9. Rezolutiunea.

Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic,

constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută
anterior încheierii contractului. Prin efectele sale rezoluţiunea se aseamănă cu
nulitatea, însă se deosebeşte prin cauzele sale. Instanţa de judecată are drept de
apreciere în a hotărî desfiinţarea contractului sau executarea acestuia, putând acorda
un termen de graţie părţii chemate în judecată.
10. Subrogatia consimtita de debitor.
Subrogaţia consimţită de debitor. Potrivit Codului civil, această formă a subrogaţiei
convenţionale se efectuează atunci „când debitorul se împrumută cu o sumă spre a-şi
plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului”. În acest caz cel
care face înlocuirea creditorului este debitorul. Spre a se împiedica eventualele
fraude, se cere ca:
- actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei să se facă în formă autentică:
- în actul de împrumut să se precizeze expres suma ce se împrumută spre a se plăti
datoria;
- în chitanţa de plată a datoriei să se arate că datoria se plăteşte cu suma
împrumutată.
Aşadar, subrogaţia consimţită de debitor este un act juridic solemn. La această
subrogaţie nu se cere consimţământul creditorului. Dacă el refuză plata, debitorul
poate face ofertă reală urmată de consemnaţiune
11. Solidaritatea pasiva.
Trăsăturile juridice ale obligaţiei solidare pasive:
- toţi codebitorii se obligă la acelaşi obiect;
- existenţa unei pluralităţi de legături obligaţionale distincte, unind pe fiecare dinte
codebitori cu creditorul său;
- obligaţia solidară este divizibilă prin transmiterea ei pe cale de succesiune.
Efectele solidarităţii pasive:
Solidaritatea pasivă produce două feluri de efecte:
-unele care se produc între codebitorii solidari şi creditorul lor comun,
-altele care se produc numai între codebitorii solidari.
I. Raporturile dintre codebitor cu creditorul. Efectul principal este obligaţia fiecărui
codebitor de a plăti datoria în întregime. Creditorul are dreptul de a urmări oricare
dintre debitori pentru întreg, dar poate să urmărească concomitent pe mai mulţi
debitori. Efectele secundare arata ca un codebitor solidar reprezintă pe ceilalţi
codebitori în toate actele care au drept să stingă sau să micşoreze obligaţia, precum
şi în cele ce tind la păstrarea obligaţiei solidare.
II. Raporturile dintre codebitori. Efectul principal al solidarităţii pasive cu privire
la raporturile dintre codebitori solidari este acela că ori de câte ori numai unul dintre
codebitori plăteşte întreaga datorie, prestaţia executată se împarte pe deplin drept
între codebitori şi trebuie suportată de toţi.
Încetarea solidarităţii pasive. Aceasta poate înceta prin:
- moartea unuia dintre codebitorii solidari;
- renunţarea la solidaritate. Aceasta poate fi: totală (absolută) îşi va produce efectele
faţă de toţi codebitorii, astfel că datoria va deveni conjunctă; parţială (relativă) îşi
produce efecte numai faţă de codebitorul beneficiar.
12. Stipulatia pentru altul.
1) Contractul în folosul unei terţe persoane – sau stipulaţia pentru altul – este
convenţia încheiată între o parte numită stipulant şi o altă parte numită promitent,
prin care acesta din urmă se angajează să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul
unei terţe persoane, străină de contract, denumită terţ beneficiar. În NCC, stipulaţia
pentru altul beneficiază de o reglementare generală: „Oricine poate stipula în numele
său, însă în beneficiul unui terţ
Raporturile ce se nasc în cazul contractului în folosul unei terţe persoane:
1 – raporturile dintre stipulant şi promitent. Din contractul încheiat se pot naşte
drepturi în favoarea stipulantului. Acestea nu interesează în mod deosebit contractul
în folosul unei terţe persoane.
2 – raporturile dintre promitent şi terţul beneficar. Terţul beneficiar dobândeşte
direct şi nemijlocit dreptul creat în folosul său, indiferent de orice acceptare din
partea
3 – raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar. Între aceste persoane, contractul în
folosul unei terţe persoane nu creează prin el însuşi raporturi specifice. Prin
intermediul stipulaţiei pentru altul, între aceste părţi se pot rezolva alte raporturi
Revocarea stipulaţiei. Un element de noutate adus de Noul Cod civil este constituit
de reglementarea revocării stipulaţiei. Astfel, NCC, „Stipulantul este singurul
îndreptăţit să revoce stipulaţia, creditorii sau moştenitorii săi neputând să o facă.
Stipulantul nu poate însă revoca stipulaţia fără acordul promitentului dacă acesta din
urmă are interesul să o execute”. Revocarea stipulaţiei nu înseamnă liberarea
promitentului de obligaţie, ci în loc să aibă drept creditor pe beneficiarul iniţial, va
căpăta un alt creditor
13. Remiterea de datorie
Definiţie. Remiterea de datorie este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi
valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului său.
