Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor –

efecte special al contractelor sinalagmatice

Pagina 1 din 7
 Efectele contractului civil

Efectul imediat al contractului îl constituie naşterea, modificarea sau stingerea

unor raporturi juridice obligaţionale. Cele trei principii care guvernează contractul
sunt: forţa obligatorie, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii efectelor
contractelor. Ţinând seama că ţi contractul civil este un act juridic civil, îi sunt
aplicabile precizările referitoare la efectele actului juridic

Principiul forţei obligatorii se bucură de o consacrare expresă în Codul civil

„Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contactante” (art. 969). Cu
alte cuvinte, contractul este legea părţilor. Expresie a autonomiei de voinţă, principiul
materializează ideea că orice contract legal făcut se impune respectului părţilor şi
instanţei de judecată.

Principiul irevocabilităţii contractului prin voinţa unuia dintre contractanţi se

deduce din alin. 2 al art. 959 C. Civ.: „Ele (contractele) se pot revoca numai prin
consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.” Consecinţa fireasca a
principiului forţei obligatorii, irevocabilitatea cunoaşte unele excepţii expres cuprinse
în lege, cum ar fi donaţiile între soţi, care sunt esenţialmente revocabile. (art. 937 C.
Civ).

Principiul relativităţii efectelor contractului este statuat in art. 973 C. Civ.:

„Convenţiile nu au efect decât între părţile contractante.” Contractele creează
legături juridice numai între părţile care au participat la încheierea lor; acestea pot
dispune,prin voinţă proprie, doar de avutul lor, dar „n+au nici o calitate de a crea un
drept sau o obligaţiune în folosul sau în sarcina unui terţ”.

Pagina 2 din 7
 Efectele speciale ale contractelor sinalagmatice

Interdependenţa şi reciprocitatea prestaţiilor, specifice contractelor

sinalagmatice generează trei efecte supuse unui regim special:

– obligaţiile părţilor trebuie executate simultan, în lipsă de stipulaţie

contrară. Astfel, partea care şi+a executat obligaţia sau este gata să o
execute poate ridica excepţia de neexecutare;
– în ipoteza în care una dintre părţi nu-şi execută obligaţiile, cealaltă
parte poate solicita rezoluţiunea contractului:
– Imposibilitatea obiectivă de executare a obligaţiilor ce incumbă uneia
dintre părţi generează discuţii privind suportarea riscurilor
contractuale;
– desfacerea contractului cu efect numai pentru viitor (în cazul
contractelor cu executare succesivă) din cauza neexecutării de către
una din părţi a obligaţiilor sale – rezilierea.

Rezoluţiunea contractului

Rezoluţiunea este o modalitate de desfiinţare a contractelor sinalagmatice cu

executare dintr-o dată, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de
una dintre părţi.

Consecinţă a forţei obligatorii a contractului, rezoluţiunea este expres

reglementată în Codul nostru civil: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna
în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul
său” (art. 1020); „Intr-acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în

Pagina 3 din 7
privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească cealaltă
parte a executa convenţia, când este, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune-interese.
Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei care, după circumstanţe, poate
acorda un termen părţii acţionate” (art. 1021). Aplicaţii practice ale rezoluţiunii
întâlnim în materia contractului de vânzare-cumpărare şi la vânzarea-cumpărarea
comercială.

Rezoluţiunea este o alternativă aflată la dispoziţia părţii, care are a alege între
desfiinţarea contractului şi obligarea la executare.

Rezoluţiunea este, prin excelenţă, un mod de desfiinţare a contractelor

sinalagmatice, întrucât intervine ca şi consecinţă a neexecutării uneia din obligaţiile
reciproce, pentru apărarea echilibrului contractual compromis prin neexecutare. În
principiu, rezoluţiunea este judiciară, cu două excepţii: în materie comercială, în
anumite condiţii, operează pe deplin drept, iar în virtutea libertăţii contractuale şi a
caracterului supleativ al normelor ce o reglementează părţile pot stipula pacte
comisorii.

Acţiunea de rezoluţiune este la dispoziţia părţii care şi-a executat prestaţia sau
care este gata să o execute. Altfel, dacă „s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii
care nu-şi execută obligaţia, ar însemna să i se acorde o primă de încurajare, o cale
nejustificată de a se desprinde de raportul contractual care l-a convenit, ceea ce ar
constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor”.

Rezoluţiunea se întemeiază pe reciprocitatea şi interdependenţa prestaţiilor

părţilor în contractele sinalagmatice. Suportul său se află în neexecutarea culpabilă a
obligaţiei uneia dintre părţi, în condiţiile în care aceasta constituie cauza juridică a
obligaţiei celeilalte părţi.

