CONVORBIRILE STAREULUI

CU FIII LUI DUHOVNICETI

(1907-1912)
1907
Bunicii si strabunicii mei au fost negustori milionari in Samara. Lor le apartinea o
strada intreaga, numita strada Kazan. Toata familia noastra s-a aflat intotdeauna sub ocrotirea
deosebita a icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Cand eu aveam trei-patru ani, impreuna cu tatal meu mergeam des la biserica si de
multe ori, cand stateam langa icoana Maicii Domnului, mi se parea ca Nascatoarea de
Dumnezeu se uita la mine din icoana si zambeste si ma cheama. Eu fugeam la tatal meu.
-Tata, tata, Ea este vie! - repetam eu.
-Cine, copilasul meu?
-Nascatoarea de Dumnezeu.
Tata nu ma intelegea. Odata, cand aveam sase ani, s-a intamplat urmatorul lucru: noi
locuiam in vila de pe mosia noastra din Orenburg. Casa noastra se afla intr-un parc urias si era
pazita de paznici si caini, astfel incat nu era posibil ca o persoana straina sa patrunda acolo
fara sa fie observata. Odata ma plimbam impreuna cu tatal meu prin parc si, deodata, nu pot
sa-mi dau seama de unde, a aparut in fata noastra un batran. Apropiindu-se de tatal meu, el a
spus: ine minte, parinte, ca acest copilas, latimpul sau, va scoate suflete din iad". Dupa ce a
spus aceasta, el a disparut. In zadar l-au cautat apoi peste tot, nici unul dintre paznici nu 1-a
vazut.
Mama mea a murit atunci cand eu am venit pe lume si tatal meu s-a casatorit a doua
oara. Mama mea vitrega era o femeie adanc credincioasa si nemaipomenit de buna, astfel
incat i-a tinut pe deplin locul mamei mele. i pot sa spun chiar ca nici mama mea naturala nu
ar fi putut sa imi dea o asemenea educatie. Ea se destepta foarte devreme si in fiecare zi
mergea cu mine la utrenie, netinand cont de varsta mea frageda.
Era dimineata, foarte devreme. Eu ma trezeam, insa nu vroiam sa ma scol. Camerista o
ajuta pe mama sa se spele, iar eu ma infofoleam in patura. Mama deja era gata. Ah, Pavel inca
doarme - spunea ea - adu-mi incoace apa rece - ii zicea cameristei.
Intr-o clipa eu ieseam din patura.
- Mamico, dar eu m-am trezit deja!
Ma imbracau si impreuna cu mama mergeam la biserica. Era inca intuneric bezna, iar
eu ma prabuseam in nametii de zapada si paseam in urma mamei.
Insa ei ii placea sa se roage si acasa. Citea acatistul, iar eu cantam cu glas tare si
subtire in toata casa:
- Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!
La noua ani am fost dat la gimnaziu. Anii de scoala au trecut repede. Apoi am intrat la
serviciu si m-am instalat in Kazan, sub acoperamantul Imparatesei Ceresti. Cand am implinit
douazeci si cinci de ani, mama a venit la mine cu propunerea de a ma casatori. Pentru
staruinta ei, eu m-am apropiat pentru prima data de femei si am intrat in discutie cu ele.
Dumnezeul meu! Ce plictiseala de neindurat - am gandit eu - toate vorbesc numai despre
trasuri, vesminte, palarii. Despre ce voi vorbi cu sotia cand ma voi casatori? Mai bine nu,
renunt la aceasta".
Au mai trecut cinci ani. Mama a inceput sa ma sfatuiasca din nou: Gandeste-te,
Pavlusa, ca poate inca vrei sa te casatoresti, dar sa te uiti atent la domnisoare, poate iti place
vreuna dintre ele".
Eu am ascultat-o pe mama, asa cum am facut si prima data, insa am avut aceeasi
impresie din discutiile cu femeile si m-am hotarat in suflet sa nu ma casatoresc. Cand am

implinit treizeci si cinci de ani, mama mi-a spus din nou: Ce-i cu tine, Pavlusa,? Tot te feresti
de femei? Curand vor trece si anii tai si nimeni nu va mai veni dupa tine! Ia seama, ca apoi sa
nu regreti!".