Condiţiile remiterii de datorie. Remiterea de datorie apare ca un contract cu titlu
gratuit, care implică intenţia creditorului de a face o liberalitate debitorului său.
Dacă se face prin acte între vii, remiterea de datorie constituie o donaţie indirectă şi
este supusă tuturor regulilor specifice acesteia cu privire la revocare, reducţiune sau
raport. Remiterea de datorie nu trebuie să se încheie în formă autentică. Dacă se face
prin testament, ea trebuie să îndeplinească condiţiile de formă ale testamentului,
validitatea ei depinzând de aceea a testamentului prin care a fost făcută.
Proba remiterii de datorie. Fiind un contract, urmează a se aplica regulile de drept
comun aplicabile actelor juridice.
Creditorul poate elibera debitorului o chitanţă fictivă de plată; poate întocmi un
înscris constatator al remiterii de datorie; poate înmâna debitorului însuşi titlul
original constator al creanţei – dacă înscrisul este sub semnătură privată operează o
prezumţie absolută, iar dacă înscrisul este autentic sau o copie legalizată a unei
hotărâri judecătoreşti învestită cu formula executorie, prezumţia de liberare a
debitorului este relativă.
Efectele remiterii de datorie. Prin remiterea de datorie obligaţia debitorului se stinge
cu accesoriile şi garanţiile creanţei, iar debitorul va fi liberat de executare ei. În
cazul unor codebitori solidari, remiterea de datorie făcută unuia, liberează şi pe
ceilalţi, cu excepţia rezervării exprese a drepturilor creditorului împotriva acestora.
Remiterea de datorie făcută unuia dintre fidejusori nu liberează nici pe debitorul
principal şi nici pe ceilalţi fidejusori.
14. Ipoteca legala a copartasilor
privilegiul copărtaşului – pentru garanţia împărţelii şi a sumelor pe care aceştia şi le
datorează între ei;
Ipoteca. Definiţie. Ipoteca este o garanţie reală imobiliară afectată la plata unei
obligaţii. Ipoteca este de două feluri: convenţioanală – atunci când ia naştere din
convenţia părţilor, legală – ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii
Ipoteca legală. Acest fel de ipotecă ia naştere în virtutea unei dispoziţii legale, fără a
fi nevoie de încheierea unei convenţii; sunt totuşi cazuri în care este necesară o astfel
de convenţie.
15. Efectele solidaritatii passive/active
Efectele solidarităţii active.
I. Raporturile dintre creditorii solidari şi debitorul lor comun se produc următoarele
efecte:
- fiecare creditor poate pretinde şi să primească plata integrală;
- debitorul poate plăti întreaga datorie oricărui creditor în mod valabil, dacă nu a
fost chemat în judecată.
 II. Raporturile dintre creditorii solidari, se reprezintă unii pe alţii în actele care pot
avea ca efect conservarea obligaţiei, cu următoarele consecinţe: A). în cazul în care
fiecare a primit împuternicirea de a conserva creanţa:
- fiecare dintre creditor poate să încaseze întreaga creanţă;
- dacă un creditor pune în întârziere pe un debitor, efectele punerii în întârziere
profită şi celorlalţi creditori;
- daunele moratorii ceruute de un creditor profită şi celorlalţi creditori;
- întreruperea prescripţiei făcută de către unul dintre creditor profită tuturor
creditorilor
Efectele solidarităţii pasive. Solidaritatea pasivă produce două feluri de efecte: -
unele care se produc între codebitorii solidari şi creditorul lor comun,
-altele care se produc numai între codebitorii solidari.
I. Raporturile dintre codebitor cu creditorul.
Efectul principal este obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime.
Creditorul are dreptul de a urmări oricare dintre debitori pentru întreg, dar poate să
urmărească concomitent pe mai mulţi debitori. Insolvabilitatea unui codebitor este
suportată de ceilalţi codebitori. Plata făcută de un singur codebitor, liberează pe toţi
codebitorii.
Efectele secundare derivă din principiul înscris, potrivit căruia un codebitor solidar
reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care au drept să stingă sau să
micşoreze obligaţia, precum şi în cele ce tind la păstrarea obligaţiei solidare.
II. Raporturile dintre codebitori. Efectul principal al solidarităţii pasive cu privire la
raporturile dintre codebitori solidari este acela că ori de câte ori numai unul dintre
codebitori plăteşte întreaga datorie, prestaţia executată se împarte pe deplin drept
între codebitori şi trebuie suportată de toţi. După efectuarea plăţii, între codebitorii
solidari datoria este conjunctă. În cazul insolvabilităţii unui debitor, riscul va fi
suportat de către toţi ceilalţi, proporţional cu cotele lor contributive din datorie.
