Sunteți pe pagina 1din 8

Pe urmele parintelui Arsenie Boca

http://www.formula- as.ro/2009/ 874/spiritualita te-39/pe- urmele-parintelu i-arsenie- boca-11275

O privire care razbatea chiar si timpul


Sfantul Ardealului evocat de preotul VIOREL TRIFA din Campeni

Inceputul unei calatorii

"Noi nu suntem nascuti de timp, ci de vesnicie. Desi traim o vreme imbracati de lumea aceasta, ni
se intampla ades ca fratele Vis si sora Moarte sa ne dea tarcoale si sa ne despice faptura in doua.
Atunci scapam din chingile lumii vazute si ne trezim intr-un alt fel de a fi si-a cunoaste".
Aceste cuvinte ale parintelui Arsenie Boca ma urmaresc cu stranietate si sfintenie tulburatoare, ori
de cate ori ma apropii de viata si faptele lui. Sunt acum in Apuseni, pe valea Ariesului, intr-un
inceput de vara somptuoasa si verde. Astept sa ma intalnesc la Albac cu un ucenic al parintelui
Arsenie, preotul Viorel Trifa din Campeni, care vreme de 15 ani l-a frecventat pe "Sfantul
Ardealului", cu aceeasi tandra fervoare pe care a inspirat-o tuturor celor ce l-au cunoscut. Cand
incepem sa vorbim, inteleg repede ca la cei 59 de ani ai sai parintele Trifa e un om jovial, cu un ras
de copil si o bunatate pe masura. O intreaga dimineata, debordand de bucuria de a putea evoca
amintiri nepretuite pentru el, parintele mi-a impartasit cu frenezie si migala istorii si taine despre
acela care i-a marcat definitiv viata. Inconjurati chiar de muntii in care se nascuse si parintele
Arsenie si unde fusese elev, muntii cei verzi ai Apusenilor, cu casele lor rasfirate pe coame, ca
niste clopuri motesti, totul parea cu mult mai aproape de acel "alt fel de a fi si-a cunoaste", pentru
care se nevoise atat calugarul de la Sambata Fagarasilor. Drumul meu prin lumea parintelui
Arsenie Boca incepuse iar...

"Daca te rogi aprins, parintele Arsenie vine singur la tine"

- Va rog sa-mi faceti un portret al parintelui. Cand l-ati cunoscut si cum arata pe atunci?
Parintele Viorel Trifa
- L-am cunoscut pe parintele Arsenie in anul 1972. Aveam 22 de ani si eram student la Teologie, la
Sibiu. El era la biserica din satul Draganescu de langa Bucuresti, unde lucra ca pictor, dar si ca
arhitect, caci ridicase si o clopotnita, intr-un stil foarte interesant (mai tarziu mi-am facut si eu una
in parohie, dupa modelul lui). Parca-l vad si acum pe parintele Arsenie catarat pe schela bisericii!
Venisem la Draganescu dupa ce la indemnul unei venerabile maicute, bibliotecara Facultatii
noastre din Sibiu, maica Gorgonia, citisem de 40 de ori Sfantul Paraclis al Maicii Domnului. Ca mi-a
spus maica: "Daca ai sa citesti Paraclisul de multe ori, parintele vine singur la tine". Si cand am
terminat Paraclisul, am ajuns, intr-adevar, la parintele, dar tot nu-mi venea sa cred! Slujitor in
biserica era parintele paroh Bunescu, el tocmai isi terminase slujba, iar eu ma uitam tinta la
parintele Arsenie, stiind ca cel care picteaza pe schele e el. Abia dupa o ora, parintele s-a oprit din
lucru. In tot acest timp, biserica ramasese plina cu credinciosi, si tineri, si batrani, care il asteptau
cuminti. Nici nu mai stiam ce sa fac, sa-l urmez si sa-l rog sa-mi vorbeasca, ori sa-l astept sa vina
singur la mine, asa cum ma invatase maicuta Gorgonia. Dar asa s-a intamplat! Ca odata numai ca
vad ca-mi pune parintele Arsenie mana pe umeri si-mi zice: "Ai sosit?", de parca ma astepta de
cand lumea.

