Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

Tema Drept Civil PL anul I săptămâna nr.10

Realizați un eseu prin care să identificați efectele actului juridic civil.

Introducere

Prin efectele actului juridic civil înţelegem drepturile subiective şi obligaţiile civile care iau
naştere, se modifică sau se sting. A stabili efectele actului juridic civil înseamnă a-i cunoaşte
conţinutul, adică a-i şti clauzele care precizează drepturile şi obligaţiile civile născute modificate ori
stinse. Efectele actului juridic sunt reglementate în Codul civil prin două grupe de norme: unele cu
caracter general (art. 1270, 1280, C. civ.), altele cu caracter specific fiecărui tip de contract.

Cuprins

Sunt situaţii în care deşi existenţa actului este neîndoielnică, efectele sale nu apar cu claritate,
menţinându-se îndoielile cu privire la natura şi conţinutul actului, ipoteză în care este necesară operaţia
de interpretare. Interpretarea actului juridic este o operaţiune (activitate intelectuală) prin care instanţa
de judecată, cu ocazia soluţionării unui litigiu izvorât din contract caută să determine conţinutul concret
al acestuia, sensul şi întinderea exactă a obligaţiilor cărora le-a dat naştere. Interpretarea unui act juridic
este necesară fie atunci când clauzele actului sunt incomplete, neclare ori contradictorii, fie atunci când
voinţa declarată, deşi clar şi neechivoc exprimată în clauzele actului, nu corespunde voinţei reale a
părţilor. Regula fundamentală de urmat în interpretarea actului este aceea a desprinderii voinţei reale a
părţilor. Se prezumă, până la proba contrară, că voinţa declarată în actul juridic reflectă fidel voinţa reală
a părţilor. Proba contrară se poate face prin orice mijloace de dovadă. Stabilirea voinţei reale a părţilor
se face în funcţie de toate împrejurările concludente, ca de ex., atitudinea părţilor în timpul tratativelor
prealabile, în timpul încheierii actului, şi uneori chiar atitudinea părţilor după încheierea actului. Voinţa
reală a părţilor trebuie să prevaleze faţă de sensul literal al termenilor, adesea nepotrivit întrebuinţaţi în
actul juridic civil în cauză.

Codul civil cuprinde în art. 1266-1269 o serie de reguli de interpretare. Astfel, art. 1266 alin (1)
dispune că „interpretarea contractelor se face după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul
literal al termenilor.” Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede: „La stabilirea voinţei concordante se va ţine
seama, între altele, se scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile stabilite între
acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.” Art. 1267 cuprinde regula interpretării
sistematice „Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul
contractului.” Art. 1268 cuprinde reguli privind interpretarea clauzelor îndoielnice (in dubio pro reo).

 Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai
bine naturii şi obiectului contractului.
 (2) Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de
împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit
în general 164 clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe.
Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

 (3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar
putea produce niciunul.
 (4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şiau propus a contracta, oricât de
generali ar fi termenii folosiţi.
 (5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului
la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.

Art. 1269 cuprinde reguli subsidiare de interpretare.

 Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se

interpretează în favoarea celui care se obligă.
 (2) Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a
propus.

Art. 1272 C.civ. cu privire la întinderea obligaţiilor prevede:

 Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate
urmările pe care legea, obiceiul sau echitatea le dă obligaţiei, după natura sa.
 (2) Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres.

Principiile efectelor actului juridic civil sunt reguli de drept care stabilesc cum şi faţă de cine se produc
aceste efecte. Sunt asemenea reguli:

- principiul forţei obligatorii;

- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;
- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil.

Excepţiile de la principiile efectelor actului juridic sunt împrejurări, situaţii în care, pentru anumite
acţiuni efectele se restrâng ori se extind indiferent de voinţa părţilor.

Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanda)

Principiul forţei obligatorii este consacrat în art. 1270 alin. (1) C. civ., în următoarea formulare:
„Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”. Potrivit acestui principiu,
odată încheiată, o convenţie devine obligatorie pentru părţi aşa cum este şi legea însăşi. Dacă una din
părţi nu respectă convenţia, ea poate fi adusă la îndeplinire prin forţa coercitivă a statului, aşa cum se
asigură şi respectarea unei legi.