16. Fundamentarea raspunderii
Fundamentarea răspunderii stabilea o triplă prezumţie, dedusă din fapta ilicită
cauzatoare de prejudicii comisă de către un elev sau ucenic:
- prezumţia că îndatorirea de supraveghere nu a fost îndeplinită în mod
corespunzător;
- prezumţia de cauzalitate, dintre neîndeplinirea acestei îndatoriri şi săvârşirea de
către elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii; - prezumţia vinei
(culpei) profesorului ori meşteşugarului, în neîndeplinirea ori în îndeplinirea
necorespunzătoare a îndatorii ce îi revenea. Prezumţia de culpă era relativă, ei
putând face dovada că şi-au îndeplinit corect obligaţia de supraveghere.
17. Rezolutiunea conventional
Rezoluţiunea convenţională înseamnă desfiinţarea unui contract în temeiul voinţei
părţilor acesteia, în conformitate cu prevederile din contract, în care se dispune
desfiinţarea în caz de neexecutare. Prevederea contractuală se numeşte pact
comisoriu. Gradele pactelor comisorii:
- Pactul comisoriu de gradul I. În conţinutul contractului este inclusă menţiunea
potrivit căruia în caz de neexecutare, acesta se desfiinţează.
- Pactul comisoriu de gradul II. Este clauza în care se prevede că în situaţia în care o
parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul
ca desfiinţat. Desfiinţarea are loc prin declaraţia unilaterală a creditorului în privinţa
căruia nu s-ar executa obligaţia
. - Pactul comisoriu de gradul III. Este acela în care se prevede că un contract se
consideră rezolvit de plin drept.
- Pactul comisoriu de gradul IV. Este acela potrivit căruia contractul se consideră
desfiinţat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă
formalitate prealabilă.
Sintetizând, reţinem că rezoluţiunea poate opera în următoarele moduri:
a) prin hotărârea instanţei de judecată;
b) prin declaraţia unilaterală, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;
c) de drept, fie în temeiul unei dispoziţii exprese a legii, fie în temeiul unui pact
comisoriu. Rezoluţiunea unilaterală, adică prin declaraţia unilaterală a creditorului,
poate avea loc în una din următoarele împrejurări:
- când părţile au convenit astfel;
- când debitorul este de drept pus în întârziere; şi
- când debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
18. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (Răspunderea civilă delictuală)
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (Răspunderea civilă delictuală)
1. Corelaţii. Răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o parte
componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele
sale. Constituie una din formele răspunderii juridice. Răspunderea juridică
cunoaşte mai multe forme: răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea
disciplinară, răspunderea administrativă, precum şi diferite alte modalităţi în
care răspunderea juridică se poate manifesta potrivit specificului diferitelor
ramuri ale dreptului. Răspunderea civilă se concretizează, de regulă, într-o
obligaţie de despăgubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită.
La rândul său, răspunderea civilă poate fi delictuală sau contractuală. Uneori,
răspunderea civilă poate să apară singură. Alteori, ea se poate cumula, poate fi
dublată cu alte forme de răspundere juridică, de exemplu, cu răspunderea
penală ori cu răspunderea administrativă sau disciplinară etc.
b) Funcţiile răspunderii civile delictuale. Funcţia educativ-preventivă. Conştiinţa
ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu rămâne nesancţionată, ci atrage, după
sine obligaţia de dezdăunare, este de natură a îndeplini o funcţie educativă şi deci
o funcţie socială de prevenire a producerii unor asemenea fapte. Funcţia
reparatorie. Întrucât răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligaţie
de dezdăunare, care se stabileşte în sarcina autorului prejudiciului, îndeplineşte o
funcţie reparatorie. Constituie un mijloc de apărare a drepturilor subiective.
c) Comparaţie între răspunderea civilă delictuală şi alte feluri de răspundere
juridică. Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală. Atât răspunderea
civilă delictuală cât şi răspunderea penală intră în acţiune ca urmare a comiterii
unei fapte ilicite, care aduce atingere unor valori sociale ocrotite de lege
2. Răspunderea pentru fapta proprie. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta
proprie–, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela
din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”; În noul Cod civil, răspunderea
civilă delictuală pentru fapta proprie arată: “Cel care cauzează altuia un prejudiciu
printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare” (2) “Autorul
prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă” .
Condiţiile generale ale răspunderii. Din prevederile legale menţionate rezultă că
pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ câteva
condiţii, şi anume: 1) existenţa unui prejudiciu;
2) existenţa unei fapte ilicite.
3) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
4) existenţa vinovăţiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia,
neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Prejudiciul (pagubă, daună) reprezintă consecinţa negativă patrimonială şi
nepatrimonială a încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei
persoane.
Clasificarea prejudiciilor: a) patrimoniale şi nepatrimoniale;
b) cauzate direct persoanei umane şi cauzate direct bunurilor sale;
c) previzibile şi imprevizibile;
d) instantanee şi succesive.
