Plnsurile Sfntului Efrem Sirul

Aceste plnsuri ale Sfntului nostru printe Serafim pot fi folosite ca i adaos la rugciunea de sear pe
ntreaga perioad a Postului Mare. Sunt rugciuni folositoare i ajut sufletul spre desvr ire! S ne
ajute Bunul Dumnezeu s ne pregtim cu un post curat i plcut naintea Lui spre primirea Jertfei
Crucii Sale!

Plnsul de luni seara - Sfntul Efrem Sirul

Primete rugciunea gurii celei intinate i necurate, Stpne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse
Hristoase, i s nu Te ngreoezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic i nepriceput, nici sufletul meu
care de iad se apropie s l judeci nevrednic de mngierea Ta.
Caut-m pe mine ca pe oaia cea rtcit, c pustiu m-am fcut de toat osrdia i cugetarea spre a
m ndrepta pe sine-mi. C, dup ce m-am orbit cu dulceile i cu dezmierdrile, ntunecat am sufletul
meu i din beia patimilor implacat am inima mea.
Mrturisesc ie, Doamne, Mntuitorul lumii, toat amrciunea mea, rutatea, dobitocia. Voi spune
iari toat a Ta veselie, dulceaa pe care ai fcut-o cu mine pentru buntatea Ta, Iubitorule de
oameni.
Dintru ntia vrst m-am fcut ntrttor, fr de osrdie ctre buntate, a toat rutatea afltor, a
tot pcatul lesne lucrtor. i nsui, o, Stpne, ai trecut cu vederea toat rutatea mea pentru
ndurrile Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.
Capul meu se nal prin darul Tu, Stpne, dar se smerete iarai pentru pcatele mele. M trage
iari pe mine darul Tu ctre via, i eu mai vrtos ctre moarte cu bun osardie m duc, c preareau obinuin a trndviei mele m trage pe mine, i nevrnd, catre sinei.
Grea este obisnuina patimilor; leag mintea mea cu legturi nedezlegate; i dorite, i iubite se afl
mie de-a pururea legturile. Cu obinuina curselor m leg eu, ticlosul, i m bucur, legat fiind.
Cufundat sunt ntru iadul cel prea-amar i m ndulcesc. n fiecare zi vrjmaul nnoiete legturile
mele, i eu m bucur.
O, mult-meteugirea vrjmaului! M leag pe mine cu legturi pe care eu nu le voiesc, ns de-a
pururea mi aduce mie nite legturi ca acestea i curse pe care eu cu mult dulcea le primesc; c
mi cunoate aplecarea i voirea, c este mai tare, i ntru o clipeal mi aduce legtura pe care o
voiesc.
Acesta este plnsul, aceasta este tnguirea, ocara i ruinea; c m-am ferecat eu ca i cu nite obezi
ntru voile mele. Ca, putnd s zdrobesc legturile ntru o clipeal de ochi i s m fac slobod de toate
cursele, nu voiesc s fac aceasta, de trndvire biruit fiind i obinuinei patimilor cu aplecarea i
voirea robind.
Aceasta este iari mai cumplit i plns de ruine plin, c eu cu voirile mele merg la vrjmaul meu. M
leag pe mine i m omor n patimi de care el se bucur. i, putnd s zdrobesc legturile, nu voiesc.
Putnd s fug de curs, nu poftesc.

Este oare altceva mai amar dect plnsul s tnguirea aceasta? Este oare alt ruine dect aceasta mai
grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar dect ruinea aceasta, dect a face cineva voile
vrajmaului su.
i aa aflndu-ma eu, netrebnicul, i cunoscnd legturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. i
contiina mea m mustr pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare m mustr: Pentru
ce nu te trezveti, ticloase? Au nu tii c lng u este nfricoata zi a Judecii? Scoal-te ca un
puternic; rupe-i legturile tale. ntru tine este puterea dezlegrii i a legrii.
Cu aceasta de-a pururea m mustr pe mine sfnta contiin, i nu voiesc din legturile curselor s m
izbvesc. M tnguiesc i suspin pentru acestea n fiecare zi, i ntru nsei patimile m aflu legat.
Ticit i ticlos sunt eu, nesporit ntru lucrul cel bun al vieii mele, netemndu-m de cursele morii.
Trupul meu este mbrcat cu chip de evlavie naintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat n gnduri
necuvioase ca n nite obezi. Din afar m fac evlavios cu srguin, si din luntru sunt urciune
naintea lui Dumnezeu.
mi ndulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind i ru cu voirea. i ce oare voi face n ziua cunotinei,
cnd Dumnezeu le va arta pe toate naintea Divanului? Mare fric ticloete inima mea adeseori, de
vreme ce ma strng cu lanurile nemrginitelor mele frdelegi. Eu nsumi tiu c acolo m voi munci,
dac nu voi mblnzi aici cu lacrimi pe Judectorul.
Pentru aceasta m rog s nu ii ncui ndurrile Tale, Stpne, ntru urgie, c nsui atepi ntoarcerea
mea. Cci nu voieti s vezi pe cineva n foc arzndu-se, c voieti ca toi oamenii s se mntuiasc n
viaa cea venic.
Deci, ndrznind la ndurrile tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad naintea Ta
rugndu-m: Caut spre mine i m miluiete! Scoate din temnia frdelegilor sufletul meu i
strlucete-mi mie raz de lumin n cugetul meu mai nainte de a m duce eu la Judecata ce va s-mi
fie nfricoat, unde nu este nicidecum cu putin a ma poci pentru ruti.
Frica mare m apuc pe mine, ticlosul i nverunatul, cum m duc ne-gata cu totul i gol de fapte
bune. Fric i temere m cuprinde pe mine, c m vd pe sine-mi fr de osrdie spre buntate; i cu
gnduri mpotrivnice m vscolesc, c m plec dracilor, care cu dezmierdrile spre pierzare m
amgesc.
ntru multe m socotesc a fi trebuincios, de nu m v-a mustra contiina mea. M aseman negutorului
trndav i lenevos care i pgubete zi de zi cstigul. Aa eu, ticlosul, m pgubesc de buntile cele
cereti ntru multele nvluiri care m trag pe mine la cele rele.
Cci m simt ntru sine-mi cum m fur in fiecare ceas i nevrnd m aflu ntru acelea pe care le ursc.
M spimntez intru voirea mea, cea prea-rea ntru scrbe, ntru care de-a pururea pctuiete n
multe feluri. M spimntez ntru pocina mea, cum nu are nfrnarea ca temelie tare a zidirii; c nu
o las pe dansa vrajmaul sufletului meu.
n fiecare zi pun temelie a zidirii, i iari cu minile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus nceput
bun pocina mea cea bun. Sfrit iari nu are prea-reau mea lenevire. Cu voia rob m-am fcut
trndviei de ctre vrjmaul meu, prea-cu-osrdie svrind toate cele iubite lui.
Cine va da capului meu apa mult-nepovestit i ochilor mei izvoare de lacrimi, ca s izvorasc de-a
pururea lacrimi i s plng totdeauna ctre nduratul Dumnezeu ca s trimit darul Su mie,
pctosului, i din marea cea nnebunit - care cu valurile pcatelor se nviforeaz cu furtuni n fiecare
ceas - s trag sufletul meu? Cci voile mele au biruit rnile, care nicidecum nu primesc oblojiri de
vindecare.
Muierea aceea, curva, deodata ntreg-neleapt s-a artat, fiindc s-a spimntat i s-a srguit, de
vreme ce a urt lucrurile pcatului celui ruinos, aducndu-i aminte de ruinea cea venic ce va s
fie i de chinuirea cea nesuferit a muncii. Iar eu, pentru patimile pcatului n fiecare zi rugndu-m,
nu m deprtez de acestea, ci rmn de-a pururea, nebunul, ntru obiceiul meu cel ru.

