LEGEA

Lex inseamna conventie, cand se incheia intre doua persoane fizice cuvantul lex era utilizat cu intelesul
de contract, iar atunci cand conventia se incheia intre magistrat si popor cuvantul lex era utilizat cu
intelesul de lege ca izvor formal de ... caci in vederea adoptarii legii romane era necesar sa se incheie o
conventie intre magistrat si popor. in acest scop magistratul convoca poporul in una din adunari si
prezenta proiectul de lege sub forma unui edict. dupa ce poporul lua textul proiectului de lege, acel text
era dezbatut in adunari neorganizate (ad-hoc) timp de 24 de zile. Dupa expirarea acestui termen
poporul era convocat din nou de acelasi magistrat pentru a se pronunta asupra proiectului de lege cu
precizarea ca poporul nu putea aduce amendamente la proiectul de lege adica nu putea propune
modificarea asupra textului de lege (fie votau integral legea ori o respingeau), daca poporul era de acord
cu proiectul de lege pronunta cuvintele utirogas adica sa fie asa. Iar daca poporul nu era de acord
pronunta cuvantul anticvo (ca mai inainte). daca legea era votata de popor textul acelei legi era trimis in
fata senatului in vederea ratificarii. iar daca senatul o ratifica legea intra in vigoare. Textul original al legii
era depus in tezaurul satului iar o serie de copii era difuzata in public. Legile romane aveau o structura
formata din 3 parti denumite prescriptio, rogatio si sanctio. In prescriptio se mentionau numele
magistratului care a propus proiectul de lege. adunarea poporului care a votat legea, ordinea in care
unitatile de vot si au exprimat vointa precum si locul si data votarii legii. In rogatio erau cuprinse
dispozitiile legii care erau sistematizate pe capitole si pe paragrafe, iar in sanctio se preciza ce consecinte
vor decurge in ipoteza incalcarii dinspozitiilor din rogatio. in functie de sanctiunea lor legile romane erau
de 3 feluri. Leges perfecte, leges minus vam perfecte si leges imperfecte. In sanctiunea legilor perfecte
se arata ca ac tul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor din rogatio este nul. In sanctiunile legilor
mai putin perfecte (minus vam perfecte) se arata ca actul juridic incheiat prin incalcarea dispozitiilor din
rogatio este valabil dar autorul acelui act va fi sanctionat cu plata unei amenzi, iar in sanctiunea legilor
imperfecte se mentiona ca nu este permisa incalcarea dispozitiilor din rogatio fara a se preciza ce
consecinte vor decurge in cazul unei asemenea incalcari. Cea mai veche si cea mai importanta lege
romana este legea celor 12 table pe care romanii o denumeau lex duodecimtabularum. Aceasta lege a
fost adoptata pe fnidul conflictului dintre patrcieni si plebei deoarece la inceput normele dreptului erau
exprimate numai in forma obiceiurilor iar obiceiurile nu erau cunoscute de popor ci erau tinute secret de
catre pontih care erau preotii cultului din roman si care erau alesi numai din patricieni si de aceea plebeii
au cerut in mod reperat/insistent ca obiceiurile sa fie codificate (sistematizate) si publicate in forum
(piata publica) pentru ca toti cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept. Fata de aceste cereri in
anul 451 inainte de Hristos s-a format o comisie formata din 10 barbati denumiti decemdiri legibus
tribundis ( cei 10 barbati care sa scrie dreptul). Comisia a sistematizat obiceiurile juridice si le a afisat in
acelasi an pe 10 table de lemn, dar plebeii au afirmat ca acea codificare nu este completa si de aceea in
anul 449 s-a format o noua comisie in care faceau parte si 5 plebei. Noua comisie a facut o sistematizare
completa a obiceiurilor si le a publicat pe 12 table de bronz. aceasta lege este in realitate un adevarat
cod deoarece ea cuprinde intregul drept public si privat din acea epoca. Si Cicero spunea ca toate legile
care s au adoptat in epoca republicii au dat expresie principiilor cuprinse in cele 12 table.

Aceasta lege a fost comentata de jurisconsulti in antichitate si s-a afirmat in mod gresit ca legea nu ar fi
originala si ca ea ar fi fost imprumutata de la greci intr o forma gata elaborata, in realitate insa aceasta
lege este profund originala in primul rand pentru ca ea oglindeste in mmod fidel modul de viata al
romanilor din secolul 5 inainte de Hristos pe cand romanii erau agricultori si pastori pe cand grecii
practicau la acea epoca un comert intens in intreaga mare mediterana si aveau cu totul alt mod de viata
si in al doilea rand prin terminologia sa, prin precizia formularilor juridice, prin duritatea sanctiunilor
textele din lege exprima mentalitatea si psihologia romanilor. cele 12 table de bronz nu s-au pastrat pana
acum pentru ca ele au fost distruse cu ocazia incendierii romei de catre gali la inceputul secolului 4
inainte de Hristos, iar dupa alungarea galilor romanii nu au republicat textul legii si nici nu era necesar sa
o faca deoarece acel text al legii se fixase definitiv in memoria si in constiinta poporului roman. in acest
sens Cicero marturiseste ca pe vremea copilariiei sale elevii erau obligati sa invete pe de rost textul legii.
