Sunteți pe pagina 1din 25

6.

Excepţiile de la forţa obligatorie a contractului

6. 1. Modificarea raportului contractual (inclusiv


impreviziunea);
6. 2. Suspendarea executării obligației corelative (excepţia de
neexecutare şi excepţia de precaritate);
6. 3. Rezoluţiunea contractului;
6. 4. Imposibilitatea fortuită de executare şi teoria riscurilor;
6. 5. Revocarea contractului civil.
6.1. Modificarea contractului civil

La art. 996 Cc Contractul poate fi modificat numai prin acordul părţilor.


consfinţeşte regula Nici o parte nu poate modifica pe cale unilaterală conţinutul
modificării amiabile contractului.

1. încheierea unui contract de modificare (numit şi acord


Modalităţile de adiţional) al contractului preexistent sau
modificare:
2. încheierea unui contract într-o formulare nouă (contract
în redacţie nouă).

Contractul se modifică tot aşa cum se încheie, cu


Principiului simetriei
respectarea:
în modificarea
1. condiţiilor de fond (inclusiv acordul comun al părţilor)
contractului
2. şi a celor de formă ale contractului preexistent.
Simetria formei Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace
(art. 316 alin.5 Cc) forma stabilită pentru acel act.

Contractul de modificare trebuie să respecte forma cerută


de lege pentru contractul modificat.

În cazul 2. modificarea contractului prin comportamentul părţilor


contractelor (acţiuni concludente).
consensuale:
E.g. de modificare a contractului prin acţiuni concludente:
-Dacă „A”, constructor, s-a văzut nevoit din circumstanţe obiective, să se
1. modificarea efectuată doar în formă abată de la proiectul de construcţie.
verbală este valabilă chiar dacă -„B”, clientul, în cadrul inspecţiilor regulate ale şantierului de construcţie,
contractul consensual fuseseră a văzut aceste abateri şi nu a obiectat la ele.
încheiat în formă scrisă ori autentică. Efectul:
Vor există însă incertitudinile de - la recepţia finală a construcţiei, „B” nu va putea trata abaterile ca
probaţiune la care sunt supuse neexecutare a contractului.
contractele verbale. -„A” va putea să invoce că proiectul construcţiei a fost modificat de către
părţi prin acţiuni concludente.
Efectul acceptării unei poziţii contrare:
- s-ar nesocoti una din obligaţiile care rezultă din principiul bunei-credinţe
- obligaţia de coerenţă.
Excepţii de la regula modificării amiabile a contractului (art. 996 Cc):

A. Dreptul contractual de B. Dreptul legal de modificare unilaterală


modificare unilaterală a a raportului contractual
contractului
Legea direct acordă unei părţi dreptul de
Părţile prevăd expres în contract modificare unilaterală a contractului.
dreptul uneia dintre ele de a modifica
unilateral contractul.

Este guvernat de principiul transparenţei:


1. trebuie să fie prevăzut expres de contract;
2. să fie exprimat clar pentru a evita interpretări duble privind natura sa.
Clauza de acordare a dreptului de modificare unilaterală poate fi:
- bilaterală, dar
- mai frecvent – unilaterală, când doar o parte va putea să majoreze prestaţia celeilalte
părţi.
E.g.:
-societatea de leasing majorează ratele de leasing plătibile de către client;
-instituţia de învăţământ majorează taxa de studii studenților etc.
Condiţiile de exercitare a dreptului de modificare unilaterală a contractului:

Partea îndreptăţită trebuie să acţioneze:


- cu bună-credinţă şi echitabil;
- să nu recurgă la o modificare nelimitată a condiţiei contractuale.

Contractul ar putea să prevadă anumite limite în care se va


Mecanismele încadra modificarea.
contractuale E.g.:
de protecţie: - nu va putea depăşi 10% în fiecare an;
- o parte nu poate prelungi termenul contractului mai mult de
3 ori.

Legea stabileşte anumite limitări ale întinderii modificării.