Spre ndejde de pocin mi este ateptarea mea, mie, care m fur ntru deart fgduin a ei. De-a
pururea zicnd s m pociesc, niciodat nu m pociesc. Numai cu graiurile m pociesc cu srguin,
iar cu lucrurile la mare deprtare stau de pocin. Iar dac sunt ntru odihn, mi uit i firea mea, c
fac ntru cunotin rul i spre urgisire pctuiesc.
Isav loc de pocin nu a aflat, de vreme ce spre urgisire a fcut pcatul, i nu rpindu-se a pcatuit;
cci nu prin nelare, ci ntru cunotin a pctuit. i sftuindu-se, i pe prinii si i-a amrt, i de
Dumnezeu nu s-a ruinat. i Iuda vnztorul loc de pocin nu a aflat, c mpreun cu Domnul fiind a
pctuit, i tia ceea ce facea, de vreme ce avea cercarea darului.
Deci, pentru pcatele mele cele ntru cunotin fcute, ce voi astepta eu, ticlosul? i dac cel ce
numai a gndit rul ntocmai este cu cel ce l-a lucrat, apoi eu ce rspuns voi da pentru nenumaratele
mulimi ale frdelegilor mele?
Ham, gndind rsul tatlui sau, lepdat a fost. Cei ce s-au unit cu Core au fost nghiii, nimic
nicidecum zicnd sau fcnd. i cei din vremea lui Ilie asemenea au ptimit. i Saul, cu gndurile
slujirii de idoli nvoindu-se, s-a lepdat de la Dumnezeu. i Ahitofel, numai sftuind ntru pcat, a
murit. i fii lui Aaron, greind, s-au sfrit. i Anania i Safira, cu nebgare de seam petrecnd, vreme
de pocin nu au aflat.
Iau n minte fapta mea, i privesc la nvoirea mea, i atept hotrrea dreptii, i artat voi zice c
este dreapt. Pentru ce m amgete chipul portului meu, strin fiind de faptele bune i cele
mpotrivnice fcnd naintea lui Dumnezeu, Celui ce toate le vede?
Bine mustrndu-se au ptimit fariseii, cnd Mntuitorul Hristos zicea c farnic este chipul portului
lor. i mie nc de multe ori mi se ntmpl atta nelenire i greutate c, de contiina mea
mustrndu-m, m ngretoez i aspra mi se pare mie c este mustrarea.
Amar este adevrul celor ce se srguiesc s l tinuiasc. Mi se va descoperi chipul portului i se vor
arata viermii mei; i voi dezveli faa spoielii i vor vedea cei ce sunt de fa frnicia mormntului, i
puterea faptei noastre vor socoti-o, i vor privi asemnarea cea fariseiasc. i, pentru c aici nu se
face artat, focul o va lmuri la Judecat, dup cum zice Apostolul.
Tinde-mi mie mna de ajutor, celui ce pe jos m trsc, Doamne; cci voind a m scula, nu pot, fiindc
sarcina pcatelor mele prea m-a ngreuiat i obiceiul cel ru m oprete i m ine pe mine. Vd, i c
ntr-o negur umblu i ntru mult ntuneric. Mic mna mea, i ca un slbnog sunt.
Srguitor sunt, dar degrab m ngreoez. M rog s m izbvesc i postind m strmtorez. Voie bun
am, ns de oarecare sil m mpiedic. Ctre slavoslovie sunt iubitor de osteneal, dar nu m srguiesc
ctre placerea de Dumnezeu.
Cum voi ndrzni s cer lsare pentru pcatele mele cele mai dinainte, petrecerea mea cea mai dinti
nicidecum uitnd-o? Sau cum m voi dezbrca de omul cel vechi care se stric, poftele amgirii celei
mai dinainte nelepdndu-le?
Vai mie, cum voi suferi mustrrile lucrurilor mele celor necuvioase i ale gndurilor! Miluiete-m,
Dumnezeule, dup mare mila Ta i dup mulimea ndurrilor Tale! Gura nevrednic strig ctre Tine,
Stpane, i inim nu curat, i suflet ntru pcate ntinat.
Auzi-m pe mine pentru buntatea Ta i s nu lepezi cererea mea; c nu lepezi cererea celor ce se
pociesc ntru adevr. Iar pocina mea nu este curat, ci stricat. Un ceas m pociesc i dou Te
ntrt.
ntrete inima mea ntru frica Ta, Doamne. ntrete sufletul meu pe piatra pocinei. Biruiasc
buntatea Ta rutatea cea dintru mine. Biruiasc lumina darului Tau ntunericul cel dintru mine.
Pleac-Te, Bunule Doamne, nu pentru dreptaile mele, c nu am nici o buntate, ci pentru ndurrile
Tale i pentru mult i negrit buntatea Ta.

Ridic de a dou oar mdularele mele, pe care le-a frnt pcatul i lumineaz inima mea, pe care a
ntunecat-o pofta cea rea. Izbvete-m pe mine de tot lucrul ru, c nu desvrit s m surpe pe
mine mpotrivnicul.
S nu-i ntorci faa Ta de la mine. S nu-mi spui mie: Amin zic ie, nu te tiu pe tine! Mntuiete,
Doamne, din moarte sufletul necjit, Cela ce ai stpnire peste via i peste moarte. Cci Tu ai zis,
Stpne: Cerei i se va da vou!
Cur-m, Doamne, de tot pcatul mai nainte de sfrit i-mi druiete mie, Iubitorule de oameni,
ntru toat viaa mea aceasta puin s izvorsc lacrimi din inim spre curirea ntinciunilor mele
celor sufleteti, ca s pot plti de aici din cele multe nscrisuri ale mele mcar puine nvinuiri; i acolo
voi fi mntuit prin acopermntul minii Tale celei atotputernice, cnd va tremura tot sufletul de slava
Ta cea infricotoare.
Aa, Stpne, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nscut, auzi-m i primete cererea pctosului i
nevrednicului robului Tu. Pctos sunt eu, mai mult dect tot omul, n dar mntuiete-m cu darul
Tu, c milostiv i iubitor de oameni Dumnezeu eti, i ie slav, i mulumit, i nchinciune ii
nlm: Tatlui i Fiului i Sfntului Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin!

Plnsul de mari seara - Sfntul Efrem Sirul

Vai mie, n ce fel de osnd stau, n ce fel de ruine zac? Nu este omul meu cel ascuns precum cel
vzut. Pentru neptimire vorbind eu, cugetarea ruinoaselor patimi ntru mine este ziua i noaptea.
Pentru curenie grind i scond cuvinte, pentru nverunare gndesc.
Vai mie, ce fel de cercare mi este mie gtit! Cu adevrat, cu chipul bunei-credine sunt mbrcat, iar
nu cu puterea. Cu ce fa m voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel ce cunoate cele ascunse ale inimii
mele?
Attor ruti vinovat fiind, m tem, stnd la rugciune, s nu se pogoare foc din Cer i s m ard pe
mine, precum oarecnd pe cei ce au adus foc strin n pustie, ieind foc de la Domnul, i-a ars pe
dnii.
Dar eu ce voi atepta, cel ce cu mult nemsurat greutate de pcate sunt nfurat? S-a nfocat inima
mea, s-a schimbat gndul meu cel bine-credincios, s-a ntunecat gndirea mea. Pururea m ntorc ca
un cine la a sa vrstur.
Nu este ntru mine ndrzneal ctre Cel ce cearc inimile i rrunchii; nu este ntru mine cugetare
curat; nu este ntru mine lacrim ntru rugciune. Chiar dac voi suspina, doar mi rcoresc faa cea
ntru ruine cufundat. mi voi bate pieptul, lcaul patimilor, prvlia gndurilor celor rele.
Slav ie, unule ndelung-rbdatorule, slav ie, unule bunule, Slava ie, fctorule de bine al
sufletelor i al trupurilor noastre. Mari i multe sunt ndurrile Tale peste noi, pctoii, Doamne!
S nu m lepezi pe mine cu cei ce zic ie Doamne, Doamne i nu fac voia Ta, pentru solirile
Preacurtei Stpnei noastre, Nsctoarei de Dumnezeu, pentru solirile tuturor celor ce bine au plcut
naintea Ta.

C Tu cunoti, Doamne, patimile cele ascunse ntru mine; Tu tii rnile sufletului meu. Vindec-m,
Doamne, i m voi vindeca. C de nu vei zidi Tu, Doamne, casa sufletului, n zadar s-au ostenit ziditorii.
Cci m gtesc ctre mpotrivirea patimilor cnd m socotesc cu dnsele, dar reaua meteugire a
balaurului mi slbnogete tria sufletului meu prin dulcea; i, nefiind cineva care s m sileasc, ca
un robit m trag de dnsele.
M srguiesc s m smucesc din vpaia care m arde, i mireasma focului, nc tnr fiind, m trage pe
mine ctre foc. Iari m pornesc s mntuiesc pe cel ce se cufund, i din neiscusin impreun cu
dnsul m cufund. Cert pe cel bolnav, orb fiind eu. Doctor al patimilor voiesc s m fac eu, ticlosul,
nsumi eu fiind robit de dnsele.
Lumineaz-mi, Doamne, ochii inimii mele, ca s cunosc mulimea patimilor mele. Darul Tu s
umbreasc peste mine, Stpne, i s lumineze gndirea mea cea ntunecat i, pentru necunotina
mea, cunotina Dumnezeiasc s slluiasc ntru mine; c la Tine nici un cuvnt nu este cu
neputin.
Tu, Doamne, marea cea neumblat ai fcut-o bine cltorit norodului Tu oarecnd. Tu din piatr
vrtoas apa ai scos norodului Tu celui nsetat. Tu singur pe cel czut ntre tlhari l-ai mntuit cu
buntatea Ta.
Milostivete-Te, Doamne, pentru multa buntatea Ta, spre mine, cel czut ntre tlhari i legat cu
legtur de reau cugetare. Nimeni nu este care poate s vindece durerea sufletului meu, fr numai
Tu, Doamne, Cel ce tii adncurile inimii mele.
De cte ori am pus, ticlosul, ntru sine-mi hotar i ziduri am zidit ntre mine i pcatul meu cel fr de
lege i ntre cei mpotrivnici care asupra-mi nvlesc cu rzboi; i gndirea mea hotarele le-a trecut i
zidurile le-a surpat, pentru c hotarele nu au ntrire frica Celui mai bun i zidirile nu sunt ntemeiate
pe pocin cea curat.
Cine nu va plnge pentru mine, ca pentru o mic dulcea focul cel fr de sfrit l-am dispreuit i
mpria cea venic nu m-am silit s o dobndesc? Am robit patimilor eu, ticlosul, cu vrednicia
sufletului meu. M-am fcut dobitocesc i nu pot s caut ctre Domnul cel milosrd.
Am fost mpodobit oarecnd cu darurile cele de bogie fctoare, iar acum srcia patimilor am iubito. Strin m-am fcut de faptele bune, n ar deprtat a rutii ducndu-m. Pe jumtate sunt mort,
prea scurt rmit de via avnd.
Plngei-m, Cuvioilor i Drepilor, pe mine, care n patimi i n pcate sunt cuprins; plngei-m,
lucrtorii nfrnrii, pe mine, care sunt ndrcit cu pntecele i iubitor de dezmierdri; plngei-m,
cei miluii i cunosctori cu dreapta socoteal, pe mine, care am fost miluit i am ntrtat pe Cel ce
m-a miluit.
Plngei-m, cei ce ai iubit cele bune i ai urt cele rele, pe mine, care am iubit cele rele i am urt
cele bune; plngei-m, cei ce v-ai agonisit viaa mbuntit, pe mine, cel ce cu chipul sunt
mbuntit, iar cu lucrurile ptima i nebgtor de seam; plngei-m, cei ce bine ai plcut lui
Dumnezeu, pe mine, care am plcut oamenilor.
Plngei-m, cei ce dragostea cea desvrit ctre Dumnezeu i ctre aproapele avei, pe mine, care
cu cuvintele iubesc, iar cu lucrurile departe de dragoste stau; plngei-m, cei ce v-ai agonisit
rbdare i suntei purttori de road, pe mine, cel nerbdator i neroditor; plngei-m, cei ce fr de
ruine v rugai lui Dumnezeu, pe mine, cel ce m ruinez a cuta la nlimea Cerului.
Plngei-m, cei ce v-ai agonisit blndee, pe mine, cel ce sunt strin de aceasta; plngei-m, cei
miluii, pe mine, cel nemiluit; plngei-m, cei smerii-cugettori, pe mine, cel nalt-cugettor i
mndru.
Plngei-m, cei ce neagoniseal Apostolilor v-ai agonisit, pe mine, cel mptimit de materie i
nsrcinat; plngei-m, cei credincioi i ntrii cu inima ctre Domnul, pe mine, cel ndoit la suflet,

