a.) „Modalităţile actului juridic civil” (Unitatea de învățare nr.

3)

Modalitatile actului juridic civil

Prin modalitate a actului juridic civil se intelege elementul cuprins intr-un asemenea act
juridic, care consta intr-o imprejurare ce are influenta asupra efectelor pe care le produce
sau trebuie sa le produca actul, in sensul amanarii, limitarii sau desfiintarii lor.
Existenta modalitatilor in cuprinsul actului juridic civil este facultativa iar interesele care
impun valorificarea unor imprejurari prin prisma efectelor actului juridic civil imprumuta
acestora un caracter secundar, accesoriu. Tocmai de aceea modalitatile se deosebesc esential
de conditiile de fond ale actului juridic civil, in lipsa acestora din urma actul neputand sa
produca efecte. Practic, modalitatile isi pun amprenta doar asupra eficacitatii actului juridic
civil, nu si asupra validitatii sale.

Indiscutabil, posibilitatea stipularii unor astfel de modalitati in acte juridice reprezinta o

expresie a principiului libertatii acestor acte. De asemenea, este evident ca modalitatile isi au
utilitatea lor pentru ca – in functie de interesele lor – partile pot amana sau chiar stinge
efectele unui act juridic dupa un interval de timp sau in cazul in care se produce un eveniment
caruia, prin acordul lor de vointa, I-au acordat o asemenea semnificatie.

In functie de prezenta sau absenta modalitatilor, actele juridice civile pot fi acte pure si
simple sau afectate de modalitati, dar se impune precizarea ca exista acte juridice civile care
nu pot fi, prin esenta lor, afectate de modalitati (acceptarea sau renuntarea la o succesiune),
dupa cum exista acte juridice civile in cazul carora modalitatile sunt de esenta lor (contractul
de inchiriere, de antrepriza), in aceasta din urma situatie modalitatile afectand insasi
valabilitatea actului juridic civil, datorita acestui fapt legiuitorul conferindu-le caracterul de
elemente esentiale ale actului.

Termenul ca modalitate a actului juridic civil.

Termenul poate fi definit – in calitatea sa de modalitate a actului juridic civil – ca fiind un
eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la implinirea caruia este amanata inceperea sau
stingerea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor.
Este vorba deci de un eveniment ulterior incheierii actului si intotdeauna sigur ca se va
realiza.
Clasificarea termenului se poate face dupa mai multe crierii, astfel:
In functie de efectele sale, termenul este suspensiv sau extinctiv.
Termenul extinctiv amana stingerea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor pana la
implinirea lui.
In functie de modul in care se cunoaste sau nu cu precizie data implinirii ternului inca din
momentul incheierii actului juridic civil, acesta poate fi cert sau incert.
In functie de izvorul sau distingem termenul voluntar, termenul legal si termenul judiciar.
Termenul voluntar sau conventional este cel stabilit prin acordul de vointa al partilor – sau al
uneia dintre acestea – si poate fi expres sau tacit (el este expres daca este stipulat explicit in
actul juridic civil si este tacit atunci cand rezulta indirect din act, fiind dedus din natura
raportului juridic sau din imprejurarile in care se executa obligatiile).

Termenul legal este intotdeauna stabilit prin lege.

Termenul judiciar (sau jurisdictional) – denumit si termen de gratie – este acordat debitorului
de instanta judecatoreasca pentru executarea obligatiei ce poate sa rezulte dintr-un act juridic
sau dintr-un fapt ilicit.
Potrivit art. 1101 Cod civil judecatorii pot, in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici
termen pentru plata si sa opreasca executarea urmaririlor, lasand lucrurile in starea in care se
gasesc. Aceste termene pot fi acordate chiar fara consimtamantul creditorului si independent
de clauzele contractuale. Trebuie mentionat insa ca in anumite situatii, expres reglementate,
acordarea unui asemenea termen nu este permisa (art. 1616, art. 1366 Cod civil).
In functie de titularul beneficiului termenului, avem termen in favoarea debitorului, termen in
favoarea creditorului si in favoarea ambelor parti.
Termenul in favoarea debitorului constituie regula, potrivit art. 1024 Cod civil, termenul fiind
intotdeauna presupus ca s-a stipulat in favoarea debitorului, in masura in care contrarul nu
rezulta din clauzele actului.
Termenul in favoarea creditorului poate fi stipulat in mod expres sau poate sa rezulte din
circumstantele incheierii actului.
Termenul atat in favoarea debitorului cat si a creditorului poate fi intalnit, de exemplu, in
contractul de asigurare.
Clasificarea este importanta pentru a sti daca este posibil sa se renunte la un termen si sa se
stinga creanta inaintea momentului fixat in acest sens. Astfel, in masura in care termenul a
fost stabilit exclusiv in favoarea debitorului, acesta va putea efectua valabil plata chiar inainte
de implinirea lui, stingand in acest mod creanta. Daca insa termenul a fost prevazut exclusiv
in favoarea creditorului, debitorul va putea stinge creanta fie cu acordul expres al celui dintai,
fie suportand valoarea integrala a dobanzilor convenite de parti. Daca modalitatea a fost
stabilita in favoarea ambelor parti, va fi necesar acordul lor de vointa pentru a modifica
raportul juridic civil.
Efectele termenului sunt dominate de principiul potrivit caruia acesta afecteaza doar
executarea actului, nu si existenta sa. In mod concret, efectele acestei modalitati pot fi
examinate in functie de clasificarea termenului in suspensiv si extinctiv.

Termenul suspensiv nu afecteaza existenta drepturilor civile subiective si nici pe cea o

obligatiilor corelative, amanand doar momentul inceputului exercitarii sau executarii lor.

