Table of Contents

1.Noțiunea și clasificarea modurilor de stingere a obligațiilor................................................................................2

1.1 Noţiunea de Stingere a Obligaţiilor...............................................................................................................2
1.2 Clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor...........................................................................................2
2.Stingerea obligațiilor prin executare....................................................................................................................3
3. Stingerea obligației prin consemnare..................................................................................................................5
4.Stingerea obligațiilor prin compensare................................................................................................................6
5.Alte moduri de stingere a obligațiilor...................................................................................................................8
Confuziunea. Remiterea de datorie.........................................................................................................................8
Novația. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice......................................................................8
Imposibilitatea fortuită de executare. Art 986-991 Cod Civil.................................................................................8
Confuziunea........................................................................................................................................................8
Remiterea de datorie............................................................................................................................................9
Novația................................................................................................................................................................9
Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice...............................................................................10
Imposibilitatea fortuită de executare.................................................................................................................10

1
Tema 8. Stingerea obligaţiilor
1.Noțiunea și clasificarea modurilor de stingere a obligațiilor.
2.Stingerea obligațiilor prin executare.
3.Stingerea obligațiilor prin consemnare.
4.Stingerea obligațiilor prin compensare.
5.Alte moduri de stingere a obligațiilor. Confuziunea. Remiterea de datorie. Novația. Decesul persoanei fizice sau
lichidarea persoanei juridice. Imposibilitatea fortuită de executare.

1.Noțiunea și clasificarea modurilor de stingere a obligațiilor.

1.1 Noţiunea de Stingere a Obligaţiilor
Scopul urmărit de părţile raportului juridic obligaţional, mai ales de creditor, poate fi atins numai prin exercitarea
drepturilor de creanţă şi executarea obligaţiilor corelative care intră în conţinutul juridic al acestor raporturi juridice.
Executarea obligaţiei reprezintă efectuarea de către debitor a prestaţiei la care este ţinut faţă de creditoprul său, prin lege
sau contract. Executarea obligaţiei are ca efect stingerea raportului juridic care i-a dat naştere.
Stingerea obligaţiei reprezintă încetarea raportului juridic de obligaţie potrivit unuia dintre modurile de stingere
reglementate de lege sau convenite de părţi. Ea acţionează numai pentur viitor, păstrând efectele produse de raportul
juridic de obligaţii până la momentul stingerii lui. Stingerea obligaţiilor denoră încetarea raporturilor juridice între
subiecţi.
Mijloace de stingere a obligaţiilor sunt moduri stabilite de lege sau convenite de părţi prin care raportul juridic de
obligaţii încetează pentur viitor. Conform art. 964, Prin stingerea obligaţiilor, încetează raporturile juridice dintre părţi în
partea ce se referă la obligaţia stinsă. Prevederile acestui articol se extind asupra tuturor tipurilor de obligaţii, indiferent de
izvorul apariţiei lor.
În literatura rusă: Stingerea obligaţiei presupune încetarea raporturilor dintre subiecţi şi, ca urmare, stingerea drepturilor şi
a obligaţiilor subiective ale raportului obligaţional, care este conţinutul raportului oobligaţional. Trebuie de luat în
considerare că obligaţia poate să se stingă nu doar la atingerea socpului, dar şi atunci când scopul nu a fost atins sau când
este imposibil de atins.
Raporturile juridice obligaţionale, spre deosebie de cele reale, nu pot fi perpetue. Obligaţia se stinge odată ce a fost
executată, în natură sau prin echivalent, direct sau indirect, voluntar sau silit.
Modurile de stingere a obligaţiilor civile, prevăzute de Codul civil sunt:
1. Executarea
2. Consemnarea
3. Compensarea
4. Confuziunea
5. Remiterea de datorie
6. Imposibilitatea fortuită de executare
7. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice
8. Novaţia.
Conform art. 965 alin. (2), dacă obligaţia este stinsă, debitorul nu este obligat să plătească dobînda şi penalităţile ori să
repare prejudiciul. În acest sens, odată ce obligaţia principală se stinge, creditorul nu mai are dreptul să prezinte
debitorului creanţe sau pretenţii, părţile nu poartă răspundere de obligaţiile asumate, nu pot cesiona terţilor drepturi şi
obligaţii.
În afară de modurile enumerate, obligaţiile se pot stinge şi prin intermediul altor instituţii. Astfel, Codul Civil prevede o
durată limitate de valabilitate a raporturilor juridice obligaţionale prin fixarea unor termene (termene de decădere)
înăuntrul cărora, creditorul are posibilitatea valorificării dretpului sub sancţiunea pierderii sale. (art. 409-412).
Un alt mod este efectul rezoluţiunii contractului, adică stringerea obligaţiilor care existau la data declarării rezoluţiunii
contractului.
Dispariţia obligaţiilor prin intermediul unei alte instituţii juridice se întâlneşte indirect în cazul nulităţii care, prin efectul
lor, duc la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic.
1.2 Clasificarea modurilor de stingere a obligaţiilor
În doctrina autohtonă, modurile de stingere a obligaţiilor au fost clasificare după criteriile:
- Voinţa părţilor de a înceta raportul juridic obligaţional

