Teorgia generală a obligațiilor

I. NOȚIUNEA ȘI STRUCURA RJ OBLIGAȚIONAL

Def – ( art. 1164 C.civ.) Obligație: este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut
să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.”
- Sens larg: RJ obligațional, ce cuprinde două laturi:
o Pasivă, reprezentată de obligatia la care este tinut debitorul,
o Activă - dreptul la care este indreptatit creditorul in discutie.

- Sens restrâns:
o îndatorire juridică a subiectului pasiv – a da, a face sau a nu face ceva,
o obligațiune / înscris constatator al unui RJ obligațional care are ca obiect o
prestare ca obiect o prestație de natură patrimonială – categoria titlurilor de
valoare
Structura obligației:
- structura RJC: părți, conținut și obiect.
- Rj – legătura dintre un subiect pasiv și unul activ, în conținutul căreia discutăm despre
drepturi, respectiv obligații corelative care trebuie duse la îndeplinire prin adoptarea a
unor anumite conduite care poate consta în actiuni (conduite pozitive) sau inacțiuni
(conduite negative, abstențiuni)
Calitatea subiectelor: pers fizice și pers juridice privite ca titulare de drept civil se află pe poziție
de egalitate juridică, nu se subordonează una celeilalte.
 Subiectele obligației

- Activ - creditor
- Pasiv – debitor.
Ambele sunt determinate în cadrul RJ obligațional.
Fiecare dintre partile raportului dobandesște atat drepturi ( creditor), cât și obligații. ( debitor) –
noțiuni generice.
Determinabile: contract de asigurare.
Terminologie specifică: într-un contract de vânzare – cumpărare, vânzător și cumpărător,
contract de locațiune ( locator – locatar, chiriaș), rj de donație ( donator – donatar).
Comodat: împrumut de la banca.

 Obligația corelativă = a da, a face sau a nu face

In funcție de orginiea sau izovorul obligației, natura continutului este diferită. Astfel, putem
vorbi despre:
- Conținut subiectiv – obligația reiese din vointa partilor
 - Conținut obiectiv – sursa oebligatiei suscede vointei partilor ( în acest caz putem intalni
fapte juridice sau evenimente) Vointa părților este depășită.

 Obiectul rj obligațional constă în conduita părților, care se poate transpune în acțiuni

sau inacțiuni.
Continutul este cel care determină conduita părților.

NU se confundă cu:
- Conţinutul raportului juridic obligaţional
- Obiectul actului juridic

În cadrul obiectului discutăm despre conduită, despre prestații, despre acțiuni sau inacțiuni,
reprezintă modalitatea prin care conținutul este dus la îndeplinire.

Art. 1.225 C.civ. „(1) Obiectul contractului îl reprezintă operațiunea juridică, precum

vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese
din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale.”
Obiectul se transpune într o conduită: pozitivă ( de a da), negativă ( de a nu face).

 Sancțiunea obligației

- posibilitatea creditorului de a apela la forţa coercitivă a statului în vederea restabilirii

dreptului ce i-a fost încălcat ori de câte ori este nevoie.
- Creditorul are această posibilitate ori de câte ori debitorul nu execută sau execută într-un
mod necorespunzător obligația pe care și-a asumat-o.

Punerea în întârziere: manifestarea de voință a creditorului, prin care acesta pretinde in