Consecintele sunt urmatoarele:

-daca debitorul isi executa obligatia inainte de termen, el face o plata valabila, renuntand in
acest mod la beneficiul termenului, situatie in care nu mai poate cere restituirea sumei
achitate;
-inainte de implinirea termenului, titularul dreptului poate lua masuri de conservare a
acestuia, dar nu poate pretinde plata;
-in actele translative de drepturi reale privind un bun individual determinat, termenul
suspensiv nu amana transferul acestora (cu exceptia cazului in care prin act s-a prevazut
contrariul) si deci, de regula, dobanditorul va suporta riscul pieririi fortuite a bunului;
-pana la implinirea termenului suspensiv creditorul nu poate cere plata de la debitor iar
debitorul nu poate opune creditorului compensatia;
-prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data implinirii termenului suspensiv.
Termenul extinctiv marcheaza stingerea dreptului subiectiv si a obligatiei corelative, adica a
insusi raportului juridic civil.
Renuntarea la termen este o posibilitate a celui in favoarea caruia el a fost prevazut, putand
efectua plata anticipat, cu respectarea regulilor in vigoare, sau putand sa o primeasca - in
cazul in care creditorul este beneficiarul termenului.
Decaderea din termen este o sanctiune ce intervine daca debitorul ajunge in stare de
insolvabilitate (indiferent daca este vinovat sau nu de producerea ei); daca debitorul
micsoreaza, din vina sa, garantiile pe care le-a dat creditorului sau, ori refuza sa mai dea
aceste garantii – art. 1025 Cod civil.

Sectiunea II – Conditia ca modalitate a actului juridic civil.

Conditia este definita ca un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde insasi
existenta drepturilor si obligatiilor, adica nasterea ori desfiintarea actului juridic civil.
Spre deosebire de termen, in cazul conditiei evenimentul viitor nu este sigur sub aspectul
realizarii, aceasta fiind de altfel una din caracteristicile acestei modalitati, cealalta constand in
faptul ca in timp ce termenul determina doar o intarziere a inceperii exercitarii drepturilor si
executarii obligatiilor sau o amanare a stingerii acestora, conditia afecteaza insasi existenta
actului.
Intotdeauna stipularea conditiei este rodul vointei partilor deoarece legea nu poate cuprinde
prevederi care sa imprime eficacitatii actului juridic un caracter incert.
Dupa efectul lor conditiile pot fi suspensive sau rezolutorii.
Conditia suspensiva este acel eveniment viitor si nesigur de a carei implinire depinde insasi
nasterea actului juridic civil astfel format (art. 1017 Cod civil).
Conditia rezolutorie este cea de-a carei implinire depinde desfiintarea actului juridic civil, ea
determinand obligarea creditorului de a restitui prestatiile ce au fost executate in patrimoniul
lui (art. 1019 Cod civil).
Dupa legatura cu vointa partilor, a realizarii ori nerealizarii evenimentului, conditia poate fi
cazuala, mixta sau potestativa.
Conditia cazuala ester acea conditie a carei realizare depinde exclusiv de hazard, de o
intamplare independenta de vointa partilor (art. 1005 Cod civil).
Conditia mixta este conditia a carei realizare depinde de vointa uneia dintre parti si de vointe
unei alte persoane determinate.
Conditia potestativa pura este cea a carei realizare depinde exclusiv de vointa uneia dintre
parti, in timp ce conditia potestativa simpla este conditia a carei realizare depinde de vointa
uneia din parti si de un fapt, eveniment exterior acesteia sau de vointa unei persoane
nedeterminate. Distingerea celor doua feluri de conditii potestative este justificata de regimul
juridic aplicabil, care este diferit, deoarece conditia pur potestativa din partea debitorului este
nula – echivaland cu lipsa intentiei de a se obliga – pe cand conditia pur potestativa din partea
creditorului este valabila, la fel cum este valabila conditia potestativa simpla atat in ceea ce-l
priveste pe debitor cat si pe creditor.
Conditia mai poate fi pozitiva – cand consta in indeplinirea unui eveniment viitor si incert –
sau negativa, evident in acest caz constand in nerealizarea evenimentului viitor si incert.
Atunci cand s-a prevazut ca evenimentul trebuie sa aiba loc intr-un anumit termen, iar acest
termen a expirat, conditia se socoteste neindeplinita, pe cand daca un astfel de termen nu a
fost prevazut aceasta concluzie nu va putea fi trasa decat daca este evident ca evenimentul nu
se va mai realiza.
Potrivit dispozitiilor cuprinse de Codul civil mai pot fi delimitate conditia posibila de cea
imposibila, precum si conditia licita si morala de cea ilicita si imorala (art. 1008-1009 Cod
civil). Actul juridic civile se desfiinteaza doar in masura in care conditia ilicita, imorala sau
imposibila este suspensiva, fiind considerat valabil in oricare dintre aceste variante daca ea
este rezolutorie.
Efectele conditiei sunt guvernate de doua principii: conditia afecteaza insasi existenta actului
juridic civile si ea isi produce efecte retroactiv (ex tunc) – art. 1004, 1022, 1015 Cod civil -.