Ca ascultare, am implinit dorinta mamei si am intrat iarasi in discutie cu femeile. In
ziua aceea, la unii dintre cunoscutii nostri s-a dat un mare ospat. M-am gandit ca voi intra in
discutie cu cea care se va intampla sa stea langa mine. i, deodata, langa mine a aparut un
preot, care se distingea printr-o viata duhovniceasca inalta si a purtat cu mine o discutie
despre rugaciunea lui Iisus. Eu am fost asa de captivat, ascultandu-1, incat am uitat cu
desavarsire de intentia mea de a vorbi cu domnisoarele. Cand s-a terminat ospatul, mie mi s-a
intarit hotararea de a nu ma casatori, lucru pe care i l-am si spus mamei. Mama s-a bucurat
foarte tare. Ea intotdeauna si-a dorit ca eu sa-mi inchin viata Domnului, insa niciodata nu mi-a
vorbit despre acest lucru. Domnul m-a condus pe cai nevazute spre monahism. Din mila lui
Dumnezeu l-am gasit la Optina pe batiuska Ambrozie, care m-a binecuvantat sa intru in
manastire.
In anul dinaintea intrarii mele in schit, in a doua zi a Nasterii lui Hristos, eu ma
intorceam de la liturghia de dimineata. Era inca intuneric si orasul tocmai incepuse sa se
trezeasca. Deodata s-a apropiat de mine un batranel, cerandu-mi milostenie. Eu mi-am adus
aminte ca nu imi luasem portofelul, iar in buzunar aveam cu totul douazeci de copeici. I le-am
dat batranelului si i-am spus: Iarta-ma, nu am mai mult la mine". Acela mi-a multumit si mia dat o prescura. Eu am luat-o, am pus-o in buzunar si am vrut numai sa ii spun ceva
sarmanului, dar el nu mai era. In zadar m-am uitat in jur, el disparuse fara urma. In anul
urmator, in aceeasi zi, eram deja in schit.
Daca privim cu atentie viata noastra, vom vedea ca ea toata este plina de minuni,
numai ca deseori noi nu le observam si trecem pe langa ele cu indiferenta.
Sa ne dea Domnul minte ca sa petrecem cu bagare de seama zilele vietii noastre, sa
lucram cu frica si cu cutremur la mantuirea noastra. Amin.
Decembrie 1908
Inalta ochii tai, Sioane, imprejur si vezi ca sosesc la tine copiii tai din apus si
miazanoapte, de la mare si de la rasarit". Iata ca si acum se poate spune: din diferite locuri ati
venit aici in cautarea lui Hristos, copiii mei. Sa va rasplateasca Domnul pentru aceasta si
pacea si bucuria Duhului Sfant sa vina in sufletele voastre. Fericiti sunteti voi pentru ca il
iubiti pe Domnul si ca petreceti marele praznic al Nasterii Domnului intre zidurile manastirii.
Acum lumea este cuprinsa de patimi si faradelegi si multi oameni se prapadesc pentru
totdeauna, insa voi aici, in acest locas sfant, sunteti in afara primejdiei, in vizita la Maica
Domnului. Voi ati ajuns aici sub ocrotirea ei si sub toate rugaciunile ei de mama. Multumiti-I
lui Dumnezeu pentru ca va pazeste de nenorociri si primejdii. S-ar putea ca cineva dintre voi
sa se invredniceasca de cinul ingeresc. Eu nu va chem nici in manastire, nici langa manastire
-puteti sa va mantuiti si in lume, numai pe Dumnezeu sa nu Il uitati, insa in manastire vin cei
ce vor sa ajunga la inalta desavarsire. E adevarat ca aici sunt mai multe ispite, insa pentru
aceasta vine ajutorul Domnului, care este mai mare decat in lume.
Un sfant dorea sa afle cum ii ajuta Domnul pe calugari si a avut o vedenie. El a vazut
un calugar, inconjurat de o multime de ingeri cu sfesnice aprinse. Se spune ca in lume sunt
mai putine ispite, dar sa ne inchipuim un om, dupa care alearga un criminal. Sa presupunem
ca a reusit sa scape de el, insa acela il ameninta cu pumnul si ii spune: Ia seama, numai sa
cazi in mainile mele!" Sau un om, peste care se napusteste o ceata intreaga de banditi si nu are
unde sa fuga. Insa deodata, nu se stie de unde, apare un regiment de soldati si ei ii sar in
aparare si ii pun pe fuga pe prigonitori cei cu fetele pline de sange. Nu-i adevarat ca ultimul se
afla in siguranta mai mare decat primul? Asa este si in manastire: desi vrajmasul este mai

puternic, totusi este aproape puterea harului lui Dumnezeu. In manastire sunt eforturi, insa
sunt si mari mangaieri, despre care lumea nu are nici cea mai mica idee. E greu sa pui inceput
bun, dar cand el a fost pus deja, atunci devine mai usor si mai placut sa Ii slujesti lui
Dumnezeu, deoarece se insufleteste nadejdea pentru mantuire.
