Hristos – sufletul satului meu

Eseu
de Anastasia Constantinescu
 Bună ziua!
Mă numesc Anastasia, am 9 ani și
sunt elevă în clasa a II-a la Școala
Domnească Grigore Ghica-Vodă.
Nu-i așa că sună frumos? Vă spun sincer, de când am
intrat prima dată pe porțile acestei școli, am fost fascinată
de această denumire: Școala Domnească! Ce interesant
sună, parcă e o denumire ruptă dintr-un basm,simțeam că
are o legătură cu un rege, cu un conducător !
La un moment dat, chiar m-am gândit că are legătură cu
Dumnezeu! Da, cu siguranță, această școală are legătură
cu Doamne-Doamne, păi n-am aflat eu încă de când am
învățat să rostesc rugăciunea Tatăl nostru că e Rugăciunea
Domnească? Exact, așa cum ne-a învățat Domnul nostru
Iisus Hristos, la fel și Scoala Domnească ne învață tot ceea
ce este de folos pentru viață!
Și am început să-mi amintesc de poveștile pe care mi le
citeau mama și bunicile, de Capra cu 3 iezi și de
Amintirile lui Ion Creangă! Îmi răsunau în urechi
vorbele lui Nică, povestind simplu și frumos:
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în
părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica
băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti ... sat vechi răzăşesc,
întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu
flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de
vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi
dascăli şi poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Şi părintele
Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic şi cu bunătate mai era! Prin
îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în ţintirim, care era îngrădit cu
zăplaz de bârne, streşinit cu şindilă, şi ce chilie durată s-a făcut la poarta
bisericii pentru şcoală; ş-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum
umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei,
dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos şi voinic, şi sfătuia pe oameni
să-şi dea copiii la învăţătură. Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi
şi fete la şcoală, între care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi fricos şi
de umbra mea. Şi cea dintâi şcolăriţă a fost însăşi Smărăndiţa popii, o
zgâtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare, de întrecea mai pe toţi
băieţii şi din carte, dar şi din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da
pe la şcoală şi vedea ce se petrece…
Așa deci, cu osteneala
părintelui s-a făcut dintâi școală
în sat, prispa Bisericii a fost
prima dată sală de clasă.
Doamne, ce-am mai râs de
pățania Smărăndiței cea
oacheșă pe Calul Bălan, când a
făcut cunoștință cu Moș Nicolai
din cui. Sau de Ceaslovul care
folosea pe post de insectar
pentru bietele muște ce zburau
prin cimitirul de lângă Biserică!
Apoi am aflat că, după școala din pridvorul Bisericii, Nică al lui
Ștefan a Petrii a devenit elevul ... Școlii Domnești de sub Cetatea
Neamțului. Ca să vezi cum se leagă toate și uite-așa am aflat că
această școală a fost deschisă de Starețul Neonil de la
Mânăstirea Neamț, pe pământ donat chiar de mânăstire, pentru
a se face școală și spital. Normal că învățător a fost tot un
părinte, amintit de povestitor pe nume Isaia Teodorescu , dar
mai cunoscut ca Popa Duhu”.
Deci chiar sub culmea Cetății Neamțului, cu ajutorul Bisericii și a
preoților vrednici, copiii au putut face primii pași în lumea
învățăturii. Oare ce ar fi fost cu Creangă, dacă ar fi ascultat de
tatăl său care nu voia să-l lase la școală? Ce bine că mama lui a
insistat să fie atent cu învățătura și chiar a învățat și ea să
citească împreună cu Nică la Ceaslov și la Psaltire. De asta ea a
dorit așa mult ca el să devină preot și l-a trimis la Fălticeni, la
”fabrica de popi” apoi la Iași la Părintele Ioan Grigoriu de la
Biserica Patruzeci de Sfinți.
Mi-au plăcut așa de mult aceste lucruri si m-au făcut să înțeleg
cât de importantă este învățătura și cititul. Cât de norocoși
suntem noi, copiii care avem acum posibilitatea să învățăm în
școli, de la învățători care se străduiesc să ne învețe multe lucruri
bune și folositoare. Am mai aflat și de Domnu” Trandafir al lui
Mihail Sadoveanu sau de învățătoarea lui Octavian Goga și mi-am
dat seama cât de importanți au fost aceștia în viața acestor
autori!
 Se scuturau a toamnă trandafirii
Când eu, copil fiind, întâia dată
Venit-am să învăţ cu Dumneavoastră,
Învăţătoarea mea, taina citirii.
Când norii plumburii chemau furtuna
Şi fulgere sclipeau peste talazuri,
Făcut-aţi Dumneavoastră semn cu mâna
Şi calea mi-am găsit-o printre valuri.
Trecut-au ani de-atunci şi multe toamne
Chemau pe-ascuns din colţul amintirii
Icoana sfântă a scumpei mele Doamne...
Se scuturau a toamnă trandafirii.
Apropo, lângă Biserica Sf. Nicolae de lângă Scoala
Domnească, am zărit pe o cruce din cimitir, numele
Cosmovici – învățătorii Condrenilor. Ce credeți? Chiar
pe holul ce duce spre sala de clasă unde învăț, am
vazut în tablourile de pe perete chiar pe cei 2
învățători, George și Smaranda Cosmovici. Mi-am
dat seama că ei, învățătorii rămân vii și ne
supravegează să fim cuminți, silitori și ascultători.
Am rămas cu un gând frumos după toate
acestea, simt că legătura dintre Biserică și
Școală este unită de chiar Domnul nostru Iisus
Hristos! Pai n-a fost numit el ” Învățător ” atât
de catre ucenicii lui, dar și de farisei și de cei ce
nu L-au iubit și L-au răstignit ?

De asta simt că :
Hristos este sufletul satului meu!