Prejudiciul trebuie să fie urmarea încălcării unui drept subiectiv sau a unui interes
legitim
Fapta ilicită este acţiunea sau inacţiunea prin care, încălcându-se normele
dreptului obiectiv sau regulilor de convieţuire socială, se aduce atingere
drepturilor subiective sau inteselor legitime ale unei persoane. Trăsături: 1) are
caracter obiectiv şi constă într-o conduită ori o manifestare umană exteriorizată
 printr-o acţiune sau inacţiune; 2) fapta este mjlocul prin care se
obiectivează un element psihic; este expresia unei atitudini psihice;
3) este contrară ordinii sociale: contrară legii în sensul larg al cuvântului; contrară
regulilor de convieţuire socială sau bunelor moravuri.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii: -
legitima apărare.
- starea de necesitate.
- îndeplinirea unei îndatoriri legale sau a ordinului dat de o autoritate competentă.
- exercitarea normală a unui drept subiectiv – problema abuzului de drept.
- consimţământul victimei.
Vinovăţia (culpa, greşeala). Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care
autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul
imediat anterior săvârşirii acesteia, faţă de faptă şi urmările acesteia. Ca prim
factor al atitudinii psihice apare, aşadar factorul intelectiv de conştiinţă, fiind
reprezentarea semnificaţiei sociale a faptei şi prevederea ori posibilitatea de
prevedere a urmărilor acesteia.
19. Evaluarea despăgubirilor (daune-interese).
Evaluarea despăgubirilor (daune-interese). Stabilirea despăgubirilor se face în
următoarele moduri:
1) pe cale judecătorească (evaluarea judiciară).
a) un prim principiu este acela că prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării,
executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă
pierderea efectiv suferită (damnum emergens) şi câştigul pe care creditorul nu l-a
putut realiza (lucrum cessans).
b) un al doilea principiu „debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au
fost prevăzute, sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când
neîndeplinirea obligaţiei nu provine, din dolul său”.
c) un al treilea principiu după care instanţa va aprecia întinderea despăgubirilor este
acela potrivit cu care, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, care
se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului.
2) prin lege (evaluarea legală). Aceasta înseamnă că evaluarea daunelor-interese se
face de lege.
Trăsături speciale ale evaluării a daunelor-interese:
a) creditorul obligaţiei având ca obiect a da o sumă de bani nu poate pretinde, drept
echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare, decât dobânda
stabilită de lege.
b) în caz de evaluare legală, creditorul nu este obligat să facă dovada că prin
întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu.
c) în sfârşit, daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate, de regulă,
din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor
judecătoreşti nefiind suficientă pentru datorarea şi acordarea lor.
3) prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională. Clauza penală). Un alt mod de
evaluare a despăgubirilor (daunelor-interese) este evaluarea prin convenţia părţilor.
Cu privire la acest mod de evaluare trebuie să distingem:
a) părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor, după ce
s-a produs încălcarea obligaţiei contractuale asumate, deci după producerea
prejudiciului.
b) pot stabili în cuprinsul contractului sau printr-o convenţie separată, ulterioară
încheierii acestuia, dar înainte de producerea prejudiciului cuantumul daunelor-
interese datorate de debitor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau
necorespunzătoare a obligaţiei sale şi care au menirea să acopere tocmai prejudiciul
încercat de creditor.
c) un al treilea principiu după care instanţa va aprecia întinderea despăgubirilor este
acela potrivit cu care, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, care
se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului. Nu
sunt supuse reparării prejudiciile indirecte.
2) prin lege (evaluarea legală). Aceasta înseamnă că evaluarea daunelor-interese se
face de lege.
Trăsături speciale ale evaluării a daunelor-interese:
a) creditorul obligaţiei având ca obiect a da o sumă de bani nu poate pretinde, drept
echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare, decât dobânda
stabilită de lege.
b) în caz de evaluare legală, creditorul nu este obligat să facă dovada că prin
întârzierea la executare i s-a cauzat un prejudiciu.
c) în sfârşit, daunele-interese constând în dobânda legală sunt datorate, de regulă,
din ziua chemării în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor
judecătoreşti nefiind suficientă pentru datorarea şi acordarea lor.
3) prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională. Clauza penală). Un alt mod de
evaluare a despăgubirilor (daunelor-interese) este evaluarea prin convenţia părţilor.
Cu privire la acest mod de evaluare trebuie să distingem:
a) părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor, după ce
s-a produs încălcarea obligaţiei contractuale asumate, deci după producerea
prejudiciului.
b) pot stabili în cuprinsul contractului sau printr-o convenţie separată, ulterioară
încheierii acestuia, dar înainte de producerea prejudiciului cuantumul daunelor-
interese datorate de debitor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau
necorespunzătoare a obligaţiei sale şi care au menirea să acopere tocmai prejudiciul
încercat de creditor.