E.g.:
Mecanisme 1. art. 1600 alin.(3) Cc - preţul pachetului turistic nu poate fi
legale de majorat unilateral de către organizatorul călătoriei cu 20 de zile
protecţie: până la data începerii călătoriei;
2. art. 1764 alin.(2) Cc - dictează băncii care factori ar trebui să
le ia în cont, atunci când majorează unilateral dobânda.
Cealaltă parte contractantă poate sesiza instanţa de
judecată cu o acţiune:
Ce se întâmplă dacă - prin care să se constate că actul unilateral de
partea care are modificare nu produce efecte juridice;
dreptul de modificare - să argumenteze în ce mod s-au încălcat limitările
unilaterală comite un
abuz? stabilite de lege sau contract, iar în lipsa lor, cele
stabilite de buna-credinţă şi de echitate.

Instanţa de judecată ar trebui:


Soluţiile instanţei -să anuleze modificarea doar în partea în care
de judecată contravine cerinţelor bunei-credinţe şi ale
echităţii;
-să permită o modificare mai puţin gravă.
2. Dreptul legal de modificare unilaterală a raportului contractual operează atunci când:

1. Legea acordă unei părţi dreptul de a 2. O parte are dreptul de a cere de la cealaltă
modifica prin act unilateral contractul, care parte modificarea amiabilă a contractului.
este exercitat în anumite limite. În lipsa acordului:
– dreptul se realizează pe cale judiciară.
Hotărârea judecătorească definitivă va ţine
loc de contract de modificare.

E.g.:
În contractul de locațiune art. 1263 Cc
- Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul E.g.:
părților. Schimbarea excepțională a
- Locatorul poate cere instanței de judecată circumstanțelor (impreviziunea) (art.
modificarea chiriei prin hotărîre judecătorească 1083 Cc):
numai o dată în an și numai în cazul în care - dreptul părţii contractante
condițiile economice fac ca neajustarea să fie dezavantajate de a declanşa procedura
inechitabilă, cu excepția cazului în care locatorul și- de ajustare a contractului.
a asumat riscul schimbării condițiilor economice.
2. Dreptul unei părţi de a cere de la Temeil - schimbarea excepțională a
cealaltă parte modificarea amiabilă a circumstanțelor (impreviziunea) (art. 1083 Cc)
contractului Adică, survenirea unei împrejurări excepţionale care nu putea fi
prevăzută de părţi la momentul încheierii contractului.

E.g.:
Ion cade de acord să-i plătească lui Vasile 25 de euro pentru fiecare sac de grâu pe care îl va furniza periodic.
După ceva timp, din cauza unei crize severe în sectorul cerealelor, reducerii recoltei din cauza condițiilor meteorologice
excepționale și a creșterii prețurilor, pentru Vasile este dificilă furnizarea cantității solicitate, în special la prețul convenit
inițial.
Exemplul permite constatarea că:
- în urma unor evenimente care nu sunt imputabile părților și
- care nu sunt previzibile,
- devine dificil pentru un contractant să facă față angajamentului luat inițial.
Deci, a avut loc o schimbare excepțională a circumstanțelor (impreviziunea) (art. 1083 Cc)
Schimbarea circumstanțelor se poate datora:

a) Schimbării unor condiţii b) Schimbărilor politice sau sociale c) Schimbărilor legislative care
economice. care antrenează schimbări pot antrena o modificare a
E.g.: economice prestaţiilor asumate
-survenirea inflaţiei face ca E.g.: E.g.:
plata ratelor din preţ -survenirea unei crize politce în -o modificare legislativă impune
datorate creditorului- Orientul Mijlociu antrenează plata unor taxe de import sau
vânzător să fie derizorie; creşterea costurilor transportului pe obţinerea unor aprobări speciale
-evoluţia tehnologică care care debitorul trebuie să-l efectueze; pentru importarea unui produs
duce la dispariţia cererii -embargoul; sau chiar interzicerea
produsului tehnologic - pandemia; comercializării lui;
învechit etc. -închiderea hotarului; -exproprierea;
-războiul; -rechiziţia.
-tulburările în masă.
Schimbarea circumstanțelor nu atrag Partea dezavantajată nu va avea dreptul de a cere ajustarea contractului
de plin drept aplicarea art. 1083 Cc. şi va suporta riscul schimbărilor dacă:
Trebuie întrunite toate celelalte -poate evita efectele embargoului (exportând mărfurile într-un alt stat,
condiţii stabilite la alin. 4 al art. 1083 care nu a impus embargoul) sau
Cc. -ştia la momentul încheierii contractului despre riscul neobţinerii unei
licenţe sau autorizaţii necesare pentru implementarea contractului.

