TERŢELE PERSOANE ÎN PROCESUL CIVIL

Intervenţia în procesul civil

1. Noţiune
2. Intervenţia principală

3. Intervenţia accesorie
3.1. Noţiune şi trăsături
Intervenţia accesorie este acea cerere incidentă prin care o terţă persoană,
interesată în soluţionarea unui litigiu, intervine pentru apărarea drepturilor uneia
din părţile principale (art.49 al.3 Cod de proc.civ.)
Trăsături:
- terţul are un interes propriu în soluţionarea unui litigiu (de pildă, evitarea
unei acţiuni ulterioare împotriva sa);
- terţul nu reclamă un drept propriu în justiţie, ci doar sprijină poziţia
procesuală a uneia din părţi.

3.2. Domeniul de aplicabilitate

În principiu, intervenţia accesorie este admisibilă în orice materie, fiind
frecvent folosită în practică. Însă, există şi domenii în care aplicabilitatea sa este
foarte redusă (litigii privind starea şi capacitatea persoanei).

3.3. Procedura intervenţiei accesorii

Intervenţia accesorie va avea forma unei simple cereri (art.82 Cod de
proc.civ.) şi nu a unei acţiuni în justiţie, de sine stătătoare.
Intervenţia accesorie se poate face în orice fază a procesului, chiar şi în faţa
instanţei de recurs (art.51 Cod de proc.civ.).
Intervenţia accesorie se soluţionează în două etape:
a) admiterea în principiu
Încuviinţarea în principiu se poate dispune de către instanţă după ascultarea
părţilor şi a celui care intervine.
Asupra încuviinţării în principiu instanţa se pronunţă printr-o încheiere
interlocutorie, de care instanţa va fi legată (nu va mai putea reveni asupra măsurii)
şi care nu poate fi atacată decât o dată cu fondul (vezi art. 52 al. 2).
Împotriva acestei intervenţii se poate formula întâmpinare, dar nu se poate
formula cerere reconvenţională.
Terţul intervenient accesoriu are o poziţie dependentă faţă de partea în folosul
căreia intervine, neputând face acte potrivnice interesului acesteia(art.54). Va

1
putea, însă, propune orice probe, formula orice cereri sau invoca orice excepţii în
sprijinul părţii pentru care a intervenit.
În acelaşi sens, al principiului dependenţei procesuale, art.56 Cod de proc.civ.
prevede că apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din
părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea
însăşi apel sau recurs.

b) soluţionarea propriu-zisă a cererii de intervenţie

Intervenţia principală se soluţionează o dată cu acţiunea iniţială, instanţa
pronunţând o singură hotărâre asupra ambelor cereri; autoritatea de lucru judecat se
va răsfrânge şi asupra intervenientului.
Soluţia asupra intervenţiei accesorii va fi influenţată în mod semnificativ de
soluţia dată asupra acţiunii principale.
Cererea de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă, deoarece – nefiind
asimilată unei acţiuni în justiţie – nu poate fi judecată separat.

Chemarea în judecată a altor persoane

1. Noţiune şi importanţă
Conform art.57 Cod de proc.civilă, „Oricare dintre părţi poate să cheme în
judecată o altă persoană care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi
reclamantul”.
Această instituţie procesuală determină soluţionarea în acelaşi cadru procesual
a unor raporturi juridice conexe şi complexe, contribuind la o mai bună
administrare a justiţiei.

2. Condiţii de admisibilitate
Legea impune o condiţie particulară pentru această formă de participare a
terţilor: terţul să poată pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul (de exemplu:
pârâtul acţionat în justiţie de un creditor poate solicita chemarea în judecată şi a
celorlalţi creditori cu care are raporturi obligaţionale conexe; idem: cazul acţiunilor
reale imobiliare, ieşiri din indiviziune, etc.).

3. Procedura soluţionării
Cererea poate fi promovată doar în faţa primei instanţe. Reclamantul poate
formula cererea până la închiderea dezbaterilor, iar pârâtul – o dată cu întâmpinarea
sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

2
 Nerespectarea acestor termene atrage sancţiunea judecării separate a cererii,
cu excepţia cazului în care părţile consimt să se judece împreună (art.135).
După înregistrarea cererii, aceasta se comunică terţului şi părţii adverse.
Terţului i se comunică şi copii după cererea principală şi celelalte înscrisuri de la
dosar.
Ca urmare a introducerii terţului, în proces se produc efecte importante.
Astfel, conform art.58 cod de proc.civ. „Cel chemat în judecată dobândeşte
calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.” Prin
urmare, cel chemat în judecată va avea, în principiu, aceleaşi drepturi ca şi
intervenientul principal, bucurându-se de independenţă procesuală. El poate
renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, poate face tranzacţii.
Însă, cel chemat în judecată va trebui să ia procedura în starea în care aceasta
se află în momentul intervenţiei.
Art.59 Cod de proc.civ. reglementează un efect specific al acestei instituţii:
dacă „pârâtul chemat în judecată pentru o datorie bănească recunoaşte datoria şi
declară că voieşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el
va fi scos din judecată dacă va depune suma datorată.” Prin urmare, procesul va
continua între reclamantul iniţial şi cel chemat în judecată.
Cererea de chemare în judecată a altor persoane se judecă o dată cu cererea
principală.
Dacă intervenţia terţului determină întârzierea judecăţii, instanţa poate
dispune disjungerea ei de acţiunea principală.

