ELENA LILIANA CǍPREANU

ADOLESCENŢA IUBIRII

FILE DE JURNAL
 2005
Din partea autoarei,

Cartea Adolescenţa iubirii are un caracter autobiografic, este scrisǎ folosind un jurnal
din adolescenţa mea şi o adresez cu multǎ dragoste în special tinerilor romantici având
certitudinea cǎ cei mai mulţi dintre ei îşi vor da acordul întru totul cu sentimentele
evocate şi cu ideea cǎ dragostea nu moare niciodatǎ.
De asemenea fac menţiunea cǎ filele de jurnal reproduc fidel, netrunchiate însemnǎrile
din perioada adolescenţei mele, respectiv anii 1970-1971, aducând prin acestea un pios
omagiu atât pǎrinţilor cât şi bunicilor mei, cu recunoştinţǎ pentru înţelepciunea pe care
mi-au dǎruit-o cu multǎ generozitate.
Înainte ca tânǎrul cititor sǎ parcurgǎ cǎrtea voi face câteva precizǎri în ceea ce priveşte
povestea vieţii mele, care aratǎ ca oricare poveste de viaţǎ frumoasǎ, cu multe peripeţii,
fireşte datoritǎ soartei.
Pe scurt, iatǎ ceea ce am vǎzut cǎ este drumul vieţii mele, pe care nici vorbǎ sǎ-l fi ales
eu !
*
În 1954, 29 aprilie veneam pe lume eu primul copil al lui Ioan si Maria Cǎpreanu. Cei
doi pǎrinţi ai mei erau nişte tineri modeşti care se iubeau tare mult şi locuiau într-un
bloc,la parter de pe strada Tomşa din Oradea.
El, Ioan tatǎl avea 27 de ani neîmpliniţi, era un om cu o fire de poet, cam rebelǎ şi lucra
ca ofiţer de infanterie.Pe ea o chema Maria, era cu trei ani mai micǎ decât el, cu un suflet
de aur, putea sǎ practice meseria de învǎţǎtoare, dar din cauza mea stǎtea acasǎ, ca sǎ mǎ
creascǎ.
Am fost botezatǎ la Biserica cu Lunǎ din Oradea, însemnându-mǎ de pe atunci cu
dragoste pentru astrul nopţii, care mi-a fost izvor de linişte şi melancolie şi-mi va fi cu
siguranţǎ şi de acum în colo.
Fiind primul copil, pânǎ la apariţia sorei mele Mariana, am fost rǎsfǎţatǎ şi mult iubitǎ.
Eram ,,boţul de aur’’ al tinerei familiei. Pǎrinţii mei şi mai ales bunicii din partea mamei,
Maria şi Vasile mǎ lǎsau sǎ fac ce-mi plǎcea şi-mi trecea prin cap.Toate clipele lor libere,
bunicii şi le foloseau facându-mi cu tot felul de jocuri şi jucǎrii, devenind astfel o fetiţǎ
cuminte, cǎci altfel mǎ plictiseam destul de repede.
Eu am crescut de foarte micǎ la bunicii Maria şi Vasile, care locuiau într-un sat înconjurat
de pǎdure de foioase şi conifere aproape de munte, în judeţul Suceava. Aici a fost raiul
meu pânǎ am mers la şcoalǎ.
Anii fragezi ai copilǎriei petrecuţi în casa bunicilor şi-au pus amprenta definitiv, în
mintea mea, în sufletul meu şi-n faptele mele. Casa bunicilor era aşezatǎ pe uliţa
principalǎ, era curatǎ şi se învecina cu pǎdurea foşnitoare. Mi-aduc aminte de aceastǎ
pǎdure, cum îşi schimba hainele în fiecare anotimp, şi-n toate era grozav de frumoasǎ.
Cel mai mult totuşi mi-a plǎcut iarna, când era o linişte sinistrǎ, ruptǎ din când în când de
cǎtre un lǎtrat de câine şi de cei doi brazi de la şcoala din sat, care se aplecau în vânturile
geroase. Cât m-au crescut cu mult drag, bunicii îmi asigurau un trai foarte bun, decent şi
educativ. Bunicul îmi citea mie şi apoi şi lui sorǎ-mea din Sf. Scripturǎ. Acest lucru se
întâmpla în zilele de sǎrbǎtoare, deci şi duminica. Biblia era obiectul meditaţiilor sale şi
era încântat sǎ ne spunǎ şi nouǎ din înţelepciunea ei. Alteori ne fǎcea jucǎrii, nişte fluiere
din lemn de salcie, pentru cǎ el meşteşugea diferite obiecte, ca: mese, scaune, coşuri(din
nuiele) si multe jucǎrii pentru nepoţei. De asemenea bunicul cânta frumos la trişcǎ
(fluier) şi din solz de peşte, pentru cǎ îi plǎcea foarte mult pescuitul şi toate vietǎţile care
trǎiesc în apǎ(peşti, raci, scoici).Uneori culegea dupǎ ploaie melci pe care şi-i pregǎtea
singur. Aveam, pe atunci doar patru ani, când bunicul mǎ trimitea la cules de colbeci, dar
nu mǎ lǎsa bunica spunânând cǎ trebuie sǎ-mi fie milǎ de ei cǎ sunt fiinţe plǎpânde şi fǎrǎ
de apǎrare. Ea era o femeie bunǎ la suflet, sfǎtoasǎ, vorbareaţǎ, şi cu frica lui Dumnezeu.