i putred, i netrebnic; plngei-m, cei ce plnsul l-ai iubit i rsul l-ai urt, pe mine, cel ce am iubit
rsul i am urt plnsul.
Plngei-m, cei ce avei n minte Judecata cea de dup moarte, pe mine - cel ce mrturisesc c o
pomenesc, i cele mpotrivnice le lucrez; plngei-m, motenitorii mpriei Cerurilor, pe mine, cel
vrednic de gheena focului.
Rugai-v, Sfini ai lui Dumnezeu, pentru sufletul cel nviforat; ntru acelea care putei, Sfini ai lui
Dumnezeu, ajutai-mi. Cci tiu c, dac vei ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, toate se vor ierta
nou pentru noianul buntii Sale.
i, precum Dumnezeu este iubitor de oameni, aa i voi, cei vrednici, s nu trecei cu vederea
rugciunea mea, a pctosului, c nu am ndrzneal, pentru multe pcatele mele. Lucru al vostru
este, o, Sfini ai lui Dumnezeu, a soli pentru cei pctoi, iar lucrul lui Dumnezeu este a-i milui pe cei
dezndjduii.
Sfinilor ai lui Dumnezeu, rugai-a mpratului pentru cel robit; rugai-v Pstorului pentru oaie;
rugai-v Vieii pentru cel mort, ca s trimit darul Su i s-mi ntreasc lesne-alunecarea smeritului
meu suflet.
Cad la ndurrile buntii Tale, Stpne al tuturor. Primete rugciunea pctosului; ndulcete
sufletul amrt de pcat; mprtete celui nsetat din izvorul vieii si m povuiete pe mine la
calea vieii; bag-m pe mine pe ua cea mprteasc, ca un stpn pe robul su, ca s m slobozesc
de robia patimilor celor necinstite, cci se ine legat inima mea ca ntr-un lan de fier. S m
ntmpine pe mine ndurrile Tale, Doamne, pentru rugciunile Sfinilor Ti, mai inainte de a m trage
cu cei ce lucreaz frdelegea. Acolo se vor descoperi cele ntru ntuneric i cele ntru lumin lucrate
de mine.
Vai mie, ce fel de ruine m v-a cuprinde cnd m vor vedea pe mine osndit cei ce m socotesc acum
c sunt fr de prihan! Lucrarea cea duhovniceasc am prsit-o eu, ticlosul, i patimilor m-am
supus!
Vai mie, suflete! Cum se nnegrete soarele cu negura patimilor mele! Cum se stric viaa de moarte!
Cum nu se pierde negura cu venirea de fa a razei! Cum alegem stricciunea n locul nestricciunii!
Cum ne-am frmntat, suflete, n pmnt cu patimile! Haina cea de Dumnezeu esut am netrebnicit-o
i nevrednica de nunt cea mprteasc am fcut-o. De bun voie ne-am vndut pcatelor.
Vrjmaului vieii noastre robi ne-am fcut.
Ce vei zice Judectorului n ziua aceea nfricoat i groaznic? Am flmnzit pentru Tine, sau am
nsetat, sau gol m-am fcut, sau m-am smerit? Sau Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu?
Cu ndrzneal totdeauna strig Dasclul: Primete, cel ce eti ntru stpnire, frul; cel ntru robie,
cinstea cea ntocmai; sracule, bogia cea nejefuit. Pentru ce nu vrei slobozenia, ci strmtorarea?
Pentru ce atepi vreme, iar nu gnd? Pentru ce eti prieten celui viclean, i nu ai dor de mntuire?
Pentru ce nu ajutm firii, avnd vreme?
Pn nc eti domn al gndurilor tale; pn nu se ostenete trupul i cugetarea; pn nu ntru puterea
altora zace binele tu; pn artat i este ie darul, iar nu cu ndoial, i de adncul inimii tale darul
se apuc; pn cnd lacrimile tale sunt vestiri pentru ieirea ta: ntmpin, stai vitejete mpotriva
patimilor mpreun cu ajutorul lui Dumnezeu la rzboi; f vitejie asupra lui Goliat, s nu apuce mai
nainte tlharul, s nu te rpeasc mai-nainte ucigaul, ca nu cineva din silitorii i din rpitorii
mpriei s te ncuie pe tine afar.
S ne temem i s ne pzim cu toat strjuirea, ca s nu ne artm mincinoi ai mrturisirii noastre.
Cci dac mrturiile cele ctre oameni le ntrete Dumnezeu cnd n vzul tuturor s-au luat, ct va fi
primejdia fgduinelor acelora ale carora noi ne vom afla clctori, i nu numai ai celorlalte pcate,
ci i cnd pentru nsi minciuna vinovai vom fi adevrului, i mai ales cnd nu va mai fi a doua
natere din nou, nici plsmuirea din nou, nici aezare la starea cea dinti.

Cumplit lucru este dup ce a trecut trgul, atunci a cauta negutoria. Cumplit lucru este sftuirea de
pe urma i atunci a simi paguba, c nu este dezlegare a pagubei dup ducerea cea de aici i dup
amara ncuiere i pecetluire a celor lucrate de fiecare.
Ca vameul suspin, ca i desfrnata lcrimez, ca tlharul slobod glas, ca fiul cel curvar strig ctre Tine,
iubitorule de oameni, Hristoase, Mntuitorul lumii, Lumina cea adevrat: ntrete sufletul meu cel
slbit care s-a slbnogit cu beia dezmierdrilor. Tmduiete bubele acestuia i abaterile minii
mele. Spal-l pe acesta, care s-a nnegrit cu putreziciunea pcatului, cu cinstitul Tu Snge.
Acum este vreme bine primit, acum zi de mntuire. Cu mulimea milei Tale ntoarce-m, Unule
ndelung-rbdtorule, i m izbvete de toata desftarea cea dezmierdtoare. S nu m ard
desvrit cuptorul patimilor, ci cu roua milei Tale stinge-l pe dnsul.
Vai mie, c mi-ai druit mie, Doamne, luminarea cunotinei i eu o lepd pe aceasta! Vai mie, ca
totdeauna m-am bolnvit i m slbnogesc, i nencetat m cerceteaz pe mine darul Tu i m
vindec pe mine, i n tot ceasul am lepdat i lepd druirea tmduirilor lui!
De cte daruiri, Stpne, m-ai umplut pe mine, pctosul, i de-a pururea mi druieti, i eu,
netrebnicul, sunt nemulumitor i nerecunosctor cu voirea! Totdeauna m ndulcesc de darul Tu,
totdeauna m luminez, adeseori m ntresc, i totdeauna l lepd i ntru amrciunea mea iari m
schimb.
mi aduci aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele venice i m tragi pe mine totdeauna ctre
via, ca s m mntuiesc, iar eu ntru ndrtnicia mea rmn de-a pururea. Pentru aceasta nu voi
avea nici un rspuns acolo.
Bat ca s mi se deschid ua milei Tale, Doamne. Strui rugndu-m, ca s mi dobndesc cererea. C
un fr-de-ruine, caut s m miluiesc. Fii ndelung rbdator asupra mea, rzvrtitului. Izbvete-m
de pcatele cele ce m-au nconjurat, sntos fcndu-m s m scol din patul pcatului celui de
stricciune fctor.
Slobozete-m pe mine de tot lucrul ru, mai nainte de a m apuca sfritul; ca s gsesc dar naintea
Ta n ceasul morii i al despririi; cci n iad, cine se va mrturisi ie? Albete-mi vemntul cel
ntinat mai nainte de a-mi veni porunca cea nfricoat i a m lua pe mine ne-gata i ruinat.
Izbvete sufletul necjit din gura leului i mntuiete-l pe dnsul cu darul, cu ndurrile i cu solirile
Preacuratei Stpnei noastre, Nsctoarei de Dumnezeu, i ale tuturor Sfinilor, c bine eti cuvntat n
vecii vecilor. Amin!

Plnsul de miercuri seara - Sfntul Efrem Sirul

Dorul m silete pe mine a gri ctre Dumnezeu, iar nevrednicia mea mi poruncete a tcea. Durerile
m silesc pe mine a cuvnta, iar pcatele mele a tcea m ndeamn. Sufletul meu durere ptimete i
ochii mei lacrimi poftesc.