- Cum arata parintele?

- Era intr-un halat alb si cu o boneta alba pe cap, asa picta. Si ca intotdeauna, era foarte smerit.
Statea cu mainile la spate si facea ascultare. Am o poza cu Mantuitorul si ma gandesc: Doamne,
parintele chiar de la Mantuitorul a luat acest model, sa stea ca la scoala, cu mainile la spate, si sa
fie de folos oamenilor. Parintele Arsenie n-avea timp sa discute cu toti, dar tot isi rupea putin, cand
facea pauzele acelea ale lui de pictat, asa dadea tuturor sfaturi bune... Iar cand zicea parintele un
cuvant, apai era litera de Evanghelie: se implinea. Simteam puterea din cuvantul lui, ca a
Proorocilor din cartile sfinte. Avea ochi albastri parintele, ca Mantuitorul. Asa l-am vazut: ca pe
Mantuitorul Iisus si tot de statura Lui, mijlocie. Si era de o bunatate parinteasca, nu gaseai un
cuvant rau... Cum arata? Pai barba si parul le avea rosiatice, ca un mot. Cum spuneam, era
imbracat in alb si picta, iar eu stam in sfanta biserica printre credinciosi asteptand sa-l vad mai
aproape. Si asteptandu-l, am inceput sa ma uit la pictura parintelui, care m-a zguduit profund!
Atunci era pictata cupola, si deja cobora pe partile laterale. M-a impresionat chipul Mantuitorului.
Parca era viu. Si la fel, chipul Maicii Domnului, care domina altarul. Iar Icoana Invierii m-a
incremenit: arata de parca atunci coborase din Sfanta Liturghie! Ca zice la slujba: "Piatra fiind
pecetluita de iudei si ostasii strajuind Preacurat Trupul Tau, inviata-I a treia zi, Mantuitorule" . Si
Mantuitorul invie, fara sa se strice sigiliul de la Mormant, caci prin sigiliu a trecut Transparenta
insasi si Lumina - exact ca in pictura parintelui Arsenie... Nu L-am vazut nicaieri pictat asa intens si
duios pe Mantuitorul Hristos.
Dupa ani si ani, eram tot la Draganescu si stateam la usa bisericii, iar parintele Arsenie Boca picta
"Judecata Sufletului", chiar in dreapta stranelor. Intr-o clipa se uita spre usa, si dupa ce ne-a
cunoscut cu duhul, zice: "Ma, motule, hai mai aproape!". Niciodata nu ma intrebase parintele de
unde sunt. Nu intreba nimic, pe nimeni, niciodata. Numai sa te ajute, asta voia. Si eu imi tot ziceam:
"Cine-i mot aici?", ca biserica era plina de oameni. Dar parintele: "Ma, motule, vino mai aproape!".
Si atunci mi-am amintit ca eu sunt motul, ca doar eram din Campeni. Alta data, m-am gandit eu ca
daca si parintele e mot, sa-i cumpar o donita de la Campeni, de acasa, si inainte sa ma duc la
dansul, am umplut-o cu afine. Iar parintelui i-au dat lacrimile: "Mi-ai adus aminte de casa. Trebuie
sa ma duc pana acolo". Parintele ar fi dorit sa vina acasa, la Vata de Sus, si sa slujeasca la
mormintele surorii si mamei lui, mama care se numea Crestina, si nu Cristina cum s-a zis; iar
"Crestina" vine de la Mantuitorul.

Povestea primarului indracit din Farau

- De ce v-ati dorit atat sa va intalniti cu parintele?

