RISCUL CONTRACTULUI

(imposibilitatea fortuită de executare)

1. Riscul pieirii bunului

 Art.558 Cod civil: Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat
de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.
REGULA: pieirea bunului e suportată de proprietar!
2. Riscul neexecutării fortuite a unei obligații
 Art.1634 Cod civil: (1) Debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi
executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente
asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.
Se poate intampla ca un contract valid incheiat să nu producî efectele urmarite din cauze
independente de vointa partilor. Evenimente care sunt straine de vointa si activ contractantilor,
ev care survin pot să facă ca această operațiune juridică sa fie inutilă. Sunt denumite generic
fortuite. Acest termen sugerează că aceste evenimente sunt simple intamplari care in mod
aleatoriu, inevitabil produc consecințe asupra activității contractantilor. Excludem orice formă de
vinovăție, de culpă a subiectilor aflati in asemenea imprejurare.
Prin urmare, dacă cel tinut la executarea unei obligații este impiedicat de un eveniment
fortuit să facă lucrul acesta, nu se pune in niciun caz problema raspunderii contractuale. Efectul
de principiu al evenimentului fortuit ar fi acela că actul devine imposibil de executat. Se pune
problema părții care suportă riscul consecințelor care recurg din imposibilitatea fortuită de
executare.
Ideea de risc trebuie privită in triplu sens:
a) Pierii bunului; - priveste un raport real, dependent de orice rj obligațional, care are in
continutul său un drept de proprietate. Pierea bunului este suportaată de proprietar. In situația
in care bunul piere dintr-o cauză fortuită, propr nu va fi indemnizat pt pierderea suferită.
Această regulă generală prezintă si unele aplicații reglementate expres de lege (ex. Art: 2860
– prevede că prin inch valabilă a contractului, imprumutatul devide proprietarul bunului și
suportă riscul pierii acestuia.) Pe durata incheierii contractului de imprumut, riscul este la cel
imprumutat.
Excepții: de ex, sit prev la art 755 C.civ. unde este prev faptul că intr-o vanz cu plata pretului
in rate, obligația de plată este garantaă cu rezerva dreptului de proprietate. = am incheiat
contractul astazi, am predat bunul astazi, insă plata se realizează in rate. Dr de propr asupra
 ob contractului se va transmite atunci cand va fi platita și ultima rată. Riscul bunului va fi
transferat inca de la momentul predării, este suportat de cumpărător.