Pctuit-am, suflete, pociete-te. Cci iat, zilele noastre ca umbra trec. nfricoate i groaznice
locuri va s treci, suflete al meu, nu dup mult. Nu ntrzia, amnnd zi de zi a te ntoarce ctre
Domnul.
Umilete-te, suflete al meu, umilete-te pentru toate buntile cte le-ai luat de la Dumnezeu i nu
le-ai pzit. Umilete-te pentru toate cte le-ai lucrat i Dumnezeu ndelung a rbdat pentru tine, c nu
ntru ntunericul cel mai din afar s te dai naintea nfricoatului Divan al lui Hristos.
Vai mie, pctosului, c am spurcat i de-a pururea spurc curia inimii mele prin trndvia mea!
Lenevirea i pregetarea mea a ruinat ndrazneala inimii mele, i pofta cea rea mi poruncete mie ca
un stpn robului, i eu ndat, ca un prunc cu fric, aa o ascult. M rtcete pe mine i eu m
ndulcesc.
Vai mie, Doamne, c darul Tu m trage pe mine la via, iar eu mai vrtos pe moarte o voiesc.
ntocmai de o cinste cu ngerii Te srguieti a ma face, iar eu ntru ndrtnicia mea pe sine-mi m
micorez.
nmulitu-s-au pcatele mele, Doamne, i de-a pururea se nmulesc, i nu este margine ntru mulimea
lor. i cine va plnge pentru mine sau se va ruga? nsui Tu singur, Mntuitorul meu, de a Ta buntate
ndemnat fiind, caut cu mil spre mine, cel dezndjduit.
Cum Te voi ruga pe Tine, Stpne, c gura mea am umplut-o de ocri? Sau cum Te voi luda pe Tine, c
contiina mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, c m-am umplut de patimi? Sau cum se va
sllui ntru mine adevrul, c cu minciuna pe sine-mi m-am ocrt?
Sau cum Te voi chema pe Tine, c poruncile Tale nu le-am pzit? C dup ce am luat cunotina
adevrului m-am fcut vtmtor, lovitor, pentru cele lesne de aflat lupttor, asupra vecinilor
zvistuitor i aspru, ntru cugete rele hrnindu-m, nemilostiv spre sraci, minios, mpotriv gritor,
iubitor de pricire, lenevos, iuos, de haine mpodobitor.
i nc i acum cu att mai mult m aflu ntru gnduri spurcate, ntru ntrtri, ntru iubire de sinemi, ntru lcomie de pntece, ntru iubire de dezmierdri, ntru slaa deart, ntru mndrie, ntru
voire rea, ntru grire de ru, ntru mncare pe ascuns, ntru trndvie, ntru iubire de pricire, ntru
mnieri.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind de-a pururea, asupra celor mincinosi ma
ingreuiez. Spurcand Biserica lui Dumnezeu cu ganduri curvesti, asupra curvarilor hotarasc. Judec pe cei
ce gresesc, insumi de greseli plin fiind. Judec pe ocaratori si pe hoti, insumi fiind hot si ocarator.
Luminat ies, tot fiind necurat, n biserici i la mese ntiul voiesc s stau. Vd monahi i m flesc. Vad
monahi i m trufesc. Muierilor vesel a m arta poftesc i bogailor bine-credincios, i naintea
strinilor nlndu-m, i ntre ai mei cu minte i nelept, i ntre cei nelepi mai desvrit, i ctre
cei bine-credincioi ca un mai-nelept; iar pe cei fr de minte i nenvai ca pe nite dobitoace i
defaim.
Dac voi fi ocrt m deprtez; dac voi fi cinstit, m ursc. Dac dup dreptate mi se cere, m judec,
i pe cei ce-mi griesc cele adevrate ca pe nite vrjmai i socotesc. Mustrat fiind, m mnii, i,
nefiind linguit, m ngreoez.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, i, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a m osteni, i, dac nu mi
slujete mie cineva, m mnii asupra lui. Nu voiesc a merge mpreun cu cei ce lucreaz, i, dac numi ajut mie cineva, l griesc pe dnsul de ru, ca pe un mndru.
ntru nevoi nu cunosc pe fratele, iar cnd este sntos l cercetez pe dnsul. Pe cel bolnav l ursc, i,
bolnav fiind eu, voiesc s fiu iubit. Pe cei mai mari i defaim i pe cei mai mici i trec cu vederea.
Dac m voi stpni pe sine-mi despre pofta cea necuvnttoare, m mresc n deert. Dac voi isprvi
priveghere, cu nesupunere i cu mpotriva grire ca ntr-o curs m prind. Dac m voi nfrna pe sine-

mi de bucate, ntru ngmfare i ntru trufie m nec. Dac ntru rugciune voi strui, de mnie i de
urgie m biruiesc. Dac ntru fapta bun pe cineva voi vedea, eu nu rbd.
Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea deart a lor nu m deprtez. Dac
voi vedea parte femeiasc, m strlucesc. Din afar m fac smerit-cugettor, iar cu sufletul naltcugettor.
Cu prerea sunt cum a fi neagonisitor, iar cu gndul de boala multei agonisiri bolesc. i pentru ce
trebuie vremea a o cheltui? Cci cu prerea m-am lepdat de toate, i cu adevrul iari cele ale lumii
le cuget.
Nu mai zic despre cile cele mojiceti la biseric, zbovirile cele cu de-adinsul, brfirile cele dintru
adunri, nscocirile gndurilor, pomenirile cele dearte, bunele vorbiri de la mas, nesaiul darilor i
lurilor, mprtirile din greelile cele strine, pricirile cele pierztoare.
Aceasta este via'a mea. Cu attea rele m lupt mpotriva mntuirii mele, i trufia mea i slava mea
deart nu m iart ca s-mi privesc rnile mele, ca s m vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atta
gloat de pcate vrjmaul m lupt pe mine i, ntru acestea cutndu-m i aflndu-m eu, ticlosul,
slav de sfinenie trag asupra-mi.
ntru pcate petrecnd, ca un drept voiesc s fiu socotit. Numai una aceasta dare de rspuns pentru
toate am, c diavolul m-a sftuit pe mine la acestea; dar nici lui Adam nu i-a folosit rspunsul
acesta.
M plec s cred ca acela l-a sftuit pe Cain; dar nici acesta n-a scpat de hotrre. i ce voi face cnd
m va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de rspuns pentru lenevirea mea.
M tem s nu mi se ntmple s fiu i eu dintre aceia de care a zis Pavel c sunt vase ale urgiei, pe care
asemenea i are diavolul parte a sa; pe care, pentru nebgarea lor de seama, n patimi de necinste i-a
dat Dumnezeu. Deci, fric-mi este ca nu cumva o hotrre ca aceasta i asupra mea s scoat.
Doamne, mie, pctosului, mi-ai pus pocina. Vrnd s m mntuieti pe mine, nevrednicul, viaz,
dttorule de viaa, sufletul meu cel omort cu pcatele. Spal-mi orbirea cea mpietrit a ticloasei
inimii mele i-mi druiete mie izvor de umilina, Cela ce din coasta Ta cea curgtoare de via ne-ai
izvort nou viaa.
Cine nu va suspina? Cine nu va plnge lepdarea mea? nc cu adevrata lepdarea mea de lume nu mam lepdat, i cu trufia sunt inut; nc n-am gustat din nevoin, i cu slav deart sunt legat; nc
pragurile nu le-am vzut, i cele din luntru le nlucesc; nvtura faptei bune nu am cercat-o, i deja
pe fratele-l nfrunt; nc la cunotina adevrului n-am ajuns, i pe altii din mndrie i nv.
Toate i le-a dat ie prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunotin, pricepere, socoteal. Cunoate-i
folosul! Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, ntunecat fiind? F-te ie doctor, suflete; iar de nu,
plnge-i orbirea ta. Nici o pricin n-ai pentru lenevirile tale. Trezvete-te, privegheaz, suflete,
suspin, lcrimeaz i spal-i prin postire sarcina cea grea a pcatelor tale.
Dumnezeule cel preanalt, Care singur ai stpnire peste via i peste moarte, druiete-mi mie,
pctosului, n ceasul acela al nfricoatei Tale veniri, ndurrile Tale cele multe, ca s nu fiu gsit
acolo, naintea stranicului Tu Divan, ocar i ruine mare privitorilor: ngeri, arhangheli, prooroci,
apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, i tuturor drepilor.
Ci aici, unde m-am ndulcit de dulceata pcatului, pedepsete-m, Mntuitorul meu, ca un Printe
milosrd i iubitor de fii, i acolo iart-mi mie ca un Dumnezeu ceresc singur fr de pcat.
Tot pcatul l-am lucrat eu, osnditul. Pe toi i-am ntrecut cu nverunarea. Vinovat sunt muncii i, de
m voi grbi s m pociesc, n-am lacrimi.

Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, pctosul i trndavul, nfricoatul acela Divan, la care eznd,
Doamne, cele lucrate de mine le vei vdi! Te tiu pe Tine Judector nfricoat, ntru slava Dumnezeirii
venind, toate cele ascunse urmnd s le vdeti.
Toata viaa mea eu, ticlosul, cu nverunare am cheltuit-o, totdeauna n mocirl dezmierdrilor
tvlindu-m. Toate greelile mele, cele ascunse i cuprinderea pcatelor mele Tu le cunoti, Unule
Ziditorul meu.
Nimeni aa, ca mine, nu s-a artat lca al pcatului. Nimeni aa, ca mine, n-a ntrtat buntatea Ta,
Stpne, pornirilor rutatii urmnd. Ci, precum eti noian al buntii, usuc-mi noianurile cele rele
ale pcatelor mele; i, precum eti adnc al milei, arde de tot adncul pcatelor mele i s nu-mi
rsplteti mie cu rspltiri vrednice de cele ce am lucrat.
S nu m osndeti pe mine n vpaia gheenei, c nesuferit este urgia Ta, Doamne, peste noi,
pctoii. Cine dar va suferi ngrozirea ei? Cci focul nu se va stinge i viermele nostru nu se va sfri.
Teme-te de ngrozirea cea dintru tine, o, suflete. Leapd somnul cel greu al lenevirii i dormitarea
cumplitei trndviri. Aproape este sfritul. Lng u - Judecata. Oare ce ne va ntmpina pe noi,
dupa ce se va despri sufletul de trup?
Adunai-v mpreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevoina cea buna v-ai nevoit; i, sau ca pe
un mort plngei-m, sau ca de un viu i pe jumatate mort ndurai-v, fiindc eu sunt plin de ruine i
nu am ndrzneal pentru pcatele cele fcute de mine ntru cunotin.
Vrsai peste mine mila voastr, ca peste un robit i ca peste un putrezit cu rnile. Miluii-m pe mine
ca nite tainici ai milostivului Dumnezeu, Mntuitorului nostru, i cerei Lui ca-n dar s m ntoarc pe
mine, ca s nu m aflu nevrednic n ceasul venirii Lui i ca s nu aud acea nfricoat hotrre: Du-te
de la Mine, lucrtorule al nedreptii; zic ie, nu te tiu pe tine.
Deci, Te rog pe Tine, Lumina cea adevrat, Naterea blagoslovitului Tu Printe, Chipul Ipostasului
Lui, Cel ce ezi de-a dreapta mririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda
i bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia i desftarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viaa mea,
Lumina mea, Hristoase al meu: S nu m treci cu vederea pe mine, cel defimat, s nu m lepezi pe
mine, cel urt, s nu m prseti pe mine, cel osndit, ca foarte se veseleste vrjmaul meu cnd pe
sine-mi m dezndjduiesc pentru ceaa rutaii ce se pune asupra mea.
ntru aceasta numai se bucur, cnd prin dezndjduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosrdia
Ta, ruineaz ndejdea lui i m smulge pe mine dintre dinii lui, i de la socoteala lui cea cu ru
meteug, i de la toat lucrarea lui ce se pornete asupra mea, c ntru multe a tbrt asupra mea.
Druiete-mi mie, Doamne, luminare, ca s cunosc meteugirile mpotrivnicului i ale urtorului de
bine, c nenumrate alunecri pune naintea mea: sminteli, vtmare, multa agonisire, nalare a
veacului acestuia, dulceaa trupeasc i muli ani n viaa aceasta de acum; temere de nevoin, i
pregetare la rugciuni, i la cntarea de psalmi, somn i odihn trupeasc. Pe ct acela se srguiete
spre a mea pierzare, pe att eu, ticlosul, m lenevesc i m trndvesc; i pe ct acela pndete, pe
att eu nu bag de seam.
Ia aminte, suflete, grijete-te de contiin. Nu lua aminte la greelile altora, ci mai vrtos la ale tale.
Nu lua aminte la achia din ochiul fratelui i-al aproapelui, ci caut adeseori la brna ta.
Srguiete-te, apuc nainte, mpac-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a rstignit cu trupul. Cci, de
ne-am fi judecat pe noi nsine, n-am fi fost judecai acolo, unde este osnda cea mare i nencetat.
ndur-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, i m mntuiete pe mine, pentru singura
buntatea Ta, cu solirile Preacuratei Stpnei noastre, de Dumnezeu Nsctoarei, i ale tuturor
Sfinilor Ti, c binecuvntat eti n vecii vecilor. Amin!

Plnsul de joi seara - Sfntul Efrem Sirul

Iat, iari cad la uile Stpnului meu, cucerindu-m, rugndu-m, nchinndu-m i strignd cu fric;
c de folos este slugii a nu fugi de minile Stpnului su dup ce-a greit Lui, ci mai vrtos a strui
lng Dnsul.
Auzi, o, Stpne, suspinul meu i primete graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, pctosul,
cucernicindu-m. Vars peste mine, ticlosul, o mic pictur de ntoarcere cu mila Ta, i lumineaz
sufletul meu cu darul Tau, ca sa am putina osrdie spre a ma ndrepta pe sine-mi. Cci, de nu va
lumina darul Tu sufletul meu, nu voi putea nelege mptimirea i lenevirea dintru mine.
Vai mie, c, apucnd mai nainte i pune aflnd ntru mine, pcatul m nnegrete i m cufund
totdeauna i nu ncetez eu, osnditul, a ntrta pe Dumnezeu, netemndu-m de focul acela nestins i
necutremurndu-m de muncile cele fr de moarte; cci obicei lund, pcatul m trage pe mine ntru
pierzare cu totul.
Pe sine-mi adic m mustru i nu ncetez mrturisindu-m; ci iari rmn ntru cele rele. Privind, nu
vd, fiindc, pocindu-m, greesc. Nu m ostenesc cu sufletul spre cunotin celor fcute de mine, ci
pocina mea o prihnesc.
Cci, sunt ca un rob al pcatului i, nevrnd, fac rul, i, ca un osta al pcatului, lui m supun; i,
putnd a fugi de dnsul, m-am fcut birnic al lui, fiindc a mprit n mine obiceiul. Tainul trupului
primesc, de patimi grijindu-m.
Cunosc a mea mai nainte apucare a stricciunii i ca un rob, cnd mi se porunceste, ndat o lucrez pe
dnsa. Fug de rzboiul ce va s fie i ca un cine legat cu fier, m ntorc ctre cel ce-mi poruncete.
Ursc, adic pcatul, fug de frdelege, i rmn n patim; cci m Stpnesc, fricosul, i nevrnd, de
dulcea. Am slujit firii de nevoie i izvorte asupra mea pcatul, cumprndu-mi voirea. S-au
revrsat asupra mea patimile, fiindc gndul l-am unit cu trupul i desprire nu primete.
M srguiesc s-mi schimb voirea, i aezarea ce-a apucat mai nainte-mi st mie mpotriv. M silesc,
ticlosul, s slobozesc sufletul meu, i ntru mult datorie m mpinge pe mine rul mprumuttor. Nui aduce aminte de ntoarcerea datoriei, ci cu iubire de cinste mprete, nevrnd vreodat s ia
napoi.
Numai robia o poftete. mi d ca s m mbogesc n patimi i datoria n-o strnge. Voiesc eu s i-o
dau napoi, i acela-mi mai adaug. i chiar dac m-a sili puin pe sine-mi pentru ele, el adaug
altele, ca s m art c dintru ale lui pltesc; i vznd el c necurmarea datoriei m pleac s fiu
pctos, bag ntru mine pofte mai noi i m face s uit patimile, ca s nu le mrturisesc.
M ntmpina cu patimi strine i, mpiedicndu-m, ntru uitarea celor mai dinainte vin. M nvoiesc
cu cele ce mi-au venit asupra-mi i iarai datornic m aflu. Alerg la dnsele ca la nite prieteni i,
mprumutndu-m, iari ca nite Stpne se afl; i cel ce mai nainte cu puin m srguiam s m
izbvesc, m fac printrnsele rob pe mult vndut.

M srguiesc s tai lanurile lor, i de altele fr de veste m in. M srguiesc s m izbvesc de

ostia patimilor, i prin luarea de daruri ca un iconom al lor m aflu.
O, domnia ntru mine a patimilor pcatului! O, stpnirea rului meteugar i a vicleanului balaur, cci
el ctre fire i tocmelile negutorete i arvunele le d, ca nsui pcatului s vnd gndirea. M-a
plecat s-mi momesc trupul, ca s-l aduc pe el spre slujba sufletului, i m-am biruit de dulceaa.
ntru desfrnarea somnului iarai abtndu-m, cu totul de slujba mea m-am lipsit. Rugndu-m eu,
mi-a dat mie proasta cugetare ctre oarecare dulcea i-mi ine printrnsa, ca ntr-o funie de aram,
gndirea mea cea proast; i, voind s fug, n-o las, pentru legatur.
Deci, se ntemeiaz pcatul pe gndire i-i nchide ua cunotinei. De-a pururea pzete rutatea pe
minte, ca nu cumva, unindu-se cu Dumnezeu, s opreasca trupul de a se vinde. i aduce nainte
mulime de gnduri ncurcate i o pleac s cread c nu va fi cercetare pentru lucrul acesta mic, i ca
nu este cu putin s fie cunotin pentru dnsele, i ca unele ca acestea uitrii se vor da. Iar eu
naintea mea pun mustrarea mea i tiu ca asupra mea este spnzurat munca.
Cu acestea m ine pe mine, cu acestea m leag, cu acestea m vinde i m cumpr, cu acestea m
amgete, cu acestea m momete i m supune, dupa cum zice Apostolul, c cel trupesc este vndut
de pcat; cci pcatul, n trupul meu fiind, mi Stpnete gndirea i ine sufletul, folosindu-l pentru
pricina trupului, prin care-l necjete i-l mpileaz. De-ar voi s posteasc sau s privegheze, l
muncete printr-nsul pe el i-l mpileaz ca pe al su n lan.
Ca pe o oaie spre junghiere i ca pe o pasre nalt-zburtoare pe acesta l-a legat, i ca un uria tare
prin nsui trupul i-a tiat minile i picioarele sale. Nici a fugi, nici a-mi ajuta mie nsumi nu pot.
Vai mie, mort sunt eu - cel viu, i orb - cel ce vd! M-am fcut ca un cine eu, omul, i eu, cel gnditor,
ca un dobitoc primesc legturile. Miluiete-te pe sine-i, o, suflete!
Srguiete-te mai nainte de rspuns. Caut mai nainte de desprire, ca s nu ne ncuiem afar
mpreun cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putin muritorilor a vedea viaa sau a gndi
pentru dreptate; unde nu este lupta prin care viaa i moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin
care vrjmaul se batjocorete, de neputina trupului biruindu-se.
Miluiete-m, Dumnezeule, dup mare mila Ta i dup mulimea ndurrilor Tale; cci, dac m vei
milui, voi scpa de ticaloasa aezare a patimilor; dac m vei milui, doresc s iau ascultare ctre
buntatea Ta.
Daca vei face dupa multimea bunatatii Tale, ma vei izbavi pe mine; daca vei revarsa peste mine
bunatatea Ta, ma voi mantui.
Cred ca poti si nu ma deznadajduiesc. Stiu ca multimea indurarilor Tale biruieste multimea pacatelor
mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata vartutea lor.
Marturisesc ca si eu m-am indulcit de darul Tau de multe ori, dar dupa acestea, lepadand darul Tau, am
pacatuit ca nimeni altul. Ci Tu, Cel ce pe morti ai sculat, scoala-ma si pe mine, cel ce sunt mort cu
pacatul, si Cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii mele; Cel ce din gura
sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma pe mine din mocirla faradelegilor mele; caci oaia Ta sunt si
mancat de leu m-am facut pentru voile mele.
Caine m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, tamaduit fiind cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca
un lepros, dar, de vei voi, ma voi curati. Stiu ca dupa cunostinta am pacatuit, dar am pe Sfintii Tai care
solesc pentru mine.
Covarsesc pe toti cu pacatele, stiu, dar nu se biruieste bunatatea Ta. Cel ce i-ai dat vamesului
intaietatea, da-mi si mie, celui ce mai multe rele am facut. Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un
vrednic, si pe mine ma vei milui, nevrednic fiind.