Efectele conditiei suspensive:

a. efectele conditiei suspensive anterioare implinirii acesteia sunt legate de faptul ca in

aceasta perioada actul juridic este temporar ineficace, motiv pentru care:
-creditorul nu poate cere executarea obligatiei deoarece debitorul nu-i datoreaza inca nimic;
-daca debitorul si-a executat obligatia, acesta poate sa ceara restituirea platii nedatorate;
-in actele juridice translative sau constitutive de drepturi reale nu are loc transmiterea sau
constituirea acestora, astfel ca riscurile raman in sarcina transmitatorului;
-creditorul poate lua masuri de conservare a dreptului sau si poate cere si obtine garantii
pentru creanta sa; de asemenea creditorul poate ceda dreptul pe calea cesiunii de creanta;
-prescriptie extinctiva nu incepe sa curga inainte de implinirea conditiei.

b. efectele conditiei suspensive ulterioare implinirii conditiei se analizeaza prin prisma

faptului ca dupa acest moment actul juridic se considera retroactiv ca a fost pur si simplu inca
din ziua incheierii lui si in consecinta:
-daca debitorul a facut plata inainte de indeplinirea conditiei, dupa acest moment plata este
valida si nu mai poate fi obtinuta restituirea;
-transmisiunea de drepturi reale facuta de titularul dreptului conditional catre alte persoane se
consolideaza, ramanand valabile din ziua incheierii lor.
De la retroactivitatea efectelor conditiei suspensive exista urmatoarele exceptii: prescriptia
extinctiva nu curge decat de la implinirea conditiei; fructele culese de instrainator raman in
proprietatea sa; desi dreptul instrainatorului dispare cu efect retroactiv, actele de administrare
raman neatinse; riscurile sunt in sarcina instrainatorului.
Efectele conditiei rezolutorii:

a. efectele conditiei rezolutorii anterioare implinirii acesteia se analizeaza pornindu-se de la

ideea ca pana in momentul implinirii conditiei actul este unul pur si simplu, producandu-si
efectele ca atare, astfel ca:

-debitorul trebuie sa-si execute obligatiile iar creditorul chiar ii poate pretinde acest lucru;
-cel care a dobandit un bun individual determinat printr-un act juridic civil sub conditie
rezolutorie suporta riscurile pieirii bunului, intrucat este proprietarul lui;
-dreptul dobandit in acest mod poate fi transmis prin act intre vii sau pentru cauza de moarte.
b. efectele conditiei rezolutorii ulterioare implinirii acesteia sunt cercetate din perspectiva
faptului ca actul se desfiinteaza cu efect retroactiv, astfel:
-partile trebuie sa-si restituie prestatiile efectuate;
-drepturile constituite de dobanditor in favoarea altor persoane se desfiinteaza.

Prin exceptie de la regula retroactivitatii, riscurile produse pana in momentul realizarii

conditiei raman suportate de dobanditorul proprietar, astfel ca el va fi tinut sa plateasca pretul
bunului, desi dreptul sau este retroactiv desfiintat; concomitent, actele de administrare facute
pana in acest moment raman valabile, iar fructele culese de dobanditor raman in proprietate
sa.

Sectiunea III – Sarcina ca modalitate a actului juridic civil.

Sarcina este o obligatie de a da, a face sau a nu face ceva, impusa de catre dispunator
gratificatului in actele cu titlu gratuit, ea putand afecta exclusiv liberalitatile.
In functie de persoana beneficiarului distingem:
-sarcina in favoarea dispunatorului;
-sarcina in favoarea gratificatului;
-sarcina in favoarea unui tert.
In raport cu valabilitatea ei, sarcina nu trebuie sa fie ilicita, imorala sau imposibila.
Sarcina nu afecteaza existenta actului juridic civil si nici a raportului pe care acesta il
genereaza, ea determinand doar o obligatie pentru una din partile contractante, atribuind intr-
o oarecare masura o trasatura oneroasa actului juridic civil cu titlu gratuit incheiat.
In caz de neexecutare a sarcinii, dispunatorul poate opta intre a cere rezolutiunea pentru
neexecutare ori obligarea debitorului la executarea indatoririi ce-i revine din cuprinsul actului
juridic civil.

– EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Prin efecte ale actului juridic civil se inteleg drepturile subiective si obligatiile civile care
compun continutul raporturilor juridice generate, modificate sau stinse prin acordul de vointa
al partilor sau prin vointa partii. Se poate spune ca efectele actului juridic civil absorb
continutul raportului juridic civil pe care acesta l-a generat, l-a modificat sau l-a stins.
In ceea ce priveste determinarea efectelor actului juridic civil, prin aceasta operatiune se
identifica drepturile civile subiective si obligatiile civile generate, modificate, transmise sau
stinse printr-un astfel de act. O asemenea operatiune juridica este uneori necesara deoarece
sunt cazuri in care continutul actului juridic civil este insuficient de clar, fiind necesara
parcurgerea mai multor etape pentru a exista certitudinea palparii vointei reale a partilor.
Intr-o prima faza – prealabila si obligatorie – se urmareste dovedirea existentei acordului de
vointa si a clauzelor asupra carora partile au cazut de acord, fiind aplicabile toate regulile
referitoare la proba actului juridic civil. Indiscutabil, in primul rand trebuie sa stim daca a
existat sau nu un acord de vointa care sa determine nasterea, modificarea sau stingerea unui
raport juridic civil.
In masura in care aceasta faza este trecuta cu succes, evidentiindu-se in mod clar existenta
acordului de vointa se trece intr-o noua etapa si anume aceea a determinarii efectelor actului
juridic, fiind necesara interpretarea clauzelor acestuia. Interpretarea actului, in functie de
circumstante, poate sa vizeze atat calificarea juridica a acestuia cat si stabilirea intelesului
unei clauze anume, de care depinde stabilirea de drepturi si obligatii civile.
Regulile privind interpretarea conventiilor sunt cuprinse in articolele 977 – 985 Cod civil.
Ca urmare a calificarii corecte a actului juridic se poate constata ca este vorba de unul numit,
varianta in care i se vor aplica regulile edictate special pentru un asemenea tip de act sau ca
este unul atipic (nenumit) caruia i se vor aplica regulile generale privitoare la contracte.
Efectele actului juridic civil sunt guvernate de reguli ale dreptului civil care ne arata cum si
fata de cine se produc aceste efecte, reguli denumite principiile efectelor actului juridic civil.

