Curs 09.12.

2020 
Nu  trebuie  confundată  situația  în  care  partea  renunță  la  decădere  și  cea  n 
care  partea  nu  invocă  excepția  decăderii  dintr-o  omisiune.  Renunțarea  la 
drept  reprezintă  o  convenție  făcută  de  părți  în  proces.  Uneori  este  necesare 
ca  renunțarea  la  drept  să  îmbrace  anumite  forme.  Modificare  cererii  de 
chemare  în  judecată  poate  fi  făcută  și  peste  termenul  prevăzut  de  lege,  dar 
numai cu acceptul expres al părților.  
 
O  altă  situație  în  care  nu  intervine  decăderea  este  cea  în  care  partea  care  a 
formulat  actul  în  afara  termenului  arată  că  a  fost  împiedicată  din  motive 
temeinic  justificate  de  la  a  face  actul  în  termen.  Aceasta  nu  constituie  o 
apărare,  ci  este  necesară  fprmularea  unei  cereri  de  repunere  în  termen 
pentru a valorifica aceste motive temeinic justificate, conform art.185 din CPC.  
 
Această  cerere de repunere în termen trebuie făcută în termen de 15 zile de la 
data  la  care  a  încetat  cauze  ce  a  împiedicat  partea  de  la  a  face  actul  de 
procedură.  Mai  mult,  partea  trebuie  să  formuleze  chiar  actul  de  procedură 
neefectuat  în  termen.  Prin  urmare,  nu  se  acordă  un  alt  termen,  ci instanța se 
va  pronunța  asupra  cererii,  iar,  dacă  o  admite,  va  respinge  excepția  de 
decădere  validând  actul,  iar  dacă  o  va  respinge,  va  admite  corelativ  excepția 
decăderii și va constata tardivitatea actului, 
În  cazul  căilor  de  atac,  cererea  de  repunere  în  termen  se  exercită  în  același 
termen  prevăzut  pentru  calea  de  atac  cu  pricina.  Asupra  cererii  se  pronunța 
instanța  care  trebuie  să  se  pronunțe  și  asupra  actului  neexercitat  în  termen. 
Dacă  avem  o  cerere  de  depunere  a  întâmpinării,  cererea  din  prima  instanța 
va fi cea competentă.  
 
Trebuie  clarificat  ce  înseamnă  motivele  temeinic  justificate.  Acestea  nu 
trebuie  să  constea  în  forță  majoră  sau  caz  fortuit,  deci  nu  ne  plasăm  într-o 
zonă  ce  se  află  mai  presus  de  voința  părților,  ci  trebuie  să  ne  raportăm  la  un 
comportament obișnuit, diligent. 
 
Nu  sunt  aspecte  justificate  acelea  precum  vacanța judecătorească, concediul 
de odihnă, faptul că o persoană a plecat să lucreze în străinătate etc. 
 
Regimul  de  invocare  a  decăderii  operează  acea  distincție  dintre  nrmele  de 
ordine  publică  și  normele  de  ordine  privată.  Dacă  normele  sunt  de  ordine 
publică,  oricare  dintre  părți  poate  invoca  decăderea,  precum  și  instanța  din 
oficiu, în orice fază a procesului, dacă legea nu prevede altfel.  
 
În  ceea  ce  privește  termenele  instituite  prin  norme  de  ordine  privată,  numai 
partea  potrivnică  ar  putea  să  invoce  decăderea,  până  la  primu  termen  de 
judecată care a avut loc de la momentul cunoașterii decăderii. 
 
Dacă  procesul  s-a  încheiat,  decăderea  mai poate fi invocată doar printr-o cale 
de  atac,  apel  sau  recurs.  Soluția  în  ceea  ce  privește  invocarea  este  diferită  de 
posibilitate  invocării,  astfel  că  pot  exista  ipoteze  de  invocare  în  căile  de  atac, 
peste termen. 
 
Efectele decăderii 
 
Efectul  principal  este  pierderea  dreptului  procesual  de  a  exercita  actul  de 
procedură  care  nu  a  fost  făcut în termen. Ca urmare a pierderii dreptului de a 
exercita  un  drept  procesual,  dacă  partea  totuși  efectuează  un  act,  actul 
respectiv  va  fi  lovit  de  nulitate,  nulitatea  fiind  derivată,  extrinsecă  actului  și 
necondiționată de vătămare.  
 