2
- Onoarea sau neonoarea creanţei
Potrivit criteriului Voinţa părţilor de a înceta raportul juridic obligaţional, temeiurile încetării raporturilor juridice
obligaţionale sunt:
1. Actele juridice, adică voia participanţilor de a stinge obligaţia, atingând scopul principal al obligaţiei şi satisfăcând
interesele patrimoniale ale creditorului (art. 966, 974, 988, 991)
2. Faptele juridice care nu depind de voinţa omului sting obligaţiile indiferent de atingerea scopului lor (art. 986, 989,
990)
În funcţie de criteriul ralizării sau nerealizării creanţei debitorului, distingem:
- Moduri de stingere a obligaţiei care duc la realizarea creanţei: executarea obligaţiei, confuziunea, compensarea
- Moduri de stingere a obligaţiei care nu duc la realizarea creanţei: remiterea de datorie, imposibilitatea fortuită de
executare.
Autorul român Liuviu Pop, a clasificat modurile de executare a obligaţiilor după cum urmează:
a) Plată (include executarea benevolă a obligaţiilor şi este cel mai important mod de stingere a raportului
obligaţional)
b) Plată silită (include executarea silită în natură a obligaţiilor şi executarea prin echivalent)
c) Mijloace substitutive (unele dintre ele creează satisfacţie creditorului, altele nu) de realizare a plăţii: compensaţia,
confuziunea, remiterea de datorie, darea în plată
d) Mijloacele legal extinctive de stingere a datoriei: imposibilitatea fortuită de executare la care ar trebui să
adăugăm, într-o oarecare măsură şi prescripţia).
În funcţie de voinţa de stingere:
- Mod voluntar de stingere a obligaţiei
- Mod involuntar de stingere a obligaţiei, adică fără voinţa părţilor.
În funcţie de modul prin care se realizează dreptul de creanţă al creditorului şi mijloacele prin care nu se
realizează dreptul de creanţă al creditorului, distingem:
1.
a) Moduri voluntare de stingere a obligaţiilor . Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplnirea exactă a obligaţiei şi
în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
- Remiterea de datorie
- Comensaţia convenţională
b) Moduri de stingere care operează în afara manifestării de voinţă a părţilor (în cazul când stingerea obligaţiei în
urma unor fapte ce implică coinţa părţilor):
- Imposibilitatea fortuită de executare
- confuziunea
2.
a) Moduri de stingere care duc la realizarea creanţei creditorului având ca efect stingerea obligaţiei prin realizarea
scopului pentur care a fost încheiat raportul juridic obligaţional:
- Compensaţia
- Darea în plată
b) Moduri de stingere care nu duc la realizarea ceranţei creditorului . Prin aceste moduri creanţa nu se stinge: die nu
poate fi excecutată din cauza unui fenomei obliectiv, fie creditorul refuză executarea obligaţiei din partea debitorului:
- Remiterea de datorie
- Imposibilitatea fortuită de executare

2.Stingerea obligațiilor prin executare.

În persoana creditorului se naște un drept în al cărui temei debitorul este îndatorat să execute obligația asumată, sub
sancțiunea constrângeri de stat.
În funcție de obiectul obligației debitorului are de executat o obligație pozitive (de a da și de a face) și o prestație negativă
(de a nu face ) în funcție de obiectul obligației.
Executarea prestației datorate de debitor are ca efect realizarea dreptului de creanță.
Conform articolului 966 alin (1) executarea stinge obligația numai în cazul în care este efectuată în modul
corespunzător

