6.2.

Rezoluţiunea contractului - încetarea Este o tehnică juridică de stingere a obligaţiilor contractuale

raportului juridic obligaţional pentru neexecutate la iniţiativa uneia dintre părţi, întemeiată pe un
neexecutarea obligațiilor. drept legal sau convenţional.

Esenţa rezoluţiunii
Rezoluțiunea este cel mai drastic remediu juridic al creditorului pentru neexecutarea unei obligații contractuale.
Efectul rezoluţiunii este stingerea obligaţiilor nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor
obligaţii (art. 925 Cc).

Scopurile Legii de modernizare a Codului civil în materia rezoluţiunii

Uniformizarea terminologiei aferente dreptului unei părți de a pune capăt raportului contractual:
rezoluțiune, reziliere, denunțare, revocare, desfacere, încetare.
Terminologia modernă folosește expres „rezoluțiunea raportului contractual”.
Temeiurile de rezoluțiune a contractelor
Potrivit art. 996 Cc: „Contractul poate fi […] rezolvit numai:
-în conformitate cu clauzele sale ori
-prin acordul părților, dacă legea nu prevede altfel”.     

Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile prevăzute de lege sau prin acordul părților. 
    Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la rezoluțiune pentru
Potrivit neexecutarea obligațiilor, pentru alte motive sau fără motiv. 
art. 1084 Cc     Contractul prin care părțile provoacă rezoluțiunea (contract de rezoluțiune) trebuie să fie
încheiat în forma cerută de lege pentru contractul supus rezoluțiunii. 
    Rezoluțiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte, indiferent de modul de executare ori
durata în timp.

Concluzia:
Temeiurile rezoluţiunii sunt:
a) prevăzute de lege;
b) stabilite prin acordul părţilor sau
c) când prin contract una sau ambele părți își rezervează dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea obligațiilor,
pentru alte motive sau fără motiv.
 A. Rezoluţiunea legală - cauza este prevăzută expres de lege.
Felurile rezoluţiunii Cauzele legale sunt:
1. generale şi
2. speciale.

-sunt stabilite de lege și se aplică tuturor contractelor în general şi

-sunt fundamentate pe ideea de neexecutare a obligaţiei contractuale.
1. Cauzele legale
generale de rezoluţiune Legea de modernizare a Codului civil:
-introduce conceptul de „rezoluţiune pentru neexecutare” și
a contractului:
-specifică cazurile când creditorul are dreptul de a declara rezoluțiunea pentru
neexecutare.

Cazurile când I. neexecutarea esenţială a contractului (art. 916 Cc);

creditorul are II. neexecutarea contractului după termenul suplimentar
dreptul de a declara acordat (art. 917 Cc);
rezoluțiunea pentru III. neexecutarea anticipată a contractului (art. 918 Cc);
neexecutare IV. lipsa asigurărilor adecvate ale executării (art. 919 Cc).
 - sunt prevăzute de regulile speciale aplicabile unui sau mai multor contracte
2. Cauzele determinate.
legale speciale Scopul lor este:
de rezoluţiune: -de a repeta cauzele legale generale.
-de a stabili cauze speciale ale rezoluţiunii, nelegate de neexecutarea contractului în
genere.

 E.g.: Rezoluțiunea înstrăinării bunului cu condiția întreținerii pe viață (art. 1219 Cc) 
(1) Beneficiarul întreținerii este în drept să ceară rezoluțiunea în condițiile legii. 
    (2) Dobînditorul poate să declare rezoluțiunea dacă situația materială nu îi permite să continue executarea
obligațiilor contractuale în virtutea unor circumstanțe independente de voința lui.

   Temeiurile rezoluțiunii locațiunii din iniţiativa locatorului (art. 1282 Cc)

(1) Locatorul este în drept să ceară rezoluțiunea locațiunii dacă locatarul:
   a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate cu prevederile contractului;
    b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru o asemenea
înrăutăţire;
    c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut
altfel;
    d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul locatorului.
    (2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de rezoluțiune a locațiunii din iniţiativa locatorului.
Specificul contractelor intuitu personae sau de consumator

În aceste contracte legea ar putea acorda părţilor sau uneia din ele dreptul de a rezolvi contractul fără a invoca
vreun motiv.
Dreptul de a înceta contractul fără motiv este denumit revocare
E.g.: art. 1499 Cc – dreptul mandatarului de a revoca mandatul.