Sectiunea I – Principiul fortei obligatorii (pacta sunt servanda).

Potrivit art. 969 alin. 1 Cod civil conventiile legal facute au putere de lege intre partile
contractante. Acest principiu exprima regula potrivit careia actul juridic civil incheiat cu
respectarea tuturor conditiilor de fond si de forma cerute de lege se impune autorului sau
autorilor sai cu aceeasi forta ca si o lege.
Altfel spus, actul juridic civile este obligatoriu si nu facultativ, regula capatand un caracter
accentuat in cazul actelor bilaterale. Practic, partile sunt obligate sa se conformeze clauzelor
stipulate si care corespund vointei lor liber exprimate exact in aceeasi masura in care ele se
conformeaza normelor legale.
Acest principiu se impune nu numai partilor ci si judecatorului, acesta fiind tinut sa respecte
fara rezerve clauzele contractului in cazul unui litigiu intre parti, neputandu-le modifica sau
neputand refuza aplicarea lor in ceea ce priveste raporturile dintre parti, cu exceptia situatiilor
in care acestea sunt ineficace, fiind contrare ordinii de drept ( o astfel de situatie atragand
nulitatea actului sau a clauzei respective).
Exceptii de la principiu. Exista situatii in care, disparand sau atenuandu-se ratiunile care
impun forta obligatorie (si care sunt necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor
juridice generate de actele juridice civile, precum si imperativul moral al respectarii
cuvantului dat) principiul nu se mai aplica. In asemenea cazuri efectele actului juridic civil nu
se mai produc asa cum au dorit partile la incheierea lui, ele fiind fie mai restranse fie mai
intinse, independent de vointa lor.
Sunt cazuri de restrangere a fortei obligatorii: incetarea actului juridic civil inainte de
expirarea termenului pentru care a fost incheiat, datorita mortii uneia dintre parti, in cazul
actelor intuitu personae; incetarea actului juridic civil in cazul pieirii bunului ce formeaza
obiectul derivat al acestuia.
Sunt cazuri de extindere a fortei obligatorii cele in care opereaza prorogarea actului juridic
civil prin lege, peste termenul stabilit de parti sau cele de suspendare a efectelor actelor
juridice civile cu executare succesiva, in caz de forta majora.

Sectiunea II – Principiul irevocabilitatii actului juridic civil.

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil exprima acea regula de drept potrivit careia
actul bilateral nu poate fi revocat doar prin vointa uneia dintre parti, iar cel unilateral – de
regula – nu poate fi revocat. Reglementarea se regaseste in textul art. 969 alin. 2 Cod civil
pentru contracte, efectul ei fiind extins si in cazul actelor unilaterale.
Irevocabilitatea este o consecinta si, totodata, o garantie a principiului fortei obligatorii a
actului juridic civil.
Exceptii de la principiu. Sunt situatii in care este posibil sa se puna capat actului bilateral,
doar prin vointa uneia dintre parti, iar in cazul actului unilateral autorul acestuia sa poata
determina un asemenea efect.
In cazul actelor juridice bilaterale exceptiile sunt autorizate de lege: revocarea donatiei intre
soti (art. 937 Cod civil – in conditiile in care donatia este, in principiu, irevocabila), revocarea
contractului de locatiune incheiat pe durata nedeterminata – art. 1436 Cod penal, revocarea
contractului de mandat de oricare dintre parti – art. 1552 si 1556 Cod civil, revocarea
contractului de depozit de catre deponent – art. 1616 Cod civil. Sunt situatii reglementate de
normele speciale, acestea aflandu-se intr-o dinamica permanenta astfel incat se impune
cercetarea lor in mod concret in cazul unui litigiu (contractul de asigurare, contractul de
concesiune, contractul de inchiriere).
Contractul poate fi revocat in mod unilateral, in afara situatiilor reglementate de lege, in
varianta in care partile au prevazut o astfel de clauza in mod expres.
In cazul actelor unilaterale, urmatoarele sunt exceptiile: revocarea actului de renuntare la
succesiune (cu conditia ca in intervalul cuprins intre data renuntarii si data retractarii ei nici
un alt mostenitor sa nu fi acceptat succesiunea si sa nu se fi implinit termenul limita de 6 luni
prevazut pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala), revocarea testamentului (act a
carui caracteristica principala este tocmai revocabilitatea), revocarea ofertei posibila inaintea
receptarii acesteia de catre destinatar.

Sectiunea III – Principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile.

Acest principiu exprima acea regula de drept potrivit careia actul juridic civil isi produce
efectele doar fata de autorul sau autorii lui, fara a putea profita sau dauna altor persoane.
Altfel spus, actul juridic civil bilateral genereaza drepturi si obligatii doar pentru partile lui,
dupa cum actul unilateral obliga doar pe autorul sau. Potrivit art. 973 Cod civil conventiile n-
au efect decat intre partile contractante.
Acest principiu se justifica prin natura volitionala a actului juridic civil, orice subiect de drept
fiind liber sa se oblige dar neputand fi obligat sa execute o anumita prestatie daca nu a inteles
sa si-o asume.
In acelasi timp insa actele juridice civile incheiate de persoane determinate genereaza situatii
si raporturi juridice noi sau le modifica ori le sting iar aceste raporturi juridice sunt, in fond,
relatii sociale care intr-un fel sau altul pot sa-si puna amprenta si asupra unor terti, acestia
fiind obligati sa respecte efectele actelor respective. In astfel de situatii partile actului juridic
pot invoca acel acord de vointa ce a intervenit fata de terti existand indatorirea acestora din
urma de a respecta efectele actului astfel incat se poate spune ca opozabilitatea reprezinta o
sinteza a principiului relativitatii actelor juridice civile.