Principiul pacta sunt servanda cunoaşte şi excepţii, cum sunt:

a) încetarea unor contracte (de mandat, de locaţiune), din cauze expres prevăzute de lege, înainte de
îndeplinirea termenului (moartea mandatarului, punerea lui sub interdicţie, insolvabilitatea sau
falimentul său, pieirea totală sau parţială a lucrului etc.); prorogarea efectelor unui contract cu
Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

executare succesivă peste termenul stipulat, prin efectul legii, precum şi în cazul contractului de
locaţiune;
b) prelungirea efectelor actului cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării
lui pe tot timpul cât durează cauza de suspendare (caz de forţă majoră);
c) revizuirea efectelor actului juridic datorită modificării împrejurării lor avute în vedere de părţi la
data încheierii acestuia, cu scopul restabilirii echilibrului între prestaţiile reciproce ale părţilor
(teoria impreviziunii fondată pe ideea împrejurărilor care nu mai stau aşa cum au avut în vedere
părţile – rebus sic non stantibus).

Impreviziunea Impreviziunea este reglementată de art. 1271 C.civ., astfel: „(1) Părţile sunt ţinute să îşi
execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă. (2) Cu toate acestea, părţile sunt
obligate să negocieze în vederea adaptării contractului sau încetării acestuia, dacă executarea devine
excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi din cauza unei schimbări a împrejurărilor: a) care a survenit
după încheierea contractului; b) care nu putea fi avută în vedere în mod rezonabil în momentul
încheierii contractului; c) cu privire la care partea lezată nu trebuie să suporte riscul producerii; (3) Dacă
într-un termen rezonabil părţile nu ajung la un acord, instanţa poate să dispună: a) adaptarea
contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din
schimbarea împrejurărilor; b) încetarea contractului la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.”

Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

Acest principiu este consacrat de art. 1270 alin. (2) C. civ., care prevede următoarele: „Contractul se
modifică sau încetează numai prin acordul părţilor, ori din cauze autorizate de lege”. Irevocabilitatea dă
expresie regulii potrivit căreia nu se poate pune capăt efectelor unui act decât în aceleaşi condiţii în care
acesta a fost încheiat.

De la regula irevocabilităţii, doctrina şi practica admit o serie de excepţii. Excepţiile sunt situaţii în care
se pune capăt efectelor actului unilateral prin voinţa autorului lui şi actului bilateral, prin voinţa uneia
din părţi. Admisibilitatea excepţiilor de la principiul irevocabilităţii este stabilită de art. 1023 C. civ., care
precizează: “ele se pot revoca ...din cauze autorizate de lege”. Astfel, în materia actelor unilaterale sunt
admise următoarele excepţii de la principiu irevocabilităţii:

a) testamentul, care, potrivit art. 1052 C. civ., este esenţialmente revocator;

b) retractarea renunţării la moştenire; 166
c) revocarea ofertei, până la ajungerea ei la destinatar. În materia actelor bilaterale sunt admise
următoarele excepţii de la principiul irevocabilităţii;
d) revocarea donaţiilor între soţi consacrată de art. 1031 C. civ.;
e) denunţarea contractului de locaţiune încheiat fără termen (art. 1816 C. civ.);
f) încetarea contractului de societate la cererea unor asociaţi (art. 1930 C. civ.);
g) respingerea unor contracte de către judecătorul sindic în cadrul procedurii reorganizării judiciare
şi a falimentului (Legea nr. 85/2006).
Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil este consacrat în art. 1280 („Contractul produce
efecte numai între părţi dacă prin lege nu se prevede altfel”). Conţinutul acestui principiu este expus şi
în adagiul “res alios acta, alis neque nocere, neque prodesse potest” (un act încheiat între anumite
persoane nici nu avantajează şi nici nu este vătămător pentru altcineva). Relativitatea efectelor actului
juridic civil, principiul fundamental al dreptului civil potrivit căruia contractul nu poate produce efecte
decât între părţile contractante priveşte numai efectul creator de obligaţii al contractului, în sensul că
acesta nu dă naştere unor obligaţii civile (şi unor drepturi de creanţă corelative), decât în sarcina (şi
respectiv în favoarea) părţilor.