Schimabarea circumstanțelor de la data încheierii contractului trebuie:

1. să aibă caracter 3. să facă vădit inechitabilă obligarea debitorului


excepţional 2. să afecteze echilibrul
contractual la executarea obligaţiei
Izbucnirea astăzi a unui Instanţa va aprecia ce reprezintă injust şi ce nu,
război în Orientul Indicii dezechilibrului:
- prestația asumată devine raportat la circumstanţele particulare ale speţei.
Mijlociu nu are efect Impreviziunea presupune analiza dezechilibrului
excepţional. atît de oneroasă, încît ar fi
vădit inechitabil de a o numai cu privire la prestaţiile care au rămas de
Izbucnirea unui război executat, fără a putea fi legat de obligaţiile deja
în Europa, ar avea menține în sarcina
debitorului. executate.
caracter excepţional.
Onerozitatea prestaţiei se manifestă prin:

a) Creşterea costurilor executării faţă de momentul încheieirii contractului, debitorul trebuie să efectueze
cheltuieli disproporţionate pentru a executa contractul.
E.g.:
-închiderea Canalului Suez în anul 1956 de către autorităţile egiptiene a generat o schimbare radicală a traseului
transportatorilor de marfă către India şi o creştere semnificativă a costurilor livrării;
-Asemenea efect poate genera şi izbucnirea în prezent a unui război civil în Sudan, care ar face riscant transportul
prin Marea Rosie.

E.g.: art. 1302 Cc dă arendaşului dreptul de a cere reducerea plăţii arendei,


Onerozitate excesivă dacă roada a pierit fortuit şi pieirea este de cel puţin 50%.
Formele onerozităţii:

a) directă – creşte substanţial costul b) indirectă – diminuează substanţial valoarea


executării prestaţiei de către contraprestaţiei ce urmează a fi primite de către partea
partea dezavantajată. dezavantajată.
E.g.: Schimbarea circumstanțelor diminuează într-o asemenea
-datorită intemperiilor climaterice masură prestaţiile primite de către una dintre părţi, încât o
transportatorul trebuie să ia o rută lipseşte de interesul care a detrminat-o la încheierea
semnificativ mai lungă sau să contractului.
folosească echipamente
costisitoare; E.g.:
-creşterea dramatică a preţurilor - devalorizarea semnificativă a valutei în care este fixat
materiei prime necesare pentru preţul bunului vândut.
producerea bunului sau prestarea - survine o interdicție de import al unor produse ceea ce
serviciului; lipseşte de intres partea care le-a achiziţionat cu scopul
-introducerea unor noi reglementări de a le exporta în acea tară.
de securitate care cer proceduri de
producţie mult mai scumpe.
Neatingerea scopului contractului
Periclitează utilitatea intelectuală ori morală (şi nu financiară) a prestaţiei.

E.g.:
- călătorul, după ce a achiziţionat un pachet turistic, constată că din cauza războiului sau calamităţilor naturale
survenite în ţara de călătorie, excursia pe care şi-a propus-o nu îi mai oferă siguranţă personală.
El nu mai poate obţine de la călătorie satisfacţia la care s-ar putea aştepta un călător în mod rezonabil.
Deoarece orice călător prudent ar fi evitat călătoria în regiunea respectivă, dacă ar fi ştiut la data încheierii
contractului că se aşteaptă asemenea evenimente.
El nu ar fi încheiat acest contract cu acest pachet turistic specific.