Era carmen necesarium (lectie obligatorie). De aceea in epoca moderna s-a pus problema reconstituirii
textului legii. Reconstituire care s-a facut in primul rand pe baza comentariilor pe care jurisconsultii
romani le au facut la adresa legii celor 12 table, de asemenea au fost utilizate o serie intreaga de texte ....
Se pare ca cea mai buna reconstituire a facut-o profesorul Gerar. Alt izvor al dreptului privat roman in
epoca veche au fost edictele magistratilor caci magistratii romani se bucurau de uziedicendi (dreptul de a
publica un edict la intrarea in functie prin care precizau cum inteleg ei sa-si exercite atributiunile si ce
procedee juridice vor utiliza. Edictele magistratilor erau valabile pe termen de un an, dar pe langa
edictele valabile pe termen de un an magistratii publicau si edicte ocazionale ( sa zicem de sarbatori).
Initial edictele magistratilor erau date in forma verbala, dar incepand din secolul III inainte de Hristos ele
erau afisate pe tablite de lemn vopsite in alb si erau denumite album. Edictele valabile pe termen de un
an erau denumite edicta perpetua (la singular edictum perpetum), iar edictele date ocazional erau
denumite edicta repentina. Dintre edictele magistratilor cel mai important este edictul pretorului ....
Predictul exercita cele mai importante atributiuni de ordin judiciar cu ocazia organizarii proceselor. La
romani in epoca clasica procesul se desfasura in 2 faze. Prima faza avea loc in fata pretorului care
organiza procesul, iar faza a doua in fata judecatorului. Pretorul organiza procesul pe sensul ca ori de
cate ori se convingea ca pretentiile reclamantului sunt legitime ii oferea posibilitatea sa si valorifice acele
pretentii prin proces, ceea ce inseamna ca ii punea la dispozitie o actiune in justitie chiar daca pretentiile
respective nu erau protejate de textele din legi de unde rezulta ca el desfasura o activitate creatoare si ca
extindea puterea de reglementare juridica prin utilizarea unor mijloace procedurale si de aceea se afirma
ca dreptul privat roman a evoluat pe cale procedurala. In sens formal dispozitiile procedurale cuprinse in
edictul pretorului erau valabile termen de un an, dar in realitate mai multe dispozitii din edict, acelea
care se dovedeau utile in practica erau preluate si de pretorii urmatori astfel incat prin preluari succesive
acele dispozitii se fixau definitiv in corpul edictului, iar de aceea catre sfarsitul republicii pe vremea lui
Cicero edictul pretorului era compus din 2 parti denumite edictum vetus si edictum novum. In edictum
vetus erau cuprinse acele dispozitii care treceau de la un pretor la altul, iar in edictum novum erau
cuprinse noile dispozitii introduse de fiecare pretor in parte. Activitatea creatoare a pretorului ajuns a
ajuns la apogeu pe vremea lui Cicero dar la inceputul secolului 2 dupa Hristos imparatul Hadrian i-a
ordonat marelui jurisconsult Salvius Iulianus sa codifice edictul pretorului adica sa-l redacteze intr-o
forma definitiva, forma care sa nu mai poata fi modificata ulterior ceea ce inseamna ca din acel moment
pretorii aveau numai dreptul de a publica edictul in forma elaborata de Salvius Iulianus si de aceea
spunea ca din vremea imparatului Hadrian activitatea creatoare a preotului a incetat iar edictul codifica
pe Salvius Iulianus a fost denumit tot edictum perpetum. Edictul codificat s-a pierdut, de aceea in epoca
moderna s-a pus problema reconstituirii sale si se pare ca cea mai valoroasa reconstituire a facut-o
profesorul Otolenel prin lucrarea denumita edictum perpetum. Potrivit acelei reconstituiri edictum
perpetum avea 4 parti. 1 despre organizarea proceselor . 2 mijloace procedurale de drept civil. 3
mijloace procedurale de drept pretorian. 4 despre executarea sentintei. Fata de faptul ca dreptul
pretorian s-a constituit ca o replica la dreptul civil de aceea s-a pus problema definirii raportului dintre
dreptul civil si dreptul pretorian. Acest raport a fost definit printr-un text celebru din textele imparatului
Iustinian. ”Dreptul pretorian este creat de pretori pentru a veni in sprijinul dreptului civil pentru a-l
completa si pentru a-l imbunatatii in conformitate cu binele public.” Din acest text rezulta ca pretorul a