- Eram impresionat in primul rand de tot ce auzeam despre el. Pretutindeni, in Ardeal, ma intampina
numele sau, ca un ecou sfintit. Pana si gazda mea din Sibiu, un profesor de la liceul Gheorghe
Lazar, imi vorbea de parintele. Caci profesorul fusese foarte rau bolnav, iar mama lui se dusese la
Manastirea Sambata (pe atunci parintele Arsenie mai era acolo) si vazuse noroade intregi de
credinciosi venind la parintele, ca la un sfant viu! Ca desi plecase de 20 de ani din Fagaras,
parintele era prezent cu duhul in toti care-l vazusera.

La Sambata, cu multimi de oameni in jurul lui


Cum avea el o vorba: "Care ati trecut pe la mine o data, e destul!". Iar eu imi doream sa-l cunosc, si
pentru ca parintii ma sfatuiau sa-mi gasesc preoteasa, sa ma insor si sa merg la parohie. Iar eu
eram prieten cu mai multe fete si nu ma hotaram cu care sa raman; asta m-a facut prima data sa ma
duc, speram ca parintele ma va sfatui. Si asa a si fost, caci la Draganescu, parintele mi-a spus: "Tu
sa mai stai sa mai inveti!". Apoi, cativa ani mai tarziu, eram de-acum preot si aveam o parohie
foarte grea, la Farau, langa Ocna Mures. Acolo, care nu era penticostal musai era comunist ateu.
Iar eu mergeam des la parintele Arsenie, sa-mi deie putere ca sa ma lupt cu ei. Dar dintre toti
vrajmasii din Farau, primarul era al mai rau, ba socot eu ca era chiar indracit. Dar a avut mai apoi
si-o soarta grea primarul asta, si eu cred ca toate s-or intamplat si prin puterea parintelui Arsenie!
Sa vedeti cum a pornit totul. Incepusem sa ma duc in anii aceia intruna la primar: voiam sa repar o
cruce mare din fata Primariei. Acolo fusese frontul, si ungurii impuscasera fara mila si fara
judecata o groaza de romani. Nici nu s-au ostenit sa-i mai care la cimitir, au facut ia, asa, o groapa
comuna, si i-au ingropat chiar in mijlocul drumului, ca pe vite. Atata le pusesera nenorocitilor: o
cruce si o troita mare de tabla. Dar cu vremea, crucea ruginise cu tot cu Iisus rastignit pe ea.
Indracit - neam, primarul, insa, nici ca putea vedea crucea, da' s-o mai si repare! Zicea sa o
aruncam si sa lasam martirii de-a surda, fara nimic la capatai! Eu insa tot am pus sa repare crucea
pe ascuns, ca zicea parintele Arsenie: "Cine repara o cruce veche Ii face cea mai mare multumire
lui Dumnezeu. Ca acela care va trece pe acolo se va inchina!". Atunci s-a suparat foc primarul,
parca il oparisem cand a vazut crucea si troita innoite - urla cu clabuci la gura ca muta el crucea
aia, scapa satul de ea!... Eu m-am dus atunci la parintele Arsenie, la Draganescu, in campie, m-am
rugat aprins impreuna cu el, si cand m-am intors, sa vedeti ce s-a intamplat. Un epitrop de-al meu,
de la biserica, se dusese la Primarie, ca sa-i deie o adeverinta primarul cel indracit. Si cum era timp
de ploaie afara, tuna si fulgera, epitropul si-a facut cruce. "Doamne, fereste-ne!" . Dar primarul care
nu putea vedea crucea zice: "Cum de indraznesti sa te-nchini tu in fata mea?". Numai ca in clipa
aceea, odata a si trasnit un trasnet infricosator, de parea ca s-a rupt cerul si o sa cada peste
oameni. Primarul tocmai vorbea la telefon cu cineva din satul vecin si cand a trasnit a iesit si-o
flacara mare prin telefon si a luat foc si plopul cel mare de langa primarie, ardea ca o lumina uriasa,
de Pasti. Primarul a inlemnit! Indata a scapat telefonul din mana si, ca intr-un vis, si-a facut larg,
canonic, ca la manastire, semnul crucii! Era prima oara in viata lui cand se inchina. De atunci, n-am
mai avut necazuri cu el. Semna primarul nostru orice pentru biserica. Dar soarta i-a fost crunta, ca
sa vedeti unde duce necredinta. Trecuse un an, in care n-am mai stiut de el, pentru ca plecase din
Farau, cand a venit nevasta lui cu un parastas de Sambata lui Lazar, Sambata Floriilor, cand se
pomenesc toti mortii la cimitir. Si mi-a spus ca barbatul ii murise in podul casei, spanzurat. Vai si
amar de sufletul lui, sarmanul!

Fotografiile

- De unde evlavia aceasta a dvs. fata de parintele Arsenie?

- Nu se putea altfel, ca eu vedeam ce face ca preot, imi dadeam seama de puterea si credinta lui!
Odata, la un praznic mare la Sambata, am aflat ca parintele facea slujba. Trebuia sa inceapa
Liturghia, dar in curtea manastirii isi instalase cineva o satra, vindea turte, adica. Parintele, care
fusese instiintat ca satra aceea deranja slujba, a trimis mai intai un credincios sa-i spuna omului sa
plece de-acolo. Dar acela nici n-a clintit. L-au mai rugat de doua ori, si tot geaba. Atunci Parintele
atat a mai spus: "No, ca i-o ajunge cumva!". Si cand a inceput Sfanta Liturghie, a luat Sfanta
Evanghelie, a facut dupa tipic cruce cu ea si a rostit: "Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a
Fiului si a Sfantului Duh, Amin!". Si cand a ajuns la Duhul Sfant, odata s-a starnit ca din senin un
vartej care a luat satra cu totul, nici mai mult, nici mai putin! De-asta mi-a spus parintele odata ca
noi, preotii, nu facem la Teologie exact ce-i mai important: Mistica. Caci parintele era mistic. Iar
pictura lui e si ea o interpretare mistica a Bibliei, una de mare folos. Este o traducere a icoanelor.

- De ce credeti ca este asa de iubit parintele Arsenie?

- De ce se duceau iudeii la Mantuitorul? Pentru ca ii simteau puterea, ca era Dumnezeu adevarat