Măsurile de protejare a celeilalte părţi de riscurile încetării imediate a contractului fără motiv:
- partea care declanşează rezoluţiunea este ţinută să respecte un anumit termen de preaviz.
B. Rezoluţiunea convenţională -
cauza nu rezultă din lege. Este
prevăzută în mod expres de
contract.
Importanţa clauzei
rezolutorii:
Art. 1084 alin. 2 Cc:
-Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres prin contract dreptul la
rezoluțiune pentru neexecutarea obligațiilor, pentru alte motive sau fără
motiv.
Doctrina denumeşte o asemenea clauză:
-pact comisoriu (lex commissoria) sau
-clauză rezolutorie.
1. părţile pot clarifica cazurile când este aplicabilă o cauza legală de
rezoluţiune.
Contractul poate prevedea:
- că executarea întocmai a fiecărei obligaţii este de esenţa contractului;
- că o parte poate rezolvi contractul nu doar pentru o neexecutare esenţială
(art. 916 Cc), ci şi pentru una mai puţin importantă;
- care este durata concretă a termenului suplimentar care urmează a fi
acordat şi a expirat, după ce se poate rezolvi contractul în baza art. 918 Cc.
2. părţile pot rezerva dreptul de rezoluţiune a contractului la discreţia
absolută a uneia dintre ele.
a) Cauzele legale generale ale I. Rezoluțiunea pentru neexecutare esențială (art. 916 Cc) 
rezoluţiunii contractului Creditorul are dreptul la rezoluțiune dacă neexecutarea de către debitor a
obligației contractuale este esențială.

Neexecutarea esenţială:
a)ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se putea aștepta
I. Neexecutarea în baza contractului, în raport cu întregul raport contractual sau
esenţială a
tranșa supusă rezoluțiunii, cu excepția cazului în care la momentul
contractului
(alin.(2) al art. încheierii contractului debitorul nu a prevăzut și nici nu putea să
916 Cc): prevadă în mod rezonabil acel rezultat; 
b)executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
c) este intenţionată sau din culpă gravă;
d)dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în
viitor a contractului.
a) ea privează în mod substanțial creditorul de
ceea ce se putea aștepta în baza contractului, în
raport cu întregul raport contractual sau tranșa
supusă rezoluțiunii, cu excepția cazului în care la
momentul încheierii contractului debitorul nu a
prevăzut și nici nu putea să prevadă în mod
rezonabil acel rezultat
Criteriul conţine două elemente:
1. privează de scopul urmărit prin contract
2. scopul să fi fost previzibil.
Termenul „privare”:
-nu se reduce doar la un prejudiciu patrimonial, ci
-include şi prejudicii nemateriale (e.g.: pierderea unui
client, pierderea posibilităţii de a revinde sau pierderea
reputaţiei etc).

E.g.:
-bunul cumpărat nu poate fi utilizat în scopul prevăzut în contract sau în scopul lui obişnuit;
-cumpărătorul nu a plătiti preţul, deşi scadenţa a survenit;
-beneficiarul întreţinerii nu primeşte hrana, îngrijirea de care are nevoie sau le primeşte doar ameninţându-l pe
dobânditor cu rezoluţiunea;
-antreprenorul construieşte o clădire cu vicii care stau la fundamentul construcţiei şi nu pot fi remediate decât
distrugând construcţia etc.
Tipurile neexecutării:

1) neexecutarea totală
Efectul: îndreptăţeşte la rezoluţiune în mod imediat.
Nu este necesar de a stabili:
-care era cea mai importantă prestaţie din contract, pentru executarea căreia creditorul a încheiat contractul, şi
-în ce măsură această prestaţie importantă a fost încălcată.
2) executarea necorespunzătoare
Problematica:
-de a şti a câta parte din prestaţie trebuie să fie lipsă, pentru a priva creditorul de ceea la ce se aştepta de la contract:
10%, 25%, 50%, 75% sau tocmai 100%?
Sensul criteriului examinat este că:
- nu contează atât mărimea neexecutării, cât importanţa pe care creditorul a atribuit-o părţii neexecutate din
prestaţie.
Încălcarea cerinţelor calitative (bunul, lucrări cu vicii etc.) este esenţială când:
-viciul, în mod considerabil, împiedică folosinţa bunului ori rezultatului lucrării;
-bunul ori lucrarea sunt ireparabile;
-viciul nu este înlăturat în termenul stabilit etc.
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului

Executarea cu stricteţe, fără nicio abatere, poate reieşi:

1. expres:
- din informaţiile pe care creditorul le-a adus la cunoştinţa debitorului în timpul negocierilor; sau
-din formularea contractului („va preda bunul doar şi exclusiv până la”; „are dreptul să refuze lucrarea dacă este
predată cu întârziere”; „în nici un caz, locatarul nu va”; sau folosesc aşa termeni ca „strict”, „precis”, „absolut”, „cel
târziu” etc.).
2. în mod implicit, din natura obligaţiei.
E.g.:
- pomul de Crăciun, trebuie livrat înainte de Crăciun.
- prestaţiile legate de un eveniment unic care se produce la o dată determinată:
1. predarea rochiei de nuntă către mireasă înainte de nuntă;
2. reparaţia unui complex sportiv înainte de o competiţie de nivel naţional sau internaţional;
3. livrarea de băuturi răcoritoare spre a fi vândute la o sărbătoare, o festivitate publică etc.
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă
Scopul criteriului:
-de a sancţiona situaţiile în care debitorul refuză expres executarea şi
-nu poate invoca motive serioase (imposibilitatea, un caz fortuit), şi
-nu execută mai mult din capriciu, „din principiu”.
Fundamentul cauzei:
- neatingerea scopului urmărit de către creditor prin încheierea contractului de atitudinea de bună-credinţă pe care
el o aştepta de la debitor.
Formele neexecutării intenţionate:
2) refuzul implicit de a executa
1) refuzul expres de a executa se deduce din:
Poate rezulta din: -exprimările sau comportamentul persoanei.
-declaraţie expresă (orală, scrisă etc.) E.g.:
-comportamentul cert al debitorului (refuză orice -amânarea în continuu a executării fără motive întemeiate
comunicare cu creditorul). sau
E.g.: După încheierea unui contract de prestări de -execută, dar într-un mod care contravine substanţial
servicii de deservire tehnică a computerelor, clientul obligaţiilor care-i revin sau
comunică prestatorului că nu mai are nevoie de -foloseşte o altă modalitate (plăteşte un preţ mai mic,
serviciile lui. predă alt bun decât cel convenit, construieşte modificând
Clientul respinge executarea tuturor obligaţiilor lui proiectul etc.)
bazate pe contract.
Alte forme ale neexecutării intenţionate:

4) recurge la interpretarea abuzivă şi neîntemeiată

3) partea declară că nu este gata să execute; a contractului;

5) recurge la rezoluţiunea neîntemeiată a contractului:

- partea pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care ea nu are dreptul să o facă.
Efectul:
- comportamentul ei constituie o neexecutare din intenţie, deoarece rezoluţiunea este declarată cu rea-credinţă
cu scopul de a se elibera de executarea propriilor obligaţii, şi nu cu scopul de a se apăra contra lezării
intereselor sale prin faptul că cealaltă parte contractantă nu şi-a executat obligaţiile;
- pretinsa rezoluţiune nu este întemeiată.
Ea nu va produce efectele unei rezoluţiuni.
Creditorul va putea rezolvi contractul el însuşi.

6) intentarea unei acţiuni în judecată cu scopul neexecutării intenţionate:

- de a abandona contractul, şi nu soluţionarea unor divergenţe pe care ambele părţi au încercat
în prealabil să le soluţioneze pe cale amiabilă, iar ulterior s-ar fi cerut asistenţa instanţei de
judecată.
d) neexecutarea dă creditorului motiv că nu poate conta pe executarea din partea debitorului în viitor
Aplicarea criteriului:
-când debitorului îi revine prestaţii succesive sau continue, indiferent dacă este un contract cu executare succesivă.
Locaţiunea sau un contract cu executare dintr-o dată, numai că prestaţia este eşalonată în timp (vânzarea în rate).
Nu este necesar ca încălcarea să fie esenţială.

