Curs 21

Neexecutarea contractului comercial

Dacă se ajunge la termen și una dintre părți nu isi execută obligatiile iar neexecutarea
nu este justificata (de ex., se invoca exceptia de neexecutare, adica cealalta parte in mod
culpabil nu si-a executat anterior obligatia sa; cazul de forta majora, etc.), creditorul are doua
optiuni: sa ceara executarea silita in natura (dar numai daca are deja un titlu executoriu, de ex.
contractul a fost incheiat in forma autentica) sau trece la executarea prin echivalent
(răspunderea civila contractuala).
Pentru a invoca raspunderea contractuala (inclusiv prin a cere ajutorul justiției), partea
(creditorul) care nu este in culpa trebuie să puna în întârziere debitorul in culpa. Punerea in
întârziere apare in situația in care, la termen, debitorul obligației nu a executat de buna voie.
Spre deosebire de vechiul cod comercial, care prevedea ca in materie de obligații comerciale
debitorul este de drept in întârziere, Codul nou civil stabilește, ca regula, ca punerea in
întârziere nu operează automat (a se vedea art. 1522 C.civ.). Regula este ca punerea in
întârziere este rezultatul unei proceduri. Ca principiu, aceasta procedura presupune
indeplinirea, alternativ, a unuia din cele doua acte: notificarea scrisa a debitorului sau
cerere de chemare in judecata. Daca o face direct prin cererea de chemare in judecata,
art.1522 prevede ca instanța va acorda un termen rezonabil debitorului pentru a executa. In
aceasta perioada, creditorul poate cere despăgubiri, poate pretinde un prejudiciu, dar nu poate
folosi nici un mijloc de realizare a creantei sale si/sau rezilia contractul, debitorul fiind
protejat in aceasta perioada. Daca dupa expirarea perioadei de gratie debitorul nu plateste sau
deja a informat creditorul ca nu va plati, acesta poate exercita toate drepturile pe care le are
pentru a incasa creanta. Aceasta este situația punerii in întârziere de drept comun.
Excepția: contractul sau legea prevăd punerea in întârziere. Prin contract, părțile,
folosind o formulare clara, pot deroga de la aceste prevederi. Se ajunge astfel in situația, ca la
ajungerea la termen, in baza contractului, debitorul sa fie de drept pus in întârziere (art. 1523
(1) C.civ.). Acest lucru înseamnă ca, din acel moment, creditorul poate folosi toate mijloacele
pe care le dau legea sau contractul pentru a incasa ce i se datorează si eventuale prejudicii; nu
mai exista nicio amanare care sa protejeze debitorul in culpa.
In materie comercială, avem o punere in intarziere ope legis pentru o situatie specifica,
anume obligatia debitorului consta in plata unei sume de bani, asumată în exercițiul

1
Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea Bucuresti. Este interzisa
reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod acestui curs sau parti din el.
1
activității unei întreprinderi (art. 1523 (2) lit.d) ). Si in comercial se aplica celelalte cazuri
legale de punere de drept in intarziere, daca sunt indeplinite oricare din celelalte conditii ale
art. 1523 (2) C.civ. (conditii aplicabile insa si obligatiilor civile). Exista si o aplicație
particulara a punerii de drept in intarziere, in art. 1725, care are in vedere vânzarea
mobiliara. In acest ultim caz, debitorul care este pus de drept in intarziere este numai
cumparatorul, inclusiv in cazul in care nu a preluat bunul (alaturi de situatia in care nu a platit
pretul la termen).
Punerea in intarziere este primul moment procedural, atat in cazul executarii silite in
natura, cat si in cel al executarii prin echivalent.

În același timp, creditorul, indiferent că debitorul este de drept în întârziere sau a fost
pus in intarziere, are obligația generică în baza art. 1534 alin. (2) să facă ceea ce este
rezonabil (standardul de comportament impus de lege insa este destul de jos: „minima
diligenta”) astfel încât să reducă pe cât posibil pierderile debitorului. Creditorul nu trebuie
să profite de reaua-credință a debitorului pentru a se îmbogăți.