din Dumnezeu cel adevarat. De ce vin azi oamenii la parintele Boca la mormant? Pentru ca simt ca
Dumnezeu lucreaza prin parintele. Si sunt oameni cu multe probleme grele, si parca ar vrea sa ia
de acolo un pic de pamant, sa-l duca cu ei, ca sa aiba si sa simta acasa duhul parintelui. Si pentru
ca m-ati intrebat de ce este asa de iubit, am sa va mai povestesc ceva din minunile parintelui cum
le-am cunoscut eu insumi, nu povestite de altii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la
manastire la Sambata, sa se spovedeasca de Adormirea Maicii Domnului, isi continua parintele
Trifa povestea. Si cand a vazut-o, parintele Arsenie i-a zis: "Tu sa te duci acuma acasa, ca-ti arde
casa!". "Parinte, eu am venit la dvs. sa ma spovedesc si sa ma impartasesc" , i-a raspuns femeia.
"Bine, spovedeste-te, impartaseste- te, dar mergi imediat acasa!". Femeia plecase de-acasa fara
permisiunea barbatului, caruia nu-i placea ca nevasta i se duce prea des la biserica. Dar ea avea
evlavie la parintele Arsenie. Si numai ce ajunge femeia acasa si intra in curte, ca vede cum barbatul
ii punea toate hainele si lucrusoarele ei de-o viata intr-un car. Si cand a auzit poarta, orb de furie,
caci nu se astepta sa-i vina femeia asa devreme inapoi, omul a luat un fier s-o loveasca, s-o
prapadeasca. Dar de-abia ridicase drugul, ca barbatul a ramas cu mana intepenita, paralizata in
veci. In clipa aceea, i s-a aratat parintele Arsenie, care i-a strigat: "Ce vrei sa faci, omule?".*
In chilia sa din Muntii Fagarasului, cu un grup de credinciosi
"Dar sa va povestesc acum ce am vazut eu la Draganescu cu ochii mei", continua bland parintele.
"Venise o femeie cu sotul ei, erau de pe langa Sighisoara, si femeia, Aurelia o chema, era bolnava.
Ii crescuse la gat o galma mare. Fusese la medic la Targu Mures si, dupa analize, galma s-a dovedit
a fi de natura canceroasa, maligna. Nu putea fi operata, ca murea. Si auzind de parintele Arsenie, a
mers la dansul. Parintele era pe schela, picta. Ea nu-l vazuse niciodata. Cand a coborat de pe
schela, parintele a venit direct la femeie si i-a pus mainile pe cap: "Soro! De cand te-astept!".
Femeia a simtit atunci un curent electric scurt si intens. Iar parintele a sfatuit-o sa mearga acasa si
sa faca Maslu cu sapte preoti. Sa caute preoti cu ravna in rugaciune care s-o ajute. Si ea a gasit
preoti vajnici, care i-au facut Sfanta Taina a Maslului, cu ravna mare. Dar atunci, pe loc, bolnava n-a
simtit nimic. A doua zi, insa, dimineata, cand sa se spele, a vazut ca gatul ii era dintr-o data curat!
Iar doctorii de la Targu Mures nu-si credeau ochilor, ziceau ca nu-i aceeasi femeie."
*
"Prin 1977 m-am dus la manastire, la Sambata, si de acolo la Fagaras. Si acolo, am primit in dar de
la un suferind care se vindecase ajutandu-se cu ea - poza parintelui Arsenie. In fotografie, parintele
arata cum era el atunci, cu parul putin mai albit. M-am dus la un fotograf care mi-a facut un cliseu
dupa poza aia, sa pot s-o multiplic. Stiam ca era de ajuns sa te uiti la poza parintelui cand esti la
necaz, si era minunea lui Dumnezeu! Si va pot spune minuni care s-au intamplat chiar cu
credincioase din parohia mea. Le-am dat poza si ele o purtau in poseta. De pilda, aveam o buna
credincioasa care statea in Cugir. I-am dat o poza si i-am spus: "Tu, Ana, sa ai poza asta cu tine, ca
te-o ocroti". Ana lucra la Fabrica de armament din Cugir si n-avea voie sa lipseasca deloc, la trei
absente isi pierdea serviciul. Intr-o zi, a plecat la Sibiu, la soru-sa, si s-au luat ele la vorba, pana
tarziu. Ana avea doua absente nemotivate, si mi-a povestit ce-a patit: "Am fugit repede, dar mi-am
dat seama ca pierd autobuzul. M-am uitat dupa vreun taxi, nu era nimic. Tocmai cautam in geanta
dupa niste bani, cand am gasit poza parintelui Arsenie. Am sarutat-o si m-am rugat: "Parinte
Arsenie, nu ma lasa, ca-i dusa pita mea!". Atunci, in doar cateva minute, a aparut din pamant pe
soseaua pustie un taxi. I-am facut cu mana, s-a oprit si l-am luat. Dar era tot degeaba, ca trenul tot
il pierdeam: trecuse si vremea lui. Dar trenul a intarziat si el in gara 10 minute, si asa am ajuns la
timp la munca mea"."