Riscurile la adresa persoanei


Doctorii recomandă unui cântăreţ să se abţină de la apariţii scenice din cauza unor probleme cu respiraţia.
Cântăreţul ar putea cere ajustarea apariţiilor contractate prin modificarea graficului lor.
Concluzia: Circumstanţele care justifică aplicarea teoriei impreviziunii sunt:
- nu doar pierderile financiare, dar şi
- riscurile la adresa persoanei sau
- neatingerea scopului contractului.
Delimitarea impreviziunii de imposibilitate

În cazul imposibilității: În cazul imprevizunea:


- obligaţia devine imposibilă de executat din motiv -obligaţia rămâne, ipotetic, posibilă, doar că ea
de forţă majoră. este excesiv de oneroasă.
Obligația se stinge (art. 989 Cc).

Factorul decisiv este efectul practic al evenimentului asupra debitorului.


E.g.:
1. compania aeriană nu poate executa un zbor din cauza ninsorilor abundente.
Efectul: Obligaţia ei se stinge pe motiv de forţă majoră (art. 989 Cc).
2. creşterea esenţială şi neaşteptată a preţurilor la combustibil.
Efectul: Nu o eliberează de obligaţie, ci îi permite să ceară majorarea preţului biletelor de zbor.
Embargoul ca eveniment imprevizibil poate afecta diferit două contracte aparent similare:

A cumpără produse A le revinde


alcoolice de la B cu cumpărătorului C în
scopul exportării Federația Rusă
ulterioare lui C

B A C
Al doilea
Primul contract de
contract de V-C
V-C

Care vor fi efectele


embargoului impus de „Aˮ nu va putea Efectele care survin:
autorităţile ruse? realiza exportul. 1. pentru al doilea contract -
evenimentul dat constituie un caz
de forţă majoră;
2. pentru primul contract -
-el nu ar fi cumpărat evenimentul nu face imposibilă
Ce s-ar fi întâmplat dacă băuturile alcoolice de la
executarea, însă îl privează pe
cumpărătorul ar fi știut producătorul autohton, sau
-el ar fi cumpărat o cumpărător de posibilitatea de a
despre planurile de obţine un venit cu care va putea
cantitate mai mică, pe care
introducere a unui plăti preţul datorat conform
ar fi putut-o exporta în alte
embargou? state decât Federaţia Rusă primului contract.
Condițiile pentru invocarea impreviziunii (art. 1083 alin. 4 Cc)

a) Posterioritatea, adică schimbarea circumstanțelor a survenit după încheierea contractului.

Dacă evenimentul se produce înainte de încheierea contractului, atunci se prezumă:


1. că părţile au ţinut cont de el la determinarea conţinutului contractului şi
2. şi-au asumat riscurile aferente acestei schimbări.

Efectele care survin dacă contractului se încheie după introducerea embargoului.


Evenimentul nu este unul imprevizibil.
Părţile au contractat băuturi alcoolice în cunoştinţă de cauză a problemei pieţei ruseşti.
Chiar dacă cumpărătorul nu ştia, el trebuia să ştie despre un eveniment atât de important pentru afacerea sa.
Prezumţia:
-cumpărătorul, încheind contractul după introducerea evenimentului, îşi asumă riscurile aferente;
-nu poate invoca impreviziunea pe acest temei.
b) Imprevizibilitatea
La momentul asumării obligației, debitorul nu a luat în cont și nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont
posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori mărimea ei.
Adică, scihimbarea
1. nu putea fi prevăzută de partea afectată, dacă aceasta se comporta în mod prudent;
2. este în afara controlului părţii dezavantajate.