20. Efectele cesiunii de creanţă
Efectele cesiunii de creanţă. În primul rând, cesiunea de creanţă produce efectele
actelor juridice care se înfăptuiesc prin intermediul ei: vânzare, schimb, donaţie,
împrumut. În al doilea rând, cesiunea de creanţă produce efecte specifice. Astfel,
între părţi, ca efect al cesiunii de creanţă, din momentul realizării acordului de
voinţe creanţa se transferă la cesionar.
21, Obligatiile facultative
. Obligaţiile plurale: a) Obligaţiile cu pluralitate de obiecte pot fi alternative şi
facultative.
Obligaţia facultativă este acea obligaţie în care debitorul se obligă la o singură
prestaţie, cu facultatea pentru el de a se libera, executând o altă prestaţie
determinată. Efecte. Creditorul nu poate cere decât executarea prestaţiei care singură
constituie obiectul obligaţiei, iar pieirea acestuia în mod fortuit duce la liberarea
debitorului.
22. Efectele simulatiei
Efectele simulaţiei: ► inopozabilitatea. În cazul simulaţiei, faţă de terţa persoană nu
poate fi opusă situaţia juridică ce este creată prin contractul secret. Astfel: - între
părţile simulaţiei şi succesorii universali ai acestora. - faţă de terţi, produce efecte
contractul public, deşi nu corespunde realităţii.
- în caz de conflict între terţi. Au câştig de cauză terţii care cu bună-credinţă, se
sprijină pe actul aparent.
23. Cazul fortuity pg 40
24. Imputaţia plăţii
Imputaţia plăţii. Este posibil ca un debitor să aibă faţă de acelaşi creditor mai multe
datorii care au drept obiect de bunuri de aceeaşi natură. Imputaţia plăţii poate fi
făcută mai întâi prin acordul părţilor. În al doilea rând, ea poate fi făcută numai de
una din părţi, de fie numai de debitor, fie numai de creditor. Aşadar, în lipsa
convenţiei părţilor, primul care poate decide asupra căreia asupra cărei obligaţii se
impută plata efectuată de debitorul. Debitorul va trebui să ţină seama însă de câteva
principii, şi anume:
a) plata trebuie să fie suficientă pentru a stinge întreaga datorie asupra căreia
debitorul face imputaţia, căci în caz contrar s-ar face o plată parţială, încălcându-se
principiul indivizibilităţii plăţii;
b) dacă debitorul are o obligaţie exigibilă (scadentă) şi alta neexigibilă (nescadentă)
nu poate face imputaţia asupra obligaţiei nescadente, deoarece s-ar face o plată
anticipată;
c) când creanţa este producătoare de dobânzi şi debitorul datorează atât suma
împrumutată cât şi dobânzi, plata se impută mai întâi asupra dobânzilor, afară de
cazul în care creditorul ar fi de acord ca ea să se impute mai întâi asupra capitalului.
Când nici una din părţi nu a făcut imputaţia, aceasta se va face după principiile
înscrise în Codul civil şi anume:
a) dacă o datorie este scadentă şi una nescadentă, plata se impută asupra celei
scadente, chiar dacă debitorul avea mai mare interes s-o stingă pe cealaltă;
b) dacă toate datoriile au ajuns la scadenţă, imputaţia se va face asupra aceleia
care este mai oneroasă pentru debitor, adică pe care el avea mai mare interes să o
stingă, de exemplu, cea producătoare de dobânzi mari; c) dacă toate datoriile sunt
scadente şi deopotrivă de oneroase, imputaţia se va face asupra celei mai vechi
dintre ele;
d) dacă datoriile sunt scadente, deopotrivă de oneroase şi au aceeaşi vechime,
plata se va imputa proporţional asupra fiecăreia dintre ele. Dacă niciuna dintre
părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:
a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă; b) se vor
considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care
creditorul are cele mai puţine garanţii;
c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;
d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură,
garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;
e) în lipsa tuturor criteriilor
d), imputaţia se va face proporţional cu valoarea datoriilor
Este menținută prezumția stingerii obligației din faptul remiterii voluntare a
înscrisului original al dovezii existenței creanței
25.Punerea in intarziere a creditorului
Oferta reală urmată de consemnaţie. Debitorul are obligaţia de a plăti. În cazul în
care creditorul, din diverse motive, refuză plata, legea i-a pus la dispoziţie acestuia o
procedură prin care se poate libera de obligaţia ce-i incumbă. Procedura se numeşte
oferta reală urmată de consemnaţiune. Este reglementată de Codul civil şi Codul de
procedură civilă şi cuprinde două etape: oferta reală şi consemnarea. În ipoteza în
care creanţa nu prevede un termen în favoarea creditorului, iar acesta refuză a primi
plata, debitorul poate să-i facă oferta reală, somându-l prin intermediul executorului
judecătoresc să primească plata al cărei obiect îl ţine la dispoziţia creditorului. Dacă
creditorul primeşte plata astfel oferită, debitorul va fi liberat, situaţie ce se va
consemna într-un proces verbal întocmit de executorul judecătoresc. Dacă însă el
refuză în continuare plata, debitorul poate consemna lucrul la dispoziţia creditorului.
