1

Acțiunile de carte funciară

Principiile efectelor actului juridic civil

Prin efectele actului juridic civil se înţelege drepturile subiective şi obligaţiile civile:

• la care dă naştere,

• pe care le modifică sau

• pe care le stinge un asemenea act, conţinutul său.

Ceea ce pentru raportul juridic reprezintă conţinutul său pentru actul juridic civil care generează acel
raport reprezintă efectele sale.

Prin determinarea efectelor actului juridic civil înţelegem stabilirea ori fixarea drepturilor subiective şi
obligaţiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins.

Etapele stabilirii efectelor actului juridic civil

• dovedirea actului (negotium)– ce presupune aplicarea regulilor privind proba actului juridic civil, să se
dovedească existenţa actului. Odată cu dovedirea existenţei actului juridic civil se stabilesc şi efectele
sale, dacă sunt clar exprimate sau înfăţişate
• interpretarea clauzelor actului– este necesară în situaţia în care deşi existenţa actului este
neîndoielnică, efectele sale nu apar cu claritate. În funcţie de circumstanţe, interpretarea actelor poate
avea ca obiective:

a) calificarea juridică a actului ajungându-se la o concluzie precum:

1. este vorba de un act numit, tipic căruia i se aplică regulile speciale

2. este vorba de un act nenumit, atipic căruia i se aplică regulile generale de convenţii, contracte

b) stabilirea înţelesului unei clauze de care depinde stabilirea de drepturi şi obligaţii civile

Principiile efectelor actului juridic civil

Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil care arată cum şi faţă de cine se produc
aceste efecte. Excepţiile de la principii sunt situaţii în care regulile menţionate nu se aplică.

1. PRINCIPIUL FORŢEI OBLIGATORII = PACTA SUNT SERVANTA

Potrivit art.1270 alin.1 Cod civil

Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante – rezultând principiul forţei obligatorii ce
are două cerinţe:

• necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile
• imperativul moral al respectării cuvântului dat

Excepţiile de la principiu sunt cazurile în care efectele nu se produc aşa cum au dorit părţile la încheierea
lui. Aceste efecte sunt mai restrânse sau mai întinse, independent de voinţa părţilor sau a unei părţi.

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii

Sunt situaţiile când actul juridic încetează înainte de termen datorită dispariţiei unui element al său
precum:

1. încetarea contractului de mandat din cauza morţii, interdicţiei, insolvabilităţii şi falimentului mandatului sau
mandatarului
2. încetarea contractului de locaţiune când lucrul a pierit în total sau este neutilizabil
 2

Cazuri de extindere a forţei obligatorii:

• Prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii peste termenul stipulat de părţi

• Prelungirea efectelor actului cu executare succesivă, datorită suspendării temporare a executării lui pe tot
timpul cât durează cauza de suspendare:

1. un caz de forţă majoră, situaţie în care intervine tot o prelungire, dar forţată a efectelor actului

• Revizuirea efectelor actului juridic datorită schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea
actului juridic (teoria impreviziunii). Este aplicabilă în
special la actele juridice cu titlu gratuit (contractul de voluntariat). Este expresia principiului autonomiei de
voinţă specifică actelor juridice civile când părţile stabilesc, prin clauze exprese, posibilitatea revizuirii
ulterioare actului. Nu trebuie confundate cu clauzele penale prin care se stabileşte numai cuantumul
despăgubirilor în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate.

Art.1271 alin (2) Cod civil

Dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări exceptionale a
împrejurărilor care ar face injustă obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate să dispună:

1. adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părti pierderile şi beneficiile ce rezultă din
schimbarea împrejurărilor;
2. încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

(3) Dispozitiile alin.(2) sunt aplicabile numai dacă:

1. schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

2. schimbarea împrejurărilor, precum si întinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute în vedere de
către debitor, în momentul încheierii contractului;
3. debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-
ar fi asumat acest risc;
4. debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună- credintă, negocierea adaptării rezonabile şi
echitabile a contractului

2. PRINCIPIUL IREVOCABILITĂŢII ACTULUI JURIDIC CIVIL

Este regula de drept potrivit căreia:

• actului bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţa numai a uneia din părţi,
• iar actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă în sens contrar, din partea
autorului actului.

”Art 1270 alin (2) Cod civil – Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părtilor ori din cauze
autorizate de lege.”

Constituie excepţii de la irevocabilitatea actului juridic cazurile în care:

• actul juridic bilateral i se poate pune capăt prin voinţa uneia din părţi,
• actului juridic multilateral i se poate pune capăt prin voinţa a două sau mai multe părţi, dar nu toate,
• iar actului juridic unilateral i se poate pune capăt prin voinţa autorului lui.