Apelul  făcut  peste  termen  va  fi  respins  ca  tardiv.  Nulitatea  este  derivată  din 
decădere,  prin  urmare  actul  procedural  prin  care  se  face  apel  este  lovit  de 
nulitate, iar apelul se respinge ca tardiv 
 
Dreptul  subiectiv  nu  va  fi  atins,  ci  numai  dreptul  procesual  va  fi  afectat  de 
decădere,  însă  uneori  poate  să  îl  afecteze  în  mod  indirect.  Astfel,  dacă 
instanța  de  prima  instanță  a  tranșat  problema  privind  dreptul  subiectiv,  iar 
apelul  este  tardiv,  caz  în  care  hotărârea  se  va  definitiva  și  va  dobândi  deplina 
putere  a  autorității  de  lucru  judecat,  ceea  ce  înseamnă  că  dreptul  rămâne 
definitiv adjudecat în favoarea uneia dintre părți. 
 
Dacă  o  parte  este  decăzută  din  a  efectua  un  act  de  procedură,  actul  nul  nu 
mai  poate  fi  refăcut.  Nulitatea  care  se  apică  actului  efectuat  sub  imperiul 
unei decăderi, nu este deci una proprie, ci una derivată.  
 
Prin  asemănare  cu  nulitatea,  dacă  actul  făcut  peste  termen  conține  anumite 
declarații,  stări  de  fapt  ș.a.m.d.,  el  va  putea  fi  valorificat  sub  aspectul efectelor 
probatorii  pe  planul  substanțial,  dar  nu  sub  aspectul  efectelor  proprii  actului 
tardiv.  De  exemplu,  poate  să  conțină  certificarea  unor  fapte  care  s-au 
petrecut.  La  fel  ca  și  la  nulitate,  decăderea  își  produce  efectele  numai  în 
situația  în  care  a  fost  constatată  de  instanța,  indiferent  dacă  ne  referim  la 
norme de ordine publică sau privată.  
 
Amenzile  judiciare  constituie  sancțiuni  de  mai  mică  importanță  în  ceea  ce 
privește  soluția  asupra  cauzei,  decât  nulitatea  și  decăderea.  Nu  influențează 
soluția. 
 
Judecata în primă instanță. Etapa scrisă. 
 
Judecata  re  două  etape:  una  în  care  toată  corespondența  este  eminamente 
scrisă  și  cuprinde  cererea  de  chemare  în  judecată,  întâmpinare,  răspuns  la 
întâmpinare,  cerere  reconvențională și cercetarea procesului (ședință publică, 
cameră de consiliu) și este caracterizată prin oralitate. 
 
Cererea de chemare în judecată (cererea introductivă de instanță) 
 
De  regulă,  orice  persoană  poate  sesiza  instanța printr-o cerere de chemare în 
judecată.  În  unele  cazuri,  introducerea  unei  cereri  de  chemare  în  judecată 
este  condiționată  de  parcurgerea  unei  proceduri  prealabile  acesteia.  Curtea 
Constituțională  s-a  pronunțat  în  mai  multe  rânduri  asupra  faptului  că  o 
procedură  prealabilă  nu  este  de  natură  să  împiedice  accesul  liber  la  justiție, 
atât  timp  cât  aceste  ingerințe  sunt  proporționale  și  justificate  de  un  interes 
legitim. 
 
De  exemplu,  Constituția  României  menționează  că,  în  cazul  în  care  s-a 
prevedea  prin  lege  proceduri  jurisdicționale  prealabile,  acestea  trebuie  să  fie 
gratuite  și  facultative.  Totuși,  nu  se  prevede  nimic  cu  privire  la  procedurile 
grațioase,  nejurisdicționale.  Se  merge  pe  ideea  că  sunt  obligatorii,  atâta  timp 
cât  sunt  prevăzute  de  lege,  dar  acestea  trebuie  să  fie  încadrate  într-un 
termen  rezonabil  și  costurile  să  fie  reduse. Față de dispozițiile constituționale, 
existența  unor  proceduri  prealabile  fără  caracter  jurisdicțional,  dacă  sunt 
prevăzute  prin  lege,  sunt  obligatorii,  iar  neîndeplinirea  ar  atrage  respingerea 
cererii  ca  ​inadmisibilă​.  În  regulă  generală,  dacă  nu  avem  o  normă  expresă 
contrară,  aceste  norme  sunt  de  ordine  privată,  tocmai  de  aceea  art.193  alin.2 
prevede  aceea  că neparcurgerea procedurii prealabile nu poate fi invocată de 
instanță din oficiu, ci doar de pârât odată cu întâmpinarea.  
Exemplu: Procedura prealabilă în materia contenciosului administrativ â 
 