Insusi chipul omului, care Ii slujeste lui Dumnezeu, exprima sporirea lui
duhovniceasca. Odata eu am vazut in biserica un episcop, al carui chip mi-a atras atentia. Miam amintit cuvintele Evangheliei: iata chipul lui privind catre Ierusalim". Intr-adevar, acel
episcop ducea o viata ascetica si mergea fara sovaire catre Ierusalimul de Sus. In sens contrar,
chipul omului impatimit oglindeste starea lui sufleteasca. Insa ceea ce este mai trist - uneori
oamenii cu suflet bun traiesc fara bagare de seama, zi dupa zi, fara sa analizeze faptele lor si
pier.
15 iunie 1909
In evanghelia de astazi noi am citit despre sederea Domnului Iisus Hristos in
Capernaum. Domnul le-a spus locuitorilor acestui oras ca vor veni multi de la Rasarit si de la
Apus si vor locui cu Avraam, Isaac si Iacov, iar fiii imparatiei vor fi dati afara. Unde afara?
Este evident ca in iad. Locuitorii din Capernaum, furiosi, ca fiarele salbatice, s-au repezit la
Mantuitorul, L-au inconjurat si L-au tras catre o stanca inalta, de pe care au vrut sa Il arunce,
insa El, trecand prin mijlocul lor, S-a dus" (Luca 4, 30). S-a dus" - fara sa fie mentionate
inceputul si sfarsitul faptului.
In evanghelie este ascuns un inteles adanc, ce ii este lamurit treptat omului, care citeste
cu atentie Scriptura. i datorita acestei profunzimi nesecate noi aflam despre provenienta
dumnezeiasca a Cartii, deoarece intotdeauna se poate deosebi lucrul mainilor omenesti de
opera lui Dumnezeu.
Ati vazut, oare, florile artistice ale minunatului mestesug frantuzesc? Ele sunt facute
atat de bine, incat nu sunt mai prejos prin frumusete fata de plantele vii. Insa acest lucru
dureaza atat cat ne uitam la ambele flori cu ochiul liber. Daca luam o lupa, ce vom vedea? In
locul unei flori - o gramada de ate, de noduri grosolane si urate; in locul celeilalte - o creatura
minunata prin frumusete si eleganta. i cu cat e mai mare, cu atat se vede mai clar diferenta
dintre opera minunata a mainilor lui Dumnezeu si jalnica ei imitatie.
Cu cat ne adancim mai mult in evanghelie, cu atat este mai clara diferenta dintre ea si
operele cele mai bune ale celor mai inalte ratiuni omenesti. Oricat ar fi de minunata si adanca
opera cea renumita si iubita -stiintifica sau artistica, totusi fiecare dintre ele poate fi inteleasa
pana la sfarsit. Este foarte adanca, insa in ea exista un sfarsit. In evanghelie nu exista sfarsit.
Cu cat te adancesti mai mult in ea, cu atat mai mult se descopera intelesul ei, nesecat pentru
orice minte geniala.
El, trecand prin mijlocul lor, s-a dus". Cine? In sens istoric - Domnul. Insa in afara de
insemnatatea cronologica istoria evanghelica are si o alta insemnatate, referitoare la fiecare
dintre noi. Cine este El? Este mintea noastra, care merge in sus. Sus sa avem inimile"
-sufletul nostru, mintea noastra tind catre Dumnezeu. Insa, ca niste fiare salbatice, ne
inconjoara gandurile, ispitele, desertaciunile si se lasa in jos aripile care inalta duhul si parca
niciodata el nu va mai tinde sus. Doamne, Doamne... tanjesc dupa vorbirea cu Tine, dupa
viata in Tine, dupa amintirea Ta, insa treptat ma risipesc si ma duc intr-o parte. Am mers in
biserica la liturghie. Doar a inceput slujba, iar mie mi-au aparut gandurile: Ah, nu am lasat
acasa asa una si alta. Iata ce trebuie sa ii spun acelei eleve. Nu am reusit sa calc rochia
aceea..." i multe alte ganduri despre grijile urgente imi vin in minte. Ia seama ca deja s-a
cantat Heruvicul" si liturghia este spre sfarsit. Aminteste-ti: te-ai rugat, oare? Am vorbit eu,
oare, cu Domnul? Nu, cu trupul am fost in biserica, iar cu sufletul - in desertaciunea de toate
zilele. i pleaca sufletul din biserica cu tulburare, nemangaiat.

