UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

_______________________________________

LECT. UNIV. DR. CODRUȚA GUZEI-MANGU

DREPT

*******

TIMIȘOARA

2017
 I. Informații generale

Date de contact ale titularului de curs Date de identificare curs

Nume: Codruța Guzei-Mangu Nume disciplină: Drept civil. Obligații II

Birou: Bd. Eroilor 9A Timişoara 300575 Cod disciplină: DD3549

Telefon: +40-(0)256-592408 An – III, semestru - I

Fax: +40-(0)256-592442 Tipul cursului: Obligatoriu

e-mail: codruta.mangu@yahoo.com

DREPT CIVIL. OBLIGAȚII II

Suport de curs destinat studenților de la specializarea Drept,

forma de învățământ Frecvență redusă

Modulul de curs I
CURSUL 1 - OBLIGAȚIILE AFECTATE DE MODALITĂȚI

1. Noţiune
2. Noțiunea și clasificarea condiției
3. Efectele condiției
4. Noțiunea și clasificarea termenului
5. Efectele termenului
6. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile,
Editura Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. NOȚIUNE

Obligațiile afectate de modalități, potrivit interpretării restrictive a literaturii de

specialitate, vizează acele obligații afectate de termen sau de condiție.

Acceași abordare restrictivă se regasește și în reglementarea Codului civil. Acesta face o

clasificare a obligațiilor, din această perspectivă, în: obligații pure și simple – care pot fi
executate imediat sau la cererea creditorului și care sunt incompatibile cu modalitățile (ex. -
prestarea pensiei de întreținere); obligațiile simple – cele care pot fi afectate de modalități, dar
care, în concret, nu conțin modalităţi, deci pot face obiectul executării imediate sau la cererea
creditorului (ex. – obligațiile izvorâte dintr-un contract de schimb); obligațiile afectate de
modalități – cele care conțin un termen sau o condiție.

2. NOȚIUNEA ȘI CLASIFICAREA CONDIȚIEI

2.1. Noțiune

– eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde eficacitatea sau desființarea

obligației.

2.2. Clasificare

 În funcție de originea evenimentului sau de cauza realizării sau nerealizării lui, se

distinge între: - condiția cazuală- realizarea ei depinde de hazard, de întâmplare;
- condiția mixtă – realizarea ei depinde depinde de voința uneia
dintre părți și de voința unei persoane terțe determinate – ex. –
mă oblig să închei contracul dacă mă căsătoresc cu XZ;
 - potestativă – realizarea ei depinde de voința uneia dintre părțile
raportului juridic obligațional;
Aceasta se subclasifică în: - condiție pur potestaivă – realizarea
ei depinde exclusiv de voința unei părți contractantate – ex.
dacă voi dori – Obligația asumată sub o condiție suspensivă pur
potestativă din partea debitorului nu produce nici un efect.
- condiție potestativă simplă- aceea a cărei
realizare depinde de voința uneia dintre părți și de un eveniment
exterior sau de voința unei persoane nedeterminate – ex. – îți
voi vinde maşina dacă mă voi angaja.

 După cum constă în realizarea sau nerealizarea unui eveniment, se distinge între:
- Condiție pozitivă – evenimentul trebuie să se realizeze – ex. - îți
vând apartamentul dacă voi fi detașat cu serviciul în termen de
un an;
- Condiție negativă – evenimentul nu trebuie să se realizeze – ex.
– îți vând mașina dacă nu mă voi angaja în termen de un an.
 După efectele pe care le produce, se distinge între:
- Condiție suspensivă – acel eveniment viitor și nesigur ca
realizare de care depinde nașterea, eficacitatea raportului juridic
obligațional – ex. – îți vând mașina dacă mă voi muta în altă
localitate;
- Condiție rezolutorie – acel eveniment viitor și nesigur ca
realizare de care depinde desființarea raportului juridic
obligațional – ex. – îți vând apartamentul, dar dacă mă voi
întoarce în Timișoara, contractul se desființează.
Alte clasificări ale condiției privesc condiția imposibilă – eveniment care nu se poate
realiza din punct de vedere material sau juridic; condiția ilicită – când este contrară legii;
condiția imorală – când contravine bunelor moravuri.

Condițiile iposibilă, ilicită și imorală sunt considerate nescrise.

Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiția poate să renunțe unilateral la
aceasta, până la momentul realizării condiției, obligația devenind astfel o obligație simplă.
 3. EFECTELE CONDIȚIEI SUSPENSIVE

3.1. Efectele anterior împlinirii condiției – pendente conditione

 În această perioadă se consideră că obligația nu are o existență certă;

 Creditorul nu poate cere debitorului executarea obligației;
 În cazul în care debitorul procedează la executarea obligației, acesta realizează o plată
valabilă, dar nedatorată și are drept la restituirea acesteia
 Datorita lipsei caracterului cert al obligației, nici una dintre părți nu poate opune
compensația în vederea stingerii obligației;
 În cazul actelor juridice translative de proprietate, riscul pieirii fortuite a bunului este
suportat de debitorul obligației de predare;
 Partea în al cărei interes a fost stabilită condiția poate renunța la aceasta;
 Creditorul poate lua măsuri de conservare cu privire la dreptul său;
 Dreptul condițional poate fi transmis, dar își păstrează regimul juridic impus de prezența
condiției;
 Obligația condițională poate face obiectul preluării de datorie;
 Datorită faptului că creanței îi lipsește caracterul cert, creditorul nu poate folosi acțiunea
oblică sau acțiunea pailiană;
 Creanța condițională poate face obiectul atât a garanțiilor reale, cât și a celor personale.

3.2. Efectele după momentul împlinirii condiției – eveniente conditione

 Producerea efectelor retroactiv, dacă nu rezultă contrariul din voința părților, natura
contractului sau dispozițiile legii;
 Plata efectuată de către debitor pendente conditione devine o plată datorată și nu mai
poate fi cerută restituirea ei;
 Drepturile transmise de către creditor sub condițe suspensivă devin simple.

De la caracterul retroactiv al producerii efectelor condiției există anumite excepții:

 Înțelegerea părților, natura obligației, dispozițiile legii;
 Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă numai de la momentul
împlinirii condiției;
 Fructele culese sau încasate rămân în proprietatea debitorului, dacă nu este
prevăzut contrariul convențional sau legal;
 Actele de conservare și de administrare făcute de către debitor înainte de
împlinirea condiției rămân valabile, fiind opozabile creditorului.
 3.3.Efectele în situația în care condiția nu s-a împlinit sau în care este sigur că nu se
va împlini – deficiente conditione

 Se consideră că obligația nu a existat niciodată;

 Prestațiile executate de către părți trebuie restituite;
 Actele de cesiune sau de grevare ale dreptului condițional, precum și garanțiile consimțite
de către creditor se desființează cu efect retroactiv;
 Drepturile constituite de către debitor înainte de împlinirea condiției se consolidează;
 În materie imobiliară, dreptul înscris provizoriu sub condiție suspensivă se radiază dacă
nu se dovedește îndeplinirea condiției în termen de 5 ani de la înscrierea dreptului în
cartea funciară.

3.4.EFECTELE CONDIȚIEI REZOLUTORII

3.4.1. Efectele anterior împlinirii condiției – pendente conditione

 Obligația există și produce efecte ca și cum ar fi simplă;

 Părțile trebuie să execute prestațiile la care s-au îndatorat;
 Prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în favoarea debitorului;
 Dreptul condițional poate fi transmis, dar își va păstra același regim juridic impus de
prezența condiției.

3.4.2. Efectele după momentul împlinirii condiției – eveniente conditione

 Obligația se desființează cu efect retroactiv de la momentul încheierii contractului;

 Părțile sunt obligate să își restituite reciproc prestațiile executate;
 Actele juridice încheieate cu terții cu privire la bunul dobândit sub condiție rezolutorie se
desființează.

De la caracterul retroactiv al producerii efectelor condiției există anumite excepții:

 Înțelegerea părților, natura obligației, dispozițiile legii;
 Fructele culese sau încasate rămân proprietarului sub condiție rezolutorie;
 Prestațiile deja executate în temeiul unor contracte cu executare succesivă afectate
de condiție rezolutorie nu sunt supuse restituirii;
 Actele juridice de conservare și de admnistrare făcute de creditorul sub condiție
rezolutorie rămân valabile;
  Actele juridice de înstrăinare a unor bunuri mobile rămân valabile dacă
dobânditorul acestora invocă cu succes dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunurilor mobile prin posesia de bună-credință, potrivit prevederilor art. 937 Cod
civil.

3.4.3. Efectele în situația în care condiția nu s-a împlinit sau în care este sigur că nu
se va împlini – deficiente conditione

 Obligația se consolidează, fiind considerată simplă retroactiv;

 Condiția rezolutorie se va radia din oficiu, dacă nu s-a cerut timp de 10 ani radierea
dreptului înscris sub condiție rezolutorie.

4. NOȚIUNEA ȘI CLASIFICAREA TERMENULUI

4.1. Noțiune
-acel eveniment viitor și sigur ca realizare care afectează executarea, exigibilitatea sau stingerea
obligației.

4.2.Clasificare

 În funcție de efectele pe care termenul le produce asupra obligației, se distinge

între:
- Termenul suspensiv – cel care amână până la împlinirea lui
executarea, scadența obligației;
- Termenul extinctiv – la împlinirea lui, obligația se stinge pentru
viitor.
 În funcție de faptul cunoașterii sau necunoașterii momentului împlinirii sale, se
distinge între:
- Termen cert – părțile cunosc momentul împlinirii sale încă de la
nașterea raportului juridic obligașional – ex. – 25 septembrie
2018;
- Termen incert – părțile nu cunosc momentul împlinirii sale cu
exactitate, dar este sigur că evenimentul se va produce – ex. –
data morții unei persoane.
 În funcție de izvorul său, se distinge între:
- Termenul convențional – cel stabilit prin acordul de voințe al
părților, exprimat expres sau tacit;
 - Termenul legal –cel care este instituit printr-un text de lege –
ex. termenul de 49 de ani stabilit de lege în ceea ce privește
clauza de inalienabilitate convențională;
- Termenul judiciar – cel care este stabilit de către instanța de
judecată – ex. – termenul de grație.

4.3.Renunțarea și decăderea din beneficiul termenului

Renunțarea la termen poate fi făcută numai de persoana în favoarea căreia a fost stabilit
termenul, iar în situația în care termenul a fost stipulat în favoarea ambelor părți,
renunțarea va putea fi făcută numai cu acordul ambelor părți.

Decăderea din beneficiul termenului are rolul unei sancțiuni în ceea ce îl privește pe
debitor și intervine în următoarele situații: - art. 1417 Cod civil

- Debitorul se află în stare de însolvabilitate sau insolvență,

declarată în condițiile legii;
- Debitorul, cu intenție sau dintr-o culpă gravă, diminuează prin
fapta sa garanțiile constituite în favoarea creditorului
(deteriorarea bunului ce face obiectul unei garanții reale) sau nu
constituie garanțiile promise;
- Debitorul ajunge în situația de a nu mai satisface, din culpa sa,
o condiție considerată esențială de către creditor la data
încheierii contractului.
Ca urmare a decăderii din beneficiul termenului, obligația devine imediat exigibilă
art. 1418 Cod civil.

Decăderea din beneficiul termenului, potrivit art. 1419 Cod civil, produce efecte
numai față de debitorul în cauză, aceste efecte nefiind opozabile și celorlalți codebitori.

5. EFECTELE TERMENULUI

5.1.Efectele termenului suspensiv pe durata existenței termenului – pendente termine

 Creditorul nu va putea cere plata obligației, cu excepția situației în care

intervine renunțarea la termen sau decăderea din beneficiul termenului;
 Plata voluntară făcută înainte de termen este considerată o plată datorată și nu
poate fi cerută restituirea ei, aceasta este interpretată ca fiind o renunţare la
termen din partea debitorului;
 Creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său;
  Creditorul nu poate opune debitorului compensația legală;
 Prescripția extinctivă începe să curgă de la momentul împlinirii termenului
suspensiv;
 Termenul suspensiv nu afectează transmiterea drepturilor în cazul actelor
translative;
 Riscul pieirii fortuite a bunului este suportat, în cazul actelor translative de
proprietate, de către debitorul obligației de predare, chiar dacă proprietatea
bunului a fost deja transmisă.

La momentul împlinirii termenului, obligația devine exigibilă și poate fi cerută

executarea ei.

5.2.Efectele termenului extinctiv

 Intervine stingerea raportului juridic obligațional;

 Până la împlinirea termenului, obligația există și ea trebuie executată;
 În situația în care, la momentul împlinirii termenului extinctiv, datoria era
neachitată, aceasta trebuie să fie achitată și după momentul împlinirii
termenului - ex. – chiria restantă.

6. Aplicaţii practice
1. Dupa efectele pe care le produce, conditia poate fi:
a. Suspensiva si potestativa
b. Suspensiva si rezolutorie
c. Pozitiva si negativa.

2.Condiția - ca modalitate a obligațiilor civile :

a. Reprezintă un eveniment viitor și nesigur, de care depinde eficacitatea sau desființarea obligației;
b. Afectează doar executarea obligației;
c. Operează de drept.

3. Condiția este suspensivă :

a. Când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligației ;
b. Când îndeplinirea ei depinde exclusiv de voința debitorului;
c. Când îndeplinirea ei determină desființarea obligației.

4. Condiția potestativă simplă este :

a. Acel eveniment a cărui realizare sau nerealizare depinde exclusiv de voința uneia dintre părți;
b. Este aceea a cărei realizare depinde de un eveniment natural sau de voința unei terțe persoane nedeterminate;
c. Este acel eveniment a cărui realizare sau nerealizare depinde de voința unei părți și de un fapt exterior ori de
 voința unei persoane.

5. Obligația contractată sub o condiție suspensivă ce depinde exclusiv de voința debitorului:

a. Produce efecte numai intre partile contractului;
b. Nu produce niciun efect, fiind prohibită ope legis;
c. Poate fi o obligație pură, când evenimentul viitor și nesigur depinde atât de voința uneia dintre părți, cât și de un
element exterior acesteia.

6. Nu reprezintă condiție pur potestativă:

a. Clauza dintr- un contract de comodat prin care părțile prevăd încetarea în mod automat a acestuia, în momentul
încetării unui contract de livrare;
b. Clauza dintr-un contract de imprumut bancar, potrivit căreia majorarea ratei dobânzi ar putea fi posibilă în
cursul exercitării contractului în cazul în care rata practicată de catre banca națională s-ar schimba;
c. Condiția prevăzută într-un contract de împrumut potrivit căreia vânzarea unui apartament al împrumutaților ar
determina, la acea dată, restituirea împrumutului.

7. Obligația pentru un debitor de a plăti " când voi putea" constituie:

a. O obligație asumată sub condiție pur potestativă;
b. O obligație cu termen;
c. O obligație asumată sub condiție imposibilă, care este considerată ca fiind nescrisă.

8. Într-un contract, prevederea unei condiții suspensive, fără a fixa un termen,:

a. Conferă obligației un caracter perpetuu;
b. Contractul rămâne valabil atât timp cât condiția nu s-a împlinit;
c. Condiția se consideră neîndeplinită numai atunci când este sigur că evenimentul nu se va produce;

9. În cazul în care condiția suspensivă constă într-un eveniment care nu trebuie să se producă:
a. Condiția se consideră îndeplinită în situația în care debitorul obligat sub condiție împiedică realizarea ei;
b. Condiția se consideră neîndeplinită în situația în care debitorul obligat sub condiție împiedică realizarea ei;
c. Condiția se consideră îndeplinită dacă parțile au stipulat un termen în care evenimentul nu trebuie să se producă,
iar termenul s-a împlinit fară ca evenimentul să se producă.

10. În ceea ce privește renunțarea la condiție:

a. Aceasta este un beneficiu legal acordat numai părții în al cărei interes exclusiv a fost stabilită condiția;
b. Aceasta trebuie să aibă loc înainte de momentul realizării condiției sau, cel mai târziu, în același moment cu
realizarea condiției;
c. Dacă aceasta are loc, obligația se va transforma dintr-o obligație afectată de modalități într-o obligație pură și
simplă.

11. În cazul unei obligații afectate de o condiție suspensivă:

a. Dacă debitorul face plata înainte de momentul îndeplinirii condiției, acesta face o plată valabilă, dar poate cere
restituirea ei înainte de momentul îndeplinirii condiției;
b. Dacă debitorul face plata înainte de momentul îndeplinirii condiției, acesta face o plată datorată, dar poate cere
restituirea ei înainte de momentul îndeplinirii condiției ;
c. Dacă debitorul face plata înainte de momentul îndeplinirii condiției, acesta face o plată nedatorată și poate cere
restituirea ei înainte de momentul îndeplinirii condiției.

12. În cazul unei obligații afectate de o condiție suspensivă:

a. Pendente conditione, părțile nu pot opune compensația legală, ci numai pe cea convențională;
b. Pendente conditione, creditorul poate lua măsuri de conservare privind dreptul său, promovând, în acest sens, o
acțiune oblică sau o acțiune pauliană;
c. Deficiente conditione, în materie imobiliară, dreptul înscris sub condiție suspensivă se radiază dacă nu se
dovedește îndeplinirea condiției în termen de 5 ani de la înscrierea dreptului în cartea funciară.

13. În cazul unei obligații afectate de o condiție rezolutorie:

a. Pendente conditione, prescripția extinctivă începe să curgă din momentul în care se împlinește condiția;
b. Eveniente conditione, fructele culese de către proprietarul sub condție rezolutorie rămân ale acestuia și nu sunt
supuse restituirii;
c. Eveniente conditione, prestațiile deja executate în temeiul unor contracte cu executare succesivă vor trebui
restituite prin echivalent deoarece, restituirea în natură nu mai este posibilă.

14. În privința efectelor condiției suspensive, pendente conditione :

a. Creditorul nu poate cere executarea obligației;
b. Riscul pieirii fortuite a bunului este suportat de debitorul obligației de predare a bunului;
c. Pescripția extinctivă nu începe să curgă.

15. Reprezintă excepții de la caracterul retroactiv al condiției suspensive:

a. Prescripția extinctivă începe să curgă numai de la data îndeplinirii condiției;
b. Fructele culese de cel care a înstrăinat bunul rămân ale sale, deși dreptul său dispare cu efect retroactiv;
c. Actele de administrare realizate de către cel care a înstrăinat înainte de împlinirea condiției rămân valabile.

16. Dreptul dobândit sub condiție rezolutorie:

a. Poate fi transmis prin acte inter vivos, dar nu și prin acte mortis causa;
b. Va fi dobândit tot sub condiție rezolutorie;
c. Poate fi transmis prin acte inter vivos sau prin acte mortis causa.

17. Obligația asumată sub condiție :

a. Rezolutorie cazuală este nulă;
b. Pur potestativă din partea creditorului este valabilă;
c. Suspensivă pur potestativă din partea debitorului este valabilă

18. În cazul în care s-a realizat condiția rezolutorie:

a. Parțile trebuie să-și restituie prestațiile efectuate;
b. Actul juridic se consolidează retroactiv, afară de cazul in care părțile au prevăzut altfel;
c. Fructele care au fost culese de dobânditor trebuie restituite.

19. Este lovită de nulitate obligația asumată sub condiție:

a. Suspensivă potestativă simplă din partea promitentului;
b. Rezolutorie pur potestativă din partea donatorului;
c. Suspensivă pur potestativă din partea creditorului.

20. Din perspectiva dreptului subiectiv afectat de o condiție suspensivă, prescripția extinctivă poate începe să curgă:
a. De la data stabilită prin convenția parților;
b. De la data nașterii raportului juridic;
c. De la data realizării condiției suspensive.

21. Condiția:
a. Imposibilă, contrară legii sau bunelor moravuri, dacă este însăși cauza contractului atrage nulitatea relativă a
acesteia;
b. Până la proba contrară, se prezumă a fi rezolutorie, ori de câte ori, scadența obligațiilor principale precedă
momentul la care condiția s-ar împlini;
c. Este socotită îndeplinită dacă obligația este contractată sub condiția producerii unui eveniment într-un anumit
 termen, iar termenul s-a împlinit fără ca evenimentul să se producă.

22. În cazul termenului suspensiv prevăzut în favoarea debitorului:

a. Creditorul poate refuza, în mod legitim, primirea plății înainte de scadență;
b. Prescripția extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului;
c. Creditorul nu este îndreptățit să ia măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului său până la împlinirea
termenului.

23. Până la împlinirea termenului suspensiv stipulat în favoarea ambelor părți:

a. Nu se transferă dreptul de proprietate asupra bunului individual determinat, afară de cazul în care părțile au
prevăzut contrariul;
b. Creditorul nu este îndreptățit să ia măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului;
c. Creditorul nu îl poate obliga pe debitor să plătească.

24. Termenul :
a. Este un eveniment viitor și incert căruia îi este subordonată exigibilitatea unei obligații;
b. Dacă evenimentul este incert în ceea ce privește realizarea lui, suntem în prezența unei condiții, iar nu a unui
termen;
c. Este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadența obligației.

25. Termenul de grație :

a. Se acordă de instanță numai în favoarea debitorului, cu consimțământul creditorului, dar fară a se ține cont de
stipulațiile contractuale;
b. Nu poate fi acordat atunci când părțile au prevăzut în contract pacte comisorii de gradul III sau IV;
c. Nu poate fi acordat în cazul executării oricărei obligații, indiferent de izvorul sau de obiectul ei.

26. Termenul de grație:

a. Poate fi acordat de către creditor sau de instanța de judecată;
b. Este acordat la solicitarea creditorului sau a debitorului de către instanța de judecată;
c. Presupune întotdeauna o obligație exigibilă.

27. În ceea ce privește o obligație afectată de un termen suspensiv stipulat în favoarea debitorului:
a. Dacă debitorul face plata înainte de termen, acesta face o plată valabilă și nu mai poate cere restiuirea ei, cu
excepția situației în care plata anticipată a fost făcută din eroare sau în urma dolului sau violenței;
b. Creditorul nu poate cere niciodată debitorului să efectueze plata înainte de momentul împlinirii termenului;
c. Decăderea din beneficiul termenului a unui debitor solidar este opozabilă și celorlalți codebitori.

28. În ceea ce privește termenul judiciar:

a. Această operațiune juridică se realizează de către instanța de judecată conform regulilor de la ordonanța
președințială;
b. Această operațiune juridică presupune faptul că termenul de prescripție pentru introducerea cererii în acest sens
începe să curgă de la data încheierii contractului;
c. Poate fi menționat ca exemplu clasic termenul acordat în situația moratoriului legal.

29. În cazul unei obligații afectate de un termen suspensiv stipulat în favoarea debitorului, înainte de momentul
împlinirii termenului:
a. Creditorul poate lua orice măsură de conservare a dreptului său deoarece, actele de conservare sunt întotdeauna
utile dreptului;
b. datoria poate fi stinsă prin intermediul compensației convenționale;
c. creditorul nu poate opune debitorului compensația legală.
30. Termenul extinctiv:
a. Amână scadența obligației;
b. Determină stingerea obligației pentru viitor la momentul împlinirii lui;
c. Este, de exemplu, moartea credirentierului dintr-un contract de rentă viageră.

CURSUL 2 - OBLIGAȚIILE COMPLEXE

1. Obligațiile cu pluralitate de subiecte

1.1.Obligația divizibilă
1.2. Obligația indivizibilă
1.3. Obligația solidară
2. Obligațiile cu pluralitate de obiecte
2.1. Obligațiile conjuctive
2.2. Obligațiile alternative
2.3. Obligațiile facultative
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile,
Editura Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. OBLIGAȚIILE CU PLURALITATE DE SUBIECTE

De regulă, raportul juridic obligațional cuprinde un creditor și un debitor.

Pluralitatea de subiecte poate fi activă – când există mai mulți creditori și un singur
debitor; pasivă – când există mai mulți debitori și un singur creditor; mixtă – când există,
deopotrivă, atât mai mulți debitori, cât și mai mulți creditori.

În situația descrisă mai sus, regula este cea a divizibilității obligației, drepturile și
obligațiile se divid în funcție de numărul creditorilor și al debitorilor – art. 1424 Cod civil, iar
excepția se concretizează în prezența obligațiilor indivizibile și solidare.

1.1.Obligația divizibilă
Obligația divizibilă – este acel raport juridic obligațional cu pluralitate de subiecte în care
fiecare debitor și fiecare creditor este îndatorat, respectiv este îndreptățit numai la o parte a
prestației.
 1.1.1. Efecte

 În cazul în care există mai mulți debitori, fiecare dintre ei poate fi ținut și poate fi
urmărit numai pentru partea sa de datorie;
 În situația în care există mai mulți creditori, fiecare dintre aceștia poate să ceară
debitorului numai partea sa din creanță;
 Prezumția instituită de egalitate instituită de Codul civil la art. 1423 – debitorii
unei obligații indivizibile sunt ținuți față de creditor în părți egale, dacă din voința
părților sau din lege nu rezultă contrariul;
 Insolvabilitatea unuia sau a unora dintre debitori este suportată de către creditor;
 Punerea în întârziere a unui debitor sau întreruperea unei prescripții față de un
debitor nu produce efecte și față de ceilalți debitori;
 Plata efectuată de către un debitor nu determină diminuarea datoriei celorlalți
debitori.

1.2. Obligația indivizibilă

Este acel raport juridic obligațional cu pluralitate de subiecte al cărui obiect este
indivizibil prin natura sa sau prin convenția părților.

Indivizibilitatea naturală – intervine ca urmare a faptului că, prin natura sa, obiectul
prestației nu este susceptibil de divizare materială sau intelectuală.

Indivizibilitatea convențională – intervine ca urmare a voinței părților, prestația fiind

divizibilă prin natura sa, dar ca urmare a voinței părților este considerată indivizibilă.

Indivizibilitatea poate fi activă (mai mulți creditori) și pasivă (mai mulți debitori).

1.2.1. Indivizibilitatea activă – efecte

- De regulă, obligația indivizibilă activă este naturală.

 Oricare dintre creditori poate pretinde debitorului executarea în întregime a
datoriei;
 Riscul insolvabilității creditorului care a primit intreaga datorie de la debitor este
suportat de către ceilalți creditori;
 Indivizibilitatea activă nu încetează prin succesiune;
 Creditorii unei obligații indivizibile nu sunt prezumați a avea un mandat tacit
reciproc, de a acționa unii pentru ceilalți în privința creanței cu următoarele
excepții:
 suspendarea și întreruperea prescripției ce operează în raport cu unul
dintre creditori produc efecte și față de ceilalți;
  punerea în întârziere a debitorului de către unul dintre creditori profită
tuturor creditorilor;

 Obligația își păstrează caracterul indivizibil numai dacă executarea se face în

natură, iar nu prin echivalent, când obligația va deveni divizibilă.