Art.193  alin.3  prevede  o  procedură  prealabilă  reglementată  prin  norme  de 
ordine  publică:  înainte  de  orice  proces  care  presupune  dezbaterea  unei 
succesiuni, trebuie obținută de la notar o încheiere privind. 
 
Cuprinsul cererii de chemare în judecată (art.194) 
 
Pe  lângă  elementele  esențiale  (nume, prenume, domiciliu), ar mai fi necesare 
o  serie  de  elemente  complementare,  precum  CNP,  contul  bancar,  pentru  a 
asigura  executarea  hotărârii,  însă  acestea  sunt  obligatorii  pentru  reclamant, 
dar  pentru  pârât  sunt  obligatorii  în  măsura  în  care  reclamantul  le  cunoaște. 
Trebuie  ca  domiciliul  să  fie  stabilit  în  țară  în  vederea  comunicării  actelor  de 
procedură),  trebuie  menționată  calitatea  de  reprezentant  în  ipoteza  în  care 
cererea  nu  este  formulată  de  parte.  De  asemenea,  cererea  trebuie  să  aibă 
obiect  și  trebuie  menționată  valoarea  acestuia,  dacă  este  patrimonial.  De 
asemenea,  art.194  lit.c  prevede că în anumite categorii de cereri, precum cele 
privind  un imobil, s ecer și anumite elemente  suplimentare. Cererea trebuie s 
aibă  o  motivare  în  fapt  și  o  motivare  în  drept. Aceasta este obligatorie, dar nu 
leagă  instanța.  Dacă  cererea  nu  are  o  prezentare  a  argumentelor,  instanța 
este  în  imposibilitate  de  a  analiza  cauza.  N  ceea  ce privește motivare în drept 
(calificarea  în  fapt),  partea  este  obligată  să  le  indice,  dar  instanța  poate  să 
intervină  i  să  indice  ea  actele  prezentate  de  fapt,  încadrându-le  într-o  normă 
de  drept.  Cererea  trebuie  să  aibă  arătarea  probelor  și  atașarea  lor  în  măsura 
naturii  lor.  Trebuie  indicați  martorii  și pentru ce anume sunt chemați martorii 
(teza  probatorie).  Nu  este  permisă  solicitarea  probei  cu  martori  in  genere,  ci 
trebuie  indicați  cu  nume,  prenume  și  adresă.  În  cazul  interogatoriului,  dacă 
acesta este luat unei persoane juridice, adică în scris, precum și unei persoane 
care  nu  are  domiciliu  în  țară,  întrebările  trebuie  depuse  încă  de  la  momentul 
cererii  de chemare în judecată. Nu este suficientă indicarea, ci această trebuie 
să fie și corectă. Indicare incorectă este echivalentă cu neindicarea. 
 
DE COMPLETAT CU SLIDE UL CU NULITĂȚI (ROȘU/NEGRU) 
ART.206 ALIN.2  
 
 
Verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecată 
 
Este  o  procedură  prin  care  legiuitorul  a  dorit  să  dea  curs  (adică  să  fie 
comunicată  pârâtului)  doar  acele  cereri  de  chemare  în  judecată  conforme 
sub  aspectul  procedurii.  Normele  care  reglementează  această  procedură 
cunt norme de ordine publică (apără ideea de termen rezonabil) 
 
Se  verifică  dacă  cererea  a  fost  corect  repartizată  la  secția  sau  la  completul 
specializat, dacă acestea există.  
 