Ce sa spunem? Slava lui Dumnezeu ca macar cu trupul a fost la biserica, desi si

sufletul si-a dorit sa se apropie de Domnul. Toata viata o petrece in desertaciune. Mintea
merge in mijlocul gandurilor desarte si al ispitelor, insa treptat ea se deprinde sa il
pomeneasca pe Dumnezeu, astfel incat in desertaciune si griji, fara sa gandeasca, va gandi si
fara sa il pomeneasca - il va pomeni. Numai de ar merge fara sa se opreasca. Atat cat se afla in
tine aceasta tendinta inainte - sa nu te temi, caci corabia ta este intreaga si navigarea ta pe
marea vietii se savarseste sub umbra crucii. Este intreaga si nu trebuie sa te temi de
eventualele furtuni lumesti. Fara vreme rea nu se intampla sa se faca nici o navigare, cu atat
mai mult drumul vietii. Insa nu sunt cumplite nenorocirile si furtunile lumesti pentru cei ce
merg SUB ACOPERIREA RUGCIUNII MNTUITOARE: DOAMNE IISUSE
HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIETE-M PE MINE, PCTOSUL". Ele nu
sunt cumplite, numai sa nu cadem in tristete, caci tristetea da nastere deznadejdii, iar
deznadejdea este un pacat de moarte. Chiar daca se intampla sa pacatuim, sa credem in mila
lui Dumnezeu, sa facem pocainta si sa mergem mai departe, fara sa ne tulburam.
Dupa un calugar diavolul a alergat treizeci de ani, straduindu-se sa il ademeneasca si
tot nu a renuntat. In cele din urma, dupa treizeci de ani, el 1-a atras in desfrau si calugarul a
cazut. A cadea in acest pacat monahului ii era totuna cu a nimici toate eforturile lui dinainte.
Diavolul a venit la cel cazut si i-a spus ca el s-a dezlipit acum de Dumnezeu si a devenit robul
pacatului si al iadului.
- Tu acum esti al meu - a spus diavolul.
- Niciodata, eu sunt robul lui Dumnezeu.
- Dar cum poti tu sa fii al lui Dumnezeu cand ai cazut in cel mai urat pacat? Tu esti cel
mai ingrozitor pacatos.
- i ce daca sunt pacatos? Eu sunt al lui Dumnezeu, iar de tine nu vreau sa stiu
- Dar ai cazut!
- i tu ce treaba ai?
- Unde vei merge acum?
- La manastire.
- Mai ai tu, oare, loc in manastire dupa o asemenea fapta groaznica? Locul tau este in
lume acum. Dar la cine mergi?
- La duhovnic, la spovedanie.
Cu toate acestea, diavolul 1-a ponegrit pe duhovnic, a incercat sa il opreasca pe
calugar, insa acela a ramas statornic. Iar duhovnicul ce i-a spus? I-a iertat pacatul.
- Toate nevointele tale dinainte, frate, le-ai nimicit prin caderea ta. Ridica-te si ia-o de
la inceput.
Iar in timpul noptii egumenului acelei manastiri, barbat cu o viata inalta, i s-a aratat
Domnul Iisus Hristos. El tinea in mana un calugar.
- tii tu, oare, cine este acesta? - 1-a intrebat Domnul pe egumen.
- tiu, Doamne, acesta este calugarul din turma mea, dar care a cazut.
- Sa stii si ca acest calugar nu s-a supus atacurilor diavolesti, care il indemnau la
tristete si deznadejde si in caderea lui 1-a umilit pe diavol si Eu l-am iertat.
Aceasta este importanta pe care o au fermitatea si barbatia, rabdand infrangerea in
lupta, luandu-o de la inceput, fara a cadea in tristete si deznadejde.
El, trecand prin mijlocul lor, S-a dus" (Luca 4, 30) - trebuie ca mintea noastra in
nazuinta ei spre cele de sus, sa treaca prin ganduri desarte, prin ispite. Gandurile hulitoare o
tulbura des. Vine omul si spune ca s-a prapadit, deoarece i-au aparut ganduri care Il hulesc pe
Dumnezeu, pe sfinti, Tainele, iar hula impotriva Duhului Sfant nu se iarta nici in veacul
acesta, nici in cel viitor.