3
Adică executare trebuie să corespundă condițiilor obligații, prevederilor legii și altor acte normative, iar în cazul lipsei
unor astfel de prevederi să corespundă uzuantelor circuitului comercial sau a altor condiții înaintate.
Executarea în mod -ul corespunzător este atingerea scopului pentru care a fost încheiat raportul juridic adică obligație.
Îndeplinirea exact obligației înseamnă executare ei directă sau în natură.
Executare directă sau natură a obligației are loc de regulă prin plata făcută de bunăvoie de către debitor.
Dacă debitorul refuză executarea de bunăvoie a obligații sale creditorul poate să ceară și să obțină executarea în natură
prin intermediul forței de constrângere a statului.
Așadar, executoare natură poate avea loc de bunăvoie prin plată sau împotriva voinței debitorului prin executare silită
natură. În cazul când din diferite motive nu este posibilă executarea obligației natură creditorul va putea pretinde
desbagubiri adică va pretinde echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit din această cauză.
Executare obligații poate fi directă și indirectă
Executare directă sau în natură apare frecvent în mod voluntar- totodată atunci când debitorul nu-și executa
obligația în mod voluntar creditor urmează să ceară și se obține executarea în natură. Recurgând la forța de constrângere a
statului.
Prestația trebuie să fie executată natura sa în caz contrar eu nu poate fi în locul înlocuită cu altă prestație sau cu o sumă
bănească decât un acordul creditorului.
Executarea indirecta a obligațiilor intervine atunci când executare directă sau natură din anumite motive nu mai este
posibilă sau nu mai prezintă interes pentru creditor. Creditorul poate pretinde în acest caz de la debitor plata de
despăgubiri sau daune-interesate de reparație prejudiciului pe care l-a suferit creditorul ca urmare a neexecutării culpabile
sau executări necorespunzătoare obligație.
Art 966 (2) Obligația se stinge și în cazul în care creditorul accept o alta executare în locul celei datorate daria în plată.
În acest caz debitorul răspunde pentru viciile prestației conform regulilor privind răspunderea vânzătorului.
Prevederile menționate constituie modul de stingere prezentând o executare indirecte sau prin echivalent e numit dare în
plată.
Dare în plată este operațiune juridică care permite a se constata că plata se poate efectua și prin oferirea unei alte prestații
în locul celei datorate.
1.Această schimbare prestații se face numai cu consimțământul creditorului.
2.Dare în plată se aseamănă cu novație prin schimbarea de obiect. Dar în timp ce novație operează prin convenția părților
încheiate înainte de plată, dare în plată are loc în momentul efectuării plății având drept efect stingerea datoriei întocmai
ca și plata.
3.Este important de specificat că părțile au stabilit acest mod de executare în modul executării și nu momentul încheierii
contractului.
4. Darea în plată se poate realiza prin transfer în contul datoriei ale unui drept de proprietate sau a unui alt drept real. În
acest caz se aplică dispozițiile de la vânzare privind garanție de ivit iunie și vicii le ascunse.
În cazul în care se acceptă executare obligații de către creditor sarcina de a demonstra în executarea devine creditorului.
Drept urmare stingere obligații principale în executare are loc stingerea obligații accesorii.
Conform articolul 966 alin (4) În cazul stingerii obligații principale fidejusiunea, gajul și alte drepturi accesorii încetează
in măsura în care nu subzistă interese justificate ale terților.
Naștere cat și stingerea raportului obligațiional sunt supuse normelor privind forma actului juridic În acest sens dacă
obligația fost încheiat în formă scrisă atunci executare ei urmează să fie efectuată în formă scrisă. În caz de refuz al
creditorului de a elibera un înscris, de a restitui titlul original ce confirmă naștere raportului obligațional sau de a anula
titlul original confirmator al încheierii actului juridic debitorul este îndrept să refuze executarea obligației.In acest caz
creditorul  este în întârziere.
Conform articolului 967 alin (1) debitorul care execută obligația are dreptul de a primi chitanță și de a cere titlul
original în cazul imposibilității de a cere creditorul chitanța debitorul poate face dovada plății cu orice mijloc de probă.
În aceste prevederi rezultă evident faptul că în anumite cazuri creditorul poate elibera o chitanță sau un titlu original
pentru a confirma stingerea obligații prin executare de către debitoar. Creditorul ar trebuie să-i elibereze debitorului o
chitanță sau un alt document prin care să certifice stingerea de exemplu a contractului de credit.
Creditorul este un subiect activ care contribuie la stingerea obligatiei confirmind executarea obligației prin eliberarea
chitanței, in titlu original. În cazul imposibilității de restituire a titlului original, însă debitorul este îndrept să ceară
creditorului o declarație autentificată notarial despre stingerea integrală sau parțială obligație toate cheltuielile în acest caz

4
fiind suportate de creditor.
Încălcarea acestei obligații de către creditor implica punerea lui întârziere cu efectele de rigoare. În cazul când debitorul a
eliberat chitanța privind plata datoriei de bază  se prezumă că au fost achitate și dobânzile și cheltuielile.

