Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA

VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR: “Lui Dumnezeu Ii place

sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui
Dumnezeu sa-I marturisim neputinta”

NU PUTEM SA IUBIM, DAR VREM?

“Dar pe cei care ne sunt dragi, ii iubim oare asa cum trebuie?”

Pentru aceasta Duminica va mai recomandam:

 Parintele Mihail Stanciu: PANA LA IUBIREA VRAJMASILOR, SA NU MAI

MUSCAM MAINILE BINEFACATORILOR, SA NU NE MAI AVANTAM IN BARFE
SI CALOMNII/ “Tine-ti mintea in iad” – leac paradoxal pentru
depresie/ SLAVA DESARTA: FALSUL MANGAIETOR AL UNEI VIETI
PREFACUTE/ Trufia ascunsa din noi
 PREDICA DE PE MUNTE. IUBIREA VRAJMASILOR – Predici si talcuiri (IPS
Bartolomeu Anania, PS Sebastian, Parintele Coman)
 IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”
 Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
 Care e sensul poruncii lui Hristos: „IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?
 “PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII…”. Legea fundamentala
pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. Si despre “IUBIREA”
CARE URASTE SI UCIDE
 PREDICA DE PE MUNTE – IUBIREA VRAJMASILOR. Evanghelia iubirii
desavarsite. SF. NICOLAE VELIMIROVICI: “Nimeni sa nu se laude ca s-a
mantuit prin multa lui iubire, ca si-a deschis singur portile raiului!”
***

Predica parintelui Mihail Stanciu (Man. Antim) la Duminica a 19-a

dupa Rusalii (Predica de pe munte si iubirea vrajmasilor) – 2012:

Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Că întru

aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea
dragoste unul faţă de celălalt.
https://www.youtube.com/watch?v=G_S_IhIe_E4

“Iubiți credincioşi,

Cuvintele acestea spuse de Mântuitorul Iisus Hristos arată desăvârşirea

chemării noastre, a drumului pe care îl avem de împlinit, a locului în care
noi, ca oameni, trebuie să ne aşezăm, loc în care Dumnezeu Însuşi ne-a chemat
şi arată modul în care noi putem, la modul cel mai înalt, să ne arătăm a fi la
înălţimea chemării lui Dumnezeu ca fii ai lui Dumnezeu.

Cuvântul Evangheliei de astăzi ne vorbeşte, deci, despre iubire. Despre iubire

s-a vorbit și se va vorbi mereu. Iubirea este singura virtute despre care s-
a vorbit la modul cel mai desăvârşit, singura virtute între care s-a pus
semnul egal la modul absolut între ea şi Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu
este totul întru toate, însă, la modul absolut, Dumnezeu este iubire, aşa cum
spune Sf. Evanghelist Ioan.

Poruncă nouă ni s-a dat nouă: să ne iubim unii pe alţii. Ce este, oare, nou
în această poruncă şi cum o vedem noi, oare? Nou în iubire nu pare a fi nimic.
Oamenii s-au iubit, se iubesc şi se vor iubi. Însă nou este modul în care
suntem chemaţi să o facem: nu ca nişte oameni mai buni, nu ca nişte
oameni mai morali, ci ca Însuşi Dumnezeu!

Întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi
avea dragoste unul faţă de celălalt.

Şi Hristos a spus: nu cum vă iubeşte lumea vă iubesc Eu;

pacea Mea pe care o dau vouă nu este aceea pe care v-o dă lumea.

Hristos ne-a arătat că singurul lucru care ne face deosebiţi de ceilalţi

oameni, pe care i-a numit păcătoşi, este iubirea. Iubirea aceasta nu
este, deci, o iubire omenească, este iubirea lui Dumnezeu; drept pentru
care, fraţi creştini, ar trebui în primul rând să fim atenți la faptul că Hristos a
numit-o poruncă.

Poruncă înseamnă ceva care trebuie numaidecât împlinit, poruncă se referă

la ceva care are o deosebită importanţă, fără de care nu se poate.

Să ştiţi că noi, în viaţa noastră, nu ne silim deloc să iubim. Noi nu

socotim aceasta ca poruncă; să vă iubiţi unul pe altul noi o luăm de cele mai
multe ori ca pe un sfat, ca pe ceva destinat celor mai desăvârşiţi. <După ce am
împlinit toate celelalte porunci mi-a mai rămas să iubesc şi gata!> Nu este aşa.

Poruncă nouă vă dau vouă înseamnă şi faptul că această poruncă le

cuprinde în sine pe toate celelalte. Nu poţi să fii sfânt, nu poţi să fii
aproape de Dumnezeu dacă nu-I primeşti iubirea. Nu poţi să-L iubeşti
pe Dumnezeu dacă nu-l iubeşti pe aproapele, dacă nu iubeşti ceea ce
iubeşte Dumnezeu mai mult: pe om. Iubirea aceasta trebuie să fie ceva
către care noi trebuie să ne silim cu adevărat.

În Evanghelia de astăzi am auzit un element cu adevărat nou, să spunem, însă,

pe cât de măreţ, pe atât de înfricoşător: anume că măsura iubirii
este iubirea vrăjmaşilor. Nu este cu putință, iubiţi credincioşi, să facem
acest lucru noi, ca oameni. Oricât ne-am strădui să ne curăţim, oricât
ne-am strădui să înţelegem mai bine pe cel de lângă noi, oricât ne-am
strădui să fim mai politicoși, mai buni, mai milostivi, oricât ne-am
strădui să adunăm în noi toate virtuțile, pe aceasta n-o vom putea face.
A-ţi iubi vrăjmaşul este mai presus de puterile omeneşti.

Hristos, când a venit pe pământ, a luat trup și ne-a lăsat nouă, celor ce purtăm
numele Lui, poporul creştin, aceste învăţături; El nu a dorit să facă un om
mai bun. Creştinul nu este un om mai bun, mai moral, mai virtuos – ar fi
prea puţin. Creştinul este un alt om! Prin botez, creştinul se schimbă deplin.
După cum bine ştiţi că se spune la botez: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în
Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Creştinul nu mai este un simplu om. Este omul, fiul
lui Dumnezeu, cel care este îmbrăcat în Hristos, cel în care Hristos locuieşte şi
Hristos lucrează.

Iarăşi un motiv pentru care nu ar trebui să luăm uşor porunca aceasta a

iubirii; să ne dăm seama că singuri nu putem iubi, însă, în acelaşi timp
suntem chemaţi să iubim ca Dumnezeu. Cine poate să facă aşa ceva? Eu
nu pot. Însă, cum spune Sf. Pavel, Hristos în mine poate!

Hristos e Cel Care lucrează în noi şi a voi şi a săvârşi.

Hristos este Cel Care ne arată măsura iubirii. Pentru aceasta şi-a început
cuvântul de astăzi prin cuvintele:
Precum voiţi să vă facă vouă lumea, aşa să faceţi și voi oamenilor,

dorind, în primul rând, să alunge, să stârpească din inima

noastră indiferenţa. Împotriva iubirii, fraţi creştini, nu se pune ura,
ci indiferenţa. Nu am auzit spunându-se nimic despre ură în Evanghelia de
astăzi, dar la indiferenţă s-a făcut mereu trimitere. Nu putem să spunem: <Pe
unul îl iubesc și de celălalt nu mă interesează.> Dacă spun: <Nu am nimic cu
acela, dar nici nu pot să-l văd, nici nu pot să stau lângă el>, sunt departe,
înseamnă că sunt indiferent.

Indiferenţa ucide, indiferenţa împietreşte inima, indiferenţa ne face

orbi şi la suferinţa, dar și la bucuria aproapelui, indiferenţa ne face să
minimalizăm chiar și puterea lui Dumnezeu, chiar și darurile Lui, pe
care le primim în fiecare clipă.

Alături de indiferenţă iată că lucrează în fiecare clipă nerecunoştinţa.

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, aşa faceţi şi voi lor…

– dacă noi socotim că avem duşmani – deşi unul singur este duşman şi
acela este diavolul – dar dacă totuşi socotim că avem vrăjmaşi, că avem
duşmani, să nu uităm că asta înseamnă că şi noi suntem, la rândul nostru,
poate, duşmani ai cuiva. Nu este lucru de luat uşor. Cu mare atenţie trebuie
să ne gândim că, dacă noi socotim pe cineva a fi rău, cu atât mai mult
putem fi noi socotiţi răi de către altcineva. Vrem să nu avem duşmani;
în primul rând să nu fim noi duşmanul celuilalt.

Un om aflat în necaz nu are nevoie de cineva care să-l bată. Îi este de

ajuns, ca să-i sporească necazul, cineva care trece pe lângă el
nepăsător. Aceeaşi indiferenţă poate să facă mai mult rău decât însăşi
ura. Trecem nepăsători pe lângă cei din jurul nostru, asta este semn că
darul lui Dumnezeu trece pe lângă noi.

Vrem să iubim cu adevărat? Primul pas către iubire

este RECUNOŞTINŢA. Dacă noi vom primi de la Dumnezeu cu
recunoştinţă, dacă Îi vom mulţumi pentru toate cele pe care le-a
făcut pentru noi, pe care le ştim că le face cu toată lumea, dar şi pe cele
pe care numai inima noastră le ştie că le-a făcut cu ea, atunci vom începe
să gândim, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur, ca adevăraţi fii ai lui
Dumnezeu. Vom începe să vedem și cele pe care nu le-am observat
până atunci. Vom începe, într-un cuvânt, să vedem iubirea lui
Dumnezeu în viaţa noastră.

Ne mirăm că este atâta deznădejde în jurul nostru, dar deznădejdea,

ca să [dispară], are nevoie de dovezi de dragoste din partea lui
Dumnezeu. Dumnezeu ne dă permanent aceste dovezi, dar noi nu le
vedem, pentru că noi am uitat să mulţumim. Mulţumind lui
Dumnezeu, înțelegem cât de mult ne iubeşte şi iubirea aceasta a Lui
va fi în noi prilej în primul rând de mai multă recunoştinţă, dar şi de
uimire. Noi, care suntem atât de păcătoși, suntem atât de mult iubiţi
de El!

Fiind aşa, cu ochii îndreptaţi către Dumnezeu, nu se poate să nu vedem

faptul că Dumnezeu îi iubeşte și pe ceilalţi. Dacă pe mine, care sunt
păcătos, Dumnezeu mă iubeşte atât de mult, d-apoi pe ceilalţi, care
n-au greşit aşa de mult cum am greşit eu, cu atât mai mult!

Înţelegând iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, începem să-i vedem

pe oameni aşa cum se cuvine. Începem să ne dăm seama că vrăjmaşi nu
sunt, că poate sunt niște prieteni mai aspri.

Şi, legat de aceasta, ar mai fi un lucru faţă de care este nevoie să fim cu
mare luare-aminte: iubim; iubim pe cei din jurul nostru, iubim pe cei care
sunt foarte apropiaţi. Pe unii îi iubim mai uşor, pe alţii mai greu. Dar pe cei
pe care îi iubim cu uşurinţă, care ne sunt dragi, îi iubim oare aşa cum
trebuie? Aşa cum este cuvântul lui Dumnezeu? Aşa cum iubeşte
Dumnezeu? Iubim noi în duhul Evangheliei? Dacă i-am iubi în duhul
Evangheliei, atunci am face tot ce-am putea ca să-i aducem lângă Hristos,
ca în ei să se vadă chipul lui Hristos. Să iubim aşa încât oamenii să
recunoască că noi suntem ucenici ai lui Hristos. Nu să iubim pentru
noi, nici pentru ei, ci pentru Hristos.

Şi atunci când vedem că cel de lângă noi are un necaz, să-i purtă
sarcina până la crucea lui Hristos. Atunci când vedem pe cel de lângă noi că
greşeşte, să ne aducem aminte că, atunci când este vorba de pieirea sau
mântuirea sufletului, dragostea devine necruţătoare. Să-i spunem cu milă,
însă hotărât, că greşeşte, să-i arătăm, dacă a pierdut cumva drumul
spre Hristos, calea pe care se poate întoarce. Însă să nu îl lăsăm să
creadă că pe drumul acesta trebuie să meargă singur, să fim gata să
mergem alături de el.

Şi, de cele mai multe ori, se întâmplă ca dragostea noastră să fie

singurul lucru care i-a mai rămas celui de lângă noi şi să nu ne
permitem să-l lipsim de dragostea aceasta a noastră. Să-l îngăduim şi să-l
purtăm până la crucea lui Hristos, până la picioarele crucii lui Hristos. Aşa ar
trebui să iubim, aşa ar trebui să ne ducem viaţa, încât oamenii să
vadă… nu că suntem mai buni, ci că, aşa cum suntem, dorim din tot
sufletul să fim ucenici ai lui Hristos. Nu degeaba a zis Hristos:
Cel care nu adună cu Mine, risipeşte.
Nu este indiferentă iubirea. Nu trebuie să fim indiferenţi faţă de porunca
aceasta, însă nu trebuie să o luă nici singuri pe umerii noştri. Să-L
chemăm pe Hristos, să-L facem părtaş vieţii noastre și pe El să-L
întrebăm, pe El să-L chemăm, pe El să-L rugăm să ne ajute să ne iubim
unii pe alţii.

Poruncă nouă, poruncă desăvârşită este iubirea. Iubirea este

Dumnezeu. Dumnezeu Singur poate să lucreze asta în inimile
noastre. Şi, dacă ne vom sili mai mult să iubim pe cei care ne sunt dragi
mai frumos, să ne silim să-i vedem pe cei pe care n-am putut să-i privim
până acum în ochi că sunt asemenea nouă şi să-L întrebăm pe
Dumnezeu: <Doamne, de ce-l iubeşti pe acesta? Cum poţi să-l iubeşti
pe acesta? Cum mă poţi iubi pe mine?…> Şi răspunsul la această
întrebare îl va simţi fiecare în inima lui.

Ne vom apropia de Dumnezeu dacă vom înţelege că noi fraţi suntem. Ne

vom apropia de Dumnezeu dacă vom înțelege că iubirea noastră este
răspuns la iubirea Lui. Ne vom apropia de Dumnezeu dacă vom aplica în viaţa
noastră cuvântul Sf. Ioan Evanghelistul:
Iubiţilor, să iubim nu numai cu vorba, ci şi cu fapta.

Ne vom apropia de Dumnezeu dacă vom înțelege că, rugându-ne Lui şi

cerând mereu ajutorul Lui, viaţa veşnică începe aici şi acum. Amin”.
 ***

Predica Parintelui Constantin Coman la Duminica Predicii de pe

munte si a iubirii vrajmasilor, tinuta la Man. Putna – (2011)
(transcriere partiala):

” […] Evanghelia de astazi ne spune sa nu facem lucrurile “la schimb” –

daca ma iubeste celalalt si imi face bine, la fel sa fac si eu – precum fac
“pacatosii”. Ei iubesc pe cei care ii iubesc, ei fac bine celor care le fac bine, ei
dau imprumut celor de la care asteapta sa le intoarca intocmai. Sf Evanghelist
Matei, consemnand si el aceste cuvinte ale Mantuitorului Hristos, ne spune
ca asa fac paganii, adica oamenii care nu au pe Dumnezeu, oamenii care
nu-L cinstesc pe Mantuitorul Hristos. Cei care Il cinstesc pe Mantuitorul Hristos
si cred in El sunt chemati sa se ridice deasupra pacatosilor si deasupra paganilor
si sa nu conditioneze implinirea poruncilor lui Dumnezeu de celalalt, de
schimbul cu celalalt. Aceasta este marea ispita care incepand din
familie, in legatura dintre cei doi soti si continuand cu copii, cu familia
mai mare, cu fratii si cu ceilalti de cele mai multe ori ne impiedica sa
fim implinitori ai poruncii lui Dumnezeu.

Si spun acest lucru pentru ca acestea sunt porunci ale lui Dumnezeu catre
noi si noi trebuie sa ne intrebam:
Vreau sa implinesc porunca lui Dumnezeu sau nu vreau sa implinesc
porunca lui Dumnezeu?

Sa spun:
Dumnezeu, vreau sa implinesc si eu poruncile tale, dar nu pot, ajuta-
ma, da-mi putere!

Si cu siguranta atat de mult ii va placea lui Dumnezeu gandul acesta,

vrerea noastra, incat nu va intarzia sa ne dea in ajutor puterea Sa, si sa
putem implini porunca Lui, si sa iubim pe cei care ne fac rau. A da la
schimb este situatia de neiubire. Daca dau numai celui care imi da inapoi,
acesta nu este gest de dragoste. De aceea ne spune Mantuitorul Hristos ca
in aceasta situatie nu ne deosebim nici de pagani, nici de pacatosi.

Si noi insine suntem setosi dupa dragoste, toti vrem sa fim iubiti! In
Evanghelia de astazi este chiar cuvantul cu care incepe Mantuitorul Hristos
Evanghelia de astazi:
Sa faceti oamenilor ceea ce voiti voi sa vi se faca voua.

Daca vreti sa fiti iubiti, sa se poarte lumea cu drag cu voi, sa fie oamenii buni,
sa va binecuvinteze oamenii, sa se roage oamenii pentru voi, pentru noi
toti, atunci faceti voi mai intai aceste lucruri. Este un adevar fundamental
care din pacate ne scapa. Auzim aceste lucruri, iesim pe usa bisericii si le
uitam pana acasa. Si poate chiar in ziua de astazi ne vom certa pentru
ca nu ne mai aducem aminte sa implinim porunca lui Dumnezeu, si nu ne
vom mai aduce aminte ca El ne cere sa iubim pe cel care ne face rau. Cat de
mare poate fi raul fratelui, sau sotului, sau sotiei noastre, incat noi sa
fim atat de suparati? Lucrul acesta este atat de important, dar nu ne gandim
suficient la el. Si nu ne gandim ca nu ne cer oamenii aceste lucruri, ne
cere Dumnezeu Insusi. Si ne cere aceste lucruri ca sa ne readuca la
starea cea dintai, la starea din rai, paradisiaca, unde oamenii, nu se
cearta, ci se iubesc neconditionat.

Va atrag atentia asupra unui lucru, asupra unui adevar esential din Evanghelia
lui Hristos pe care ar trebui fiecare dintre dumneavoastra sa-l verificati in
propria existenta. Atat de intelept a facut Dumnezeu pe oameni, cu atata
intelepciune a facut Dumnezeu pe oameni, incat fiecare are in sine rezolvarea
problemelor din jur, are in sine solutia la problemele din jur. Solutia nu este in
celalalt, cum zicem noi de fiecare data! Daca celalalt ar fi pur, daca
celalalt n-ar fi rautacios, n-ar fi dusmanos, as fi si eu bun. Nu! Solutia
nu este in celalalt, ca daca s-ar fi verificat acest lucru, ar fi insemnat ca
Dumnezeu l-a facut pe om neputincios. Dumnezeu l-a facut pe om bun foarte,
cum ne spune Sfanta Scriptura si aceasta desavarsire, daca vreti, a fapturii lui
Dumnezeu consta si in faptul ca fiecare om are in sine solutia pentru orice
problema! Pentru orice problema! Si in cele din urma aceasta solutie este
sacrificiul sau, crucea.

Ne place dumnezeiasca cruce s-o purtam pe piept, sa ne inchinam, dar

nu uitati ca ea este calea, este solutia, este rezolvarea,
anume sacrificiul, jertfa.
Si mai departe, dincolo de asta vom spune, poate, si in fata crucii: Nu
pot, Doamne! Ii place lui Dumnezeu sa-I spunem: Nu pot, Doamne!, sa
stiti. Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta
noastra. Dumnezeu se silniceste in fata mandriei noastre. Lui
Dumnezeu nu ii place sa ne credem in stare.

Si de foarte multe ori credem ca suntem in stare de multe lucruri, de

aceea, a marturisi lui Dumnezeu ca nu putem sa facem ceva inseamna a
ne deserta, a ne goli, a ne lepada de toate ispitele noastre de-a dreapta,
de mandria noastra. Si cu adevarat omul este neputincios!

Dar iarasi, intelepciunea lui Dumnezeu cand a facut pe om nu l-a lasat

pe om la limita puterilor sale. Marele dar pe care Dumnezeu il face
omului este ca omul isi poate randui viata nu numai cu puterile sale, ci
si cu puterea lui Dumnezeu, si aceasta putere a lui Dumnezeu este
nemarginita.

Cand omul recurge la puterea lui Dumnezeu marturisind ca este

neputincios, va avea putere nemarginita. Acest adevar este propovaduit de
Biserica noastra de 2000 de ani, pana acum. Si este chemat omul sa nu se
limiteze, atunci cand are probleme de rezolvat, la puterile sale, ci sa
ceara ajutorul lui Dumnezeu, sincer, smerit, cunoscand ca el nu
poate. Si intr-adevar, suntem foarte neputinciosi! Suntem foarte
neputinciosi sa ne luptam cu propriile noastre patimi si pacate, mai mici
sau mai mari. Marturisim preotului la nesfarsit aceleasi pacate.

Cata neputinta omeneasca! Si stiti de ce nu reusim sa le biruim? Pentru

ca incercam sa le biruim numai cu puterile noastre. Niciodata nu vom
reusi! Cazand in genunchi, va trebui sa recunoastem neputinta noastra,
si slabiciunea noaastra, si sa cerem lui Dumnezeu ajutor. Nu va intarzia
Dumnezeu sa ne ajute!

Cercetatorii, cei care cerceteaza dumnezeiestile Scripturi, exegetii, savantii

(pentru ca Scripturile sunt cercetate si de savanti) spun ca am avea in porunca
Mantuitorului Hristos o masura utopica, idealista, de neimplinit. Cum e posibil
sa-si iubeasca cineva pe vrajmasi, sa binecuvinteze pe cineva care il blestema?
Sau sa se roage pentru cel care ii face rau?

Intr-adevar, este o masura care ne depaseste. Dar nu uitati ca nu

suntem lasati numai la puterile noastre, ci avem acces la puterile lui
Dumnezeu. Aceasta este Biserica, de aceea venim noi la Biserica, sa
luam puteri dumnezeiesti. Sa luam intelepciune dumnezeiasca, sa luam
putere dumnezeiasca.

Si acea putere dumnezeiasca o primim prin Cuvantul lui Dumnezeu, din

dumnezeiasca Evanghelie. Si prin toate lucrurile si lucrarile sfintitoare din
Biserica primim putere dumnezeiasca. De aceea vine poporul la Biserica. Nu
numai sa afle. Pentru ca stiinta nu este buna cand ramane numai
stiinta. Si diavolii stiu, mult mai bine decat noi, si cele ale lui
Dumnezeu, si cele ale lumii.

Numai ca nu transfera stiinta, nu o trec in atitudinea lor, nu o transforma, cum

spun Parintii, in intelepciune. Stiinta nu trebuie tinuta in minte, ca sa ne
mandrim cu ea, ca stim, de exemplu, versete din dumnezeiasca
Scriptura, cuvintele Mantuitorului Hristos, sa ne laudam la semenii
nostri cu ele, sa ne disputam, sa ne certam: Iata ce spune Hristos! Si
aceasta stiinta a lucrurilor trebuie transpusa in viata, in atitudine, in
intelepciune.

Stiinta trebuie sa devina intelepciune pentru ca intelepciunea cea

dumnezeiasca este cea care ne ajuta sa ne comportam cum se cuvine in
viata, sa avem atitudine cum se cuvine fata de semenii nostri.

Ne confruntam si astazi, la modul cel mai evident cu discrepanta si diferenta

intre intelepciunea omeneasca si intelepciunea dumnezeiasca, intre
dreptatea omeneasca si cea dumnezeiasca.

Dreptatea omeneasca, care e la mintea omului, ne va spune ca trebuie sa facem

dreptate daca cineva iti fura pamantul sau iti fura granita, gardul, sau cineva nu
vrea sa-ti dea din casa parintilor si asa mai departe – trebuie sa facem dreptate.
Ei bine, aceasta este intelepciunea omeneasca. Cine vrea sa triasca dupa ea n-
are ce cauta la Biserica. Poate sa stea acasa si ii este suficienta casa lui. Cine
vine, insa, la Biserica, si-L asculta pe Mantuitorul Hristos, si cuvintele
Mantuitorului Hristos, e mare pacat dupa aceea sa se intoarca acasa si
sa traiasca dupa intelepciunea omeneasca! De ce a mai fost la biserica, de
a mai auzit cuvintele lui Hristos? Si aceia suntem noi, cei care in momentul
acesta suntem in dumnezeiasca Biserica, la dumnezeiasca Liturghie si
toti cei dimpreuna cu noi, si trebuie sa ne fim mustratori noua insine,
pentru ca bisericile din Romania sunt astazi, in clipa aceasta, pline,
toate. Mii de biserici, toate! Poate milioane de romani sunt astazi in
biserica. Foarte multi dintre ei, iesind din biserica, vor merge si vor
vietui omeneste, lumeste, dupa dreptatea omeneasca.

Continuand procesele cu semenii lor, certandu-se cu soacra sau cu nora, cu

vecinul sau cu fratii. E o mare ofensa adusa lui Dumnezeu! Foarte mare ofensa
adusa lui Dumnezeu! Cand mergi la biserica si-L auzi pe Mantuitorul
Hristos, Dumnezeu Insusi, spunand sa-ti iubesti pe vrajmasi, si tu
numai ce iesi de la biserica si iti manifesti ura fata de vrajmasi. Uneori
poate ca nici nu este un vrajmas adevarat, ci este unul inchipuit. Mai
primim pomelnice uneori la biserica in care crestini se roaga pentru raul
vrajmasilor. Aceia probabil ca n-au auzit cuvantul de astazi al Mantuitorului
Hristos. Se intelege ca preotii nu se roaga asa cum cere credinciosul respectiv,
se va ruga asa cum porunceste Mantuitorul Hristos pentru binele vrajmasilor.

Este foarte greu de dus rautatea omenilor. Rautatea oamenilor este

uneori fara margini si este greu de dus. In timp ce noi asteptam de la
oameni sa fim iubiti, primim rautati. Si nu de la cei de departe, ci de la
cei de aproape. Si ne mahnim si suferim foarte mult. Si ne intrebam cum
am putea sa indreptam situatia. Iata raspunsul in Evanghelia de astazi: apelul
sau recursul la puterea lui Dumnezeu. Si acest apel il facem prin
rugaciune.

Sfantul Maxim Marturisitorul, mare teolog al Bisericii noastre, vorbeste la un

moment dat de cat de mare rau face sufletului omului calomnia, vorbirea
de rau fara acoperire. Si in tara noastra, probabil ca si in alte tari, dar
nu ne intereseaza acest lucru, parcurgem o vreme in care
calomnia, vorbirea de rau si barfa este foarte dezvoltata. Nu se intalnesc
doi oameni sa nu inceapa sa vorbeasca de rau pe al treilea. Lucru care este
foarte grav! Pentru ca daca tu aveai o buna imagine sau impresie despre al
treilea, vine un prieten si spune: uite ce a facut, ce a dres!

Si strica imaginea buna, il ucide pe acela in sufletul tau. Si spune Sf. Maxim
Marturisitorul: nu este rau mai mare pentru sufletul omenesc decat
calomnia. Si nu poate omul sa indrepte, pentru ca ati vazut cum se
transmite, mai ales daca esti un pic mai cunoscut, s-a transmis in presa
sau la radio, milioane de oameni isi vor schimba parerea despre tine, si
vor crede ca esti un nemernic, sau ca esti un inselator sau ca esti un
amagitor, fara sa fii. Ce facem? – se intreaba Sf. Maxim Marturisitorul. Cum
vom indrepta aceasta situatie? Singur rugaciunea, spune. Rugandu-ne la
Dumnezeu pentru cel care ne calomniaza, spune Sf. Maxim
Marturisitorul, acest cuvant, va schimba sufletul si mintea celor care au
primit calomnia. Iata, asadar, ca ne sta in putinta. Altfel, pe cale
omeneasca, nu am reusi, cu nicio presa, nicio televiziune, cu nicio
campanie sa schimbam gandul cuiva despre noi, care a fost murdarit.
Dar cu rugaciune la Dumnezeu, Dumnezeu poate sa schimbe inima si
gandul celor care au primit calomnia. Am dat un exemplu practic pentru ca
ne intalnim cu el in fiecare zi.
Pe de o parte, asadar, suntem chemati sa implinim porunca lui Dumnzeu
si sa luam aminte ca neputinta noastra are solutie la putinta lui
Dumnezeu.
Inca un lucru si inchei. Ieri, Sfanta Manastire Putna s-a bucurat de o foarte
mare binecuvantare, obstea

Manastirii Putna, la initiativa

Parintelui Staret Arhimandrit Melchisedec. Si anume, a fost cercetat, vizitata, de
un foarte sporit si invatat calugar al vremurilor naostre – parintele Zaharia de
la Manastirea Sf. Ioan Botezatorul de la Essex, din Anglia. Parintele a fost
foarte zgarcit la vorba pentru ca lucrurile erau foarte asezate in mintea si in
sufletul dansului, si le spunea foarte clar, foarte clar. La o intrebare care i-a fost
adresata: De ce nu avem ravna sa facem lucrurile bineplacute lui
Dumnezeu, cum am putea sa dobandim ravna?, a raspuns foarte frumos si
a zis:
Nu dati atentie la lucruri, ci dati atentie la oameni, la persoane. Sporiti
dragostea catre semeni si catre Dumnezeu si veti dobandi ravna sa
faceti.