Exceptii de la principiu. Acestea constau in situatii juridice in care efectele actelor juridice se
produc fata de persoane care nu au participat la realizarea acordului de vointa nici personal si
nici prin reprezentant. Aparent, o astfel de exceptie sub aspectul admisibilitatii ei poate fi
pusa serios sub semnul intrebarii dar analiza este mult simplificata atunci cand avem in
vedere daca avem in vedere crearea unor drepturi in favoarea tertului, in fond acesta putand
sa beneficieze sau nu de un asemenea drept. Indoiala este mult mai mare cand se pune in
discutie problema nasterii unei obligatii deoarece este imposibil ca unei persoane sa i se
impuna executarea unei asemenea obligatii, pe care nu a inteles sa si-o asume. Intr-o
asemenea varianta exceptiile sunt extrem de strict reglementate de lege iar justificarea lor
trebuie inteleasa prin prisma imposibilitatii de a accepta ideea ca titularul unui drept poate fi
frustrat de posibilitatea exercitarii acestuia ca urmare a disparitiei fizice a debitorului sau.

Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile pot fi aparente si reale
iar pentru a purcede la analiza acestora trebuie sa stabilim pozitia subiectelor de drept fata de
un act juridic, acesta putand fi una din urmatoarele: partile actului juridic sunt subiectele de
drept care participa la nasterea, modificarea sau stingerea raportului juridic si carora actul le
va fi intotdeauna si neconditionat opozabil; tertii carora – de principiu – actul nu le este
opozabil (decat in situatiile prevazute de lege) si o categorie intermediara alcatuita din
subiecte de drept care nu au participat direct la incheierea actului juridic si totusi acesta isi
produce efecte fata de ele.

A. Exceptii aparente:

1.Avanzii – cauza sunt tocmai aceste persoane fata de care efectele actului se
produc, desi nu au participat la incheierea lui, in aceasta categorie incadrandu-se succesorii
universali, succesorii cu titlu universal, succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari.
Situatia avanzilor - cauza este doar in aparenta o exceptie deoarece acestia iau locul partilor –
din anumite motive – din actul juridic civil astfel incat efectele acestuia se produc, in ceea ce-
i priveste, tocmai in temeiul principiului relativitatii.

2.Promisiunea pentru altul (conventia de porte – fort) este acel act juridic prin care o parte –
promitentul – se angajeaza fata cealalta parte – creditorul promisiunii – sa determine o a treia
persoana – un tert – ca aceasta sa ratifice actul juridic civil incheiat in absenta sa, dar in
contul sau, de catre promitent, in lipsa unei imputerniciri prealabile ( conventia constituie
doar in aparenta o exceptie deoarece ceea ce se promite de fapt este fapta promitentului si
anume de a-l determina pe tert sa adere la un act juridic, astfel incat acesta va deveni parte in
act doar prin vointa sa. Daca tertul nu ratifica actul, promitentul va fi obligat sa-l
despagubeasca pe creditor pentru prejudiciul cauzat.

3.Simulatia inseamna acea operatiune juridica in care, printr-un act aparent si public, dar in
sine mincinos si nereal, se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act
ascuns, dar adevarat.

Simulatia poate sa apara in trei variante: contractul aparent poate sa fie fictiv (situatie in care
partile creeaza aparenta existentei unui contract care insa, in realitate, nu exista), contractul
poate fi deghizat (cand partile incheie in realitate un contract insa urmaresc sa-l tina secret, in
intregime sau in parte fata de terti, mascandu-l printr-un alt contract) sau poate fi intalnita
interpunerea de persoana (cand contractul aparent se incheie intre anumite persoane iar cel
real se incheie de altele, beneficiarul actului fiind o alta persoana decat cea care apare in
contractul public). Potrivit art. 1175 Cod civil intre parti produce intotdeauna efecte actul
adevarat, care este cel secret, fata de terti insa fiind opozabil actul public.

4.Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic, prin care o persoana numita reprezentant

incheie un act juridic civile in numele si pe seama altei persoane, numita reprezentat, in asa
fel incat efectele actului se produc direct in persoana celui reprezentat. In astfel de cazuri
reprezentantul prin propria sa vointa doreste sa incheie actul prin mandatarea unei alte
persoane care doar sa fie de fata si sa semneze, fiind clar pentru toata lumea ca cel care isi
exprima acordul este reprezentatul, vointa sa intalnindu-se cu vointa cocontractantului. In
aceasta varianta reprezentantul indeplineste un scop pur fizic si nu mental, rolul sau
limitandu-se la a semna inscrisul potrivit puterilor acordate de cel reprezentat.

5.Codul civil recunoaste in situatii de exceptie, unor subiecte de drept posibilitatea de a

utiliza actiuni in justitie impotriva unor persoane cu care nu au direct o conventie, in temeiul
unui act juridic prin executarea carora ele dobandesc anumite drepturi. Este vorba de
aplicarea art. 1488 si 1542 alin. 2 Cod civil. Se poate spune insa ca in aceste cazuri aceste
actiuni directe sunt in realitate actiuni oblice, fiind aplicatii speciale ale normei generale
cuprinse de art. 974 Cod civil. Este indubitabil insa ca promovarea actiunii in aceste situatii
este reglementata in mod expres de lege, nemailasand loc de discutii.

B. Exceptiile reale de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice civile sunt stipulatia
pentru altul si – act de dreptul muncii si protectiei sociale – contractele colective.