Aici se intelege mult anapoda. Hula impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta si duce
la pieire, este socotita necredinta indarjita si negarea existentei lui Dumnezeu, netinand cont

de minunile savarsite si vazute cu proprii ochi, netinand cont de multimea lucrurilor care
dovedesc fara indoiala existenta lui Dumnezeu. Negarea indarjita si necredinta sunt hula
impotriva Duhului lui Dumnezeu, iar aceasta nu se iarta nici in veacul acesta, nici in cel viitor
si omul care moare fara sa se fi cait pentru necredinta lui, piere. Un exemplu de astfel de
hulitor nepocait este Lev Tolstoi, care a negat cu indarjire Biserica si nu a recunoscut
Dumnezeirea Domnului Iisus Hristos si cat nu i s-a vorbit si cat nu i s-a dovedit netemeinicia
punctelor lui de vedere... Daca el a murit fara sa se pocaiasca, a pierit. Chiar daca s-ar fi
pocait inainte de moarte, ar fi fost iertat.
Printre altele multi oameni inteleg prin hula impotriva Duhului Sfant gandurile rele,
ticaloase, care apar in mintea omului credincios si socotesc ca un astfel de om este pierdut. Ei
gresesc profund. Oare poate cel ce crede in DUMNEZEU, Il iubeste si nadajduieste in El sa
gandeasca hula? Este evident ca acestea nu sunt gandurile lui, ci ele sunt soptite de vrajmasul
mantuirii noastre, caruia ii este mai placut decat toate sa cada omul in deznadejde, sa se
considere dezlipit de Dumnezeu si atunci sa fie cu totul in mainile diavolului.
Va mai spun asa. Daca mergeti pe drum si in cale se nimereste un om beat, care arunca
cele mai cumplite injuraturi, ce trebuie sa faceti? Sa treceti mai repede pe langa el, straduinduva sa nu auziti ceea ce spune el. Daca, independent de vointa voastra, a ramas ceva in
memoria voastra, oare va va judeca Dumnezeu pentru aceasta ca pentru hula? Nu, nu va va
judeca.
Alt lucru ar fi daca v-ati apropia de acest om beat si ati incepe sa-i vorbiti: E bine,
mai zi ceva, dar iata ca aceasta...", l-ati imbratisa si ati merge impreuna cu el, desfatandu-va
cu ceea ce spune el. In acest caz, voi ati fi osanditi impreuna cu el.
Asa se intampla si cu gandurile; daca va straduiti sa le alungati de la voi, atunci este
gresit sa vi le atribuiti voua: ele nu sunt ale voastre, ci va sunt insuflate de vrajmasul. Numai
atunci cand va opriti de buna voie asupra unui gand netrebnic si el va face placere, voi sunteti
vinovati si trebuie sa va caiti pentru acest pacat.
2 august 1909
In orasul Kostrom traia candva un om sarac cu duhul, care il intreba adesea pe un
negustor cucernic: Mai sunt vii cei raposati?" Unii radeau de cuvintele lui, fara sa inteleaga
sensul lor, insa omul duhovnicesc a inteles ca prin raposati acel sarac cu duhul intelege
patimile, care s-au oprit la oamenii evlaviosi, insa toate sunt inca vii si trebuie sa fim
intotdeauna cu bagare de seama.
Oamenii, care se lupta cu patimile, ca noi toti, ba le biruiesc, ba sunt biruiti de ele. Cei
ce se lupta vor fi mantuiti, Domnul nu dispretuieste eforturile si stradaniile lor si le da un
sfarsit crestinesc. Oamenii trupesti, care nu se gandesc deloc la mantuirea sufletului lor, vor
pieri daca nu vor face pocainta inainte de moarte.
Pe cat difera structurile oamenilor, pe atat difera si slava pe care ei o mostenesc in
Viata Viitoare. Apostolul Pavel: Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta
stralucirea stelelor" (1 Cor. 15, 41) si asa mai departe. Nici ingerii lui Dumnezeu nu sunt in
aceeasi slava la Dumnezeu. Mai aproape decat toti de tronul lui Dumnezeu sunt Serafimii
inflacarati, apoi Heruvimii, apoi Tronurile, Domniile, Puterile, Stapanirile, Incepatoriile,
Arhanghelii, Ingerii. Aceste noua cete ingeresti se desavarsesc in fiecare secunda; asa si
sufletele oamenilor, tinand cont de cat au fost de pregatite pe pamant, nu raman in aceeasi
stare, ci trec de la o treapta la alta.

