Contractul reprezinta un accord incheiat intre doua sau mai multe persoane (fizice sau

juridice), din care decurg anumite obligatii.

Incheierea acestor tipuri de acorduri scrise reprezinta un proces prin care este necesara
verificarea clauzelor stabilite inainte de incheierea contractului, in vederea respectarii intocmai a
conventiei in care cele doua persoane s-au angajat pentru a o respecta pana la capat.
Rezolutiunea si rezilierea contractelor poate avea loc numai in cazul in care obligatiile
stipulate in contract nu au fost respectate de una din partile semnatare contractelor sinalagmatice.
Potrivit art. 1549 Cod Civil, în cazul în care, fără justificare, debitorul nu execută
contractul, iar creditorul nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, acesta din urmă
(creditorul) are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-
interese, dacă i se cuvin.
Rezoluțiunea contractului este sancțiunea care poate interveni în cazul neexecutării, de
regulă, culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract (în principiu, sinalagmatic) cu executare
uno ictu, constând în desființarea retroactivă a acestuia; care nu apare in momentul in care
neexecutarea nu are un impact major. Asadar contractele cu executare dintr-o data nu sunt cele
care se executa continuu, ci sunt cele executate instantaneu.
Rezilierea contractului este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării, de
regulă, culpabile a unei obligații izvorâte dintr-un contract (în principiu, sinalagmatic) cu
executare succesivă, constând în desfacerea contractului respectiv (numai pentru viitor); este
folosita numai in momentul in care sanctiunea este aplicata, fiind utila pentru situatiile care se
vor intampla in viitor. Asadar, aceste tipuri de contracte presupun ca executarea sa aiba loc in
mai multe etape esalonate.

Printre motivele contractuale comune care dau angajatorului dreptul de a rezilia se afla si:
 Suspendarea unui antreprenor care nu respecta o continuitate in activitatea pe care acesta o
desfasoara abandonandproiectul/ lucrarea respective/ respective;
 Eșecul unui antreprenor de a intreprinde actiunile necesare demararii proiectului în mod
regulat și cu constiinciozitate / cu disciplina necesară;
 Un refuz de a respecta o instrucțiune prin care se solicită Antreprenorului să îndepărteze
lucrări/bunuri care nu sunt în conformitate cu contractul/neremedierea defectelor;
  Subcontractare fara prevenirea angajatorului cu privire la aceste aspecte care pot influenta
direct atributiile/ obligatiile angajatului fata de angajator
 Neasigurarea garanției cerute de contract, cum ar fi o garanție de performanță.

Felurile rezolutiunii.
- Unilaterala
Are loc prin notificarea scrisa a debitorului sau cand debitorul se afla de drept in intarziere sau
cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere. Notificarea este
irevocabila de la data comunicarii catre debitor, adica creditorul nu se mai poate razgandi.
- De plin drept
Pactul comisoriu reprezinta o clauza contractuala expresa prin care partile stabilesc o metoda de
rezolutiune fara interventia instantei; acesta trebuie sa prevada expres obligatiile a caror
neexecutare atrag rezolutiunea sau rezilierea contractului. Daca are loc neexecutarea stipulata
prin pact comisoriu, rezolutiunea se produce de plin drept. Partile pot prevedea sau nu in pactul
comisoriu daca mai este necesara (gr. 1) sau nu mai este necesara (gr. 2) punerea in intarziere a
debitorului.
- Judiciara
Pronuntata de instanta de judecata, fiind sesizata printr-o actiune in rezolutiune. Efectul esenţial
al hotărârii judecătoreşti prin care a fost pronunţată rezoluţiunea este desfiinţarea retroactivă a
contractului. Termenul de prescriptie este de 3 ani.

Regula generala: Riscul contractului ramane in sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar

daca proprietatea a fost transferata dobanditorului; dupa pieirea fortuita, el trebuie sa restituie
prestatia pe care a primit-o. Ca exceptie, creditorul pus in intarziere preia riscul pieirii fortuite a
bunului; nu se poate libera nici daca ar demonstra ca bunul oricum ar fi pierit daca il preda la
timp (art. 1274 NCC).
Cazul fortuit si forta majora sunt evenimente imprevizibile si insurmontabile; forta majora
poate fi numai un eveniment extern (cutremur, razboi etc.), insa cazul fortuit, chiar daca nu a fost
cauzat de parte, poate deriva si din contract, adica are si element intern. Forta majora include
cazul fortuit, nu si invers. Mai este cauza exoneratoare de raspundere si fapta victimei sau a
tertului cu caracteristicile cazului fortuit, insa numai daca potrivit legii sau contractului, cazul
fortuit este exonerator de raspundere. In plus, cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar
exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l repare, cu exceptia exercitarii abuzive a acestuia.
Ambele au aceeasi consecinta: imposibilitate fortuita de executare a obligatiilor contractuale.
Stingerea fortuita a obligatiei va exonera de raspundere o parte, iar cealalta va suporta riscul
contractual. Debitorul, pentru a nu raspunde, trebuie sa nu fi fost pus in intarziere; daca a fost
pus, va raspunde pentru orice pierdere, cu exceptia cazului fortuit care il libereaza si de
executarea obligatiei sau cand nici creditorul nu ar fi putut beneficia oricum de executarea
obligatiei din cauza evenimentelor; debitorul poate raspunde si aici daca si-a asumat
riscul. Trebuie retinut ca in materie contractuala riscul se transfera odata cu bunul, nu cu dreptul.
Riscul pieirii fortuite trece de la vânzător la cumpărător odată cu bunul material, adică odată cu
remiterea materială a bunului, nu cu dreptul de proprietate.