Ca efecte, oferta reală urmată de consemnaţiune este liberatorie pentru debitor
întocmai ca o plată făcută creditorului. De aceea, de la data consemnării, el nu va
mai fi ţinut să plătească daune moratorii pentru executarea cu întârziere a obligaţiei
şi nu mai suportă riscul pieirii fortuite a lucrului, care, deşi este de gen, prin
consemnare se individualizează
26. Condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului
Condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Este necesar ca, în
persoana prepusului, să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie,
prevăzute de Cod civil.
27. Invocarea contractului de către un terţ în cadrul unei acţiuni
directe.
Se recunoaşte de către lege dreptul unei persoane străină de contract de a acţiona
direct împotriva unei părţi, invocând contractul faţă de care terţa persoană rămâne
străină. Prin recunoaşterea acţiunii directe bazată pe contractul faţă de care terţii
rămân totuşi străini, se evită concursul celorlalţi creditori ai debitorului direct.
28. Ipoteca legala a vaznatorului de immobile
29 Executarea obligaţiei de a face şi de a nu face
- obligaţia de a face – este îndatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu
ori de a preda un lucru;
 - obligaţia de a nu face – are un conţinut diferit, după cum este corelativă unui drept
absolut – înseamnă îndatorirea generală de a nu face nimic de natură a aduce
atingere acelui drept – ori unui drept relativ – înseamnă a nu face ceva ce ar fi putut
face dacă debitorul nu sar fi obligat la abţinere.
Executarea obligaţiei de a face şi de a nu face. Codul civil a conţinut prevederi
speciale care pornesc de la premisa că şi obligaţiile de a face şi de a nu face pot fi
executate silit în natură. Astfel, în privinţa obligaţiilor de a face, Cod civil, prevedea
că, în caz de nerespectare a lor, creditorul poate fi autorizat de instanţa de
judecătorească să le aducă el la îndeplinire, în contul debitorului. Cât priveşte
obligaţia de a nu face, Cod civil, prevedea posibilitatea pentru creditor de a cere
instanţei obligarea debitorului la a distruge ceea ce a făcut cu încălcarea acestei
obligaţii sau autorizarea de a distruge el însuşi, pe cheltuiala debitorului. În cazul
neexecutării obligaţiei de a nu face, creditorul poate cere instanţei încuviinţarea să
înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, pe cheltuiala
debitorului, în limita stabilită prin hotărâre judecătorească.
30.Conditiile prejudiciului patrimonial pt raspunderea contractual
Condiţiile prejudiciului patrimonial. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de
reparare se cer a fi întrunite unele condiţii, şi anume: să fie cert şi să nu fi fost
reparat încă.
1. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa
existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul
actual, deci prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui.
Prejudiciile viitoare şi eventuale obligă la reparare numai după ce s-au produs ori
este sigur că se vor produce.
2. Condiţia ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă. Reperarea prejudiciului în cadrul
răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu
să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus faţă de
paguba suferită.
31. Ipoteca legala a copartasilor
32. Rezolutiunea conventional
Rezoluţiunea convenţională înseamnă desfiinţarea unui contract în temeiul voinţei
părţilor acesteia, în conformitate cu prevederile din contract, în care se dispune
desfiinţarea în caz de neexecutare. Prevederea contractuală se numeşte pact
comisoriu. Gradele pactelor comisorii:
- Pactul comisoriu de gradul I. În conţinutul contractului este inclusă menţiunea
potrivit căruia în caz de neexecutare, acesta se desfiinţează
- Pactul comisoriu de gradul II. Este clauza în care se prevede că în situaţia în care o
parte nu-şi va executa obligaţiile, cealaltă parte este în drept să considere contractul
ca desfiinţat.
- Pactul comisoriu de gradul III. Este acela în care se prevede că un contract se
consideră rezolvit de plin drept.
- Pactul comisoriu de gradul IV. Este acela potrivit căruia contractul se consideră
desfiinţat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă
formalitate prealabilă.
Sintetizând, reţinem că rezoluţiunea poate opera în următoarele moduri:
a) prin hotărârea instanţei de judecată;
b) prin declaraţia unilaterală, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;
c) de drept, fie în temeiul unei dispoziţii exprese a legii, fie în temeiul unui pact
comisoriu.