influentat evolutia dreptului civil pe 3 cai. 1 adiuvandi iuris civilis gratia. 2 tuplendi iuris civilis gratia. 3
corigendi iuris civilis gratia. In primul caz pretorul interpreta de asa maniera textele din legi astfel incat
acele texte sa poata fi aplicate si la noile cazuri aparute in practica juridica ceea ce inseamna ca pretorul
a extins puterea de aplicare a dreptului civil pe cale de interpretare. In al doilea rand pretorul completa
dispozitiile dreptului civil cu noi dispozitii pentru a solutiona noile cazuri pe care dreptul civil nu le-a avut
in vedere, iar in al 3-lea caz atunci cand unele dispozitii din legi, din dreptul civil erau
depasite/inaplicabile pretorul pur si simplu le desfiinta. Pe vremea lui Cicero distinctia dintre dreptul civil
si dreptul pretorian era foarte clara. Cu timpul insa in epoca clasica si post-clasica dispozitiile dreptului
civil s-au contopit cu disp. dreptului pretorian astfel incat pe vremea imparatului Iustinian nu se mai
putea face distinctie intre institutiile dreptului civil si cele ale dreptului pretorian. Tot in epoca veche
drepturile private romane erau exprimate si prin jurisprudenta. Iurisprudentia este stiinta dreptului
privat roman studiata de jurisconsulti prin interpretarea textelor din vechile legi. Acesti jurisconsulti ca
oameni de stiinta erau cercetatori neintrecuti ai dreptului, iar activitatea lor de cercetare stiintifica era
atat de apreciata de romani incat Cicero spunea domus iuris consulti proptius oraculum ciricatis prin
urmare casa jurisconsultului este oracolul intregii cetatenii, dar in epoca ft veche vreme de vreo 3 secole
jurisprudenta a avut un caracter sacral sau religios deoarece la acea epoca normele de procedura adica
acele norme care guvernau desfasurarea proceselor erau tinute in secret si erau cunoscute numai de
preoti. Avem in vedere zilele faste si formulele solemne ale proceselor. Zilele faste erau acelea in care se
puteau judeca procese de asemenea in epoca veche fiecare proces presupunea respectarea unor
formule solemne iar greseala unui singur cuvant atragea pierderea procesului. Formule solemne care de
asemenea erau cunoscute numai de preoti si intrucat numai preotii cunosteau normele de procedura
este evident ca numai ei puteau oferi consultatii in probleme de drept, numai ei se puteau dedica
cercetarii stiintifice in domeniul dreptului. Cata vreme jurisprudenta a fost un monopol al pontihilor ea
nu a putut face progrese remarcabile deoarece pontihii erau primii interesati sa mentina confuzia dintre
drept si religie, dar in anul 301 i.d.H un libert (sclav dezrobit) al lui Apius Claudius Cecus pe nume Gneus
Flavius a divulgat si zilele faste si formulele solemne ale pontihilor afisandu-le in forum. Din acel moment
jurisprudenta a devenit laica in sensu ca orice persoana se putea dedica cercetarii stiintifice in domeniul
dreptului. Totusi jurisprudenta laica nu a avut un caracter stiintific intrucat acesti jurisconsulti (veteres)
nu se preocupau de formularea unor principii juridice si nu aveau preocupari in directia sistematizarii ci
se margineau sa ofere consultatii (sfaturi) cu privire la anumite spete (cazuri practice) de aceea se
spunea ca in epoca veche jurisprudenta a avut si implicatii practice exprimate prin cuvintele respondere,
cavere si agere. Cuvantul respondere desemneaza consultatiile oferite de jurisconsulti la cele mai diverse
probleme de drept. Cuvantul cavere desemneaza consultatiile oferite de jurisconsulti cu privire la forma
actelor juridice, iar cuvantul agere desemneaza consultatiile cu privire la judecarea unor procese.
Jurisconsultii care au desfasurat activitatea de cercetare in epoca veche erau denumiti veteres dintre
care s-au remarcat in mod deosebit textus elius petus catus care a scris un comentariu aprofundat la
adresa legii celor 12 table si care era deosebit de apreciat in acea epoca. De asemeni Vintus Muciuc
Cevola a fost profesorul lui Cicero si era considerat cel mai talentat jurisconsult si a scris un tratat de
drept civil considerat un adevarat model de catre jurisconsultii de mai tarziu apoi Acvilus Galus prieten
de-al lui CIcero care printre altele a creat actio dedolo adica o actiune prin care a fost sanctiunea in
contract. Il mai mentionam pe Alvenum Varo care a scris o lucrare enciclopedica denumita digesta.