b) Imposibilității fortuite de executare a unei obligații; - sit in care este sau nu exonerat
debitorul obligației imposibil de executat. Debitorul este eliberat atunci cand obligatia sa nu
mai poate fi executată din cauza unei forțe majore/ caz fortuit sau a unor evenimente
asimilate acestora inainte ca debitorul să fie pus in intarziere.
Forta majora = orice eveniment extern imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil.
Cazul fortuit = un eveniment care nu poate fi prevăzut si nici impiedicat de către cel care ar fi
fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
In mod normal, aceste evenimente trebuie să se fi produs inainte ca debitorul să fie pus in
intarziere. Cu toate astea, debitorul va fi eliberat chiar daca se afla in intarziere atunci cand
creditorul nu ar fi putut oricum profita de executarea obligatiei din cauza imprejurarilor
mentionate la alin. 1, afara de cazul in care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora
( art. 1634, alin 2 )
Independent de faptul că debitorul este pus in intarziere, el poate să fie eliberat de executarea
obligațiilor atunci cand creditorul nu ar fi putut sa beneficieze in niciun caz de executarea
respectivei obligatii in sit unui ev de forta maj/ caz fortuit, iar acest lucru s-ar fi putut intampla
intr-o singura situatie de excepție: dacă și numai dacă debitorul ar fi consimtit la preluarea
riscului in sarcina sa, adică dacă debitorul a luat asupra sa riscul producerii respectivei.
In doctrină, aceasta imposibilitate fortuită de executare a fost definită ca fiind un mod de
stingere a obligatiilor contractuale, care are ca obiect prestatia de predare, restituire sau de
asigurare a folosintei unui bun individual determinat. (Ex: obligatia vanzatorului de a da
cumparatorului bunul cert care face obiectul material al contractului vanzare-cumpărare; oblig
locatorului de a preda locatarului bunul inchiriat și de a-i asigura acestuia folosinta pasnică si
netulburată.)
In sit. obligațiile de a face intuito personne. Actele intuitu personne – acele acte, la
incheierea carora, elementul determinant l-au const fie aptitudinile, calitatile sau pregatirea,
profesiunea unei persoane. Respectivul act a fost incheiat in considerarea acestor calități, apt a
persoanei in cauză. Datorită acestei caracteristici, obligațiile asumate de pers resp nu pot fi duse
la indepl de altcineva, de reprezentant și nu sunt transmisibile.
Prin urmare, pierderea de catre deb a acestor calităti care au dus la nasterea obl respective in
sarcina debitorului duce la imposibilitatea executarii obligatiei asumate. In această situație, nu
putem să avem in vedere prev art. 1528 care se ref la faptul ca, in cazul neexecutării obligației de
a face creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși or să facă să fie executată
obligația pentru că este vorba de obligații intuitu personne care nu puteau fi duse la indeplinire
decât de persoana care s-a angajat să facă lucrul ală, fiind vorba de anumite calități, aptitudini
proprii.
 Dovada exercitării fortuite cade în sarcina debitorului, cealaltă parte va fi obligat numai să
probeze existența dreptului său. Exonerarea debitorului este condiționată de notificarea
creditorului privitoare la apariția acestui eveniment ce duce la imposib de executare a oblig.
Dacă această notif nu ajunge la creditor intr-un termen rezonabil ( avut in vedere din momentul
in care deb a cunoscut Sau trb sa cunoască imp de execut), atunci deb va răsăunde pt prej cauzat
creditorului său.
Cu toate astea, există si o EXCEPTIE!! : situația in care obiect al obligației creditorului il
reprezintă bunurile de gen care sunt fungibile , in această sit debitorul nu poate invoca imp
fortuită de executare.
Totusi, dacă discutăm despre o imp fortuită de executare temporară, un eveniment care are o
durată limitată in timp, acesta poate să atragă suspendarea executării obligației respective pe un
termen rezonabil. Acest termen va fi calculat tinându-se cont de durata și de urmarile
evenimentului care a dus la aceasta imposibilitate de executare. Asadar, in situatia in care imp
fortuită de executare este temporară, există posibilitatea suspendării executării obligației
respective.

3. Riscul în contractele netranslative de proprietate

 REGULA GENERALĂ: res perit debitori.
Pentru ca o obligației să se poată naște și pentru ca contractul care se naște să fie valabil, este
nevoie ca prestația/iile la care se angajează părțile să fie posibile. Prin excepție ( 1227) contractul
este valabil chiar dacă, la momentul incheierii sale, una dintre părți se află in imposibilitatea de
a-și executa obligația, afară de cazul in care se prevede altfel in lege. In sit asta, imp trb să fie
relativă, și nu absolută, să nu il privească pe debitor astfel dacă prestatia este absolut imposibilă
pentru debitorul, contracutl nu fi valabil, iar rj obligational nu poate exista.
Sit in care o anumită prestație, care la momentul incheierii contractului, este posibilă, pe
parcurs, după mom inch ( de la inch până la mom executării, fie pe parcursul executării), aceasta
prestație, initial posibilă, să devină una imposibil de executat.
Pentru a putea vorbi despre imposibilitate fortuită de executare trebuie să intervină un caz
fortuit sau un caz de fortă majoră, si in niciun caz de vointa vreunei părți.

 Contracte unilaterale: REGULA – res perit creditori.