Nu  se  verifică  competența  instanțelor,  dar  este  permisă  și  chiar  obligatorie 
verificarea  corectei  repartizări  a  cererilor  la  secțiile  și  completele  specializate. 
Legea  310/2018  a  introdus  necesitatea  evaluării  acesteia  în  procedura  de 
regularizare,  deoarece pot avea loc erori de repartizare. În practică, instanța își 
verifică  repartizarea  pe  secție  pentru  motive  mult  mai  profunde  decât 
eroarea  de  repartizare.  Se  poate  ajunge  la  un  conflict  de  competență  în 
procedura  de  regularizare,  deși  este  totalmente  necontradictorie.  De  multe 
ori,  repartizarea  pe  secție  nu  este  o  chestiune  de  încadrare  în  tabel,  ci,  are  la 
bază,  de  multe  ori,  concepții  cu  privire  la  natura  raportului  juridic.  De 
exemplu,  disputa  dintre  litigiile  de  contencios  și  litigiile  de  muncă,  nu  este 
doar  o  chestiune  de  repartizare  pe  secții,  deoarece  sunt  reguli  diferite  cu 
privire la probe, căi de atac, legea aplicabilă ș.a.m.d. 
 
În  procedura  de  regularizare  se  verifică  îndeplinirea  condițiilor  prevăzute  la 
art.164,  dacă  cererea  este  în  exemplare  suficiente  pentru  a  fi  comunicate 
celorlalte  părți,  se  verifică  plata  taxei  de  timbru  (dacă  cererea  este  supusă 
acesteia)  și  verificarea  existenței  dovezilor  privind  calitatea  de  reprezentant, 
dacă  se  indică  înscrisuri  și  dacă  sunt  date  conform  cu  originalul  și  în  limba 
română etc.  
 
Dacă  în  urma  verificării,  se  constată  elemente  lipsă,  instanța  comunică 
reclamantului  o  adresă  prin  care  sugerează  modificările,  sub  sancțiunea 
nulității  cererii.  Termenul  în  care  reclamantul  trebuie  să  opereze  modificările 
este  de  10  zile  de  la  data  comunicării.  Nu se aplică în cazul în care reclamanții 
își  numesc  un  mandatar  comun,  deoarece  legea  prevede  că  în  acest  caz 
instanța  va  numi  un  curator  judiciar,  neintervenind  nulitatea  în  caz  de 
nerespectarea  a  termenului.  Mai  mult,  nu  poate  fi  anulată  cererea  de 
chemare  în  judecată,  dacă  datele  lipsă  constituie  elemente  ce  pot  fi 
cunoscute  numai  prin  intermediul  instanței  sau  unor  organe  (datele  de  cont 
ale pârâtului, domiciliul pârâtului. În anul 2018 legiuitorul a stabilit că nulitatea 
în  procedura  de  regularizare  intervine:  neindicarea  datelor  de  identificare  a 
părților,  neindicarea  obiectului,  neindicarea  motivelor  de  fapt,  neindicarea 
semnăturii, neindicarea doveziii calității de reprezentant. 
 
Procedura judecării nulității   
 
Se  judecă  fără  citarea  reclamantului,  în  cameră  de  consiliu,  prin  încheiere. 
Împotriva  încheierii  prin  care  instanța  a  anulat  cererea  pentru  neîndeplinirea 
obligațiilor  puse  în  sarcina  reclamantului  prin  comunicarea  de  regularizare, 
reclamantul  poate  face  reexaminare.  Cererea  de  reexaminare  se  face  la 
aceeași  instanță,  dar  se  va  judecat  de  un  alt  complet  decât  cel  care  a  anulat 
cererea. Se va judeca cu citarea reclamantului. 
 