Cu privire la prejudiciul pe care îl poate cere creditorul care nu este in culpa, el este
cel previzibil la momentul încheierii contractului, cu excepția cazului în care debitorul este în
culpă gravă sau neexecutarea este cu intenție, cand poate fi acoperit si prejudiciul imprevizibil
(art. 1533 C.civ.). Dar și în acest din urmă caz prejudiciul nu poate să cuprindă decât ceea ce
este consecința directă și necesară a neexecutării obligațiilor. În alte sisteme de drept, există
permisa acoperirea și a prejudiciului indirect (cel care o conexiune îndepărtată cu fapta). Dar
chiar si in dreptul romanesc sfera prejudiciului direct a fost extinsa de NCC (art. 1385),
deocamdata numai în materia răspunderii civile delictuale, de la pierderea suferita de victima
la câștigul pe care l-ar fi putut obține în condiții obișnuite și a fost lipsit de el, precum si la
impactul material al pierderii unei șanse de câștiga ceva sau evita o paguba.

Răspunderea civila contractuala

Deosebirile dintre răspunderea delictuala si contractuala sunt nesemnificative sub

imperiul noului C. civ. Si in materia raspunderii civile contractuale comerciala se aplica
aceleași reguli de baza (legătura de cauzalitate, prejudiciu, reparare integrala etc)
Ceea ce este important:

2
 1. Previzibilitatea prejudiciului: regula este ca debitorul răspunde numai pentru ceea
ce a prevăzut sau putea sa prevadă la momentul încheierii contractului (art. 1533). Exceptia:
raspunde si pentru ce nu a putut sa prevada ca prejudiciu cauzat de neexcutare la momentul
incheierii contractului, insa extindere prejudiciului este o sanctiune pentru neexecutarea cu
intentie sau din culpa grava. Daca prejudiciul efectiv putea fi limitat de creditor prin acțiuni
rezonabile, dar nu a făcut-o si din cauza asta prejudiciul a crescut, debitorul nu poate fi ținut
pentru aceasta marire a prejudiciului (art 1534 alin (2) – text imperativ - nu poți sa derogi de
la el prin contract).
2. Cumulul daunelor interese: discutia apare in cazul in care daunele interese au fost
cuantificate anticipat, prestabilite de către parți printr-o clauza penala si ulterior se pune
intrebarea daca pot fi cumulate cu alte daune interese care provin din aceeasi fapta si legatura
de cauzalitate. Situația practica este aceea in care clauza penala nu a fost atent structurata,
astfel încât se constata ulterior, când are loc neexecutarea contractului, ca de fapt valoarea
prejudiciului este mai mare. Dreptul romanesc a rămas partial in linia tradiționala, si
anume, ca principiu, daca părțile au ales sa-si cuantifice prejudiciul printr-o clauza
penala, atunci poate fi acordata numai suma respectiva, fara ca creditorul sa fie tinut sa
dovedeasca un prejudiciu (art.1538 (4) ). Ca regula, clauza penala nu poate fi cumulata
cu alte despăgubiri. Desigur, aceasta situatie este diferita de cumulul daunelor compensatorii
(care cuantifica prejudiciul atunci cand este cert ca nu se va mai executa obligatia in natura)
cu daunele moratorii, lucru posibil pentru ca cele categorii de daune au naturi diferite. Diferita
si de situatia interzicerii cumulului daunelor compensatorii incluse intr-o clauza penala cu
executarea in natura a obligatiei.
In schimb, clauza de penalitati de intarziere (daune moratorii penale) poate fi cumulata
cu executarea in natura (art. 1539). Daca ai o clauza penala care acopera prejudiciul cauzat de
întârziera executarii contractului (daune moratorii), in mod normal cuantifici cat il va costa pe
creditor faptul ca nu se va executa obligația fata de el. Premisa este ca obligatia se va executa
in cele din urma. Insa nu se pot cumula daunele moratorii stabilite prin contract (clauza
de penalitati de intarziere) cu alte daune moratorii care pot fi determinate suplimentar
ca urmare a neexecutarii la timp.
De la aceasta regula, a interzicerii cumulului, exista doua exceptii:
- situatia executării cu întârziere a obligațiilor bănești – in acest caz daunele moratorii
pot fi convenite fie prin clauza penala, fie prin lege (ele se numesc dobanzi legale
penalizatoare in cadrul OG 13/ 2011). Art. 1535 permite in acest caz cumulul clauzei
penale cu alte penalitati de intarziere astfel incat sa fie acoperit integral prejudiciui