Rezoluţiunea unilaterală, adică prin declaraţia unilaterală a creditorului, , poate avea
loc în una din următoarele împrejurări:
- când părţile au convenit astfel;
- când debitorul este de drept pus în întârziere; şi
- când debitorul nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Rezoluţiunea sau rezilierea ca efect al pactului comisoriu, este subordonată punerii
în întârziere a debitorului, afară de cazul în care s-a convenit că ea va rezulta din
simplul fapt al neexecutării.
Efectele rezoluţiunii. În primul rând, desfiinţează retroactiv contractul, înlăturând
efecele ce le-a produs. În al doilea rând, conduce la repunerea părţilor în situaţia
anterioară încheierii contractului, în sensul restituirii prestaţiilor efectuate în temeiul
contractului desfiinţat. Mai înseamnă şi desfiinţarea drepturilor subdobânditorului.
33. Privilegiile cheltuielilor de judecata
A. Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile:
- privilegiul cheltuielilor de judecată;
- privilegiul tezaurului public
B. Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile; extinderea asupra
imobilelor după ce au fost îndestulaţi creditorii cu privilegii imobiliare şi creditorii
ipotecari:
- cheltuieli de judecată făcute în interesul comun al creditorilor;
- cheltuieli de înmormântare a debitorului;
- cheltuieli pentru îngrijirea medicală făcută în cazul ultimei boli în decurs de un an
înaintea decesului;
- creanţe din salarii;
- preţul obiectelor de subzistenţă date debitorului şi familiei sale în decurs de şase
luni.
Ordinea în care se acordă: - cheltuielile de judecată şi executare trec înaintea tuturor
creanţelor în interesul cărora au fost făcute;
- privilegiul cheltuielilor de înmormântare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii;
- privilegiile speciale primează înaintea tuturor celorlalte privilegii generale, altele
decât cheltuielile de judecată şi de înmormântare.
34. Obligatia individuala
35. răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor
 Reglementare. Cod civil cuprindea dispoziţia potrivit căreia comitenţii răspund „de
prejudicul cauzat de ... prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”. Se mai arată
că: „Patronul răspunde de faptele prepusului...în limitele însărcinării ce i s-a dat
Condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Este necesar ca, în
persoana prepusului, să fie întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie.
Condiţii speciale:
a) existenţa raportului de prepuşenie;
b) prepuşii să fi săvârşit fapta „în funcţiile ce li s-au încredinţat”. Săvârşirea faptei
prejudiciabile de către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent înseamnă
că săvârşeşte fapta în în interesul comitentului, în limitele funcţiilor ce i-au fost
încredinţate şi cu respectarea ordinelor şi instrucţiilor date de comitent.
Critica: limitare la cazurile când există o corelaţie necesară între exerciţiul funcţiei şi
comiterea faptei şi aparenţa că lucrează în interesul comitentului, victima fiind de
bunăcredinţă.
36. Efectele rezolutiunii
Efectele condiţiei rezolutorii Pedente conditionae: condiţia rezolutorie nu îşi
produce efectele, raportul juridic obligaţional comportându-se ca pur şi simplu. În
consecinţă:
- debitorul trebuie să îşi execute obligaţia asumată, iar creditorul poate să solicite
executarea acesteia;
- dobânditorul sub condiţie rezolutorie al unui bun individual determinat suportă
riscul pieirii fortuite, în calitate de proprietar;
- dreptul dobândit sub condiţie rezolutorie poate fi transmis prin acte inter vivos sau
prin acte mortis causa şi va fi dobândit tot sub condiţie rezolutorie.
37. Cvasicontractele
Reglementare. În Codul civil, sub denumirea de cvasicontracte sunt reglementate
două asemenea izvoare de obligaţii: gestiunea de afaceri şi plata nedatorată. Practica
şi literatura au adăugat un al treilea fapt juridic licit – îmbogăţirea fără justă cauză.
În Noul Cod civil, sub denumirea Faptul juridic licit, sunt reglementate trei izvoare:
gestiunea de afaceri, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză. Cu privire la
obligaţia de restituire în cazul plăţii nedatorate şi al îmbogăţirii fără justă cauză
38. Contractul în folosul unei terţe personae
1) Contractul în folosul unei terţe persoane – sau stipulaţia pentru altul – este
convenţia încheiată între o parte numită stipulant şi o altă parte numită promitent,
prin care acesta din urmă se angajează să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul
unei terţe persoane, străină de contract, denumită terţ beneficiar. Contractul în
folosul unei terţe persoane nu avut o reglementare generală în legislaţia noastră,
însă, au existat aplicaţii în diferite materii: donaţia cu sarcini, contractul de transport,
asigurările facultative. În NCC, stipulaţia pentru altul beneficiază de o reglementare
generală, „Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui terţ”,
Ceea ce este important este că un astfel de contract dă naştere de drepturi direct şi
nemijlocit în persoana terţului beneficiar. În caz de neexecutare de către promitent a
obligaţiei faţă de terţul beneficiar, stipulantul îl poate acţiona, după caz: fie pentru
îndeplinirea obligaţiei, fie pentru desfiinţarea contractului. Există posibilitatea
prevederii unor clauze penale care să fie executate în folosul stipulantului.