1.2.2. Indivizibilitatea pasivă – efecte

- Poate fi, deopotrivă, naturală și convențională.
 Creditorul poate pretinde oricăruia dintre debitori executarea întregii datorii;
 Indivizibilitatea pasivă nu încetează prin succesiune;
 Între debitorii unei obligații indivizibile nu există și nu se aplică regula
reprezentării reciproce în sensul de a acționa unii pentru ceilalți în legătură cu
obligația comună, așa încât punerea în întârziere a unuia dintre debitori nu
produce efecte și împotriva celorlalți.
Ca situații de excepție de faptul că în ceea ce îi privește pe codebitorii indivizibili
nu se aplică regula reprezentării reciproce se înfățișează următoarele aspecte:
 Novația, remiterea de datorie, compensația sau confuziunea consimțită sau
care operează în privința unui debitor stinge obligația indivizibilă și ii
liberează față de creditor și pe ceilalți debitori, care rămân să plătească
debitorului față de primul echivalentul părților lor;
 Suspendarea și întreruperea prescripției ce operează față de unul dintre
debitorii obligației indivizibile produce efecte și față de ceilalți;
 Obligația își păstrează caracterul indivizibil numai dacă executarea se face
în natură, iar nu și în cazul în care aceasta se face prin echvalent, situație
în care obligația devine divizibilă.
 Indivizibilitatea nu subzistă nici în cazul restituirii prestațiilor executate în
temeiul unei obligații indivizibile, aceasta devenind o obligație divizibilă.

1.3. Obligația solidară

Aceasta este acel raport obligațional cu pluralitate de subiecte ce prezintă

particularitatea că oricare creditor solidar poate cere plata în întregime a datoriei sau oricare
debitor solidar este ținut la plata întregii prestații la care are dreptul creditorul.
Solidaritatea poate fi activă – mai multi creditori - sau pasivă – mai mulți debitori .
Izvorul solidarității poate fi legea sau voința părților.
Solidaritatea, de regulă, nu se prezumă.
 1.3.1. Solidaritatea activă - efecte

Își are izvorul numai într-un act jurdic și prezintă următoarele efecte:

 Oricare creditor este îndreptățit să pretindă de la debitor executarea integrală a

datoriei și poate da chitanță liberatorie pentru tot. Creditorul solidar care a primit
întreaga datorie va trebui să distribuie celorlalți creditori partea lor proporțională
din datorie;
 Riscul insolvabilității creditorului care a primit plata va fi suportat de către
ceilallți creditori;
 Debitorul, de regulă, poate plăti datoia oricăruia dintre creditori. Prin excepție, în
cazul în care creditorul este acționat în justiție de către unul dintre creditori, va
putea să plătească numai acestuia.
 Solidaritea încetează prin decesul unuia dintre creditorii solidari cu privire la
moștenitorii acestuia.
 În raporturile dintre creditorii solidarI funcționaează prezumția de mandat tacit
reciproc în gestionarea comună a intereselor comune în privința creanței. Ca
urmare a acestui lucru rezultă următoarele consecințe juridice:
 Punerea în întârziere de către unul dintre creditori pe unul dintre debitori
profită și celorlalți creditori solidari;
 Întreruperea sau suspendarea prescripției care operează în privința unuia
dintre creditori profită și celorlalți cocreditori;
 Hotărârea judecătorească obținută de unul dintre creditori împotriva
debitorului comun profită și celorlalți creditori solidari.
Compensația, confuziunea și remiterea de datorie ce operează în raporturile dintre debitor
și unul dintre creditorii solidari produce efecte numai în măsura părții de creanță ce revine celui
din urmă.

1.3.2. Solidaritea pasivă – efecte

Solidaritea pasivă își are izvorul fie în voința părților, fie în lege ( ex. – atunci când mai
multe persoane răspund pentru o faptă prejudiciabilă ele sunt ținute să răspundă solidar față de
cel prejudiciat ) și generează următoarele efecte:

 În raporturile dintre creditor și codebitorii solidari – efecte principale:

 Creditorul poate pretinde oricăruia dintre debitorii solidari plata întregiii datorii;
 Debitorul urmărit va putea opune creditorului, în apărare, două categorii de
excepții: personale sau comune tuturor debitorilor;
 Suspendarea și întreruperea prescripției față de unul dintre debitorii solidari
produce efecte și față de ceilalți codebitori solidari. Aceeași este soluția și în cazul
punerii în întârziere a unuia dintre codebitorii solidari.
  Compensația, confuziunea și remitrea de datorie dintre creditor și un debitor
solidar operează numai în limita părții de datorie a acestuia din urmă.
 Renunțarea la solidaritate produce efecte numai față de debitorul față de care a
fost făcută, acesta fiind ținut în continuare să plătească numai partea sa din datoie,
ceilalți fiind ținuți în continuare solidar la plata întregii datorii.

 În raporturile dintre creditor și codebitorii solidari – efecte secundare:

 Imposibilitatea de executare a obligației în natură din cauza faptei unuia sau a

unora dintre codebitorii solidari nu duce la stingerea solidarității;
 Hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari
profită și celorlalți codebitori;
 Hotărârea judecătorească pronunțată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu
are autoritate de lucru judecat și în ceea ce îi privește pe ceilalți debitori.

 În raporturile dintre codbitorii solidari – situația premisă – achitarea întregii datorii de

către unul dintre codebitorii solidari:

 Cel care achită întreaga datorie va avea dreptul să pretindă de la ceilalți codebitori
numai partea lor de datorie, între codebitorii solidari obligația își pierde beneficiul
solidarității, devenind divizibilă.
 Cel care a achitat întreaga datorie va beneficia de garanțiile reale sau personale
care au însoțit creanța creditorului;
 Insolvabilitatea unuia dintre codebitori va fi suportată de către ceilalți codebitori
proporțional cu partea lor de datorie;
 Debitorul urmărit pentru partea sa de datorie poate să opună mijloacele personale
de apărare, dar și pe cele comune pe care nu le-a opus creditorului.

1.3.3. Încetarea solidarității pasive

 Plata întregii datorii de către oricare dintre debitorii solidari;
 Remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare, renunțarea la
solidaritate care îi privește pe toți codebitorii;
 Moartea unuia dintre codebitorii solidari în ceea ce îi privește pe
moștenitorii acestuia.

2. OBLIGAȚIILE CU PLURALITATE DE OBIECTE

2.1.Obligațiile conjunctive

Acest tip de obligații cu pluralitate de obiecte se caracterizează prin faptul că obiectul

obligației debitorului este alcătuit din mai multe prestații, iar pentru stingerea datoriei sale,
debitorul trebuie să achite în mod cumulativ toate prestațiile – ex. un contract de schimb între un
imobil în Timișoara și unul în Recaș (imobile identice ca alcătuire fizică, dar diferite ca valoare),
contract în care copermutantul din Recaș pe lângă transmiterea dreptului de proprietate asupra
imibilului, pentru diferența de valoare dintre cele două imobile, trebuie să mai achite și o sultă
egalizatoare de valoare.
Obligațiile conjuctive reprezintă regula îm materia obligațiilor cu pluralitate de
obiecte. De la această regulă, Codul civil instituie două excepții, anume obligațiile alternative și
cele facultative.

2.2.Obligațiile alternative

Potrivit art. 461 alin. 1 Cod civil, obligația este alternativă atunci când are ca obiect două
prestații principale, iar executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga
obligație.

Dreptul de a alege între prestații aparține, de regulă debitorului, dar acesta poate să
aparțină și creditorului, dacă îi este acordat în mod expres sau dacă debitorul nu face alegerea în
termenul stipulat sau într-un termen rezonabil.

Dreptul de a alege are următoarele caractere juridice: este un drept irevocabil,

transmisibil moștenitorilor și indivizibil. – art. 1490 Cod civil

2.2.1. Efectele obligației alternative în cazul în care dreptul de alegere aparține

debitorului

 Dacă una dintre prestaţii a devenit imposibil de executat din culpa

debitorului, el este obligat să o execute pe cealaltă;
 Dacă ambele prestații devin imposibil de executat, iar imposibilitatea cu
privire la una se datorează culpei debitorului, el va fi ținut să execute
valoarea prestației care devenit ultima imposibil de executat;
 Dacă ambele prestații devin imposibil de executat din cauze fortuite,
debitorul este liberat de obligație, aceasta stingându-se, cu condiția ca
debitorul să nu fi fost pus în prealabil în întârziere.

2.2.2. Efectele obligației alternative în cazul în care dreptul de alegere aparține

creditorului

 Dacă doar una dintre prestații a devenit imposibil de executat, fără culpa
vreunei părți, creditorul este obligat să o primească pe cealaltă;
 Dăcă imposibilitatea de executare a uneia dintre prestații este imputabilă
creditorului, el poate fie să pretindă executarea celeilalte prestații,
 despăgubindu-l pe debitor pentru prejudiciile cauzate, fie să îl libereze pe
acesta de executarea obligației;
 Dacă debitorului îi este imputabilă imposibilitatea de a executa una dintre
prestații, creditorul poate cere fie despăgubiri pentru prestația imposibil de
executat, fie cealaltă prestație;
 Dacă debitorului îi este imputabilă imposibilitatea executării ambelor
prestații, creditorul poate cere despăgubiri pentru oricare dintre acestea;
 Dacă prestațiile devin amândouă imposibil de executat din cauze fortuite,
debitorul va fi liberat și obligația se va stinge, dacă debitorul nu a fost pus
în prealabil în întârziere.

2.3.Obligațiile facultative

Potrivit art. 1468 alin. 1 Cod civil, obligația este facultativă când are ca obiect o singură
prestație principală de care debitorul se poate libera însă executând o altă prestație.

2.3.1. Efecte
 Creditorul poate solicita numai executarea prestației principale, din
moment ce obligația are un singur obiect raportat la momentul încheierii
contractului – in obligatione;
 Alegerea între executarea prestației principale și a celei subsidiare aparține
numai debitorului;
 Dacă prestația principală devine imposibil de executat fără culpa
debitorului, acesta este liberat și obligația se va stinge;
 Dacă prestația principală devine imposibil de executat din culpa
debitorului, creditorul are dreptul la daune-interese.

3. Aplicaţii practice
I.
1. Consecințele diviziunii creanței între mai mulți debitori :

a. Fiecare creditor conjunct poate cere debitorului numai partea lui din creanță;
b. Dacă obligația este lovită de nulitate sau dacă a fost stinsă față de unul dintre debitori, ea va subzista față de
ceilalți, cu excepția situației în care cauza nulității sau stingerii este inerentă obligației și o desființează în
întregime;
c. Riscul insolvabilității unuia dintre codebitori nu este suportat de creditorul datoriei conjuncte.

2. Indivizibilitatea obligațiilor civile:

a. Este naturală când privește o obligație ce are ca obiect o prestație care prin natura sa este indivizibilă;
b. Este convențională când privește o obligație ce are ca obiect o prestație care prin natura sa este divizibilă, dar
care este artificial calificată drept indivizibilă, prin voința părților;
c. Nu se aplică obligației de garanție pentru evicțiune în vânzarea către mai mulți vânzători.
d.
3. Este o obligație divizibilă :
a. Obligația de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul unei obligații indivizibile;
b. Obligația de a executa prin echivalent o obligație indivizibilă.
c. Obligația de a da, de a constitui sau transfera un drept real, chiar dacă poartă asupra unui bun care nu poate fi
fracționat din punct de vedere material.

4. Solidaritatea pasivă :
a. Reprezintă o excepție de la regula divizibilității datoriei;
b. Se impune intre codebitorii obligației;
c. Nu se prezumă, ci trebuie să rezulte expres din lege sau din voința părților.

5. Din perspectiva efectelor solidarității dintre creditor si debitorii solidari:

a. Efectul principal al solidarității pasive este obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime, deși există
o pluralitate de debitori;
b. Creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de
diviziune;
c. Un creditor nu poate, în mod voluntar, să renunțe la solidaritatea prevăzută de lege, în favoarea unuia sau a
tuturor debitorilor săi.

6. Din perspectiva efectelor solidarității în raporturile dintre codebitori :

a. Debitorul solidar care a executat obligația nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine
fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului;
b. De regulă, obligația unui debitor solidar nu se împarte de drept între moștenitorii acestuia;
c. Pierderea ocazionată de insolvabilitatea unuia dintre codebitorii solidari se suportă de către ceilalți codebitori în
proporție cu partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei.

7. Obligația alternativă :
a. Are ca obiect două prestații principale, iar executarea uneia dintre acestea îl liberează pe debitor de întreaga
obligație;
b. Rămâne alternativă chiar dacă, la momentul la care se naște, una dintre prestații era imposibil de executat;
c. Nu poate avea ca obiect două prestații principale distincte.

8. Din perspectiva alegerii în obligațiile alternative civile:

a. Dreptul de alegere este rezervat creditorului, dacă s-a prevăzut expres acest drept;
b. Alegerea între prestațiile de executat o are, de regulă, debitorul;
c. Odată ce debitorul unei obligații alternative a ales, poate reveni asupra alegerii sale.

9. Obligația este facultativă :

a. Când are ca obiect o singură prestație principală de care debitorul se poate libera executând o altă prestație
determinată;
b. Când există o pluralitate de prestații în privința posibilității de a plăti;
c. Când creditorul nu poate cere decât executarea prestației care singură constituie obiectul obligației;

10. Spre deosebire de obligația alternativă:

a.Obligația facultativă presupune, in solutione, o prestație cu titlu principal și o prestație cu titlu subsidiar;
b. Pierderea lucrului prin caz fortuit stinge obligația facultativă
c. Întotdeauna, opțiunea de a alege din cadrul obligației facultative aparține debitorului, nu creditorului.

11. Dacă posibilitatea alegerii prestației ce se execută aparține debitorului, obligația alternativă produce următoarele
efecte:
a. Dacă la scadența datoriei debitorul nu alege prestația ce urmează să o execute, creditorul are dreptul de a cere
 executarea silită a oricăreia dintre prestații;
b. Dacă ambele prestații au devenit imposibil de executat, fără culpa debitorului, în mod fortuit și înainte ca
debitorul să fi fost pus în întârziere, obligația se stinge.
c. Dacă ambele prestații au devenit imposibil de executat din culpa debitorului, acesta va fi obligat să plătească
echivalentul celor două prestații imposibil de executat.

12. Dacă dreptul de alegere aparține creditorului, obligația alternativă produce următoarele efecte :
a. Dacă creditorului îi este imputabilă imposibilitatea de executare, el nu poate să pretindă executarea celeilalte
prestații;
b. Dacă obligația are ca obiect două prestații de a da un lucru cert și unul din lucruri a pierit fortuit, creditorul are
dreptul să pretindă transmiterea lucrului care există;
c. Dacă ambele prestații sunt imposibil de executat din culpa debitorului, creditorul poate cere plata prețului
oricăruia dintre ele.

13. În cazul obligațiilor indivizibile, în ipoteza indivizibilității active:

a. Punerea în întârziere a debitorului efectuată de unul dintre creditori produce efecte în beneficiul tuturor
b. Decesul unuia dintre creditori transformă obligația indivizibilă într-una divizibilă
C.Întreruperea prescripției ce operează în raport cu unul dintre creditori produce efecte și în beneficial celorlalți.

14. În ipoteza indivizibilității pasive:

a. Punerea în întârziere a unui debitor, de drept sau la cererea creditorului, produce efecte și împotriva celorlalți
debitori, ca o consecință a existenței unei prestații unice
b. Creditorul are posibilitatea să pretindă ca toți debitorii să efectueze plata în același timp
c.Legea prezumă debitorii gestionează obligația comună în temeiul unui mandate tacit reciproc.

15. În cazul solidarității active:

a. De regulă, debitorul poate plăti, la alegerea sa, oricăruia dintre creditori
b. Punerea în întârziere a debitorului efectuată de către unul dintre creditori produce efecte și în beneficiul celorlalți
creditori
c.Hotărârea judecătorească obținută de către un creditor într-un litigiu cu debitorul va produce efecte și față de
ceilalți creditori.

16. Renunțarea la solidaritate:

a. Este un beneficiu acordat de lege creditorului
b. Nu poate fi decât expresă
c. Determină transformarea obligației indivizibile intr-una divizibilă dacă a operat în favoarea unuia dintre debitori.

17. Obligațiile conjunctive:

a. Sunt reglementate în mod expres în Codul civil la art. 1461
b. Presupun o pluralitate de obiecte
c.Presupun, în vederea liberării debitorului de datorie, ca acesta să execute toate prestațiile la care este îndatorat.

18. Obligatiile alternative:

a. Presupun pluralitate de obiecte in solutionis
b. Imposibilitatea fortuita a prestatiei principale atrage stingerea acestora
c.Pot genera o optiune in favoarea debitorului sau chiar a creditorului.

19. Obligatiile alternative:

a. Sunt acele obligatii complexe care au ca obiect doua sau mai multe prestatii, iar, pentru a se libera de datorie,
debitorul trebuie să execute toate prestațiile
b. Sunt acele obligatii complexe care au ca obiect mai multe prestatii, iar, pentru a se libera de datorie, debitorul
trebuie să execute numai una dintre prestațiile principale
c. Conferă creditorului prerogative, la momentul scadenței, de a executa o parte dintr-o prestație și o altă parte din
cealaltă prestație.

20. Dreptul de alegere corespunzător obligației alternative este:

a. Un drept irevocabil
b. Un drept personal
c. Indivizibil.

II.

1. Primus a împrumutat 10.000 RON pentru demararea unei afaceri personale de la Secundus, Tertius și
Quartius, fiecare dintre creditori având cote egeale din creață.
Convenția fost încheiată printr-un înscris sub semnătură privată, iar termenul de scadență a fost fixat la
trei ani de la data încheierii contractului.
În contract, părțile au stipulat că banii împrumutați sunt producători de dobândă și că, la scadență, fiecare
dintre creditori va avea dreptul să ceară de la debitor întreaga sumă, iar acesta este ținut pentru întreaga sumă
față de oricare dintre ei.
La scadență, Primus le-a solicitat creditorilor o amânare a plății sau o eșalonare în rate a sumei pe care o
are de plătit.
Secundus și Tertius au fost de acord cu acest lucru, dar Quartius a cerut, în mod categoric, ca debitorul să
își execute obligația.
La numai trei zile de la data scadenței, Quartius l-a chemat în judecată pe Primus pentru o acțiune ce avea
ca obiect restituirea sumei împrumutate și a dobânzilor eferente.
Pârâtul nu a negat dreptul invocat de reclamant, dar a cerut instanței acordarea unui termen de grație
pentru executarea obligației.
La expirarea termenului de grație încuviințat de instanță, pârâtul a facut dovada că a achitat datoria lui
Tertius si Secundus depunând, în acest sens, chitanță liberatorie.
Instanța, ca urmare a achitării datoriei de către Primus celor doi debitori, a respins acțiunea ca fiind lipsită
de obiect.
Ulterior soluționării divergențelor generate de întâiul contract de împrumut, foștii creditori, Secundus,
Tertius și Quartius, au împrumutat de la Primus aceeași sumă de 10.000 RON, pentru o perioadă de doi ani.
În contract, părțile au prevăzut că suma este producătoare de dobânzi și că Primus are dreptul, la
scadență, să ceară de la oricare dintre debitori întreaga sumă, fiecare dintre ei fiind ținuți pentru întreaga datorie.
La un an de la data încheierii contractului, Primus, de comun acord cu Secundus, primește de la acesta
numai partea lui din creanță și dobânda aferentă, dându-i acestuia chitanță liberatorie în care menționează plata
făcută de Secundus reprezintă partea acestuia din datorie și că față de Secundus nu își mai păstrează beneficiul
de a-i cere întreaga datorie.
În momentul în care Tertius a solicitat același tratament din partea lui Primus, acesta l-a refuzat,
spunându-i că este obligat la toată suma ce a mai rămas de achitat după scăderea părții lui Secundus.
Datorită diferenței de tratament, Tertius s-a adresat instanței de judecată și a solicitat obligarea lui Primus
la primirea părții sale din datorie, motivând că, odată ce a renunțat la clauza din contract în favoarea lui
Secundus, trebuie să facă același lucru și cu ceilalți debitori.

Probleme de soluționat
1. Din punct de vedere al pluralității de subiecte, ce obligații se regăsesc în speță?
2. Este corectă prima soluție a instanței? Motivați răspunsul.
3. Avea dreptul Primus să primească de la Secundus numai partea lui din datorie? Ce reprezintă acceptarea
numai a părții din datorie corespunzătoare unuia dintre debitori?
4. Ce va decide instanța în cea de-a doua acțiune?

2. În data de 16 februarie 2014, Primus l-a împrumutat pe Secundus cu suma de 5000 RON, pentru o perioadă
de un an. De asemenea, în același contract, au prevăzut că, la momentul scadenței, debitor va urma să
plătească, în locul sumei de bani, la alegerea lui Primus, fie un proiector, fie un televizor.
Înainte cu două luni de scadență, biroul lui Secundus, în care se aflau cele două bunuri, proiectorul și
televizorul, a luat foc, în incendiu fiind distruse ambele bunuri.
În litigiul dintre debitor și societatea de asigurări, la care a fost asigurat biroul lui Secundus, s-a stabilit,
prin hotărâre devinitivă, că incendiul a fost cauzat de o țigară aprinsă aruncată într-un coș de gunoi și că, în
legătură cu acest fapt, Secundus a recunoscut că, înainte de a părăsi biroul, a aruncat un rest de tigară aprinsă în
coșul de gunoi, fără să conștientizeze, pe moment, consecințele.
La momentul scadenței, Primus i-a cerut lui Secundus să achite prețul televizorului.
Secundus a refuzat orice plată, susținând că este exonerat de aceasta deoarece bunurile la care era
îndatorat au pierit dintr-un caz fortuit.
Creditorul s-a adresat instanței.

Probleme de soluționat

1. Ce fel de obligație s-a născut în sarcina lui Secundus?

2. Ce va decide instanța?
3. Care ar fi soluția instanței în ipoteza în care dreptul de a alege ar aparține debitorului?
4. Cum ar decide instanța dacă imposibilitatea executării uneia dintre prestații s-ar datora culpei
creditorului?
5. Transformați obligația din speță într-o obligație facultativă și arătați cum va decide instanța în această
situație.
CURSUL 3 – TRANSMITEREA ȘI TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR

1. Noțiune. Modalități. Reglementare

2. Cesiunea de creanță
3. Cesiunea de contract
4. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile,
Editura Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Noțiune. Modalități. Reglementare

Transmiterea și transformarea obligațiilor se concretizează prin modificările ce intervin în

ființa obligațiilor, fără ca acestea să determine, în mod definitiv, stingerea obligațiilor.
Sunt modalități de transmiterre a obligațiilor: cesiunea de creanță (art. 1566-1586 Cod
civil), cesiunea de contract, subrogația personală, preluarea datoriei.
Transformarea obligațiilor se realizează prin intermediul novației.

2. Cesiundea de creanță

2.1.Noțiune

Cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite creditorului
cesionar o creanță asupra unui terț, respectiv debitorul cedat.
Părțile contractului cesiunii de creanță sunt creditoruil cedent și creditorul cesionar.
Debitorul cedat este terț în raport cu operațiunea cesiunii de creanță.

2.2.Domeniul de aplicare

Cesiunea de creanță este un contract, rațiune pentru care orice altă operațiune care nu este
realizată pe cale contractuală nu este calificată ca fiind cesiune de creanță.
Prin raportare la obiectul cesiunii d creanță, pot face obiectul acestei operațiuni orice fel
de creanțe, indiferent de obiectul lor.
În acest sens este consacrat principiul liberei cesibilități a creanțelor.
Excepțiile de la acest principiu vizează așa numitele creanțe incesibile:
 Creanțele care sunt declarate netransmisibile prin lege – ex. - creanțele de
întreținere în ceea ce îl privește pe creditor;
  Creanțele având ca obiect o altă prestație decât plata unei sume de bani, dacă, prin
efectul transmisiunii, obligația va fi în mod substanțial mai oneroasă – ex. –
situația contractului de antrepriză
 Creanțele în care există o convenție în acest sens între părțile raportului juridic
inițial care demonstrează în legătură cu acest aspect un interes legitim. Totuși,
chiar și în prezența unei astfel de clauze, creanța va fi oricum transmisibilă în
următoarele situații: debitorul a renunțat la cesiune; inalienabilitatea creanței nu a
fost expres stipulată în contract, iar cesionarul nu a cunoscut și nu a trebuit să
cunoască incesibilitatea creanței la momentul cesiunii de creanță; cesiunea
privește o creanță ce are ca obiect o sumă de bani.

2.3.Funcțiile cesiunii de creanță

 Funcția translativă;
 Funcția de instrument de plată;
 Funcția de instrument de credit;
 Funcția de garanție.

2.4. Condițiile de fond și de formă ale cesiunii de creanță

2.4.1. Condițiile de fond

Fiind un contract, cesiunea de creanță trebuie să îndeplinească toate condițiile

generale de fond ale oricărui contract, anume capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.
La acestea se adaugă și condițiile de fond specifice contractelor prin care se realizează efectiv
cesiunea de creanță – ex. – vanzare, donație etc.

2.4.2. Condițiile de formă

Cesiunea de creanță este un contract consensual și nu presupune nici o formalitate de

formă.
Sunt excepții de la acest principiu următoarele situații:
 Cesiunea cu titlu gratuit – forma autentică cerută în cazul contractului de
donație;
 Dacă creanță este legată în mod esențial de persoana creditorului, atunci este
necesar consimțământul debitorului cedat;
 În ipoteza creanțelor grevate de o stipulație de inalienabilitate convențională
este nevoie de consimțământul beneficiarului interdicției de înstrăinare.
 2.5.Condițiile de efectivitate a cesiunii de creanță

Sunt condiții de efectivitate a cesiunii de creanță următoarele:

 Acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris cu dată certă;
 Notificarea scrisă a cesiunii de către cedent sau cesionar pe suport de hârtie sau în
format electronic, cu condiția să fie suficient de specifică și să arate identitatea
cesionarului, creanța cedată și să solicite debitoului plata directă;
 Înscrierea în Arhiva electronică în cazul universalității de creanțe actuale sau
viitoare, pentru a se realiza opozabilitatea față de terți, cu excepția debitorului față
de care trebuie realizate formalitățile specifice de opozabilitate, această înscriere
în Arhivă nefiind suficientă;
 Cererea de chemare în judecată, aceasta implicând în mod intrinsec realizarea
unei notificări;
 Notarea în cartea funciară.
Opozabilitatea cesiunii de creanță față de fidejusor se realizează prin acceptare sau prin
notificare, ca și față de debitor, cu condiția ca acestea să fie realizate personal față de fidejusor.

2.6.Efectele cesiunii de creanță

2.6.1. Efectele între părți

 Transferul dreptului de creanță din patrimoniul cedentului în cel al cesionarului;

-creanța se transmite aşa cum a existat în patrimoniul cedentului, cu toate drepturile,
accesoriile și garanțiile ce însoțesc creanța;
-transmiterea se realizaează la valoarea nominală a creanței, independent de prețul
cesiunii de creanță;
-cedentului îi incumbă obligația de a preda cesionarului înscrisul constatatator al
creanței;
 Obligația de garanție pentru existența actuală și valabilă a creanței și a accesorilor
sale la momentul cesiunii, în cazul cesiunii cu titlu oneros;
- Această obligație nu o presupune și pe cea de a garanta solvabilitatea debitorului
cedat. În acest sens, cedentul își poate asuma în mod expres această îndatorire.
- În cazul cesiunilor cu titlu gratuit această obligație nu există din oficiu, ea trebuie
să fie asumată în mod expres.
 Obligația de a răspunde pentru evicțiune.

2.6.2. Efectele față de terți și între terți

 Efectele înainte de notificare sau acceptare
 Înainte de acest moment cesiunea de creanță este inopozabilă debitorului cedat, acesta
putând să se libereze plătindu-i cedentului;
  Debitorul cedat poate invoca modalitățile de stingere a datoriei față de cedent și poate
opune prescripția extinctivă.
 Efectele după notificare sau acceptare
 Debitorul cedat devine debitorul exclusiv al cesionarului și nu mai poate face
plata cedentului;
 Debitorul cedat poate opune cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le
putea invoca împotriva cedentului;
 Debitorul cedat poate opune cesionarului plata făcută cu bună-credință unui
creditor aparent;
 Debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin înscris cu dată certă nu mai poate
opune cesionarului compensația pe care o putea opune cedentului;
 În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiași creanțe este preferat cel care
și-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indifirent de data cesiunii sau de data comunicării
acesteia la arhivă;
 Până la notificarea sau acceptarea cesiunii de către debitor, creditoriii cedentului
pot urmări creanța cedentului ca făcând parte din gajul lor general.

3. Cesiunea de contract
3.1. Noțiune

Cesiunea de contract se concretizează în contractul încheiat între o parte, numită

contractant cedent, a unui contract aflata în curs de executare, numit contract cedat, și un
terț față de acest contract, numit contractant cesionar, prin care se convine la
transmisiunea drepturilor și a obligațiilor contractuale, respectiv a poziției contractuale,
asupra și față de contractantul din contractul inițial, numit contractant cedat, și care are ca
efect atât transmisiunea acestor drepturi și obligații, cât și liberarea contractantului
cedent, sub condiția existenței consimțământului contractantului cedat la această
operațiune.

3.2.Tipuri
 Cesiunea de contract cu titlu principal – acordul tripartit; convenție bilaterală;
cesiune de contract a cărei efectivitate să fie asigurată de consimțământul
anticipat al contractantului cedat;
 Cesiunea de contract cu titlu accesoriou – prin înstrăinarea unui bun mobil sau
imobil care face obiectul unui contract – art. 1811 Cod civil – situația
contractului de locațiune;
 Prin exprimarea unei prerogative recunoscute legal – ex. – situația presupusă
de dreptul de preemțiune în care preeemptorul preia poziția contractuală a
cumpărătorului.
 În funcție de izvor se mai distinge între cesiunea convențională și cea legală, iar în funcție
dacă cedentul este liberat sau nu de obligațiile contractuale, se distinge între cesiunea perfectă și
cea imperfectă.

3.3.Condiții de validitate și de efectivitate

În ceea ce privește condițiile de fond ale cesiunii de contract, acestea sunt pe de o parte
cele generale ale oricărui contract, capacitate, consimțământ, obiect și cauză, iar, pe de altă parte,
condițiile de fond impuse de operațiunea jurdică prin care se realizează cesiunea de contract.

În ceea ce privește condițiile de formă, cesiunea de contract este un contract consensual,

cu excepția cazului în care legea impune o anume formă pentru contractul cedat, caz în care și
cesiunea de contract trebuie să respecte aceeași formă, sub sancțiunea nulității absolute a cesiunii
de contract.

Condițiile de efectivitate a cesiunii de contract se concretizează în:

- consimțământul contractantului cedat, exteriorizat în aceeași formă cerută pentru
cesiunea de contract;
- prestațiile din contractul inițial să nu fie încă integral executate.

3.4.Efectele cesiunii de contract

 Până la momeNtul exprimării consimțământului din partea contractantului cedat

sau în lipsa exprimării acestuia
 Între părți: - efectul translativ al raportului obligațional;
- obligația de garanție cu privire la validitatea contractului
inițial.
 Față de contractantul cedat – cesiunea de contract nu produce nici un
efect, contractantul cedat păstrându-și raporturile juridice cu contractantul
cedent.
 După exprimarea consimțământului contractantului cedat
 Între părți se păstrează aceleași efecte ca și înainte de momentul
exprimării consimțământului contractantului cedat;
 Contractantul cedent, de principiu, va fi liberat de raporturile juridice pe
care le avea cu contractatul cedat;
 Contractantul cedat poate invoca împotriva cesionarului toate excepțiile ce
rezultă din contractul cedat, cu excepția celor personale ce rezultă din
raporturile sale cu cedentul;
 Granțiile în favoarea cedatului se mențin;
  Garanțiile în favoarea cedentului se sting, dacă terții nu consimt la
menținerea lor;
 Garanțiile legale asupra bunurilor cedentului se mențin.

4. Aplicaţii practice

1. Cesiunea de creanță :
a. conferă cesionarului dreptul de a pretinde debitorului cedat valoarea nominală a creanței, chiar atunci când
cesionarul a plătit cedentului o sumă mai mare decât această valoare;
b. este lovită de nulitate absolută ori de câte ori creanța a fost cesionată anterior unei alte persoane;
c. poate fi atacată de creditorii chirografari ai cedentului, cu excepția cazului în cazul în care a devenit opozabilă
prin notificare debitorului cedat;

2. Cesiunea de creanță :
a. este opozabilă numai debitorului cedat dacă acceptarea se face prin act sub semnătură privată;
b. poate îmbrăca forma unui contract de schimb;
c.de principiu, nu este valabilă fără acordul debitorului cedat.

3. În materia cesiunii de creanță :

a. poprirea instituită de un terț anterior publicității notificării indisponibilizează creanța în sensul că o cesiune a
acestei creanței nu va fi opozabilă creditorului popritor;
b. creditorii cedentului pot urmări creanța transmisă prin cesiune până la data efectuării publicității notificării sau
acceptării prin înscris cu dată certă, după acest moment, creanța nu mai face parte din gajul general al creditorilor
chirografari, iar cesiunea le va fi opozabilă, cu excepția promovării cu succes a unei acțiuni pauliene;
c. compensația invocată de debitorul cedat anterior notificării sau acceptării prin înscris cu dată certă rămâne fără
efecte.

4. Ca efect al cesiunii de creanță :

a. cedentul garantează existența creanței și a accesoriilor sale, la momentul cesiunii, dacă prin convenție părțile nu
au stabilit contrariul;
b. cedentul are obligația de garanție în limita valorii nominale a creanței atunci când cesiunea s-a realizat cu titlu
oneros;
c. creanța se transferă în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile sale, de la momentul notificării debitorului.

5. Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care :

a. acceptă cesiunea printr-un înscris autentic;
b. acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;
c. primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea
cesionarului, creanța cedată și obligația debitorului de a plăti cesionarului.

6. În materia cesiunii de creanță :

a. cesiunea unei universalități de creanțe, actuale sau viitoare, devine opozabilă atât terților, cât și debitorilor de la
data înscrierii cesiunii în arhivă;
b. cesionarul poate pretinde tot ceea ce primește cedentul de la debitor, chiar dacă cesiunea nu a fost făcută încă
opozabilă debitorului;
c. consimțământul debitorului la cesiune nu este cerut decât atunci când creanța este legată în mod esențial de
persoana creditorului.

7. Cesiunea de creanță :
a. ce are obiect o altă prestație decât plata unei sume de bani poate fi realizată numai dacă cesiunea nu face ca
obligația să fie, în mod substanțial, mai oneroasă;
b. ce are ca obiect o sumă de bani, nu produce efecte în privința debitorului dacă cesiunea a fost interzisă prin
convenția dintre cedent și debitor;
c. este opozabilă și fideiusorului din momentul în care formalitățile prevăzute pentru opozabilitatea cesiunii au fost
îndeplinite față de debitor.

8. Este validă cesiunea de creanță :

a. numai atunci când ea se realizează pe cale convențională;
b. și atunci când se realizează pe calea unei transmisiuni universale sau cu titlu universal;
c. și atunci când ea se realizează pe calea unei succesiuni testamentare, printr-un legat cu titlu particular;

9. Pot face obiectul unei cesiuni de creanță :

a. creanțele afectate de modalități;
b. creanțele născute dintr-un delict;
c. creanțele viitoare și cele eventuale.

10. Principiul liberei cesibilități a creanțelor este atenuat de următoarele excepții :

a. nu pot face obiectul cesiunii creanțele având ca obiect sume de bani;
b. nu pot face obiectul cesiunii creanțele ce nu sunt declarate netransmisibile prin lege;
c. nu pot face obiectul cesiunii creanțele având ca obiect altă prestație decât plata unei sume de bani, dacă prin
efectul transmiterii obligația va fi substanțial mai oneroasă.

11. Opozabilitatea cesiunii față de debitorul cedat și față de terții interesați se poate realiza :
a. prin acceptarea cesiunii de către debitor printr-un înscris care trebuie să aibă dată certă;
b. prin notificarea cesiunii către debitor, fără a interesa cum este întocmită notificarea;
c. prin înscrierea în arhiva electronică, în cazul cesiunii unei universalități de creanțe.

12. În privința debitorului, în prezența unei convenții a acestuia cu cedentul, prin care este interzisă sau limitată
cesiunea de creanță, cesiunea de creanță dintre cedent și cesionar :
a. nu produce niciodată efecte ;
b. produce efecte doar dacă debitorul a consimțit la cesiune, iar cesiunea privește o creanță ce are ca obiect o
sumă de bani;
c. produce efecte doar dacă interdicția nu este expres menționată în inscrisul constatator al creanței, iar cesionarul
nu a cunoscut și nu trebuia să cunoască existența interdicției la momentul cesiunii.

13. Cesiunea de creanță produce efecte față de debitorul cedat :

a. din momentul acceptării prin înscris cu dată certă sau notificării, în condițiile legii, a cesiunii de creanță acesta;
b. din momentul încheierii contractului între cedent și cesionar;
c. din momentul înțelegerii verbale între cedent și cesionar.

14. Efectele cesiunii între debitorul cedat și cesionar, după îndeplinirea cerințelor de publicitate a cesiunii sunt:
a. debitorul cedat poate opune cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva
cedentului;
b. debitorul cedat poate opune cesionarului plata făcută cu bună-credință unui creditor aparent;
c. debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin înscris cu dată certă poate opune cesionarului compensația pe care
o putea opune cedentului.

15. Obligația de garanție pe care o are cedentul față de cesionar, în cazul cesiunii de creanță ce se face cu titlu
oneros, presupune :
a. cedentul să răspundă față de cesionar de existența actuală și valabilă a creanței și accesoriilor sale;
b. cedentul să răspundă față de cesionar pentru solvabilitatea debitorului cedat;
c. cedentul să răspundă față de cesionar pentru evicțiune, dacă aceasta a fost cauzată de fapta personală a
cedentului sau de fapta personală a cedentului alături de fapta unui terț.

16. Obligația transmisiunii integrale a creanței naște în sarcina cedentului :

a. obligația de a remite o copie legalizată de pe înscrisul ce atestă creanța;
b. obligația de garanție;
c. obligația de a preda cesionarului înscrisul constatator al creanței, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale
creanței.

17. Ca efect al cesiunii sale, creanța se transmite :

a. împreună cu toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată;
b. împreună cu drepturile de garanție (fideiusiune, gaj, ipotecă, privilegiu);
c. fără accesoriile acesteia, respectiv dobânzile devenite scadente la data cesiunii sau cele viitoare.

18. în cazul cesiunilor succesive :

a. debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi;
b. în raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleași creanțe este preferat cel care și-a înscris mai întâi cesiunea la
arhivă, indiferent de data cesiunii;
c. debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii pe care a acceptat-o mai întâi, doar printr-un înscris autentic,
chiar dacă un alt cesionar i-a făcut anterior opozabilă cesiunea prin notificare, în condițiile legii.

19. Cedentul cu titlu gratuit :

a. în lipsă de stipulație contrară, garantează existența creanței la data cesiunii;
b. în lipsă de stipulație contrară, nu garantează nici măcar existența creanței la data cesiunii;
c. are întotdeauna obligația de a garanta existența creanței la data cesiunii.

20. Cedentul cu titlu gratuit:

a. va răspunde pentru garanția pentru evicțiune în cazul în care evicțiunea provine din faptul său personal;
b. va răspunde în temeiul garanției pentru vicii ascuns dacă a cunoscut starea de insolvabilitate a debitorului cedat
la momentul încheierii cesiunii de creanță și a ascuns acest lucru cesionarului;
c. răspunde pentru garanția pentru evicțiune și pentru vicii ascunse întocmai ca și în cazul unei cesiuni cu titlu
oneros, în limita sarcinii prevăzute în contractul de cesiune dacă donația cesiunii a fost făcută cu sarcină.

1. Pot fi părți ale cesiunii de contract:

a. contractantantul cedend, contractantul cesionar și contractantului cedat;
b. contractantantul cedend și contractantul cesionar;
c. numai contractantantul cedend și contractantul cesionar.

2. Cu titlu principal, cesiunea de contract are loc prin:

a. convenția bilaterală între contractantantul cedend și contractantul cesionar;
b. înstrăinarea unui bu ce face obiect al unei locațiuni, în situația in care se impune respectarea unei obligații
scriptae in rem;
c. în situația în care efectivitatea cesiunii este asigurată de exprimarea consimțământului anticipat din partea
contractantantului cedat.

3. Sunt condiții de fond ale cesiunii de contract și următoarele:

a. capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza;
b. condițiile de fond presupuse de actul juridic prin care se materializează cesiunea de contract;
c. consimțământul contractantului cedat, în cazul unei cesiuni de contract bilaterale între contractantul cedent și
cel cesionar.

4. Pot face obiect al unei cesiuni de contract următoarele contracte:

a. un contract de antrepriză;
b. un contract de închiriere a unei locuințe;
c. o promisiune de cumpărare.

5. Cesiunea de contract:
a. este de principiu, o convenție consensuală;
b. dobândeste caracter solemn dacă legea a impus forma scrisă pentru validitatea contractului cedat;
c. dobândeste caracter solemn dacă legea a impus forma înscrisului autentic pentru validitatea contractului cedat.

6. Pentru a deveni efectivă, cesiunea de contract:

a. presupune exprimarea consimțământul contractantantului cedat în legătură cu cesiunea de contract;
b. este necesar ca prestațiile să nu fie încă integral executate la momentul încheierii cesiunii de contract;
c. este necesar ca aceasta să fie perfectă, respectiv să ducă la eliberarea contractantului cedent.

7. În lipsa consimțământului contractantului cedat, cesiunea de contract:

a. nu produce efecte nici față de părți, nici față de contractantul cedat;
b. nu poate să opereze efectul translativ al raportului obligațional între părți;
c. va naște, oricum, în privința contractantului cedent, obligația de garanție pentru validitatea contractului cedat la
momentul cesiunii.

8. În cazul în care este supus cesiunii de contract un contract de arendare:

a. consimțământul contractantului cedat și cesiunea de contract trebuie să îmbrace forma scrisă;
b. consimțământul contractantului cedat și cesiunea de contract se supun principiului consensualismului;
c. consimțământul contractantului cedat și cesiunea de contract trebuie să îmbrace forma autentică, deoarece
contractul de arendare este un contract solemn.
9. Termenul de 15 zile pe care îl are la îndemână contractantul cedat să acționeze împotriva cedentului începe să
curgă, după caz:
a. de la momentul în care cesionarul nu și-a executat obligația;
b. de la momentul în care contractantul cedat a aflat despre neexecutarea obligației din partea cesionarului;
c. de la momentul în care contractantul cedat își da consimțământul în legătură cu cesiunea de contract.

10. Ca efecte ale cesiunii de contract sunt și următoarele:

a. menținerea, în favoarea cesionarului, a garanțiilor ce au fost constituite de terți, în contractul cedat, în vederea
executării obligațiilor de către contractantul cedat;
b. menținerea garanțiilor legale;
c. menținerea garanțiilor consimțite de terți în favoarea cedentului, în lipsă de stipulație contrară din partea
acestora.
11. Declarația de consimțământ a contractantului cedat:
a. trebuie să îmbrace forma de valabilitate cerută pentru nașterea valabilă a contractului cedat;
b. poate să fie anticipată sau ulterioară cesiunii de contract;
c. poate fi cuprinsă în chiar în contractul de cesiune.

Modulul de curs II

CURSUL 4 - TRANSMITEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

1. Subrogația în drepturile creditorului prin plata creanței

2. Preluarea datoriei
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h

Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Subrogația în drepturile creditorului

1.1.Noțiune. Funcții. Feluri

În calitate de mijloc de transmitere a obligațiilor subrogația constă în înlocuirea

creditorului dintr-un raport juridic obligațional – subrogant, accipiens – cu o altă persoană, care,
plătind datoria debitorului, devine creditor al acetuia din urmă – subrogat, solvens – dobândind
toate drepturile creditorului plătit.

Subrogația îndeplinește două funcții esențiale, respectiv cea de modalitate de plată și cea
de modalitate de transmitere a creanței.
Sunt persoane care au interes să facă plata si să beneficieze de instituția subrogației:
codebitorul solidar, fidejusorul sau chiat un terț dezinteresat.

În ceea ce privește felurile subrogației, în funcție de izvorul ei, subrogația este

convențională și legală, iar, în funcție de întinderea ei, subrogația este totală sau parțială.
Subrogația trebuie să fie expresă, adică efectul subrogator să fie expres menționat în act
și, pentru opozabilitate, trebuie să fie constată printr-un înscris.

1.2. Subrogația convețională consimțită de către creditor

Subrogația consimțită de către creditor ia naștere prin acordul de voință dintre creditorul
inițial și terțul plătitor.
 Pentru nașterea valabilă a acesteia nu este nevoie de consimțământul debitorului, orice
stipulație contrară fiind considerată nescrisă.
Subrogația trebuie să fie concomitentă cu plata deoarece, dacă este făcută ulterior plății,
obligația nu mai există, iar, dacă este realizată înainte de plată, are loc o cesiune de creanță, iar
nu o subrogație consimțită de creditor.

1.3.Subrogația convențională consimțită de către debitor

În acest caz, subrogația are loc prin acordul de voință ăntre debitor și terț, de la care
debitorul se împrumută pentru a-l plăti pe creditor, subrogând pe terțul împrumutător în
drepturile creditorului inițial.
Pentru a se naște în mod valabil, nu este necesar consimțământul creditorului.

1.3.1. Condiții
 Actul de împrumut și chitanța de plată a datoriei trebuie să îmbrace
forma înscrisului cu dată certă;
 În actul de împrumut să se stipuleze expres că debitorul a împrumutat
suma de bani pentru a face plata datoriei sale față de creditor;
 În chitanța de plată să se arate expres că plata s-a făcut cu suma
împrumutată de debitor de la terț.

1.4.Subrogația legală

Subrogația legală este prevăzută de lege și operează de plin drept, fără să fie nevoie de
consimțământul debitorului sau al creditorului în acest sens:

 În folosul celui care, fiind el îsuși creditor al aceluiași debitor, plătește unui alt
creditor, care are preferință – ex. – un creditor chirografar plătește unui creditor
ipotecar și se subrogă în drepturile acestuia;
 În folosul celui care, dobândind un bun ce face obiectul unei garanții asupra
acestuia (ipoteca, gaj), plătește pe titularul acesteia pentru a preîntâmpina
urmărirea bunului și a-l păstra în patrimoniul său;
 În folosul celui care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are
interesul să stingă datoria și îl plătește pe creditor – ex. – codebitorul solidar,
fidejusorul;
 În folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile moștenirii;
 Alte cazuri prevăzute de lege.
 1.5.Efectele subrogației

 Datoria debitorului se va stinge față de creditorul inițial;

 Subrogatul ia locul creditorului inițial și poate exercita toate drepturile și
acțiunile acestuia împotriva debitorului;
 Subrogatul beneficiază de toate garanțiile care însoțesc creanța;
 Subrogatul mai are împotriva debitorului și o acțiune proprie izvorâtă din
mandat, gestiune de afaceri sau îmbogățire fără justă cauză;
 Debitorul va putea opune subrogatului mijloacele de apărare ce le avea
împotriva creditorului inițial.

2. Preluarea de datorie

2.1.Noțiune

Preluarea de datorie este operațiunea juridică prin care un debitor, numit debitor cedent,
transmite datoria sa unei alte persoane, numită debitor cesionar, care se obligă, în principiu, față
de creditorul cedat.

2.2. Condiții

 Existența unei datorii vechi care se transmite debitorului cesionar cu toate

accesoriile și garanțiile, cu excepția celor consimțite de terți în lipsa acordului
acestora, și cu toate mijloacele de apărare și garanțiile ce o însoțesc;
 Debitorul cesionar poate să rămână singurul îndatorat, debitorul cedent fiind
liberat, însă numai dacă există acordul expres al creditorului cedat în acest sens;
 Din punct de vedere al convenției de preluare a datoriei, aceasta se poate realiza
în mod valabil prin acordul de voințe intervenit exclusiv între debitorul cesionar și
debitorul cedent, fără a fi necesar consimțământul creditorului cedat, dar în lipsa
consimțământului acestuia din urmă, transferul datoriei nu îi va fi opozabil;
 Transformarea parțială a raportului juridic obligațional prin stingerea garanțiilor
consimțite de fidejusori sau de terți pentru a garanta executarea obligației inițiale,
în cazul în care aceștia nu și-au dat acordul la preluarea de datorie.

2.3. Modalități directe de preluare a datoriei

A. Prin contract încheiat între debitorul inițial – debitorul cedent - și noul debitor –
debitorul cesionar
Preluarea de datorie se realizează prin acordul de voințe între debitorul cedent și debitorul
cesionar.
 Pentru a-i fi opozabilă creditorului, preluarea de datorie trebuie comunicată acestuia
printr-un act similar notificării. În situația în care creditorul nu răspunde în termenul rezonabil
acordat de către debitorul cedent sau de către cel cesionar, funcție de cel care face comunicarea
preluării de datorie, preluarea de datorie se consideră refuzată.

Efecte:
 Până la acordul creditorului sau în caz de refuz al acestuia
 Între părți se aplică principiul forței obligatorii, acestea putând modifica sau
înceta contractul;
 Debitorul cedent rămâne debitor al creditorului;
 Între părți preluarea de datorie produce efecte, debitorul cesionar fiind ținut să
execute la timp obligația preluată;
 De principiu, creditorul nu poate cere debitorului cesionar să execute obligația
preluată față de el însuși, cu excepția cazului în care există prevedere expresă în
acest sens în contractul de preluare de datorie sau prin intermediul acțiunii oblice.

 După acordul creditorului

 De principiu, debitorul cesionar îl înlocuiește pe debitorul cedat, acesta din urmă
fiind liberat de datorie. În cazul în care la data la care are loc preluarea de datorie,
debitorul cesionar era insolvabil, iar creditorul nu a cunoscut acest aspect, efectul
liberator al debitorului cedent nu se produce. De asemenea, efectul liberator nu se
va produce în situația în care părțile au convenit acest lucru, creditorul având în
această ipoteză doi debitori.
 Împotriva debitorului cesionar, creditorul poate folosi toate drepturile pe care le
avea împotriva debitorului cedent;
 Debitorul cesionar va putea invoca împotriva creditorului toate apărările și
excepțiile pe care putea să le invoce și debitorul cedent, cu câteva excepții:
mijloacele de apărare din raportul juridic dintre el și debitorul cedent; mijloacele
de apărare personale cedentului;compensația dintre debitorul cedent și debitorul
cedent.
 Garanțiile consimțite de debitoul inițial și care pot fi despărțite de persoana
acestuia, anume gajul, ipoteca, se mențin în totalitate;
 Garanțiile consimțite de terți se sting, cu excepția cazului în care terții au
consimțit la menținerea lor.

B. Prin contract realizat între creditor și noul debitor

Odată încheiată convenția, efectul translativ al datoriei în sarcina noului debitor se

realizează fără nici o altă formalitate, debitorul inițial fiind înlocuit de cel nou, cu excepția
cazului în care cel din urmă era insolvabil la data încheierii convenției și creditorul nu cunoștea
acest lucru.
Efectele în acest caz sunt aceleași ca și cele prezentate la ipoteza A.

Ineficacitatea preluării de datorie - are ca efect renașterea obligației inițiale cu toate

acccesoriile sale, cu rezerva drepturilor dobândite de terții de bună-credință.

2.4. Modalități prin care se realizează indirect cesiunea de datorie

Preluarea de datorie realizată în mod indirect poate avea loc prin intermediul stipulației
pentru altul; ca accesoriu al transmiterii unui bun – situația contractului de locațiune prevăzută de
art. 1811 Cod civil, situația dobânditorului unui bun asigurat care este ținut să respecte contractul
de asigurare încheiat de autorul său, situația presupusă de obligațiile reale care se transmit odată
cu bunul, situația excepțiilor de la principiul relativității efectelor contractului.

De asemenea, preluarea de datorie are loc prin intermediul operațiunii juridic a cesiunii
de contract – situația cesiunii contractului de locațiune – art. 1811 Cod civil.

3. Aplicaţii practice
I.
1. Pentru a opera subrogația convențională în cazul în care creditorul primește plata de la o terță persoană:
a. este necesar consimțământul debitorului la subrogarea terțului;
b. este necesar consimțământul creditorului la subrogarea terțului;
c. chitanța de plată a datoriei trebuie să îmbrace forma autentică.

2. În cazul subrogației consimțite de debitor :

a. subrogația este valabilă numai dacă actul de împrumut și chitanța de plată a datoriei au dată certă;
b. în actul de împrumut nu este necesară mențiunea că suma a fost împrumutată spre a se plăti datoria;
c. în lipsă de stipulație contrară, este necesar consimțământul creditorului inițial.

3. Subrogația se produce de drept :

a. în folosul creditorului care plătește unui creditor ce are un drept de preferință, potrivit legii;
b. în folosul dobânditorului unui bun care îl plătește pe titularul creanței fără a avea o garanție asupra bunului
respectiv;
c. în folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile succesiunii.

4. Subrogația, ca mijloc de transmisiune a unei obligații, presupune :

a. existența unui creditor inițial într-un raport juridic obligațional;
b. existența unui creditor prin subrogație, ce plătește datoria debitorului;
c. existența unui cesionar al datoriei ce a cumpărat-o de la creditorul inițial.

5. Subrogația convențională își are izvorul în :

a. acordul de voință dintre terțul care plătește și creditorul plătit;
b. acordul de voință dintre terțul care plătește și debitorul obligației;
c. acordul de voință dintre creditorul plătit și debitorul obligației.

6. Subrogația consimțită de creditor operează cu condiția :

a. existenței unui acord de voință între creditorul inițial și terțul care plătește datoria debitorului;
b. existenței consimțământului debitorului;
c. existenței unui acord de voință între debitor și terț.

7. Subrogația convențională, în ambele forme, produce efectul său subrogațional :

a. chiar fără ca acesta să fie prevăzut expressis verbis ;
b. chiar fără a fi constatată printr-un înscris, atunci când se pune problema opozabilității față de terți;
c. doar dacă este prevăzută expres în act și constatată prin înscris, pentru opozabilitate față de terți.

8. Exigența caracterului expres al subrogației convenționale consimțită de debitor este îndeplinită dacă :
a. forma actului de împrumut și a chitanței de plată a datoriei este hotărâtă de părți;
b. este prevăzut expres în actul de împrumut că debitorul a împrumutat suma de bani pentru a face plata datoriei
sale față de creditor;
c. este arătat expres în chitanța de plată că plata s-a realizat cu suma împrumutată de la terț.

9. Subrogația consimțită de debitor operează cu condiția :

a. existenței unui acord de voință între debitor și terțul de la care debitorul se împrumută pentru a-l plăti pe
creditor;
b. existenței consimțământului creditorului;
c. ca actul de împrumut și chitanța de plată a datoriei să îndeplinească cerințele de formă și de fond, expres
prevăzute de legiuitor.

10. De principiu, efectele subrogației sunt :

a. subrogatul va lua locul creditorului plătit;
b. subrogatul poate exercita toate drepturile și acțiunile împotriva debitorului;
c. subrogatul nu beneficiază de garanțiile ce însoțesc creanța.

11. Ca regulă generală, subrogația legală operează :

a. de plin drept, ex lege, fără a fi necesar consimțământul creditorului plătit sau al debitorului a cărui datorie se
plătește;
b. de plin drept, ex lege, fiind necesar consimțământul fie al creditorului plătit, fie al debitorului a cărui datorie se
plătește;
c. doar dacă părțile raportului juridic obligațional consimt și cu respectarea condițiilor impuse de ele.

12. În cazul în care plata a fost făcută doar parțial :

a. subrogația în drepturile creditorului va opera parțial;
b. subrogația în drepturile creditorului va opera în totalitate;
c. subrogația, ca și modalitate de transfer al creanței, nu va putea opera.

13. În cazul concursului născut între creditorul inițial și subrogat parțial, în privința încasării părții neplătite din
creanță, sunt aplicabile următoarele reguli:
a. dacă creditorul inițial este titularul unei garanții, el are prioritate față de noul creditor;
b. dacă creditorul inițial s-a obligat față de noul creditor să garanteze suma pentru care a operat subrogația,
subrogatul are prioritate față de creditorul inițial;
c. dacă creditorul inițial este titularul unei garanții, subrogația se realizează proporțional.

14. Preluarea de datorie, camodalitatejuridică de transmitere a obligației, este operațiunea juridică prin care :
a. obligația de a plăti o sumă de banisau de a executa o altă prestație este transmisă de debitor unei alte persoane;
b. creditorul liberează pe debitor de obligația sa de a plăti o sumă de bani sau de a executa o altă prestație;
c. debitorul este liberat de obligația sa de a plăti o sumă de bani sau de a executa o altă prestație, atunci când
aceasta nu mai poate fi executată din cauza forței majore sau a cazului fortuit;

15. În caz de insolvabilitate dovedită a noului debitor, la data când acesta a preluat datoria :
a. debitorul inițial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă creditorul ce a consimțit la preluarea datoriei
cunoștea împrejurarea insolvabilității;
b. debitorul inițial este liberat prin preluarea datoriei de către noul debitor;
c. debitorul inițial nu este liberat prin preluarea datoriei, dacă creditorul ce a consimțit la preluare nu a cunoscut
împrejurarea insolvabilității.

16. Constituie cazuri de preluare de datorie, ca efect accesoriu al transmiterii unui bun, următoarele :
a. în materia locațiunii, când locatorul vinde imobilul inițial, iar cumpărătorul este obligat să respecte locațiunea
făcută înainte de vânzare;
b. dobânditorul unui bun asigurat este ținut să respecte contractul de asigurare încheiat între autorul său și
asigurător;
c. cazul tuturor obligațiilor intuitu personae.

17. Desființarea contractului prin care a fost preluată datoria are ca urmare faptul ca:
a. renaște obligația debitorului ințial cu toate accesoriile sale;
b. creditorul poate cere daune-interese celui ce a preluat datoria, cu condiția ca acesta din urmă să nu poarte
răspunderea desființării contractului și a prejudiciilor suferite de către creditor;
c. se va naste obligația noului debitor, cu toate accesoriile sale.

18. Efectele preluării de datorie până la acordul creditorului pot consta în :

a. contractul de preluare a datoriei poate fi modificat;
b. raportul obligațional inițial subzistă, iar debitorul inițial rămâne debitor al creditorului;
c. creditorul are drepturile sale proprii de a solicita debitorului cesionar să execute obligația față de el însuși.

19. Nu se poate realiza o transmisiune a unei datorii :

a. pe calea unui contract între debitorul inițial și noul debitor;
b. pe calea încheierii unui contract între creditor și noul debitor, prin care acesta din urmă își asumă obligația;
c. în lipsa acordului exprimat de creditor ca debitorul să preia datoria.

20. În privința garanțiilor creanței inițiale, efectele cesiunii de datorie, după acordul creditorului, pot fi :
a. se mențin în totalitate garanțiile consimțite de debitorul ințial și care pot fi despărțite de persoana debitorului;
b. se sting garanțiile personale sau reale consimțite de terți cu privire la creanța inițială, ca efect al acceptării de
către creditor a preluării de datorie, cu excepția cazului în care aceste persoane au consimțit la menținerea
garanției;
c. se sting toate garanțiile vechii obligații, dacă este vorba despre o preluare de datorie unde nu s-a convenit
liberarea debitorului inițial.

II.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ , la data de 30.01.2013, sub nr.
XXXXXXXXXXXXX, reclamanta ___________________________ SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B_____
R____ V_______, pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 2824,82 lei, cu titlu de
regres pentru daune achitate de către societatea reclamantă persoanei păgubite prin fapta culpabilă a pârâtului,
dobândă legală în cuantum de 69,94 lei, calculată de la data plății despăgubirii , 07.08.2012 și până la data
formulării cererii de chemare în judecată, cursă în continuare, până la data achitării efective a debitului cu
cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a învederat instanței împrejurarea că la data de 20.05.2012, potrivit adresei cu nr.
xxxxxx eliberată de IPJ B_____, pârâtul a condus un cal călare și a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de
înmatriculare IF-xxxxxx, avariindu-l, motiv pentru care a fost eliberată autorizația de reparație ________ nr.
xxxxxxx. La data producerii acestui eveniment, pentru autovehiculul în discuție era încheiată la societatea
reclamantă polița de avarii și furt tip CASCO nr. xxxxxxxxx/ 06.05.2012; asiguratul facultativ a solicitat de la
asigurator despăgubirea derivată din polița de asigurare pentru acoperirea prejudiciului, aceasta ridicându-se la
suma de 2.824,82 lei, achitată la data de 07.08.2012.
În probațiune reclamanta a solicitat spre administrare încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept au fost invocate disp.art. 1357 C.civ, art. 2210 si art.274 alin.1 C.pr.civ.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului.
Cererea dedusă judecății a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 244,98 lei și timbru judiciar în
valoare mobilă de 3,30 lei.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat personal în vederea administrării probei cu
interogatoriu (f.55)
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele :
Din datele furnizate de organul de poliție rezultă împrejurarea că în data de 20.05.2012, în localitatea S_____
(Gîrnici) s-a produs un accident rutier din vina pârâtului B_____ R____ V_______ care călărea un cal proprietate
personală pe care nu l-a putut coordona în mod corespunzător acesta avariind autoturismul cu nr. de înmatriculare
IF-xxxxxx, condus de numitul A____ N______ L_____. La momentul producerii evenimentului persoana păgubită,
Porsche Leasing Romania IFN avea încheiată cu reclamanta o polița de asigurare facultativă de avarii și furt tip
CASCO nr. xxxxxxxxx/ 06.05.2012 (f.11) în baza căreia reclamanta, în calitate de asigurator, a despăgubit persoana
asigurată, despăgubirea acordată fiind în cuantum de 2824,82 lei ( factura fiscală, deviz calcul reparații, plată
transfer bancar în contul unității service auto care a efectuat reparațiile necesare aducerii bunului în stare de
întrebuințare) prejudiciul fiind astfel acoperit.
Pârâtul a recunoscut împrejurarea că la data și locul reținut în adresa poliției conducea călare un cal de culoare
albă care a intrat în coliziune cu auto marka Skoda O______, că urmare a acestei coliziuni a avut loc avariarea
autovehicului, dar apreciază că vina producerii acestui incident este concurentă, aparținând și conducătorului auto
care nu a adaptat viteza de deplasare, calul speriindu-se , iar acesta nu a mai fost în măsură a-i controla direcția .
Din probele administrate nu a rezultat culpa conducătorului auto în producerea evenimentului. Mai mult a rezultat
împrejurarea că autovehiculul circula în sensul invers de deplasare al patrupedului, care a pătruns pe contrasens și
intrat în coliziune cu acesta, conducătorul auto nefiind în măsură a evita avarierea autoturismului pe care îl pilota.
Reclamanta a făcut dovada antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv a îndeplinirii condițiilor
acesteia - existenta unei fapte ilicite, existenta prejudiciului, existenta unei legături de cauzalitate dintre fapta si
prejudiciu si vinovăția pârâtului, precum și cele speciale pentru antrenarea răspunderii acestuia pentru prejudiciul
cauzat de animal (acesta fiind paznicul juridic al animalului), fundamentul antrenării răspunderii pârâtului având la
bază ideea unei prezumții legale simple de culpă în supravegherea, dirijare și control), pârâtul asumându-și în mod
conștient riscul producerii unui asemenea eveniment din moment ce a înțeles să călărească calul pe un drum
public.
1. La ce operatiune juridica se face referire in speta?
2. Definiti operatiunea juridica, identificati de cate feluri poate fi aceasta si aratati conditiile ce trebuie sa le
indeplineasca pentru a produce efecte juridice. (intrebarea are in vedere operatiunea juridica in general,
nu doar cea prezenta in speta )
3. Aratati efectele juridice ale operatiunii juridice prezenta in speta.
4. Care va fi solutia instantei?

CURSUL 5 – TRANSMITEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE – NOVAȚIA

1. Noțiune. Modalități (tipuri) – novația subiectivă, novația obiectivă

2. Condiții
3. Efecte
4. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Noțiune

Novația este operațiunea juridică de natură convențională prin care părțile sting o
obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.
Stingerea obligației vechi și nașterea celei noi au loc simultan.
Novația poate fi:
- Novație obiectiva - prin schimbarea obiectului – ex. – prestația de întreținere se
transformă într-o rentă lunară;
- prin schimbarea cauzei – ex. – părțile unui contract de
împrumut convin ca suma de bani să fie reținută de către împrumutat cu titlu de
preț într-un contract de vânzare-cumpărare;
- Novația subiectivă - prin schimbarea debitorului – ex. – atunci când o terță
persoană se obligă față de creditor să plătească datoria și poate opera fără
consimțământul debitorului inițial, care este liberat;
- prin schimbarea creditorului – prin acordul e voință între
creditor și un terț - ex. – împrumutătorul din contractul de împrumut se înțelege
cu un terț ca datoria împrumutatului să îi fie achitată acestuia și, ca urmare a
acestei înțelegeri, vechea obligației se stinge.
2. Condiții

 Novația este un contract, așa încât trebuie să îndeplineasca pentru a se naște în

mod valabil toate condițiile generale de fond ale contractelor – capacitatea,
obiectul, consimțământul și cauza;
 Cu privire la condițiile de formă, novația trebuie să îndeplinească toate condițiile
de formă impuse de lege pentru încheierea contractului;
 Pentru a fi valabilă, novația, pe lângă condițiile generale de valabilitate, trebuie să
îndeplinească și anumite condiții speciale:
 Să existe o obligație veche valabilă
- obligația lovită de nulitate absolută nu poate fi novată;
- obligația lovită de nulitate relativă poate fi novată, cu condiția ca
nulitatea relativă să nu se fi pronunțat în justiție deja. Acest lucru este
posibil deoarece nulitatea relativă poate fi confirmată, iar novația este
chiar o modalitate de confirmare a nulității.
 Să se nască, prin acordul părților, o obligație nouă valabilă care o
înlocuiește pe cea veche
- dacă obligația nouă nu este valabilă sau se desființează, obligația veche
rămâne în ființă, se reactivează și se consideră că obligația nouă nu a
existat niciodată și că obligația veche nu s-a stins niciodată.
 Obligația nouă care se naște prin novație trebuie să aibe un element nou
față de cea veche – scimbarea uneia dintre părți, a obiectului, a cauzei,
adăugarea sau înlăturarea unei modalități.
- cumpărătorul unui bun se obligă, la cererea vânzătorului, să achite prețul
către o altă persoană, fapt ce duce la stingerea obligației vechi, ca urmare a
schimbării persoanei creditorului.
 Să existe intenția expresă a părților de a nova
-Novația nu se prezumă, intenția de a nova trebuie să fie neîndoielnică.

3. Efecte

 Efectul extinctiv cu privire la obligația inițială;

 Efectul creator cu privire la obligația nouă;
 Prin novație se stinge obligația veche cu toate garanțiile sale, care fiind
accesoorii creanței inițiale, încetează odată cu aceasta.
O precizare ce se impune în legătură cu acest aspect este cea potrivit căreia, în
cazul în care are loc o novație subiectivă prin schimbare de debitor, se sting
ipoteciile consimțite de debitor, iar celelalte garanții se vor menține, cu
 excepția cazului în care debitorul consimte și la menținerea ipotecilor
consimțite de el.
De asemenea, trebuie menționat că în ceea ce privește ipoteciile consimțite de
terți în vederea garantării creanței inițiale, acestea se sting odată cu încheierea
contractului de novație, cu excepția cazului în care există o prevedere expresă
în sens contrar.
Novația care operează între creditor și unul dintre debitorii solidari îi liberează
pe ceilalți codebitori cu privire la creditor.
Novația ce operează cu privire la debitorul principal îi liberează pe fidejusori.
 În cazul în care novația operează între un creditor și unul dintre debitorii
solidari, ipotecile legate de vechea creanță nu pot fi transferate decât asupra
bunurilor codebitorilor care contractează noua datorie;
 Toate garanțiile creanței inițiale se vor păstra dacă persoanele care le-au
consimțit își manifestă voința în acest sens;
 În ceea ce privește raporturile dintre părțile novației, noul debitor nu poate
opune creditorului mijloacele de apărare pe care le putea opune împotriva
debitorului inițial și nici cele pe care debitorul inițial le avea împotriva
creditorului, cu excepția nulității absolute a contractului din care s-a născut
obligația inițială.

4. Aplicaţii practice
I.
1. Novația subiectivă intervine:
a. atunci când se schimbă obiectul sa cauza obligației vechi;
b.atunci când se schimbă creditorul sau debitorul obligației inițiale;
c.atunci când subiectele obligației rămân aceleași, iar obligația inițială persistă cu obligația nouă.

2. Novația prin schimbarea creditorului:

a. presupune că o terță persoană se obligă față de creditor să plătească datoria;
b. presupune substituirea creditorului inițial cu un nou creditor, având drept consecință liberarea debitorului față
de creditorul din vechea obligație și obligarea față de noul creditor;
c. presupune că o terță persoană se înțelege cu debitorul să plătească datoria creditorului cu consimțământul celui
din urmă.

3. Sunt condiții impuse de lege pentru a opera novația și următoarele:

a. să existe un element de noutate în obligația noua față de obligația veche;
b. să se nască prin acordul părților o obligație nouă valabilă, care o înlocuiește pe cea veche;
c. convenția prin care se realizează novația să fie valabilă din punct de vedere al capacității, al consimțământului
liber exprimat, al obiectului determinat și licit și al cauzei licite și morale.

4. Voința de a transforma raportul obligațional inițial prin novație:

a. este suficientă dacă părțile și-au exprimat intenția de a nova și s-au înțeles verbal;
b. trebuie să renunțe evident și clar din convenția încheiată de părți;
c. se prezumă, întrucât s-a născut un raport juridic obligațional.

5. În urma novației intervine:

a. stingerea obligației inițiale și nașterea unei obligații noi valabile;
b. pierderea de către noul debitor a mijloacelor de apărare ce caracterizau vechea obligație, în cazul novației
subiective prin schimbare de debitor;
c. pierderea de către noul debitor a posibilității de a invoca nulitatea absolută a actului juridic din care s-a născut
obligația veche.

6. Constituie novație:
a. situația în care debitorului unui contract de întreținere se înțelege cu creditorul întreținerii să presteze, în locul
întreținerii, o rentă viageră lunară.
b. transformarea unei obligații afectate de condiție suspensivă într-o obligație simplă;
c. modificarea termenului de executare a obligației.

7. Pot fi novate:
a. obligațiile ce fac parte dintr-un act juridic intuitu-personae;
b. obligațiile anulabile;
c. obligațiile lovite de nulitate absolută.
II.
Primus îl împrumută pe Secundus cu suma de 300.000 RON, între părți încheindu-se un act autentic. În vederea
garantării executării obligației, Secundus, în mod valabil, ii constituie o ipotecă imobiliară lui Primus și, de
asemenea, în același scop, un terț consimte la constituirea unei alte ipoteci imobiliare.
Ulterior acestui moment, părțile convin ca, la data scadenței, Secundus să dea în locul sumei de bani o masină.
La numai cinci zile de la această înțelegere, Tertius se obligă față de Primus ca, la scadență, să dea el mașina.
În același timp, primus îi adduce la cunoștință lui Tertius că va trebui să îi plătească lui Quartius, care a cumparat
creanța acestuia.
Ulterior, Quartius se înțelege cu Sextus și primește plata de acesta, cedându-i acestuia din urmă toate drepturile pe
care le avea împotriva lui Tertius.
Sextus le-a pus în vedere debitorului că la scadență trebuie să îi plătească lui, iar nu lui Quartius.
Debitorul a replicat că nu îi este opozabilă acestă operațiune întrucât el nu și-a dat consimțământul la aceasta.
Sextus s-a adresat instanței de judecată pentru a-l obliga pe Tertius la executarea obligației.

Probleme de soluționat:

a. Identificați raporturile juridice care s-au stabilit între părți.

b. Arătați, în funcție de succesiunea opearțiunilor juridice din speță, care este soarta garanțiilor reale
consimțite de debitor și terț.
c. Cum va decide instanța de judecată?
Modulul de curs II si modulul de curs III
CURSUL 6 – STINGEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

1. Noțiune, feluri (mijloace)

2. Executarea directă voluntară a obligațiilor – plata.
2.1.Subiectele plății.
2.2.Condițiile plății.
2.3.Principiul indivizibilității plății.
2.4.Proba, locul și data plății
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h

Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Noțiune, feluri

Stingerea obligațiilor juridice este operațiunea juridică prin care se pune capăt raportului
juridic civil obligațional.
Mijloacele, felurile prin care o obligație civilă se poate stinge sunt: executarea în natură
voluntară sau plata; executarea silită în natură sau plata silită; executarea prin echivalent;
mijloacele alternative de stingere a obligației – compensația, confiuziunea, darea în plată,
remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de executare a obligației.

2. Executarea directă voluntară în natură a obligațiilor – PLATA

Esențiale în această materie sunt principiul executării în natură al obligațiilor și regula

conformității executării obligațiilor.
În acest sens este prevăzut în Codul civil art. 1516 alin. (1), potrivit căruia creditorul are
dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației.
Așadar, obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de bună-
voie.
Obiectul plății poate consta într-o sumî de bani sau în orice altă obligație de a da, a face sau
de a nu face ceva.
Orice plată presupune o datorie, altfel ar fi vorba despre o plată nedatorată, cu excepția
situației obligației naturale, în care datoria există, dar nu mai poate fi obținută prin forța de
constrângere a statului, ci numai printr-o executare voluntară din partea debitorului.
 2.1.Subiectele plății

Subiectele plății sunt solvens – cel care face plata - și accipiens – cel care primește plata.
 Persoana care poate face plata – solvens – plata poate fi făcută de orice persoană
chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație. Astfel pot face plata:
- Debitorul, personal sau prin reprezentant;
- Persoana ținută împreună cu debitorul – codebitorii solidari sau indivizibili;
- Persoana ținută pentru debitor – fidejusorul, comitentul etc.;
- Un terț care are intenția să se subroge în drepturile creditorului – ex. –
dobânditorul unui imobil ipotecat care dorește să evite urmărirea silită achită
datoria debitorului și se subrogă în drepturile creditorului.
- Un terț neinteresat, fie în numele debitorului – cazul gestiunii de afaceri -, fie în
nume propriu - cazul liberalității.
Cu excepția excepțiilor prevăzute la art. 1474 Cod civil, creditorul nu poate refuza plata
realizată de una dintre persoanele anterior menționate.
Plata făcută de către un incapabil este valabilă.
 Persoana care poate primi plata – accipiens
- Creditorul;
- Reprezentantul legal sau convențional al creditorului;
- Persoana autorizată de instanță să o primească;
- Persoana indicată de creditor să primească plata.
Accipiensul trebuie să fie o persoană capabilă pentru ca plata să fie considerată
valabilă, în caz contrar plata va fi valabilă numai în măsura în care i-a profitat incapabilului față
de care a fost făcută.
Plata făcută unui terț este valabilă în următoarele cazuri:
- Când creditorul a ratificat plata primită de un accipiens care nu o putea primi;
- Când cel care a primit plata fără drept devine titularul creanței – ex. – situația
moștenitorului creditorului inițial;
- Când plata a fost făcută celui ce a pretins-o în baza unei chitanțe liberatorii
semnate de către creditor;
- Când plata a fost făcută unui terț, dar în alte condiții decât cele de mai sus, aceasta
va fi valabilă în măsura în care a profitat creditorului;
- Când plata a fost făcută unui creditor aparent de către un debitor de bună-credință,
chiar dacă plata nu a profitat adevăratului creditor – ex. – situația moștenitorului
aparent.

2.2.Condițiile plății
Debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată, chiar dacă
valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, cu excepția cazului în care debitorul
consimte la aceasta.
 În coninuare vom menționa câteva reguli ale unei plăți valabile:
-debitorul unei obligații de rezultat este ținut să obțină rezultatul promis;
- în cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele
necesare pentru a obține rezultatul promis;
- când obiectul obligației este strămutarea proprietății, debitorul are și obligațiile
complementare de a preda bunul și de a-l conserva până la predare;
În cazul în care obiectul obligației este o sumă de bani, debitorul trebuie să
plătească suma nominal datorată, indiferent de fluctuațiile monetare.

2.3. Principiul indivizibilității plății

Potrivit principiului indivizibilității plății, cuprins de art. 1490 Cod civil, creditorul poate
refuza să primească o executare parțială, chiar dacă prestația ar fi divizibilă.
În mod excepțional, principiul indivizibilității plății nu se aplică în următoarele situații:
- Atunci când creditorul consimte la divizibilitatea plății;
- Când debitorul decedează și dtoria se divide între moștenitorii acestuia, cu
excepția obligației indivizibile;
- Când o parte din datoria debitorului se stinge prin compensație legală;
- Când există mai mulți fidejusori ai aceleiași datorii și unul dintre ei invocă cu
succes beneficiul de diviziune.
- Când instanța de judecată acordă debitorului termen de grație, putându-se eșalona
plata;
- Posesorul unei cambiei, cecului sau al unui bilet la ordin nu poate refuza o plată
parțială.

2.4. Locul, proba și data plății

În ceea ce privește locul plății, Codul civil, la art. 1494, stabilește anumite reguli, care
trebuie respectate în ordinea în care sunt prevăzute.
În cazul în care plata se face la domiciliul debitorului, aceasta poartă numele de plată
cherabilă, iar în situația în care plata se face la domiciliul creditorului, aceasta poartă numele de
plată portabilă.
Astfel, prima regulă ce trebuie respectată cu privire la locul unde trebuie făcută plata este
cea stabilită prin acordul de voințe părților.
În lipsa unui acord din partea părților raportului juridic civil, în cazul în care natura
prestațiilor, practicile stabilite de părți ori uzanțele permit stabilirea unui loc pentru efectuarea
plății, atunci plata trebuie făcută în acel loc.
În situația în care nu poate fi aplicată nici una dintre regulile de mai plata va fi făcută
după cum urmează: dacă este o obligație ce are ca obiect o sumă de bani, plata trebuie făcută la
domiciliul sau sediul creditorului de la data plății, fiind o plată portabilă;dacă obligația are ca
 obiect un bun individual determinat, plata trebuie efectuată la locul unde se afla bunul la
momentul încheierii contractului; în cazul oricăror altor obligații, plata se va face la domiciliul
sau sediul debitorului, fiind o plată cherabilă.

Cu referire la data plății, potrivit art. 1495 Cod civil, aceasta se identifică cu momentul în
care creanța devine exigibilă, când aceasta ajunge la scadență, sau, în cazul în care nu a fost
stabilit un termen pentru plata plății sau acesta nu rezultă din practice sau din uzanțe, de îndată,
la momentul nașterii raportului juridic civil obligațional.
În ceea ce privește cheltuielile pentru efectuarea plății, în lipsă de stipulație contrară,
acestea sunt în sarcina debitorului.

Potrivit art. 1499 și următoarele Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada
plății se face cu orice mijloc de probă, iar, de regulă, sarcina probei aparține debitorului.
Odată cu efectuarea plății, debitorul are dreptul să primească de la creditor o chitanță
liberatorie, iar, în caz de refuz din partea creditorului, debitorul are dreptul să suspende plata.
În vederea facilitării demersului realizării probei plății, Codul civil stabilește câteva
prezumții de plată:
- Chitanța prin care s-a confirmat primirea plății principale generează prezumția
relativă a executării prestațiilor accesorii;
- Chitanța prin care se confirmă plata unei prestații periodice generează prezumția
relativă că toate celelalte prestații anterioare au fost achitate;
- Remiterea înscrisului original al creanței;
- Dacă plata s-a făcut prin virament bancar, se prezumă relativ efectuarea plății
dacă ordinul de plată este semnat de către debitor și vizat de instituția de credit
plătitoare;
- Prezumția de liberare a debitorului prin plată se extinde și asupra debitorilor
solidari, fidejusiorilor și asupra celor care au constituit garanții.

3. Aplicaţii practice

1. Sunt mijloace de stingere a obligațiilor:

a. Executarea voluntara în natură;
b. Plata silită;
c. Darea în plată.

2. Principiul executării în natură a obligațiilor:

a. Are ca temei principiul forței obligatorii a actului juridic civil si regula conformității executării obligațiilor asumate;
b. Este cuprins în dispoziția Codul civil care spune că creditorul are dreptul la executarea integrală, exactă și la timp a
obligației;
c. determină prioritatea executării silite în natură a obligațiilor în concurs cu executarea prin echivlent, dacă acest
lucru prezintă interes pentru creditor.

3. Plata:
a. Presupune executarea benevolă a obligației care duce la stingerea acesteia;
b. Are ca temei existența unei obligații valabile, a unei datorii;
c. Are ca obiect remiterea unei sume de bani sau executarea oricărei alte prestații, în condițiile legii.
4. Plata:
a. poate fi făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație;
b. trebuie făcută de o persoană interesată de raportul juridic obligațional dintre creditor și debitor;
c. dacă este făcută de un terț, iar nu de debitor, va determina automat o subrogare a terțului în drepturile
creditorului.

5. Creditorul este obligat să refuze plata făcută de un terț:

a. dacă părțile au convenit că executarea obligației se poate face doar de către debitor;
b. în cazul obligațiilor de a preda un bun cert;
c. dacă debitorul l-a încunoștințat în prealabil la aceasta, cu excepția cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia
pe creditor.

6. În ceea ce privește plata făcută de un incapabil:

a. În legătură cu aceasta se poate cere restiuirea, dar doar în măsura în care i-a profitat creditorului;
b. Nu este o plată valabilă, deoarece nu este îndeplinită condiția capacității în legătură cu cel care face plata;
c. Este o plată valabilă și cele care a făcut-o nu poate cere restituirea pe temeiul incapacității sale de la momentul
executării plății.

7. Plata poate fi făcută:

a. Reprezentantului legal al creditorului;
b. Persoanei indicate de creditor să primească plata;
c. Persoanei autorizate de instanța de judecată să o primească.

8. Plata făcută unui creditor aparent:

a. Nu este o plată valabilă;
b. Este o plată valabilă și va stinge datoria, dar numai în măsura în care a profitat adevăratului creditor;
c. Este o plată valabilă care stinge obligația, chiar dacă adevăratul creditor nu a profitat de ea.

9. Pot fi temeiuri juridice pentru a a cere restituirea plății făcute unei alte persoane care nu era în drept să o
primească:
a. Plata nedatorată;
b. Îmbogățirea fără justă cauză;
c. Răspunderea civilă delictuală.

10. În ceea ce privește obiectul plății:

a. Debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea asumată, afară de cazul în care valoarea
prestației pe care o oferă creditorului este mai mare decât cea a celei asumate inițial;
b. În cazul obligațiilor de a da un bun cert, debitorul trebuie să îl remită în starea în care se găsește la momentul
nașterii obligației;
c. În cazul în care obiectul obligației este de a da bunuri generice, creditorul are dreptul să aleagă bunurile ce
urmează să îi fie predate, iar acestea să fie de calitate cel putin medie.

11. Sunt excepții de la indivizibilitatea plății:

a. Cazul în care creditorul consimte la executarea parțială a obligației;
b. Cazul în care o obligație indivizibilă a debitorului decedat trece în patrimoniul moștenitorilor săi ținuți să o achite;
c. Cazul în care, existând doi sau mai mulți fidejusori ai aceleiași datorii, unul dintre aceștia invocă cu success
beneficiul de diviziune.

12. În ceea ce privește locul plății:

a. Regula este că aceasta este portabilă, deci se va executa la domiciliul debitorului de la momentul executării plății;
b. Plata se va face, în cazul în care prestația este de a da un bun individual determinat, la locul în care bunul se va afla
la momentul executării obligației, dacă din convenția părților, din natura prestației, din practicile statornicite de părți
sau din uzanțe nu se desprinde altfel;
c. Dacă din convenția părților, din natura prestației, din practicile statornicite de părți sau din uzanțe nu se desprinde
altfel, plata se va face la domiciliul creditorului de la data plății, dacă este vorba despre o obligație bănească.

13. Cheltuielile pentru efectuarea plății:

a. Sunt, de regulă, în sarcina debitorului ;
b. Sunt, de regulă, în sarcina creditorului;
c. Sunt reglementate de Codul civil printr-o normă imperativă.

14. În ceea ce privește proba plății:

a. Aceasta, de principiu, este în sarcina debitorului;
b. Poate fi făcută cu o chitanță liberatorie semnată de creditor;
c. Poate fi făcută cu originalul înscrisulului constator al creanței pe care debitorul l-a primit de la creditor.

CURSUL 7 – STINGEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

1. Imputația plății
2. Punerea în întârziere a creditorului
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Imputația plății

Imputația plății este operațiunea jurdică utillizată pentru a determina care datorie a fost
stinsă în situația în care un debitor are mai multe datorii, având ca obiect prestații de aceeași
natură, față de unul și același creditor, și, pentru a le stinge pe toate prin executare voluntară,
debitorul face o plată care este insuficientă și nu se poate şti care dintre datorii a fost stinsă.

1.1.Tipuri

Imputația plății poate fi de trei feluri: imputația convențională, cea unilaterală și cea
judiciară.

Imputația convențională se realizează prin acordul părților.

În lipsa acordului părților, imputația poate fi făcută de debitor sau de creditor, caz în care
este vorba despre imputația unilaterală.
 Atunci când imputația se va face de către debitor, el va arăta care datorie va fi stinsă cu
respectarea anumitor limite:
- Atunci când creanța este producătoare de dobânzi și/sau a presupus cheltuieli,
debitorul va imputa plata sa mai întâi asupra cheltuielilor, apoi asupra dobânzilor,
iar, în sfârșit, asupra capitalului;
- Dacă unele datorii sunt scadente, iar altele nu, iar termenul este în favoarea
creditorului, imputația se va face asupra datoriilor scadente;
- În cazul plății efectuate prin virament bancar, imputația trebuie făcută de către
debitor prin mențiunile corespunzătoare făcute de el însuși pe ordinul de plată.;
- Debitorul nu are dreptul să impună creditorului o plată fracționată.

În cazul în care plata nu a fost imputată convențional și nci debitorul nu a realizat acest
lucru, imputația plății poate fi făcută de către creditor.
În acest demers, creditorul nu va putea imputa plata asupra unei datorii neexigibile sau
litigioase, cu excepția cazulului în care debitorul este de acord, caz în care imputația va fi una
convențională.
În lipsa oricărei mențiuni în legătură cu imputația plății din partea oricăreia dintre părți,
imputația plății va fi realizată potrivit regulilor prevăzute de lege în această materie, după
urnătoarele reguli:
- Mai întâi se consideră plătită datoria ajunsă la scadență;
- Se sting mai întâi datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are mai
puține garanții înaintea celor garantate sau cu garanții suficiente;
- Dacă toate datoriile sunt scadente, imputația se face asupra celei mai oneroase
dintre ele, sub rezerva aprecierii situației garanțiilor;
- Dacă toate datoriile sunt scadente și la fel de oneroase, dar și garantate în egală
măsură, se va considera plătită datoria cea mai veche;
- Dacă toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase și garantate și au aceeași
vechime, plata se va imputa proporțional asupra fiecăreia.

2. Punerea în întârziere a creditorului

Punerea în întârziere a creditorului este operațiunea juridică la care apelează debitorul în

situația în care creditorul refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când
refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația.

2.1.Condiții
- Să existe o ofertă de plată conformă din partea debitorului;
- Creditorul să refuze în mod nejustificat să accepte plata sau să refuze realizarea
actelor pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația.
 De principiu, punerea în întârziere a creditorului se realizează printr-o notificare prin
intermediul executorului judecătoresc.

În situația în care punerea în întârziere prin intermediul notificării creditorului nu produce

efectele dorite de către debitor, acesta poate să apeleze la unele dintre următoarele modalități:
- Consemnarea bunului la dispoziția creditorului prin depunerea bunurilor în
depozit la dispoziția creditorului;
- Oferta reală de plată urmată de consemnațiune;
- Vânzarea publică – posibilitatea debitorului de a vinde în mod public bunurile
creditorului pentru ca, ulterior, să consemneze la dispoziția sa prețul obținut din
vânzare, cu respectarea următoarelor condiții:
 Natura bunului datorat creditorului să facă imposibilă consemnarea
acestuia – ex. situația bunului perisabil;
 Debitorul să îl notifice în prealabil pe creditor de intenția sa de a trece la
vânzarea publică a bunului;
 Debitorul să obțină încuviințarea instanței judecătorești pentru efectuarea
vânzării publice.

2.2.Efecte

 Prezumția de bună executare față de debitorul gata de executare;

 De la data notificării, creditorul preia riscul imposibilității fortuite de executare;
 De la data notificării, debitorul nu este ținut să restituie creditorului fructele
culese după data punerii în întârziere a creditorului;
 Creditorul trebuie să repare prejudiciul cauzat debitorului prin întârzierea sa în
preluarea executării obligației din partea debitorului;
 Producerea efectului extinctiv al obligației debitorului – cu caracter provizoriu
până la validarea consemnării bunului și, cu caracter definitiv, ulterior
momentului consemnării bunului.

3. Aplicaţii practice
I.

1. Imputația plății:
a. Se aplică în acele situații în care un debitor are mai multe datorii, având ca obiect prestații de aceeași natură, față
de unul și același creditor și, pentru a le stinge pe toate prin executare voluntară, debitorul face o plată insuficientă;
b. Poate fi făcută de către creditor, în lipsa unei indicații în legătură cu imputația plății din partea debitorului.
c. Dacă nu este prevăzută prin acordul părților, debitorul este cel care are primul dreptul, în condițiile legii, să decidă
cum se va imputa plata.

2. În cazul în care imputația plății se face de debitor:

a. Acesta trebuie să respecte limita legală care spune că plata lui va stinge mai întâi dobânzile, ulterior cheltuielile de
executare și, abia la urmă, capitalul;
b. Acesta nu poate impune creditorului o plată fracționată;
c. Și dacă plata se face prin virament bancar, imputația trebuie făcută de către instituția de credit plătitoare pe
ordinul de plată semnat de către debitor.

3. În cazul imputației legale a plății:

a. Plata se va imputa mai întâi asupra ratelor, dobânzilor, penalităților, apoi asupra cheltuielilor de judecată și de
executare și, la urmă asupra capitalului, dacă părțile nu convin contrariul;
b. Dacă toate doriile sunt scadente, garantate în egală măsură și la fel de oneroase, se va stinge datoria cea mai nouă;
c. Dacă toate datoriile sunt scadente, se va stinge datoria cea mai oneroasă și garantată înaintea celor mai puțin
oneroase și negarantate.

4. Pentru ca debitorul să poată să îl pună în întârziere pe creditor:

a. Debitorul trebuie să ofere o plată conformă;
b. Creditorul trebuie să refuze, în mod nejustificat, primirea plății;
c. Într-un raport juridic obligațional în care termenul în legătură cu executarea obligației a fost prevăzut în favoarea
creditorului, datoria să ajungă la scadență.

5. Vânzarea publică:
a. Poate fi folosită de către debitor pentru situația în care natura bunului face imposibilă consemnarea acestuia la
dispoziția creditorului;
b. Pentru a putea fi realizată, este nevoie, în toate situațiile, ca debitorul să îl notifice pe creditor în legătură cu
intenția sa de a trece la vânzarea publică;
c. Pentru a putea fi realizată, debitorul trebuie să obțină încuviințarea instanței de judecată.

6. Sunt efecte ale punerii în întârziere a creditorului:

a. Prezumția de bună executarea din partea debitorului;
b. Pierderea de către creditor a fructelor culese de către debitor după momentul punerii în întârziere și până la
momentul în care datoria se va considera, în condițiile legii, stinsă;
c. Stingerea obligației debitorului, dacă toate formalitățile prevăzute de lege au fost îndeplinite.

II.

La 10 decembrie 2006, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârății L.D. și L.R., solicitând instanței ca,
prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata sumei de 20.000 lei către reclamant, sumă pe care
acesta le-a împrumutat-o pârâților și pe care aceștia s-au obligat să o restituie la termenul de 10 martie 2003.
În acțiune, reclamantul precizează că a convenit cu pârâții ca restituirea sumei să se facă numai de către
aceștia, în calitate de debitori, depunând în acest sens convenția doveditoare.
Instanța a admis acțiunea reclamantului și i-a obligat pe pârâți la restituirea sumei către reclamant.
Ulterior acestui moment , L.D. și L.R. au plătit din datoria de 20.000 lei, suma de 16.000 lei lui F.J., care la
rândul său era creditorul lui N.C. și care a înfățișat acestora o chitanță liberatorie semnată de N.C.
Ulterior acestui moment, N.C. decedează, iar moștenitorii lui cer celor doi debitori să achite suma de
20.000 lei pe care le-a împrumutat-o autorul lor.
Pârâții au arătat că au achitat o mare parte din datorie lui F.J. și mai au de restituit doar suma de 4000 lei.
Moștenitorii lui N.C. au refuzat să primească plata din partea debitorilor pe motivul că ei sunt îndreptățiți
să primească întreaga sumă ce le-a fost împrumutată și că înțelegerea dintre ei și F.J. nu le este opozabilă.
În continuare, debitorii i-au notificat pe creditori, prin executor, că doresc să facă plata, iar, în urma
refuzului nejustificat din partea acestora, au făcut acestora o ofertă reală de plată urmată consemnațiune în
legătură cu datoria lor.
Ulterior acestui moment, cei doi debitori și-au dat seama de greșeala pe care au făcut-o și au introdus o
acțiune în instanța de judecată prin care au cerut restituirea sumelor plătite, deoarece acestea nu erau datorate.
Probleme de soluționat:

1. Determinați în speță raporturile juridice obligaționale și părțile acestora.

2. Cum calificați clauza din contractul de împrumut dintre N.C și L.D., L.R. prin care numai aceștia din urmă
puteau să facă plata?
3. Care este regula plății în cazul obligațiilor ce au ca obiect plata unei sumei de bani?
4. Moștenitorii lui N.C. au procedat corect prin faptul că au refuzat plata de 4000 lei din partea debitorilor și
că au pretins întreaga sumă din partea acestora?
5. Având în vedere că părțile nu au stabilit locul plății, cum se determină acesta?
6. Cui incumbă cheltuielile de efectuare a plății?
7. Este legală oferta de plată urmată de consemnațiune făcută de către debitori? Care sunt etapele acesteia
și căror obligații se aplică?
8. Ce va decide instanța în ceea ce privește acțiunea debitorilor L.D. și L.R.?

CURSUL 8 – MIJLOACE ALTERNATIVE DE STINGERE A OBLIGAȚIILOR.

COMPENSAȚIA, CONFUZIUNEA, DAREA ÎN PLATĂ

1. Compensația
2. Confuziunea
3. Darea în plată
4. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Compensația

1.1.Noțiune

Compensația este mijlocul de stingere a două obligații reciproce și de aceeași natură

existente între două persoane, astfel încât fiecare este, concomitent, creditor și debitor al
celeilalte.
Stingerea obligațiilor are loc prin la concurența celei mai mici dintre ele.

1.2.Creanțele ce pot face obiectul compensației

 Orice fel de obligații, indiferent de izvorul contractual sau extracontractual, cu
condiția ca obiectul să fie prestația de a da o sumă de bani sau o anumită cantitate
de bunuri fungibile de aceeași natură.
 1.3.Cazuri în care compensația nu funcționează

 Situația în care creanța a fost făcută cu intenția de a păgubi – ex. victimei unui
furt nu îi poate fi opusă compensația;
 Atunci când datoria are ca obiect restituirea unui bun dat în comodat sau în
depozit – ex. pentru cheltuielile survenite cu conservarea, păstrarea bunului;
 Atunci când una dintre creanțe are ca obiect un bun insesizabil;
 Debitorul care a suferit o poprire nu poate opune creditorului popritor
compensația creanței sale.

1.4.Feluri

În funcție de natura creanțelor reciproce, compensația poate fi legală sau convențională.

1.4.1. Compensația legală

Compensația legală operează de drept, în temeiul legii, fără să fie nevoie de acordul
părților sau de o hotărâre judecătorească.
Compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și
exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de
bunuri fungibile de aceeași natură.

Condițiile compensației legale:

 Obligațiile să fie reciproce;
 Datoriile să fie certe, lichide și exigibile, cu mențiunea că termenul de grație
nu împiedică opunerea compensației;
 Datoriile să aibă ca obiect prestația de a da o sumă de bani sau o anumită
cantitate de bunuri fungibile și de aceeași natură – ex. nu poate fi compensată
legal o obligație ce are ca obiect prestația de a da o anumită cantitate de grâu
cu cea care are ca obiect prestația de a da o anumită cantitate de porumb;
 Părțile să nu fi renunțat expres sau tacit la beneficiul compensației.

Compensația produce anumite efecte dintre care menționăm următoarele:

 Compensația legală nu poate opera împotriva voinței părților, acestea având dreptul să
renunțe la beneficiul compensației;
 Compensația stinge cele două datorii reciproce până la concurența obligației care are
valoarea cea mai mică;
 Compensația operează ca o dublă plată și duce și la stigerea garanțiilor și accesoriilor
obligației principale;
  În cazul în care între părți există mai multe datorii, se vor aplica regulile de a imputația
plății;
 Compensația ce operează între creditor și un debitor solidar produce efectul de a stinge
datoria numai în limita părții din datorie a codebitorului față de care operează
compensația, ceilalți codebitori râmânând obligați solidar pentru restul de datorie;
 În cazul obligațiilor indivizibile, compensația ce operează între un creditor și un debitor
ținut indivizibil stinge obligația indivizibilă și îi luberează și pe ceilalți debitori, aceștia
din urmă rămânând obligați, fiecare pentru partea lui, față de debitorul față de care a
operat compensația;
 Compensația nu poate opera în detrimentul drepturilor dobândite de terți.

1.4.2. Compensația convențională

Compensația convențională operează prin acordul de voințe al părților și își găsește

aplicare ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile compensației legale, iar părțile au interesul să
stingă anumite obligații reciproce pe această cale.
În ceea ce privește efectele compensației convenționale, acestea sunt aceleași ca și cele
prezentate la compensația legală, cu mențiunea că în cazul celei convenționale, efectele se
produc de la data la care părțile au încheiat convenția privitoare la compensație.

2. Confuziunea

2.1.Noțiune
Confuziunea este acel mod de stingere a obligațiilor care constă în întrunirea în aceeași
persoană, deopotrivă, a calității de creditor și de debitor al aceleiași obligații.

2.2.Condiții
 Confuziunea intervine indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică a
celei care dobândește una dintre calitățile de debitor sau de creditor;
 În urma întrunirii celor două calități, trebuie ca datoria și creanța să se regăsească
în același patrimoniu și în aceeași masă patrimonială.

2.3.Efecte
 Stinge obligația principală cu toate garanțiile și accesoriile sale;
 Ipoteca se stinge prin confuziunea calităților de creditor ipotecar și cea de
proprietar al bunului;
 Atunci când operează între creditor și debitorul principal, atunci ea profită
fidejusorilor, a căror garanție se stinge;
  În ceea ce privește confuziunea ce operează cu privire la un debitor solidar sau
indivizibil, efectele sunt aceleași ca și cele prezentate în cadrul subtitlului dedicat
compensației;
 Confuziunea nu poate aduce atingere drepturilor dobândite de terți cu privire la
creanța care face obiectul confuziunii, dacă acest drept s-a născut anterior
confuziunii;

În cazul în care confuziunea se desființează, va renaște obligația inițială cu efect

retroactiv, cu toate accesoriile și garanțiile sale, cu excepția drepturilor dobândite de terți asupra
bunurilor ce ar putea fi afectate de această retroactivitate.

3. Darea în plată. Cesiunea de creanță în locul executării

3.1.Noțiune
Darea în plată este acel contract și mijloc de stingere a obligațiilor care constă în
acceptarea de către creditor, la propunerea debitorului, de a primi o altă prestație în locul celei pe
care debitorul era obligat inițial să o execute.
Darea în plată se poate face numai cu consimțământul creditorului, aceasta
concretizându-se într-o excepție de la regula conformității plății.

3.2.Condiții
 Acceptarea înlocuirii prestației inițiale de către creditor trebuie să fie
concomitentă cu plata;
 Între prestația datorată și cea oferită în schimb, cu titlu de dare în plată, să existe o
echivalență valorică relativă;
 Fiind un contract, trebuie îndeplinite toate condițiile de fond și de formă pentru
validitatea contractului.

3.3.Efecte
 Stingerea obligației cu toate garanțiile și accesoriile ei;
Dacă prestația inițială a avut o valoare mai mare decât prestația executată,
debitorul este obligat să plătească o sultă.
Dacă noua prestație are o valoare superioară, creditorul inițial poate să devină
debitor al excedentului și să fie ținut să plătească diferența de valoare.
 3.4. Cesiunea de creanță în locul executării

Plata se poate face și prin intermediul unei cesiuni de creanță în contul unei datorii.
Cesiunea de creanță în locul executării este o varietate de dare înplată.
În cazul dării în plată clasice, efectul extinctiv de datorie se produce la data transferului
dreptului sau executării prestației de către debitor, potrivit înțelegerii cu creditorul, în timp ce în
cazul cesiunii de creanță în contul datoriei, obligația se stinge în momentul realizării creanței
cedate, iar nu în momentul efectuării cesiunii de creanță, cu excepția cazului în care părțile
prevăd contrariul.

4. Aplicaţii practice

1. Compensația:
a. Este un mijloc de stingere a două obligații reciproce și de aceeași natură existente între două
persoane;
b. Este un mod simplificat de executare a obligațiiilor;
c. Duce la stingerea obligațiilor reciproce până la concurența valorii celei mai mici dintre ele.

2. Compensația legală poate opera:

a. În cazul obligațiilor care au ca obiect prestația de a da sume de bani sau o anumită cantitate de
bunuri fungibile de aceeași natură sau de natură diferită;
b. În situația în care una dintre obligații se concretizează în indatorirea debitorului de a acoperi
prejudiciul creat prin vicierea prin dol a consimțământului cocontractantului;
c. În cazul obligațiilor care au ca obiect bunuri fungibile de aceeași natură.

3. Compensația legală:
a. Operează de drept, independent de voința părților și fără să fie nevoie de intervenția instanței de
judecată;
b. Nu poate opera dacă una dintre creanțe are ca obiect un bun insesizabil;
c. Nu poate opera când una dintre datorii are ca obiect restituirea bunului primit în depozit.

4. Sunt efecte ale compensației și următoarele:

a. Compensația operează ca o plată dublă;
b. Debitorul poate opune compensația creanței fidejusorului împotriva creditorului său;
c. În cazul obligațiilor indiviizibile, compensația intervenită între unul dintre debitorii obligați indivizibil
și creditor stinge obligația îndivizibilă și îi eliberează pe ceilalți debitori față de creditor.

5. Compensația convențională:
a. Operează prin acordul părților atunci când nu sunt îndeplinite condițiile compensației legale;
b. Poate opera în cazul în care creanțele reciproce nu sunt exigibile;
c. Își produce efectele dela data când s-a încheiat convenția privitoare la compensație.

6. Darea în plată:
a. Este un contract;
b. Sub rezerva consimțământului creditorului, se prezintă ca o excepție de la regula conform căreia
debitorul nu se poate libera executând o altă prestație decât cea datorată;
c. Are ca varietate operațiunea cesiunii de creanțe în locul executării.

7. Sunt condiții ale dării în plată și următoarele:

 a. Acceptarea înlocuirii prestației inițiale către creditor trebuie să fie inainte de momentul plății sau cel
mai târziu concomitentă cu plata;
b. Între prestația datorată și cea oferită în schimb să exeiste o echivalență valorică relativă;
c. Îndeplinirea condițiilor de fond pentru validitatea contractului prin care se realizează.

8. Darea în plată:
a. Determină stingerea obligației cu toate garanțiile și accesoriile ei;
b. Se poate realiza prin transferul în contul datoriei a unui drept de proprietate sau a altui drept real;
c. Poate avea ca obiect bunuri viitoare.

9. Confuziunea:
a. Este un mod de stingere a obligațiilor ce presupune întrunirea în aceeași persoană, deopotrivă, a
calității de debitor și de creditor al aceleiași obligații;
b. Operează cu condiția ca datoria și creanța să se găsească în același patrimoniu și în aceeași masă
patrimonială;
c. Operează numai în cazul persoanelor fizice.

10. Confuziunea:
a. Stinge obligația principală cu toate garanțiile și accesorile sale;
b. Duce la stingerea ipotecii dacă are loc prin confuziunea calităților de creditor ipotecar și de proprietar
al bunului;
c. Profită numai celorlați fidejusori, iar nu și debitorului principal, în situația în care confuziunea se
realizează între creditor și un fidejusor.

11. Dacă are loc desființarea confuziunii:

a. Oligația inițială renaște cu efect retroactiv;
b. Alături de obligația inițială, de regulă, renasc și accesoriile, cu respectarea drepturilor dobândite de
terți;
c. Alături de obligația inițială, de regulă, renasc și accesoriile, dar numai cu consimțământul terților care
au consimțit la constituirea de garanții în legătură cu obligația inițală.

Modulul de curs IV
CURSUL 9 – MIJLOACELE ALTERNATIVE DE STINGERE A OBLIGAȚIILOR
CARE NU DUC LA REALIZAREA CREANȚEI CREDITORULUI. REMITEREA DE
DATORIE ȘI IMPOSIBILITATEA FORTUITĂ DE EXECUTARE

1. Remiterea de datorie
2. Imposibilitatea fortuită de executare
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil
 1. Remiterea de datorie
1.1.Noțiune

Remiterea de datorie este un mod voluntar de stingere a obligației care constă în

renunțarea creditorului, cu consimțământul debitorului, la dreptul său de creanță.
Astfel, remiterea de datorie se concretizează într-un contract și într-un act juridic de
dispoziție.
Remiterea de datorie se realizează numai cu consimțământul debitorului. În situația în
care debitorul nu își dă consimțământul, remiterea de datorie nu îi va fi opozabilă, el putând
oricând să facă plata și chiar să recurgă la oferta reală de plată, în caz de refuz la preluarea
executării din partea creditorului.

1.2.Feluri

Remiterea de datorie, în funcție de întinderea ei, poate fi totală – când privește întreaga
datorie - și parțială – când privește numai o parte din datorie.
Dacă nu există stipulație contrară, se prezumă că remiterea de datorie este totală.
În funcție dacă creditorul pretinde sau nu o cotraprestație, remiterea de datorie poate fi cu
titlu gratuit – în acest caz nu există o contraprestație și constituie regula în materie și mai poartă
numele de iertare de datorie - și cu titlu oneros- când în schimbul remiterii de datorie se pretinde
o contraprestație.
De asemenea, remiterea de datorie mai poate fi expresă sau tacită.
Remiterea de datorie poate fi făcută prin acte între vii sau pentru cauză de moarte.
În cazul în care remiterea de datorie se realizează cu titlu gratuit prin acte între vii, aceasta se
concretizează într-o donație indirectă și trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond de
validitate ale donației. În ceea ce privește condiția de formă a înscrisului autentic cerută pentru
validitatea donației, aceasta nu trebuie să fie îndeplinită în cazul remiterii de datorie cu titlu
gratuit, aceasta putând fi făcută în formă verbală, expresă sau tacită.
În cazul în care remiterea de datorie se realizează prin acte pentru cauză de moarte, aceasta
trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă pentru valabilitatea testamentului.

1.3. Efecte
 Stinge obligația principală și îl liberează pe debitor față de creditor;
 Obligația principală se stinge împreună cu toate garanțiile accesoriile sale;
 În cazul în care remiterea de datorie a fost făcută față de unul dintre debitorii
solidari, aceasta nu îi liberează și pe ceilalți debitori, cu excepția cazului în care
creditorul declară aceasta în mod expres sau remite titlul constatator al creanței
sub forma înscrisului sub semnătură privată;
 În cazul în care remiterea de datorie a fost făcută față de un debitor indivizibil,
aceasta îi liberează și pe ceilalți debitori față de creditor, aceștia din urmă
 rămânând să plătească fiecare partea sa din datorie debitorului față de care a
operat remiterea de datorie;
 În cazul în care remiterea de datorie este făcută cu titlu gratuit, aceasta este supusă
regulilor reducțiunii liberalităților excesive și celorlalte reguli aplicabile
liberalităților.
În ceea ce privește proba remiterii de datorie, acesteia îi sunt aplicabile regulile de la
proba plății și, de asemenea, de la prezumțiile de plată.
De asemenea, cel interesat va trebui să facă dovada, dacă este cazul, că remiterea de
datorie s-a făcut cu titlu gratuit.

2. Imposibilitatea fortuită de executare

2.1.Noțiune

Potrivit art. 1634 Cod civil, debitorul este liberat de executarea obligației în cazul în care
obligația nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit sau a unor alte
evenimente asimilate acestora, cu condiția ca acestea să se producă înainte ca debitorul să fie pus
în întârziere.
Așadar, în cazul imposibilității fortuite de excutare, neîndeplinirea obligației din partea
debitorului are loc independent de culpa acestuia.

2.2.Condiții
 Să fi intervenit o cauză de forță majoră, un caz fortuit sau o altă cauză asimilată
acestora, cum ar fi fapta victimei sau fapta terțului;
 Imposibilitatea de executare să fie una absolută și perpetuă;
Dacă imposibilitatea de executare este relativă, în sensul că nu privește întreaga
obligație, liberarea produce doar un efect relativ.
Dacă imposibilitatea fortuită de executare este temporară, atuci efectul acesteia nu
constă în stingerea obligației, ci doar în suspendarea acesteia.
 Debitorul să nu fi fost pus în întârziere;
Dacă debitorul este pus în întârziere, debitorul preia riscul neexecutării fortuite
obligației, cu excepția cazului în care el face dovada faptului că oricum creditorul nu
ar fi putut să beneficieze de executare din cauza forței majore sau a cazului fortuit.
 Debitorul să notifice creditorului survenirea evenimentului fortuit, într-un termen
rezonabil;
 Debitorul să nu își fi asumat răspunderea pentru neexecutările obligației din cauze
fortuite;
 Obiectul obligației îl poate constitui orice prestație, cu excepția aceleia care are ca
obiect bunuri de gen.
2.3.Efecte
 Stingerea obligației împreună cu garanțiile și accesoriile sale;
 Dacă imposibilitatea de executare este doar temporară, atunci ea doar suspendă
executarea obligației până la încetarea evenimentului fortuit;
 Intevenirea desființării contractului și aplicarea teoriei riscurilor;
 Pe parcursul imposibilității fortuite de executare, de principiu, creditorul nu poate
trece la invocarea unui alt remediu oferit de legiuitor pentru neexecutarea
contractului;

3. Aplicaţii practice

1. Remiterea de datorie:
a. Este un mod de stingere a obligației, care constă în renunțarea creditorului la propria creanță;
b. Se poate face numai cu consimțământul debitorului;
c. Este un contract ce are natura unui act de dispoziție.

2. Remiterea de datorie poate fi:

a. Totală sau parțială;
b. Expresă sau tacită;
c. Cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

3. Remiterea de datorie:
a. Când este făcută cu titlu gratuit, se concretizează într-o donație indirectă ce poate fi realizată în formă
scrisă sau verbală, expresă sau tacită;
b. Poate fi cuprinsă într-un testament;
c. Este, de principiu, o liberalitate.

4. Remiterea de datorie ce operează față de debitorul principal:

a. Stinge obligația principală și îl liberează pe debitor;
b. Îl liberează pe fidejusor;
c. Îi liberează pe debitorii ipotecari.

5. În cazul iertării de datorie făcută unui fidejusor:

a. Debitorul principal rămâne mai departe obligat față de fidejusor, acesta din urmă luând locul
creditorului inițial;
b. Ceilalți fidejusori, dacă nu au consimțit la liberarea fidejusorului, nu răspund pentru partea acestuia din
datorie;
c. Debitorii ipotecari vor fi liberați.

6. Când iertarea de datorie este realizată de către fidejusor prin faptul că acesta a remis creditorului o prestație
cu scopul liberării sale față de creditor:
a. Aceasta se impută asupra datoriei principale;
b. Profită, în proprorția valorii ei, debitorului principal;
c. Profită, în proprorția valorii ei, celorlalți fidejusori.

7. Iertarea de datorie făcută unui codebitor solidar:

a. Îi eliberează și pe ceilalți codebitori dacă creditorul remite celui care îi face iertarea de datorie
originalul inscrisului sub semnătură privată constatator al creanței;
b. De principiu, nu îi eliberează pe ceilalți codebitori de restul de datorie rămas după scaderea părții celui
față de care a operat remiterea de datorie;
c. De principiu, îi eliberează pe ceilalți codebitori de restul de datorie rămas după scaderea părții celui
față de care a operat remiterea de datorie.
 8. Imposibilitatea fortuită de executare a obligației:
a. Intervine în prezența forței majore, aunui caz fortuit sau a unei alte cauze asimialte acestora, cum ar fi
fapta terțului sau a victimei care întrunesc toate condițiile forței majore;
b. Trebuie să fie absolută sau relativă, dar obligatorie perpetuă, pentru a duce la stingerea in întregime a
obligației;
c. Pentru a determina stingerea obligației, este necesar ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere.
9. Sunt efecte ale imposibilității fortuite de executare a obligației:
a. Stingerea obligației împreună cu garanțiiile și accesorile sale;
b. Desființarea automată a contractului, dacă este vorba despre obligații contractuale;
c. Imposibilitatea creditorului de a pretinde daune-interese.

CURSUL 10 – GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAȚIILOR CIVILE. NOȚIUNEA ȘI

CLASIFICAREA MIJLOACELOR DE GARANTARE A OBLIGAȚIILOR CIVILE.
CATEGORII DE DREPTURI ALE CREDITORILOR. GARANȚIA COMUNĂ A
CREDITORILOR. ACȚIUNEA OBLICĂ. ACȚIUNEA PAULIANĂ

1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor de garantare a obligaţiilor civile. Categorii de

drepturi ale creditorului asupra patrimoniului debitorului
2. Gajul general al creditorilor
3. Acțiunea oblică
4. Acțiunea pauliană
5. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Noţiunea şi clasificarea mijloacelor de garantare a obligaţiilor civile. Categorii de

drepturi ale creditorului asupra patrimoniului debitorului.

1.1.Noțiune

Garanțiile executării obligațiilor civile cuprind totalitatea mijloacelor juridice, adică a

drepturilor și a acțiunilor recunoscute direct de lege sau născute prin acordul părților raportului
juridic obligațional, prin a căror exercitare se asigură realizarea drepturilor de creanță.

1.2.Clasificare

În funcție de întinderea lor, garanțiile sunt generale – ex. garanția comună a creditorilor,
dreptul de a interveni în procesul debitorului, acțiunea oblică - și speciale. Acestea din urmă se
subclasifică în garanții personale – fidejusiunea, garanțiile autonome -, garanții reale – ipoteca,
gajul, dreptul de retenție și privilegiile.
 Garanțiile personale se concretizează în angajamentul pe care o persoană, alta decât
debitorul, și-l asumă față de creditor, în scopuul realizării creanței acestuia. Sunt asftel de
garanții fidejusiunea și garanțiile autonome.

Garanțiile reale sunt acele drepturi reale asupra bunurilor mobile sau imobile afectate
garantării unei obligații, conferind titularului lor un drept de urmărire și un drept de preferință.

Garanțiile reale se pot constitui fără deposedare, cum este cazul ipotecii și cu deposedare,
cum este cazul gajului . Acestora li se alătură dreptul de retenție, care se prezintă sub forma unei
garanții reale imperfecte.

Privilegiile sunt cauze de preferință acordate de lege unor creditori în considerarea

creanței lor.

2. Garanția comună a creditorilor

2.1.Noțiune

Garanția comună a creditorilor este cea care revine celui care se obligă personal, acesta
fiind ținut să răspundă cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare.

2.2.Trăsături caracteristice

 Caracter general – are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului;

 Este comună tuturor creditorilor – aparține tuturor creditorilor, atât celor chirografari,
cât și celor cu garanții;
 Debitorul nu este deposedat de bunurile sale – debitorul păstrează posesia și folosința
bunurilor;
 Nu conferă creditorilor dreptul de urmărire și dreptul de preferință;
 Este o garanție proporțională – prețul obținut din valorificarea bunurilor debitorilor se
împarte între creditori proporțional cu valoarea fiecărei creanțe.

Limitările garanției comune a creditorilor, respectiv excepțiile de la regula că creditorii

pot urmări orice element din activul debitorului, se concretizează ipoteza în care bunurile sunt
afectate de insesizabilitate legală sau de insesizabilitate convențională.

În virtutea garanției comune a creditorilor, aceștia, în vederea garantării creanței lor, pot
apela la următoarele mijloace puse de lege la dispoziția lor: dreptul creditorilor de a interveni în
procesele debitorilor; acțiunea în simulație; acțiunea oblică; acțiunea pauliană; acțiunea directă.
 3. Acțiunea oblică
3.1.Noțiune

Acțiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile
debitorului, atunci când acesta refuză să le exercite în prejudiciul creditorului;
Domeniul de aplicare al acțiunii oblice se circumscrie drepturilor și acțiunilor cu caracter
patrimonial ale debitorului.
Nu toate acțiunile și drepturile cu caracter patrimonial pot forma obiectul acțiunii oblice.
Astfel, nu pot fi exercitate pe cale oblică:
- Actele de administrare a patrimoniului debitorului, de pildă închirierea unui bun;
- Actele de dispoziție juridică, de exemplu contractual de vânzare-cumpărare,
contractul de schimb;
- Acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului, de exemplu acțiunea în
revocarea unei donații pentru ingratitudine;
- Drepturile patrimoniale insesizabile ale debitorului, de pildă dreptul de uz, dreptul
de abitație, dreptul la diurnă.

3.2. Condiții
 Creanța creditorului trebuie să fie certă și exigibilă;
 Debitorul trebuie să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exercițiul dreptului
său; Dacă debitorul își schimbă conduita și redevine activ, conntinuarea acțiunii nu
mai este posibilă, creditorului rămându-i posibilitatea să își apere interesele prin
intervenirea în procesul debitorului.
 Creditorul să facă dovada unui interes serios și legitim;

3.3. Efecte
 Creditorul pe cale oblică, în locul debitorului, exercită drepturile pe care debitorul său
le are împotriva terțului;
 Terțul poate opune toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le putea invoca și
împotriva debitorului;
 În ceea ce privește producerea efectelor față de debitorul pasiv, acestea se produc față
de acesta în cazul în care a fost introdus în proces, deși, în literatura de specialitate,
există opinii potrivit cărora efectele acțiunii oblice se produc față de debitor chiar
dacă nu a fost introdus în proces, considerându-se, practic, că acesta a fost reprezentat
în proces de către creditor;
 Acțiunea oblică este individuală prin exercițiul său și colectivă prin efectele sale;
 Acțiunea oblică admisă profită tuturor creditorilor, fără nici o preferință celui care a
promovat-o.
4. Acțiunea pauliană (revocatorie)
4.1.Noțiune

Acțiunea pauliană este acea acțiune prin care creditorul solicită să îi fie declarate
inopozabile actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele
prin care debitorul își crează sau își mărește starea de insolvabilitate.
În ceea ce privește domeniul de aplicare a acțiunii pauliene, aceasta poate fi
utilizată numai în cazul actelor juridice, iar nu și în cazul faptelor juridice.
Totuși, nu pot fi atacate pe calea acțiunii pauliene următoarele acte juridice:
- Actele juridice care privesc drepturile nepatrimoniale ale debitorului – ex.
căsătoria, recunoașterea de paternitate, adopția;
- Actele juridice referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale
debitorului - ex. renunțarea debitorului la repararea pe cale patrimonială a
unui prejudiciu moral;
- Actele juridice privitoare la dreprturile și bunurile insesizabile ale
debitorului – ex. renunțarea la o bursă de studii, renunțarea la dreptul de a
cere majorarea pensiei de întreținere.

4.2.Condiții

 Creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și, de principiu, anterioară
actului atacat;
 Actul încheiat de către debitor cu terțul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului
reclamant;
 Frauda debitorului – interpretată în sensul că debitorul a cunoscut faptul că încheierea
actului atacat îi va cauza creditorului un prejudiciu, chiar dacă nu a urmărit acest
lucru. Proba fraudei este în sarcina creditorului.
 Complicitatea la fraudă a terțului, în cazul actelor juridice cu titlu oneros.

4.3.Efecte

 Ca urmare a admiterii acțiunii pauliene, actul atacat devine inopozabil față de

creditorul care a introdus acțiunea și față de creditorii care au intervenit în proces;
 Între părțile actului fraudulos, în virtutea principiului forței obligatorii, actul juridic
își produce efectele, valoarea înstrăinată nu se mai întoarce în patrimoniul debitorului,
chiar dacă acțiunea pauliană este admisă;
 Terțul dobânditor, cocontractantul debitorului, are la îndemână împotriva acestuia din
urmă o acțiune în regres, întemeiată pe garanția pentru evicțiune, în cazul actelor cu
titlu oneros, fără să aibă această posibilitate în cazul actelor cu titlu gratuit.
  Admiterea acțiunii pauliene are un efect relativ numai cu privire la creditorul care o
declanșează și la creditorii care au intervenit în proces, față de ceilalți creditori actul
își păstrează eficacitatea și opozabilitatea;

În ceea ce privește prescripția acțiunii pauliene, aceasta intervine în termen de un an

de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul
atacat, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Ca natură juridică, acțiunea pauliană este o acțiune personală, în inopozabilitatea actului
fraudulos.

5. Aplicaţii practice
1. Garanția comună a creditorilor:
a. Poartă asupra unei universalități juridice când se are în vedere întreg patrimoniul debitorului și
asupra unei universalități de fapt când se are în vedere un patrimoniu de afectațiune al debitorului;
b. Este o garanție ce este utilă și de care beneficiază numai creditorii chirografari ai debitorului;
c. Nu presupune un drept de preferință în favoarea creditorilor, dar presupune un drept de urmărire,
creditorii putând urmări silit orice bun din patrimoniul debitorului necesar pentru îndestularea
creanțelor lor.

2. Acțiunea oblică:
a. Poate privi numai exercitarea drepturilor și acțiunilor patrimoniale ale debitorului;
b. Poate avea ca obiect dreptul debitorului de a solicita repararea unui prejudiciu material sau moral;
c. Poate avea ca obiect un act de dispoziție pe care debitorul neglijează să îl încheie și în legătură cu
care creditorul face dovada că este profitabil patrimoniului debitorului.

3. Sunt condiții ale acțiunii oblice:

a. Creanța creditorului trebuie să fie certă și exigibilă;
b. Debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exercițiul dreptului său;
c. Creditorul să facă dovada unui interes serios si legitim.

4. Nu pot fi atacate prin acțiune pauliană:

a. Refuzul debitorului de a accepta o ofertă de donație care i-a fost făcută de o anumită persoană;
b. Plata făcută în legătură cu o obligație imperfectă;
c. De principiu, contractul prin care debitorul își asumă noi datorii.

5. Sunt condiții ale acțiunii pauliene și următoarele:

a. Creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă;
b. Creanța creditorului să fie, de principiu, anterioară actului pe care creditorul dorește să îl declare
inopozabil prin acțiunea pauliană;
c. Frauda debitorului și participarea la fraudă a terțului în cazul actelor cu titlu oneros.

6. Creditorul:
a. Poate promova o acțiune pauliană în legătură cu renunțarea debitorului la o moștenire solvabilă în
termen de 3 luni de când a aflat despre actul de renunțare făcut în frauda lui;
b. Nu poate promova o acțiune pauliană în legătură cu renunțarea debitorului la o moștenire solvabilă
deoarece acesta nu este un act de însărăcire a patrimoniului debitorului;
c. Poate folosi orice mijloc de probă pentru a dovedi frauda debitorului în cazul în care dorește să
promoveze o acțiune pauliană.

7. În urma admiterii acțiunii pauliene:

a. Actul atacat este declarat inopozabil față de creditor;
b. În ceea ce îl privește pe creditorul care a promovat acțiunea, se consideră că bunul ce a format
obiectul actului atacat nu a părăsit patrimoniul debitorului;
c. Creditorul ce a promovat acțiunea va putea urmări silit bunul ce a făcut obiectul actului atacat chiar și
în mainile dobânditorului acestuia.

8. Sunt efecte ale amiterii acțiunii pauliene și următoarele:

a. Creditorul care a promovat acțiunea nu mai este ținut la respectarea principilui opozabilității în
legătură cu cu efectele actului încheiat de către debitor cu terțul și care a format obiectul acțiunii
pauliene;
b. Bunul ce a format obiectul actului atacat prin acțiune pauliană se va întoarce în patrimoniul
debitorului;
c. Creditorul chirografar care a promovat acțiunea dobandește dreptul de a se indestula cu preferință
din valoarea bunului ce a a făcut obiectul actului atacat în raport cu ceilalți creditori chirografari.

9. Ca urmare a admiterii acțiunii pauliene:

a. Actul încheiat de către debitor cu terțul nu va mai produce efecte;
b. Terțul este obligat întotdeauna să renunțe la bun în favoare creditorului;
c. Terțul dobânditor se va putea îndrepta cu acțiune în garanție pentru evicțiune împotriva debitorului
(cocontractantul său) în cazul actelor cu titlu oneros.

10. Efectele admiterii acțiunii pauliene:

a. profită creditorului care a introdus-o numai în limita îndestulării creanței sale;
b. profită si creditorilor care nu au introdus-o, dar care au intervenit în procesul creditorului reclamant;
c. profită și celorlați creditori ai debitorului deoarece acțiunea pauliană este individuală prin exercițiul
său, dar colectivă prin efectele sale.

11. Acțiunea pauliană:

a. Este o acțiune personală;
b. Este o acțiune reală;
c. Se prescrie în termenul de 1 an de zile de la data încheierii actului de către debitor în frauda
creditorului.

12. Nu pot face obiectul acțiunii oblice:

a. Dreptul de abitație;
b. Incheierea unui contract de vânzare-cumparea cu privire la un bun al debitorului;
c. Dreptul debitorului de a cere prețul pe care cumpărătorul unui bun al său a întârziat să îl plătească.

13. Momentul la care trebuie îndeplinite condițiile acțiunii oblice este:

a. Data introducerii cererii de chemare in judecată, dacă acțiunea oblică este exercitată pe cale
judiciară;
b. Data pronunțării hotărârii judecătoresti, dacă acțiunea oblică este exercitată pe cale judiciară;
c. Data introducerii cererii de către creditor, dacă acțiunea oblică este exercitată pe cale extrajudiciară.

14. În ceea ce privește efectele acțiunii oblice:

a. Acestea se produc numai față de creditorul care a promovat-o și față de creditorii care au intervenit
in cauza, iar nu si față de ceilalți creditori ai debitorului.
b. Acestea , dacă sunt favorabile, profită tuturor creditorilor, chiar dacă nu au promovat-o personal;
 c. Acestea se concretizează și într-un drept de preferință față de creditorul ce a utilizat-o față de ceilalți
creditori ai debitorului.

15. Garanția comună a creditorilor:

a. Este o garanție specială atunci când poartă asupra unei mase patrimoniale a debitorului;
b. Este o garanție comună ce aparține cu prioritate creditorilor chirografari;
c. Se realizează cu deposedare sau fără deposedare, in funcție de voința debitorului.

16. Nu pot fi urmărite silit în temeiul garantiei comune a creditorilor:

a. Dreptul de uz al debitorului;
b. Dreptul de proprietate asupra unui imobil, dobândit pe cale succesorală și în legătură cu care există o
substituție fidejcomisară, atât timp cât el se află în mâinile instituitului;
c. De principiu, bunurile necesare exercitării profesiei debitorului.

17. Sunt garanții generale personale:

a. Fidejusiunea;
b. Privilegiile;
c. Garanțiile autonome.

CURSUL 11 – GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAȚIILOR CIVILE.

FIDEJUSIUNEA. GARANȚIILE AUTONOME- SCRISOAREA DE GARANȚIE,
SCRISOAREA DE CONFORT

1. Garanţia personală a obligaţiilor civile – fidejusiunea

2. Garanțiile autonome – scrisoarea de garanție, scrisoarea de confort
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Garanţia personală a obligaţiilor civile – fidejusiunea

1.1.Noțiune

Fidejusiunea este contractul prin care o parte, numită fidejusor, se obligă față de cealaltă
parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau
în schimbul unei remunerații, obligația debitorului, dacă acesta din urmă nu o execută.

Fidejusiunea se poate realiza fără știința debitorului sau, chiar, împotriva voinței acestuia,
debitorul nefiind parte în contractul de fidejusiune.

1.2.Feluri

Fidejusiunea poate fi convențională, legală și judiciară, natura contractuală păstrându-se

în oricare din aceste situații.
 Fidejusiunea convențională vizează ipoteza în care opțiunea încheierii fidejusiunii
aparține creditorului și debitorului.
Fidejusiunea legală apare în situația în care un text de lege impune debitorului să aducă
un fidejusor – ex. situația uzufrucului în care la momentul constituirii dreptului de uzufruct,
uzufructuarului legea îi impune să aducă o cauțiune, care, atât timp cât legea nu prevede dacă
este vorba despre o garanție personală sau reală, se poate concretiza și într-o fidejusiune.
Fidejusiunea judiciară are loc în situaţia în care instanţa de judecată este cea care
stabileşte în sarcina debitorului obligaţia de a aduce un fidejusor.

1.3.Caractere juridice

Fidejusiunea este un contract solemn, deoarece trebuie să îmbrace forma înscrisului

autentic sau cea a înscrisului sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Fidejusiunea nu se prezumă şi nu se poate extinde peste limitele în care a fost contractată.
Fidejusiunea este un contract unilateral, deoarece, de regulă, numai fidejusorul se obligă
si nu există caracter reciproc al obligaţiilor.
Fidejusiunea este un contract cu titlu gratuit sau oneros, în funcţie de cazul în care
fidejusorul pretinde în schimbul prestaţiei sale o remuneraţie.
Fidejusiunea este un contract accesoriu, deoarece însoţeşte şi garantează obligaţia
pricipală.

1.4. Efecte
 În raporturile dintre creditor şi fidejusor
- Obligaţia fidejusorului de a achita datoria debitorului. Dacă acesta nu o
execută;
- În situaţia în care debitorul nu îşi achită datoria, creditorul poate cere plata
datoriei direct de la fidejusor, fără să fie mai întâi obligat să îl urmărească
pe debitor mai întâi;
- În apărarea sa, fidejusorul poate invoca excepţile ce decurg nemijlocit din
raportul juridic de fidejusiune;
- În apărarea sa, fidejusorul poate invoca mijloacele de apărare pe care le
putea invoca debitorul principal, cu excepţia celor strict personale ale
debitorului;
- Fidejusorul mai are la îndemână încă două excepţii: beneficiul de
discuţiune şi beneficiul de diviziune.

 Beneficiul de discuţiune – este facultatea fidejusorului de a cere creditorului, care a

pornit urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, în
prezenţa următoarelor condiţii:
- Fidejusorul trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului;
 - Fidejusorul trebuie să indice creditorului bunurile urmăribile ale
debitorului principal şi să avanseze acestuia sumele necesare urmăririi lor.

Efectul beneficiului de discuţiune este unul dilatoriu, în sensul că suspendă urmărirea

fidejusorului până la momentul la care sunt cunoscute rezultatele urmăririi debitorului.

Beneficiul de discuţiune nu poate fi invocat de către fidejusorul care a renunţat la acesta;

de către fidejusorul judiciar; de către fidejusorul care s-a obligat în solidar cu debitorul.

 Beneficiul de diviziune – facultatea recunoscută cofidejusorului, în ipoteza existenţei

mai multor fidejusori ai aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi datorie, de a solicita
creditorului să îşi dividă acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia.
Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat de către cel care a renunţat la el şi nici dacă
fidejusorul răspunde în solidar cu ceilalţi fidejusori.
 În raporturile dintre debitor şi fidejusor:
- Dacă fidejusorul plăteşte obligaţia principală, acesta are un drept de regres
împotriva debitorului;
Dreptul de regres al fidejusorului se pierde în următoarele situaţii:
-fidejusorul plăteşte datoria fără a-l înştiinţa pe debitor şi acesta plăteşte a
doua oară;
- fidejusorul plăteşte datoria fără a-l înştiinţa pe debitor, iar acesta face
dovada că la momentul plăţii avea mijloacele necesare pentru a declara
stinsă datoria.
Deşi fidejusorul pierde dreptul de regres faţă de debitor, el poate pretinde
creditorului să îi restituie plata făcută, parţial sau în totalitate, în funcţie de
situaţie.
 În raporturile dintre fidejusori:
- Dacă obligaţia este garantată de mai mulţi cofidejusori şi ea a fost achitată
de unul dintre ei, acesta are un drept de regres împotriva celorlalţi pe
temeiul gestiunii de afaceri sau pe temeiul subrogaţiei, în funcţie de
situaţie.

1.5.Stingerea fidejusiuni
 Pe cale accesorie:
- Ca urmare a stingerii obligaţiei principale prin plată sau prin alte mijloace
alternative de stingere a obligaţiilor ce operează între creditor şi debitor –
darea în plată, novaţia, compensaţia, confuziunea, remiterea de datorie.
 Pe cale principală:
 Prin mijloace de drept comun:
- Remiterea de datorie acordată fidejusorului stinge obligaţia acestuia faţă
de creditor;
 -Compensaţia intervenită între fidejusor şi creditor;
-Confuziunea - reunirea calităţilor de fidejusor şi creditor în aceeaşi
persoană.
 Prin mijloace specifice:
- Decesul fidejusorului – fidejusiunea încetează prin decesul fidejusorului,
chiar dacă există stipulaţie contrară, cu precizarea că datoriile născute
anterior decesului, continuă să fie garantate de către succesorii
fidejusorului;
- Rezilierea unilaterală a fidejusiunii date în vederea acoperirii obligaţiilor
viitoare sau nedeterminateori constituite pe o perioadă nedeterminată, cu
condiţia să fi trecut cel puţin 3 ani de la data încheierii contractului de
fidejusiune;
- Lipsa de diligenţă a creditorului în urmărirea debitorului principal-
fidejusiunea se stinge dacă, după împlinirea termenului obligaţiei
principale, creditorul nu introduce acţiune împotriva debitorului într-o
perioadă de 6 luni de la scadenţă şi nu urmăreşte cu diligenţă relizarea
creanţei. Dacă fidejusiunea este limitată în mod expres la termenul
obligaţiei principale de către fidejusor, aceasta se stinge dacă creditorul nu
introduce acţiune împotriva debitorului în termen de 2 luni de la scadenţa
creanţei garantate.
- Pierderea beneficiului subrogaţiei – dacă creditorul, din propria sa culpă, a
pierdut sau a limitat garanţiile date de către debitor, fidejusorul este liberat
în limita sumei pe care nu mai poate să o recupereze de la debitor;
- Încetarea funcţiei deţinute de către debitor – dacă fidejusiunea a fost
constituită în considerarea unei anumite funcţii a debitorului, încetarea
acesteia atrage şi stingerea fidejusiunii. Fidejusorul va continua să
răspundă pentru datoriile existente la încetarea fidejusiunii, chiar în
condiţiile în care acestea sunt afectate de termen sau de condiţie.

2. Garanţiile autonome
2.1.Scrisoarea de garanţie
2.1.1. Noţiune

Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană,

denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane, denumite ordonator, în considerarea
unui raport juridic obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de
bani unei terţe persoane, denumite beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului
asumat.
 2.1.2. Caractere juridice
- Caracterul convenţional – părţile sunt emitentul, în calitate de debitor, şi
beneficiarul, în calitate de creditor. Ordonatorul nu este parte în contract.
- Caracterul autonom – emitentul nu se obligă să plătească datoria
ordonatorului, ci lui îi revine o obligaţie nouă, independentă de cea dintre
beneficiar şi ordonator. Emitentul este întotdeauna îndatorat la plata unei
sume de bani, indiferent de obiectul obligaţiei garantate.
- Caracterul necondiţionat – scrisoarea de garanţie trebuie executată la
prima şi la simpla cerere a beneficiarului, fără îndeplinirea vreunei alte
formalităţi;
- Caracterul irevocabil – emitentul nu are posibilitatea de a retrage unilateral
garanţia, înainte de expirarea termenului de valabilitate a scrisorii de
garanţie.

2.1.3. Efecte
 Obligaţia emitentului de a executa garanţia la simpla cerere a beneficiarului.
Emitentul are obligaţia de a refuya plata garanţeiei în cay de abuy sau de
fraudă vădită din partea beneficiarului, în caz contrar, dacă efectueayă plata,
riscă să piardă dreptul de regres împotriva ordonatorului.
 Dreptul de regres al emitntului împotriva ordonatorului, dacă emitentul a
executat garanţia;
 Dreptul de regres al ordonatorului împotriva beneficiarului, în cazul în care
beneficiarul a primit o garanţie ca o plată nedatorată – ex. – situaţia în care
contractul de bază preexistent era nul.
 Dreptul de regres al ordonatorului împotriva emitentului – în cazul în care
solicitarea beneficiarului este abuzivă, vădit frauduloasă sau tardivă şi
emitentul face plata.

2.1.4. Stingerea scrisorii de garanţie

Dat fiind faptul că aceasta are un caracter autonom, aceasta nu se poate stinge pe cale
accesorie, ci doar pe cale principală prin: executarea garanţiei, compensaţia, confuziunea,
remiterea de datorie, împlinirea termenului de valabilitate şi în cayul unei cereri abuzive sau
frauduloase din partea beneficiarului.

2.2. Scrisoarea de confort

2.2.1. Noţiune
Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil şi autonom prin care emitentul
îşi asumă o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii unei alte persoane, denumite
debitor, în vederea executării obligaţiilor acesteia faţă de un creditor al său.
2.2.2. Caractere juridice
- Caracterul conventional - părţile contractului sunt emitentul şi beneficiarul.
Debitorul obligaţiei garantate nu este parte în contract. Emitentul nu se obligă
să execute datoria debitorului, ci se îndatorează să îl susţină în vederea
realizării obligaţiei asumate.
- Caracterul autonom – emitentul nu poate opune beneficiarului excepţii
rezultate din raportul preexistent;
- Caracterul irevocabil – emitentul nu poate retrage unilateral angajamentul
asumat faţă de creditor.
2.2.3. Efecte
 Obligaţia emitentului la plata de daune-interese către creditor – dacă debitorul
nu îşi execută datoria ce îi revine, creditorul poate solicita emitentului
daune-interese, însă numai dacă face dovada că acesta nu şi-a îndeplinit
obligaţia asumată prin scrisoarea de confort;
 Cuantumul daunelor-interese se stabileşte în funcţie de întinderea
prejudiciului creat creditorului, iar nu în raport cu valoarea obligaţiei
debitorului rămase de executat;
 Dreptul de regres al emitentului împotriva debitorului, dacă acesta a căzut în
pretenţii.

2.2.4. Stingerea scrisorii de confort – scrisoarea de confort se stinge, în virtutea

caracterului său autonom, numai pe cale principală, nu şi pe cale accesorie. Astfel,
scrisoarea de confort se stinge prin remitere de datorie, confuziune, executarea
garanţiei etc.

3. Aplicaţii practice

1. Fidejusiunea:
a. este un contract;
b. se poate constitui numai pentru a garanta obligația debitorului principal;
c. își pierde caracterul convențional în cazul fidejusiunii legale și în cel al celei judiciare.

2. Fidejusiunea:
a. Poate fi realizată cu titlu oneros;
b. Poate fi realizată cu titlu gratuit;
c. Pentru a se naște in mod valabil, presupune un consimțamânt de încuviințare din partea debitorului.

3. Fidejusiunea:
a. Este un contract consensual;
b. Nu se prezumă;
c. Are caracter sinalagmatic dacă facem vorbire despre o fidejusiune cu titlu oneros.

4. Fidejusiunea:
 a. Are ca părți contractante pe fidejusor și pe creditorul din raportul obligațional de unde rezultă
obligația garantată;
b. Este un contract accesoriu;
c. Dacă este încheiată pentru o valoare ce depășește datoria debitorului sau în condiții mai oneroase
decât ale debitorului, va fi lovită de nulitate.

5. Beneficiul de discuțiune:
a. Operează de drept în cazul în care creditorul, la scadență, dacă debitorul nu plătește, îl urmărește
direct pe fidejusor fără să îl urmărească în prealabil pe debitor;
b. Nu poate fi invocat de către fidejusorul judiciar;
c. Pentru a putea fi invocat cu succes, este necesar să fie solicitat de către fidejusor înainte de judecarea
fondului procesului, iar fidejusorul trebuie să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului
principal și să avanseze sumele necesare urmăririi lor.

6. Beneficiul de discuțiune:
a. Are ca efect suspendarea urmăririi fidejusorului până la momentul în care sunt cunoscute rezultatele
urmării debitorului;
b. Nu poate fi invocat de fidejusorul care s-a obligat în solidar cu debitorul;
c. Nu poate fi invocat de către fidejusori, în cazul în care obligația debitorului este garantată de mai
mulți fidejusori și aceștia s-au obligat solidar în raportul dintre ei, dar nu și cu debitorul.

7. Beneficiul de diviziune:
a. Nu poate fi invocat de fidejusorul care s-a obligat în solidar cu debitorul;
b. Poate fi invocat de instanță din oficiu dacă fidejusorul nu este suficient de diligent;
c. Este facultatea recunoscută cofidejusorului de a solicita creditorului să își dividă acțiunea și să o
reducă la partea fiecărui cofidejusor.

8. Dreptul de regres al fidejusorului împotriva debitorului:

a. Se pierde dacă acesta plătește datoria fără să îl informeze pe debitor, iar acesta plătește a doua oară;
b. Se pierde dacă acesta plătește datoria fără să îl informeze pe debitor, iar acesta face dovada că, la
momentul plății, avea mijloacele necesare pentru a declara stinsă datoria;
c. Dacă este pierdut de către fidejusor, înseamnă că fidejusorul nu mai poate recupera ce a plătit
creditorului, nici de la debitor și nici de la creditor.

9. Fidejusiunea se stinge, pe cale principală, prin:

a. Decesul fidejusorului;
b. Confuziunea intervenită cu privire la creditor și fidejusor;
c. Prin novația intervenită între creditor și debitor.

GARANTII AUTONOME

1. Scrisoarea de garanție:
a. Este un angajament irevocabil și necondiționat;
b. Are ca părți pe ordonator și pe emitent;
c. Este o convenție prin care emitentul se obligă ca, în cazul în care ordonatorul nu își execută obligația
asumată față de beneficiar, să execute el însuși, în locul ordonatorului, obligația asumată de acesta.

2. Scrisoarea de garanție:
a. Are un caracter autonom și, în consecință, de regulă, poate fi transmisă separat de creanța garantată;
b. Permite emitentului să opună beneficiarului excepții întemeiate pe raportul obligațional preexistent
angajamentului asumat prin scrisoarea de garanție;
c. Trebuie executată la prima și simpla cerere a beneficiarului, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
3. Emitentul scrisorii de garanție va putea refuza să execute scrisoarea de garanție dacă va dovedi:
a. Nulitatea raportului de bază;
b. Rezoluțiunea raportului de bază;
c. Executarea obligației din raportul de bază.

4. Emitentul, ulterior executării scrisorii de garanție:

a. Are un drept de regres împotriva beneficiarului care, prin intermediul executării scrisorii de garanție,
a primit o plată nedatorată;
b. Se va subroga față de ordonator în drepturile beneficiarului;
c. Se bucură de un drept de regres împotriva ordonatorului, iar izvorul acestuia este contractul dintre
emitent și ordonator.

5. Scrisoarea de garanție se stinge:

a. Pe cale accesorie ca urmare a stingerii obligației garantate din raportul juridic preexistent;
b. Prin ajungerea la termen;
c. Ca urmare a formulării de către beneficiar a unei cereri de executare abuzive sau vădit frauduloase.

6. Scrisoarea de confort:
a. Este convenția prin care emitentul se obligă să plătească datoria debitorului;
b. Are un caracter irevocabil;
c. Are un caracter autonom, iar emitentul nu poate opune creditorului nici o apărare sau excepție
întemeiată pe raportul obligațional dintre creditor și debitor.

7. Sunt efecte ale scrisorii de confort:

a. Obligația emitentului la plata de daune-interese către creditor, dacă acesta din urmă face dovada că
primul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort;
b. Dreptul de regres al emitentului față de debitor, ulterior executării scrisorii de confort;
c. Subrogarea emitentului în drepturile creditorului în urma executării scrisorii de confort.

8. Scrisoare de confort:
a. Se stinge numai pe cale principală;
b. Se stinge prin confuziune;
c. Se stinge prin remiterea de datorie.
 Modulul de curs V
CURSUL 12 – GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR CIVILE.
GARANŢIILE REALE ALE OLIGAŢIILOR CIVILE. PRIVILEGIILE. DREPTUL
DE RETENŢIE

1. Privilegiile
2. Dreptul de retenţie
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile,
Editura Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Privilegiile
1.1.Noţiune
Privilegiile sunt cauze de preferinţă acordate de lege unui creditor în considerarea
creanţei sale.

1.2.Caractere juridice
- Simple cauze de preferinţă – acestea acordă creditorului privilegiat numai dreptul
de a fi plătit cu prioritate din preţul obţinut în urma vânzării bunului grevat.
Creditorul privilegiat nu beneficiază de dreptul de urmărire specific garanţiilor
reale.
- Garanţii legale – singurul izvor al privilegiilor este legea;
- Sunt indivizibile – întregul bun şi fiecare parte a acestuia sunt afectate garantării
creanţei privilegiate în totalitatea sa, chiar şi în condiţiile în care a avut loc o
executare parţială a obligaţiei garantate;
- Au un caracter accesoriu – existenţa privilegiilor are o singură finalitate, respectiv
realizarea creanţei garantate. Transmiterea sau stingerea obligaţiei garantate
atrage transmiterea sau stingerea privilegiului.

1.3.Clasificare
- Privilegii generale – poartă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale
debitorului;
- Privilegiile speciale – poartă asupra unor anumite bunuri mobile sau imobile

Privilegiile devin opozabile faţă de terţi fără să fie necesară înscrierea lor în registrele
de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.
 Prin excepţie, în concurs cu ipoteca mobiliară, privilegiul special poate fi opus numai
dacă este înscris în arhivă, înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. De asemenea, în concurs cu
ipoteca imobiliară, privilegiul special îi poate fi opus numai dacă a fost înscris primul în cartea
funciară.

1.4.Concursul dintre creditorii privilegiaţi şi dintre aceştia şi ceilalţi creditori ai

debitorului

 Creditorul privilegiat este preferat creditorilor chirografari, chiar dacă drepturile

acestora din urmă s-au născut mai înainte;
 În cazul concursului între beneficiarii unor privilegii generale, ordinea de
prioritate este stabilită de art. 864 alin. (1) Cod procedură civilă;
 În cazul concursului între creditorii beneficiari ai unor privilegii speciale –
privilegiul vânzătorului asupra bunului mobil vândut pentru plata preţului de către
cumpărător şi privilegiul celui care exercită un drept de retenţie asupra bunului
mobil deţinut, atât timp cât retenţia subzistă – va fi preferat cel al vânzătorului
pentru plata preţului, orice stipulaţie contrară fiind considerată nescrisă;
 În concursul dintre beneficiarii unor privilegii generale şi cei cu privilegii
speciale, de principiu, privilegiile speciale sunt preferate celor generale, cu
excepţia privilegiilor generale de la art. 864 alin. 1, lit. a şi b Cod procedură
civilă, care le surclasează pe cele speciale;
 În cazul concursului între creditori privilegiaţi şi cei care beneficiază de alte
garanţii reale, de regulă, beneficiarul privilegiului este preferat celorlalţi creditori,
chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai înainte.

1.5.Stingerea privilegiilor
Privilegiile se sting pe cale acesorie ca urmare a stingerii obligaţiei garantate.
De asemenea, privilegiile se sting şi pe cale principală prin înstrăinarea,
transformarea sau pieirea bunului.

2. Dreptul de retenţie
2.1. Noţiune

Dreptul de retenţie este acel drept subiectiv civil ce conferă titularului său puterea de a
reţine şi de a refuza restituirea unui bun, până când cel îndreptăţit la restituire execută
obligaţia ce îi revine, izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, până când nu îl
despăgubeşte pe retentor pentru cheltuielile făcute cu bunul sau pentru prejudiciile pe care
bunul i le-a cauzat.
2.2. Caractere juridice
- Caracterul legal – se naşte în temeiul legii, independent de vreo manifestare de
voinţă a creditorului;
- Caracterul real – dreptul de retenţie este privit ca o garanţie reală imperfectă, ce
nu conferă titularului său dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă specifice
garanţiilor reale;
- Caracterul accesoriu – nu are o existenţă de sine stătătoare, ci se constituie pentru
a însoţi şi garanta un drept de creanţă. Transmiterea creanţei atrage şi transmiterea
dreptului de retenţie, cu condiţia ca cesionarul să intre în stăpânirea bunului.

2.3. Condiţii
- Existenţa unei conexităţi materiale sau juridice – cea materială în situaţia în care
creanţa garantată se naşte în legătură cu bunul, de pildă, ca urmare a cheltuielilor
făcute cu conservarea bunului, iar cea juridică – cele două obligaţii provin din
acelaşi raport juridic.
- Creanţa garantată să fie certă, lichidă şi exigibilă;
- Bunul asupra căruia poartă dreptul de retenţie poate să fie unul corporal sau
incorporal.
Dreptul de retenţei dă posibilitatea titularului său numai la prerogativa de a
refuza predarea bunului grevat până la executarea obligaţiei.
Retentorul este un simplu detentor precar. El nu poate să folosească bunul şi
nici să îi folosească fructele.
Dreptul de retenţie este opozabil, fără nici o altă formalitate, debitorului sau
proprietarului bunului, dacă acesta este altul decât debitorului, dar nu şi creditorilor aceluiaşi
debitor.
Dreptul de retenţie este indivizibil, în sensul că grevează întregul bun până la
plata întregii datorii.

2.4.Stingerea dreptului de retenţie

Dreptul de retenţie se stinge pe cale accesorie ca urmare a stingerii obligaţiei
principale.
De asemenea, dreptul de retenţie se stinge pe cale principală în următoarele cazuri:
- Cel interesat consemnează suma pretinsă sau conferă retentorului o garanţie
suficientă;
- Prin deposedarea voluntară a retentorului de bunul avut în detenţie;
- Pieirea materială a bunului;
- Cu titlu de sancţiune, atunci când retentorul abuzează de folosinţa bunului sau ca
urmare a simplului fapt al folosirii lui.
3. Aplicaţii practice

1. Privilegiile:
a. Sunt simple cauze de preferință;
b. Au ca izvor unic legea;
c. Sunt indivizibile.

2. Privilegiile:
a. Au caracter autonom;
b. Sunt generale dacă poartă asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului
c. Sunt garanții legale.

3. În ceea ce privește opozabilitatea privilegiilor:

a. Acestea devin opozabile față de terți fără să fie necesară înscrierea lor în registrele de publicitate,
dacă prin lege nu se prevede altfel;
b. În concurs cu ipoteca mobiliară, privilegiul special îi poate fi opus numai dacă este înscris la arhivă,
înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă;
c. În concurs cu ipoteca imobiliară, privilegiul special îi poate fi opus numai dacă a fost primul înscris în
cartea funciară.

4. În ceea ce privește concursul dintre creditorii privilegiați, precum și dintre ei și ceilalți creditori ai aceluiași
debitor:
a. Creditorul privilegiat este preferat creditorilor chirografari, chiar dacă drepturile acestora s-au născut
mai înainte;
b. Privilegiul retentorului asupra bunului reținut are prioritate față de privilegiul vânzătorului asupra
bunului mobil vândut pentru plata prețului;
c. De regulă, privilegiile speciale sunt preferate celor generale, cu excepția celor prevăzute la lit. a si b
ale art. 864 alin.1 Cod procedură civilă.

5. În ceea ce privește concursul dintre creditorii privilegiați și ceilalți creditori ai aceluiași debitor:
a. Creanțele însoțite de gaj sau ipotecă sunt preferate privilegiilor generale prevăzute la lit. a si b ale art.
864 alin.1 Cod procedură civilă;
b. Privilegiul vânzătorului asupra bunului vândut pentru plata prețului în concurs cu o ipotecă mobiliară
perfectă va fi preferat dacă a fost înscris în arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă;
c. Privilegiul retentorului nu va fi preferat în concurs cu o ipotecă mobiliară perfectă, chiar dacă a fost
înscris în arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă.
6. Privilegiile se sting:
a. Pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligației garantate;
b. Pe cale principală, prin înstrăinarea sau transformarea bunului, cu excepția situației privilegiului
vânzătorului ;
c. Pe cale principală, prin pieirea bunului, cu excepția situației în care privilegiul se strămută asupra
indemnizației.

7. Dreptul de retenție:
a. Prezintă un caracter legal;
b. Este un drept real ce conferă titularului său un drept de preferință;
c. Este o garanție reală imperfectă.

8. Dreptul de retenție:
a. Este un drept real principal;
b. De principiu, poartă asupra unui bun corporal;
c. Presupune ca creanța pe care o garantează să fie certă, lichidă și exigibilă.
 9. Dreptul de retenție nu poate fi exercitat dacă reținerea bunului provine dintr-o:
a. Faptă ilicită;
b. Faptă abuzivă ori ilegală;
c. Faptă licită, iar nu act juridic.

10. Titularul dreptului de retenție:

a. În temeiul dreptului de retenție, are prerogativa de a refuza predarea bunului grevat până la
executarea obligației garantate;
b. Este obligat să culeagă fructele bunului frugifer asupra căruia se exercită dreptul de retenție;
c. Are dreptul de a păstra fructele bunului frugifer asupra căruia se exercită retenția până ce va fi
executată obligația garantată.

11. Dreptul de retenție:

a. Îndeplinește o funcție de garanție a realizării creanței retentorului;
b. Este opozabil debitorului obligației garantate și proprietarului bunului, atunci când acesta nu se
identifică cu persoana debitorului;
c. Este opozabil creditorilor debitorului obligației garantate.

12. Dreptul de retenție se stinge:

a. Pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligației garantate;
b. Prin deposedarea involuntară a retentorului bunlui grevat;
c. Cu titlu de sancțiune, atunci când retentorul abuzează de folosința bunului sau chiar a urmare a
simplului fapt al folosirii lui.

CURSUL 13 – GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR CIVILE. GARANŢIILE

REALE ALE OLIGAŢIILOR CIVILE. GAJUL. IPOTECA – NOŢIUNE, CARACTERE
JURIDICE, OBIECT, ÎNTINDEREA IPOTECII

1. Gajul
2. Ipoteca
3. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015; Codul civil

1. Gajul
1.1.Noţiune

Gajul este o garanţie reală mobiliară care se constituie prin deposedarea deitorului
de bunul grevat, conferind titularului său atât un drept de urmărire, cât şi un drept de preferinţă.
1.2.Caractere juridice

- Garanţie reală – conferă titularului său un drept de urmărire şi un drept de

preferinţă;
- Garanţie mobiliară – obiectul gajului este format din bunuri mobile sau din titluri
negociabile emise în formă materializată;
- Garanţie convenţională – gajul are ca izvor numai convenţia părţilor. Contractul
de gaj este un contract real, încheindu-se în mod valabil numai cu condiţia
remiterii efective a bunului;
- Garanţie accesorie – existenţa lui este pentru a garanta executarea unei obligaţii
principale;
- Garanţie indivizibilă – bunul gajat este afectat în integralitate, chiar dacă a avut
loc o achitare parţială de datorie.

1.3.Publicitatea gajului
 Deposedarea debitorului – deţinerea bunului de către creditor trebuie să fie
publică şi neechivocă;
 Remiterea sau andorsarea titlului – în cazul titlurilor negociabile emise în formă
materializată;
 Înscrierea gajului în arhivă – această formă de publicitate a gajului îşi găseşte
aplicare cu excepţia situaţiei în care obiectul gajului este constituit dintr-o sumă
de bani, caz în care publicitatea gajului se poate realiza numai prin deţinerea
acesteia.

1.4.Efectele gajului
 Dreptul de retenţie încorporat dreptului de gaj – debitorul nu poate cere restituirea
bunului decât după ce a executat obligaţia garantată;
 Un drept de urmărire printr-o acţiune reală şi petitorie
 Un drept de preferinţă- plătirea cu prioritate din preţul obţinut prin valorificarea
bunului gajat.