Lup era Pavel oarecand, gonind oile turmei Tale; fiara era rupandu-le, si pastor s-a facut, cu darul Tau
tamaduind si grijind oile Tale. Si stiu ca el intru necunostinta a facut pacatul; si, ca unul care nu a
cunoscut, iertare a primit si mai mult dar. Ci Tu, Doamne, Care ai judecat pacatul meu cel intru
cunostinta, ma vei milui cu darul Tau cel covarsitor.
Vai mie, vai mie! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu candva sa ma rusinez de dansii
pentru pacatele mele cele ascunse. Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine, ca nu candva sa ma
osandeasca pe mine, cel ce m-am fagaduit cele mai presus de lume.
Ca vaduva aceea voiesc sa ma fac, care, indelung suparand pe judecatorul, si-a dobandit scopul; si ca
prietenul cel obraznic voiesc sa ma arat catre Tine, Cel ce esti preabun si singur Stapan, ca sa intorci
sufletul meu, cel ce intru pacate a fost robit. Acela paine a cerut spre mancare, iar eu dezlegare a
sufletului de osteneala; acela hrana trupului a cerut, iar eu zidire de-a doua a sufletului.
Auzi ca un bun si preabun glasul plangerii lacrimilor mele si intoarce-ma pe mine ca sa fac rod de
pocainta. Racoreste arsita constiintei mele. Innoieste-ma pe mine, cel invechit cu patimile pacatului,
ca, dupa ce ma vei izbavi din robia acestora, sa rasuflu cu dulceata vazduhul slobozeniei si sa slavesc
bunatatea Ta cu bucurie si cu veselie.
Stii, o, Stapane, ca din mica durere a sufletului meu indraznesc a grai acestea inaintea Ta. Stiu si eu,
pacatosul, ca milosard esti, Doamne, si voiesti a ma schimba pe mine, insa voiesti rodul voirii mele si
gata esti spre a ma milui pe mine, dar astepti asezarea mea. Caci, miluind, voiesti sa ma inveti si,
iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O,
gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduci aminte, o, suflete, de
calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti catre calatoria aceea? Pentru ce fara de
crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci, o, suflete,
petrecand ca un dobitoc fara de pricepere?
Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina! Cum, mai inainte de viata, cinstesc moartea!
Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele
vesnice si negraite?
Vai mie, cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa
ma imbrac? Cum cinstesc mai mult decat imparatia locuirea cea intunecata a iadului?
Vai mie, pacatosului, ca eu singur intru cunostinta ma ranesc. Vino-ti intru sine-ti, suflete. Teme-te de
Dumnezeu. Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile.
Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste.
Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare
intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecari se biruieste si se calca, iar pe oarecari ii biruieste
si ii calca. De oarecari se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecari el ii surpa si-i batjocoreste.
Intelege ca unii adica prin inselarea lui se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica,
prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea
muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc,
iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe
Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul
sau greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acestuia, si desfatarea, si odihna sunt pline de scarba si
de amaraciune; iar necazurile, si postul, si reaua patimire bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc,
intoarce-te, o, suflete.
Nevoieste-te intru liniste ca, dupa ce va veni ceasul mortii si al despartirii, sa nu te afle pe tine
negatit. Intelege, o, suflete al meu, intru chemarea ta si intru petrecerea ta cum mergi.

Pentru cine si pana cand te intristezi si oftezi, o, suflete slobod! Toti la sfarsitul lucrurilor celor
pamantesti au venit, si la a ta negrijire sfarsitul va sosi.
Umileste-te si cazi. Milostiveste-L pe preainduratul Dumnezeu ca sa te slobozeasca de toate durerile
tale cele din launtru, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut Lui; ca Lui I se
cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin!

Plnsul de vineri seara - Sfntul Efrem Sirul

Suflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel
pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el.
Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire,
cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei
zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde.
Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va
mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce
vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat.
Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive,
si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa
aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule.
A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si
lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti
moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele
lui cu indurarile Tale.
Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa
miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla
odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata.
Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt
de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean.
Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata
desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori
intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate.
Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se
departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea
cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa
sa caute a o indulci pe dansa.

Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul.
Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate
scripturile Sfintilor Parinti si Dascali.
Eu - stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a
Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai
inainte scrisi - venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine.
O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se
mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule,
zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare
inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea.
Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi
striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in
fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de
dezmierdari imi necajeste sufletul meu.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine,
netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a
poruncilor Tale.
Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu
toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut
putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie.
Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa
ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand leam mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata.
Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce
daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit
adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi.
Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si
ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire.
Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine
darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci
iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale
cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea.
Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale,
ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar
dai desfatare vesnica.
O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de
pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin
putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor
izbavi de plansurile cele vesnice.
Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele
si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii
pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa
poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine
intr-insa poarta inca roade in trupul meu.

Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele
straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea
si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.
Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi
pentru multa bunatatea Ta.
Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruiestemi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele
vietii mele.
Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre
vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via
Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine.
Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia
negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu
pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit.
Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot
negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit
inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai
vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.
Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si
trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta.
Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor
osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a
sacului lor.
Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba
prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea,
trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime
porneste porunca.
Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul
ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu
raspandire petreci zilele vietii tale?
Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui
infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste
pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule?
Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie,
Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea
altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale.
Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care
insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.
Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu,
nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul
dreptatii?
Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele
ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai,
mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit - in focul cel vesnic si nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand
invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage
pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te
trezvesti catre Dumnezeu?
Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de
fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la
tine.
Privegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te.
Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata
iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului.
Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a
veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei
noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca
binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!

Plnsul de smbta seara - Sfntul Efrem Sirul

Acum, inca si astazi, cu fata rusinata si in pamant plecata, indraznesc sa graiesc catre Stapanul
ingerilor si Ziditorul tuturor; iar eu sunt pamant si cenusa; ocara oamenilor si defaimare norodului;
vierme, cu adevarat, si nu om, mustrat si prihanit fiind, cu totul prea dureros si de mahniciune plin.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Cu ce fel de inima, cu ce fel de constiinta? Ce fel de limba
necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc? Si cum voi face inceputul marturisirii mele?
Peste masura eu, ticalosul, am intaratat numele Tau si mai presus decat curvarul am vietuit curveste.
Ca pe cel ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat, netrebnicindu-l, si glasul poruncilor Tale nu lam pazit.
A caror pacate ale mele lasare voi cere mai intai eu, pacatosul? A celor intru cunostinta, cu
neasemanare neiertate, ori a celor intru calcarile de sfintele Tale porunci, ori a celor intru impreuna
invoirile cu gandurile cele rele si viclene?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic
de infricosata Ta chemare. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta; nu pot sa caut si sa privesc la
inaltimea Cerului, caci cu poftele cele necuvioase usa deschizand-o si dobitocesti si fara de randuiala
porniri uneltind, pe ticalosul meu suflet cu patimile l-am intinat.
Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu s-a inecat in marea dezmierdarilor celor amare; si cu urata
socoteala haina sufletului meu am manjit-o; si toata mintea mea s-a framantat de gandurile dracilor; si
prin toate lucrurile si gandurile mele am amarat si de-a pururea amarasc bunatatea Ta, iar pe
vrajmasul meu care se lupta cu mine de-a pururea il trag catre mine si il slujesc.
Constiinta imi mustra gandirea mea. Imi rusinez fata mea. Insumi de sine-mi osandit sunt mai inainte
de judecata cea gatita mie. Inversunarea ce este intru mine ma biruieste, ca de-a pururea in noroiul
lacomiei pantecelui ma tavalesc; scrisa pe stalp este reaua mea petrecere, ca de-a pururea