Ex: contract de donație ( unilateral), predarea bunului după două săpt de la inchierea
contractului. In această durată bunul care făcea obiectul donației a pierit fortuit. Donatarul ( cel
care primește) este creditorul obligatiei de predare astfel, dacă bunul a pieit, el nu va mai primi
nimic.
La fel se intamplă și in situații expres prevăzute de lege, cum sunt:
- situațiile prev in cazul mandatului, atunci cand incetează inceteză, printre altelele, și la
moartea, incapacitatea, falimentul mandatului sau mandatarului;
- în situația fideiusiunii care incetează prin decesul fideiusorului, chiar dacă există
stipulație contrară.
Avem o singură obligație ce trebuie executată. Riscul neexecutării contractului se va
suprapune peste riscul neexecutarii obligației. Acest risc va fi suportat de către creditorul
obligației imposibil de executat. In contr unilaterale sunt partajate distinct obliagațiile in sarcina
unei părți, cealaltă parte este titulara creanțelor corelative. Din acest motiv, imp de execut a obl il
afectează pe debitor, insă riscul este suportat de creditor deoarece acesta nu va mai putea primi
prestatia care ii fusese primisă.
Riscul contractului este efectul specific contractelor sinalagmatice, ceea ce înseamnă că una
dintre părți este obligată să suporte consecințele imposibilității de executare. Vorbim de obligații
care reies dintr-un contract și sunt reciproce și interdependente. Diferențiem cele două categorii
de risc:
- riscul imp de executare a obligației;
- riscul contractului.
Această imp de executare fortuită a oblig este cauza desfiintarii contractului sau poate fi cauza
suspendării obligației/iilor celeilalte parți. Riscul contr priveste si acele contr sau conventii in sit
carora au ca obiect derivat bunuri determinate sau bunuri de gen limitate. Potrivit art 1226, alin 1
„obiectul obligației il repr prestatia la care se angajează debitorul”. Obiectul prestatiei, obiectul
derivat al obligației, il constituie bunurile sau obiectul material.
Așadar vorbim de risc și in situația in care avem contracte care au ca obiect derivat bunuri
determinate sau de gen limitate sau in sit celor care au ca obiect un fapt personal al debitorului.
Nu se pune problema imposilității fortuite în cazul:
 Obligații contractuale ce au ca obiect bunuri fungibile, bunuri ce pot fi inlocuite unele cu
altele si pot fi individualizate prin masurare, cantarire deoarece, bunurile fungibile pot fin
inlocuite cu altele, deci debitorul poate să procure alte bunuri care au aceeași calități.
 Obligații contractuale care nu au caracter intuituu personae, deoarece, acestea pot fi
executate si de alte persoane sau chiar și de creditor, pe cheltuiala debitorului.

Așadar, regula in materie este că riscul contractului este suportat de debitorul obligației
imposibil de executat, resperi debitori. Temeiul acestei reguli este cel amintit anterior,
reciporcitatea si interdependența obligațiilor nascute dintr-un contract sinalagmatic. In sit in care
intervine imposibilitatea fortuită de executare a obligațiilor uneia dintre parti, aceasta are drept
consecinta si stingerea obligațiilor celeilalte părți și implicit a contractului din care acestea s-au
născut.
Prin urmare, debitorul obligației imposibil de executat nu are posibilitatea sa pretinda celeilalte
parti sa isi execute obligatia sau (art 1577) va fi obligat să restituie prestatiile pe care deja le-a
primit. Nici cealalta parte nu va putea să pretindă executarea obligatiei de la debitorul a carei
obligații a devenit imposibil de executat, iar in acest fel contractul se va desfiinta cu efect
retroactiv.
Ca atare, pentru contractele cu executare imediată prestațiile deja efectuate vor fi deja
restituite. Pentru contractele cu executare succesivă, prestatiile deja executate nu vor mai putea fi
restituie.
Obligația contractuală care nu poate fi executată trebuie să fie suficient de importantă pentru
ca, prin această neexecutare să nu mai fie satisfăcut scopul pentru care contractul a fost incheiat.
In caz contrar, cred va avea dreptul la reducerea contraprestatiei sale.
Potrivit art. 1557, riscul va trece in sarcina creditorului din mom in care acesta a fost pus in
intarziere și va opera pe deplin drept in temeiul legii. Dacă obligatia resp devine numai
temporar imposibil de executat, atunci creditorul are un drept de opțiune, adică acesta poate să
aleagă intre suspendarea executării propriilor obligații și desfiintarea contractului. In cazul
desființării contractului, imposibilitatea fortuita de executare repr o cauză de incetare a
contractului. Pe durata suspendării, în cazul imposibilității temporare, debitorul nu datorează
despăgubiri, iar după ce cazul fortuit incetează, partile vor fi tinute sa isi execute in continuare,
reciproc, obligațiile nascute din contractul resp.
Ex: contract de locatiune ( 1818) – „ Dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi
folosit potrivit destinației stabilite, locațiunea încetează de drept.” Din acest moment, locatorul
nu mai poate pretinde plata chiriei, el suportă riscul contractului. Dacă este vorba despre o
imposibilitate parțială in folosirea bunului, suportă riscul tot locatorul și acest lucru se va
intampla in functie de optiunea chiriasului: fie suportă riscul in totalitate ( reziliat), fie partial
atunci cand chiriasul solicită reducerea a chiriei proportională cu dispariția bunului. Locatarul/
chiriasul nu va avea dreptul la daune-interese.