3. Stingerea obligației prin consemnare

Dacă în cadrul unui raport juridic obligaţional creditorul are dreptul de a cere satisfacerea dreptului sau tot astfel el este
obligat, la scadenţă să primească executarea obligaţiei, adică plata. Altfel spus, dacă debitorul este obligat să execute
obligaţia, el are şi dreptul de a efectua plata. Problemă se va pune cînd creditorul refuză plata sau din motive neimputabile
lui nu cunoaşte elementele de identificare ale creditorului. Cum se va putea elibera debitorul de o obligaţie ajunsă la
scadenţă, pentru a nu fi obligat în viitor să suporte consecinţele neexecutării obligaţiei pe care el vrea să o execute. Este
motivul pentru care legea i-a pus debitorului la dispoziţie un mijloc juridic prin care se poate libera de obligaţia ce-i
încumbă – consemnarea plăţii.
Conform prevederilor art.968 alin. (1) din Codul Civil, în cazul în care creditorul este în întârziere sau debitorul, din
motive neimputabile lui, nu cunoaște identitatea sau domiciliul creditorului, debitorul poate pune banii, valorle mobiliare
sau alte documente, precum și bijuteriile, la o bancă sau la notar. Valuta străină poate fi depusă în vederea stingerii
obligației prin consemnare numai în cazul în care legea permite efectuarea/primirea plăților și transferurilor în valută
străină pe teritoriul RM în privința obligației în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 968, temeiurile consemnării sunt următoarele: în cazul în care creditorul este în
întârziere sau debitorul, din motive neimputabile lui, nu cunoaște identitatea sau domiciliul creditorului, bunurile sau
echivalentul lor sunt depuse la bancă sau la notar. Din momentul depunerii, obligația se consideră stinsă. Dacă sunt
predate la oficiul poștal, bunurile se consideră consemnate din momentul predării.
În pofida faptului că există mai multe tipuri de cosemnări, ele au aceleași efecte: consemnarea banilor, a bunurilor
mobiliare este considerată executată și stinge obligația debitorului chiar și în cazul în care bunurile sau echivalentul lor nu
mai pot fi predate creditorului. Consemnarea se efectuează de către notar, bancă sau oficiul poștal de la locul executării
obligației.
Astfel conform art. 74 alin.(1) din Legea cu privire la notariat, persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul
de executare a obligației, în cazurile prevăzute de legislație, primeşte în depozit de la debitori sume de bani şi titluri de
valoare pentru a le transmite creditorului.
Creditorul este informat despre bunurile consemnate și, la solicitare, i se restituie bunurile. Restituirea bnurilor se face
doar cu consimțământul persoanei în al cărei beneficiu au fost depuse sau la expirarea unui termen de 3 ani din momentul
în care creditorul a aflat sau trebuia să afle despre consemnare, sau în conformitate cu art. 74 alin.(3) din Legea cu privire
la notariat: restituirea sumelor de bani şi a titlurilor de valoare către persoana care le-a depus se admite numai cu
consimțămîntul scris al persoanei în al cărei folos s-a făcut depunerea sau în baza hotărîrii instanței de judecată.
Restituirea banilor către creditorii persoane juridice se face prin virament, iar către creditorii persoane fizice, prin
virament sau prin numerar. Dobânzile și alte beneficii aferente sumelor de bani se transmit creditorului, cu excepția
cazurilor când sunt remise debitorului în proprietate.
Reieșind din prevederile art.968 din Codul Civil, debitorul depune un bun la o bancă, la notar sau la oficiul postal.
Totodată, legislația prevede că în cazul când executarea obligației de către debitor este condiționată de executarea
simultană a unei obligații de către creditor, debitorul este în drept să condiționeze eliberarea bunurilor consemnate cu
executarea obligației de către creditor(art. 969).
Un alt moment important este locul consemnării: debitorul este obligat să depună bunurile la locul executării obligației
(art. 970 alin. (1) CC). Cu toate acestea, problema locului executării obligației prevăzut la art.859 CC este reglementată
de norme speciale. Locul consemnării poate fi indicat chiar în lege, în alt act normativ sau în contract.
Dacă locul executării nu este stabilit în actele menționate, executarea se va efectua:
 La locul confecționării sau păstrării bunurilor sau la locul în care transportatorul a adus bunurile din partea
debitorului pentru a fi livrate creditorului, dacă creditorul cunoștea acest loc la momentul nașterii obligației care constă în
transportarea și livrarea de bunuri;
 La biroul notarial în a cărui rază teritorială se află imobilul, în cazul în care obligația constă în transmiterea unui
lot de pământ, a unei clădiri, a altor bunuri imobiliare;
 În cazul obligației pecuniare, la locul aflării persoanei juridice, dacă debitorul este persoană juridică. În ceea ce
privește persoanele fizice, situația este diferită, deoarece, pentru deschiderea unui cont curent este nevoie de acordul

5
persoanei fizice (al creditorului), iar debitorul se află în situația când fie nu cunoaște identitatea creditoruluisau domiciliul
acestuia, fie nu a fost informat de creditor despre schimbarea domiciliului (locul aflării), dacă însă debitorul a fost
informat de creditor că acesta și-a schimbat domiciliul, atunci toate cheltuielile sunt puse pe seama debitorului;
 La domiciliul debitorului (persoană fizică) sau la locul aflării debitorului (persoană juridică), în cazul altor
obligații.
Este important a determina dacă debitorul poate să redobândească bunul consemnat, adică acțiunile sale de a transmite
bunul sunt definitive. Legislația prevede dreptul debitorului de a își redobândi bunul consemnat, însă, în acest caz, nu va
fi degrevat definitiv de obligația sa. Așadar, debitorul își rezervă dreptul de a își redobândi bunul dacă nu a renunțat
expres la el. Declarația de renunțare a debitorului la bunul consemnat este un act juridic unilateral. În caz de renunțare,
debitorul poate numi alți creditori care au dreptul să pretindă la bun. Legislația civilă are o excepție în favoarea
debitorului, și anume, la expirarea termenului general de prescripție și în interiorul acestui termen, dacă creditorul nu și-a
exercitat dreptul de a solicita bunul consemnat printr-o cerere de acceptare a bunului, debitorul poate să ceară restituirea
lui.
Acceptarea bunului consemnat de către creditor este un act juridic unilateral. Pentru acceptare, de către creditor a bunului
consemnat, nu este necesar acordul debitorului. Dacă încă nu a renunțat expres la bun, debitorul va face tot posibilul ca să
îi fie înmânat creditorului.
Legislația în vigoare, inclusiv art.971 alin.(2) din CC, enumeră cazurile când nu se permite restituirea bunurilor
consemnate și anume:
a) Debitorul a renunțat expres, în momentul consemnării, la dreptul de restituire;
b) Creditorul a declarant instituției la care sunt depuse bunurile că le primește;
c) La instituția la care sunt depuse bunurile este prezentată o hotărâre judecătorească definitive prin care
consemnarea este recunoscută legală;
d) Împotriva debitorului a fost intentat un proces de insolvabilitate.
În cazul în care bunul consemnat se restituie debitorului, consemnarea se desființează cu efect retroactiv, adică se
consideră că ea nu a avut loc, iar debitorul va fi obligat să plătească toate dobânzile, penalitățile care reies di obligația
principală. În acest ultim caz, debitorul va fi obligat să suporte cheltuielile de consemnare. Creditorul va fi obligat să
suporte cheltuielile de consemnare dacă va accepta bunul consemnat de la instituția unde a fost depozitat (art. 972 din
CC).
La expirarea a 3 ani din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre consemnare, creditorul pierde dreptul de a
prelua bunul (art.973 CC). În cazul expirării termenului acestui termen, creditorul pierde dreptul de a ridica bunul
consemnat, iar debitorul va fi în drept să îl preia, chiar dacă a renunțat expres la el.

