Sunteți pe pagina 1din 19

Definiție

Manifestarea de voință fă cută cu intenția de a produce


efecte juridice adică de a naște modifica sau stinge un
raport juridic civil concret

În funcție de numărul părților

Unilateral (testamentul) bilaterală (vânzarea, Donația,


locatiunea) Plurilateral (contractul de societate civilă
încheiat de cel puțin trei asociați)

După scopul urmărit la încheierea lor


Titlu oneros ( vânzarea) și cu titlu gratuit (Donația, mandatul
gratuit). Acte juridice cu titlu oneros se Subclasifică în acte
comutative si acte aleatorii. Actele comutative sunt actele in care
existența drepturilor și obligațiilor pă rților este certă iar
întinderea acestora este determinată sau determinabila de
exemplu contractul de vânzare contractul de locațiune contractu
de antrepriza. Actele aleatorii prin natura sau prin voința pă rților
oferă cel puțin uneia dintre pă rți șansa unui câștig și o expunere
totodată la riscul unei pierderi ce depinde de un eveniment viitor
și incert de exemplu un contract de rentă viageră contractul de
întreținere contractul de asigurare. Actele juridice cu titlu gratuit
se subdivid în acte dezinteresate și liberalitati. Acte
dezinteresate mandatul gratuit comodatul depozitul neremunerat.
Liberalitati legatul contractul de donație

După criteriul efectului lor

Constitutive (convenita de partaj) translative (contractul de


vânzare, Donația, cesiunea de creanța) declarative (tranzacția)

În raport de importanța lor


De conservare ( întreruperea unei prescripții, somația) de
administrare (culegerea fructelor, asigurarea unui bun,
locatiunea unui bun pana in cinci ani) si de dispoziție(vânzarea,
Donația, renunțarea la un drept).

În funcție de modul de formare

Consensual solemn sau formal (testamentul, Donația)și reale


(depozitul, darul manual, împrumutul)

După conținutul lor

Patrimoniale și nepatrimoniale
În funcție de momentul în care își produc
efectele

Acte juridice încheiate între vii și acte juridice pentru cauză de


moarte

În raport de rolul voinței părților la


stabilirea conținutului actelor juridice
civile

Act juridic subiectiv și act juridic condiție (că să toria)

După legătura lor cu modalitățile


Pur si simplu (opțiunea succesorala, adoptia, că să toria,
recunoașterea filiației) și afectat de modalită ți (împrumut, renta
viagera, întreținere, donație cu sarcina, asigurare)

În raport de modalitatea încheierii

Strict personal și prin reprezentant

După reglementarea și denumirea lor


legală

Act juridic numit tipic și act juridic nenumit atipic


După modul de executare

Executare dintr-o dată (uno ictu) si cu executare succesivă


(locatiunea)

Obligația divizibila (conjuncta)

Este aceea care leagă mai mulți creditori sau mai mulți debitori
între care creanța sau după caz datoria este divizibila. Obligația
este divizibila între mai mulți debitori atunci când aceștia sunt
obligați față de creditori la aceeași prestație dar fiecare dintre ei
nu poate fi constrâns la executarea obligației decât separat și în
limita pă rții sale din datorie. Obligația este divizibile între mai
mulți creditori atunci când fiecare dintre aceștia nu poate să
ceară de la debitorul comun decât executarea pă rții sale din
creanță .
Obligația solidară

Fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie sau


fiecare debitor este ținut și poate fi obligat la plata întregii
datorii.

Obligația indivizibilă

Datorită voinței exprese a pă rților ori naturii obiectului


obligației nesusceptibil prin natura sa de divizare materială sau
intelectuală nu poate fi împă rțită între creditori ori între debitori.
Astfel indiferent de numă rul creditorilor sau al debitorilor
fiecare dintre creditori sau dintre succesorii lor poate să ceară
întreaga prestație ce formează obiectul obligației iar fiecare
debitor sau succesorii acestora poate fi constrâns să execute
întreaga prestație.