Pagina 4 din 7
 Pentru a invoca rezoluţiunea prin acţiune în justiţie, se impun mai multe
condiţii:

– neexecutarea, chiar şi parţială, dar suficient de importantă a obligaţiei

de către una dintre părţi. Întră în discuţie şi neexecutarea
corespunzătoare, dacă „viciile prestaţiei sunt importante”, precum şi
întârzierea în executare, „dacă creditorul nu mai are nici u interes să
primească prestaţia de la debitor”.
– Neexecutarea să fie imputabilă debitorului. Dacă neexecutarea se
datorează unui eveniment străin de voinţa debitorului, contractul nu
poate fi executat. Consecinţele imposibilităţii de executare urmează a
fi reglementate după normele teoriei riscului.
– Punerea în întârziere a debitorului, în condiţiile legii, ţinând seama de
faptul că aceasta nu operează de drept decât în cazurile anume
arătate.

Acţiunea în rezoluţiune aparţine creditorului prestaţiei neexecutate. Dispoziţiile

Codului civil permit instanţei să pronunţe rezoluţiunea, dând după împrejurări, un
termen de garanţie debitorului pentru executarea obligaţiei. De pildă, în cazul
neexecutării parţiale, instanţa va aprecia dacă aceasta este destul de serioasă pentru
a motiva rezoluţiunea sau acordă termen de executare. Acordarea unui termen de
graţie este facultativă pentru judecător, care va aprecia în mod suveran împrejurările
cauzei. Neîndeplinirea obligaţiei în termenul special definit în acest scop atrage
admiterea acţiunii.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii, pârâtul poate să-şi execute prestaţie:

„de îndată ce debitorul acţionat în rezoluţiune îşi execută obligaţiunea, contractul
dobândeşte o nouă viaţă şi continuă să-şi producă efectele normale, iar acţiunea în
rezoluţiune devine fără interes”. Rezoluţiunea îşi produce efectele după ce hotărârea
dobândeşte autoritate de lucru judecat.
Pagina 5 din 7
 Rezoluţiunea convenţională

Dispoziţiile art. 1020 C.civ. sunt favorabile debitorului care are posibilitatea să-
şi îndeplinească obligaţiile în tot cursul procesului. Această întârziere nu corespunde
intereselor creditorului care, de cele mai multe ori, urmăreşte să obţină desfiinţarea
contractului. Acest rezultat poate fi obţinut în practică prin utilizarea pactelor
comisorii. Acestea sunt clauze contratule exprese prin care părţile derogă de la
dispoziţiile art. 1021 C.civ.. În scopul de a diminua sau de a înlătura instanţei de
judecată, voinţa părţilor de a recurge la pacte comisorii trebuie să fie neîndoielnică.

După intensitatea efectelor pe care le produc, se disting:

– Pactul comisoriu de gradul I – în cazul neexecutării culpabile a

contractului acesta se desfiinţează. În contractele sinalagmatice, acest
pact nu are valoare practică, deoarece produce întocmai prevederile
art. 1020 C.civ. Instanţa de judecată are facultatea de a acorda
termen de graţie debitorului, rezoluţiunea rămânând judiciară. În
schimb, devine util în contractele în care rezoluţiunea nu este
prevăzută de lege sau este reglementată distinctiv.
– Pactul comisoriu de gradul II – dacă o parte nu-şi execută obligaţiile,
cealaltă parte este în drept să considere contractul ca fiind desfiinţat.
Cu alte cuvinte, rezoluţiunea operează „pe baza declaraţiei unilaterale”
a celui îndreptăţit, în sensul desfiinţării contractului. Este la latitudinea
instanţei să constate că prestaţia, deşi nu a fost executată în termen a
fost totuşi îndeplinită înainte de declararea rezoluţiunii, după cum se
poate constata ca rezoluţiunea nu a avut loc.
– Pactul comisoriu de gradul III – în ipoteza în care una dintre părţi nu
îşi execută în mod culpabil obligaţia până la un anumit termen,
Pagina 6 din 7
 contractul se desfiinţează de plin drept. Se consideră că judecătorul
nu poate acorda termen de graţie şi nu poate aprecia oportunitatea
rezoluţiunii. Singura cerinţă este punerea în întârziere a debitorului.
– Pactul comisoriu de gradul IV – simpla neexecutare culpabilă a
obligaţiei conduce la desfiinţarea contractului, fără punere în
întârziere. Instanţa va constata că rezoluţiunea a avut loc de plin
drept.

Efectele rezoluţiunii judiciare sau convenţionale, se rezumă la:

– desfiinţarea contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi

restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul acestuia;
– desfiinţarea actelor juridice subsecvente, în virtutea principiului
resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
– Acordarea unor despăgubiri în favoarea părţii prejudiciate care şi-a
executat obligaţiile sau se declară gata să le execute.

Rezilierea contractelor sinalagmatice

Rezilierea sancţionează neexecutarea culpabilă a obligaţiilor în cadrul

contractelor sinalagmatice cu executare succesivă. Fundamentul său este, în mod
analog rezoluţiunii, reciprocitatea şi interdependenţa prestaţiilor. Dacă rezoluţiunea
acţionează desfiinţând contractul pentru trecut, rezilierea produce efecte doar pentru
viitor,prestaţiile succesive executate nemaiputându-se restitui.

Pagina 7 din 7