4. Riscul contractului translativ de proprietate

In temeiul anumitor contracte, dreptul de proprietate se transmite dintr-un patrimoniu in altul
( de la vanzător la cumparator, donator la donatar).
REGULA: res perit debitori
 Trebuie făcută distincție între momentul încheierii contractului și momentul remiterii
bunului. Drepturile reale se constituie si se transmit pe acordul de voință al părților, chiar dacă
bunurile nu au fost predate.
Ex: contract de vanzare – cumpărare, obiect mobil determinat, propr bunului se va transmite in
urma acordului de voință, cumparatorul devine propr atunci cand a convenit de comun acord cu
vanzatorul asupra incheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat și nici pretul nu a fost
platit.
Cu toate astea, există si o exceptie, anume atunci cand partile pot insera o clauza prin care
vanz sa isi rezerve propr bunului pana cand pretul va fi platit integral, pana cand ultima rata din
pret va fi platită, chiar dacă bunul a fost predat.
Acest efect translativ de proprietate are importantă in ceea ce priveste respectarea bunului
contractului, dar si in privinta fructelor produse. Art. 1273: „(2) Fructele bunului sau dreptului
transmis se cuvin dobânditorului de la data transferului proprietăţii bunului ori, după caz, a
cesiunii dreptului, afară de cazul în care prin lege sau prin voinţa părţilor se dispune altfel.”
Așadar, in mom predarii bunului, vanz va trebuie să dea si fructele care au fost culese din mom
incheierii pana la mom predării pentru că astea se cuvin cumpărătorului. Acesta are dreptul de a
cere si de a primi cheltuielile pe care le-a făcut cu această culegere a fructelor bunului predat.
In acest articol, legiuitorul prevede că un contract este translativ sau constitutiv de drepturi
prin efectul consimtamantului părților. Remiterea materială nu este o condiție pentru ca
transferul dreptului să aibă loc. Cu toate acestea, există niște situașii in care transferul sau
constituirea dreptului real nu are loc in momentul incheierii contractului sau in momentul in
care partile au cazut de comun acord, au stabilit cu privire la incheierea contractului.
SITUAȚII:
I. cand transferul dreptului real este afectat de o condiție suspensivă sau de un termen
suspensiv. O condiție este suspensivă, atunci cand de indeplinirea sa depinde
eficacitatea obligației. Termenul este suspensiv, atunci cand pana la indeplinirea lui,
este amanată scandența obligației.
II. Vanzarea unui bun viittor– transferul dreptului de propr va avea loc in mom in care
bunul este realizat. Art. 1658: „(1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor,
cumpărătorul dobândește proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În
privința construcțiilor, sunt aplicabile dispozițiile corespunzătoare în materie de carte
funciară.”
III. Transferul drepturilor reale asupra bunurilor generice va avea loc atunci cand acestea
sunt individualizate. Acestea se individualizează prin cantarire, masurare.
IV. Legea dispune ca pentru anumite categ de bunuri trebuie să existe anumite
formalități. Exemplu: bunurile imobile.
 V. Art. 1275 – se referă la situația in care sunt mai multe bunuri sau un bun mobil care a
fost obiectul mai multor contracte succesive de transfer al dreptului de proprietate:
„(1) Dacă cineva a transmis succesiv către mai multe persoane proprietatea unui bun
mobil corporal, cel care a dobândit cu bună-credință posesia efectivă a bunului este
titular al dreptului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.”
Ex: dacă am vandut acelasi telefon la 10 persoane, cel care intră in posesia efectivă a
bunului va avea in patrimoniul său transferat dreptul real, dr de propr. Dacă niciunul dintre
creditorii obligației de predare a bunului nu a intrat in posesia efectiva a bunului, atunci
transmiterea dr de propr va opera in mom in care prima dintre aceste persoane va sesiza
instanța. ( alin 3, 1275). Regula cu privire la bun este resperit debitori.
În situația contractelor translative de proprietate, atata timp cat bunul nu a fost predat,
riscul contractului ramane intotdeauna in sarcina debitorului obligației de predare, adică la
vanzător, chiar dacă proprietatea a fost transferată. In cazul pieririi fortuite a bunului,
debitorul obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar dacă a primit-o, este
obligat să o restituie. Așadar, in situația in care dreptul a pierit fortuit inainte de a fi predat,
atunci debitorul obligatiei de predare (vanzatorul ) nu va mai avea dreptul să primească pretul
pentru bunul respectiv, iar in cazul in care l-a primit, acesta va trebui să il restituie pentru că
nu va mai putea să iși execute obligația la care s-a angajat prin incheierea contractului
translativ de proprietate.
Însă, dacă creditorul a fost pus in intarziere, acesta va prelua riscul pieriii fortuite a
bunului, el nu se poate de libera chiar dacă ar fi dovedit că bunul ar fi pierit si obligatia de
predare ar fi fost executate la timp. Art.1274: „(2) Creditorul pus în întârziere preia riscul
pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ai fi pierit și dacă
obligația de predare ar fi fost executată la timp. ”