Excepţii de la irevocabilitate pentru convenţii:

• orice donaţie între soţi în timpul mariajului este revocabilă

• mandatul se stinge prin revocarea mandatului sau prin renunţarea mandatarului la mandat
• denunţarea închirierii unei locuinţe la cererea chiriaşului
• denunţarea unilaterală a unui contract de voluntariat
 3

Excepţii de la irevocabilitate la actele unilaterale:

• testamentul este esenţialmente revocabil

• retractarea renunţării la o moştenire
• oferta este revocabilă

În cazul contractelor sinalagmatice, principiul obligativităţii şi principiul irevocabilităţii dobândesc anumite

particularităţi, contractele producând aspecte specifice:

• excepţia de neexecutare

• rezoluţiunea sau rezilierea pentru neexecutarea culpabilă

• riscul contractului

3. PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL

Este regula potrivit căreia acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul actului, el neputând
să profite sau să dăuneze altor persoane.

”Art. 1280 Cod civil – Contractul produce efecte numai între părti, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Parte înseamnă persoana care:

• încheia actului juridic civil fie personal, fie prin reprezentare, şi

• în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului juridic civil întrucât a exprimat un interes
personal în acel act

O partea a actului juridic civil poate fi alcătuită din mai multe persoane fizice sau juridice care promovează
ori au un interes sau o poziţie comună.

Având-cauză

Este persoana care, deşi n-a participat la încheierea actului, totuşi suportă efectele acestuia, datorită
legăturii sale juridice cu părţile actului.

Există trei categorii de având-cauză:

• Succesorii universali

Persoana care dobândeşte un patrimoniu, adică o universalitate (moştenitorul legal unic, legatarul
universal,..)

• Succesorii cu titlu universal

Persoana care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu

(moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal).

Succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt continuatori ai personalităţii autorului lor, întrucât
dobândesc un patrimoniu sau o fracţie de patrimoniu.

Ei au calitatea de având–cauză întrucât:

1. actul juridic încheiat de autorul lor îşi produce efectele şi faţă de ei,
2. preiau toate sau o parte din drepturile subiective şi obligaţiile autorului lor,
3. nu preiau pe cele strâns legate de persoana autorului şi cele declarate de părţi ca netransmisibile.

• Succesorii cu titlu particular

Sunt persoanele care dobândesc un anumit drept, privit individual (ut singuli). Calitatea de având-
cauză rezultă din poziţia faţă de drepturile şi obligaţiile dobândite, respectiv asumate. Acestea sunt
 4

asumate de cel de la care dobândeşte bunul prin alte acte juridice (cumpărătorul, donatorul, legatarul cu
titlu particular).

Precizare:

1) dobânditorul unui anumit bun are calitatea de parte dacă îl privim în raport de actul în temeiul căruia se
dobândeşte

2) acelaşi dobânditor poate avea calitatea de având-cauză numai în raport de alte acte juridice:

• pe care autorul (transmiţătorul) le-a încheiat şi

• în temeiul cărora acesta a dobândit drepturi şi şi-a asumat obligaţii (îndatoriri).

Dobânditorul unui anumit bun (succesorul cu titlu particular) are calitatea de având-cauză. El se bucură de
drepturi şi este ţinut de obligaţiile autorului numai dacă sunt întrunite următoarele
trei condiţii:

1. să fie vorba de drepturi şi obligaţii strâns legate de bunul dobândit de succesorul cu titlu particular
2. să fie vorba de acte (încheiate de autor cu alte persoane) cu data anterioară datei actului încheiat de
dobânditor cu autorul de la care a obţinut bunul (data certă)
3. dacă actul este supus unor condiţii de publicitate se cere să fi fost îndeplinite formele de publicitate

• Creditorii chirografari

Sunt creditorii care nu au o garanţie reală (gaj sau ipotecă) care să le asigure realizarea creanţei.

Caracterizare:

1. ei nu pot urmări decât bunurile debitorului existente în momentul când, creanţa ajunsă la scadenţa se
trece la executare
2. ei suferă concurenţa celorlalţi creditori chirografari, neavând un drept de preferinţ
3. unele din bunurile debitorului, chiar dacă există în patrimoniul acestuia la momentul executării, nu sunt
urmăribile, legea exceptându-le de la urmărire

Creditorii chirografari sunt având-cauză întrucât ei suferă, în mod direct, influienţa actelor juridice
încheiate de debitor cu alte persoane, acte prin care patrimoniul acestuia se măreşte sau se
micşorează.

Neavând dreptul să se amestece în actele pe care le face debitorul sau este ţinut să respecte aceste
acte, fiindu-i opozabile.

Această calitate încetează faţă de actele încheiate de debitor, cu terţe persoane, în frauda intereselor
creditorilor chirografari.

Terţii

Sunt persoane străine de actul juridic.

EXCEPŢII DE LA PRINCIPIUL RELATIVITĂŢII

Sunt acele situaţii juridice în care efectele actului juridic se produc faţă de persoane care nu au participat
la încheierea actului. Participarea nu s-a realizat nici personal şi nici prin reprezentant.