E.g.: Dacă o rată a fost executată în mod necorespunzător, dar această neexecutare nu este esenţială, aceasta nu dă
dreptul creditorului de a rezolvi contractul.
Creditorul va putea totuşi rezolvi contractului dacă există temei să presupună că această neexecutare va persista şi la
executarea ratelor viitoare.
Este relevantă:
-gravitatea încălcării faţă de viitoarele prestaţii despre care creditorul are temerea că vor fi încălcate, având în vederea
neexecutarea deja produsă;
Este cazul „când un şir de încălcări, nici una din ele nefiind esenţiale sau nu constituie un temei suficient pentru a se
teme de o viitoare neexecutare esenţială, totuşi, luate împreună, ele dau un temei suficient pentru o asemenea
temere”.

Concluzia:
-simpla neexecutare esenţială a contractului este suficientă pentru a declanşa rezoluţiunea contractului.
-legea nu impune alte condiţii;
-pentru a aplica art. 916 Cc nu este necesară acordarea debitorului unui termen suplimentar pentru executare;
-nu este necesar ca neexecutarea obligaţiilor să fie fost culpabilă.
II. Neexecutarea contractului după
termenul suplimentar acordat (art. 917
Cc)
Creditorul are dreptul la rezoluțiune în caz de neexecutare a obligației
contractuale dacă:
- i-a acordat debitorului, prin notificare, un termen suplimentar
rezonabil pentru executare, iar
- debitorul nu a exeсutat în acest termen. 

Scopul procedurii de stabilire a unui termen suplimentar:

Esenţa rezoluțiunii după -oferă certitudine, claritate şi previzibilitate într-o situaţie incertă.
acordarea termenului -de a obţine executarea corespunzătoare.
suplimentar pentru
Este recomandabilă stabilirea unui termen suplimentar:
executare -când neexecutarea este doar parţială şi/sau
-creditorul nu doreşte să rezolve contractul, ci are nevoie de prestaţie în
natură.

Efectul notificării:
-este de a face termenul suplimentar stabilit ca fiind esenţial şi final.
Notificarea termenului suplimentar poate fi asimilată cu un „ultimatum”.
Efectele stabilirii termenului
suplimentar
Îi impune o limitare creditorului:
- atâta timp cât termenul suplimentar nu a expirat, creditorul nu poate
exercita un drept care este incompatibil cu stabilirea termenului adiţional.
E.g.:
- el nu poate declara rezoluţiunea;
- nici nu poate cere despăgubiri în locul prestaţiei.

Punerea în întârziere este o instituţie concepută pentru:

-curgea penalităţilor ori a dobânzii de întârziere (pentru care este
Delimitarea de
punerea în întârziere suficientă neexecutarea culpabilă şi existenţa prejudiciului real
ori prezumat).
(art. 942 Cc) Aplicarea art. 917 Cc nu are nevoie de prevederile punerii în
întârziere.
Procedura stabilirii
termenului suplimentar
(art. 917 Cc)
a) debitorul nu execută sau execută în mod necorespunzător o prestaţie scadentă;
b) creditorul îi expediază o notificare prin care cere:
-executarea obligaţiei şi
-stabileşte un termen limită până la care el va mai accepta prestaţia.
Nu este necesar ca notificarea să poarte formă scrisă.

Conţinutul notificării:
1) prestaţia care se aşteaptă de la debitor
E.g:
notificarea efectuată de către vânzătorul unui teren, adresată cumpărătorului ar trebui să specifice preţul sau partea
din preţ care rămâne neplătită.
2) un termen rezonabil în care prestaţia poate fi executată
Scopul stabilirii unui termen rezonabil:
-de a împiedica creditorul de a stabili un termen simbolic cu intenţia vădită de a rezolvi contractul, comportament care
ar fi contrar bunei-credinţe.
Nu este suficientă simpla menţionare că executarea trebuie să aibă loc „cât mai curând posibil” sau „rapid”.
3) o declaraţie privind consecinţele neexecutării în conformitate cu notificarea.
Notificarea trebuie să indice cu claritate debitorului:
-fie că termenul este esenţial
-fie că, în cazul neprimirii executării în acest termen, îşi rezervă dreptul de a rezolvi contractul.
Iminenţa rezoluţiunii nu rezultă din termen, ci din notificarea care stabileşte termenul.
Funcţia principală a acestei condiţii:
-de a delimita notificarea de o simplă rugăminte sau invitaţie de a executa.

