In numele Tatalui, si al Fiului si al Sfantului Duh!

Iubiti frati si surori, dragi tineri!

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne exprima radicalitatea chemarii lui Dumnezeu. Evanghelistul
Matei ne reda cuvintele Domnului Hristos, care dealtfel pentru mentalitatea noastra sunt foarte dure,
foarte aspre. Se vede ca Dumnezeu cere totul de la noi. Dar nu cere degeaba totul de la noi pentru ca
vrea sa ne ofere totul. El nu lucreaza cu jumatati de masura. El nu vrea ca lucrurile sa se intample partial
ci vrea ca ele sa se intample total atunci cand este vorba de El si de Imparatia pe care El a promis-o
oamenilor.

Doua sunt temele esentiale pe care le putem identifica cu usurinta din fragmentul evanghelic de astazi
care stau in stransa legatura si care nu se pot intelege una fara de cealalta. Este vorba de dragoste si de
cruce. La o prima lectura, la o prima analiza ni s-ar parea ca cele doua nu ar merge neaparat mana in
mana, ca nu ar putea fi asociate cu usurinta. Insa vom vedea ca una nu poate fara de cealalta. Primul
verset care exprima aceasta radicalitate a chemarii de a-I urma lui Dumnezeu zice cam asa: "Cel ce
iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeste pe fiu ori pe
fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine." Sa stam sa analizam acest verset si sa nu
incercam sa il indulcim, sa il amelioram in asa fel incat sa ne fie mai usor de primit, de acceptat. Domnul
zice limpede: cine il iubeste pe copilul sau sau pe parintele sau mai mult decat pe Dumnezeu nu este
vrednic de El. Ne cere mult Domnul? Noi am zice ca cea mai inalta forma a dragostei pe pamant este
dragostea parintelui fata de copil. Si apoi de acolo si a copilului fata de parinte. Ne cere mult Domnul? Ca
dragostea de El sa fie mai mare decat dragostea fata de copilul nostru? L-am putea judeca pe Dumnezeu
ca ne cere mult prea mult. Pentru ca daca Dumnezeu ne-ar spune si ne-ar cere pe copilul nostru sa i-L
daruim Lui, am face asta? I l-am da Lui sa Ii slujeasca in forma in care Dumnezeu vrea cu El? Sau tinem
mai mult la el decat la Dumnezeu? Dumnezeu nu face comparatie intre dragostea parintelui fata de copil
si a copilului fata de parinte pe de o parte si dragostea fata de El. Nu e vorba de asa ceva. Nu e vorba care
dintre ele ar fi mai mare ci e vorba ca una e sursa pentru cealalta. Dragostea de Dumnezeu este sursa
dragostei parintelui pentru copilul sau. Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui.
Si apoi daca iti iubesti copilul, copilul devine dumnezeul tau. Si este vorba asta in popor: tin la el ca la
ochii din cap. Copilul tau poate sa devina dumnezeul tau pentru ca il iubesti mai mult decat orice in
aceasta lume. Daca iubesti lumea cel mai mult, lumea devine dumnezeul tau. Iti iubesti masina, iti iubesti
casa, iti iubesti afacerea incat nu te mai intereseaza prea mult de Dumnezeu, toate aceste lucruri
materiale, ele devin dumnezeul tau. Numai ca daca transformam cele din jurul nostru sau pe cei din jurul
nostru in imaginea lui Dumnezeu in inconstientul nostru, acel dumnezeu la un moment dat ne va
dezamagi pentru ca nu este Dumnezeul cel adevarat. Si copilul nostru poate sa ne dezamageasca, cum
zicem noi uneori, pentru ca noi il confundam cu altceva sau cu altcineva. Cu atat mai mult lucrurile
materiale din jurul nostru ne pot dezamagi pentru ca toate sunt dumnezei falsi. Ce inseamna lucrul
acesta? Si mergem la cea de a doua idee importanta. Ziceam ca Dumnezeu nu face comparatie intre
dragostea de parinte si dragostea fata de El, nu e vorba de asa ceva, ci e vorba de sursa. Nu putem iubi in
aceasta lume drept, sanatos, daca nu ne imprumutam de la Dumnezeu, din dragostea Lui. Oricat de buni
parinti ne-am socoti, daca nu iubim cu dragostea lui Dumnezeu, dragostea noastra nu este buna, nu este
dreapta, este chiar bolnavicioasa de foarte multe ori. Si nu sunt putine cazurile in care mama atat de
mult isi 'iubeste' copilul incat il asfixiaza cu dragostea ei si nu il lasa sa se maturizeze. Si cand ajunge in
viata si da de greutate nu stie ce sa faca pentru ca asa cum zicem noi in popor, atat de mult a fost
'cocolosit' de mamica si de taticul lui incat a ramas un permanent copil. Si apoi dragostea sotului fata de
sotie sau a sotiei fata de sot poate sa devina gelozie, sa devina ura, daca iubim fara de dragostea lui
Dumnezeu. Si copiii fata de parintii lor, dragostea lor nu este sanatoasa, sau nu poate fi sanatoasa daca
nu au in vedere mai inainte dragostea de Dumnezeu.

Dragostea de Dumnezeu este sursa dragostei noastre in lume dar este si sursa cunoasterii de sine mai
intai in asa fel incat sa ne iubim corect, ca noi oricum ne iubim, dar ne iubim stramb si pe noi. Ne iubim
in asa fel incat ii uram pe ceilalti. Dar iubindu-ne pe noi ar trebui sa ii iubim si pe ceilalti ca asa zice
Domnul, sa il iubesti pe aproapele ca pe tine. Daca tu te iubesti stramb nu poti sa il iubesti nici pe
aproapele. Daca tu te iubesti numai pe tine, il urasti pe aproapele. E nevoie de o dragoste de sine, un
respect fata de sine, a lucrarii lui Dumnezeu in tine, in asa fel incat sa fii capabil sa recunosti si lucrarea
lui Dumnezeu in celalalt. Apoi de aici este si o cunoastere a lumii, si o cunoastere a lui Dumnezeu. Altfel
noi nu reusim sa iubim si apoi cate povesti de dragoste frumoase nu se soldeaza in altceva? Tinerii isi
spun atunci la inceput: fara de tine viata mea nu are nici un sens. Si dupa o luna de zile se despart ca si
cand nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru ca nu e vorba de dragostea lui Dumnezeu acolo, e vorba de
incercarile omenesti care toate esueaza intr-o forma sau alta daca nu ai in vedere acest lucru. Deci
Dumnezeu nu ne cere sa nu ne iubim copiii sau parintii cand zice acest lucru, ci zice asa: nu uitati, ca sa
va iubiti copiii drept, ca sa va iubiti parintii drept, sa Il iubiti mai intai pe Dumnezeu, ca El este sursa
dragostei adevarate. Dragostea lui Dumnezeu este cea care regleaza toate in aceasta lume in asa fel incat
sa functioneze bine. Cine iubeste cu dragostea lui Dumnezeu vindeca pe ceilalti din jurul sau, le ofera o
perspectiva sanatoasa.

Si apoi, cel de-al doilea verset care descrie crucea. Zice Domnul in continuare: "Cel ce nu isi ia crucea si
nu imi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine". Ce legatura sa aiba cu iubirea? Dragostea, iubirea, exista
deodata cu crucea. De unde intelegem acest lucru? Fac apel la dragostea mamei ca ziceam ca omeneste
vorbind dragostea mamei este cea mai inalta, dupa dragostea de Dumnezeu. O mama cand da nastere
unui copil traieste odata cu aceasta nastere, crucea. Pentru ca ea stie ca va fi multa suferinta. Dar in
ciuda faptului ca stie ca va fi multa suferinta isi doreste un copil pentru ca iubeste si are nevoie sa
impartaseasca dragostea. Cand iubesti o impartasesti, o dai celuilalt, nu o tii pentru tine. Si atunci, de
cate ori iubind, mama nu traieste aceasta dragoste cu cruce, gandindu-se la suferintele, la necazurile
copilului sau copiilor pe care ii are? Iubirea exista odata cu crucea si as indrazni sa zic ca exista putina
iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Se vorbeste foarte mult despre iubire, pe toate
canalele, pe internet sau mai stiu eu, prin mass media. Peste tot se vorbeste despre iubire, dragoste, se
canta dragostea, si totusi cred ca este atat de putina. Pentru ca ne dorim sa iubim dar fugim de suferinta.
Cand iubesti nu poti altfel sa iubesti decat suferind si apoi Domnul zice: calea urmarii Lui este calea
crucii, ca ne convine sau nu. Nu se poate alta varianta. Daca chiar Dumnezeu intrupandu-Se S-a urcat pe
Cruce, cine va socoti ca poate sa urce la Dumnezeu in afara de cruce? Si ce inseamna aceasta asumare a
crucii care ne face vrednici de a-I urma lui Hristos? Inseamna sa nu te mai lupti cu viata in sensul sa te
impotrivesti mereu si mereu. Cand da o suferinta peste tine nu mai lupta cu suferinta ci cere-I ajutor lui
Dumnezeu ca sa o poti purta! Pentru ca suferinta exista atata timp cat nu o accepti. Cand accepti
suferinta si Il chemi pe Dumnezeu acolo, Dumnezeu este Cel care sufera impreuna cu tine si te
imbratiseaza si suferinta devine izvor de har, de putere, de viata. Asa cantam duminica de duminica: prin
Cruce bucurie a venit la toata lumea. Hristos da sens suferintei noastre. Nu uitati: noi avem un
Dumnezeu rastignit. Nu avem un Dumnezeu care sta pe tron si se uita, chiar si cu compatimire, la
oameni, avem un Dumnezeu rastignit. Si cand va e greu ingenunchiati in fata Crucii si spuneti-I: Doamne,
Tu stii ce inseamna durerea, Tu stii ce inseamna parasirea, Tu stii ce inseamna tagada. Tu stii ce
inseamna..toate trairile pe care noi le simtim in acel moment. Si zicem: Doamne, coboara-Te si in inima
mea si ajuta-ma sa trec si prin toata acestea, nu doar peste, ci prin toate acestea ca sa se schimbe viata
mea si ne faca suferinta mai subtiri, mai disponibili catre Dumnezeu, mai atenti la celalalt. Pentru ca
atunci cand nu ai suferinta nu esti sensibil la suferinta celuilalt. Numai cel care are ochii in lacrimi vede
lacrimile celuilalt, cel care nu are ochii in lacrimi nu vede si nu va vedea niciodata. Si apoi exemplul Maicii
Domnului ne este la indemana. Ea a stat langa cruce si ce suferinta ziceam este mai mare decat a unei
mame pentru ca ce dragoste este mai mare decat dragostea unei mame, cand sta langa Cruce si Il vede
pe Fiul sau. Dar aici este un lucru foarte duhovnicesc: Maica Domnului nu a incercat sa Il coboare pe
Hristos de pe Cruce dar nu L-a parasit niciodata. De ce? Pentru ca Ea a inteles ca atunci cand iubesti
suferi, cand iubesti imbratisezi si te faci dintr-odata cruce. Si Ea a inteles cel mai bine acest lucru.

E greu cuvantul Evangheliei de astazi, pentru ca pe de o parte ne cere sa Il iubim pe Dumnezeu mai mult
decat pe proprii nostri copii si proprii nostri parinti, iar pe de alta parte zice sa ne asumam si suferinta, si
crucea noastra, asa cum o ingaduie El.Tocmai de aceea Sf Apostol Petru in partea de final a Evangheliei se
si intreaba: Doamne, dar cu noi ce va fi atunci? Cu noi cei care am lasat toate: parinti, copii, lume, tarina.
Cu noi ce va fi? Se intreba si el ca era greu cuvantul. Si Domnul i-a raspuns si nu putin lucru i-a raspuns. I-
a zis asa: voi, la inoirea lumii veti sedea pe cele 12 tronuri si veti judeca poporul lui Israel. Aceasta era o
rasplata specifica, dar apoi adauga: si oricine va lasa copii, parinti, tarina, lume si va urma Mie, inmultit
va lua si va mosteni Imparatia Cerurilor. Toti cei care Il urmeaza pe Domnul Hristos vor lua inmultit
pentru ca Dumnezeu va da. Asa zice El: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se
vor aduga voua. Noi facem exact invers, le cautam pe toate si cand nu mai avem nici o sansa Il cautam si
pe Dumnezeu. Deci toti cei care Ii urmeaza Domnului si lasa toate acestea in urma, inmultit vor lua si in
cele din urma vor mosteni Imparatia Cerurilor.