dezmierdarile ma innegureaza; spre osanda imi este goliciunea mea, ca de-a pururea reaua putoare a
patimilor ma manjeste, de-a pururea cu gandurile spurcate ma intinez.
Din pruncie m-am facut vas al pacatului celui de stricaciune facator, si acum, in fiecare zi auzind de
judecata si de rasplatire, nu voiesc sa stau impotriva poftelor trupului care se ostesc impotriva
sufletului meu, ci totdeauna eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuiesc, totdeauna ma amagesc,
totdeauna ma robesc, totdeauna ma biruiesc. Pentru aceasta sarac si urat, Doamne, si pustiu de darul
Tau ma fac.
Vai mie, Doamne, ca indelunga rabdarea Ta rau am cheltuit-o! Vai mie, ca intru multi ani am scarbit pe
Duhul Tau cel Sfant! Vai mie, ca vremea vietii mele a trecut intru toata desertaciunea!
Ci, Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, sa nu dai la aratare pacatele si rusinoasele mele
lucrari cele urate in privelistea a toata lumea, inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor, spre rusinea
mea si spre osanda vesnica; ca pricinuitor sunt a toata rusinea si osanda.
Cum voi plange orbirea sufletului meu! Cum voi plange atata necunostinta a mea! Cum voi plange
voirea mea cea asa de patimasa si nepocaita! Astazi nevoitorii se odihnesc cu mangaierea Sfantului
Duh, iar eu ma tulbur, socotind saracia mea cea din lenevire.
Astazi se veselesc cei carora li se descopera de catre Dansul cele tainice, iar eu ma rusinez ca de toata
fapta cea buna strain am crescut. Astazi se bucura cei ce vad de la Dansul vistieriile rasplatilor lor, iar
eu plang cu amar ca m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am
facut eu, ticalosul, cu a mea trandavie, fiindca strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere
s-au nevoit.
Cauta spre mine, Stapane, cu mila, dintru inaltimea Ta cea sfanta. Vezi neindreptarea sufletului meu
celui netrebnic si, cu judecatile care stii miluindu-ma, indrepteaza-ma. Ca inaintea sfantului Scaun al
slavei Tale stand, ca atingandu-ma de prea-curatele Tale picioare, asa ma rog si ma cuceresc cu inima
zdrobita:
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta; intoarce-ma pe mine in dar cu darul Tau. Stiu ca toate le
poti si cu neputinta Tie nimic nu-Ti este. Sa nu astepti voirea mea cea stricata, ca nu am osardie spre a
ma indrepta pe sine-mi.
Plangeti pentru mine, toata firea cea vazuta si cea nevazuta, cel ce intru pacate si in patimi de tot am
imbatranit. Plangeti pentru mine, cel ce sunt intreg-intelept pentru cei ce ma vad, iar in launtru de-a
pururea curvesc.
O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselesti intru privirile cele
straine de tine, de care o sa te lasi si de care o sa te lipsesti? Gandeste-te la cele pe care le-ai lucrat,
cum si ce sunt: cu cine ti-ai petrecut zilele lucrarii si ale plugariei.
Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca sa-ti vina in intampinare in ceasul iesirii tale; pe cine ai veselit intru
alergarea ta, ca sa fii odihnit in livada sa; si pentru cine ai muncit in dar, sau intru privegheri te-ai
ticalosit, ca sa-ti iasa inainte cu bucurie; pe cine ti-ai facut prieten in veacul ce va sa fie, ca sa te
primeasca voios; in ce fel de tarina te-ai tocmit si ce plata va sa-ti dea tie; cu ce nevointe ai veselit pe
Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti, pe vecinii tai.
Trezveste-te, suflete ticaloase, ca sa nu te afli in ceasul despartirii in scarbe si in suspinuri; ca sa nu
plangi fara de folos in vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate in mintea ta si vei zice intru sine-ti,
plangand si jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea in fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, insa nu mam ingrijit de a mea mantuire.
Vezi, Stapane Hristoase, Mantuitorule, izvoarele lacrimilor mele si zdrobirile si suspinurile
nevrednicului meu suflet; si sa vina peste mine mila Ta, mai inainte de a veni Judecata cea infricosata
sa ma ia nepregatit si rusinat.

Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca sa ma intoarca pe mine si sa viez intru cuviosie si
dreptate, dupa sfanta voia Ta. Sfinteste-mi inima mea, care s-a facut pestera si lacas al dracilor.
Sfinteasca-se peste mine infricosatul si prea-sfintul Tau nume. Nu am fost eu odata pe pamant. Si Ti s-a
parut Tie, intru multe indurarile Tale, a ma plasmui intru pantecele maicii mele; si m-am nascut, cu
mila Ta, invrednicindu-ma a ma face vas darului Tau; si mi-ai daruit mie luminarea duhovnicestii
cunostinte. Iar eu, lenesul si pacatosul, am lepadat si lepad daruirile darului Tau.
Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticalosul, cerand indurare, Doamne, caci nu am marturisire
curata? Ca de multe ori m-am fagaduit Tie sa ma pocaiesc, si mincinos al fagaduintei m-am facut.
De multe ori m-ai miluit, si eu iarasi m-am lepadat. De multe ori m-ai tinut, si eu iarasi m-am intors.
De multe ori m-ai inviat, si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta hotararea eu o aduc asupra mea si
marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa.
De cate ori ai plinit darul Tau cel mangaietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea
Te intarat pe Tine! De cate ori ai desavarsit asupra mea darul Tau, si ai saturat foamea mea, si setea
mea ai racorit-o! De cate ori ai luminat gandirea mea cea intunecata si ai adunat din inselare gandurile
mele! De cate ori ai imbogatit saracia mea si ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticalosul, totdeauna
lepad bogatia Ta.
Cu totul ma spaimantez si ma cutremur, acestea gandindu-le. Cu totul intru adancul indoielii ma
cufund, nimic vrednic catre darea de raspuns nu am eu, ticalosul. De cate ori mi s-a facut mie darul
Tau, Stapane, cale a vietii, si luminare, si bucurie nepovestita! De cate ori s-a facut intru inima robului
Tau intelepciune, si frumusete, si putere, negraita inaltime si lauda, si bucate mai dulci decat mierea
in gura robului Tau!
Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tau, Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am
lepadat si le lepad pentru lenevirea mea? De nenumarate pedepse fiind vrednic, de nenumarate daruri
m-ai umplut pe mine, pacatosul; iar eu, ticalosul, cu cele impotrivnice iti rasplatesc.
Ci Tu, Doamne - ca Cel ce firesc ai noianul indelungii rabdari si adancul milosardiei - sa nu ma
parasesti, ca sa nu fiu taiat ca smochinul cel neroditor; sa nu Te grabesti a ma secera pe mine crud si
fara de vreme din viata; sa nu ma iei pe mine ne-gata fiind; sa nu ma ridici pe mine mai inainte, pana
nu imi voi aprinde candela; sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta; ci, ca un bun si
iubitor de oameni, miluieste-ma, si-mi daruieste mie ani spre pocainta.
Sa nu pui sufletul meu gol jalnica mustrare inaintea infricosatului si nemitarnicului Tau Divan; ci, ca un
iubitor de oameni, milostiveste-Te spre mine, Doamne, cel sarac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel
neputincios, cel lenes, cel spurcat, cel curvar, cel trandav, cel impietrit, cel afundat, cel rusinat, cel
pacatos, cel neindraznet, cel fara-de-raspuns, cel osandit, cel nevrednic, cel vrednic de toata
pedeapsa si munca.
Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si
necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si
desfranez, ma voi invrednici mantuirii?
Daca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de
minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?
Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce
raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua,
cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: Nu va stiu pe voi.?
Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va,
cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care sa pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze
gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor
voastre rugi.

Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti,
pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si
pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.
La mila Ta nazuiesc eu, ranitul. Primeste suspinurile mele ca pe lacrimile desfranatei. Sa nu ma urasti
pe mine pentru intinaciunile cele multe ale pacatelor mele. Stii, Stapane, lesne-alunecarea firii
omenesti. Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca gandirea omului cu sarguinta spre cele rele si
viclene. Adu-ti aminte ca Tu singur esti curat, si fara prihana, si nespurcat.
Miluieste-ma pe mine, Cel ce esti din fire bun, si milostiv si milosard. Biruieste impietrirea mea si fa
insuti, precum stii, indreptarea; ca ma tiranisesc de obiceiul meu cel rau si viclean; ca neputincios sunt
cu trupul, si cu sufletul, si cu cunostinta; ca s-a stins vremea mea; ca s-au stins intru desertaciuni
zilele mele.
Mi se apropie sfarsitul caii si insumi sunt neravnitor spre indreptarea de sine-mi. Si deschide-mi mie,
Stapane, usa milei Tale si sa nu mi-o incui pe dansa, ca sa bat cu nevrednicie.
Intinde-mi mie mana de ajutor intru noianul patimilor si al dezmierdarilor care ma inviforeaza. Da-mi
mie vreme de pocainta si chip de mantuire. Caci daca nu vei face Tu, Doamne, cate eu voiesc,
neputincioase si lesne de stricat sunt acelea; cate eu apuc nefolositoare si nedesavarsite se fac.
Iata, Doamne, vezi impotrivirea vrajmasilor si neputinta firii noastre. Pana cand iti intorci fata Ta de la
mine? Pana cand se va inalta vrajmasul meu asupra mea? Intoarce, Doamne, izbaveste sufletul meu din
lucrarea lui cea rea; caci peste tot ma ranesc si el sta rizand de mine.
Mantuieste-ma pentru mila Ta si nu pentru lucrurile mele; caci rele si viclene sunt. Adu-Ti aminte,
Doamne, ca milele Tale din veac sunt, peste cei pacatosi intinzandu-se. Caci, daca vei privi la
faradelegi, ca si cum nu as fi voi pieri.
Sa nu biruiasca trandavia si nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemarginita. Sa nu ma randuiesti
de-a stanga cu caprele pe mine, cel iute la pacat, cel ticalos, cel nevrednic de mila. Sa nu ma judeci
pe mine, Stapane, ca pe un rob netrebnic si rau, si viclean, nici sa ma pierzi pe mine cu cei ce-Ti zic
Tie Doamne, Doamne si nu fac voia ta.
Primeste, Stapane, si auzi spurcata si nevrednica mea cerere, Cel ce mantuiesti pe toti cei ce
nadajduiesc intru Tine, Cel ce nu Te intorci despre cererea pacatosilor, Cel ce dai mana celui ce zace
jos.
Povatuieste-ma pe mine la frica Ta. Da-mi mie lacrimi de umilinta, pocainta spre mantuire aducand,
caci catre Tine am ridicat ochii cei ganditori ai sufletului meu; caci catre Tine, Doamne, m-am
indreptat din pantecele maicii mele; si sa nu ma lepezi pe mine de la fata Ta, ca multe sunt indurarile
Tale peste cei ce cheama numele Tau intru adevar; ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!