Răspunsul debitorului la notificare poate fi prin:

1) executarea prestaţiei în interiorul termenului;

Este cel mai bun rezultat pentru un creditor ce îşi doreşte
executarea în natură.
Efectele:
- creditorul este obligat să primească prestaţia.
- are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
2) declaraţia că nu va executa în interiorul termenului;
Efectele:
-creditorul poate rezolvi contractul imediat sau
-poate cere executarea prestaţiei în natură ori prin echivalent.
-are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
3) neexecutarea până la expirarea termenului suplimentar stabilit:
- drepturile creditorului sunt similare celor indicate supra.
4) promisiunea de executare a prestaţiei după
expirarea termenului.
Creditorul va interpreta promisiunea ca:
- un refuz de a executa în interiorul termenului.
Efectele:
- poate recurge la drepturile indicate supra sau,
- poate accepta această promisiune, interpretând-o ca:
1. o prelungire a termenului stabilit sau
2. un nou termen suplimentar.
III. Rezoluiunea pentru
Circumstanţele:
neexecutare anticipată
-înainte de scadenţa obligației contractuale,
(art. 918 Cc)
- debitorul a declarat că nu va executa obligația sau
- pe altă cale este clar că nu o va executa, adică există semnele riscului real
al neexecutării esenţiale din partea debitorului,
- neexecutarea ar fi fost esențială,
- este neeconomic şi injust pentru creditor să aştepte scadenţa obligaţiilor
creditorului pentru a putea invoca rezoluţiunea.

Condiţiile rezoluţiunii contractului în caz de neexecutare anticipată:

a) apar indicii că debitorul va săvârşi o neexecutare

b) creditorul a notificat debitorul despre existenţa indiciilor
esenţială (în sensul art. 916 Cc).
şi îi solicită:
E.g.: -executarea anticipată ori
-antreprenorul întârzie să construiască conform
-furnizarea garanţiilor de bună-execuţie şi stabileşte un
graficului şi devine clar că construcţia nu va fi
termen rezonabil pentru aceasta.
finalizată la termen, deoarec partea contractantă
este declarată insolvabilă etc.).
 Debitorul are dreptul: de a alege oricare dintre forme de înlăturare a
 IV. Rezoluțiunea pentru
incertitudinii.
lipsa asigurărilor adecvate
Obligaţia creditorului:
ale executării  (art. 919 Cc) 
În virtutea obligaţiei generale de bună-credinţă va trebui:
- să ceară acel tip de garanţie care este posibil şi este rezonabil în raport cu
natura neexecutării.

E.g.:
-cumpărătorul are dificultăţi financiare;
-vânzătorul ar putea cere prezentarea unei garanţii bancare.
Dacă în practica dintre părţi nu se utilizau garanţiile bancare (instrumente costisitoare şi obţinerea cărora este un
proces de durată):
- cumpărătorul poate considera solicitarea lor drept nerezonabilă, dacă în schimb prezintă existenţa unui disponibil
suficient în conturile sale bancare.

Dacă debitorul nu înlătură Efectul:

incertitudinea în termenul Creditorul are dreptul de a rezolvi contractul cu efect
stabilit: imediat, chiar dacă scadenţa nu a survenit.
Domeniul de aplicare al dreptului la rezoluțiune (art. 920 Cc)

Rezoluțiunea este:
- totală, atunci când obligațiile debitorului rezultate din contract nu sînt divizibile, creditorul are dreptul la
rezoluțiunea contractului doar în întregime;
- parțială, atunci când obligațiile debitorului rezultate din contract trebuie executate în tranșe separate, creditorul are
dreptul la rezoluțiunea contractului în privința acelei tranșe. În cazul locațiunii, antreprizei, prestării serviciilor și altor
raporturi contractuale, dacă se execută în tranșe separate:
- rezoluțiunea se aplică doar în raport cu tranșele viitoare, cu excepția cazului în care creditorul, prin declarația de
rezoluțiune, a extins-o și la anumite sau toate tranșele anterioare.
E.g.:
1. contractul de vânzare-cumpărare a unui lot de produse alimentare:
- cumpărătorul poate decide să returneze produsele viciate şi să ceară restituirea preţului lor;
- el nu poate să aplice rezoluţiunea faţă de produsele conforme.
2. din contra, cumpărătorul va putea extinde rezoluţiunea şi faţă de produsele conforme:
- când are nevoie de toate produsele alimentare comandate (eg., produsele sunt necesare pentru masa de la o
ceremonie sau eveniment).
Cum se execrită dreptul de rezoluțiune ? Rezoluţiunea, fiind un act juridic este decisă în mod intenţionat de
către partea îndreptăţită.

A. Creditorul are dreptul de a alege la apariţia dreptului la rezoluţiune dintre:

-rezoluţiune sau
-menţinerea contractului şi de a cere executarea silită a obligaţiei, fie în natură, fie prin echivalent bănesc.
Concluziile:
a) rezoluţiunea nu produce efecte în mod automat, cu excepţia rezoluţiunii de drept, care intervine în temeiul
unei clauze rezolutorii;
b) rezoluţiunea nu poate fi declarată de către debitorul care a încălcat;
c) rezoluţiunea nu poate fi declarată de judecător din oficiu, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii în
procesul civil.
Declaraţia de rezoluţiune (art. 921 Cc)

Reforma importantă al Cod civil - rezoluţiunea extrajudiciară sau unilaterală:

- dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte părți
contractante, fără necesitatea solicitării ei de la instanţa de judecată.

Importanţa rezoluţiunii extrajudiciare

Este mai eficace, mai economică, mai rapidă, mai în pas cu realităţile timpului nostru şi cu principalele sisteme de drept şi
codificări internaţionale.
Rezoluţiunea este mai modernă.

Declaraţia de rezoluţiune:
Este manifestarea de voinţă a părţii îndreptăţite, adresată celeilalte părţi contractante, privind rezoluţiunea
contractului.
Ea constituie un act juridic unilateral.
Produce efecte juridice din momentul recepţiei de către partea destinatară.

Notificarea celeilalte părţi contractante se face în formă scrisă.

Scopul:
- de a facilita dovedirea rezoluţiunii şi data acesteia.
Lipsă de formă scrisă:
- declaraţia de rezoluţiune nu va putea fi demonstrată prin proba cu martori (art. 322 Cc).
Rezoluțiunea de plin drept după acordarea termenului suplimentar pentru executare (art.917 Cc)

Dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluțiunea

operează:
-fără vreo altă declarație,
-la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare (care trebuie să
fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).
Rezoluţiunea prin adresarea în
Partea îndreptățită poate:
instanţa în judecată (art. 921 alin.(2)
- să ceară instanței de judecată să declare rezoluțiunea prin hotărîre
Cc)
judecătorească.

Decăderea din dreptul la rezoluțiune (art. 922 Cc)

Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă:

-executarea s-a oferit cu întîrziere sau
-executarea efectuată nu corespunde în alt mod contractului, iar declarația de rezoluțiune nu este
notificată într-o perioadă rezonabilă.

Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune în temeiul art. 917, 918 sau 919 dacă:
- el nu notifică declarația de rezoluțiune într-o perioadă rezonabilă după apariția acestui drept.
Efectele juridice ale rezoluțiunii contractelor: extinctiv şi constitutiv
A. Efectul extinctiv: se sting obligațiile nestinse rezultate din contract sau partea relevantă a acestor obligații (art. 925
alin.(1) Cc)
Deci, contractul încetează şi părţile sunt eliberate de obligaţia de a presta.
Orice prestaţie primită de creditor după rezoluţiune este:
- o îmbogăţire fără just temei şi
- se va restitui conform regulilor acesteia.

Rezoluţiunea nu afectează :
-clauzele contractului privind soluţionarea litigiilor sau
-alte clauze destinate aplicării chiar şi după rezoluţiune, precum de exemplu:
a) clauza privind răspunderea părţilor (clauza penală, clauza de limitare sau exonerare de răspundere );
b) clauza de confidenţialitate şi numeroase alte „clauze de stil”.