EXCEPȚII APARENTE

a) Situaţia avânzilor-cauză= producerea efectelor faţă de avânzi-cauză nu reprezintă excepţie de

la relativitate deoarece:

• succesorii universali şi cei cu titlu universal sunt continuatori ai autorului lor, fiind asimilaţi părţilor.
 5

• succesorii cu titlu particular iar locul părţii actului juridic, iar dobândirea calităţii de avânzi-cauză se face cu
voia lor
• creditorii chirografari nu intră în excepţie reală deoarece:

1. actul încheiat de debitor nu dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ei, direct ci pentru debitor, iar
2. dreptul de a ataca actul fraudulos izvorăşte din lege, iar nu din actul debitorului încheiat cu terțul

b) Promisiunea faptei altuia – (numită şi convenţia de porte-forte)

Este convenţia în care:

• parte, promitentul, se obligă faţă de cealaltă parte,

• creditorul promisiunii, să determine pe o a treia persoană,
• terţ să ratifice actul încheiat în absenţa sa.

Este propria fapta a promitentului de a determina pe cineva să adere la un act. Terţul va fi obligat numai
dacă se obligă personal ori prin reprezentant, ratificând actul care, până la acel moment îi era inopozabil.

Art. 1283 Cod civil

(1) Cel care se angajează la a determina un terț să încheie sau să ratifice un act este ținut să repare
prejudiciul cauzat dacă:

• terțul refuză să se oblige sau,

• atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terțul nu execută prestația promisă.

(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligației terțului, fără a se produce
vreun prejudiciu creditorului.

(3) Intenția promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din
contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.

c) Simulaţia

Este operaţiunea juridică prin care:

• printr-un act juridic public dar mincinos, nereal, denumit şi simulat,

• se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită
printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevarat
• actul ascuns trebuie să se încheie concomitent sau anterior încheierii actului public

Art. 1289 Cod civil

1. Contractul secret produce efecte numai între părți. Dacă din natura contractului ori din stipulatia părților nu
rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.
2. Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părti dacă nu îndeplineste conditiile de fond
cerute de lege pentru încheierea sa valabilă

Simulaţia poate îmbraca trei forme:

• actul fictiv– actul public este încheiat numai de formă, fiind contrazis de actul secret, numit şi
contraînscris)
• actul deghizat– în actul public se indică un anumit act iar
în actul secret se arată adevăratul act dorit de părţi
• interpunerea de persoane– numai prin actul secret se determină adevaratele părţi, altele decât cele
din actul public. Dreptul terţului de a invoca actul public, ori acela de a opta între actul public şi cel secret
are ca izvor legea.
 6

d) Reprezentarea

Este procedeul prin care o persoană numită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi pe seama
altei persoane numite reprezentat. Efectele actului se produc direct şi nemijlocit în persoana
reprezentantului.

”Art. 1295 Cod civil

Puterea de a reprezenta poate rezulta fie din lege, fie dintr-un act juridic ori dintr-o hotărâre
judecătorească, după caz.”

După izvorul său reprezentarea este de două feluri:

• convențională– care este generată de contractul de mandat

• legală– cea care izvorăşte din lege

e) Acţiuni directe

Este dreptul la acţiune conferit în unele cazuri creditorului, printr-o dispoziţie expresă a legii:

• de a pretinde executarea creanţei sale direct de la un debitor al debitorului său,

• deşi creditorul n-a fost parte la contractul încheiat între debitorul său şi debitorul acestuia.

Exemplu – în cazul contractului de antrepriză de clădiri, lucrătorii angajaţi de antreprenor au dreptul de a

acţiona direct pe beneficiarul construcţiei.

EXCEPŢIE VERITABILĂ DE LA RELATIVITATE

Stipulaţia pentru altul

Stipulaţia pentru altul este denumit şi contractul în favoarea unei a treia persoane.

Este actul bilateral prin care:

• o parte – stipulant– convine cu cealaltă parte

• promitent – ca aceasta din urmă să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia personae
• terţul beneficiar, care nu participă la încheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare.

Art. 1284 Cod civil

1. Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terț.

2. Prin efectul stipulației, beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea
prestației.

Acțiunile de carte funciară sunt reglementate de codul civil. Toate înscrierile în cartea funciară sunt
operate pe baza unor înscrisuri doveditoare ale actelor și ale faptelor juridice. În înțeles restrâns aceste
acte stau la baza dobândirii ori constituirii drepturilor reale privitoare la imobilele supuse înscrierii.
Aceasta presupune îndeplinirea anumitor obligații de către transmițătorul ori constituitorul unor astfel de
drepturi.

Refuzul îndeplinirii acestor obligații duce la opțiunea unor acțiuni prin care se va cere instanței
judecătorești să dispună realizarea acestor înscrieri.