2 iunie 1910
Eu as vrea sa continui cu voi discutia despre trecerea peste hotare. Voi stiti deja ca
trebuie sa intelegeti acest lucru duhovniceste. A trece peste hotarele patimilor noastre
inseamna a ne izbavi de ele complet si a le inlocui cu cele opuse lor - cu virtutile. Cand treci
granita, trebuie sa ai la tine pasaportul. Tot asa, biruind patimile, noi dobandim o noua
infatisare - pasaportul pentru Viata Vesnica.
Fiecare patima este o boala a sufletului; invidia, mania, zgarcenia nu sunt trupesti, ci
sufletesti. Daca se vindeca trupul bolnav, cu atat mai mult trebuie sa fie vindecat sufletul
bolnav. Pentru lupta cu patimile exista manastirile. Cu toate acestea, nici mirenii nu sunt
scutiti de aceasta lupta, daca vor mantuirea. Iata ca si in schitul nostru se duce lupta. Nimeni
nu devine dintr-o data despatimit. Unul este mandru, altul - desfranat, daca nu cu simturile,
atunci cu gandurile, al treilea este atat de rau, incat trebuie sa treci pe langa el cu frica, al
patrulea este zgarcit, tine la fiecare copeica, astfel incat spui fara sa vrei: pentru ce a mai venit
la manastire? Al cincilea este rob al pantecelui, isi doreste numai sa manance. Doar ai fost
deja la masa" - i se spune. Ce masa mi-au dat mie, mi-au dat putin" - raspunde si mananca pe
furis in chilie, isi randuieste si o gustare (intre masa de pranz si masa de seara) si una la
miezul noptii si asa mai departe. Acesti oameni constientizeaza singuri pacatele lor si se
caiesc pentru ele, insa la inceput indreptarea se face incet. Staretii experimentati in viata
duhovniceasca se uita la ei cu ingaduinta: el este incepator, ce sa astepti de la el? Insa vor
trece douazeci si cinci de ani si vom vedea ca stradaniile nu au fost in zadar. Din rob al
pantecelui a devenit postitor, din desfranat - feciorelnic, din mandru -smerit si asa mai
departe. In lume sunt putini cei care stiu despre aceasta lupta. La intrebarea cum sa te
mantuiesti, cei bineintentionati raspund ca trebuie sa te rogi lui Dumnezeu pentru mantuire,
iar daca te vei ruga, te vei mantui. i nu ies din acest cerc. Dar, printre altele, trebuie stiut ca
rugaciunea omului impatimit nu il mantuieste. elul, unicul tel al vietii noastre consta in a
dezradacina patimile si a le inlocui cu cele opuse lor - cu virtutile. A incepe aceasta lupta este
un lucru mai bun decat toate: desi in noi exista toate patimile, totusi unele sunt intr-o masura
mai mare, altele - intr-o masura mai mica. Trebuie sa stabilim care patima domneste in noi si
sa ne inarmam impotriva ei. A duce lupta cu toate patimile dintr-o data nu este posibil - ne
inabusim. Dupa ce am biruit o patima, trecem la dezradacinarea alteia si asa mai departe.
Omul, care a ajuns la despatimire, dobandeste oarecum o diploma pentru dreptul de a
intra in Imparatia Cereasca, devine prietenul ingerilor si al sfintilor. Omul care nu a biruit
patimile, nu poate fi in rai; el este retinut la chinuri. Dar sa presupunem ca el a intrat in rai. Cu
toate acestea el nu este in stare sa ramana acolo si nici el insusi nu vrea. Pe cat de greu ii este
omului needucat sa fie intr-o societate bine educata, pe atat ii este si omului impatimit sa fie in
adunarea celor despatimiti. Invidiosul si in rai ramane invidios, cel mandru nici in Ceruri nu
devine smerit. Oamenii cu conceptii opuse nu se inteleg unul pe celalalt si deseori isi fac rau.
Nu demult eu am primit o scrisoare de la o fiica duhovniceasca. S-au intors de la
Optina cu totii intr-o stare sufleteasca plina de bucurie, dar au intrat in vorba cu o
necredincioasa, care se intorcea tot de aici.
- Ce este deosebit la Optina - a intrebat ea - ma mir ca se straduiesc multi sa mearga
acolo.
- Dar dumneavoastra ati fost la vreunul dintre stareti?
- Nu, dar pentru ce sa merg acolo?
- De ce ati hotarat asa? Iata, prietena dumneavoastra gaseste multa multumire
sufleteasca cand vorbeste cu staretul Varsanufie.