4.Stingerea obligațiilor prin compensare

Compensarea este un mod de stingere a obligațiilor civile care constă în stingerea a două obligații reciproce, pînă la
concurența celei mai mici dintre ele.
Această instituție se caracterizează prin stingerea a doua obligații reciproce, de aceeași natură, între aceleași persoane.
Dacă sunt de valoare egală, ele se sting în întregime, iar dacă sunt de valoare inegală, se sting pînă la concurența celei mai
mici.
Domeniul de aplicare a compensării este cel al stingerii oricăror obligații, independent de izvorul lor, de natura
contractuală sau extracontractuală. Creanța care poate face obiectul compensării este orice obligație.
Pentru stingerea obligațiilor, este necesar ca una dintre părți să facă declarație față de cealaltă parte și să fie întrunite
cumulativ următoarele condiții:
1. Părțile să participe la doua obligații reciproce și de aceeași natură, avînd una față de cealaltă atît calitatea de
creditor, cît și cea de debitor.
2. Obiectul obligației să fie sume de bani sau bunuri de aceeași natură, astfel în cît, înaintea compensării să nu fie
necesar acordul părților de a schimba obiectul prestației.
3. Creanțele trebuie să fie certe, lichide și exigibile.
Condițiile compensării legale după opinia autorilor români:
 Obligațiile să fie reciproce;
 Obiectul creanțelor să fie bunuri fungibile;

6
 Creanțele să fie certe;
 Creanțele reciproce să fie lichide, determinate cu exactitate în valoarea lor;
 Creanțele reciproce să fie exigibile, adică să fi ajuns la scadență.
Termenul de grație nu împiedică compensarea pentru că el reprezintă o favoare acordată de instanța debitorului pînă la
executarea silită a obligației. Compensarea este rezolvită dacă părțile au săvîrșit acte incompatibile cu stingerea prin
compensare a datoriilor reciproce, de exemplu:
 Acceptarea de catre debitor a cesiunii de creanță pe care o face creditorul sau un cesionar;
 Acceptarea de catre unul dintre cei doi creditori a creanțelor reciproce între care a operat compensare legală
urmărește pe celălat și acesta nu-i opune compensarea.
Efectele compensării:
 Stinge creanțele reciproce întocmai ca și plata;
 Ca urmare, se sting și accesoriile, și garanțiile lor, respectiv privilegiile, gajul și ipoteca.
Conform doctrinei sunt 2 tipuri de stingere a obligației prin compensare:
1. Compensarea convențională, care operează prin hotărîre a instanței de judecată;
2. Compensarea legală, care operează în puterea legii.
Compensarea convențională- operează prin convenția părților, dacă sunt întrunite condițiile pentru compensarea legală.
Părțile pot conveni să stingă toate creanțele reciproce, prezente sau viitoare, prin compensare. Această compensare
produce efecte din momentul încheierii contractului de compensare sau, în cazul obligațiilor viitoare, din momentul cînd
ambele vor fi născute. 
Efect- stingerea creanțelor reciproce întocmai ca și plata, și stingerea accesoriilor și garanțiilor acestora.
Compensarea legală(judecătorească)- operează cînd datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri
fungibile.
Efect- stingerea creanțelor reciproce întocmai ca și plata, și stingerea accesoriilor și garanțiilor acestora.
Acest mod de stingere a obligațiilor prezintă o mare utilitate practică pentru ambele părți ale raportului obligațional, și
anume:
 Compensarea este un mod simplificat de esecutare a obligațiilor, evitînd efectuarea a 2 plăți cu cheltuielile,
pierderea de timp și riscurile pe care le presupune orice plată;
 Compensarea asigură egalitatea între cele doua părți, avînd astfel și rolul unei garanții, deoarece creditorul,
compensînd creanța sa împotriva debitorului, care este în același timp și creditorul lui, cu creanța celui din urmă, este
sigur că o va realiza cel puțin pîna la concurența celeilalte.
Conform art.978 din Codul civil, creanța statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția creanței fiscale,
poate fi stinsă prin compensare numai daca obligația trebuie să fie executată față de bugetul care urmează să satisfacă
creanța solicitantului compensării.
Modul de stingere a obligațiilor se întîlnește nu doar în reglementările legislației civile, dar și în reglementările
obligațiilor fiscale. O modalitate de stingere a acestor obligații prin compensare este trecerea în contul restanței a sumei
plătite în plus sau a sumei care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituită. Compensarea se efectuează la inițiativa
organului fiscal sau la cererea contribuabilului, dacă legislația fiscală nu prevede altfel.
În cazul compensării creanțelor cu locuri diferite de executare, este important nu numai stabilirea locului unde se va
executa obligația, dar și determinarea cheltuielilor care urmează a fi suportate de partea care nu poate executa obligația în
locul stabilit. Dacă creanțele trebuie să fie executate în locuri diferite, părțile stabilesc locul de efectuare a compensării,
constatând cheltuielile aferente transmiterii mărfurilor, virării banilor,executării lucrărilor, prestării serviciilor în alt loc.
Art. 979 Cod Civil. Dacă creanțele supuse compensării au locuri de executare diferite, solicitantul compensării este
obligat să repare prejudiciul cauzat celelilalte părți prin faptul că nu poate primi executarea sau nu poate executa
obligația în locul stabilit.
Dacă se compensează mai multe creanțe, părțile pot decide care dintre ele se compensează. Dacă creanțele nu sunt
stipulate în cererea de compensare sau dacă cealaltă parte obiectează fără întîrziere, se aplică regulile priin prioritatea
plăților.
Art. 981. (1) În cazul în care persoana are mai multe creanțe ce pot fi stinse prin compensare, declarația sa de
compensare produce efecte doar dacă în ea sînt indicate care anume creanțe le stinge prin compensare.
    (2) În cazul în care persoana are mai multe obligații ce pot fi stinse prin compensare, se aplică regulile privind
imputația plăților.
7
Conform prevederilor codului civil, se stinge prioritar creanța care a ajuns prima la scadență. În cazul în care creanțele au
devenit scadente concomitent , se stinge în primul rînd datoria a cărei executare este mai împovărătoare pentru debitor.
Dacă crențele sunt la fel de împovărătoare, se stinge mai întîi creanța care oferă creditorului garanția cea mai redusă.