Acțiunile de carte funciară specifice sunt: acțiunea în prestație tabulară, acțiunea în rectificare și acțiunea
în justificare tabulară.

ACȚIUNEA ÎN PRESTAȚIE TABULARĂ

Este mijlocul procedural prin care o persoană poate obține înscrierea unui drept real imobiliar în Cartea
Funciară Este acea acțiune prin care dobânditorul unui drept real imobiliar solicită instanţei judecătoreşti:
 7

• să dispună obligarea pârâtului să predea înscrisul necesar pentru înscrierea dreptului în Cartea
Funciară,
• să dispună înscrierea în Cartea Funciară dacă cel care s-a obligat să strămute sau să constituie dreptul
respectiv refuză să predea înscrisul necesar.

Este o acţiune personală, în realizare de drepturi. Este prescriptibilă extinctiv în termen de 10 ani de la
data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea acestui drept (art. 2518 pct.1 şi art
2523 cod civil). Este evaluabilă în
bani, competența materială a instantei civile stabilindu-se în funcție
de valoarea obiectului acestei acțiuni Acţiunea în prestaţie tabulară are ca scop obţinerea unei hotărâri
judecătoreşti:

• care să suplinească înscrisul de constituire sau de strămutare a dreptului real imobiliar şi

• să servească la intabularea acestuia.

În sistemul de carte funciară o asemenea hotărâre judecătorească nu este un titlu de proprietate.

Aceasta nu consfinţeşte o obligaţie de a da şi nici nu sancţionează o obligaţie de a face. Executare ei
marchează momentul transferului dreptului real. În esenţă, printr-o asemenea hotărâre se dispune numai
înscrierea în cartea funciară a unui drept real în favoarea reclamantului.

Acțiunea în prestaţie tabulară este acea acţiune prin care se solicită instanţei judecătoreşti să
dispună înscrierea în cartea funciară, întemeiată:

• pe art. 896 alin. (1) Cod Civil – în cazul când cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul
altuia un drept real asupra unui imobil nu îşi execută
obligaţiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară,
și este prescriptibilă în condiţiile legii.
• pe art. 896 alin. (2) Cod Civil– împotriva terţului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă:

1. actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul terţului
dobânditor, iar
2. terțul a fost de rea-credinţă la data încheierii actului,
3. se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său, cu excepţia
cazului în care dreptul la acţiune al reclamantului contra antecesorului tabular s-a prescris mai înainte

Acţiunea în prestaţie tabulară este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii generale:

1. există o convenţie valabil încheiată, prin care antecesorul tabular s-a obligat să transmită sau să
constituie un drept real imobiliar în folosul altuia
2. antecesorul tabular refuză să predea
înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului în cartea funciară în folosul dobânditorului
3. terţul dobânditor trebuie să fi dobândit imobilul
cu titlu gratuit sau să fi fost de rea-credinţă la data încheierii actului. Aceasta în cazul în care, între timp,
antecesorul a înstrăinat imobilul unei alte persoane, iar aceasta s-a înscris în cartea funciară.

EFECTELE HOTĂRÂRII JUDECĂTOREȘTI PRONUNȚATĂ ÎN ACŢIUNEA ÎN PRESTAŢIE TABULARĂ

• are efecte între părțile din proces potrivit principiului relativității efectelor
• prin excepție este opozabilă și terților care au
dobândit vreun drept asupra imobilului în litigiu și pe care l-au înscris ulterior notării acțiunii în CF. Aceasta
întrucât promovarea unei acțiuni în prestație tabulară nu indisponibilizează imobilul asupra căruia se
poartă această acțiune.

Biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară va înscrie dreptul real al reclamantului în baza hotărârii
judecătorești de admitere a acțiunii în prestație tabulară obișnuită:
 8

• atât împotriva proprietarului tabular de la care a dobândit dreptul,

• cât și împotriva terțului care a dobândit vreun drept tabular asupra aceluiași imobil, după notarea acțiunii
în cartea funciară.

ACŢIUNEA ÎN PRESTAŢIE TABULARĂ SPECIALĂ

Poate fi promovată și împotriva terțului care a dobândit același drept real imobiliar ca și reclamantul, pe
care l-a înscris in cartea funciara, deşi titlul său este ulterior titlului reclamantului. Acţiunea în prestaţie
tabulară specială este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• titlul de proprietate al reclamantului să fie

anterior titlului terțului care și-a înscris dreptul în cartea funciară. Terțul dobânditor să fi fost de rea-
credință la data încheierii actului său de proprietate. Se poate dovedi prin compararea celor două titluri de
proprietate care trebuie să fie autentice.
• reaua-credință a terțului dobânditor care beneficiază de prezumția bunei-credințe. Pentru aceasta
reclamantul va trebui să cheme în judecată atât pe terțul dobânditor cât și pe antecesorul său tabular.
Acţiunea este
pentru constatarea nulității actului juridic încheiat între
cei doi pârâți, pentru cauză ilicită constând în fraudarea dreptului reclamantului. Acesta a dobândit dreptul
anterior de la același proprietar tabular
• prescriptibilă în termen de 3 ani de la data înscrierii dreptului terțului dobânditor în cartea funciară
dacă:

1. în termen de 10 ani reclamantul nu a promovat față de antecesorul tabular cu care a încheiat actul juridic
de transmitere a dreptului real imobiliar, iar
2. acesta a transmis dreptul unui terț de rea-credință care l-a înscris în cartea funciară și
3. dreptul de prestație tabulară specială este prescris

ACȚIUNEA ÎN JUSTIFICARE TABULARĂ

Este acțiunea prin care dobânditorul unui drept tabular înscris provizoriu în cartea funciară solicită
instanţei:

• obligarea pârâtului să consimtă la justificarea înscrierii provizorii în folosul reclamantului, iar în caz
contrar,
• să dispună intabularea în cartea funciară.

Biroul de cadastru și publicitate imobiliară va dispune înscrierea definitivă a dreptului real imobiliar în
cartea funciară:

• fie în baza acordului dat în formă autentică a celor două persoane implicate în covertirea înscrierii
provizorii,
• fie în baza hotărârii judecătorești definitive prin care s-a dispus justificarea acestei înscrieri.

Potrivit legii, înscrierea provizorie poate fi cerută în următoarele situaţii:

1. când dreptul real ce se cere a fi înscris este afectat de o condiţie suspensivă;

2. când se solicită întabularea unui drept real în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ce nu a rămas
irevocabilă;
3. dacă se dobândeşte un drept tabular care, anterior, a fost
înscris provizoriu;
4. dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca ori privilegiul imobiliar;
5. dacă pentru soluţionarea cererii sunt necesare înscrisuri suplimentare, care nu aduc însă atingere
fondului dreptului ce se cere a fi înscris şi nu fundamentează noi capete de cerere.

Justificarea înscrierii provizorii se va face în temeiul:

 9

• consimţământului celui în contra căruia s-a efectuat înscrierea provizorie,

• a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile ori
• a încheierii registratorului de carte funciară, dacă pentru soluţionarea cererii de înscriere erau
necesare înscrisuri suplimentare.

Dintre cele cinci cazuri de înscriere provizorie, doar într-un singur caz poate fi nevoie de o acţiunea în
justificare tabulară. Acesta este când dreptul real înscris provizoriu este afectat de o
condiţie suspensivă.

În celelalte situaţii justificarea se va face:

• fie în temeiul hotărârii judecătoreşti rămase irevocabile, obţinute în procedurile deja deschise, în baza
unor acţiuni de drept comun,
• fie în baza înscrisurilor suplimentare depuse de partea interesată în termenul fixat de registratorul de
carte funciară.

Exemplu: Justificarea înscrierii provizorii a radierii dreptului de ipotecă se poate face prin următoarele
înscrisuri:

1. hotărârea judecătorească definitivă de validare a consemnării de către debitor a sumei de bani

pentru care a fost înscrisă ipoteca asupra imobilului debitorului
2. consimțământul creditorului în formă autentică prin care își exprimă acordul cu stingerea ipotecii
3. procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc prin care se constată primirea de către creditor
a plății făcute de către debitor
4. încheierea executorului judecătoresc prin care se constată efectuarea plății de către debitor prin
consemnarea sumei datorate creditorului

Acţiunea în justificare tabulară:

• este o acţiune personală în realizare de drepturi. Are ca obiect obligarea pârâtului să consimtă la
intabularea dreptului real dobândit de reclamant.
• este prescriptibilă extinctiv în termen de 3 ani de la
data naşterii dreptului la acţiune (data îndeplinirii condiţiei suspensive).
• prescripţia nu începe să curgă cât timp:

1. titularul dreptului la acţiune (cel înscris provizoriu) este înscris în cartea funciară iar
2. dreptul nu a fost contestat (în sensul că antecesorul tabular n-a cerut radierea lui pe motiv că
dreptul real s-a stins prin neîndeplinirea condiţiei suspensive),
3. înscrierea necontestată de proprietarul tabular echivalează cu o recunoaştere a dreptului de către
cel în favoarea căreia prescripţia ar fi trebuit să curgă

• calitatea procesuală activă aparţine celui în favoarea căruia s-a înscris provizoriu dreptul real
imobiliar. Se face în temeiul unui act juridic încheiat cu antecesorul tabular, precum şi succesorilor săi în
drepturi:

1. succesorul universal şi cu titlu universal,

2. succesorul cu titlu particular, înscris tot provizoriu,
3. creditorul chirografar al celui înscris provizoriu, pe calea acţiunii oblice.

• se va nota în Cartea funciară

ACȚIUNEA ÎN RECTIFICARE TABULARĂ

În cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se
poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia.