ACTUL JURIDIC UNILATERAL – izvor de obligații

 Art.1324 Cod civil: Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de
voință a autorului său.
ACT JURIDIC UNILATERAL nu este echivalent cu CONTRACT UNILATERAL.
Criteriul care duce la deosebirea dintre cele două este dacă actul juridic are parti sau autor.
După nr partilor, actele juridice:
- unilaterale – manifestare unică de voință;
- bilaterale – cand este nevoie de acordul de voință al celor două părți;
- multilaterale – acordul de voință ce vine de la 3 sau mai multe părți.
Dacă voința juridică emană de la o singură persoană, discutăm de un act de formație unilaterală
deoarece este rezultatul unei singure voințe juridice. Nu este de confudant acesta cu contractul
unilateral care ste de formație bilaterală, chiar dacă generează obligații in sarcina unei singure
părți. Ex: donatiile, mandatul gratuit, comodatul etc.
Actul unilateral nu a existat in dreptul roman. In dreptul civil, este admis ca izvor de
obligații, însă aplicațiile sale sunt diminuate, restranse dpdv numeric.
Parte unică = parte purtătoare a unui interes juridic propriu și direct.
In cazul actului juridic unilateral, vorbim intotdeauna despre interesul unei parti unice.
Pentru a fi valabilă manifestarea de voință unice trebuie să provina de la pers care au capacitate,
dispun de capacitate civilă, o manifestare exteriorizată, liberă si neviciată. Art. 1325: „Dacă prin
lege nu se prevede altfel, dispozițiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător
actelor unilaterale.” Astfel, atat condițiile privitoare la capacitate, consimtămant, obiect, cauză,
forma, nulitatea, interpretarea se aplică si actelor juridice unilaterale dacă prin lege nu se dispune
altfel.
La fel se intamplă si in situația principiilor aplicabile contractelor:

 principiul forței obligatorii, regula in situația actelor juridice unilaterale este aceea că, in
mom emiterii, actele juridice unilaterale supuse comunicării sunt irevocabile, cu excepția
cazurilor in care legea permite acest lucru. ( vezi oferta de recompensă);
 principiul relativității – tertul destinatar al actului juridic unilateral si ceilalti terți. Actul
juridic unilateral isi va produce efectele numai după ce destinatarul său il acceptă, dar acest
destinatar este terț față de actul juridic respectiv. Fată de ceilalti terți, aplicarea p relativității
este una absolută;
 principiul opozabilității – efectele unui act juridic unilateral se produc numai după
comunicarea lui;
În principiu, actul juridic unilateral este irevocabil. Totusi, se admit unele excepții cu privire
la irevocabilitatea actului juridic unilateral. Ex: testamentul.

CLASIFICAREA ACTELOR JURIDICE UNILATERALE

A. După criteriul condițiilor de formă:

 acte unilaterale supuse comunicării – pentru care legea cere indeplinirea formalității
indeplinirii comunicării; Potrivit art 1326: „ actele prin care se constituie, se modif, se
stinge un drept al destinatarului si atunci cand ori de cate ori informarea destinatarului este
necesară potrivit actului, toate acestea sunt supuse comunicării. Lipsa comunicării va fi
sanctionată cu nulitatea actului, respectiv nulitate pentru lipsa unui element constitutiv.
 Această comunicare nu afectează valabilitatea lui, este o condiție care se cere indeplinită
pentru a putea stabili momentul de la care actul respectiv produce efecte.
( vezi situația ofertei de a contracta – produce efecte după ce ajunge la destinatar; situația
mandatului – produce efecte față de mandatar numai de la data cand mandantul i-a făcut
cunoscută retragerea mandatalui cu notificare)
 acte unilaterale nesupuse comunicării – toate actele juridice unilaterale prin care nu se
constituie, nu se modifică, nu se stinge un drept al destinatarului si pentru care informarea
destinatarului nu sunt necesare, acestea nu sunt supuse comunicării. Aceste acte iau nastere
prin simpla exteriorizare a voinței autorului intr-un anume mod. Nu este necesară aducerea
la cunoștiință a lui unei anumite persoane determinate, deoarece actul respectiv indeplinește
toate actele de existență valabilă si va produce efecte in funcție de natura sa.
Exemple: testamentul – intocmit la o anumită dată, va produce efecte ulterior datei, in mom in
care beneficiarii il vor accepta.

