STATUTUL JURIDIC AL

PERSOANELOR

Artur Tarlapan
Lector universitar,
USM
Noțiunea de persoană. Capacitatea juridică
a persoanei.
Ca o fiinţă umană să poată participa la viaţa juridică,
trebuia să aibă capacitate juridică sau personalitate,
numită caput.
Caput reprezintă echivalentul al capacităţii juridice civile
actuale.
Regula – capacitatea juridică (caput) apare odată cu
naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea
acesteia.
Excepții – infans conceptus (copilul conceput, dar încă
nenăscut) și hereditas iacens (moștenirea neculeasă,
între deschiderea și acceptarea acesteia).
Noțiunea de persoană. Capacitatea juridică
a persoanei.

O fiinţă umană obţine capacitate juridică atunci când se naşte

- vie
- viabilă și
- cu înfăţişare umană.

Capacitatea juridică poate fi deplină sau limitată.

Deplina capacitate juridică (caput) presupune existenţa a două

categorii de elemente:
- de drept - libertatea, cetățenia romană, calitatea de șef de familie.
- de fapt – o vârstă anumită, stare mintală normală, sex masculin.
Noțiunea de persoană. Capacitatea juridică
a persoanei.

Capacitatea juridică limitată a persoanei –

diminuarea fie a elementelor de fapt, fie a
elementelor de drept.
Incapacitate de drept (capitis deminutio):
- capitis deminutio maxima.
- capitis deminutio media.
- capitis deminutio minima.
Noțiunea de persoană. Capacitatea juridică
a persoanei.
Influenţa vârstei asupra capacităţii juridice:
• infantes.
• impuberes infantia maiores.
• puberes minores (minores XXV annis).
• puberes maiores.
Noțiunea de persoană. Capacitatea juridică
a persoanei.
Forme speciale de incapacitate de drept:
- Intestabilitas – imposibilitatea de a fi martor la săvărşirea
diferitor acte juridice şi de a atrage alte persoane pentru a fi
martori la propriile acte juridice.
- Infamia facti (infamia de fapt, turpitudo) – o desconsiderare
a unei persoane din partea societăţii. Se lăsa la libera apreciere
a judecătorului.
- Infamia iuris (infamia de drept, ignominia) – desconsiderare
prevăzută expres prin dispoziţii ale dreptului civil.
infamia immediata
infamia mediata
Statutul juridic al cetățenilor romani.
Cetăţenii romani se bucurau de plenitudinea drepturilor
civile şi politice. Ei dispuneau de următoarele elemente ale
capacității juridice:
• ius commercii – dreptul de a încheia acte juridice
conform ius civile;
• ius conubii – dreptul de a încheia o căsătorie valabilă
conform ius civile;
• ius militiae – dreptul a intra în legiune;
• ius suffragii – dreptul de a alege magistraţii;
• ius honorum – dreptul de a fi ales în calitate de
magistrat.
Statutul juridic al cetățenilor romani.
Numele cetățeanului roman:
• praenomen – determinativul prin care cetăţeanul roman se
individualiza în cadrul societăţii.
• cognomen (poreclă) – determinativul prin care cetăţeanul
roman se individualiza în familie.
• nomen gentilicum – determinativul prin care se desemna
ginta căreia aparţinea cetăţeanul.
• indicaţia filiaţiunii – semnifica prenumele tatălui.
• indicaţia tribală – semnifica cartierul în care cetăţeanul îşi
exercita dreptul de vot.
Numele lui Cicero era: Marcus Tullius Marci filius Cornelia
tribu Cicero.
Statutul juridic al cetățenilor romani.
Dobândirea și pierderea cetățeniei.
Cetăţenia se putea dobândi:
- prin naştere.
- acte ulterioare nașterii: dezrobire, acordare prin
lege, naturalizare, adopţie, sau putea fi acordată unui
străin pentru merite deosebite faţă de statul roman.
Se pierdea cetăţenia prin pierderea libertăţii, inclusiv
prin cădere în prizonierat, prin renunţare la cetăţenia
romană ca urmare a naturalizării în alt stat, prin
condamnare la exil
Statutul juridic al latinilor și peregrinilor.