3
suferit, dar numai daca nivelul dobanzii penalizatoare conventionale este mai mic decat
nivelul dobanzii penalizatoare legale (este posibil astfel ca in final penalitatea de
intarziere platita efectiv sa depaseasca nivelul dobanzii legale penalizatoare).
- (aparenta exceptie) – in cazul obligatiilor de a face, dobanzile legale penalizatoare
pot fi cumulate cu alte daune moratorii, daca creditorul dovedeste ca prejudiciul este mai
mare. Insa, daca exista o clauza de penalitati de intarziere, ea nu poate fi cumulata cu alte
daune moratorii (art. 1536).
Pana acum am vazut ca, in general, valoarea clauzei penale nu poate fi marita dupa ce
s-a produs evenimentul contractual. Insa intotdeauna valoarea clauzei penale poate fi
micsorata (art. 1541), numai de catre instanta in condițiile limitative prevăzute in art.
1541:
- primul caz: executarea in parte a obligației principale de către debitor, executare care
a profitat creditorului. Cu alte cuvinte, la momentul stabilirii clauzei penale părțile au avut in
vedere o neexecutare totala, ipoteza care nu se verifica la momentul activarii clauzei.
- al doilea caz: penalitatea stabilita de părți este vădit excesiva in raport de ceea ce
părțile puteau sa prevadă la momentul încheierii contractului. Aceasta solutie este preluata din
dreptul anglo-saxon. Acolo, instanțele au creat dreptul de a modera cuantumul clauzei penale
pe baza teoriei ca scopul principal al acestei clauze este de a cuantifica prejudiciul, nu de a fi
o pedeapsa. Daca funcția de cuantificare este excedata de caracterul punitiv al clauzei
penale, va fi moderata in jos de judecător. Înainte de Codul civil nou, vechiul Cod nu
permitea in niciun fel modificarea clauzei penale. Totuși, au existat izolat, mai ales in practica
arbitrala, decizii prin care, pe baza echitații sau pe baza teoriei abuzului de drept, au fost
reduse clauze penale si uneori, Curtea de Apel Bucuresti a menținut aceste solutii arbitrale.
Interesant este ca tot in baza VCC avem o decizie a curții de apel Cluj din 2015 care, in
esența, spune același lucru ca actualul Cod civil (instanta judecand un caz unde legea
aplicabila era VCC). Instanța a spus ca nu este permis ca societatea de leasing sa primeasca
intreaga despagubire prevazuta de clauza penala, deoarece clientul societatii – locatarul -
executase in mare masura obligatia respectiva. Ceva va primi societatea de leasing, dar nu
suma foarte mare prevăzută in contract in clauza penala. In acest caz, instanța a făcut referire
la echitate.

Legea speciala (fata de C.civ.) privind reglementarea daunelor care pot fi cerute
pentru neexecutarea obligațiilor bănești – OG nr. 13/ 2011

4
 - Terminologie specifica OG 13/2011 – dobânda remuneratorie si cea penalizatoare -
poate crea confuzii (cei doi termeni au alt inteles decat daune compensatorii si daune
moratorii). Dobanda remuneratorie si respectiv cea penalizatoare pot fi la randul lor legale sau
conventionale (clauze penale).
Dobânda remuneratorie cuantifica folosința banului de catre debitorul obligatiei
de plata a sumei banesti, nu compensează pierderea creditorului pentru neexecutarea la
termen (este pretul folosirii banilor altuia pe care debitorul il plateste creditorului care la un
moment dat va trebui sa primeasca inapoi acei bani). Dobanda remuneratorie NU
REPREZINTA DAUNE INTERESE. De ex., dobanda pe care o primiti la un depozit
bancar este dobanda remuneratorie.
In schimb, dobanda penalizatoare cuantifica pierderea pe care o sufera creditorul
din nefolosirea banilor (costul sau pentru ca nu a primit la scadenta banii pe care ii astepta).
Contractul de împrumut cu o banca: pe perioada in care ați luat împrumut plătiți o suma de
bani ca dobânda, pe langa obligatia ca la anumite termene/ termen sa restituiti intreaga suma
imprumutata (principalul). Aceasta e dobânda remuneratorie. Daca se întârzie plata dobanzii/
restituirea unei transe de imprumut, dobânda creste procentual fata de nivelul dobanzii
remuneratorii. Aceasta dobanda suplimentara este dobânda penalizatoare. Din perspectiva
terminologiei Codului civil, dobanda penalizatoare este o dauna moratorie. Ce se
intampla daca debitorul nu ramburseaza/ plateste niciodata suma de bani datorata? In acest
caz, plata dobanzilor penalizatoare nu reprezinta o executare prin echivalent. Creditorul va
trebui sa treaca la executarea silita prin echivalent (raspunderea contractuala). Executarea
asupra garantiilor ar putea fi calificata, in functie de circumstantele executarii, ca o executare
silita prin echivalent.
- Regulile prevazute de OG 13/ 2011:
a) Părțile sunt libere sa stabilească in convenția dintre ele, scadentele de plata si
dobânda (remuneratorie si/sau penalizatoare). Exista o limitare in cazul contractelor de natura
civila, contracte in care niciuna din părți nu este întreprindere. Acolo dobânda pe care părțile
o pot stabili nu poate depăși un anumit nivel din dobânda legala (maxim 50%/ an fata de
dobânda legala – dobânda legala este cea stabilita de BNR, ca dobanda legala
remuneratorie sub forma ratei dobanzii de referinta, respectiv ca dobanda legala
penalizatoare care reprezinta dobanda legala remuneratorie plus 4%/an).
In contractele comerciale, părțile pot stabili orice nivel al dobânzii (dobânda
remuneratorie si dobânda penalizatoare). Nu exista nicio limita pe care legea sa o
prevada. Aici e important de reținut ca legea nu interzice cămătăria, adica practicarea