Prin rectificare se înţelege:

1. radierea,
 10

2. îndreptarea sau
3. menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
Prin modificare se înţelege:

• orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului,

• schimbarea nu afectează esenţa dreptului care poartă asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate
face decât la cererea titularului dreptului de proprietate.

Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face:

• fie pe cale amiabilă prin declaraţie autentică,

• fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Potrivit art. 42 din lege, imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin:
• alipiri,
• dezlipiri sau prin
• mărirea sau micşorarea întinderii acestuia.

Ceea ce trebuie relevat este că acţiunea în rectificare întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Legea
nr. 7/1996 poate fi folosită doar pentru rectificarea înscrierilor.

Art. 26 alin. 4 din aceeaşi lege defineşte înscrierile, ca fiind de trei feluri:
1. intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale;
2. înscrierea provizoriea drepturilor reale sub condiţia justificării ulterioare;
3. notarea,având ca obiect înscrierea:

• drepturilor personale,
• a actelor şi faptelor juridice referitoare la starea şi capacitatea persoanelor,
• acţiunilor şi căilor de atac în justiţie, precum şi
• a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară, şi se referă cel mai adesea
la operaţiuni ce se fac în foaia B şi C.

Modificare suprafeţei şi a componenţei imobilului nu se încadrează în nici una dintre aceste feluri de
înscrieri ce pot fi rectificate.

Conform art. 19 din Legea nr. 7/1996 partea A se referă la descrierea imobilelor, iar la foaia, partea, B şi C
că se referă la înscrieri.

Din prevederile art.19 şi art.26 alin. 4, reiese că:

• acţiune în rectificare se poate referi doar la înscrieri, anume la foaia B şi C, iar

• o acţiune în modificare se poate referi doar la descrieri, anume la foaia A.

Chiar şi textul art. 34 se referă doar la înscrieri, ori cât timp foaia A, potrivit art.19, cuprinde doar descrieri
iar nu şi înscrieri. Rezultă că această acţiune nu se poate folosi pentru descrieri ci doar pentru înscrieri.

Rectificarea:

• este operațiunea tehnico-materială prin care se asigură corespondența între evidența cărții funciare și
situația juridică reală a imobilelor
• poate avea loc pe baza recunoașterii de către titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, a
neconcordanței apărute. În caz contrar se face în baza unei hotărâri judecătorești definitive
• este o acţiune civilă prin care orice persoană interesată
poate solicita, radierea sau îndreptarea înscrierilor efectuate în cartea funciară. Se face în scopul
restabilirii concordanței dintre starea tabulară și situația juridică reală a imobilului cuprins în cartea
funciară
• este o acțiune reală care poate avea caracter principal sau accesoriu
• acțiunea în rectificare tabulară este inadmisibilă împotriva terților dobânditori, dacă sunt îndeplinite
cumulative următoarele condiții:
 11

1. terțul a dobândit dreptul real imobiliar printr-un act juridic cu titlu oneros sau printr-un contract de ipotecă
2. terţul dobânditor și-a înscris dreptul cu bună-credință, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare. Nu are
cunoștință pe altă cale de faptul că, după înscriere dreptul antecesorului său nu mai corespunde cu
situația juridică reală.

Persoana vătămată printr-o înscriere inexactă în cartea funciară poate cere rectificarea dacă printr-
o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic
în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.

Pârât va fi beneficiarul înscrierii inexacte din cartea funciară. Acţiunea poate fi intentată şi împotriva
succesorilor beneficiarului.

Acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea în fond, este imprescriptibilă:

• faţă de dobânditorul nemijlocit, precum şi

• faţă de terţul care a dobândit cu rea-credinţă dreptul înscris în folosul său (art. 909 cod civil).

Faţă de terţii care au dobândit cu bună-credinţă un drept real prin donaţie sau legat, acţiunea în
rectificare este prescriptibilă în termen de 10 ani. Aceştia se socotesc din ziua când s-a înregistrat cererea
lor de înscriere. Excepţia este cazul în care dreptul material la acţiunea în fond nu s-a prescris mai
înainte.

Acţiunea în rectificare:

• întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii a titlului ce a stat la baza acesteia sau

• întemeiată pe greşita calificare a dreptului înscris

• se poate îndrepta şi împotriva terţelor persoane care au dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu
titlu oneros un drept real,
• se bazează pe cuprinsul cărţii funciare, caz în care termenul este de trei ani de la data înregistrării cererii
de înscriere formulate de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere.

EFECTELE ADMITERII ACTIUNII IN RECTIFICARE

Hotărârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în
folosul celor care nu au fost părţi în cauză

Dacă acţiunea în rectificare a fost notată în cartea funciară, hotărârea judecătorească de admitere se va
înscrie, din oficiu. Va fi şi împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular după notare, care se va
radia odată cu dreptul autorului lor.

Hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora
acţiunea nu a fost admisă.