Compensarea în cazul cesiunii de creanță sau preluării datoriei.

 Articolul 656. Compensarea în cazul cesiunii creanţei sau preluării datoriei
    (1) În cazul cesiunii creanţei, debitorul are dreptul să opună noului creditor creanţa sa faţă de vechiul creditor dacă
scadenţa acestei creanţe are loc înainte de primirea înştiinţării despre cesiune, dacă scadenţa nu este indicată sau dacă
executarea poate fi cerută oricînd.
    (2) În cazul preluării datoriei, noul debitor nu are dreptul să opună o creanţă ce aparţine vechiului debitor.
Luând în considerare normele generale privind cesiunea creanță, debitorul are dreptul să opună noului creditor creanța sa
față de vechiul creditor dacă scadența acestei creanțe are loc înainte de primirea înștiințării despre cesiune, dacă scadența
nu este indicata sau dacă executarea poate fi cerută oricînd.
  Articolul 658. Compensarea în cazul fidejusiunii
    Fidejusorul poate opune compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului, dar debitorul nu poate opune
creditorului compensarea datoriei acestuia faţă de fidejusor.
Fidejusorul care a executat obligația prin compensarea a ceea ce creditorul datorează debitorului, are drept de regres față
de debitor în mărimea sumelor achitate creditorului.
Articolul 659. Inadmisibilitatea compensării
    (1) Nu este admisă compensarea creanţelor:
    a) cu termenul de prescripţie expirat; această regulă nu se aplică în cazul în care termenul de prescripţie a expirat
după data la care creanţa al cărei termen de prescripţie a expirat putea fi compensată;
    b) privind repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea sănătăţii sau prin cauzarea morţii;
    c) privind plata pensiei alimentare;
    d) privind întreţinerea pe viaţă;
    e) dacă obiectul prestaţiei este un bun insesizabil;
    f) cînd obligaţia s-a născut dintr-o faptă ilicită intenţionată;
    g) în alte cazuri prevăzute de lege.
  (2) Nu se admite compensarea creanţei exclusă prin contract.

5.Alte moduri de stingere a obligațiilor.