Alta rugciune a Sfntului Efrem Sirul

- fiindc nu se face plecarea genunchilor sambt seara -

Darul Tau mi-ai dat mie sa graiesc catre Tine, Doamne, si dorul pe care il am catre bunatatea Ta ma
sileste sa nu tac. Ca un singur bun si al nostru al tuturor Ziditor, iarta faradelegile si pacatele robului
Tau celui pacatos si nemultumitor.
Stiu ca covarsesc cu pacatele pe toti oamenii, Doamne, dar am scapare adancul cel covarsitor al
indurarilor Tale; si tare sunt incredintat ca primesti si miluiesti pe toti cei ce nadajduiesc la bunatatea
Ta; si mai inainte cunoscator fiind, Stapane, inima celui ce vine la Tine mai inainte o vezi daca s-a
dezbracat de lume cu totul.
Mai inainte de a ajunge el la usa ii deschizi lui; mai inainte de a-Ti cadea el la picioare ii intinzi mana;
mai inainte de a varsa el lacrimi indurarile Tale i le intinzi si, ca pe un negutator care cu multa bogatie
s-a intors, asa primesti pe cel care vine la Tine din tot sufletul; ca doresti sa vezi pocainta, si poftesti
sa vezi lacrimi, si Te bucuri de sarguinta robilor Tai celor ce se nevoiesc sa gaseasca curatia.
Insa, fiindca nu este cu putinta a se vinde vindecarile darului Tau, Doamne, si prin lacrimi le daruiesti
pe acestea in dar, daruieste mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi, ca sa rog neasemanata bunatatea
Ta cu luminare, si cu dorire, si cu credinta, si sa ma vindec de ranile mele cele ascunse.
Deci arata intru madularele mele milosardia Ta cea multa, milosarde Doctore, si curate fa ranile mele,
si aratata se va face milosardia Ta spre mine, ticalosul. Izbaveste-ma de muncile cele ce se cuvin mie.
Izbaveste-ma pe mine, Doamne, de necajirea nevazutilor vrajmasi, si sa se propovaduiasca darul Tau,
ca el pe mine m-a slobozit. Sa se propovaduiasca darul Tau, precum totdeauna si aiurea, precum la cei
nenumarati trandavi, asa si la mine.
Asemenea este, Stapane, mintea noastra cea neputincioasa lemnului celui de curand rasarit,
trebuindu-i totdeauna umezeala apei. Astfel, gandirea noastra, neputincioasa fiind, are nevoie
neincetat de darul Tau si de luminare.
Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Iar de m-am lepadat si ma lepad, ca un pamantesc, insa,
precum ai umplut vedrele de blagoslovenia Ta, umple si inima mea de darul Tau si de bunatatea Ta.
Maica cea milosirda, Doamne, lepadand-o pruncul ei, nu voieste a-l trece cu vederea pe dansul, ca se
biruieste de milostivirea ei. Milostivirile pasarii curg asupra puilor ei, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe
dansii, si hrana le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe dansii. Asa si milosardia Ta se biruieste
de catre bunatatea cea dintru Sine-Ti ai milui pe cei ce din tot sufletul Te cheama pe Tine.
Insa aceia, prunci fiind, la Judecata nu vor veni, iar eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuind, stiu ca
voi fi judecat. Cad deci, indurarile Tale trebuindu-mi, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, ca in tot
ceasul sa ma cerceteze darul Tau pe mine, cel pacatos si nevrednic, si sa mi se faca mie acesta
luminare, si scapare, si putere, ca sa ma acopere cu aripile sale atunci, in ceasul cel infricosat al
judecatii, si sa stau de-a dreapta Ta cu cei ce bine s-au nevoit si Ti-au bine-placut Tie, cu indurarile
darului, cu mantuirea intru mila, slavind si bine-cuvantand bunatatea Ta cea nemasurata, in vecii
vecilor. Amin!
Pe toate Tu le-ai zidit, Doamne; insa acelea la Judecata nu vor veni, iar eu si pentru un cuvant desert,
si pentru ganduri rele si viclene, si pentru insasi pofta ma voi osandi. Ca numaidecat ce vine asupra-mi
dulceata, indata si uit pe toate ale mele si, ca si cum as fi iesit din minte, intru toate robesc rautatii:
ma fac maret in desert, manios, trandav, lenevos, inalt, indracit cu pantecele, iubitor de dezmierdari,
cu totul intinat; in tot ceasul ma amagesc si nu pricep.
Venirea de fata a darului Tau, Stapane, iubitorule de oameni, daruieste dulceata, liniste, umilinta. O,
iubitorule de oameni, prea-bunule Doamne, vrand si nevrand, mantuieste-ma pentru multa bunatatea
Ta. Amin!

Plnsul de duminic seara - Sfntul Efrem Sirul

Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, stand eu, osanditul, si mustrarea lucrurilor mele si
hotararea Ta cea dreapta data mie vazand, care ma leapada pe mine, ticalosul, de la Sfanta fata Ta, in
muncile cele nesuferite; si ca si cum atunci ai vrea sa-mi graiesti mie, eu acum strig cu cutremur si cu
lacrimi: Drept esti, prea-drepte Judecatorule, si dreapta este judecata Ta; ca dintr-insa nu m-am
nedreptatit.
Bunilor, Preasfintilor ingeri, picati asupra mea lacrimi, ca eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui
Dumnezeu trecand-o cu vederea. Deci cu adevarat dupa dreptate ma pedepsesc. Cand Domnul a pus
mila Sa inaintea mea, eu, necugetand, nicidecum nu luam in seama aceasta, si cu dreptate acum se
intoarce de la mine.
Atunci dar vor grai cu urgie ingerii: Acum nu este vreme de pocainta, ci de rasplatire. Mangaierea acum
a slabit, pocainta si lacrimile sunt nelucratoare, iar muncile se inmultesc. Suspinurile cele neincetate
nu sunt auzite, ci acum tanguirea este nesfarsita.
Acum du-te si ia-ti rasplatirea cea amara si cumplita a lucrurilor tale, arzandu-te ca o materie
necurata, aprinzind gheena cea nestinsa a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un fiu al
intunericului desfateaza-te. Ca unul ce ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele
negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plansul cel neincetat si
scrasnirea dintilor cea prea-dureroasa.
Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticaloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe
Judecatorul cel nemitarnic, arhanghelii stand si slujindu-i, pamantenii goi inainte stand, toti tremurand
de infricosatul Scaun al Facatorului tuturor; ca judecata fara de mila este acolo celor ce nu au lucrat
aici mila.
Vai mie atunci, suflete prea-necajite! Dar nu va fi glas si auzire. Caci toate se vor preschimba in altele,
si chipul lor trist, si faptele. Fiindca al optulea veac il vom incepe. Vesnic se vor veseli dreptii, vesnic
se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeul tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum
par a fi. Si de lipsa este ca de aici sa strigam catre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim: Chezasii Tai
sunt Cuviosii.
Vestesc Tie, Doamne, toate, si iarta pe netrebnicul robul Tau. Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea
rugaciune; mainile mele intinate le intind, sa nu ma lepezi pe mine, cel incarcat cu patimi; ci cauta
spre mine cu iubire de oameni si cu blanda milosardia Ta.
Pe sine-mi cu dezmierdarile de tot m-am spurcat si frumusetea sufletului am necinstit-o. Cugetelor
celor trupesti am robit si stapanirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrajmasul l-am ascultat
sfatuindu-ma si pe idolii patimilor in suflet i-am inchipuit. Poftele pantecelui le-am desavarsit si
stralucirea mintii am innegrit-o.
In cinste de fiime adevarata fiind, dobitoacelor celor fara de minte m-am asemanat, si frica strasnica si
cutremur ma tine pe mine, mai inainte vazand taierea mortii venind nearatat asupra tuturor si pe sinemi fiind neindreptat.
Dintru adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv si iubitor de oameni
mie, celui ce spre Tine am nadejdile mele; fa-ma ca sa scap de urgia osandirii ce va sa fie acolo;

binevoieste ca sufletul meu cel impietrit mult nascator de fapte bune sa se arate inaintea Ta; gandurile
mele cele neroditoare scutura-le in focul Sfantului Tau Duh; sa nu ma tai pe mine ca pe pomul cel
neroditor si in focul cel nestins sa ma trimiti; sa nu ma arati materie si paie ale vapaii iadului, ci ca pe
niste grau, Dumnezeul meu, baga-ma in hambarul Tau.
Genunchiul inimii mele imi plec eu, ticalosul, neindraznind a cauta la Ceruri; primeste rugaciunea gurii
celei spurcate, Cel ce esti fara de pacat, unule Ziditorule. Imparat fiind al tuturor si atotputernic, pe
impotrivnicul si tiranul Veliar surpandu-l, din toate felurile faradelegilor mele izbaveste-ma.
Praznuiesc ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de
viata purtatoare; m-am amagit cu fapte urate; sa nu Te ingretosezi de mine, prea-bunule Stapane,
izbaveste-ma de robia celui rau si viclean.
Cu frica a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai zidit pe mine de Dumnezeu lucrat si Care cu multe
m-ai imbogatit pe mine in dar; si Care m-ai iubit foarte, incat pentru mine Te-ai intrupat si moarte ai
suferit.
Acum nepomenitor m-am aratat eu, ticalosul, de atata dragoste a Ta, Izbavitorule, cu totul rob
facandu-ma dezmierdarilor si trupul si sufletul pangarindu-le. Totdeauna strig: Am pacatuit, si de a
lucra cele cumplite nu incetez. Acum osandit stau, bunule, ci da-mi mie lasare rautatilor, ca un
Dumnezeu milostiv si indurat.
Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Maica lui Dumnezeu, usa cereasca si chivot, mantuire intemeiata
te-am castigat pe tine. Mantuieste, mantuieste-ma, Stapana, in dar.
Legiuni de ingeri in Ceruri de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa rapeasca fara de veste
sufletul meu si sa merg in curgerile focului.
Legiuitori Apostoli infricosati, sezand pe scaune impreuna cu Judecatorul, ingeri cu palose prea-intrarmati si infioratori vor desparti inimile pacatosilor. Atunci se va tangui toata suflarea, ca nu vor avea
margini, vai, muncile cele cumplite.
Apuca mai inainte pe toate acestea, suflete, urmand tanguirea desfranatei. Izbaveste-ma atunci,
Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor infioratoare. Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii
si Serafimii cei ce in patru chipuri se poarta. Cetele cele ceresti slujindu-Ti, Te lauda pe Tine, Treime
intru o unime.
Lumina nenascuta esti, Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau, de-a pururea impreuna
vecuitor ai pe Duhul Tau, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, si milosard, si bun.
Cu rugaciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si
glasurile noastre. Parinte mai presus de Ceruri, Doamne, slava Tie, Caruia Ti se cuvine slava si
stapanirea, impreuna cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin!