Sunteți pe pagina 1din 3

SPIRITVALITA TE ȘI VIATĂ CREȘTINĂ

1. IUBIRE Și DREPTATE
Un posibil pretext pentru discuție
Cea mai importantă poruncă a Noului Testament este: Să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău (Matei 22, 37).
Iubirea noastră către Dumnezeu este un răspuns la aceea pe care ne-o arată El
permanent. Dar în Dumnezeu, omul nu iubește numai pe Dumnezeu, ci iubește de fapt
întreaga creație (pe sine, pe aproapele și întreg cosmosul). Așadar, cel ce iubește cu adevărat
pe Dumnezeu, iubește și ceea ce iubește El. Sfântul Apostol și Evanghelist loan spune în acest
sens: Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este!
Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a
văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu
să iubească și pe fratele său (I loan 4, 20-21).
Iubirea este cea mai mare virtute a creștinului, căci prin ea fiecare credincios se
aseamănă lui Dumnezeu, Care este iubire (I loan 4, 8,16), izvorul, cauza iubirii.
Iubirea creștină trebuie să se răsfrângă asupra tuturor fără deosebire, căci numai
atunci este cu adevărat iubire, când ea este dezinteresată, când nu caută ale sale (I Corinteni
13, 5). în vizită la azil
Dreptatea este un principiu moral-juridic, potrivit căruia fiecare trebuie să primească ce i se cuvine. Dar este și o virtute morală
prin care fiecare credincios își împlinește datoriile față de Dumnezeu, față de semeni, față de sine și față de întreaga creație.
Așa cum ne poruncește să iubim, tot așa Dumnezeu ne poruncește să căutăm dreptatea: Caută dreptate și iar dreptate, ca să
trăiești și să stăpânești pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă (Deuteronomul 16, 20). Omul este creat după chipul lui
Dumnezeu și pentru acest motiv drepturile unei persoane trebuie respectate de ceilalți semeni.

Dreptatea izvorăște, ca și iubirea, din Dumnezeu, Care este singurul cu adevărat drept: nu este părtinire la Dumnezeu! (Romani
2, 11); Dumnezeu este judecător drept, tare și îndelung-răbdător și nu se mânie în fiecare zi (Psalm 7, 11).
între iubire și dreptate trebuie să fie un echilibru, căci e/e se intercondiționează permanent, fiind complementare. Astfel,
iubirea care pornește de la Dumnezeul dreptății caută întotdeauna dreptatea. Așa este bine să fie și între oameni. Dreptatea trebuie să
completeze în mod firesc iubirea, în înțelesul că aceasta din urmă se poate împlini numai în prelungirea celei dintâi. Mântuitorul
spunea: toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor (Matei 7, 12).
Dreptatea este o valoare morală elementară. Ea caută să asigure un minimum de moralitate, cerând omului să respecte viața,
familia, persoana semenului și tot ce îi aparține, dându-i acestuia tot ce i se cuvine.
Iubirea cere însă ceva mai mult, căci dacă dreptatea ne cere să dăm fiecăruia ceea ce-i al său, iubirea ne îndrumă să dăm
fiecăruia din ceea ce-i al nostru. Dacă normele dreptății nu mai pretind de la noi nimic după ce le-am împlinit, nu același lucru se
poate spune despre porunca iubirii, căci, va rămâne totdeauna posibilitatea unei mereu reînnoite inițiative personale de iubire.
în viața de toate zilele, virtutea iubirii o împlinim când respectăm poruncile lui Dumnezeu, îndepărtându-ne de păcat, când
suntem milostivi, când sfătuim pe cel de lângă noi, când avem grijă de întreaga creație, operă a Tatălui ceresc. Ea se îmbină cu
virtutea dreptății, care își face simțită prezența atunci când muncim cu responsabilitate și cu seriozitate, când evităm minciunile, când
respectăm drepturile tuturor etc., căci iubirea fără dreptate poate aduce prostie și împătimire, iar dreptatea fără iubire poate duce la ură
și fanatism orb.

it și am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire și cel ce în
Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el. (I loan 4,16)

orfan și pe sărac și faceți dreptate celui smerit, celui sărman. (Psalmi 81,3)
Așa zice Domnul: Faceți judecată și dreptate și scoateți pe cel asuprit din mâna asupritorului, nu asupriți și nu împilați pe
străin, pe orfan și pe văduvă și sânge nevinovat să nu vărsați în locul acesta! (Ieremia 22, 3)

4
9
Așa grăiește Domnul Savaot: „Faceți dreptate adevărată și purtați-vă fiecare cu bunătate și îndurare față de fratele său”.
(Zaharia 7,9)

Reflectează

• Ca unii care trăiesc în această lume, creștinii ortodocși trebuie să participe și ei la viața socială. Mântuitorul Hristos spune:
dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21).
Societatea este compusă din oameni care împlinesc diferite funcții și activități. Pe vremea marilor prigoane creștine,
promovarea în treptele sociale era condiționată de apartenența la păgânism. Numai după Edictul de la Milan, creștinii au putut și ei să
se implice fără nicio teamă în treburile colectivității în care trăiau. In acel moment, cea mai mare problemă a lor era: cum vor putea
păzi poruncile lui Dumnezeu în același timp cu poruncile statului? Astăzi, această întrebare este la fel de actuală. Cum se pot păzi
poruncile lui Dumnezeu în mijlocul unei lumi - de această dată, creștine - care a ajuns din cauza păcatelor aproape la aceeași stare pe
care o avea în vremea păgânilor? Este oare posibil acest lucru? Cum se poate descurca un creștin care are în subordinea lui alți creștini,
în cazul în care aceștia nu-și fac datoria la locul de muncă?

• Mântuitorul ne spune să iertăm pe cel ce ne greșește până de șaptezeci de ori câte șapte (Matei 18, 22), sau celui care ne
cere haina, să-i dăm și cămașa (Luca 6, 29), sau celui care ne lovește peste un obraz să i-l întoarcem și pe celălalt (Luca 6, 29). Cum
putem împăca aceste porunci ale lui Hristos cu viața socială? în primul rând, să nu uităm că Dumnezeu nu este numai iubire, ci și
dreptate (Romani 2, 5). în al doilea rând, dacă citim cu atenție poruncile de mai sus ale Mântuitorului, observăm că ele nu se referă la o
comunitate, ci la persoana în sine, singură. Trebuie întotdeauna făcută această distincție: dacă iert, nu cumva încurajez la mai multă
nedreptate? Și atunci, nu trebuie folosit puțin și biciul dreptății? însuși Mântuitorul care a spus să iubești pe vecinul tău ca însuți pe
tine (Romani 13, 9), a folosit biciul când a fost vorba să-i scoată afară pe târgoveți din Templul Legii Vechi (vezi Matei 21, 12 ); El,
care a spus și:yî(t blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16).

• O femeie, care se ținea de biserică și se credea cuvioasă, era mușcată de patima trufiei, disprețuindu-și semenii și
îndreptățindu-se în acestea prin cuvintele: „Dumnezeu singur îmi ajunge și eu nu nădăjduiesc spre om.
Dar Dumnezeu a vrut s-o tămăduiască și i-a trimis o „ doctorie ” destul de amară. Astfel, într-o zi, pe când se întorcea de la
biserică, trecând femeia peste o punte, căzu în apă. începu să strige după ajutor. Cum în preajmă era multă lume, un vecin ajunse
imediat acolo, dar văzând cine era în apă, zise:
— De bună seamă că nu de ajutorul meu ai mata nevoie, căci mereu spui că: „Dumnezeu singur îți ajunge și în om nu
nădăjduiești... ” și plecă mai departe îngândurat.
Ajunse la punte și bărbatul ei. Când o văzu pe nevastă-sa în apă, îi zise cu mâhnire:
— Cred că nu după ajutorul meu, al unui păcătos, strigi, femeie. Tu, de bună seamă, aștepți vreun înger trimis de Dumnezeu
ca să te scoată. Cum mereu zici că n-ai nevoie de ajutor omenesc, mă duc să-mi văd de treburi. Și plecă.
La puțin timp, bătrân fiind și mergând anevoie, veni la punte tatăl ei. O ajută cum putu și cu greu o scoase din apă. Apoi, o
întrebă:
— Oare n-au trecut pe aici alți oameni și chiar bărbatul tău?
Au trecut tată, dar pe bună dreptate nu m-au ajutat. Eu, disprețuindu-i, totdeauna le spuneam: nu am nevoie de ajutorul
oamenilor; în om nu-mi pun nădejdea, ci singur Dumnezeu îmi este de ajuns.
(Pilde și povestiri pentru copii (voi. 2), Editura Curtea de Argeș, 2002)

aplicații
[■] Cum crezi că înțelege lumea relația dintre iubire și dreptate? Completează.

a. Relația dintre iubire și dreptate_______;______________________,_______________________________________________

b.______________________________________________Relația dintre iubire și dreptate, din perspectiva creștină _______


[■] Alege dintre situațiile următoare, analizând și comentând, pe acelea în care iubirea și dreptatea ar trebui să se îmbine armonios.
• Deși s-ar fi putut să nu fie ceva foarte grav, a sărit cu gura la ea.
• Zilnic face glume proaste pe seama greșelilor altuia.
• A ieșit la plimbare cu ea, deși e o persoană extrem de dificilă.
• își respectă părinții, deși uneori ei greșesc.
• A mințit pentru că trebuia să-i ia apărarea prietenului ei.
• I-a dat să copieze la examen, pentru că ea nu a avut timp să învețe.

5
0
s Ești dispus să manifești iubire și dreptate în spațiul social în care trăiești, chiar dacă ți se pare greu să faci aceasta?
• Chiar dacă îi iubesc, este drept ca cei vinovați să fie pedepsiți.
• Deși nu îi iubesc, pentru că nu au greșit, trebuie tratați cu dreptate.

g] Care dintre aceste atitudini este mai des întâlnită în societatea de azi? De ce?
• îi iubesc prea mult, nu pot să-i pedepsesc pentru ce au făcut.
• Nu-i iubesc, așa că nu-mi pasă dacă judecata va fi corectă.

g] Identifică și comentează cazuri când se poate renunța la iubirea față de semenul nostru datorită respectării dreptății, sau când se
încalcă dreptatea din cauza unei iubiri peste măsură.

g| Plecând de la versetele:
Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale
vei fi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12, 36-37), argumentați importanța virtuții dreptății în perspectiva mântuirii.

g] Cum crezi că s-a împăcat iubirea dumnezeiască prin care Hristos, Cel fără de păcat, a fost răstignit pentru păcatele noastre, cu
dreptatea divină, care cere ca doar cei vinovați să fie pedepsiți?

gl Comentează mesajul versurilor următoare:


Averea unui neam nepieritoare Nu câte oale fierb la mine-n vatră De am trecut pe lângă mâna goală
Stă în puterea de-a iubi Și de vin ulcioare am golit întinsă de un cerșetor
Cât de smerit e-n sine fiecare Ci inima de n-a rămas de piatră Cât Zadarnic umbra-n jur răscoală
Câți pruncuți îmbracă zi de zi. urât în ea s-a pustiit. Din peșteră ecou răsunător.
(loan Alexandru, Avere)

NOTITE 9

5
1

S-ar putea să vă placă și