"Tu ai facut pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale, para de foc"

"Sau iata ce s-a intamplat chiar aici, la noi, in Apuseni, la Vata de Sus... Am vorbit odata cu o
femeie care avea peste 80 de ani. Mi-a povestit ca a vazut la inmormantarea mamei parintelui un
necunoscut. Era un domn pe care nu l-a cunoscut nimeni, n-a zis la nimeni nimic, a stat la slujba si
apoi a plecat. Asa spunea batrana. Ei, bine, acela a fost parintele Boca! Bine, bine, dar in vremea
aceea el era inchis la Canal, inchipuiti-va ca le-a spus alora de acolo ca va lipsi doua, trei ore din
lagar si i-a rugat sa nu-l dea disparut. Gardienii erau ingroziti, nu stiau ce se intampla, nu stiau
unde e parintele! Daca spui cuiva toate astea, zice ca fabulezi. Cum poti sa crezi asa ceva? Dar
scrie in Psalmul de la Vecernie: "Tu ai facut pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc"."
*
"Sa va spun acuma si de familia Joltes, din Campeni. O familie cu nume, cu vaza din Campeni.
Sotia unuia din fratii familiei era bolnava, pe vremea cand inca mai traia parintele. Avea cancer, si
eu i-am spus sa mearga la parintele Arsenie, ca i-o da un sfat bun. Femeia mai era si gravida. Era la
al saptelea copil. S-a hotarat repede si s-a dus. Parintele, fiind vazator cu duhul, cum a vazut-o, i-a
vorbit fara ca ea sa apuce sa-i explice ceva: "Tu esti tare necajita si tare bolnava, dar ai o problema
si mai grea ca esti si gravida. Doctorii iti spun sa faci intrerupere de sarcina, dar tu sa nu faci asta.
Ca si de faci si de nu faci avort, tot ai sa mori, pentru ca boala ta n-are leac. Dar daca nu vei face
avort si lasi copilul, sufletul tau va merge in rai, daca esti spovedita; iar de faci avort, o sa mergi
sigur in iad". Si doamna a nascut copilul, dupa care a murit. Dar copiii ei sunt azi realizati, niste
bijuterii de oameni."

"Parintele Arsenie este cel mai apropiat prieten al Mantuitorului"

- Am intalnit la Manastirea Rameti, langa Alba Iulia, un calugar care intrase in monahism datorita
parintelui Arsenie. I-a descoperit parintele la spovedanie un pacat pe care-l facuse cu 20 de ani
inainte. Ca parintele cand spovedea te tinea cate o ora sau doua. Mai intai, te lasa sa spui tu
pacatele, si daca nu le spuneai, ti le spunea el pe toate, nu-i puteai ascunde nimic. Va dati seama
ce spovedanie infricosata era la parintele Arsenie: ca in fata lui Dumnezeu! Si mi-a povestit
calugarul cum a fost, ca nu stiu ce functie avusese el mai inainte, ca a trebuit sa depuna odata o
marturie la Tribunal. Si n-a fost o marturie dreapta, si a facut ca o femeie cu copii multi sa ramana
pe drumuri, saraca lipita.

De hramul manastirii, la Sambata


Fusese martor mincinos. Acum, el uitase de treaba asta, dar parintele Arsenie i-a reamintit sub
patrafir ce facuse omul meu mai demult. De atunci, de la spovedania aceea, omul s-a intors la
Dumnezeu si s-a facut calugar.
Si sa stiti ca la spovedanie, parintele nu dadea canoane cu sutele de matanii. Canonul cel mai mare
pe care il dadea era: "Sa nu mai faci ce-ai facut! Ca noua, toate necazurile ne vin de la greseli, nu
de la Dumnezeu. Iar atunci cand gresim, Iisus, care se afla in noi, ramane flamand si insetat, gol,
strain si bolnav de durerea intunecarii noastre".

- Recent, s-a scris un acatist si un paraclis inchinate parintelui Arsenie, ca unui sfant...

- Eu asa cred, ca parintele este unul dintre cei mai apropiati prieteni ai Mantuitorului. Ba chiar cel
mai apropiat. Iar poporul il considera sfant. Si parintele, de pilda, se purta ca un sfant, chiar si cand
savarsea Sfanta Liturghie. Atunci tot timpul plangea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei. Si nici eu
nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea, de-atatea ori! Iar parintele Arsenie
ar trebui canonizat. Dar poate asa vrea Dumnezeu, sa-l canonizeze poporul, sa arate ca merita
verdictul Sfantului Sinod. Desi parintele a fost smerit si a cerut sa nu fie deshumat, pana la "A
Doua Venire".