B. După criteriul interesului urmărit de autor:

 acte de recunoaștere: recunoașterea filiației (art.416 Cod civil); confirmarea actului

juridic anulabil făcut în timpul minorității (art.48 Cod civil);
 acte de renunțare la anumite drepturi: renunțarea la un privilegiu sau la o ipotecă
(art.1800 Cod civil); renunțarea la prescripție (2507 Cod civil);
 acte de întrerupere a unor legături juridice: revocarea mandatului de către mandant
(art.2034 Cod civil); denunțarea unilaterală a contractelor cu durată nedeterminată(1277
Cod civil);
 acte unilaterale ca izvor de obligații – prin acestea, autorul lor isi asumă o obligație
determinată. In sit acestora, nu se are in vedere modificarea sau stingerea unui rj
preexistent. Discutăm de nașterea unui rj nou care presupune obligații asumate numai de
către autorul actului. Ex: promisiunea unilaterală sau publică de recompensă.

Art. 1327 Cod civil: (1) Promisiunea unilaterală făcută cu intenția de a se obliga
independent de acceptare îl leagă numai pe autor.
promisiunea unilaterală oferta de a contracta
promisiunea unilaterală
(repr un contract) promisiunea de a contracta
Dreptul destinatarului se naște direct in patrimoniul lui indiferent de vreo acceptare de-a sa. Dacă
autorul actului va stipula un termen, este in regulă, dacă nu, promisiunea poate fi făcută intr-o
anumită durată potrivit imprejurărilor si asupra obligației.
Ex: cea prin care autorul constituie un drept de preferintă la dobandirea unui drept real pt
destinatarul promisiunii unilaterale.

Promisiunea publică de recompensă

 Art.1328 Cod civil: (1) Cel care promite în mod public o recompensă în schimbul
executării unei prestații este obligat să facă plata, chiar dacă prestația a fost executată fără
a se cunoaște promisiunea.
Este un act supus comunicării, se adresează publicului, nu unei pers determinate, are titlu
oneros și comutativ. Nu vorbim aici insă de o liberalitate, de un act cu titlu gratuit. Promitentul
nu are intentia de a face o liberalitate. Acesta doreste, este interesat ca o pers nedeterminată să
indeplinească o anumită prestatie și să obt un rezultat concret. Pers respectivă va primi
recompensa pe care autorul promisiunii a stabilit-o.
Va fi datorată chiar dacă tertul ( pers nedet) a actionat fara să cunoască existența acestei
promisiuni de recompensă pentru că promitentul va fi tinut de obligația pe care si-a asumat-o
unilateral ori de cate ori o persoană indeplineste prestatia pe care el a cerut-o. ( 1328, alin 1)
Dacă, spre exemplu, mai multe persoane au venit la autorul promisiunii de recompensă
care au executat prestatia respectivă. Aceste persoane au, fiecare in parte, dreptul la recompensă
proportional cu contributia pe care au avut-o, iar daca acest lucru nu poate fi identificat, atunci
recompensa va fi impartită in mod egal. Dacă vorbim despre persoane care au executat prestatia
separat, prima care va comunica rezultatul autorului promisiunii publice de recompensă va fi cel
care va primi recompensa respectivă.

Revocarea promisiunii publice de recompensă.

Condiție: - revocarea trebuie făcută in aceeași formă in care a fost făcută si promisiunea sau intr-
o formă echivalentă.
Revocarea nu produce efecte fata de cel care, mai inainte de publicarea ei, a executat prestatia.
Dacă revocarea a fost făcută fără justă cauză, ( autorul nu a vrut să se tină de cuvant pana la
final) autorul promisiunii datorează o despagubire echitabilă, care nu va putea depăsi
recompensa promisă celor care, inainte de publicarea revocării, au făcut cheltuieli in vederea
executării prestatiei. Cu toate acestea, promitentul nu datorează despăgubiri dacă dovedeste că
rezultatul cerut nu putea fi obtinut.( Art. 1329, alin 3)