Chemarea în garanţie

1. Noţiune şi importanţă
„Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să
se îndrepte dacă ar pierde procesul.” (art.60)
Ori de câte ori una din părţi are o acţiune în regres împotriva unui terţ, îl poate
introduce în litigiu, pe calea procesuală a „chemării în garanţie”, pentru a fi
despăgubită, dacă va cădea în pretenţii.
Chemarea în garanţie pe cale incidentă reprezintă o facultate a părţilor, nu o
obligaţie a acestora. Chemarea în garanţie se poate realiza şi pe cale separată; însă,
cererea pe cale incidentă oferă unele avantaje:
- garantul poate contribui alături de partea garantată la respingerea pretenţiilor
reclamantului;
- se realizează o mai bună administrare a justiţiei şi se face o economie a
resurselor procesuale.

3
 2. Condiţii de admisibilitate
a) partea interesată trebuie să afirme existenţa unei obligaţii (legale sau
convenţionale) de garanţie sau de despăgubire în sarcina unui terţ;
b) cererea de chemare în garanţie trebuie să fie făcută în forma cerută
de lege pentru cererea de chemare în judecată (art.61, art.112)

3. Domeniu de aplicabilitate
Legea nu limitează domeniile în care se poate face cerere de chemare în
garanţie.
Cel mai frecvent, aceste cereri se fac în materia contractelor cu titlu oneros (a
se vedea, spre exemplu, art.1336, 1338 Cod civil). De asemenea, cererea este
utilizată în acţiunile în revendicare, ieşiri din indiviziune, etc.
În doctrină şi jurisprudenţă se apreciază că chemarea în garanţie nu este
admisibilă în procedurile speciale cu caracter sumar (ordonanţe preşedinţiale,
acţiuni posesorii). În astfel de proceduri se iau măsuri vremelnice, doar „pipăindu-
se” fondul, iar chemarea în garanţie este legată exclusiv de fondul dreptului dedus
judecăţii.
De asemenea, se apreciază că în litigiile vizând drepturi nepatrimoniale
chemarea în garanţie nu îşi găseşte utilitatea.

4. Procedura chemării în garanţie

Cererea de chemare în garanţie poate fi promovată doar în faţa primei instanţe.
Reclamantul poate formula cererea până la închiderea dezbaterilor, iar pârâtul – o
dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. (art.61)
Nerespectarea acestor termene atrage sancţiunea judecării separate a cererii,
cu excepţia cazului în care părţile consimt să se judece împreună (art.135).
După depunerea cererii de către partea interesată, aceasta va fi comunicată
terţului, care va avea dreptul să depună întâmpinare. (art.62)
Terţul dobândeşte o poziţie procesuală independentă, bucurându-se de
aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi părţile principale.
Mai mult decât atât, legea recunoaşte chematului în garanţie un atribut
special: posibilitatea atragerii altor persoane în proces. Cel chemat în garanţie
poate, la rândul său, să cheme în garanţie o altă persoană (art.60 al.2). Însă, cel de-
al doilea chemat în garanţie nu îşi va mai putea valorifica eventualul său drept la
despăgubire sau garanţie decât pe calea unei acţiuni separate, deoarece altfel s-ar
tergiversa foarte mult procesul iniţial.
Cererea de chemare în garanţie se judecă o dată cu cererea principală,
instanţa pronunţând o singură hotărâre.

4
 Soluţiile asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţiile date
asupra acţiunii principale. Astfel, de exemplu, dacă cererea principală este respinsă,
atunci chemarea în garanţie va fi rămasă fără obiect şi va fi respinsă ca atare.
Dacă participarea terţului determină întârzierea judecăţii, instanţa poate
dispune disjungerea ei de acţiunea principală.

Arătarea titularului dreptului

1. Noţiune
Art.64 cod de proc.civ. conţine o definiţie cuprinzătoare: „Pârâtul care deţine
un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru
va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a
fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.”

2. Condiţii de admisibilitate
a) arătarea titularului dreptului trebuie să fie făcută de către pârât; nici
reclamantul, nici instanţa din oficiu nu pot face o astfel de cerere.
b) pârâtul să deţină lucrul cu titlu precar, aflându-se într-un raport
juridic cu cel arătat ca titular al dreptului; pârâtul poate să fie chiriaş,
depozitar, posesor, etc.
c) acţiunea principală să aibă ca obiect valorificarea unui drept real;
această precizare a legiuitorului limitează în mod clar câmpul de
aplicare a acestei forme de intervenţie forţată.

3. Procedura
Cererea se depune de către pârât o dată cu întâmpinarea şi va fi motivată cu
privire la adevăratul titular al dreptului.
Cererea, precum şi copii de pe înscrisurile aflate la dosar, vor fi comunicate
terţului arătat ca titular.
Terţul are dreptul de a formula întâmpinare atât faţă de susţinerile pârâtului,
cât şi faţă de acţiunea principală.
Terţul poate adopta două poziţii procesuale (a se vedea art.66):
- cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului: în acest caz, dacă
reclamantul consimte, terţul va lua locul pârâtului, care va fi scos din
judecată. Procesul se va soluţiona numai între reclamant şi cel arătat ca
titular, care va avea calitatea procesuală de pârât;

5
- cel arătat ca titular nu se înfăţişează sau înfăţişându-se tăgăduieşte susţinerile
pârâtului: în acest caz „… se vor aplica dispoziţiile art.58”. Astfel, conform
legiuitorului, în acest caz, cel arătat ca titular dobândeşte calitatea de
intervenient în interes propriu. Însă, în doctrină, s-a apreciat că o astfel de
interpretare a „trimiterii” la art.58 este discutabilă pentru că cel arătat ca
titular nu a făcut el însuşi o cerere de intervenţie; în aceste condiţii, se
apreciază în doctrina juridică, terţul arătat ca titular nu poate dobândi decât
calitatea de „intervenient forţat”, având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca cel
introdus în cauză în temeiul art.57 Cod de proc.civ.