Asadar, si aceasta este o rasturnare cu care de obicei traim noi: sa

facem treaba, sa facem lucruri, servicii, preocupari, casa, camp, toate,
inaintea oamenilor de langa noi. Mantuitorul Hristos nu ne spune sa iubim
campurile si treaba. Nu ne spune! Daca ati auzit undeva, spuneti-mi si mie.
Mantuitorul Hristos spune foarte clar ca poruncile Sale dumnezeiesti se limiteaza
la doua: a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul si din tot cugetul si din
toata taria si asa mai departe si a-l iubi pe aproapele tau ca pe tine
insuti. Daca omul ar fi preocupat de implinirea acestor porunci, ar trece in plan
secund toate celelalte preocupari, si acelea s-ar aseza la locul lor, si s-ar rezolva
si ele prin stiinta si lucrarea lui Dumnezeu. Dar noi, se pare ca am rasturnat
aceasta porunca a lui Dumnezeu care priveste adevarul propriei noastre
existente, si ne inecam in treaba, si uitam de cel de langa noi. Suntem
preocupati sa nu ne pierdem, eventual, proprietatile si avutia, dar e mai
imporant fratele sau tata decat proprietatea. De o mie de ori! Fiindca
Dumnezeu nu ne porunceste sa tinem cu dintii de proprietate, ci ne porunceste
sa ne iubim fratii. Daca a iubi pe frate inseamna sa sacrificam ceva, sa
sacrificam. Dar implinim porunca lui Dumnezeu iubindu-ne fratii.
N-am intalnit in pastoratia mea – si am aproape 30 de ani de preotie, n-am
reusit sa determin pe cineva sa renunte la proces pentru impartirea lucrurilor. Si
am zis: lipseste-te de partea ta, nu te mai du la proces, si o sa aiba grija
Dumnezeu. Nu se incredinteaza nimeni. Poate intr-o buna zi cineva se va
incredinta si va vedea ca Dumnezeu nu-i ramane dator, ii va da cu
prisosinta. Pentru ce? Pentru ca arati dragoste si respect pentru Dumnezeu!
Cand El iti spune sa faci lucrul acesta, si tu faci ce crezi tu ca-i mai bine,
inseamna ca nu crezi in ce spune Dumnezeu dragutul, Care e foarte departe de
noi, pentru ca e distanta dintre Facator si faptura, e distanta ca dintre un
mester si scaunul pe care il face. Cata distanta este? Foarte mare. Asa intre
Dumnezeu si noi, oamenii.
Suntem chemati, asadar, sa-I ascultam cuvantul! Uitati-va la oamenii din
jur, nu la lucruri, indiferent cat de importante ar fi ele. Parintii Patericului si
ai Filocaliei ne spun sa lasam chiar si lucrurile sfinte atunci cand
aproapele nostru are nevoie de noi. Pentru ca mai important e un suflet,
(pentru ca) ne-a aspus Dumnezeu sa-l iubim, decat toate acestea. E foarte
important sa luam aminte la Cuvantul lui Dumnezeu. Plecati astazi, si eu
voi pleca o data in plus de la Liturghia de astazi, cu acest cuvant asezat de
Sfantul Evanghelist Luca in sufletele noastre. Porunca lui Dumnezeu este
Adevarul desavarsit. Si sa cautam sa-l implinim.
Si cand vom da de neputinta, sa nu ne speriem ci, dimpotriva, sa ne
bucuram de neputinta noastra, ca acolo va picura Dumnezeu puterea
Lui care se desavarseste intru neputinta. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”
 Legaturi:
 PAZIREA PORUNCILOR: Ce este iubirea de Dumnezeu si ce
inseamna cu adevarat iubirea fata de om? SFANTUL IUSTIN
POPOVICI despre dragostea mincinoasa si ucigasa VS.
iubirea izvorata din Hristos
 ADEVARATA IUBIRE DE DUMNEZEU SI PERICOLELE IUBIRII
INCHIPUITE, VISATOARE: “Iubirea cazuta aprinde sangele
omului, ii pune in miscare nervii, ii starneste inchipuirea”
 De la dragostea trupului si sangelui, a firii cazute catre
IUBIREA DUHULUI SFANT, prin pocainta si lepadare de sine
 Sfantul Teofan Zavoratul: CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA
SI CUM SE AJUNGE LA EA?
 CE INSEAMNA A IUBI, CU ADEVARAT, in vremurile abuzului,
viclesugului si minciunii generalizate? CUM PUTEM
MARTURISI CRUCEA IN VIATA NOASTRA si CE FERICIRE
PUTEM GASI IN IADUL LUMII? (predici audio)
 “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A
te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre
SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE
ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe
iubirea rastignita”
 Jean-Claude Larchet ne talcuieste porunca dupa care vom fi
judecati: IUBIREA (PORUNCITA) NU ESTE UN SENTIMENT,
NU ESTE CEVA SPONTAN SI USOR
 PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX – Conferinta de la Iasi,
septembrie 2011 (audio, video, text): “NU PUTEM IUBI CU
ADEVARAT DACA NU AM INVATAT SMERENIA”
 APOSTOLUL IUBIRII VII SI ADEVARATE, Sfantul Apostol si
Evanghelist Ioan: “COPILASILOR, IUBITI-VA UNII PE
ALTII!”
 SFANTUL IOAN EVANGHELISTUL, “FIUL TUNETULUI” –
Predici la sarbatoarea adormirii APOSTOLULUI IUBIRII,
chipul Bisericii ceresti: “Asadar, cum sa-l iubim si sa-l
cinstim pe Ioan, fratilor? Sa nu iubim numai din gura…”
***

 CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI

MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la
 Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I
spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”
 NE MAI STIM CHEMAREA ADEVARATA? O MAI LUAM IN SERIOS?

 SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA: Ce inseamna sa te numesti si sa te

fagaduiesti crestin?

 Sf. Macarie Egipteanul: Putini sunt adevaratii crestini!

 CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept

pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta

se rataceste grozav”

 SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU

ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU

VESNICIE!

 Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM

CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI

BOTEZ?

 Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni

(2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN
FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA!
***

 “Nu putem face poruncile fără a avea harul”

 Ce poate sa inseamna “PORUNCA” la Dumnezeul-
Iubire? Vrem sa fim oamenii cei mai… ce din cimitir?
 PARINTELE RAFAIL NOICA – predica exceptionala de la
Bucuresti despre IMPLINIREA PORUNCILOR si pentru
TAMADUIREA DEZNADEJDII (audio si text): “Fiecare om,
astazi, este o incarcatura de dureri si de deznadejdi”
 Parintele Rafail Noica (audio si text): TOATE SE LEAGA SI SE
DEZLEAGA IN DUH SI IN NEVAZUT
 Sfantul Prooroc Moise si DUMNEZEUL IMPOSIBILULUI
 Maica Siluana Vlad: CINE SUNT EU SI UNDE INCEPE
INTALNIREA CU DUMNEZEU?
 PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII

FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne

smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in

propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde este

smerenia, acolo vine Dumnezeu”

 “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE

SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce

Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric”

si a atacurilor infuriate ale Ispititorului?

 SFANTUL IERARH IGNATIE – CRESTINUL FATA IN FATA CU

PATIMILE SALE: “Pe cunoasterea si recunoasterea
neputintei noastre se zideste toata zidirea mantuirii”
***

 Predica “grea” a Sfantului Ignatie Briancianinov: CUM

DEVENIM AI LUI HRISTOS? CAT VALOREAZA “DREPTATEA”
NOASTRA?
***

 “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea

oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI
CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS.
duhul lumii
 Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA

PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII

 MAICA GAVRILIA SI ADEVARATA MARTURISIRE A

ORTODOXIEI. “DRAGOSTEA ESTE DOAR PE CRUCE”

***

 Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII

VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de
fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare
cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana
noaptea. TU, CARE MERGI LA BISERICA, CU CE TE-A
FOLOSIT BISERICA?”
 SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL despre dragostea
adevarata si TRADAREA PRIETENILOR. Nu este durere mai
grea a sufletului decat defaimarea…
 “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad
merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”.
Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE,
TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE
 CALOMNIA, cea mai dureroasa rana diavoleasca…
 SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE
(II): despre oamenii mincinosi, calomniatori, clevetitori,
vicleni, judecatori necrutatori
 Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI
CARE VORBESC DE RAU”; “Inchide pe Domnul in inima si fii
cu luare aminte acolo!”
 PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC
 Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL ZAVISTIEI. Cum
ajungem ucigasi precum CAIN?
 PARINTELE NECTARIE DE LA SIHASTRIA PUTNEI
(audio): Putem ucide si cinstea sau reputatia omului, prin
vorbire de rau, defaimare – raspandind in altii prejudecati
despre cel vorbit de rau. CAND VORBESTI DE RAU PE
CINEVA, DEJA INCEPI SA UCIZI!
 Neamul lui Cain, neobosit… SUFLETUL CELUI CARE
CLEVETESTE LUCREAZA URA, MUSCAND DIN SUFLETELE
ALTORA
 BANCHERUL CALUGARIT: PARINTELE ILARION DAN (Man.
Crucea): “Un om care il uraste pe cel de langa el, acela nu
mai e crestin, nici ortodox, de niciun fel. Ala e ucigas de
suflet“
 MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI
PUTNA: Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert.
Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum
vom putea face fata vremurilor apocaliptice?

CATEGORII
Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Constantin
Coman, Parintele Hrisostom de la Putna, Predica de pe munte si Iubirea vrajmasilor

ETICHETE (TAGURI)
a fi crestin, a vrea si a putea, ascultare de Dumnezeu, barfa, calomnie, cearta, cercetare de
sine, certuri, certuri in familie, chemarea lui Dumnezeu, conditionare, cum ne iubeste Dumnezeu, cum sa
ajuti, cunoastere, dragoste, dreptatea oamenilor, fiii lui Dumnezeu, fratietate, implinirea
poruncilor, increderea in sine, indiferenta, intelepciune, intelepciunea lui Dumnezeu, intelepciunea
lumii, intemeiere in sine, iubire, iubire de vrajmasi, iubirea crestina, iubirea de aproape, iubirea de
vrajmasi, iubirea lui Dumnezeu, lepadare de sine, lipsa iubirii, luarea crucii, lucrarea lui
 Dumnezeu, mandrie, multumire, nepasare, neputinta, nerecunostinta, omul nou, parerea de
sine, Parintele Coman, Parintele Constantin Coman, Parintele Hrisostom, porunca, porunca
iubirii, poruncile lui Dumnezeu, predica de pe munte, predici, predici audio, purtarea sarcinilor, puterea
lui Dumnezeu, Putna, rautate, recunoasterea pacatelor, recunostinta, relatia cu
Dumnezeu, silire, slujire, smerenie, ucidere, vorbire de rau, vorbirea de rau

ARTICOLUL URMATOR/ANTERIOR
← PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL
DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului
romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si
aziPREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE
MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. “Cine crede ca este bun se afla intr-o mare
inselare; CRESTINISMUL NU ESTE O MORALA”. Cum functioneaza PATIMA ca un
DROG si despre marea MINCIUNA a “SINCERITATII” “FIRESCULUI” CAZUT →
RELATED POSTS




 Previous
 Next

COMENTARII
21 Commentarii la “Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA
VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR: “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT,
DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta””

1. Pingback: PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA

PREDICII DE PE MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. Cine crede ca este bun se
afla intr-o mare inselare; De ce cuvantul “TREBUIE” este otrava pentru suflet,
cum functioneaza PATIMA ca un D
 2. admin

07-10-2014 09:01

Important de ascultat si aceasta predica de duminica a parintelui Ioan Buliga!

3. Pingback: IPS HIEROTHEOS pentru “Lumea monahilor”: “CEA MAI GRAVA

BOALA A OMULUI DE ASTAZI ESTE IUBIREA DE SINE. Dragostea nu este un
simplu sentiment, nici doar cuvinte de dragoste, ci inseamna asumarea crucii
pentru celalalt“. Ce raspuns p

4. laura

13-10-2014 16:06

In legatura cu iubirea vrajmasilor,am citit ceva impresionant.O fata a fost

violata de cineva din familie,incepind de la 7 ani.La 16 ani,ea a gasit puterea de
a-si privi abuzatorul in ochi,spunindu-i:”Te iert”.Raufacatorul n-a fost cuprins de
remuscari.Din contra,a zis ca nu are de ce sa fie iertat,pt ca oricum fata era
vinovata ca l-a atras (la 7 ani?).Mai departe,tanara de acum scrie ca atunci
cand a oferit iertarea,toata durerea si trauma din inima a disparut,facand loc
vindecarii emotionale.Linistirea ei sufleteasca n-a depins de atitudinea
raufacatorului (care oricum isi va lua plata lui la Judecata),ci de faptul ca a
iertat(chiar daca raufacatorul i-a respins pana si iertarea,pe fata a auzit-o
Domnul).Fata a eliminat otrava din ea,acel ceva toxic care o chinuia si o rodea
pe dinauntru.Ea a facut primul pas,iar Dumnezeu i-a dat restul.

Poate iubirea concreta a vrajmasilor consta in iertare,mai mult decat in lipsa

urii?

5. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI

despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI
 NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o
cadere, o coborare“. LUCRAREA LUI DUMNEZE

6. Pingback: Fericitul Parinte PAISIE DE LA SIHLA (†18 octombrie), cel care a

deschis multora USA RAIULUI: “Tot timpul asta faci: cazi si te ridici… Nu te lasi
in disperare” -

7. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face

ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta
osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului
-

8. Pingback: Sfantul Ignatie Briancianov despre SUFLETESC si DUHOVNICESC: “Sa

nu va inselati! Sa nu socotiti INFIERBANTAREA omeneasca a fi lucrare a
DUMNEZEIESCULUI FOC!” | Cuvântul Ortodox

9. Pingback: Sfantul Varsanufie de la Optina despre IDOLATRIA FRUMUSETII,

CERCETAREA INIMII, RUGACIUNEA PENTRU DUSMANI, SPOVEDANIA DEASA:
“Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului şi toţi veţi posti şi vă veţi împărtăşi cu
Sfintele Taine…” |

10. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos |

Cuvântul Ortodox

11. Pingback: SA ALERGAM CU GANDUL LA IISUS! Parintele Coman –

problematizari si solutii pentru “razboiul nuclear al gandurilor” (II). IPOCRIZIA
SI VICLENIA NOASTRA prin care preferam sa ramanem la nivelul exterior, iar nu
sa ne cercetam motivatiile a

12. Pingback: RIDICA-TE, IA-TI PATUL TAU SI UMBLA! “Dumnezeu ne vrea

luptandu-ne si INCERCAND NEINCETAT! El stie putinatatea noastra, stie cat de
slabi suntem, dar vrea SA NU NE LASAM si SA NU NE LEPADAM de increderea in
iubirea Sa” | Cuvântul Ortodox

13. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria

Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in
urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN
LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
14. Pingback: “Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA
PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR
NOASTRE, NĂDĂJDUIM! | Cuvântul Ortodox

15. Pingback: Parintele Zaharia de la Essex despre PORUNCA IUBIRII

VRAJMASILOR, calea sigura a MANTUIRII, prin salasluirea in noi deplina a
Duhului Sfant | Cuvântul Ortodox

16. Pingback: PREDICA PĂRINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceauș Radu)

despre OTRĂVIREA SUFLETELOR COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR DE AZI: “Să-ți
fie milă de copilul tău, să nu-l lași să se ducă la moarte! A venit vremea să ne
rugăm, să ne punem în genu

17. Pingback: Mitropolitul Antonie al Surojului: CINE SUNTEM NOI, de la ce să

plecăm în lucrarea interioară și CUM SĂ TRĂIM CU NOI ÎNȘINE? Cum lăsăm
PUTEREA LUI DUMNEZEU să lucreze ÎNTRU NEPUTINȚA NOASTRĂ? | Cuvântul
Ortodox

18. Pingback: “NU-ȚI ȚINE RĂNILE INIMII DOAR PENTRU TINE!”/

“Binecuvântată fie neputința mea!” | Cuvântul Ortodox

19. Pingback: “Cine cere celuilalt să-l iubească, îi ia dreptul respectivului să-l
iubească cu adevărat”. ”VIRTUTEA” NEPUTINȚEI, SIMȚIREA PĂCĂTOȘENIEI și
CERCETAREA ADEVĂRATELOR MOTIVE ALE REACȚIILOR NOASTRE. Cum să
rezolvăm NEÎNȚELEGE

20. Pingback: PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre ECHILIBRUL

PSIHOLOGIC vs. AȘEZAREA LĂUNTRICĂ venită în urma tensiunilor și luptelor
duhovnicești. “Fiţi sinceri cu Dumnezeu când staţi de vorbă cu El, nu fiţi
politicoşi”. NECESITATEA UNEI RE

21. Pingback: “Dai voinţă, iei putere!” – IDOLUL DIN MINE, FALSA
SINCERITATE a lui “Asta e firea mea, asa sunt eu, asa simt, asa vreau!” si
PUTEREA DE DROG A PACATULUI INTRAT IN OBISNUINTA | Cuvântul Ortodox
 Parintele Mihail Stanciu: PANA LA IUBIREA VRAJMASILOR, SA NU MAI
MUSCAM MAINILE BINEFACATORILOR, SA NU NE MAI AVANTAM IN
BARFE SI CALOMNII/ “Tine-ti mintea in iad” – leac paradoxal pentru
depresie/ SLAVA DESARTA: FALSUL MANGAIETOR AL UNEI VIETI
PREFACUTE/ Trufia ascunsa din noi

Parintele Mihail Stanciu – Predica audio la Iubirea vrajmasilor (2013)

https://www.youtube.com/watch?v=M4CaQlBbCqI (Transcriere partiala)

“Cum să facem noi să facem bine celor de lângă noi şi chiar

vrăjmaşilor, când noi nu ştim să răspundem cu recunoştinţă celor ce ne
fac nouă bine, când muşcăm mâinile binefăcătorilor, când cârtim și
bârfim duhovnicii şi preoţii Bisericii, când repede găsim energie să ne
avântăm în cele mai dubioase bârfe şi calomnii, când nu ştim, deci, să
ne arătăm recunoştinţa şi totodată preţuirea celor pe care Dumnezeu ni
i-a trimis în viaţă să sporim împreună către Împărăţia lui
Dumnezeu? Cât de departe suntem, dacă stăm și ne cercetăm şi ne evaluăm
pe această scară a iubirii sau a înţelegerii celuilalt!
[…]

Pe de altă parte, duşmanul omului, duşmanul nevăzut, cel de la început

ucigaş de oameni şi mincinos, diavolul, caută să-i răpească omului
preocupările dumnezeieşti şi duhovniceşti, să-i deformeze şi să-i
deturneze calea către Dumnezeu, să-i înlocuiască frumuseţea iubirii
cu urâciunea pustiirii, să-i aşeze fel şi fel de idoli în suflet, doar-doar
omul să nu-L mai vadă pe Hristos, să nu-l mai vadă nici pe semenul său ca şi
poartă a mântuirii. Căci spun Sfinţii Părinţi că drumul mântuirii trece prin
inima aproapelui, iar drumul desăvârșirii prin inima vrăjmaşilor. Deci,
iată că diavolul caută şi astăzi, prin metode mult mai rafinate, să
transforme şi să devieze mişcările naturale ale omului spre iubire, spre
împlinire personală, personalistă, în fel și fel de plăceri individualiste,
egoiste. Nu-i mai aduce aminte să-l iubească pe aproapele său ca pe sine
însuşi, dar nu-l lasă nici să se iubească pe sine, adică să-şi dorească binele după
Dumnezeu, binele veşnic, ci să urmărească o simplă plăcere trecătoare care se
consumă. Şi a ajuns diavolul încât să îi facă pe oameni să caute iubirile
consumiste sau care se consumă aici, pe pământ; nu să caute bucuriile
veşnice ale comuniunii pline de jertfă, de gingăşie, de înţelegere, care
sporesc neîncetat pe verticală, până la Dumnezeu, Izvorul bucuriei și al
iubirii.

I-a pus vrăjmaşul omului contemporan mii de obstacole şi de piste false

înaintea ochilor și înaintea inimii, ca să se ataşeze de obiecte, de iluzii,
de relaţii electronice sau virtuale, care, de fapt, nu-l satisfac și nu-i
aduc împlinirea sau fericirea după care tânjește. Mintea omului de azi e
atât de sufocată în pădurea de iluzii, încât nu mai vede ţinta supremă, şi
anume dobândirea vieţii veşnice prin unirea cu Dumnezeu şi prin iubirea
semenilor, cu cât mai mult iubirea vrăjmașilor. De aceea, ca să ne apropiem cu
adevărat de Dumnezeu şi de semenii noştri, suntem datori să lepădăm tot
păcatul ce grabnic ne împresoară şi să-L căutăm pe Dumnezeu, să ne
pocăim, să ne întoarcem mintea de la aceste iluzii ale plăcerilor, ale
puterilor, ale averilor, la realităţile foarte vii ale iubirii lui Hristos și ale
semenilor. Deci, de aceea, în fiecare zi să ne cercetăm pe noi înșine și să
ne luăm pulsul acestei căutări sau vieţi duhovniceşti.

Sfântul prooroc şi rege David ne îndeamnă: Căutaţi pe Domnul şi viu va fi

sufletul vostru. Şi într-adevăr, când Îl cauţi pe Dumnezeu, Care este
Iubirea deplină, eşti viu, devii viu. Te transformi într-o persoană
iubitoare, aşa cum ne vrea Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Când Îl
uiţi pe Dumnezeu, fie ajungi să idolatrizezi lumea, s-o personifici şi să
te scufunzi în ea, fie s-o consideri o iluzie şi să te pierzi în mândria că
tu-ţi eşti singurul Dumnezeu. Şi iarăși pierzi statura sau demnitatea de chip
al lui Dumnezeu şi frumuseţea şi viaţa de la Dumnezeu, amăgindu-te cu propria
imagine din oglindă. Faţă de aceste tendinţe şi ispite ale vieţii şi
mentalității contemporane, credinţa creştină ne cheamă, iată, la
experienţa comuniunii. Iar calea aceasta a sfinţirii şi indumnezeirii
noastre înseamnă un progres neîncetat în iubire, în jertfelnicie şi în
milostenie faţă de cei din jur, faţă de cei apropiaţi mai întâi, dar şi faţă
de cei depărtaţi. Iar, pe măsură ce înaintăm în rugăciunea pentru
ceilalţi, în fapta bună, lucrătoare, în îndemnurile sau cuvintele ziditoare,
Dumnezeu Însuşi ne luminează, ne dilată inima şi către experienţa
 cealaltă, a iubirii vrăjmaşilor, a asumării şi a îmbrăţişării lor în iubire, ca
şi ei să se mântuiască, pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci
să se întoarcă şi să fie viu, oricât de răzvrătit ar fi acel păcătos, oricât de
departe ar fi de credinţa cea adevărată.

Aşadar, să facem activă în noi şi în afara noastră credinţa şi conştiinţa

eclezială, care este experienţa comuniunii, și să nu transformăm credinţa
într-o simplă religie sau căutare individualistă, aşa, pe cont propriu,
fără comuniune, fără răspunderea celuilalt și fără rugăciunea pentru
ceilalţi. Pe Hristos Îl cunoaştem mai ales în rugăciune, în Sfintele Taine ale
Bisericii, în experienţa vie și lucrătoare a Sfintelor Taine şi totodată a
filantropiei, a iubirii de oameni. Şi de aceea să fim conştienţi şi să căutăm în
fiecare zi să facem o faptă bună în plus faţă de zilele precedente, sau
măcar o rugăciune şi pentru cei care ne-au făcut bine – ceea ce e firesc
– şi pentru cei care ne-au făcut rău, şi pentru cei pe care îi cunoaștem şi
pentru cei pe care nu-i cunoaştem, ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi şi
să ne umple pe toţi de harul Duhului Său Sfânt să putem mulţumi cu inimă
curată pentru toate binefacerile primite și, în felul acesta, să devenim fiinţe
euharistice, mulțumitoare și ecleziale. Amin”.

Doxologia:

Pr. Constantin Sturzu: Creştinism istoric şi creştinism

eshatologic
[…]

Aşadar, de pe poziţia “filosofului de serviciu“, dar şi de fiu al Bisericii Ortodoxe,

Berdiaev a ridicat o serie de probleme asupra cărora merită să reflectăm. El a
denunţat mereu ceea ce numeşte a fi un creştinism istoric, fariseic, un
creştinism adaptat la condiţiile acestei lumi şi organizat după modele
preluate din organizarea statului, un creştinism care nu acordă cuvenita
importanţă faptului că rolul său este acela de a aduce Împărăţia lui
Dumnezeu pe pământ. Ceea ce reproşează, în fond, Bisericii ca instituţie (şi)
cu o dimensiune socială este că, într-o astfel de structură, se poate produce “o
obiectivare a vieţii religioase, o adaptare a spiritului la condiţiile
sociale”, deşi, în profunzimea ei, ea se manifestă, în continuare, şi ca viaţă a
spiritului. Acest gen de obiectivare este înţeleasă, în limbaj berdiaevian,
ca o adaptare “în cel mai înalt grad” la împărăţia cezarului. Biserica
împrumută astfel, în organizarea şi manifestarea sa concretă, din cele
ale lumii, lucrul cel mai de nesuportat pentru Berdiaev fiind o ierarhie
care ar înţelege să-şi manifeste autoritatea nu în libertate şi în iubire, ci
prin ameninţare sau constrângere, fie ele şi îmbrăcate în haină
spirituală. […]

Ce facem cu “socotelile astei lumi”?

În afara pericolului de a deveni “istoric”, filosoful rus mai vede o altă

ameninţare pentru creştinism, aceea a fariseismului.
“Astăzi ar fi o greşeală să credem că stigmatizarea împotriva fariseilor,
de care este plină Evanghelia, se referă numai la trecutul îndepărtat, la
învăţătorii poporului evreu. Fariseismul este mereu un element care
joacă un rol enorm în viaţa Bisericii istorice, sufocant pentru teologia şi
morala creştină”, crede Berdiaev.

Fariseismul presupune, pentru el, o răcire a “flăcării generate de prima

revelaţie, instaurarea domniei legii, a formalismului”, fiind un fenomen
care se regăseşte în toate religiile lumii. Este o un soi de cădere a omului, ca o
multiplicare sau o repetare a primei sale căderi, cea edenică. Faptul că omul are
această tendinţă de a reduce o viaţă spirituală vie, trăită, la o serie de norme pe
care îşi propune să le respecte, este, de asemenea, semnul slăbiciunii omului în
faţa tendinţei de a se înstrăina, de a exterioriza spiritul şi, prin urmare, de a-l
“ucide” prin obiectivare. Orientarea spre lege dă naştere unei etici pe
deplin “realizabilă, însă ea este incapabilă să lupte împotriva gândurilor
şi să transforme starea interioară şi spirituală a fiinţei umane”.

Pericolele evocate mai sus de Berdiaev sunt reale. Ca instituţie, Biserica este
obligată să respecte şi legile statului şi o serie de reglementări interne. Pe de o
parte, asimilată fiind cu o instituţie oarecare (cel mai adesea de tip
ONG), există riscul de a formaliza cu totul unele relaţii care ţin de
componenta misionară sau pastorală (a se vedea cazul unor preoţi care vor
să se organizeze în sindicat sau situaţiile în care credincioşii dintr-o parohie
resping numirea unui alt preot paroh decât cel pe care-l doresc dânşii). Pe de
altă parte, în viaţa duhovnicească există riscul unor reglementări de
tip “patul lui Procust”, mai ales ca urmare a unei greşite interpretări
sau a absolutizării unor canoane. Ca să nu mai vorbim de
posibilitatea “abuzului de putere” în cadrul unor obşti monahale sau în
relaţia unor duhovnici cu ucenicii lor, când ascultarea este înţeleasă ca
îndeplinire orbească a unor ordine, iar nu ca împlinire, în duh de iubire
şi de încredere, a voii lui Dumnezeu ce se manifestă prin intermediul
îndrumătorului duhovnicesc ales.

Dar soluţia nu este aceea de a renunţa la aspectele “lumeşti” ale

Bisericii (lăsând loc liber unei anarhii sui generis), ci de a căuta, în
permanenţă, să spiritualizăm componenta instituţională, folosindu-o ca
pe un mijloc de apropiere de Împărăţie. Acest deziderat se poate împlini
prin numirea, mai ales în diversele funcţii şi poziţii “cheie”, a unor persoane cu
viaţă duhovnicească autentică (sau măcar cu râvnă sinceră în acest sens). Nu
se poate renunţa definitiv la orice tip de “sistem”, dar nici nu se rezolvă mare
lucru prin stabilirea până la cele mai mici detalii ale unor reguli şi proceduri,
indiferent cât de bine ar fi gândite. Persoana este cea care poate face
diferenţa şi care poate contribui la continua“preschimbare” (în sens
euharistic) a creştinismului istoric în creştinism eshatologic (adică
orientat către veşnicie).

Pentru Berdiaev există o singură cale de urmat: cea a creştinismului mistic, în

detrimentul celui istoric-cotidian, uimitor de adaptat “nivelului mijlociu al
oamenilor”. El sesizează cum, în istorie, “creştinismul a mers, mistic, pe
linia maximei rezistenţe, pe linia nebuniei din unghiul de vedere al
judecăţii astei lumi. Şi creştinismul a mers, istoric, pe linia minimei
rezistenţe, pe linia adaptării la judecata şi socotelile astei lumi, la
natura păgînă a omului, la planul fizic al vieţii. Această dualitate este o
mare ispită şi ea trebuie conştientizată şi înţeleasă” (cf. Sensul
creaţiei).

Conştientizarea aceasta poate fi facilitată şi de o întoarcere cu faţa spre

situaţia primilor creştini care, cu toţii, aşteptau a doua venire a lui
Hristos, adică venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin reorientarea
eshatologică a credinţei creştine, se poate produce o înnoire binefăcătoare, nu
doar pentru cei credincioşi, ci pentru întreaga lume. Vom mai reflecta asupra
acestor aspecte şi în articolele viitoare.

„Mintea-n iad” – tratamentul împotriva depresiei

Ne ținem mintea în iad atunci când ne asumăm în mod conștient chinul

de a trăi într-o lume decăzută, când învățăm din această agonie
trecătoare cum să evităm chinul și mai mare de a trăi o eternitate fără
Hristos.

Una dintre cele mai mari epidemii ale secolului XXI nu este cea a virusului HIV,
a gripei H1N1 sau cea a cancerului ci un lucru care afectează oamenii mult mai
profund și într-un chip pe care abia începem să îl înțelegem, iar acesta
este depresia. Potrivit unora, un american din zece suferă de una dintre
formele de manifestare ale acestei maladii iar rata utilizării medicamentelor
antidepresive în Statele Unite este la fel de îngrijorătoare. În urma unui
sondaj recent unul din opt americani folosește astfel de medicamente.
Prozac, Zyprexa, Cymbalta nu mai sunt niște denumiri complet străine,
ba mai mult, au devenit familiare în aproape orice gospodărie
americană. Rata folosirii în rândul copiilor se apropie de cea a adulților.
Numărul lor este foarte mare și, în mod paradoxal, procentul este mai ridicat în
țările în care cetățenii sunt liberi să se bucure de viaţă, libertate şi îndeplinirea
viselor.

Chiar şi pe timp de criză, americanii duc în toate privințele o viață mai bună
decât majoritatea țărilor la nivel global iar dacă ar fi să privim la traiul
creștinilor din Orientul Mijlociu vom conștientiza binecuvântarea de care ne
bucurăm zilnic. Majoritatea dintre noi avem o slujbă, o casă, o mașină sau chiar
două, mâncare pe săturate, educație, șanse egale, libertate religioasă, și asta ca
să dau doar câteva exemple. Practic nu ar mai fi altceva la care să tânjim, însă,
una din zece persoane caută ceva, un lucru atât de important încât nu se poate
descurca de una singură fără acesta. Acest lucru explică luarea
de [medicamente – n.n.] și anume, că odată cu ele aspectele negative ale vieții
pot fi suportate mai ușor. Ele sunt precum o cârjă de care se sprijină oamenii
pentru a se târî mai departe prin viață, pentru o scurtă perioadă de timp.

Dar o cârjă rămâne totuși o cârjă, nu putem cere prea multe de la ea.
Persoana care suferă de o depresie are nevoie de un tratament diferit,
unul care să acționeze la sursa problemelor sale, care să șteargă
disperarea și care să îi ofere șansa unei vieți noi. Cu toate acestea, un
tratament nu se poate aplica fără o înțelegere a bolii. Așadar, este nevoie să ne
punem următoarea întrebare: de ce sunt deprimați americanii? Ce lipsește
în abundența care ne înconjoară?

Un scurt răspuns este: ne lipsește Dumnezeu. Am putea crede că ne

lipsește altceva, ne putem justifica depresia imaginându-ne alte nevoi, dar în
cele din urmă, ne vom da seama că simțim lipsa Lui. Cu toţii am fost creaţi cu
un scop: unirea cu El în veșnicie. Dacă pierdem din vedere acest lucru, pierdem
totul, năzuim spre ceva pe care nu conștientizăm că l-am pierdut. Totul se
reduce la cine suntem, ce facem aici și unde mergem.

Aflat în centrul unei revoluții informatice, al rețelelor de internet și în

mijlocul unei expansiuni tehnologice, omul tânjește încă spre aceleași
lucruri fundamentale: scop şi direcție. Societatea secularizată nu oferă
niciuna dintre cele două. Scopul oferit de ea este unul temporar, care se
sfârșește la finele vieţii pământești, iar indicaţiile pe care le primim se contrazic
până la nivelul în care ajung să se anuleze reciproc. Astfel, omul devine
confuz, pierdut și ajunge în pragul disperării. Este însetat, însă nu
există o fântână a vieții, este înfometata nu are hrană pentru suflet,
este singur și nu are pe nimeni lângă el.
Și ce e de făcut? Într-un interviu pe care l-am citit recent, vrednicul de
pomenire arhimandritul Sofronie Saharov, fiind la vremea aceea tânăr călugăr,
a fost întrebat de un preot aflat la dânsul: Părinte Sofronie, cum ne vom
mântui? Părintele Sofronie i-a pregătit o ceaşcă de ceai şi atunci când i-a oferit-
o, a zis: Stai pe marginea abisului disperării, şi când simţi că nu mai
poţi, fă o pauză și bea o ceașcă de ceai. Bineînțeles, acest răspuns cam
neobișnuit l-a nedumerit pe tânărul preot. Astfel, a mers la Sfântul Siluan
Athonitul, care locuia nu departe de acolo, și i-a povestit totul, cerându-i
îndrumare. Pe scurt, a doua zi, Sfântul Siluan a venit la chilia Părintelui Sofronie
și cei doi au început o discuție despre mântuire. Rodul minunat al conversației
purtate a fost o frază de neuitat pe care aș vrea să o citez ca răspuns la discuția
noastră de astăzi despre depresie: Ţineţi-vă mintea în iad, şi nu deznădăjduiți.
La o primă vedere, învățătura Sfântului Siluan despre mântuire nu este cu nimic
mai puțin ciudată decât cea a părintelui Sofronie, dar cu toate acestea este plină
de înțeles. În creștinismul tradițional, greutățile vieții, toate nevoințele sunt
atribuite existenței noastre decăzute. Trupul și mintea suferă, însă acesta este
doar un stadiu trecător. Sfinții Părinți le considerau niște încercări, precum
exercițiile atletice, folositoare pentru a întări puteri ale sufletului, precum
răbdarea, bunătatea, speranța, credința, etc. Ne ținem mintea în iad atunci
când ne asumăm în mod conștient chinul de a trăi într-o lume decăzută, când
învățăm din această agonie trecătoare cum să evităm chinul și mai mare de a
trăi o eternitate fără Hristos. Însă, există în toate acestea și un strop de
speranță, întrucât Hristos Însuși a pătimit pentru ele și ne-a deschis
calea pentru a ne depăși durerea, de a depăși moartea. Hristos este
Izvorul dătător de viață, Pâinea eternității și singurul Om de care avem
nevoie.

Astfel, noi creștinii, trebuie să ne ținem mintea în iad și să nu cădem în

deznădejde, ci să Îl slăvim pe Domnul cu tărie pentru toate, fie durere sau
speranță, pentru Mântuitorul nostru, Singurul care ne poate îndepărta din
pragul disperării și să ne dea o nouă viață prin El. În El să ne punem speranța și
către El să tindem.

De Pr. Milovan Katanic (SUA)

Maria Burla: Slava deșartă sau vanitatea: De ce facem ceea

ce facem?

Mare lucru e a scutura din suflet lauda oamenilor

Atunci când ne îngrijorăm de dezaprobarea celorlalți și suntem

mulțumiți când ne aprobă, când lucrăm pentru cuvintele de laudă care
ni se par nouă că ne aduc „bucurie”, când suntem preocupați excesiv de
modul în care arătăm și ne înfrumusețăm, ne împodobim, ne încălcăm
demnitatea și principiile numai pentru „a fi în rând cu lumea”, când
opiniile semenilor ne controlează, când credem uneori că întreaga
noastră ființă, în adânc, este o mare comoară și așteptăm ca ceilalți s-o
vadă, s-o recunoască și s-o descopere, când ne dorim să ocupăm poziții
înalte și să fim în centrul atenției, slava deșartă e vie în inima
noastră. Mare lucru este însă a scutura din suflet lauda oamenilor.
Când ne încredem în mod exagerat în propriile calități intelectuale: inteligență,
memorie, creativitate, studiile superioare pe care le avem, limbile străine pe
care le știm, talentul de a scrie, picta, vorbi, desena, sculpta etc., care nu sunt
altceva decât daruri de la Dumnezeu și când ambițiile în domeniul politic,
financiar, cultural, intelectual ne ocupă tot timpul, slava deșartă alimentează
toate acestea.

Slava deșartă este viețuirea prefăcută

Potrivit Sfântului Ioan Scăratul, această patimă este o formă deosebit

de subtilă şi periculoasă a viciilor umane deoarece stă foarte ușor lângă
virtuți, pe care le poate perverti ori distruge aproape fără excepție. „De
toate străduinţele se bucură slava deşartă. De pildă: sunt stăpânit de slava
deşartă când postesc; dezlegându-l, ca să nu fiu cunoscut (ca postitor),
iarăşi mă stăpâneşte slava deşartă, pentru modestia mea; îmbrăcându-
mă în haine luxoase sunt biruit de ea, schimbându-le în haine
nearătoase, iarăşi sunt stăpânit de ea; vorbind, sunt biruit de ea;
tăcând, iarăşi sunt biruit de ea”, scrie Sfântul Ioan în Filocalia.
Slava deșartă este lepădarea simplității și viețuirea prefăcută. Știm că
celor mândri, Domnul le stă împotrivă și El a risipit oasele celor ce plac
oamenilor.

Ne simțim îndemnați să fim pe placul mai-marilor?

Să luăm bine aminte la noi înșine pentru a observa dacă nu cumva ne

fură și pe noi acest duh al slavei deșarte. Ne simțim uneori îndemnați a
căuta să fim în mod deosebit pe placul celor mai mari (din Biserică sau
din societate)? Încercăm să intrăm sub pielea celor ce au stăpânirea,
pentru a câștiga beneficii sau aprecieri?

În aceste situații ne putem minți atât conștiința, cât și pe ceilalți, că suntem, de

fapt, exemplari în ceea ce privește ascultarea și cinstirea celor mai mari.
 Pentru o clarificare a problemei vă propun un mic test de cercetare lăuntrică. Să
răspundem cu sinceritate la întrebările de mai jos:

 Mă comport în alt fel în momentele în care sunt singur(ă) și știu că nu mă vede

nimeni?

 Spun tuturor despre nevoințele mele duhovnicești?

 Mi se întâmplă să mă tot gândesc la ceea ce au zis alții despre mine sau la ceea

ce le-am zis eu lor?

 În activitatea mea, indiferent de domeniu, mă descurajez și renunț atunci când

nimeni nu remarcă contribuția mea sau/și nu primesc aprecieri (laude), pe care

am impresia că le merit?

 Încep să mă apăr atunci când sunt criticat(ă)?

 Vorbesc și mă comport de parcă aș fi experimentat adevăruri duhovnicești

despre care doar am citit?

 Am tendința de a-mi ascunde greșelile și păcatele mele de ceilalți, chiar cu

prețul de a minți?
Dacă am răspuns „da” la oricare dintre acește întrebări, slava deșartă este
activă în sufletul nostru. Să nu deznădăjduim, ci să învățăm să fim smeriți.
 Totdeauna mulţumirea I se cuvine Domnului

Problema principală este, de fapt, atitudinea noastră. De ce facem ceea

ce facem? În toate cele ce le lucrăm, Dumnezeu caută scopul: de lucrăm
pentru El sau pentru altceva. Deci când vrem să facem un bine, nu plăcerea
oamenilor, ci pe Dumnezeu să-L avem ca scop, ca privind întotdeauna spre El,
pentru El să lucrăm; dacă vom face altfel, vom răbda și osteneala și vom pierde
și răsplata.
Sfântul Vasile cel Mare scria: „să pui atâta râvnă în a nu fi slăvit de oameni câtă
râvnă pun alții în a fi slăviți, de-ți amintești de Hristos, Cel care a spus că cel
care caută de buna sa voie laudă de la oameni și face binele pentru a fi văzut de
oameni pierde răsplata de la Dumnezeu”.

Spun Sfinții Părinți că începutul vindecării slavei deşarte e păzirea gurii şi

iubirea necinstirii. Cînd noi chemăm slava deşartă sau cînd vine la noi trimisă de
alţii, să ne aducem aminte de mulţimea păcatelor noastre şi ne vom afla
nevrednici de cele spuse sau făcute. Cum să răspundem celor care ne laudă?
„Slavă Domnului! Totdeauna mulţumirea I se cuvine Domnului.”

Părerea că știi nu te lasă să înaintezi în a ști

De mare folos în dezrădăcinarea acestei patimi e smerita cugetare, care e

începutul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputinței, ci e
izvorul smereniei, e harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din cărți, nici de la
îngeri, ci „de la Mine vă învățați că sunt blând și smerit cu inima și veți afla
odihnă sufletelor voastre”, ne spune Hristos.

Omul cu adevărat smerit fuge de laude și primește cu bucurie să fie

învinuit de ceilalți. Este fericit să-i vadă pe semenii săi mai presus decât
el. Omul mândru însă se teme să fie învinuit. Așadar, smerenia oferă
celor care o practică realism, discernământ şi luciditate.

Sfântul Maxim Mărturisitorul scria: „Dacă dorești să te faci într-adevăr

cunoscător și modest și să nu slujești patimii închipuirii de sine, caută pururea
în făpturi ceea ce este ascuns cunoștinței tale. Și aflând foarte multe ce-ți
sunt ascunse, te vei minuna de cunoștința ta și, înfrângându-ți cugetul
și pe tine însuți, vei înțelege multe și mari lucruri, pentru că părerea că
știi nu te lasă să înaintezi în a ști.” Tot efortul creștin are în vedere
curățirea și desăvârșirea firii, și nu merite primite din afară. Iar
desăvârșirea e o înaintare nesfârșită.

Mai există un fel de slavă – cea care vine de la Dumnezeu. Omul primește slavă
de la Dumnezeu prin unirea cu Hristos; aceasta e singura slavă veritabilă
și eternăcare se cuvine omului, pentru că are suflet viu. Pe aceasta s-o râvnim
și să lucrăm pentru a o dobândi.

„Doamne, ajută-mă să cunosc cât de mici sunt bunătățile

pământești”

De ce merită să scoatem acest fals mângâietor din inimile noastre,

generat adesea de măgulirile celorlalți sau de propria închipuire? Iată ce
ne promite Sfântul Ioan Scărarul: „Oricare e neatins de această boală (cum
numește el slava deșartă) e aproape de mântuire. Oricine suferă de ea,
e înlăturat de la bunătățile sfinților.”

Ne putem îndemna pe noi înșine astfel: începând din acest moment voi avea
grijă să nu mai atrag atenția celorlalți asupră-mi, voi înceta să vorbesc despre
mine însumi/însămi mai mult decât e necesar, îmi voi ascunde și puținele mele
nevoințe, nu voi mai dori să știu ce spun ceilalți despre mine, nu îmi voi mai
aminti aprecierea drăguță pe care mi-a făcut-o cineva, nu mă voi necăji nici nu
mă voi preocupa de faptul că cineva mă critică referitor la ceea ce am spus sau
am făcut. Aceste eforturi, ca pașii unui copil, mă vor ajuta să pun începutul cel
bun. Și toate acestea, cu înțeleapta sfătuire a duhovnicului și cu puterea
rugăciunii:

„Dumnezeul meu, cred întru Tine și mă rog Ție, întărește-mi credința! Te

iubesc, sporește-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căința să prisosească! (…)
Doamne, insuflă-mi grija să am întotdeauna conștiința dreaptă, înfățișare
cuviincioasă, vorbire folositoare și purtare în bună rânduială. (…) Ajută-mă să
cunosc cât de mici sunt bunătățile pământești și cât de mari sunt cele cerești,
cât de scurt este timpul acestei vieți și cât de nemărginită este veșnicia. Amin.”