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte, numita stipulant, convine cu o alta
persoana, numita promitent, ca aceasta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei terte
persoane, numita tert beneficiar, care nu ia parte la incheierea actului juridic civil nici direct,
nici prin reprezentare.
2.Cazuri de restrangere a fortei obligatorii a actului juridic civil:
a. Mandatul, potrivit art. 1532 Cod civil este un contract in puterea caruia o persoana se
obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea.
Astfel, daca A locuieste in Oradea si mosteneste un imobil cu mai multe apartamente in
Bucuresti, isi va alege un mandatar care se va ocupa de administrarea acestor locuinte si, daca
va fi cazul il va imputernici chiar sa le vanda. Mandatul este un contract intuitu personae
deoarece mandantul imputerniceste o persoana in care are incredere sa se ocupe de aceste
probleme – mandatar – nefiindu-i indiferent daca actele de administrare si de dispozitie vor fi
incheiate cu buna credinta sau nu. Tocmai de aceea, potrivit art. 1552 pct. 3 Cod civil
mandatul se stinge prin moartea, interdictia, insolvabilitatea ori falimentul mandantului ori a
mandatarului, chiar daca evenimentul respectiv se produce inainte de implinirea termenului
extinctiv pe care partile l-au stabilit in contract (ele au prevazut ca mandatarul se va ocupa de
administrarea bunurilor proprietarului pana la 31 decembrie 2001 iar mandatarul decedeaza la
15 iunie 2001; mostenitorii lui nu vor putea continua acest mandat decat cu acceptul celui
care l-a acordat).
b. Daca A ii inchiriaza lui B un autoturism pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2000
pentru a efectua diferite transporturi iar din cauza unui accident produs din culpa unui tert
autoturismul este distrus in totalitate la 30 iulie 2000, contractul inceteaza – potrivit art. 1439
alin. 1 Cod civil contractul de locatiune se desfiinteaza cand lucrul a pierit in total sau s-a
facut netrebnic spre obisnuita intrebuintare.
Cazuri de extindere a fortei obligatorii a efectelor actului juridic civil:
a. Prorogarea legala a actului dincolo de termenul stabilit de parti – caz intalnit in situatia
contractelor de inchiriere ce au ca obiect spatii din fondul locativ de stat. In general,
contractul de inchiriere este apreciat ca fiind un act de administrare daca este incheiat pe o
perioada de 3 – 5 ani, pentru perioade mai lungi doctrina apreciindu-l ca fiind un act de
dispozitie. Tocmai din acest motiv contractele de inchiriere privind imobile din fondul de
stat, indiferent ca este vorba de locuinte sau de spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta
se inchiriaza de regula pe perioade de 5 ani. Asa fiind chiar si inainte de 1989, cand
majoritatea locuintelor apartineau acestui fond, pentru a nu obliga toti chiriasii sa se prezinte
pentru reinnoirea contractelor, prin acte normative se dispunea prelungirea acestora cu cate 5
ani, ultima prelungire fiind in 1983, ea producandu-si efectele pana in 1988. Acesta este
motivul pentru care Legea 17/1994 a prelungit toate contractele care erau valabil incheiate in
1988, pentru o perioada de inca 5 ani, cu incepere de la data aparitiei legii (se constata astfel
ca majoritatea populatiei din mediul urban al Romaniei a locuit in perioada 1988-1994 in
aceste locuinte in lipsa unor titluri valabile, cu exceptia celor care datorita date incheierii
contractului nu depasisera perioada de valabilitate a acestuia; tocmai din acest motiv au
aparut litigii privind atat spatiile comerciale cat si locuintele in care s-a pus in discutie
inclusiv problema tacitei relocatiuni in astfel de cazuri). In prezent, prin acte normative
speciale: OUG 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu
destinatia de locuinta si Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in
mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au fost de asemenea prelungite
contractele de inchiriere ale chiriasilor care locuiesc in imobile ce au fost restituite
proprietarilor deposedati in mod abuziv de ele. Trebuie mentionat ca in prezent fondul locativ
de stat a scazut extraordinar de mult ca urmare a cumpararii locuintelor de chiriasii care le
ocupat in 1990, potrivit dispozitiilor speciale elaborate in perioada 1990 – 1995.
b. In cazul in care actul juridic civil este cu executare succesiva, efectele acestuia se suspenda
in varianta in care intervine un caz de forta majora care face imposibila continuarea executarii
prestatiilor. Prin forta majora se intelege o situatie exceptionala, imposibil de prevazut si de
inlaturat chiar de catre un bun gospodar.
3.Relativitatea efectelor actelor juridice civile.
Dreptul de proprietate a lui A este opozabil erga omnes. Daca A isi vinde imobilul efectele in
sine ale contractului (obligatia lui A de a preda bunul si a lui B – cumparator – de a plati
pretul) produc efecte doar intre partile acestuia (deci B nu va putea cere predarea bunului de
la X iar A nu va putea cere plata pretului de Y) dar, fiind vorba de un drept real, sub rezerva
indeplinirii formei cerute pentru opozabilitate fata de terti, respectiv inscrierea in cartea
funciara, dreptul cumparatorului – B – va deveni si el opozabil erga omnes, toate subiectele
de drept nedeterminate fiind obligate sa-l respecte. Acesta este un exemplu specific pentru
intelegerea modului in care actul isi produce efecte intre parti, dar el creeaza situatii ce sunt
opozabile si subiectelor de drept care nu au participat la incheierea actului juridic.
In ceea ce priveste avanzii-cauza, in cazul prezentat, in masura in care A incaseaza banii dar
decedeaza inainte de a transfera dreptul de proprietate si de a preda imobilul, aceasta