- In biserica ii faceti o pomenire speciala parintelui?

- Parintele Arsenie e nedespartit de sufletul meu.

- Si in fata credinciosilor vorbiti des despre el?


- Numai cand se apropie vremea sa mergem in pelerinaj la mormantul lui, la Prislop. Pentru ca am
observat ca nu chiar toti suporta sa auda numele parintelui. Si chiar parintele mi-a spus, cand era
in viata: "Nu pomeniti prea des numele meu, ca pe unii ii arde!". Cu toate ca eu simt bucurie si
putere cand rostesc numele parintelui. Dar si credinciosii il trec des in pomelnice.

- Si ceilalti preoti il pomenesc la fel?

- Toti preotii au evlavie la parintele Arsenie Boca, si cred ca fiecare ar fi avut de povestit tot cate v-
am spus eu aici. Toti au avut experiente cu parintele. Dar noi nu suntem vrednici de asemenea
bogatie ce-am avut-o si o avem. Eu ma mandresc cu o carte. Se numeste "Hristoitia" si e scrisa de
Dionisie Areopagitul. Pe ea am un autograf de-al parintelui Arsenie, incat eu am in casa slova lui.
Dumnezeu a vrut sa am o blagoslovenie de la parintele Arsenie.

Vestitorii

"Cel mai bine ii simti duhul si forta parintelui Arsenie Boca la mormantul lui, la care vin puzderie de
credinciosi" , spune parintele Trifa. "De pilda, anul trecut, in noiembrie, la praznicul mortii sale, au
slujit 150 de preoti si au venit 10.000 de oameni! Parintele a lasat cuvintele acestea drept
testament: "Eu acum nu va pot ajuta, dar daca am sa plec de aici sa stiti ca v-ajut, numai sa veniti
la mine! Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu!". Si asa e,
am simtit-o si eu, si multi alti preoti, la fel. Este, de pilda, un preot de la Valea Mica, care a mers si
el la mormantul parintelui cu credinciosii. Nu s-au dus la sarbatoarea cea mare, cand toata lumea e
acolo, ci peste o saptamana. Si s-au rugat acolo, la mormantul parintelui, si au dat acatiste. Si la
urma, chiar inainte de a pleca, cineva l-a zarit printre pomii cimitirului pe parintele Arsenie insusi! Ii
binecuvanta. .. Si ceilalti au vazut toti umbra aceea clara, linistita si binefacatoare. Iar dimineata
devreme, in fiece zi, vin sa vegheze la mormantul parintelui caprioarele" , isi incheie istoriile
parintele Trifa. "Vin aici, credincioase, de 20 de ani; din chiar ziua cand a fost inmormantat
parintele. Vin pentru ca le cheama chiar parintele Arsenie. Caci el a iubit animalele si le
binecuvanta, se intelegea si cu lupii, si cu ursii, iar intr-o vara, pe cand era la manastire la Hateg, i-
a iesit in fata o turma de zimbrii, si numai cat a facut parintele cruce deasupra lor si s-au imprastiat.
Poate ca de aceea vin mereu caprioarele la mormantul parintelui Arsenie Boca: sa-i vesteasca si
sa-i vegheze sfintenia... "
 Valentin Iacob

Indrumari si previziuni lasate de parintele Arsenie Boca

„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va
părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi,
el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.
Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de
la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea
hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa
dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în
magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra
pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor
pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci
Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este
ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul
cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi,
prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai
importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este
controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a
avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval
de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare
care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a
cunoaşterii materialiste”

Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”.
Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să
mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe,
băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”
Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă.
Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni
vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al
fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă.
Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”

Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena
(Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne
întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim.
Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe
tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”

Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică,
îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român.