Acest cuvant este legat de duminica de astazi, a Tuturor Sfintilor, hramul manastirii de la Stramba. Si
descopera ziceam, maretia chemarii dar si radicalitatea chemarii. Dumnezeu nu se lasa cu una cu doua,
nu vrea doar partial sa Ii urmam ci vrea sa Ii urmam total. Am zice la o prima lectura ca aceasta chemare
pe care ne-o face astazi, o face mai ales noua, monahilor, care am lasat parinti, frati, lume, urmandu-I lui
Dumnezeu. Dar cred ca este mai mult decat atata pentru ca este legat de aceasta chemare de a si sfant
mai inainte de orice si ii are in vedere pe toti cei care doresc sa devina sfinti. Si apoi in Apostolul de
astazi, din Epistola catre Evrei din cap 11 ati auzit o istorisire intreaga despre cei care au vrut sa Ii urmeze
lui Hristos si au suferit lanturi, inchisoare, bici si chiar si moarte, dar nu s-au lasat de Domnul Hristos.
Pentru ca atunci cand traiesti dragostea lui Dumnezeu stii ca nu ai nimic de pierdut, stii ca cel mai
important lucri din aceasta lume este dragostea de Dumnezeu si ca urmandu-I lui Dumnezeu toate
celelalte vin de la sine. De fapt nici nu prea te intereseaza celelalte. De aceea confirma cuvantul
Evangheliei: cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua.
Iar in alta parte Sf Apostol Pavel in Epistola catre Romani, traind acest simtamant ca toata darea cea
buna vine de la Dumnezeu si toata dragostea vine de la Dumnezeu, se intreaba, si odata cu el si noi:
"Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau
foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?". "Căci sunt încredinţat că nici moartea,
nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, Nici înălţimea, nici
adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru
Hristos Iisus, Domnul nostru".

Pe noi cine ne va desparti de dragostea lui Hristos? E o intrebare la care noi suntem invitati sa
raspundem individual. Cine ne va desparti de Dragostea lui Hristos? Pandemia? Sau unii care vor sa ne
lase tot pe afara si nu ne lasa sa slujim in biserica? Cine ne va desparti de dragostea lui Hristos? Ati vazut,
nici necazul nici stramtorarea, nici suferinta, nici toate necazurile pe care le-ar ingadui Dumnezeu nu pot,
si avem aceasta incredere ca nu vor putea, sa ne desparta de dragostea lui Hristos. Si care este conditia?
Si este si concluzia Apostolului de astazi. Zice Sfantul Apostol Pavel in cap 12 din Epistola sa catre Evrei,
primele doua versete: "având împrejurul nostru atâta nor de mărturii" - sfintii pe care noi ii praznuim
astazi - "să lepădăm pacatul si orice povară care grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în
lupta care ne stă înainte" - sa intram in lupta, sa nu ne fie frica sa intram in lupta, pentru ca nimic nu se
castiga trainic fara de lupta - "cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care,
pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta lui
Dumnezeu Tatal". Cu ochii atintiti la Hristos Care S-a urcat pe Cruce, pentru ca Crucea pana la urma este
icoana dragostei, icoana dragostei lui Dumnezeu coborata in lume. Si mai adaug doar atat: daca cineva
ne va intreba cat de mult ne iubeste Dumnezeu sa ii aratam crucea si sa ii spunem asa: Hristos S-a urcat
acolo pentru mine, pentru tine, pentru noi si a imbratisat lumea intreaga. Atat a iubit Dumnezeu lumea.
Si sa fim mandri cu un astfel de Dumnezeu.

Ii multumim lui Dumnezeu pentru aceasta zi binecuvantata si Il rugam sa ne ocroteasca pe toti si sa ne

invete sa iubim cum numai El poate sa iubeasca, Amin!