Dacă acţiunea în rectificare a fost înscrisă în cartea funciară, hotărârea judecătorească va fi opozabilă şi
terţelor persoane care au dobândit dreptul după înscriere.

Drepturile acestor persoane vor fi radiate din oficiu de către biroul de cadastru și publicitate imobiliară în
baza hotărârii judecătorești pronunțate în acțiunea în rectificare.
 12

Dreptul de moștenire – Nedemnitatea succesorală

Dreptul de moştenire este definit ca fiind modul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane în viaţă (art 953 Cod civil).

În actualul cod civil moştenirea este definită ca un mod de transmitere a patrimoniului.

În vechiul cod civil moştenirea era tratată ca un mod de dobândire a proprietăţii bunurilor.

DREPTUL DE MOȘTENIRE – CONDIȚII GENERALE

Indiferent dacă este vorba despre o moştenire legală, testamentară sau contractuală, o persoană poate
moşteni, dacă întruneşte, în mod cumulativ, următoarele trei condiţii:

1. să aibă capacitate succesorală, adică să existe la momentul deschiderii moştenirii, să aibă

aptitudinea de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de succesor;
2. să aibă vocaţie la moştenire (în temeiul legii sau în temeiul testamentului);
3. să nu fie nedemnă de a moşteni

NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ

Nedemnitatea succesorală este reglementată în art 958-961 Cod civil. Nedemnitatea succesorală:
• este sancţiunea de drept civil care are ca efect
decăderea din dreptul de a moșteni a succesibililor nedemni, aceștia pierzând definitiv aptitudinea de a
succede
• este decăderea de drept a moştenitorului legal din
dreptul de a culege o moştenire determinată sau rezervă succesorală la care ar fi avut dreptul din
această moştenire
• este justificată de vinovăţia faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia printr-o faptă gravă

Această sancţiune se întemeiază pe motive de „moralitate publică”

întrucât nu se poate admite ca o persoană vinovată de fapte grave față de o altă persoană să o
moștenească pe aceasta.

Caracterele juridice ale nedemnităţii succesorale

• se aplică numai în cazul săvârșirii faptelor expres și limitativ prevăzute de lege

• produce efecte doar în privința autorului faptei
• sancțiunea nu se extinde la alte moșteniri
• moștenitorul să fi acționat cu discernământ

a) Se aplică numai în cazul săvârşirii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege

Pentru a constitui nedemnitate succesorală:

• faptele să fie prevăzute de legea penală,

• faptele să fie acţiuni sau inacţiuni ce sunt infracţiuni
• conținutul constitutiv al infracţiunii să cuprindă, ca
element subiectiv:
1. intenţia de a ucide,
2. modificarea ultimei voinţe a lui de cujus
3. înlăturarea ultimei voinţe a lui de cujus prin intervenţii asupra testamentului

Ce se sancţionează este atitudinea morală a făptuitorului. Prevederea legală vizează infractiuni ca:
omorul, omorul calificat, uciderea la cererea victimei, uciderea noului născut de către mamă, fapte de
violenţă fizică sau morală, distrugere, ascundere, alterare testament.

Sunt excluse infractiunile săvarsite din culpă sau praeterintenție.

 13

b) Produce efecte doar în privinţa autorului faptei

Nedemnitatea are caracterul unei sancțiuni strict personale a

eredelui-făptuitor, nu produce efecte față de alte persoane chemate la moștenirea defunctului în nume
propriu sau prin reprezentare.

Nedemnitatea este o decădere din dreptul de a moșteni, o penalizare a succesibilului care a avut un
comportament abuziv față de de cujus, fiind considerat că nu a avut niciodată această calitate.

c) Domeniul de aplicare al sancţiunii este doar în privința autorului faptei

Nedemnitatea nu produce efecte asupra descendenţilor, indiferent de gradul lor. Prin reprezentare
succesorală, un moștenitor legal urcă în locul nedemnului la moştenirea defunctului.

d) Sancțiunea nu se poate extinde și la alte moşteniri

Decăderea privește doar relația succesorală dintre nedemn și de cujus-ul față de care au fost comise
faptele nedemnității. Nu sunt afectate și drepturile de moștenire din alte succesiuni la care acesta ar fi
chemat.

e) Moştenitorul trebuie să fi avut discernământ în momentul săvârşirii faptei de nedemnitate

Sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, iar lipsa
discernământului înlătură vinovăţia.

Fiind vorba de săvârşirea de fapte (şi nu de acte juridice) se vor aplica regulile privitoare la
discernământul necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Dacă nedemnitatea implică o condamnare penală, vor fi incidente regulile de iresponsabilitate din dreptul
penal.

Nedemnitatea succesorală de drept sau absolută

Este reglementată în art. 958 Cod civil

Art. 958 Cod civil

(1) Este de drept nedemnă de a moşteni:

1. persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă
moştenirea;
2. persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu
intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar
fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

Pentru a interveni nedemnitatea de drept, este necesar să existe o sentinţă civilă sau penală care să
constate existenţa faptelor prevăzute de art. 958 alin 1 din Codul civil.