Condițiile actului juridic civil


Capacitatea consimță mântul obiectul cauza forma actului juridic
modalită țile actului juridic

Capacitatea de a încheia actul juridic

Atitudinea subiectului de drept civil de a devenit titular de


drepturi și obligații civile prin încheierea actelor juridice civile.
Este o condiție de fond esențială de validitate și generală a
actului juridic civil.

Nerespectarea incapacității de a încheia


actul juridic civil
În cazul persoanelor fizice va intervenii nulitatea absolută dacă
s-a nesocotit o incapacitate de folosință impusa pentru ocrotirea
unui interes general însă va interveni nulitatea relativă dacă
actul juridic a fost încheiat cu încă lcarea unei incapacită ți de
folosință instituite pentru ocrotirea unui interes individual sau cu
nesocotirea regulilor referitoare la capacitate de exercițiu. În
cazul persoanelor juridice lipsa capacită ții de folosință și
nerespectarea principiului specialită ții capacită ții de folosință
de că tre persoanele juridice fă ră scop lucrativ atrag sancțiunea
nulită ții absolute a actului juridic respectiv iar nerespectarea
anumitor dispoziții privind capacitatea de exercițiu atrage
nulitatea relativă în condițiile articolului 211 cod civil.

Consimțământul

Exteriorizarea hotă rârii de a încheia un act juridic civil. Este o


condiție de fond esențiale de validitate și generală a actului
juridic civil.

Cerințele valabilității consimțământului


Să provină de la o persoană cu discernă mânt nulitate relativă să
fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice nulitatea
absoluta Să fie liber adică să nu fie alterat de vreun viciu de
consimță mânt nulitate relativă

Obiectul actului juridic


Este o condiție de fond esențiale de validitate și general actului
juridic civil.

Cerințele valabilității obiectului


Obiectul să fie determinat sau determinabil sancțiunea nulitate
absolută . Obiectul să fie licit sancțiunea nulitate absolută .
Obiectul să existe. Obiectul să fie posibil sancțiunea nulitate
absoluta. Obiectul sa fie în circuitul civil sancțiunea nulitate
absoluta. Obiectul să fie o faptă personală a celui care se obligă .
Să existe autorizațiile prevă zute de lege sancțiunea nulitate
absolută .
Cauza actului juridic

Este motivul care determină fiecare parte se încheie contractul.


Este o condiție de fond esențiala de validitate și generale a
actului juridic civil.

Cerințele valabilității cauzei

Să existe sancțiunea nulitate relativă . Cauza să fie licita


sancțiunea nulitate absoluta. Cauza să fie morală nulitate
absolută .
Obiect ilicit

Cauza ilicită

Obiect licit

Cauza licita sau cauza ilicită .

Forma actului juridic


Este modalitatea de exteriorizare a manifestă rii de voință fă cută
cu intenția de a crea modifica sau stinge un raport juridic civil
concret. Prin principiul consensualismului Se înțelege acea
regulă de drept potrivit că reia simpla manifestare de voință este
nu numai necesară ci și suficientă pentru ca actul juridic civil să
ia naștere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă
manifestare de voință fă cută în scopul de a produce efecte
juridice.

Forma ad validitatem

Condiție de validitate esențială și specială . Sancțiunea


nerespectă rii ei nulitate absoluta. Este incompatibilă cu
manifestarea tacită de voință deci presupune manifestarea
expresă de voință .

Forma ad probationem
Cerința care constă în întocmirea unui înscris în scopul de a
dovedii actul juridic. Este obligatorie iar nu facultativa.
Nerespectarea ei atrage în principiu inadmisibilitatea dovedirii
actului juridic cu un alt Mijloc de probă .

Format pentru opozabilitatea față de terți

Este obligatorie.

Modalitățile actului juridic

Termenul condiția și sarcina.

Termenul
Este acel eveniment viitor și sigur ca realizare până la care este
amânată începerea sau după caz stingerea exercițiului
drepturilor subiective civile și a execută rii obligațiilor civile
corelative.

Termenul suspensiv

Acel termen care amână până la împlinirea lui începutul


exercițiului dreptului subiectiv civile și al execută rii obligației
civile corelative fiind astfel amânată scadenta obligației de
exemplu termenul la care trebuie restituite suma de bani
împrumutată .

Termeni extinctiv
Acel termen care amână până la împlinirea lui stingerea
exercițiului dreptului subiectiv civil și a execută rii obligației
corelative cu precizarea că odată cu stingerea exercițiului
dreptului se stinge însă și obligația corelative de exemplu data
morții credirentierului în cazul contractului de întreținere.

Termenul suspensiv efecte

Termenul extinctiv efecte

Are ca efect stingerea exercițiului dreptului subiectiv civil și a


execută rii obligației corelative iar odată cu acestea chiar
stingerea dreptului subiectiv civil și a obligației corelative de
exemplu moartea credirentierului marchează momentul la care
iau sfârșit atât dreptul de a pretinde rentă viageră cît și obligația
de a plă ti.

Dacă debitorul executa obligația sa înainte de scadența adică înainte de întâlnirea termenului
suspensiv atunci el face o plată valabilă și nu una nedatorată astfel încât nu poate cere restituirea
ei faptul execută rii înainte de termen fiind privit ca o renunțare la beneficiul termenului cu toate
Acestea debitorul va putea cere instituirea atunci când plata s-a fă cut prin dol sau violență .
Înainte de împlinirea termenului suspensiv titularul dreptului poate lua mă suri conservatori
asupra patrimoniului debitorului să u. În actele juridice translative de drepturi reale cu privire la
bunuri individual determinate termenul suspensiv nu amâna transferul acestor drepturi afară de
cazul în care s-a prevă zut în mod expres contrariul. În actele juridice translative de proprietate
riscul pieirii fortuite a bunului individual determinat înainte de împlinirea termenului suspensiv
va fi suportat de că tre înstră inat chiar dacă proprietatea fost transferată dobânditorului astfel în
cazul pieirii fortuite a bunului debitorul obligației de predare pierde dreptul la contraprestației iar
dacă a primit-o este obligat să o restituie cu toate acestea creditorul pus în întârziere preia riscul
pieirii Fortuite a bunului el neputandu-se elibera chiar dacă ar dovedii CĂ bunul ar fi pierit și
dacă obligația de predare a fi fost executată la timp. Până la împlinirea termenului suspensiv
creditorul nu poate cere plata de la debitor. Înainte de împlinirea termenului suspensiv creditorul
nu poate opune debitorului compensația. Prescripție extinctiva începe să curgă de la data
împlinirii termenului suspensiv sau după caz de la data renunță rii la beneficiul termenului stabilit
exclusiv în favoarea creditorului.

Condiția

Este un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde


existența adică nașterea sau desființarea dreptului subiectiv civil
și a obligației civile corelative.

Condiția suspensivă
Este aceea de a că rei îndeplinire depinde nașterea drepturilor
subiective civile și a obligațiilor corelative de exemplu îți vând
garsoniera mea dacă voi fi transferat în altă localitate.

Condiția rezolutorie

Este aceea de a că rei îndeplinire depinde desființarea drepturilor


subiective civile și a obligațiilor corelative de exemplu îți vând
autoturismul meu dar dacă mă voi muta în provincie până la
sfârșitul anului vânzarea se desființează .

Condiția cauzala

Îți vând schiurile mele daca pana la Cră ciun nu va ninge.

Condiția mixtă

Ma oblig sa îți vând garsoniera daca pana la sfârșitul anului ma


mă rit cu X.
Condiția pur potestativa
Îți donez mașina mea daca vreau sau daca vrei sa o accepți.

Condiția potestativa simpla

Îți vând casa daca te mă riți cu X. Voința unei pă rți si un


element exterior.

S-ar putea să vă placă și