Creditorului care declară rezoluţiunea păstrează dreptul la (art. 925 alin. 3 Cc)
1. despăgubirile sau penalităţile acumulate la data rezoluţiunii, precum şi
2. despăgubirile sau penalităţile pe care le-ar fi avut dacă obligaţiile stinse prin efectu rezoluţiunii
ar fi fost neexecutate.
B. Efectul constitutiv al rezoluţiunii (art. 926 Cc) - restituirea prestațiilor obținute prin executare

Restituţia unilaterală:
- parte contractantă (beneficiarul) care a primit vreo prestație prin executarea obligațiilor de către
cealaltă parte contractantă în temeiul contractului supus rezoluțiunii sau al tranșei contractului supusă
rezoluțiunii este obligată să i-o restituie.
Dacă prestația a constat în plata unei sume de bani, suma primită trebuie restituită.

Restituţia bilaterală: părţile sunt obligate să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate.
Regula: părţile trebuie să restituie prestaţiile în natură.
Esenţa: fiecăre parte contractantă care a primit o prestaţie are obligaţia de a da şi de a face, adică de a
transmite înapoi posesia bunului, precum şi dreptul de proprietate asupra bunului primit.
Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale transmise (art. 927 alin. 1 Cc)
În cazul bunului mobil:
-dreptul real transmis în temeiul contractului nu se restituie de plin drept prin efectul rezoluțiunii acestuia;
-restituirea are loc prin transmiterea dreptului de către partea contractantă obligată în folosul celeilalte părți
contractante prin predarea bunului mobil.

Efectul nerestituirii de către partea contractantă căreia i s-a transmis un drept prin înregistrare într-un registru de
publicitate (art. 927 alin. 1 Cc)
Cealaltă parte contractantă poate cere instanței de judecată, pe calea acțiunii în efectuarea înregistrării,
-să pronunțe o hotărîre care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză restituirea.

Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale limitate constituite (art. 928 Cc)
Dreptul real limitat constituit în temeiul contractului se stinge prin efectul rezoluțiunii sale.
Refuzul părţii contractante căreia i s-a constituit un drept real limitat prin înregistrare într-un registru de
publicitate de a-şi da consimțămîntul la radierea sa:
- dă dreptul celeilalte parte contractante de a cere instanței de judecată, pe calea acțiunii în rectificare, să
pronunțe o hotărîre care să țină loc de consimțămînt al părții contractante care refuză radierea
Excluderea restituirii (art. 929 Cc)
Obligația de a restituire a prestaţiilor obţinute prin executare (art. 926 Cc):
- nu apare în măsura în care executării conforme de către una dintre părțile contractante îi corespunde executarea
conformă de către cealaltă parte contractantă.
Înlocuirea restituirii prin plata valorii prestaţiei are loc atunci când (art. 930 Cc)
a) restituirea în natură a prestaţiei este imposibilă.
E.g.: prestaţia constă dintr-o lucrare sau un serviciu, sau este o obligaţie de a nu face.
b) bunul este înstrăinat sau grevat.
Actele de înstrăinare sau grevare a bunului de către debitor nu sunt desfăcute. Ele rămân intacte ca măsură de protecţie
pentru terţii-dobânditori.
c) bunul este consumat, prelucrat sau transformat.
d) bunul este deteriorat sau a pierit.

Restituirea veniturilor: realizate şi neobţinute

a) Restituirea veniturilor realizate (art. 931 Cc):
-predarea veniturilor obţinute de părţi ca urmare a prestaţiei.
Uzura bunului rezultată din folosinţa lui conform destinaţiei:
- nu se ia în considerare la calcularea compensaţiei băneşti.
E.g.:
-cumpărătorul care a folosit imobilul nu trebuie să compenseze folosirea lui;
-dacă l-a dat în locaţiune, chiria trebuie predată vânzătorului, minus cheltuielile aferente.
Pentru aprofundarea cunoștinelor la Rezoluțiunea contractului civil
Lecția online a dlui Octavian Cazac

Operarea rezoluțiunii (cum se rupe un contract) (MD)

https://www.youtube.com/watch?v=l6B0yxce6eYeexecutare