Instanța  care  judecă  cererea  de  reexaminare,  va  putea  admite  cererea  în 
două  ipoteze:  dacă  anularea  a  fost  dispusă  eronat  (dacă  a  lipsit  motivarea  în 
drept,  nu  cea  în  fapt;  există dovada calității de reprezentant, dar instanța nu a 
observat-o  la  dosar;  instanța  a  anulat  cererea,  deoarece  nu  a  arătat  datele de 
identificare  ale  pârâtului,  dacă  reclamantul  face  dovada  că  a  făcut  o cerere la 
evidența  populației;  reclamantul  nu  a  indicat  probele  -  pentru  ele  intervine 
decăderea).  Neregularitățile  au  fost  înlăturate  în  termenul  de  10  zile  -  deși 
reclamantul  a  înlăturat  neregularitățile,  instanța  nu  a observat înlăturarea lor, 
fie  a  considerat  că  modul  de  aducere  la  îndeplinire  este  incorect.  În  doctrină 
s-a  discutat  ce  se  întâmplă  dacă  partea  înlătură  viciile  cu  nerespectarea 
regulilor,  dar  până  la  momentul  la  care  instanța  se  pronunță  asupra  nulității. 
Unii  autori  spun  că  se  aplică  art.177  alin.(3),  în  sensul  de  acoperire  a  nulității. 
Partea  opusă,  în  care  ne  situăm,  spune  că  art.177  alin.(3)  prevede  aceea  că 
înlăturarea  acelor  vicii  trebuie  să  fie  vizate  de  un  termen  -  se  coroborează  cu 
art.185.  Dacă  am  termen  de  rectificare  și  o  fac  peste  termen, actul rectificator 
este tardivă și nu produce efecte,(CEEEE MIN 25) 
 
Fixarea primului termen de judecată - art.201 
 
După  procedura  de  regularizare,  judecătorul  dispune  prin  rezoluție 
comunicarea  cererii  de  chemare  în  judecată  către  pârât  și  acesta  trebuie  să 
facă,  în  termen  de  25  de  zile,  să  formuleze  întâmpinare.  Această  întâmpinare 
se  va  comunica  de  îndată  reclamantului  care  poate  realiza  un  răspuns  la 
întâmpinare  ce  trebuie  depus  în  termen  de  10  zile.  Pârâtul  poate  lua 
cunoștință de acesta prin proprie inițiativă, dacă solicită comunicarea.  
 
Dacă  nu  se  face  întâmpinare,  judecătorul  va  fixa  termenul  de  judecată,  care 
nu  poate  fi  mai  lung  de  60  de  zile  de  la  momentul  la  care  judecătorul este în 
drept să îl stabilească.  
 
Aceste termene, deși legale, presupun un drept la judecătorului de a interveni 
asupra  lor.  Astfel,  art.201  alin.(5)  și  (6),  termenele  pot  fi  reduse  de  judecător, 
într-un  termen  rezonabil  care  să  permită  formularea.  Dacă  pârâtul 
domiciliază în străinătate, judecătorul va acorda un termen mai îndelungat. 
 
După  ce  comunică  cererea  de  chemare  în  judecată,  judecătorul  poate  lua  o 
serie  de  măsuri,  precum  cele  de  la  art.203  -  citarea  pârâtului  la  interogatoriu, 
obligare  unor  autorități  de  a  comunica  anumite  date  sau  acte,  solicitarea  de 
informații  de  la  părți  sau  de  la  autorități  cu  privire  la  datele  dosarului,  Toate 
acestea  sunt  solicitate  de  judecător  doar  în  nume  preventiv,  în  scopul  de  a 
reduce termenele. Informațiile astfel obținute nu constituie probe. 
  
Aceste  măsuri  de  presupun  pregătirea  probatoriului  se  iau  prin  rezoluțiune. 
Prin  încheiere,  se  pot  lua  măsuri  de  asigurare  a  probelor  (înainte  de  primul 
termen,  judecătorul  dispune  administrarea  unei  probe,  dat  fiind  că  unele 
probe au caracter volatil).  
 
Efectele cererii de chemare în judecată  
 
Prin  cererea  de  chemare  în  judecată  se  învestește  instanța,  se  stabilește 
cadrul  procesual  sub  aspectul  părților  și  obiectului,  se  alege  o  competență 
din  mai  multe  deopotrivă  competente,  în  cazul  unor  drepturi  cu  caracter 
strict  personal,  cererea  poate  fi  transmisă  moștenitorilor  -  se  permite 
continuarea  acțiunii  de  către  moștenitorilor,  operează  o  punere  în  întârziere, 
dacă  aceasta  nu  s-a  realizat  anterior,  pârâtul  poate  deveni  de  rea-credință, 
dreptul  devine  litigios,  întreruperea  prescripției  extinctive  (efectul  întreruptiv 
se  produce  numai  în  măsura  în  care  cererea  este  admisă;  dacă  este respinsă, 
chiar  și  pentru  vicii  de  formă,  efectul  întreruptiv  se  șterge,  dacă  în  termen de 
6 luni de la definitivarea cererii de respingere, se va formula o nouă cerere).