Îmi povestea cǎ mama ei a fost cea mai frumoasǎ femeie din ţinuturile Sucevei, care a
câştigat un concurs de frumuseţe în 1887. Din pǎcate s-a stins din viaţǎ la numai 49 de
ani, în 1930.
În casa bunicilor am avut parte de cele mai fericite zile din viaţa mea. Aici am fǎcut
cunoştinţǎ cu lumea înconjurǎtoare, am învǎţat sǎ vorbesc, sǎ mǎnânc, sǎ merg, sǎ
gândesc, sǎ mǎ bucur, sǎ plâng, sǎ iubesc şi sǎ fiu iubitǎ. Întrucât resursele pǎrinţilor mei
atunci, erau mici eu am fost luatǎ de bunici aproape cu forţa de la pǎrinţii mei. Bunica i-a
spus apǎsat tatǎlui meu cǎ mǎ ia ,, sǎ mǎ creascǎ cum ştie ea, aşa cum a fǎcut-o şi cu cei
patru copii a-i ei “. Cu toate cǎ despǎrţirea de ,, boţul de aur “ a fost grea pentru tinerii
mei pǎrinţii, pentru mine a fost beneficǎ din toate punctele de vedere. Mai târziu,când
trebuia sǎ plec la şcoalǎ, mi-a aduc aminte cǎ spuneam bunicilor,,sǎ mǎ îngroape în
pǎmânt numai sǎ nu plec de la ei ‘’. Nicǎieri nu m-am simţit mai ocrotitǎ, mai doritǎ, mai
iubitǎ şi mai înţeleasǎ ca la scumpii mei bunici. Datoritǎ lor am dobândit ceea ce am
astǎzi: statornicia, perseverenţa, bunǎtatea şi înţelepciunea, înclinarea cǎtre literaturǎ şi
religie.
Eram de opt sau nouǎ ani când împreunǎ cu sorǎ-mea fǎceam rugǎciuni. Bunicul ne
punea sǎ stǎm seara la culcare în genunchi şi sǎ ne rugǎm lui Dumnezeu, pentru toţi din
familie şi apoi sǎ spunem, cu plecǎciune ,,mulţumesc Doamne’’.
Câţi dintre bunici îşi mai educǎ astǎzi nepoţii în felul acesta ?
Mi-amintesc ca aveam cinci ani când bunicul m-a dat la şcoala din sat, mai înainte de
vîrsta pentru clasa I-a, ca sǎ deprind cititul şi scrisul. Peste un timp, când am plecat la
şcoalǎ, la Iaşi mi-a spus duios cǎ ,,de-amu trebuie sǎ mergi la învǎţǎturǎ şi sǎ te faci
profesoarǎ ca mama ta’’.
A trebuit sǎ mǎ despart de bunici fǎrǎ voia mea, deoarece pǎrinţii se mutarǎ de curând la
Iaşi, într-un apartament dintr-un bloc de pe calea 23 August.
Acum, aveam aproape grǎdina Copou, magazinul si şcoala. Am stat aici nouǎ ani pânǎ
când am intrat în clasa aIX-a la faimosul liceu G.Ibrǎileanu. Eram pe atunci o elevǎ
cuminte, respectoasǎ cu vecinii, cu profesorii şi ascultǎtoare cu pǎrinţii. Dar, ca oricǎrui
copil îmi plǎcea mult sǎ mǎ joc şi mai ales sǎ fac sport. Eram înscrisǎ în echipa de volei a
şcolii şi cea de juniori a unui club sportiv din oraş. Am jucat vreo patru ani volei şi
nimeni nu m-a deranjat pânǎ la 16 ani.