Principiul relativităţii şi opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic

Cât priveşte însă situaţiile juridice care se creează sau se modifică prin contracte, acestea se impun în
principiu, respectului tuturor ca realităţi de care nu se poate face abstracţie. Cu alte cuvinte,
relativitatea efectelor contractului nu afectează cu nimic opozabilitatea contractului şi faţă de terţi. În
temeiul principiului relativităţii efectelor actelor juridice numai părţile dobândesc prin încheierea
contractului calitatea de debitor şi de creditor (subiecte ale unui raport juridic de obligaţie). Potrivit art.
1281 C.civ. „Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor
născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere
executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”

Cât priveşte însă situaţiile juridice care se creează sau se modifică prin contracte, acestea se impun în
principiu, respectului tuturor ca realităţi de care nu se poate face abstracţie. Cu alte cuvinte,
relativitatea efectelor contractului nu afectează cu nimic opozabilitatea contractului şi faţă de terţi. În
temeiul principiului relativităţii efectelor actelor juridice numai părţile dobândesc prin încheierea
contractului calitatea de debitor şi de creditor (subiecte ale unui raport juridic de obligaţie). Potrivit art.
1281 C.civ. „Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor
născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere
executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.”

Excepţii de la principiul relativităţii. Prin excepţie de la principiul relativităţii înţelegem situaţia juridică
în care un act făcut de o persoană, parte a actului, produce efecte şi faţă de un terţ ce nu a participat la
încheierea actului. Aceste excepţii pot fi aparente, reale sau veritabile. Excepţiile aparente sunt cele în
care efectele unui act se produc asupra unui terţ în temeiul legii şi nu ca urmare a voinţei uneia din părţi
sau a ambelor părţi. Sunt incluse în această categorie de excepţii:

a) situaţia avânzilor -cauză (succesorii dobândesc drepturile autorilor lor prin efectul legii);

b) situaţia promitenţilor (părţi la contractul promisiunea faptei altuia şi care se obligă pe sine);

Promisiunea faptei altuia este reglementată în art. 1283 C.civ. „(1) Cel care se angajează la a
determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul
Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

refuză să se oblige sau, atunci când s -a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă.
(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se
produce vreun prejudiciu creditorului. (3) Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă,
ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.”

c) posibilitatea terţului, în operaţiunile de simulaţie, de a opta între invocarea actului public şi a acelui
secret);

d) titularii acţiunilor directe (lucrătorii folosiţi de un antreprenor, dar neplătiţi, care pot, în temeiul art.
1488 să acţioneze pe client şi să solicite acestuia ceea ce datora antreprenorului);

e) stipulaţia pentru altul (convenţie prin care o parte, 168 stipulantul, convine cu cealaltă parte,
permitentul, pentru ca aceasta să execute o prestaţie în favoarea unei a treia persoane numite terţ
beneficiar).

Dreptul celui de-al treilea se naşte din convenţia părţilor şi nu din dispoziţia legii. Art. 1284 C.civ.
reglementează stipulaţia pentru altul astfel: „(1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul
unui terţ. (2) Prin efectul stipulaţiei, beneficiarul dobândeşte dreptul de a cere direct promitentului
executarea prestaţiei.”

Concluzii

Efectele actului juridic civil, drepturile subiective civile şi obligaţiile civile cărora actul juridic le dă
naştere, pe care le modifică sau le stinge. Aşadar, ceea ce pentru raportul juridic civil reprezintă
conţinutul acestuia, în acelaşi timp, constituie efectele actului juridic civil care generează acel raport
juridic

Bibliografie: Constantin Diaconu, Cristian Firică, “Drept civil. Partea generala”, Editura
Fundației România de Mâine 2014, București

Intrebari

Ce înțelegeți prin nulitatea relativă ?

Nulitatea relativă este acea nulitate care intervine atunci când s-a încălcat o dispoziţie legală,
edictată în scopul de a ocroti un interes particular (art. 1248 C.civ.).

Cine poate invoca nulitatea relativă?

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția
legală încălcată.
Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanța judecătorească.

Care e diferența dintre nulitatea relativă și nulitatea absolută?

Dascalescu Gabriela, PL, an I, grupa I

Deosebirile dintre nulitatea absolută și relativă sunt numai de ordin procedural. Sub aspectul
influenței pe care îl au asupra actului juridic, nu există deosebiri. Atât nulitatea absolută cât și
cea relativă desființează în aceeași măsură actul juridic încheiat cu nerespectarea condițiilor
legale.
Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi exprimate,
sintetic, în felul următor:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de procuror, de alte organe
prevăzute de lege, precum şi de instanţă din oficiu, aceasta din urmă având chiar obligaţia să o
invoce, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al cărui interes a fost
nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă, indiferent dacă se invocă pe cale de acţiune sau pe
cale de excepţie, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripţiei extinctive dacă se invocă
pe cale de acţiune şi imprescriptibilă dacă se invocă pe cale de excepţie;
- dacă nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă
poate fi confirmată, expres sau tacit.