Ah, câtă trufie ascunsă avem în noi!

În rugăciune este neapărată nevoie de smerenie cu deadinsul, smerenie

stăruitoare, smerenie cât se poate de mare.
Trebuie să ne amintim cine vorbește și ce vorbește, mai ales când
spunem Rugăciunea Domnească: Tatăl nostru.
Smerenia strică toate cursele vrăjmașului.
Ah, câtă trufie ascunsă avem în noi!
Spunem: “Asta știu; de asta n-am nevoie; asta nu-i pentru mine; asta e
de prisos; în privința asta nu sunt păcătos.”
Câtă cugetare nu după Dumnezeu, ci după mintea noastră!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, pp.50)

Arhim. Mihail Daniliuc: Uleiul parfumat este mir?

De ceva timp se manifestă o cerere crescândă pentru recipientele cu uleiuri

parfumate numite generic „sticluțe cu mir”. Au acaparat în mare parte
atenția credincioșilor, încât foarte mulți își achiziționează astfel de
sticluțe cu ulei plăcut mirositor, pe care îl folosesc cu multă cucernicie,
confundându-l însă cu sfântul mir. Dintru început, să spunem că uleiul
parfumat este numit pe nedrept „mir”. Ca să lămurim confuzia, trebuie
să amintim ce numește Biserica noastră dreptmăritoare mir.

Potrivit învățăturilor ortodoxe, Sfântul și Marele Mir se prepară, prin fierbere,

din untdelemn de măsline amestecat cu vin și cu câteva zeci de plante,
balsamuri, rășini, esențe și aromate, potrivit unui tipic stabilit. Este o
rânduială deosebit de complexă, extinzându-se pe parcursul mai multor
zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos,
respectiv de luni până miercuri, urmând ca în Joia Mare să fie sfințit de
către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale, înconjurat de toți
ierarhii Sfântului Sinod din acea Biserică, în cadrul Sfintei Liturghii. De-a
lungul anilor, Sfântul Mir a fost cunoscut sub diverse numiri: „untdelemn”,
„untdelemnul mulțumirii”, „untdelemnul bucuriei”, „mir”, „marele mir”,
„sfântul și marele mir” și altele.

Trecând peste procedeul de preparare, trebuie să precizăm că mulțimea

ingredientelor simbolizează diversitatea darurilor Sfântului Duh. După sfințire,
Sfântul și Marele Mir se folosește la Taina Mirungerii, la sfințirea
bisericilor, a altarelor, a antimiselor și pentru reprimirea în Ortodoxie a
celor căzuți de la dreapta credință. Tot cu Sfântul și Marele Mir erau unși
domnitorii, împărații sau regii ortodocși, în cadrul solemnității de încoronare.

Practica liturgică a Bisericii Ortodoxe prevede încă alte trei ungeri cu

untdelemn sfințit: cea din cadrul Tainei Botezului, a Sfântului Maslu și
ungerea de după Slujba Litiei, în toate situațiile folosindu-se untdelemn
sfințit în cadrul respectivelor slujbe. Se mai sfințește untdelemn la sfințirea
caselor sau a anumitor instituții ori spații în care omul își desfășoară
activitatea. O caracteristică întâlnită cu precădere în Biserica Ortodoxă
Română o reprezintă „miruirea” credincioșilor la finalul dumnezeieștii
Liturghii, cu untdelemnul de la Sfântul Maslu sau la slujba Litiei
săvârșite în ajunul sărbătorii.
În unele cărți de cult se mai spune că la ziua de pomenire a unui sfânt, ungerea
credincioșilor se face cu untdelemn din candela lui, unde, după tradiția unor
mănăstiri, se adaugă untdelemnul sfințit la slujba litiei. Prin toate aceste ungeri,
slujitorii bisericii înfăţişează revărsarea darurilor Duhului Sfânt peste membrii
Bisericii. Dar atunci când ne miruim cu uleiurile parfumate Duhul Sfânt
își mai arată mila către noi? Mă tem că nu, deoarece numai prin slujba
de sfințire a Sfântului și Marelui Mir sau prin rugăciunile de
binecuvântare și sfințire a untdelemnului în cadrul slujbelor amintite
untdelemnul primește pecete dumnezeiască, revărsând peste
credincioși har, milă și binecuvântarea Preasfântului Duh.

Din cele prezentate anterior deducem că în nicio rânduială bisericească

nu se amintește de miruirea cu așa-zisul mir comercializat nu numai la
noi, ci și în alte țări ortodoxe. Desigur, trebuie să amintim de ungerea cu mir
de nard de mare preț cu care femeia păcătoasă și Maria, sora lui Lazăr au uns
picioarele Mântuitorului Hristos înainte de sfintele Sale Pătimiri. Dar tot din
textul biblic aflăm că a fost o ungere simbol, anticipând înmormântarea
Domnului, căci aromatele pe atunci erau folosite nu ca înlocuitor pentru
parfumuri, ci drept esențe necesare îmbălsămării trupului decedat (Matei 26, 8-
13; Ioan 12, 3-7).

Așadar, ce-i de făcut? Mulți credincioși își achiziționează din pelerinajele la care
participă nu doar icoane, cărți de rugăciuni ori alte suveniruri, ci și sticluțe cu
uleiuri parfumate. Oare procurarea lor dintr-un loc pe unde a trecut
Mântuitorul sau de la o renumită mănăstire reprezintă garanția că ele
poartă „pecetea” Duhului Sfânt? Sau, în funcție de aroma cât mai
frumoasă ori persistentă, uleiul poate fi categorisit ca mai mult sau mai
puțin sfințit? Desigur că urmând aceste judecăți am greși. Sfințenia
untdelemnului nu o dau nici aroma, nici locul cumpărării lui. Doar dacă
cei ce ni-l oferă pot garanta că a fost sfințit.

Personal, mă îndoiesc că undeva într-un atelier unde se îmbuteliază aceste

sticluțe stă un preot și citește zilnic rugăciuni de binecuvântare. Dar chiar dacă
ar face-o, ce slujbă ar prefera în cadrul căreia ar putea sfinți
untdelemnul: Sfântul Maslu, sfințirea casei, ori litia? Există o reală
problemă, chiar dacă unii o bagatelizează, căci „miruindu-ne” cu uleiuri
aromate nu ne vom bucura de prezența și lucrarea Duhului Sfânt în
viața noastră.

De aceea cred o modalitate de a evita greșita situație ar fi ca în uleiurile

aromate să adăugăm untdelemn sfințit la una din slujbele
amintite. Numai folosit astfel „mirul” va aduce în ființa noastră lucrarea
sfinţitoare și tămăduitoare a harului Sfântului Duh.

ARTICOLUL URMATOR/ANTERIOR
← “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE
evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie
intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si
FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO)

CUTREMUR de 5,5 grade resimtit in Bucuresti, Chisinau si Bulgaria/

Seismologii considera ca fenomenul CUTREMURELOR DIN
IZVOARELE (GALATI) are cauze NATURALE. De ce nu se discuta
serios despre RISCUL EXPLOATARILOR DE PETROL/GAZE?
(VIDEO) →
COMENTARII
9 Comentarii la “Parintele Mihail Stanciu: PANA LA IUBIREA VRAJMASILOR, SA NU MAI
MUSCAM MAINILE BINEFACATORILOR, SA NU NE MAI AVANTAM IN BARFE SI
CALOMNII/ “Tine-ti mintea in iad” – leac paradoxal pentru depresie/ SLAVA DESARTA:
FALSUL MANGAIETOR AL UNEI VIETI PREFACUTE/ Trufia ascunsa din noi”

1. Apropo de depresie, doua materiale ce completeaza colajul de aici:

(1) solutia “tine-ti mintea in Xanax si o sa fie bine”

Generaţia „Xanax“: antidepresivele ca stil de viaţă

Într-o lume în care atacurile de panică par să se transforme în banalităţi,
medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii devin un bun comun. Costurile
 „stăpânirii de sine“ vin însă, de cele mai multe ori, cu un risc pe măsură:
dependenţa.

http://adevarul.ro/sanatate/minte-sanatoasa/generatiaxanax-antidepresivele-
stil-viata-1_524e7384c7b855ff56fa5233/index.html

(2) solutia “tine-ti mintea in casa si nu mai iesi afara”

Anomalia Hikikomori – De ce sute de mii de tineri japonezi se izoleaza

ani de zile in casa
Oricat de greu de crezut ar parea, in Japonia circa un milion de tineri se izoleaza
luni de zile, dar in unele cazuri si ani, in camerele lor si refuza orice contact
social, fenomenul devenind ingrijorator, arata un amplu articol BBC. Anomalia
sociala numita Hikikomori se trateaza greu, cu medicamente si lungi sedinte de
terapie, iar in articol poti afla de ce apare o astfel de boala si cat de grava a
ajuns situatia.

http://science.hotnews.ro/stiri-creierul-15136984-anomalia-hikikomori-sute-
mii-tineri-japonezi-izoleaza-ani-zlle-casa.htm

O lume fara Dumnezeu, o lume care a ales sa-L uite … o lume bolnava de
moarte. The clock is tickin’…

2. Articolul “tratamentul impotriva depresiei” este scris de un parinte

roman din Texas, Vasile Tudora si preluat de altcineva pe blogul sau. Ca
sa nu il nedreptatim pe parintele, linkul mai jos:
http://www.soundingblog.com/index.php/culture/pop-
culture/a_cure_for_depression_from_st_siluan_the_athonite.html

3. Studiu: persoanele religioase sunt mai ferite de riscul DEPRESIEI - Recomandari

4. PREDICILE AUDIO ale parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA PREDICII DE PE

MUNTE SI A IUBIRII DE VRAJMASI. “Cine crede ca este bun se afla intr-o mare
inselare; CRESTINISMUL NU ESTE O MORALA”. Cum functioneaza PATIMA ca un
DROG si despre marea
5. Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si
IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE!
Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ -

6. BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox

7. Parintele Zaharia de la Essex despre PORUNCA IUBIRII VRAJMASILOR, calea

sigura a MANTUIRII, prin salasluirea in noi deplina a Duhului Sfant | Cuvântul
Ortodox

8. PREDICA PĂRINTELUI CRISTIAN ONEA (Biserica Ceauș Radu) despre

OTRĂVIREA SUFLETELOR COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR DE AZI: “Să-ți fie
milă de copilul tău, să nu-l lași să se ducă la moarte! A venit vremea să ne
rugăm, să ne punem în genu

9. “Dai voinţă, iei putere!” – IDOLUL DIN MINE, FALSA SINCERITATE a lui “Asta e
firea mea, asa sunt eu, asa simt, asa vreau!” si PUTEREA DE DROG A
PACATULUI INTRAT IN OBISNUINTA | Cuvântul Ortodox