Aspecte previzibile pentru un comerciant sau profesionist care ar trebui:


-să deţină cunoştinţele şi experienţa necesară în domeniul său de activitate,
-să cunoască modul în care fluctuează piaţa;
-care produse sau servicii au preţuri stabile, iar la care preţurile sunt instabile.
NB.: Schimbarea este imprevizibilă dacă depăşeşte aceste previziuni, fiind una neaşteptată şi pentru profesionişti.

E.g.: Un uragan puternic face extrem de dificilă realizarea prestaţiei promise la data preconizată.
Efectele care survin:
Dacă debitorul a cunoscut sau putea să cunoască evenimentul insurmontabil, el:
- ar fi putut şi ar fi trebuit să organizeze executarea în alt loc sau la o altă dată, ori
- s-ar fi putut dota cu mijloace suplimentare care să facă posibilă executarea, dar care nu i-ar fi putut fi pretinse în
mod rezonabil cu împrejurările în absenţa previzibilităţii uraganului ca împrejurare excepţională.
c) Neasumarea riscului - debitorul nu și-a asumat și nici nu se poate considera în mod rezonabil că și-a asumat riscul
acelei schimbări a circumstanțelor, partea dezavantajată ar fi încheiat contractul în alte condiţii sau nu l-ar fi încheiat
deloc

trebuie să suporte riscurile generate de evenimentul survenit.


Partea nu va putea Riscul este inerent, normal:
invoca impreviziunea -în contractele aleatorii (asigurare, joc şi pariu, înstrăinare a bunului cu
dacă: condiţia întreţinerii pe viaţă etc.)
-speculative, deosebit de riscante (contractele de societate civilă, sau
contractele futures încheiate la bursă) sau
-dacă evenimentul produs era în controlul părţii.

Sunt sub controlul părții


factori care sunt legaţi de - asigurarea unui personal calificat;
organizarea sistematică a -dotarea cu echipament, resurse financiare necesare producerii sau
procesului de producţie şi achiziţionării;
/sau achiziţionare, -contractarea, în termen util, a livrărilor şi întreprinderea acţiunilor ce depind
precum: de el pentru obţinerea autorizaţiei din partea organelor de stat.
Trebuie identificate:
- dacă evenimentul imprevizibil este considerabil, adică a depăşit riscul normal contractual;
- dacă una din părţi şi-a asumat riscul considerabil.

Preluarea riscului de către părţi poate fi:


-totală, părţile convin că contractul nu se va modifica din nicio circumstanţă sau
-parţială, părţile pot prevedea că prestaţia se va modifica într-un mod anume.
E.g.:
- prestaţia se va modifica proporţional schimbării cursului unei valute, fluctuaţiei unei dobânzi de referinţă sau
preţului unei mărfi pe o anumită piaţă.

- Părţile contractului de locaţiune au stabilit:


„Chiria rămâne fermă pentru toată durata contractului, indiferent de fluctuaţiile pe piaţa chiriilor”.
Efectul:
Locatarul va putea cere ajustarea contractului în condiţiile art. 1083 Cc dacă:
- având o chirie stabilită în monedă naţională, cursul de schimb al monedei naţionale scade dramatic comparativ cu
valutele liber convertibile.
d) Încercarea de negociere - debitorul a încercat, într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-credință, să realizeze,
prin negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce
rezultă din schimbarea circumstanțelor

Este necesar ca să fi încercat „într-o manieră rezonabilă și acționînd cu bună-


debitorul: credință”, să realizeze, prin negociere, o ajustare echitabilă a
contractului.

- să-l notifice pe creditor cu privire la survenirea evenimentului


Debitorul are imprevizibil;
obligaţia: - să încerce o soluţionare amiabilă, pe calea negocierii, a reechilibrului
contractului afectat de cauza de impreviziune.

- Debitorul trebuie să depună toate diligenţele pentru a ajunge la un


Obligaţia de
rezultat.
negociere este una
- În lipsa atingerii acestui rezultat se pot produce efectele judiciare ale
de mijloace
impreviziunii.
-partea dezavantajată dobândeşte dreptul de a cere ajustarea
Dacă se întrunesc condițiile stipulate la alin.
contractului.
4 art. 1083 Cc
-nu este în drept să modifice unilateral contractul.