- Ea are o alta structura sufleteasca, iar eu la Varsanufie nu voi merge niciodata. Nu
neg ca el este un psiholog deosebit si ca stie sa analizeze totul bine, insa nu exista har in el.
Se tulbura un suflet tanar, auzind aceste afirmatii.
Intr-adevar, eu personal nu sunt nimic. Domnul face totul. Precum soarele il lumineaza

pe un om si astfel el devine luminos (desi acest lucru nu depinde de el), tot asa si harul lui
Dumnezeu lucreaza prin mine, pacatosul. Daca vine un om credincios, atunci imi este dat sa ii
spun ceva spre folos. Cu cei necredinciosi este mai greu. Uneori Domnul nu imi descopera
nimic despre ei si nu stiu ce sa le spun, dar ma uit la icoana si ii sfatuiesc sa se roage. Cum sa
ne rugam, spun ei, aceasta o stim si fara dumneavoastra. Insa fara Dumnezeu, fara credinta si
fara fapte nu se mantuieste omul.
Este cunoscuta povestirea evanghelica despre locuitorii din Capernaum, unde Domnul
Insusi nu a putut sa faca minuni si S-a mirat de necredinta lor. Sunt multi oameni
necredinciosi pretutindeni - si in lume, si chiar in manastire. La noi in schit, in timpul
parintelui Ambrozie, era un calugar pe nume Teodosie, care mergea permanent la batiuska.
Odata, venind la el, i-a spus:
- Iata, batiuska, sunt deja douazeci de ani de cand sunt legat de sfintia voastra si tot nu
am puterea sa marturisesc un gand.
- Ce fel de gand?
- E foarte greu sa spun, deoarece gandul este impotriva sfintiei voastre, batiuska.
- Pai, ce iti spune gandul? Ca eu sunt desfranat? Ucigas? Hot?
- Nu, mai rau.
- Uneltitor?
- Nu, mai rau.
- Nu il marturisi acum - a spus poruncitor parintele Ambrozie.
i dupa cum s-a exprimat parintele Teodosie, i-a cazut lacatul de la gura.
Batiuska, - a grait el - desi eu ma folosesc permanent de sfaturile sfintiei voastre, totusi
nu cred ca aveti har, ci aveti darul judecatii drepte.
- Totusi - a raspuns parintele Ambrozie - si acesta inseamna ceva.
Au trecut cativa ani. Parintele Ambrozie deja murise, iar calugarul Teodosie, citind
odata Proloagele, cu uimire a aflat un loc, in care se povesteste urmatoarea intamplare. Odata
niste asceti renumiti, in randul carora era si cuviosul Antonie cel Mare, s-au adunat si au
hotarat care virtute este mai importanta decat toate. Unul a spus - rabdarea si a fost contrazis:
cineva anume a fost rabdator, insa a cazut. In cele din urma toti au fost de acord ca cea mai
importanta virtute este judecata duhovniceasca (dreapta socotinta). Atunci a inteles Teodosie
ca batiuska cel raposat a avut un dar duhovnicesc nepretuit.
Cuvintele mele sunt simple, usor de inteles si pentru un copilas de cinci ani, insa in ele
se ascunde sensul intregii vieti. A invata sa ne luptam cu patimile noastre este foarte
important, absolut necesar. Calauza cea mai buna sa fie pentru voi citirea Vietilor Sfintilor.
Lumea a parasit deja de mult aceasta lectura, insa nu va asemanati cu lumea - si citirea va va
mangaia mult. In Vietile Sfintilor noi gasim indrumari despre cum sa ducem lupta cu duhul
rautatii si sa ramanem invingatori. Domnul sa va ajute!
23 decembrie 1910
Savarsirea rugaciunii lui Iisus este foarte importanta. In schitul Optina toti calugarii
sunt obligati sa faca in fiecare zi cincisutimea, adica pravila alcatuita din 300 rugaciuni ale lui
Iisus, 100 - ale Maicii Domnului, 50 -ale Ingerului pazitor si 50 - ale tuturor sfintilor. Desi
aceasta pravila este obligatorie numai pentru calugari, totusi ar fi bine daca si mirenii ar
savarsi-o, dupa putere. De asemenea este bine ca in fiecare zi sa se citeasca psalmii 90 si 50.
Psalmul 90 Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt" este folositor sa se citeasca de trei ori
pe zi: dimineata, la miezul zilei si seara. In miezul zilei pe om il ataca mai ales diavolul
desfraului, iar acest psalm il alunga departe. Apostolul Petru spune: Fiti treji, privegheati.
Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita" (1 Petru 5,
8). De aceea trebuie intotdeauna sa facem rugaciunea lui Iisus, care este o arma puternica

impotriva vrajmasului! Domnul a spus: ... in numele Meu demoni vor izgoni..." (Marcu 16,
17). Aceasta rugaciune ii descopera omului tainele vesnice ale lui Dumnezeu.
In Siberia se nevoiau doi prieteni - Vasilisc si Zosima. Ultimul era un om invatat, iar
primul era chiar analfabet. Netinand cont de o asemenea diferenta, ei se iubeau sincer si se
completau unul pe altul. Vasilisc, desi era analfabet, se distingea printr-o viata duhovniceasca
inalta. Savarsirea neincetata a rugaciunii lui Iisus ii aducea o desfatare de nespus si il ducea in
adancul cunoasterii lui Dumnezeu. Deseori, cand Zosima venea la Vasilisc, acesta era intr-un
asemenea extaz duhovnicesc, incat nu putea sa poarte o discutie obisnuita. Vasilisc ii spunea
lui Zosima adevaruri inalte, pe care acela le nota si dupa aceea chiar edita o carte, insa multe
lucruri nu ajungeau in ea, deoarece Vasilisc nu ii ingaduia sa noteze tot.
Savarsiti si voi, fiii mei, dupa putere, aceasta rugaciune, caci ea va pazeste de orice
rau. Savarsind-o! Veti dobandi treptat blandetea, smerenia si nerautatea. Sa va cunoasteti
lipsurile voastre si sa nu doriti sa il osanditi pe aproapele vostru. Fata de cei potrivnici purtativa cu blandete, iar fata de dusmani - cu bunavointa. Aceasta rugaciune sfanta va fi pazitorul
fecioriei voastre. Daca cineva dintre voi vrea sa se casatoreasca, atunci ea il va indeparta de
orice om rau si va aduce un om bun si credincios pentru a se ajuta reciproc pe drumul vietii.
Exista trei drumuri: casatoria, fecioria si calugaria. Fiecare drum poate duce in
Imparatia Cereasca. In casatorie - prin implinirea in numele lui Hristos a obligatiilor de mama
si sotie; in feciorie - prin inchinarea ei lui Dumnezeu; in calugarie - prin lepadarea de toate
pentru Imparatia lui Dumnezeu. Eu nu va chem in manastire, caci in timpul acestei decaderi a
vietii monahale uneori este mai usor sa te mantuiesti in lume. In fiecare drum al sau omul ar
trebui sa Il caute sincer pe Dumnezeu si sa tinda catre El. Desigur, drumul monahal este un
drum imparatesc si cine, intrand in manastire, va fi un adevarat calugar, se va invrednici de
mare rasplata.
Cu cativa ani in urma a avut loc o intamplare interesanta. Intr-o pustie un frate s-a
hotarat sa iasa din manastire. In ajun si-a adunat lucrurile lui si a invitat cativa frati sa vina la
el in ziua urmatoare, sa isi ia ramas bun. A fagaduit ca vor bea ceai si, s-ar putea, si votca. In
ziua urmatoare au venit invitatii si s-au mirat. Toate lucrurile fusesera din nou asezate, iar
calugarul sedea pe lavita, dupa cat se parea, fara sa se pregateasca sa plece. Unde era masa?
Unde era samovarul?
- Samovarul sta pe raft - a fost raspunsul. - Totusi, daca doriti, eu il pun.
- Ce inseamna aceasta - daca doriti? Doar tu ne-ai chemat sa ne ospatezi ca sa-ti iei
ramas bun!
-Dar eu, fratilor, nu mai plec nicaieri. Domnul m-a invatat minte.
i calugarul a povestit despre vedenia lui din vis. El s-a invrednicit sa vada locasul
pregatit calugarilor; prin frumusetea lui era incomparabil mai bun decat locasurile mirenilor.
Aceasta povestire a produs asupra tuturor o impresie puternica. I-au relatat egumenului, iar
acela -arhiereului. Arhiereul a socotit ca visul este duhovnicesc. El a fost tiparit intr-o carticica
aparte.
Oricum sa te mantuiesti, numai sa te mantuiesti! Domnul ii cheama pe toti in
Imparatia Lui: Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi
intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3, 20) - spune Hristos. Fericiti sunt aceia care
aud glasul urmeaza!