1.5.Obligaţiile creditorului gajist

 Obligaţia de a conserva bunul gajat;
 Obligaţia de a nu folosi bunul gajat şi cea de nu-şi însuşi fructele lui, dacă nu
există acordul debitorului în sens contrar. Fructele culese se percep de către
creditor, dar acesta este obligat să le impute, în ordine, asupra cheltuielilor,
dobânzilor şi, la urmă asupra capitalului.
 Obligaţia de a restitui bunul grevat odată cu stingerea datoriei.
1.6.Stingerea gajului
Gajul se stinge pe cale accesorie ca urmare a stingerii obligaţiei garantate.
Gajul se stinge pe cale principală în următoarele cazuri:
- Ca urmare a neîndeplinirii evenimentului de care depinde naşterea sa sau ca
urmare a îndeplinirii evenimentului de care depinde stingerea lui;
- Ca urmare a confuziunii între calitatea de creditor gajist cu cea de proprietar al
bunului;
- Ca urmare a renunţării exprese sau tacite a creditorului gajist la dreptul de gaj;
- Cu titlu de sancţiune – când creditorul conservă ori foloseşte bunul în mod abuziv
sau prin simpla folosire neautorizată a bunului, în prezenţa unei constatări
judecătoreşti în acest sens.

2. Ipoteca
2.1.Noţiune

Ipoteca este o garanţie reală care se constituie fără deposedarea constituitorului şi

care resupune afectarea unui bun, mobil sau imobil, garantării unei obligaţii, conferind
titularului ei atât un drept de urmărire, cât şi un drept de preferinţă.

2.2. Caractere juridice

- Este un drept real – ce conferă titularului sau un drept de urmărire şi un drept de
preferinţă.
Dreptul de urmărire este prerogativa în temeiul căreia creditorul ipotecar
este îndreptăţit să urmărească şi să valorifice bunul grevat în mâinile oricărei
persoane s-ar afla, chiar dacă el a fost înstrăinat de către constituitor.
Dreptul de preferinţă este prerogativa recunoscută creditorului ipotecar de
a-şi realiza cu prioritate creanţa înaintea creditorilor chirografari, precum şi
înaintea creditorilor ipotecari de rang inferior.
- Este un drept accesoriu – nu are o existenţă de sine stătătoare şi se constituie
pentru a garanta obligaţia principală. Naşterea valabilă a dreptului de ipotecă
implică existenţa valabilă a creanţei garantate. Transmiterea obligaţiei principale
are drept consecinţă şi transmiterea ipotecii, iar stingerea creanţei principale
atrage şi stingerea ipotecii.
- Este indivizibilă – bunul în integralitatea lui şi fiecare parte din acesta sunt
afectate creanţei în totalitatea ei, aşa încât, de exemplu, în caz de achitare parţială
a datoriei, bunul în integralitate rămâne afectat părţii de creanţă rămasă
neachitată;
Totuşi, indivizibilitatea nu este de esenţa ipotecii, ci de natura sa, creditorul având
posibilitatea de a renunţa la acest beneficiu recunoscut de lege.
2.3. Obiectul ipotecii
Pot fi ipotecate deopotrivă, atât bunurile mobile, cât şi cele imobile. Ipoteca
asupra bunurilor imobile priveşte şi accesoriile sale, iar ipoteca asupra bunurilor mobile se
poate constitui, de principiu, asupra oricăror bunuri mobile, inclusiv asupra creanţelor, cu
excepţia drepturilor reale asupra bunurilor mobile şi a creanţelor intuitu personae.
Pot fi ipotecate, de asemenea, bunuri determinate sau determinabile ori
universalităţi de bunuri. În ceea ce priveşte obiectul ipotecii imobiliare, acesta poate fi format
numai din bunuri determinate, nu şi din bunuri determinabile. Obiectul ipotecii mobiliare îl
pot face atât bunurile mobile determinate, cât şi cele determinabile, cu condiţia ca acestora,
în contractul de ipotecă, să li se realizeze o decriere suficient de precisă, care să permită, în
mod rezonabil, identificarea bunului ipotecat.
De asemenea, pot fi ipotecate bunurile corporale şi bunurile incorporale, de
exemplu, drepturile de creanţă.
Nu pot fi ipotecate bunurile inalienabile şi cele insesizabile. Dacă bunul este
afectat de o inalienabilitate convenţională şi asupra acestuia se constituie o ipotecă, aceasta
va fi valabilă şi va fi considerată o ipotecă realizată asupra unui bun viitor.

2.4. Întinderea ipotecii

Ipoteca, în mod firesc, grevează bunul asupra căruia a fost constituită. Totuşi,
există situaţii în care ipoteca se va întinde şi asupra altor bunuri decât cele asupra cărora a
fost iniţial constituită, situaţie în care vorbim despre extinderea ipotecii, şi situaţii în care
ipoteca ajunge să greveze un alt bun decât asupra aceluia asupra căruia a fost iniţial
constituită, caz în care, vorbim despre strămutarea ipotecii.
Astfel, extinderea ipotecii are loc,de exemplu, în următoarele situaţii: ipoteca se
extinde asupra proprietăţii depline la stingerea dezmembrămintelor; ipoteca se extinde asupra
bunurilor ce se unesc prin accesiune cu bunul grevat; în materie mobiliară, ipoteca se extinde
şi asupra produselor bunului ipotecat; în materie imobiliară, ipoteca se extinde asupra
fructelor naturale şi industriale produse după momentul începerii urmăririi silite şi, de la
aceeaşi dată, dreptul se extinde şi asupra chiriilor şi arenzilor.
În ceea ce priveşte strămutarea ipotecii, aceasta se produce ca efect al intervenirii
operaţiunii juridice a subrogaţiei reale cu titlu particular, spre pildă, dacă bunul grevat a
pierit, ori a fost deteriorat, ipoteca se strămută asupra indemnizaţiei primite din partea
societăţii de asigurări sau asupra despăgubirii primite.

3. Aplicaţii practice

1. Gajul:
a. Este o garanție reală mobiliară:
b. Se constituie prin deposedarea debitorului de bunul grevat;
 c. Conferă titularului său un drept de urmărire și un drept de preferință.

2. Gajul:
a. Este o garanție convențională;
b. Este o garanție accesorie;
c. Este indivizibil daca are ca obiect un singur bun și divizibil daca are ca obiect mai multe bunuri.

3. Publicitatea gajului se poate realiza prin:

a. Deposedarea debitorului;
b. Prin remiterea titlului, dacă gajul poartă asupra unor titluti negociabile;
c. Înscrierea gajului în arhivă.

4. În ceea ce privește efectele gajului:

a. Creditorul gajist dobândește un drept de retenție;
b. Creditorul gajist dobândește un drept de urmărire ce poate fi valorificat printr-o acțiune reală și
petitorie;
c. Creditorul gajist dobândește un drept de preferință.

5. În ceea ce privește efectele gajului:

a. Creditorul gajist are obligația de a conserva bunul grevat și de a efectua actele necesare în acest scop;
b. Obligația de a nu folosi bunul grevat și de a nu culege , dacă nu are acordul debitorului în acest sens;
c. Obligația de a restitui bunul grevat odată cu achitarea datoriei.

6. Gajul se poate stinge:

a. Pe cale principală și pe cale accesorie;
b. Prin renunțarea creditorului la dreptul de gaj, expres sau tacit;
c. Cu titlu de sancțiune, când creditorul folosește ori conservă bunul în mod abuziv.

7. Gajul se stinge dacă:

a. Creditorul remite temporar bunul debitorului pentru a-l repara;
b. Creditorul este deposedat involuntar de bun de către o tețră persoană;
c. Creditorul a remis bunul unui alt creditor al debitorului său în cadrul unei proceduri de urmărire silită.

8. Ipoteca:
a. Este acel drept real asupra bunurilor mobile și imobile afectate executării unei obligații;
b. Se constituie fără deposedarea constituitorului de bunul grevat;
c. Este o veritabilă garanție reală.

9. Ipoteca:
a. Conferă titularului ei un drept de urmărire în temeiul căruia creditorul ipotecar este îndreptățit să
urmărească și să valorifice bunul grevat în mâinile oricărui s-ar afla , chiar dacă a fost înstrăinat de
către constituitor;
b. Conferă titularului ei un drept de preferință în temeiul căruia creditorul ipotecar își poate realiza cu
prioritate creanța înaintea creditorilor chirografari , precum și înaintea creditorilor ipotecari de rang
inferior ;
c. Este un drept accesoriu ce nu are o existență de sine stătătoare.

10. Ipoteca:
a. Se poate constitui și pentru a garanta o obligație viitoare;
b. Este indivizibilă, bunul ipotecat în integralitatea lui și fiecare parte din el fiind afectat garantării
creanței în totalitatea ei;
c. Se poate constitui atât asupra bunurilor imobile, cât și asupra bunurilor mobile.
11. Ipoteca:
a. Ce se constituie asupra imobilului, ca bun principal, privește și accesoriile acestuia;
b. De regulă, grevează dreptul de proprietate;
c. Poate greva dreptul de uzufruct sau dreptul de superficie.

12. Ipoteca:
a. Când se constituie asupra bunurilor imobile, acestea trebuie să fie obligatoriu individual determinate
printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic;
b. Când se constituie asupra unui bun mobil, acesta nu este obligatoriu să fie individualizat, în măsura în
care descrierea acestuia prin contractul de ipotecă este suficient de precisă, adică bunul mobil este
determinabil;
c. Poate avea ca obiect o universalitate de fapt, dacă natura și conținutul universalității sunt descrise în
contractul de ipotecă.

13. Ipoteca:
a. Poate avea ca obiect atât bunuri corporale, cât și incorporale;
b. Poate avea ca obiect drepturi de creanță;
c. Nu poate avea ca obiect un bun afectat de o insesizabilitate sau inalienabilitate convențională.

14. Ipoteca:
a. Constituită asupra nudei proprietăți se extinde asupra proprietății depline la stingerea
dezmembrămintelor;
b. Se extinde, de principiu, asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat, chiar dacă
acestea sunt ulterioare constituirii garanției;
c. Se extinde și asupra fructelor și productelor bunului.

CURSUL 14 – GARANTAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR CIVILE.

GARANŢIILE REALE ALE OBLIGAŢIILOR CIVILE. IPOTECA – FELURI,
PUBLICITATEA IPOTECII, EFECTE, TRANSMITEREA ŞI STINGEREA
IPOTECII

1. Feluri
2. Publicitatea ipotecii
3. Efectele ipotecii
4. Transmiterea iptecii
5. Stingerea ipotecii
6. Aplicaţii practice

Timp alocat: 2 h
Bibliografie: Liviu Pop, Ionuț Florin Popa, Stelian Vidu, Curs de drept civil. Obligațiile,
Editura Universul Juridic, București, 2015; Codul civil
1. Felurile ipotecii
După cum ipoteca poartă asupra unui bun individiual determinat sau asupra unei
universalităţi de bunuri, ipoteca este specială sau generală.
După izvorul lor, ipotecile pot fi legale sau convenţionale.

1.1. Ipoteca convenţională

Ipoteca convenţională este cea care îşi are izvorul în contractul încheiat între
creditor şi constituitor.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, creditorul şi constituitorul trebuie identificaţi.
Constituitorul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. În ceea ce priveşte
ipotecarea bunurilor unui minor, acest lucru este posibil numai pentru garantarea propriilor
obligaţii, nu şi pentru garantarea obligaţiilor altor persoane. În acest caz, ipoteca se încheie
prin intermediul reprezentantului legal sau al ocrotitorului legal, în funcţie de situaţie, şi cu
încuviinţarea instanţei de tutelă şi familie.
Contractul de ipotecă este un contract solemn, nerespectarea condiţiilor de formă
impuse de lege atrăgând nulitatea absolută a ipotecii.
Astfel, în cazul ipotecii imobiliare, contractul de ipotecă trebuie încheiat în forma
unui înscris autentic notarial, iar în cazul ipotecii mobiliare, contractul de ipotecă trebuie
încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată.

1.2.Ipoteca legală
Ipoteca legală este regăsită numai în materia ipoecii imobiliare şi este expresă
prevăzută de lege în situaţii anume reglementate. Sunt cazuri de ipotecă legală şi
următoarele:
 Ipoteca vânzătorului asupra bunului vândut, pentru preţul datorat de către cumpărător;
 Ipoteca celui care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra
imobilului astfel dobândit;
 Ipoteca celui care a înstrăinat un imobil în schimbul întreţinerii, pentru plata rentei
corespunzătoare întreţinerii neexecutate;
 Ipoteca autorului construcţiei de bună-credinţă pentru plata indemnizaţiei de către
proprietarul care invocă accesiunea.

2. Publicitatea ipotecii
Ipoteca devine opozabilă terţilor din momentul în care sunt efectuate formalităţile
de publicitate.
Publicitatea ipotecii imobliare se realizează prin înscriere în Cartea Funciară, iar
publicitatea ipotecii mobiliare se realizează prin înscrierea ei în Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
De asemenea, ipoteca mobiliară este opozabilă terţilor din momentul în care
ipoteca devine perfectă. Ipoteca devine perfectă din momentul în care aceasta este eficientă,
respectiv obligaţia garantată este actuală, constituitorul a dobândit drepturi asupra bunului
ipotecat şi formalităţile au fost îndeplinite.

3. Efectele ipotecii
 Constituitorul păstrează toate prerogativele conferite de dreptul său asupra bunului. El
poate în continuare dispune de bunul grevat, îl poate înstrăina, greva, folosi şi
administra, cu condiţia să nu vatăme drepturile creditorului ipotecar;
 Actele de dispoziţie ale constituitorului sunt valabile, chiar dacă respectivul contract
de ipotecă are o clauză de interdicţie cu privire la transferul bunului grevat, fiind
indiferent dacă ea este cunoscută sau nu de către dobânditor.
 Creditorul este îndreptăţit să solicite daune-interese pentru prejudiciile suferite prin
distrugerea, deteriorarea sau diminuarea valorii bunului grevat, în limita creanţei
garantate, chiar dacă nu este lichidă ţi exigibilă. Sumele obţinute cu titlu de
daune-interese se impută asupra creanţei garantate. De asemenea, creditorul are
dreptul de a cere solicitarea constituirii unei ipoteci pe un alt bun, dacă bunul iniţial a
fost, din culpa constituitorului, distrus sau deteriorat încât valoarea lui este sub
valoarea creanţei, dacă bunul nu a fost asigurat.
 Ca urmare a faptului că dreptul de ipotecă nu presupune deposedarea constituitorului
de bunul grevat, creditorul ipotecar nu poate să îşi însuşească fructele ori veniturle
produse de bun până la începerea executării dreptului de ipotecă;
 În ceea ce priveşte efectele între raporturile dintre creditorul ipotecar şi terţul
deţinător al bunului, pornind de la situaţia premisă a întrăinării bunului grevat în
perioada de existenţă a ipotecii, creditorul ipotecar, în temeiul dreptul de urmărire
caracteristic garanţiilor reale, va putea pretinde valorificarea creanţei şi în raport cu
deţinătorul actual al bunului. În această situaţie, terţul are la îndemână următoarele
posibilităţi:
- Să achite el însuşi datoria ipotecară şi să păstreze bunul;
- Să nu achite datoria ipotecară, situaţie în care creditorul va urmări silit bunul
ipotecat.
Terţul dobânditor care a plătit datoria ipotecară sau care a suportat executarea
se poate întoarce împotriva celui care a primit bunul pentru a fi despăgubit, în
condiţiile dreptului comun.
 În ceea ce priveşte concursul între ipoteciile imobiliare, rangul ipotecilor este dat de
ordinea înregistrării cererii în Cartea Funciară, cel care şi-a înregistrat primul cererea
având prioritate la îndestularea creanţei;
 Referitor la concursul ipotecilor mobiliare, între ipotecile perfectate şi cele care nu au
fost perfectate încă, vor fi preferate cele perfectate, deoarece numai ele sunt opozabile
terţilor. În ipoteza în care ipotecile aflate în concurs sunt deopotrivă perfectate, rangul
acestora se determină potrivit ordinii înscrierii sau perfectării ipotecilor, cu excepţiile
prevăzute de lege.
  În cazul concursului între ipotecile speciale şi cele generale, va avea prioritate cea
care a fost înscrisă sau perfectată mai întâi;
 În concursul dintre ipotecile mobiliare şi cele imobiliare, prioritatea este stabilită de
ordinea înscrierii ipoecilor în registre de publicitate aferente, iar dacă ambele au fost
înscrise în aceeaşi zi, va fi preferată ipoteca imobiliară;
 În ceea ce priveşte concursul dintre o ipotecă mobiliară şi gaj, este preferată garanţia
în legătură cu care au fost îndeplinite mai întâi formalităţile de publicitate.

4. Transmiterea ipotecii
Ipoteca poate fi transmisă atât pe cale principală, cât şi pe cale accesorie.
Pe cale accesorie, ipoteca se transmite, ca urmare a caracterului său accesoriu,
odată cu creanţa pe care o garantează.
Transmiterea ipotecii pe cale principală se întâmplă independent de creanţa
garantată, cu condiţia ca suma pentru care este constituită ipoteca să fie determinată în actul
constitutiv.
Transmiterea pe cale principală se poate realiza în două forme: cesiunea rangului
ipotecii şi cesiunea dreptului de ipotecă.
Contractul transmiterii rangului ipotecii şi cel al transmiterii dreptului de ipotecă
trebuie realizate în formă scrisă şi trebuie aduse la cunoştinţa debitorului.
Cesiunea rangului ipotecii este acea operaţiune juridică prin care doi creditori
ipotecari ai aceluiaşi debitor convin, mutual, schimbarea rangului ipotecilor lor. Această
cesiunea se poate face numai în limita creanţei ce are rangul preferat.
Cesiunea dreptului de ipotecă este acea operaţiune juridică prin care un creditor
ipotecar cedează unui creditor chirografar al aceluiaşi debitor dreptul său de ipotecă.
Transmiterea dreptului de ipotecă operează în limita creanţei ipotecare.

5. Stingerea ipotecii
Stingerea ipotecii poate avea loc fie pe cale accesorie, fie pe cale principală.
Cauzele de stingere a ipotecii imobiliare ăşi produc efectul extinctiv numai dacă
are loc radierea ipotecii din Cartea Funciară.
Pe cale accesorie, ipoteca se stinge ca‚ urmare a stingerii obligaţiei garantate.
Totuşi, trebuie reţinut faptul că prescripţia dreptului la acţiune cu privire la creanţa garantată
nu produce efecte asupra existenţei sau eficienţei ipotecii, dreptul la acţiunea ipotecară fiind
imprescriptibil.
Stingerea ipotecii pe cale principală are loc independent de creanţa garantată în
următoarele situaţii:
- Ca urmare a neîndeplinirii evenimentului de care depinde naşterea ipotecii ori a
îndeplinirii evenimentului de care depinde stingerea ei;
- Ca urmare a intervenirii operaţiunii juridice a confuziunii între calitatea de creditor
ipotecar şi cea de proprietar al bunului;
 - Ca urmare a renunţării exprese sau tacite din partea creditorului la dreptul de ipotecă.

6. Aplicaţii practice

1. Ipoteca:
a. Poate fi convențională și legală;
b. Poate fi specială și generală;
c. Poate fi mobiliară și imobiliară.

2. Ipoteca:
a. Are ca părți pe constituitor și pe creditor;
b. Cu respectarea condițiilor prevăzute de lege în legătură cu capacitatea de a încheia acte juridice,
poate să poarte asupra bunurilor unui minor numai dacă se are în vedere garantarea obligațiilor sale,
iar nu ale altuia;
c. Poate garanta obligații de orice fel, dar, pentru a fi valabil, contractul de ipotecă trebuie să conțină
elementele suficiente pentru a se determina în mod rezonabil suma pentru care este constituită
ipoteca, precum și cauza obligației garantate.

3. Contractul de ipotecă:
a. Este unul solemn;
b. Trebuie încheiat prin înscris autentic, dacă ipoteca poartă asupra unui bun imobil;
c. Trebuie încheiat prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, dacă ipoteca poartă
asupra unui bun mobil.

4. Ipoteca:
a. Asupra bunului vândut, pentru plata prețului este unul dintre cazurile de ipotecă legală;
b. Ipoteca celui care a înstrăinat un imobil în schimbul întreținerii, asupra imobilului înstrăinat, pentru
plata rentei în bani corespunzătoare întreținerii neexecutate este unul dintre cazurile de ipotecă
legală;
c. Dacă este legală, este întâlnită numai în materie imobiliară.

5. În ceea ce privește publicitatea ipotecii:

a. Dacă ipoteca, legală sau convențională, poartă asupra unui bun imobil, aceasta se dobândește atât în
raporturile dintre părți, cât și față de terți, numai prin înscriere în cartea funciară;
b. Atunci când ipoteca are ca obiect o universalitate de fapt pentru a greva bunurile imobile pe care le
cuprinde, aceasta nu trebuie înscrisă în cartea funciară pentru a fi valabilă;
c. Dacă ipoteca poartă asupra unui bun mobil , de regulă, publicitatea se realizează prin înscrierea ei în
Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

6. În ceea ce privește ipoteca mobiliară:

a. Înscrierea în arhivă a acesteia naște o prezumție relativă de cunoaștere a ipotecii în privința căreia au
fost îndeplinite formalitățile de publicitate;
b. În situația în care obligația garantată este stinsă, în cel mult 10 zile, creditorul ipotecar este obligat să
ceară operatorului arhivei radierea ipotecii, sub sancțiunea răspunderii pentru prejudiciile directe sau
indirecte provocate debitorului și constituitorului;
c. Aceasta devine perfectă atunci când ea produce efecte, iar cerințele prevăzute de lege pentru
îndeplinirea formalităților de publicitate au fost îndeplinite.

7. În ceea ce privește efectele ipotecii, mobiliară sau imobiliară:

 a. Constituitorul poate folosi și administra bunul ipotecat, fără să vatame drepturile creditorului
ipotecar;
b. Constituitorul poate greva bunul cu alte sarcini reale;
c. Constitutorul nu mai poate înstrăina bunul ipotecat, până la expirarea termenului pentru care a fost
constituită ipoteca.

8. În ceea ce privește drepturile creditorului ipotecar:

a. Acesta este îndreptățit să solicite daune-interese pentru prejudiciile suferite prin distrugerea,
deteriorarea sau diminuarea valorii bunului grevat, în limita creanței garantate, chiar dacă aceasta nu
este lichidă ori exigibilă;
b. Acesta este îndreptățit să solicite daune-interese pentru prejudiciile suferite prin distrugerea,
deteriorarea sau diminuarea valorii bunului grevat, în limita creanței garantate, numai dacă aceasta
este lichidă și exigibilă;
c. Dacă, din culpa debitorului, bunul grevat a fost distrus, deteriorat ori valoarea lui a fost diminuată în
așa mod încât a devenit inferioară celei a creanței ipotecate, creditorul ipotecar poate solicita
debitorului constituirea unei noi ipoteci pentru garantarea aceleiași obligații, dacă bunul nu a fost
asigurat.

9. Sunt drepturi ale creditorului ipotecar asupra unui bun mobil și următoarele:
a. Dreptul la inspecție pentru a cunoaște starea materială a bunului;
b. Dreptul de a-și însuși produsele bunului ipotecat în contul creanței, dacă există o clauză expresă în
acest sens;
c. Dreptul la exigibilitatea anticipată a creanței, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
10. În ceea ce privește efectele ipotecii dintre creditorul ipotecar, constituitor și deținătorul
(proprietarul)bunului:
a. Creditorul ipotecar va putea pretinde valorificarea dreptului de ipotecă și în mâinile actualului
deținător;
b. Actualul deținător, urmărit fiind de către creditorul ipotecar, poate opta pentru a achita el însuși
datoria ipotecară;
c. Terțul dobânditor care a suportat executarea ipotecii se poate întoarce împotriva celui de la care a
primit bunul pentru a fi despăgubit, în condițiile dreptului comun.

11. În ceea ce privește concursul dintre creditorii ipotecari:

a. În materia ipotecilor imobiliare, rangul ipotecilor este determinat de ordinea înregistrării cererilor în
cartea funciară;
b. Dacă mai multe cereri de întregistrare a a unor ipoteci imobiliare au fost primite în aceeași zi prin
poștă sau curier, drepturile de ipotecă își vor dobândi rangul în funcție de ordinea înscrierii efective a
acestora de către agentul instrumentator al cărții funciare;
c. În ceea ce privește concursul dintre creditorii ipotecari asupra unui bun mobil, ipotecile perfecte sunt
preferate celor ce nu au fost încă perfectate.

12. Transmiterea ipotecii poate avea loc:

a. Pe cale accesorie;
b. Pe cale principală, independent de creanța garantată, numai dacă suma pentru care este constituită
ipoteca este determinată în actul constitutiv.;
c. Fie cu privire la rangul ipotecii, fie cu privire la ipoteca înseși.

13. Contractul de cesiune a rangului de ipotecă sau a dreptului de ipotecă:

a. Trebuie realizat în formă scrisă;
b. Trebuie adus la cunoștiința debitorului;
c. Trebuie să respecte formalitățile de publicitate.

14. Cesiunea rangului ipotecii:

 a. Este operațiunea juridică prin care doi creditori ipotecari ai aceluiași debitor convin mutual
schimbarea rangului ipotecilor lor;
b. Se poate face numai în limita creanței ipotecare ce are rangul preferat.
c. Este, de principiu, irevocabilă.

15. Cesiunea dreptului de ipotecă:

a. Este operațiunea juridică prin care un creditor ipotecar cedează unui creditor chirografar al aceluiași
debitor dreptul său de ipotecă;
b. Operează în limita creanței ipotecare;
c. Este un act juridic solemn.

16. Stingerea ipotecii:

a. Poate avea loc pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligației garantate;
b. Poate avea loc pe cale principală, independent de creanța ipotecară;
c. În materie imobiliară cauzele de stingere a ipotecii nu își produc efectul extinctiv decât prin radierea
ipotecii din cartea funciară.

17. În ceea ce privește stingerea ipotecii:

a. În toate cazurile de stingere pe cale accesorie a ipotecii, părțile pot conveni ca ea să fie folosită
pentru garantarea unei alte obligații determinate sau determinabile, fără a se vătăma drepturile
dobândite de alte persoane;
b. Dreptul la acțiunea ipotecară este imprescriptibil;
c. Aceasta are loc și ca urmare a neîndeplinirii evenimentului de care depinde nașterea obligației
principale.

18. Ipoteca mobiliară se stinge, iar cea imobiliară poate fi radiată, pe cale principală, și în următoarele cazuri:
a. Ca urmare a dobândirii de către creditor a bunului grevat ;
b. Ca urmare a confuziunii calității de creditor ipotecar cu aceea de proprietar al bunului;
c. Ca urmare a renunțării exprese sau tacite a creditorului la ipotecă.