39. Actiunea dolica/revocatorie
Acţiunea revocatorie (pauliană). Definiţie. O altă acţiune care se întemeiază pe
dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este acţiunea revocatorie
(pauliană). Această acţiune reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul poate
ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.
Putem defini acţiunea revocatorie ca fiind acea acţiune prin care creditorul poate
cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de
debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizează în
faptul că prin încheierea actelor atacate debitorul îşi măreşte sau creează o stare de
insolvabilitate.
Domeniul de aplicaţie. În principiu, domeniul de aplicaţie al acţiunii revocatorii nu
diferă de acela al acţiunii oblice. Deci nu vor putea fi atacate actele care privesc
drepturi personale nepatrimoniale, drepturi patrimoniale care implică o apreciere de
ordin subiectiv din partea debitorului sau cele care privesc drepturi personale
neurmăribile. Se admite totuşi posibilitatea intentării unei acţiuni revocatorii chiar şi
în ipoteza drepturilor neurmăribile, dacă, în stabilirea lor, sunt fraudaţi creditorii
chirografari.
Condiţii intentării acţiuni revocatorii. Pentru a se putea intenta acţiunea revocatorie
este necesară îndeplinirea mai multor condiţii:
a) Actul atacat să fie creat creditorului un prejudiciu, adică prin acest act debitorul
îşi micşorează activul patrimonial.
b) Frauda debitorului constă în aceea că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul
păgubitor al actului faţă de creditor. Nu este necesar ca atitudinea subiectivă a
debitorului să îmbrace forma intenţiei (dolului) de a-l păgubi pe creditor.
c) creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă, exigibilă şi, în principiu, anterioară
actului atacat.
d) complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Efectele acţiunii revocatorii. Ca urmare a reuşitei în acţiunea revocatorie, actul
atacat, dovedind ca fiind fraudulos, va fi inopozabil creditorului. Acţiunea
revocatorie este proprie creditorului care o intentează. Ca atare, produce efecte
relative, în sensul că, drept urmarea a reuşitei ei, va fi reparat numai prejudiciul
suferit de creditorul reclamant.
Natura juridică a acţiunii revocatorii. Acţiunea revocatorie se deosebeşte de
acţiunea oblică prin aceea că prima aparţine creditorului chirografar, pe când cea de
a doua este exercitată de creditor în numele debitorului. Sub aspectul efectelor sale,
acţiunea revocatorie duce la desfiinţarea actului, întocmai ca şi acţiunea în anularea
unui act juridic. Dar se deosebeşte prin aceea că acţiunea în anulare produce efecte
faţă de orice persoană, pe când acţiunea revocatorie are un caracter relativ, adică îşi
produce efecte numai între creditor şi terţul dobânditor. Acţiunea revocatorie are
deci o configuraţie autonomă;
 40. Fidejusiunea
Fidejusiunea (cauţiunea). Definiţie. Fidejusiunea sau caţiunea este contractul prin
care o persoană – fidejusor – se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute
obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Fidejusiunea este
de trei feluri:
convenţională – când debitorul şi creditorul cad de acord pentru aducerea unui
garant;
legală – când printr-o dispoziţie a legii, debitorul este obligat să aducă pentru
garantarea obligaţiilor ce-i revin;
judecătorească – când într-o cauză litigioasă, instanţa poate dispune aducerea unui
fidejusor, care să garanteze executarea obligaţiei unei persoane.
Caractere juridice. Fidejusiunea este un contract accesoriu. Astfel, fidejusiunea
urmează soarta obligaţiei principale, cât priveşte cauzele de validitate şi de stingere
Efectele fidejusiunii. Fidejusiunea produce efecte privite din mai multe puncte de
vedere: 1) al raporturilor dintre creditor şi fidejusor. În principiu, creditorul poate
urmări direct pe fidejusor. Fidejusorul poate invoca unele excepţii şi anume: a)
beneficiul de discuţiune.
b) beneficul de diviziune
c) excepţii de ordin general
Stingerea fidejusiunii. Fidejusiunea se poate stinge în mod indirect, ca urmare a
stingerii obligaţiei principale, cu excepţia subrogării unui terţ, prin plată, în
drepturile creditorului. Fidejusiunea se poate stinge pe cale directă, independent
de soarta obligaţiei principale. Moduri generale de stingere: remiterea de
fidejusiune; confuziunea din creditor şi fidejusor; compensaţia opusă de fidejusor.
Modul specific de stingere al fidejusiunii este în ipoteza în care din culpa
creditorului, fidejusorul nu ar mai avea posibilitatea să dobândească privilegiile şi
ipotecile de care beneficia creditorul.