mod ferm debitorului executarea prestatiei pe care și-a asumat-o.
Acțiunea în justitie constă în formularea unei cereri de chemare în judecată de către creditor
împotriva debitorului cu scopul obtinerii unei hotărâri judecătorești în temeiul căreia
debitorul să poată fi constrâns la executare.
Daunele cominatorii = sume de bani calculate pe unități pe timp (zi , lună) la care un debitor
poate fi obligat ca urmare a neexecutări/ executării cu intarziere a obligatiei asumate. Acestea
 nu au titlu de despăgubire, ci vin ca o garanție pentru creditor cum că debitorul său își va
executa obligația asumată.
Daunele moratorii = despăgubirile la care debitorul este tinut pt prejudiciul cauzat
creditorului prin executarea cu intarziere a obl asumate.
Executarea silită – presupune punerea în aplicare a unei hot judecătorești prin intermediul
organelor statului.
Scopul acestora: restabilirea dreptului de creantă care a fost incalcat. Toate reprezintă
mijloacele prin care debitorul poate fi sancționat pt neexecutare sau executare cu intarziere.
Un creditor are posibilitatea de a adopta o conduită proprie, dar în acelasi timp are și indatorirea
de a primi prestația debitorului. Potrivit art 14 C. Civ. orice pers fizica sau kjuridica trb sa isi
exercite drepturile si să își execute obligațile cu bună-credință. Comportamentul unui creditor
care refuză primirea executării obligației este o dovadă de rea-credintă, care trebuie sancționată.
Astfel că și debitorului i sunt recunoscute mijloace juridice prin care se poate apăra in fata unui
astfel de comportament.
Punerea în întârziere: manifestarea de voință a debitorului, prin care acesta pretinde in mod
ferm creditorului să primească executarea obligației.
Oferta reală urmată de consemnațiune ( în cazul obligațiilor pecuniare), iar în cazul în care
obiectul este reprezentat de predarea unui bun vb despre consemnarea bunului sau vânzarea
bunului și consemnarea pretului obtinut in urma vanzarii.

II. CLASIFICAREA OBLIGAȚIILOR CIVILE

a) După izvoarele lor:

- Care rezultă din acte juridice civile;
- Care rezultă din fapte juridice civile
Actul juridic civil, după numărul părților, poate fi bilateral ( voința părților este concordantă și
vb despre contracte), unilateral ( când avem de-a face cu o manifestarea de voință unică care
produce RJ obligaționale)
Faptele juridice civile – exceed vointei părților, faptele juridice licite / ilicite; evenimente sau
faptele naturale
b) După obiectul lor:
- a da
- a face – toate celelalte obligații care nu implică transmiterea unui drept real
o predarea unei sume de bani sau a unor bunuri generic determinate
o predarea unui bun individual determinat ( apare în contextul in care E rjo,
respectiv un subiect activ care a dobândit un drept asupra bunului respectiv)
 o prestarea de servicii, care au ca obiect o activitate proprie a debitorului. !NU
SUNT susceptibile de executare silită in natură.
o obligaţiile de securitate = acele obligații de garanție impotriva riscurilor care
amenință securitatea corporală a unei persoane. In cadrul contractelor de transport
- a nu face – obligații negative care constau in interzicerea, abtinerea de la un
comportament determinant. Debitorul nu poate să facă cee ce ( de data aceasta nu avem
in vedere obligațiile negative generale, despre care se stie că sunt corelative unui drept
absolut) ex: obligația de a nu ridica un anumit edificiu.
Art. 1483: obligația de a da capătă fermitate, este desăvârșită inclus prin obligațiilor de a face.

 Obligațiile de rezultat
În cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul
promis. – o garantie de executare.
Dacă rezultatul nu este atins, simpla dovadăa acestei lipse, este suficientă pentru ca răspunderea
debitorului să poate fi angrenată. Sunt situații în care debitorul totuși ar putea să se exonereze de
răspundere, dar va trebui să facă dovada unor astfel de cauze exoneratoare ( forța majoră, fapta
victimei sau despre fapta unui terț atât timp cât acestea întrunesc condițiile unei forțe majore.)
- absolute = obl care continua să existe chiar si in situatia in care deb nu a reusit sa
procure creditorului rezultatul promis dintr-un caz de forță majoră, și anume: obligațiile
pecuniare = acele obligații care constau în plata unei sume de bani. Aceste obligații nu se sting,
chiar dacă la un moment dat debitorul este pus în imposibilitatea de a face plata, acest lucru nu
înseamnă că această imposibilitate duce la pierderea obligației, ci debitorul rămâne îndatorat.

- relative – acelea care se sting în situația în care debitorul nu poate procura rezultatul
creditorului dintr-un caz de forță majoră.