Nedemnitatea de drept operează în puterea legii, instanţa de judecată sau notarul public având numai
rolul de a o constata și nu de a o pronunţa.

Pentru a interveni nedemnitatea de drept este necesar să fie o infracţiune săvârşită “cu intenţie“ (fie
directă, fie indirectă). Dacă este săvârşită din culpă nu va interveni nedemnitatea făptuitorului.

Nu are importanță dacă infracţiunea a avut ca rezultat moartea victimei, ci prezintă interes faptul că
făptuitorul a urmărit producerea acestui rezultat. Nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost
constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

În cazul în care condamnarea este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin
prescripţia răspunderii penale nedemnitatea nu operează.
 14

Nedemnitatea succesorală judiciară

Este reglementată în art. 959 Cod civil.

Art. 959 Cod civil
(1) Poate fi declarată nedemnă de a moşteni:
1. persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor
fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea
victimei;
2. persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
3. persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să
modifice sau să revoce testamentul.

Declararea nedemnităţii succesorale pentru cauzele prevăzute la art. 959 Cod civil este lăsată de legiuitor
la latitudinea instanţei de judecată.
Orice succesibil poate cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în termen de un an de la data
deschiderii moştenirii, acesta fiind un termen de decădere.

Partea care are posibilitatea să solicite instanţei pronunţarea unei hotărâri de declarare a nedemnităţii
judiciare pierde acest drept al său prin neexercitarea în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.
Acest drept se stinge ca efect al neexercitării sale.

Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la art. 959 Cod civil se pronunţă ulterior datei
deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.

Când condamnarea pentru faptele menţionate este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie
sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara printr-o hotărâre judecătorească
civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării,
dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.

Termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această
dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Unitatea administrativ teritorială (comuna, oraşul, municipiul) în a cărui rază teritorială se aflau bunurile
la data deschiderii moştenirii:

• poate introduce acţiunea pentru declararea nedemnităţii

• în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele precizatenu mai există alţi succesibili

EFECTELE NEDEMNITĂȚII SUCCESORALE

Sunt reglementate de art. 960Cod civil.

1. Nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală, cât şi de la cea testamentară.

2. Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
3. Actele de conservare, precum şi actele de administrare, în măsură în care profită moştenitorilor, încheiate
între nedemn şi terţi, sunt valabile. De asemenea, se menţin şi actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate
între nedemn şi terţii dobânditori de bună-credinţă, regulile din materia cărţii funciare fiind însă aplicabile.

Efectele nedemnităţii sunt următoarele:

• caracter universal – nedemnul este înlăturat atât de la moştenirea legală cât şi de la cea testamentară
• posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă
• actele de conservare şi actele de administrare încheiate între nedemn şi terţi sunt valabile în măsura în
care profită moştenitorilor
• se menţin actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între nedemn şi terţii dobânditori de bună-
credinţă, cu respectarea regulilor privind cartea funciară
 15

• nedemnul poate veni la succesiune prin reprezentantare, chiar dacă nedemnul se află în viaţă la data
deschiderii moştenirii, chiar dacă renunţă la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit

Înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale

Reglementarea este în art. 961 Cod civil

1. Efectele nedemnitatii de drept sau judiciare pot fi inlaturate expres prin testament sau printr-un act autentic
notarial de catre cel care lasa mostenirea. Fără o declarație expresă, nu constituie inlaturare a efectelor
nedemnitatii legatul lasat nedemnului dupa savarsirea faptei care atrage nedemnitatea.
2. Efectele nedemnitatii nu pot fi inlaturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenita dupa
condamnare, gratiere sau prin prescriptia executarii pedepsei penale.

Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres:

• prin testament sau

• printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moştenirea.
• fără o declaraţie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnităţii legatul lăsat nedemnului
după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea

Efectele nedemnităţii nu pot fi înlăturate:

• prin reabilitarea nedemnului,

• prin amnistie intervenită după condamnare,

• prin graţiere sau

• prin prescripţia executării pedepsei penale.

Nedemnitatea are caracterul unei sancțiuni iar pentru înlăturarea efectelor se impune iertarea din partea
lui de cujus printr-o declarație expresă. Este valabilă atât pentru nedemnitatea de drept cât și pentru cea
juridică.

Condițiile de fond ale iertării sunt:

• exteriorizarea în mod expres a voinței lui de cujus și

• să fie un act strict personal al lui de cujus, nefiind asimilat nici unui act emis de o altă persoană sau
autoritate
• condiția de formă – actul de iertare să îmbrace forma
solemnă ca condiție de validitate
• publicitatea iertării va fi asigurată prin utilizarea testamentului autentic sau a declarației notariale