5
unei dobânzi remuneratorii excesive. Cămătăria există ca încălcare a legii numai când
legea plafonează dobânda remuneratorie, in relațiile dintre comercianți dar mai ales
cand debitorii sunt persoane fizice (ceea ce nu este cazul momentan).
b) Capitalizarea dobânzii
Avem, pe de o parte dobânda remuneratorie care trebuie plătită la anumite intervale de
timp. Ce se întâmpla daca nu e plătită la scadenta? Se poate aplica o dobânda penalizatoare,
pana când va plătita. Dar dobanda penalizatoare poate fi si capitalizata, la fel si cea
remuneratorie (pentru regulile diferite in cele doua cazuri, vz. mai jos). Capitalizarea dobanzii
nu este o sancțiune. Înseamnă ca natura ei se transforma din remunerare a folosirii banilor
(sau a lipsei de folosinta) in suma principala. Dupa capitalizarea dobanzii, la suma astfel
capitalizata se aplica dobânda remuneratorie si daca se întârzie plata ei la scadentă, se aplica
si dobânda penalizatorie.
Capitalizarea este nerestrictionata in ceea ce privește dobânda remuneratorie (art. 8
alin. (3) ). In ceea ce privește dobânda penalizatoare, legea spune ca se pot capitaliza si
dobânzile penalizatoare, dar numai daca nu au fost plătite cel puțin 1 an de zile si se stabilește
capitalizarea lor in baza unei convenții speciale incheiate dupa scadenta lor, si nu anticipat la
momentul încheierii contractului (art. 8 alin. (2) ). Acordul privind capitalizarea dobanzii
penalizatoare poate avea loc numai după momentul la care trebuia sa fie plătita si nu a fost
plătita, pentru a preveni speculația. Exista anumite situații in care aceasta restricție nu se
aplica insa, pentru ca asa prevede o lege speciala, cum este cazul legislației bancare.

Lege speciala (fata de C.civ.) privind executarea obligatiilor de plata a sumelor de

bani intre comerciantii profesionisti si intre acestia si autoritati publice / entitati juridice
controlate de acestea - Legea nr. 72/2013
- Transpune o directiva europeana (2011/7/UE). Aceasta legislatie nu e noua, ea exista
într-o alta forma si in anii 1990. Scopul acestei legislatii: părțile dintr-un raport comercial sa
nu depășească un anumit termen cu privire la plata sumelor banesti, descurajand astfel
intarzierea excesiva a platilor si blocarea circuitului economic. Sub rezerva celor aratate in
continuare, nu contează natura juridica a relației dintre ele, in ce industrie funcționează,
singura conditie este ca in baza acelui raport juridic o parte sa datoreze alteia plata unei sume
banesti. Daca nu plătești in termenul maxim prevazut de lege (sau mai devreme, daca partile
au convenit astfel), atunci legea spune ca vor trebui plătite despăgubiri. Nu se aplica relatiilor
dintre comercianti si consumatori.