Confuziunea. Remiterea de datorie.
Novația. Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice.
Imposibilitatea fortuită de executare. Art 986-991 Cod Civil.
Confuziunea
Confuziunea este un procedeu legal de stingere a obligațiilor fără executare.
Este o imposibilitate de realizare a prestației, rezultând din împrejurarea că prin deferirea unei moșteniri sau prin
transmiterea între vii calitățile de debitor și de creditor s-au împreunat în aceeași persoană.
Condițiile confuziunii- se aplică tuturor obligațiilor independent de izvorul lor, de natura contractuală sau
extracontractuală, existând fie între persoane fizice, fie între persoane juridice.
În cazul raportului dintre persoanele fizice cât și juridice dispare un subiect al raportului obligațional, și în acest sens
dispare și raportul juridic însuși.
Legislația impune și condiția ca în urma dobândirii și a calității de creditpr sau debitor, datoria și creanța să se găsească în
același patrimoniu și în aceeași masă patrimonială. În caz contrar confuziunea nu operează.
Efectele confuziunii:
Poate să producă efecte pentru creanța integrală sau pentru o parte din ea, așa cum a fost transmisă integral sau parțial.
Când raportul obligațional se stinge integral se sting toate garanțiile și accesoriile sale .
Confuziunea încetează dacă dispare cauza întrunirii în aceeași persoană a celor două calități de creditor și de debitor.
Stingerea obligației prin confuziune va înceta pe motivul că nu întrunește condițiile prevăzute de legislația în vigoare și că
8
persoana care a fost declarată moartă poate să apară ori se va descoperi locul de aflare a acesteia. Desființarea confuziunii
ca urmare a dispariției cauzei care a determinat-o atrage renașterea obliegației inițiale cu efect retroactiv.
Remiterea de datorie.
Este un mod de stingere a obligației care constă în renunțarea creditorului de a își valorifica drepturile izvorând din
creanța pe care o are împotriva debitorului său, renunțare consimțită de acesta din urmă.
Remiterea de datorie este renunțarea gratuită pe care creditorul o face în favoarea debitorului său cu acordul acestuia de a
cere intregral sau parțioal plata creanței sale.
Poate fi cu titlu oneros-având în vedere că ea se face în considerarea renunțării reciproce făcute de către cealalta parte
litigantă sau în considerarea unei alte prestații.
Creditorul poate să nu ceară plata de la debitor dar nu îl poate împiedica să plătească.
Modalitățile și condițiile remiterii de datorie.
Remiterea de datorie este o donație indirectă. Va fi supusă condițiilor de formă și de fond ale actului prin care se
realizează libertatea, remiterea de datorie pentru a fi valabilă, nu va trebui să îmbrace formă autentică, cerută sun
sancțiunea nulității absolute donațiilor directe.
Remiterea de datorie poate fi expresă sau tacită. Astfel, prescripția extinctivă este întemeiată și pe renunțarea tacită a
creditorului de a își valorifica creanța împotriva debitorului său.
Proba remiterii de datorie-remiterea de datorie făcută prin convenția creditorului și a debitorului, deci print-un act juridic
bilateral, va fi dovedită în condițiile de drept comun aplicabile probațiunii actelor juridice.
O dovadă directă și neândoielnică a remiterii de datorie este înscrisul în formă autentică sau simplă scrisă din care rezultă
manifestarea de voință expresă a creditorului de a îl ierta de datorie pe debitor și acceptarea expresă de către debitor a
remiterii de datorie.Această modalitate de realizare a remiterii de datorie a instrumentului ei probator este mai rar intâlnită
în practică.
Cel mai des întâlnită formă tacită de remitere a datoriei și anume prin restituirea voluntară de către creditor a titlului
constatator al creanței debitorului.
Obligația se mai stinge de asemenea print-un contract în care creditorul recunoaște că obligația nu există. Astfel,
remiterea de datorie poate să rezulte dintr-un contract sau dintr-o clauză contractuală, prin care creditorul declară că a
făcut remitere de datorie sau că datoria este achitată, sau că obligația nu există.
Efectele remiterii de datorie:
Remiterea de datorie față de debitorul principal are efecte și față de garanți. Remiterea de datorie stinge datoria pentru
partea codebitorului solidar căruia i-a fost făcută, iar creditorul nu îi va putea urmări pe ceilalți codebitori solidari decât
scăzând din creanța partea celui pentru care s-a făcut remiterea.
Remiterea expresă de datorie făcută debitorului principal atrage degrevarea fideijusorului pentru că nu poate exista o
garanție care să fie grefată pe o obligație principal stinsă.
Remiterea de datorie față de un garant are efecte și față de ceilalți garanți, de exemplu în cazul garanției personale.
Remiterea de datorie produce efecte și față de ceilalți fideijusori.

Novația
Principala trăsătura a novației constă în stingerea unui raport de obligații prin înlocuirea lui cu un alt raport. Trebuie să
existe deci două obligații successive, amândouă valabile, noua obligație fiind diferită de cea inițială fie sub aspectul
părților, fie sub ascpectul datoriei, fie sub aspectul modălității de plată.
Suntem în prezența novației atunci când subiectele raportului juridic obligational înlocuiesc obiectul obligației sau deseori
modul de executare a obligației făcând să înceteze obligația anterioară.
În literature de specialitate se discută asupra categoriilor de novații care sunt:
A) Novații subiectivă:
1. Novație prin schimbare de creditor
2. Novație prin schimbare de debitor
B) Novații obiective:
1. Novații prin schimbare de obiect
2. Novație prin schimbare de cauză
3. Novație prin schimbare de modalități ale creanței.

