;
b. aleator, participanţii aşezaţi în linie după înălţime, vor număra din 2 în 2, 3 în 3, etc.
în funcţie de numărul echipelor ce dorim să-l formăm;

50
 c. formarea echipelor de către conducător.
4. Alegerea căpitanilor
- vor fi aleşi cei cu mai multă experienţă şi agreaţi de grup;
- cei care nu pot participa la joc din diverse motive vor fi folosiţi ca ajutoare
5. Aşezarea jucătorilor
- se va face astfel încât conducătorul să-i poată observa pe toţi deodată, nu vor fi aşezaţi
cu faţa spre soare, pentru a putea observa demonstraţiile;
6. Explicarea şi demonstrarea jocurilor - Explicaţia să fie:
- clară, succintă, accesibilă, evitând deplasările celui care explică,
Vor fi expuse:
denumirea jocului,
conţinutul pe scurt,
principalele reguli,
indicaţii privind stabilirea învingătorului,
Atenţie la:
urmărirea fiecărui participant,
comenzile care se dau la începerea, în timpul şi la finalul jocului (după caz).
După explicaţie se va demonstra.
7. Conducerea şi arbitrarea jocului
- Având convingerea că regulile au fost însuşite, se începe jocul, având grijă să se
respecte regulile acestuia, atrăgând atenţia celor ce le încalcă.
- Arbitrajul trebuie să fie corect şi nepărtinitor şi poate fi făcut de conducător sau un
participant experimentat.
8. Disciplina în joc
- respectarea regulilor si sarcinilor de joc,
- respectarea adversarului,
- evitarea desconsiderării regulilor jocului determinate de starea de entuziasm.
9. Activităţi turistice
- drumeţia, drumetia de ospetie, excursii, expeditii, cicloturism, navoturism, turim pe
schiuri, turism calare s.a.
Activităţile turistice se desfăşoară având în vedere obiective şi teme dinainte stabilite
( ecologice, geografică, arheologică, istorică, naturalistică, etnografic-folclorică, ş.a.);

51
52