6
 Necesitatea acestei legi a pornit de la ce se intampla in practica. In situația in care ai o
negociere cu o parte mai puternica, aceasta poate sa impună anumite reguli privind plata (de
ex., te plătește într-un termen de 60 de zile de la momentul aprobării facturii, iar aprobarea
poate sa fie când vrea ea). Prin adoptarea acestei legi, partea mai puternica nu se poate folosi
de puterea sa pentru a impune un termen de plata nerezonabil.
Exista doua tipuri mari de plăti avute in vedere de lege:
1. Plăti intre creditori si debitori comercianti profesioniști, persoane de drept privat
2. Plăti intre debitori-autorități publice (sau entitati juridice de drept public controlate
de acestea) si creditorii lor comercianti profesioniști.
Ca natura juridica a creanțelor, legea se refera la creanțe care constau într-o suma de
bani rezultand din livrarea unei marfi sau prestarea unui serviciu. Nu se aplica de ex. in
relațiile financiare (intre bănci).
Legea se refera la dobanzile penalizatoare (in intelesul dat de OG 13/ 2011) si
spune de la ce moment curg aceste daune. Dar nu reglementeaza nivelul acestor daune (cu
exceptia interdictiei de a fi abuzive), ci obligatia de a fi plătite de la scadenta. Daca termenul
de plata nu este prevazut in contract, scadenta conform legii de la care curge dobanda
penalizatoare este in mod normal 30 de zile de la data la care s-a primit factura (pretului
pentru livrarea marfii) de către debitorul plății si daca nu se poate stabili data primirii facturii,
atunci termenul de 30 zile curge de la data livrării (in cazul marfurilor, este data receptiei) sau
prestatii serviciului. Daca se depășește acest termen (care este un termen de gratie legala, de la
care partile pot deroga prin contract), atunci automat apar dobânzi penalizatoare.
Cat priveste termenul de plata propriu-zis al livrarii marfii/prestarii serviciului, legea
impune o limitare: regula este ca plata trebuie făcută in termen de maxim 60 de zile de la
momentul la care este datorata, regula de la care insa partile pot deroga prin contract (in
sensul cresterii sale) dar numai daca derogarea nu este abuziva in sensul art. 12 si urm.
Termenul de 60 de zile poate fi interpretat ca fiind de recomandare, nu exista sancțiune
speciala daca se depaseste acest termen prin contract, mai putin cand depasirea este
considerata abuziva.
Daca citești corelat ambele prevederi, un creditor al plății (cand nu exista reglementare
contractuala) trebuie sa primească plata la 30 de zile de la primirea facturii/ livrarea
marfurilor ori prestarea serviciilor, dupa care debitorul va plati dobanzi penalizatoare. Plata
in acest caz trebuie facuta cel mult in 60 zile de la primirea facturii / livrare. Daca se
reglementeaza contractual termenul de plata, el poate depasi 60 zile numai exceptional, cand

7
depasirea nu este abuziva. Dupa depasirea acestui termen contractual de plata, curg dobanzi
penalizatoare.
Ceea ce e interesant este ca prin art. 9 din lege se permite creditorului ca acesta
sa recupereze toate cheltuielile pe care le suporta pentru incasarea creanței, daca
aceasta nu a fost plătită la timp de către debitor. In opinia mea, aceste cheltuieli se adauga
la dobanda penalizatoare, fara a fi vorba insa de cumulul daunelor interese in sensul discutat
anterior (fiind vorba de cheltuieli cu executarea, nu de daune moratorii).
Pentru a descuraja partea puternica sa isi impună vointa, art. 12 si urm. interzic
clauzele abuzive in stabilirea termenelor de plata, nivelului dobanzii penalizatoare sau al
daunelor interese suplimentare (se poate argumenta ca indirect, per a contrario, legea
permite cumulul dobanzilor penalizatoare cu daune suplimentare pentru acoperirea integrala a
prejudiciului, cu conditia ca acestea sa nu fie stabilite prin clauze abuzive). Astfel, orice
clauza care in mod vadit inechitabil îl favorizează pe debitorul platii in dauna creditorului in
legatura cu unul din cele trei elemente de mai sus, este abuziva si lovita de nulitate absoluta.
Art. 13 prevede criterii generale, in mod exemplificativ, pentru determinarea caracterului
abuziv al unei astfel de clauze. Art. 14 califica anumite forme de clauze ca fiind abuzive prin
ele insele. De exemplu, clauza stabilește in sarcina creditorului un termen suspensiv pentru
emiterea sau primirea facturii, in favoarea debitorului plății (clauza lovita oricum de nulitate
in baza art. 5 (3) ). Sau clauza care impune creditorului o obligație de punere in întârziere a
debitorului platii pentru a incepe curgerea dobanzilor penalizatoare (care ar fi oricum ilegala
pentru ca ar incalca art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ.).