9
Caracteristicile novației:
1) Este necesară existența unei vechi obligații valabile care urmează a fi stinsă prin novație. Nu se pot constitui
obiect al novației nici obligațiile lovite de nulitate absolute . Dacă este lovită de o nulitate relativă, obligația poate fi
novată deoarece intenția de a nova implică o prealabilă renunțare de invocare a nulității și prin urmare voința de a o
confirma.
2) Trebuie să existe o nouă obligație care să înlocuiască ăe cea anterioară. Nouă obligație trebuie să fi valabilă
deoarece numai prin axistența ei valabilă se stinge vechea obligație să se înfăptuiește novația. Dacă ar fi lovită de nulitate
noua obligație se desființează retroactive și prin urmare novația nu se poate realiza.
3) Între cele doă obligații trebuie să existe o deosebire, un element nou. Structura raportului de creanță trebuie să
sufere anumite schimbări. Acestea pot consta în condițiile care afectează obligația existentă.
Novația se aseamănă cu instituția cesiunii de creanță însă diferența esențială dintre ele ar fi că spre deosebire de cesiunea
de creantă novația se face cu acordul debitorului fara îndeplinirea formalităților față de terți și are ca efect stingerea
obligației debitorului față de creditorul initial și nașterea unei obligații noi față de noul creditor.
4) Părțile trebuie să urmărească realizarea novației prin intenția lor de a nova. Intenția de a nova constituie elemental
essential al novației, voința părților de a stinge raportul obligational initial trebuie să rezulte evident și clar din convenția
lor.
5) O restricție introdusă ca o modificare recentă a fost faptul că la înlocuirea obiectului unei obligații valorile
mobiliare nu pot fi obiectul obligației noi prin care poate fi înlocuita o obligație veche, adică obiectul novației.

Efectele novației sunt duble și anume: un effect extinctiv, adică stingerea obligației inițiale inclusive accesoriile și
garanțiile ei, și un effect creator, adică nașterea unui raport de obligație. Stingerea obligației principale prin novație stinge
și obligațiile accesorii dacă părțile nu au stipulate expres altfel.
Stingerea obligației prin novație produce aceleași efecte ca și plata, obligația novată dispărând cu toate accesoriile sale, iar
drepturile creditorului neputând să derive decât din noua obligație.

Decesul persoanei fizice sau lichidarea persoanei juridice.

Obligația se stinge prin decesul debitorului dacă executarea ei este imposibilă fără participarea personală a acestuia sau
dacă este legată în alt mod de persoana debitorului.
De obicei, obligația nu se stinge cu moartea debitorului ci urmează a fi executată de succesorii lui în drepturi.
Sunt cazuri în care executarea obligației este legată strict personal de debitor, de aptitudinile lui profesionale, în acest caz
suntem în prezența unei obligații legate nemijlocit de calitățile debitorului iar deceul acestuia face imposibilă prestarea
corespunzătoare pe care le-a asumat personal.
Obligația se stinge prin decesul creditorului dacă executarea îi este destinată personal sau dacă este legată în alt mod de
persoana creditorului.

Cu referire la persoana juridică indifferent de calitatea pe care a avut-o persoana juridică în raporturile obligaționale de
debitor sau de creditor contribuie la survenirea stingerii obligației, indifferent dacă obligația are un character personal, din
considerentuș că șichidarea persoanei juridice duce la încetarea activității ei fără a trece prin succesiune la alte persoane.
Imposibilitatea fortuită de executare.
Obligația se poate stinge și prin faptul că executarea ei a devenit imposibilă datorită unui caz fortuit sau caz de forță
majoră deci independent de vreo culpă sau vină din partea debitorului.
Imposibilitatea fortuită de executare este acea cauză de stingere a obligației care se datorează imposibilității fortuite
absolute și perpetue de executare din partea debitorului
Condițiile de aplicare: prevede întrunirea mai multor condiții:
1. Obiectul obligației trebuie să fie un bun individual determinat, de a face, a nu face, nu însă și obligația de a da
bunuri de gen, căci ăn principiu propunerea lor este întotdeauna posibilă.
2. Imposibilitatea fortuită de executare a fi apărut după contractarea obligației, fapt din care reiese că părțile nu au
avut posibilitatea să o prevadă.
3. Imposibilitatea fortuită de executare să aibă un character absolut și perpetuu, nu doar unul temporar, deoarece, în
acest caz efectul nu va consta în stingerea obligației, ci doar în suspendarea executării ei.
4. Sarcina de a dovedi imposibilitatea executării obligației revine debitorului

10
5. Imposibilitatea de executare trebuie să fie întâmplătoare, să nu fie o culpă prezentă a debitorului sau a creditorului
6. Debitorul să nu își fi asumat răspunderea pentru neexecutările survenite din cause fortuite caz în care va trebui să
repare prin echivalent pierderea cauzată de către creditor prin neexecutare.

Efectele stingerii obligației prin imposibilitate fortuită- imposibilitatea fortuită de executare are efecte diverse; avem
de-a face după cum urmează cu o îndeplinire totală sau parțială a condițiilor indicate anterior.
1. Imposibilitatea fortuita de executare stinge obligația principal și garanșiile sale, cu excepția ipotezei de asumare a
răspundrii de către debitor pentru unele cazuri de forță majoră.
2. Imposibilitatea temporară asusoendă executarea obligației doar până la încetarea evenimentului fortuit
3. Dacă imposibilitatea se referă doar la o parte a obligației, atunci efectul extinctiv al acestei clause se extinde doar
la acea parte a obligației.
4. Imposibilitatea fortuita de executare poate să genereze o pierire a bunului, obiect al prestației. În acest caz, în
conctractele translative de proprietate se va aplica teoria riscurilor.
În caazul în care imposibilitatea fortuita de executare a obligației este temporară, obligația nu se stinge, ci executarea
acesteia doar se suspendă pe un anumit termen, luându-se în considerare interesul părților.

11