obligatie se va transmite mostenitorului sau – D – care va fi obligat, desi nu a participat la
incheierea contractului sa execute toate obligatiile ce-i reveneau antecesorului sau din
cuprinsul acestuia. La fel, daca B decedeaza inainte de a achita pretul, dar dupa realizarea
acordului de vointa, mostenitorul sau – E – va fi obligat sa stinga creanta, dar in acelasi timp
imobilul va intra in masa succesorala, revenindu-i.
Succesorii pot fi universali (care dobandesc un intreg patrimoniu – copilul unic, legatarul
universal), cu titlu universal (care dobandesc o fractiune dintr-un patrimoniu – in cazul mai
multor copii, mai multor mostenitori dintr-o clasa mixta, mai multor legatari) sau cu titlu
particular (acestia dobandesc un anumit drept, privit individual – un imobil, un autoturism; se
intalneste aceasta notiune si atunci cand nu este vorba de o transmitere pentru cauza de
moarte ci transmiterea dreptului real are loc printr-un act care-si produce efecte intre vii:
vanzare, donatie, schimb). Deosebirea esentiala este aceea ca succesorii universali vor
raspunde pentru toate obligatiile pe care le preiau in masa succesorala, in timp ce succesorii
cu titlu universal vor raspunde doar proportional cu cota de patrimoniu preluata. In ceea ce-I
priveste pe succesorii cu titlu particular acestia vor raspunde exclusiv pentru obligatiile
asumate de antecesorul lor in drepturi cu privire la bunul respectiv – astfel daca mostenitorul
preia un imobil in legatura cu care antecesorul sau a contractat lucrari de reparatii, el va fi
tinut sa le achite; la fel, cumparatorul va fi tinut sa respecte un contract de inchiriere aflat in
derulare privind imobilul pe care l-a cumparat, desi nu a fost parte la incheierea actului.
Creditorii chirografari suporta de asemenea efectele contractelor incheiate de debitorii lor
care pot sa sporeasca sau sa reduca patrimoniul asupra caruia cei dintai au un gaj general.
Promisiune pentru altul – A, in calitate de proprietar al cotei ideale de ½ parte dintr-un imobil
incheie cu B un contract ce are urmatorul obiect: A se obliga sa transfere dreptul de
proprietate in favoarea lui B asupra cotei sale de ½ parte si se obliga sa obtina si
consimtamantul pentru vanzare a celuilalt coproprietar, C, care detine de asemenea ½ parte
din imobil.
Simulatia – ceea ce este specific simulatiei este faptul ca ea presupune existenta
concomitenta, intre acelasi parti, a doua contracte: unul public, aparent, denumit si contract
simulat, prin care se creeaza o anumita aparenta juridica ce nu corespunde realitatii si altul
secret, denumit contrainscris, care corespunde vointei reale a partilor si prin care acestea
anihileaza, in tot sau in parte, aparenta juridica ce a fost creata prin actul public, simulat.
Pentru a ne afla in fata unei simulatii este necesar ca actul secret – contrainscrisul – sa se fi
incheiat concomitent, sau, eventual inainte de incheierea contractului aparent. De regula, prin
simulatie partile urmaresc sa evite aplicarea unor legi sau sa ocoleasca prevederile prohibitive
referitoare la anumite contracte. Astfel, debitorul va putea sa incheie un contract fictiv de
vanzare-cumparare pentru a scoate un bun de valoare mare – in mod aparent – din propriul
patrimoniu ce este afectat de un gaj general in favoarea unui creditor chirografar; o persoana
afectata de o incapacitate speciala de folosinta va incheia contractul prin intermediul unei alte
persoane ce nu este afectata de incapacitatea respectiva, aceasta din urma aparand ca parte in
actul public; pentru a inlatura posibilitatea revocarii donatiei pentru cazul nasterii unui copil
al donatorului, partile vor deghiza actul intr-un contract de vanzare-cumparare.
Simulatia in sine, nu este sanctionata cu nulitatea, sanctiunea specifica fiind inopozabilitatea
fata de tertele persoane a situatiei juridice create prin contractul secret si, dupa caz,
inlaturarea simulatiei pe calea unei actiuni in simulatie.
Intre parti isi va produce efecte contrainscrisul – ca o reflectare a principiului respectarii
vointei reale a partilor – cu conditia ca acesta sa respecte toate conditiile de valabilitate cerute
de lege.
Fata de succesorii universali si cu titlu universal isi va produce efectul tot contractul secret,
data fiind pozitia acestora fata de antecesorul lor.
Tertilor nu le poate fi opusa situatia juridica consacrata prin contrainscrisul secret al partilor,
ci doar aceea care rezulta din contractul public, aparent, desi aceasta nu corespunde realitatii.
Totusi, daca in momentul in care s-au nascut interesele lor legate de acest contract, ei ii
cunosteau existenta, tertii nu vor putea refuza efectele contractului secret.
O alta regula este aceea ca in timp ce partile nu pot opune tertilor actul secret, tertii sunt
indreptatiti sa invoce in beneficiul lor si impotriva partilor efectele actului secret.
O situatie speciala apare cand exista un conflict intre mai multi terti, in sensul ca unii dintre
acestia au interesul sa invoce fata de parti contractul aparent, iar ceilalti au interesul sa invoce
actul secret. De exemplu, o persoana incheie un contract fictiv de vanzare-cumparare cu
privire la unele bunuri. In timp ce creditorii chirografari ai vanzatorului au interesul sa invoce
contractul secret pentru a dovedi ca bunurile nu au iesit din patrimoniul debitorului, cei ai
cumparatorului sunt interesati sa invoce contractul aparent pentru a putea aduce bunurile in
patrimoniul propriului debitor; in acest caz va existe un conflict de interese intre creditorii
chirografari ai vanzatorului si cei ai cumparatorului. Intr-un astfel de caz s-a stabilit ca vor