Latinii ocupau o poziţie intermediară între

cetăţeni şi peregrini.
Cunoaștem:
- Latinii vechi (veteres) – aveau ius commercii,
ius conubium, ius suffragii.
- Latinii coloniari – aveau ius commercii.
- Latinii iuniani - sclavii dezrobiţi fără forme
solemne. Trăiesc liber, dar mori sclavi.
Statutul juridic al latinilor și peregrinilor.
Peregrini erau consideraţi persoanele care nu erau
nici cetăţeni romani, nici latini.
Erau cunoscute două categorii de peregrini:
• peregrini obişnuiţi – locuitorii cetăţilor
nedistruse de romani sau a celor cetăţi care
aveau un tratat de alianţă cu romanii. Utilizau
ius gentium.
• peregrinii deditici – locuitori ai cetăţilor care s-
au opus romanilor.
Statutul juridic al sclavilor și dezrobiților.
Jurisconsultul clasic Florentinus definea sclavia ca o
instituţie a ius gentium, în baza căreia cineva era supus
puterii străine.
Izvoarele sclaviei:
- prizonierat. La întoarcere cetățeanul roman își
redobândea capacitatea și drepturile pierdute (ius
postliminium).
- prin naștere de la o sclavă. Dacă sclava, într-o oarecare
perioadă de la concepţie până la naştere, era liberă,
atunci şi copilul se năştea liber.
- în baza unor prevederi ale dreptului civil, ca sancțiune.
Statutul juridic al sclavilor și dezrobiților.
Sclavii nu erau consideraţi persona, nu erau subiecte de drept. Ei
erau considerați bunuri (instrumentul vocale).
La sfârşitul epocii republicane sclavilor li s-a recunoscut o anumită
capacitate juridică – peciuliul sclavului.
Sclavul putea încheia acte juridice pentru stăpân:
- din proprie inițiativă – caz în care putea doar dobândi bunuri
pentru stăpân, nu și a-l obliga.
- la indicația stăpânului - caz în care putea atât dobândi bunuri
pentru stăpân, cât și a-l obliga.
- în cadrul administrării peculiului – caz în care putea obliga
stăpânul în limita valorii peculiului.
- în cadrul administrării unui comerț terestru sau maritim - caz în
care putea obliga stăpânul nelimitat.
Statutul juridic al sclavilor și dezrobiților.
Dezrobitul avea statut de om liber față de toţi
membrii societăţii romane, însă faţă de fostul stăpân
dezrobitul continua să se afle într-o stare de
dependenţă. Fostul stăpân era numit patron, iar
dezrobitul – libert.
Formele dezrobirii. Solemne:
• vindicta.
• censu.
• testamento.
Nesolemne: inter amicos, per epistulam.
Statutul juridic al sclavilor și dezrobiților.
Obligațiile dezrobitului față de patron:
• obsequium.
• operae.
• bona.
Statutul juridic al colonilor.
Colon – mic arendaş de pământ, care era liber din punct
de vedere juridic, însă era dependent din punct de vedere
economic de proprietarul pământului. Categorii:
- coloni voluntari - preluau benevol pământurile în
arendă.
- coloni siliţi.
În sec. IV e.n. colonilor i-a fost interzisă părăsirea
pământului arendat, iar proprietarilor de pământuri i-a
fost interzisă înstrăinarea pământurilor separat de colonii
care se aflau pe acesta. Colonii au devenit „sclavi ai
pământului”.
Persoana juridică.
Persoana juridică nu este o persoană existenţă în realitate, ci doar o
persoană imaginară, care se consideră a fi subiect de drepturi şi
obligaţii.
Persoana juridică poate participa doar la raporturi juridice cu
caracter patrimonial.
Legea celor XII Table admitea crearea persoanelor juridice în mod
liber, cu posibilitatea neîngrădită de a aproba orice statut al
persoanei date, cu condiţia ca prevederile statutului să nu
contravină normelor de drept public.
Iulius Caesar a dizolvat toate colegiile, cu excepţia celor din epoca
veche. Împăratul August a promovat o lege prin care nici o
corporaţie nu putea fi creată fără acordul prealabil al senatului şi al
împăratului.
Persoana juridică.
Categorii de persoane juridice:
- statul roman, în raporturile juridice civile numit aerarium sau
fiscus.
- civitas, municipium, colonia - uniunile politice în limitele
teritoriului de stat.
- curiile municipale (ordo decurionum, curia).
- legiunile.
- societăţi ale diferitor meseriaşi, meşteşugari (collegia
pistorum, fabrorum, naviculariorum), precum şi societăţile
de publicani (societas publicanorum).
- colegiile de pontifi (collegium pontificum) şi societăţile
religioase ale cetăţenilor.