- „într-o manieră rezonabilă” , adică va depinde de circumstanţe, şi va


Limită de timp de cuprinde timpul necesar părţii dezavantajate pentru:
exercitare a dreptului: -a conştientiza survenirea schimbării;
-determinarea impactului său şi
-pregătirea unei oferte de ajustare adresate celeilalte părţi.

Este dificil de acceptat ca:


-partea dezavantajată să ceară ajustarea după executarea prestaţiei sau contraprestaţiei afectate de onerozitate,
deoarece obligaţia este stinsă prin executare.
Excepţie: identificarea onerozităţii excesive după executare.
E.g.:
Transportatorul întâmpină greutăţi şi cheltuieli în decursul călătoriei din cauza condiţiilor climatice imprevizibile.
El poate cere o majorare a taxei de transport chiar dacă fusese achitată în avans de către client.
Negocierea contractului modalitatea de ajustare a conţinutului contractului în mod amiabil de
este: către părţi.

-ele cele mai bine cunosc avantajele şi dezavantajele raportului contractual


Soluția ideală,
deoarece -ce nivel de profitabilitate aşteaptă fiecare de la contract şi
-ce impact a avut evenimentul asupra echilibrului contractual.

Părţile ar putea conveni:


Rezultatul negocierile 1) că contractul va continua nemodificat;
privind ajustarea ar 2) să modifice condiţiile contractului într-un mod care ar restabili, în opinia
putea avea ambelor părţi, echilibrul contractual afectat de schimbarea
următoarele soluţii: circumstanţelor;
3) să înceteze raportul contractual, dacă nu este echitabilă nici prima şi
nici a doua soluţie.
Dacă negocierile iniţiate de partea dezavantajată ieşuează, atunci ea are dreptul să ceară intervenţia judecătorului pentru
ajustarea contractului.
Instanţa de judecată poate să dispună (art. 1083 alin. 2 Cc):

a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod b) rezoluțiunea la momentul și în


echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din condițiile stabilite de instanța de
schimbarea circumstanțelor: judecată.
-modificarea prestaţiei contractuale a uneia sau ambelor părţi în Dacă menținerea contractului nu
aşa mod încât ea să fie rezonabilă şi echitabilă în noile se poate realiza pe calea adaptării
circumstanţe pentru ambele părţi. sale, deoarece ar genera o situaţie
-restabilirea echilibrul contractual prin distribuirea onerozităţii injustă pentru cel puţin una dintre
între părţi în mod echitabil. părţi:
Spiritul solidarităţii contractuale presupune: - judecătorul poate decide
- nu doar una din părţi trebuie să suporte dificultăţile legate încetarea contractului în condiţiile
de noile circumstanţe. stabilite de el astfel încât să
Formele ajustării: genereze un prejudiciu cât mai mic
a) prelungirea termenului de executare a obligaţiei; pentru părţi.
b) reducerea sau majorarea preţului;
c) reducerea sau majorarea volumului prestaţiei specifice
(mărfuri, servicii, lucrări, spaţiu închiriat).
Schimbarea excepțională a circumstanțelor (impreviziunea)
(art. 1083 Cc)

Lecția online a dlui Octavian Cazac


Impreviziunea (renegocierea contractelor păguboase) (MD)

https://www.youtube.com/watch?v=AUNHMsC6QVM
Concluzia finală la unitatea 6. 1. Modificarea raportului contractual (inclusiv impreviziunea)

Contractul poate fi modificat:


1. prin acordul părţilor;
2. la cerera unei părţi, prin hotărîre judecătorescă, în cazurile prevăzute de lege (art. 1083 Cc -
impreviziunea);
3. prin notificare unilaterală a unei părţi:
- în cazurile prevăzute de lege (majorarea tarifelor);
- în cazurile prevăzute de contract (modificarea dobânzii).

S-ar putea să vă placă și