- intermediare – sit în care părțile au stabilit de comun acord dacă rezultatul nu este atins
din anumite cauze de forță majoră, atunci obligația nu se va stinge, ca atare debitorul va fi
exonerat doar dacă dovedește existența unor alte cauze care exced sferei pe care ei au avut-o în
vedere la momentul nașterii rj obligațional și la mom apariției efectelor juridice ale acestuia.

- Obligațiile de diligență – reglementate 1481, alin 2, ca fiind acelea în temeiul cărora

„debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului
promis.”
Debitorul nu se mai obligă la a mai obține un alt rezultat, ci se obligă la a depune toate
eforturile, toate diligențele pentru ca rezultatul să fie atins. Angajarea răspunderii debitorului
provine sub rezerva dovedirii existenței unei culpe în persoana sa. Astfel spus, simplu fapt că
rezultatul nu este atins nu înseamnă că obligația nu a fost executată. Ex: obligația avocatului, a
medicului.
 Obligațiile de securitate care se rezultă din contractele de transport este și izvorul acestor
obligații, sunt obligațiile de rezultat. (integritatea bunurilor, a persoanelor). De asemenea, sunt
obligații de rezultat obligațiile de securitate prevăzute de lege. În cazul obl de securitate rezultate
din contracte, care dau o libertate de acțiune creditorului nu mai putem vorbi despre obligații de
rezultat, deoarece libertatea de acț a creditorului poate influenta într-un mod sau altul securitatea
sa și, ca atare, în toate acele situații în care creditorul se bucură de o libertate de acțiune,
obligația de securitate din partea debitorului este o obligație de diligență. Ex: clientilor
hotelurilor, situația clienților unor săli de sport, patinoare etc.
Criterii de delimitare obligaţii de rezultat – obligaţii de diligenţă
Art.1481 alin.3 C.civ.
„Pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat se va ține seama îndeosebi de:
a) modul în care obligația este stipulată în contract; (ce anume și-au asumat părțile )
b) existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului; ( ne pot oferi
informații cu privire la tipul obligației asumate de către debitor)
c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului; ( calificarea obligației în funcție de
acest factor)
d) influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.”

Clasificarea obligaţiilor după sancţiune

 obligaţii perfecte – oblig inzestrate cu mijloace juridice pentru realizarea lor. Creditorul poate
aplea la oricare dintre mijloacele acelea ofensive.
 obligaţii naturale – obligațiile in care creditorul nu poate apela la mijloacele ofensive prin
care să sancționeze debitorul. El are la îndemână mijloc defensiv de apărare în sensul în care
poate refuza restituirea unei plăți pe care a primit-o, invocând faptul că debitorul a executat
ceea ce în realitate datora.
– imperfecte: obl care fie s-au născut lipsite de dreptul creditorului de a apela la mijloace
ofensive, fie din varii motive și-au pierdut vitalitatea (situația prescripției extinctive a dreptului
material la acțiune.)
- datorii de conştiinţă – obligațiile care își au originea in resursele spirituale sau morale
ale omului. (ex: obligația de întreținere față de un copil natural, dar nerecunoscut; obligația de a
oferi locuință donatorului aflat în nevoie de către donatar în valoarea sentimentului de
recunoștință pe care ar trebui să îl aibă.)
Art. 1.471 C.civ. - „Restituirea nu este admisă în privința obligațiilor naturale care au fost
executate de bunăvoie.”
Art.2506 alin.3 C.civ.- ”Cel care a executat de bunăvoie obligația după ce termenul de prescripție
s-a împlinit nu are dreptul să ceară restituirea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că
termenul prescripției era împlinit.”
NU SE CONFUNDĂ obligațiile naturale cu cele morale, care nu se bucură de protecție juridică,
fiind lipsite de efecte juridice.

III. IZVOARELE OBLIGAȚIILOR

1.165 „Obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără
justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă
nașterea unei obligații.”
Contract – implicate cel putin 2 părți își fiecare dintre ele și-a manifestat voința
Act unilateral – obligații va dobândi doar una dintre părți.