avea prioritate tertii care vor invoca, cu buna credinta, actul aparent.
Mai mentionam in acest context doar faptul ca in masura in care o actiune in simulatie este
admisa se inlatura efectele contractului aparent, singurul contract eficient ramanand
contractul secret (se va reveni asupra acestei probleme la materia obligatiilor).
Reprezentarea – poate fi legala sau conventionala si in oricare din aceste situatii poate fi
totala (generala) atunci cand se confera reprezentantului puterea de a incheia pentru
reprezentat toate actele juridice, cu exceptia celor strict personale, sau partiala (speciala)
atunci cand se acorda acestuia puterea de a incheia doar un anumit act sau anumite acte
juridice determinate.
Reprezentarea produce efecte sub trei aspecte: fata de reprezentat, efectele actului juridic
civil se produc ca si in cazul in care el ar fi incheiat personal respectivul act; fata de tertul
cocontractant efectele actului juridic se produc direct, el fiind personal parte iar fata de
reprezentant nu se produc in nici un fel efectele actului juridic civil, el nefiind nici un
moment parte in acestea.
Actiunile directe: potrivit art. 1488 Cod civil zidarii, lemnarii si ceilalti lucratori
intrebuintati la cladirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrari date in apalt (in
intreprindere) pot reclama plata lor de la comitent, pe atat pe cat acesta ar datori
intreprinzatorului in momentul reclamatiei.  In cazul in care se incheie un contract de
antrepriza clientului (beneficiarului) ii revine in principal obligatia de plata a pretului. In
principiu, plata pretului poate fi ceruta doar de antreprenor la data sau la datele stabilite de
parti prin contract si doar in conditiile in care el si-a indeplinit propriile obligatii, in caz
contrar clientul putand sa invoce exceptia de neexecutare a contractului. Prin derogare de la
dreptul comun, articolul citat pune la dispozitia lucratorilor intrebuintati de antreprenor – care
nu au raporturi directe cu beneficiarul lucrarii – o actiune directa pentru plata sumelor ce li se
cuvin pentru lucrarile efectuate, in masura in care clientul este dator antreprenorului in
momentul intentarii actiunii. Aceasta actiune directa ii pune la adapost pe lucratori de
concursul altor creditori ai antreprenorului pe care ar fi trebuit sa-l suporte in cazul exercitarii
actiunii indirecte oblice. Este adevarat ca in prezent, de regula, antreprenorul utilizeaza
personal angajat pentru efectuarea lucrarilor, ori plata salariilor se face cu prioritate fata de
alte creante, exceptiile fiind legate doar de anumite plati fata de bugetul statului care oricum
nu ar putea fi inlaturate prin exercitarea actiunii directe. De altfel este si discutabil daca
lucratorul ce este angajat cu contract de munca al antreprenorului poate formula o astfel de
actiune directa, sau aceasta poate fi utilizata doar in cazul unor raporturi exclusiv de drept
civil intre partile implicate in litigiu.
O alta actiune directa este cea reglementata de art. 1542 alin. 2 Cod civil. Deoarece mandatul
este un contract intuitu personae, mandatarul trebuie sa indeplineasca personal obligatiile pe
care si le-a asumat. Mandantul are insa dreptul de a ingadui mandatarului sa-si substituie o
persoana in executarea contractului, cu mentiunea ca aceasta permisiune nu poate fi
prezumata, ea trebuind sa fie expresa. Mandatarul raspunde pentru cel pe care l-a indicat sa-l
substituie in executarea mandatului,. Asa cum raspunde pentru propriile fapte, in cazul in care
facultatea de substituire nu I-a fost conferita precum si in cazul in care desi a avut aceasta
posibilitate, fara aratarea persoanei substituitului, el si-a ales o persoana notoriu incapabila
sau insolvabila. Oricum, in toate cazurile de substituire, legea confera mandantului dreptul de
a actiona si direct impotriva substituitului.
4.Exceptie reala de la principiul relativitatii actelor juridice civile: contractul in folosul unei
terte persoane (stipulatia pentru altul).
In cazul unei astfel de contract trei categorii de raporturi iau nastere:
-raporturile dintre stipulant si promitent – actul incheiat a dat nastere mai multor categorii de
raporturi juridice, printre clauzele acestuia fiind posibil sa se fi prevazut anumite drepturi in
beneficiul stipulantului insusi, aceasta parte urmand regulile obisnuite ale efectelor dintre
parti, caracteristice pentru orice fel de contract. Prezinta interes clauzele prin care s-a stipulat
o obligatie in sarcina promitentului, in beneficiul unei terte persoane, drepturi ce se nasc in
acest caz direct si nemijlocit in persoana tertului beneficiar. In masura in care promitentul nu
isi va executa obligatia fata de tert, stipulantul va avea o actiune prin care sa obtina
executarea obligatiei, cu sublinierea ca se va putea solicita si obtine executarea fata de terta
persoana si nu fata de stipulant;
-raporturile dintre promitent si tertul beneficiar – desi tertul beneficiar nu este parte in
contract, el dobandeste direct si nemijlocit dreptul creat in folosul sau, indiferent de orice
acceptare din partea sa, momentul dobandirii dreptului fiind cel al incheierii contractului
dintre stipulant si promitent. Evident, tertul poate renunta la drept, renuntare ce poate profita
stipulantului, promitentului sau unui tert, in functie de clauzele contractuale;
-raporturile dintre stipulant si tertul beneficiar – acestea vor avea regimul juridic determinat
de natura raporturilor respective, in literatura de specialitate existand mai multe opinii in
legatura cu justificarea producerii efectelor in patrimoniul unor terte persoane, in cazul
stipulatiei pentru altul (asupra acestei probleme se va reveni la materia obligatiilor).