Dar, cum intrasem în al şaisprezecelea an, tata se gândi sǎ mǎ pregǎteascǎ pentru liceu. El
mǎ iubea, ( ca şi mama) dar din pǎcate nu putea sǎ-mi înţeleagǎ dorinţele, aspiraţiile mele
şi de aceea de multe ori nu ne înţelegeam. Înclinarea mea cǎtre literaturǎ nu-i plǎcea
tatǎlui meu, el ar fi vrut pentru mine o carierǎ cu matematicǎ. Dupǎ multe insistenţe şi
muncǎ sârgiuncioasǎ am izbutit sǎ realizez visul tatǎlui meu de-a deveni un om de cifre,
adicǎ inginer. N-am sǎ uit niciodatǎ privirea tatǎlui meu şi lacrimile mamei când am
reuşit la o facultate de la Politehnicǎ.
A doua zi dupǎ ce mǎ vǎzui pe lista cu cei admişi la Facultatea de Construcţii am socotit
cǎ cel mai bun lucru era sǎ plâng. Şi am plâns pe o bancǎ din grǎdina Copou, de mi se
scutura cǎmaşa pe mine, şi nu avea cine sǎ mǎ încurajeze. Din acel moment mi-am
îngropat literatura, viaţa boemǎ şi dragostea pentru Iulian. Odatǎ cu admiterea la
Politehnicǎ, începea pentru mine o nouǎ viaţǎ, este existenţa furtunoasǎ, pe care o am şi
în present, departe de ceea ce doream eu .
Spuneam mai sus cǎ fost un Iulian! Despre acesta fac referire în filele de jurnal. În
ciuda celor 16 ani ai mei, eram încǎ un copil pentru cei mai mulţi din familie, când m-am
îndrǎgostit de Iulian, care era din Vǎlenii de Munte-Prahova, şi studia la Liceul de Arte
din Ploieşti. M-am ataşat atât de repede de el şi-am început sǎ ţin la el cu adevǎrat. Mi-a
venit foarte greu sǎ mǎ despart de el, când tata mi-a interzis sǎ mai corespondǎm.
,,Trebuie sǎ-ţi faci o situaţie, sǎ devii un bun inginer, şi apoi prieteniile cu bǎieţii’’. Cu
toate poveţele tatǎlui meu, nu puteam şi nu am putut niciodatǎ sǎ-l dau uitǎrii pe acel
bǎiat. Ştiu cǎ am vǎrsat lacrimi amare pentru el ! Am trǎit toatǎ adolescenţa, toatǎ
tinereţea şi chiar în timpul cǎsǎtoriei mele înconjuratǎ de misterul dragostei pentru Iulian
Renţea. Era firesc sǎ fie aşa pentru cǎ el a fost şi va fi sufletul meu pereche. Aceste fapte
mǎrunte pentru unii, dar mari pentru mine le-am notat într-un jurnal pe care îl ţin şi
astǎzi. O parte din jurnal, respectiv anii 1970-1971fac parte din cartea Adolescenţa
iubirii deoarece vorbesc despre scurta, dar profunda mea prietenie cu Iulian. Am pǎstrat
cu sfinţenie foile acestui jurnal, scrisorile lui Iulian, ele fiind expresia sufletului meu de
tânǎrǎ fatǎ.
Anii au trecut, cu primǎveri, veri, toamne, ierni, au venit pe lume copiii mei, lumina
ochilor mei, dar îmi lipsea dragostea bǎiatului pe care l-am lǎsat undeva în trecut, în visul
meu de adolescenţǎ.
Din acea perioada dateazǎ amintirea mea cea mai puternicǎ despre tata şi de influienţa ce
o exercita asupra mea. El a fost un tatǎ exigent, care nu-mi permitea sǎ fac o mie de
lucruri, însǎ mi-a fost de un real sprijin în activitatea mea profesionalǎ de mai târziu.
Împreunǎ cu mama se bucurau enorm de succesele mele, şi se întristau când dǎdeam de
necazuri. Abia, în anii maturitǎţii mele am înţeles, dupǎ o lungǎ discuţie cu el, de ce tata a
procedat atât de dur cu fetele lui. Atunci, descopeream un tatǎ vulnerabil, puţin fricos,
mult ambiţios, care nu dorea sǎ am scadenţele unei vieţi boeme.Tata era foarte serios în
munca lui, de profesor. Avea o minte foarte ordonatǎ şi dispunea de un suflet bun şi
milos. Niciodatǎ nu mi-a trecut prin cap cǎ tata putea sǎ plângǎ şi sǎ se roage pentru
mine, când eu sufeream. El simţea cǎ am necazuri şi mergea la Schitul din Bucium
(pentru cǎ e o bisericǎ mai retrasǎ) sǎ-l implore pe Dumnezeu sǎ ne dea mila şi îndurarea
Sa. Despre secretul credinţei tatǎlui meu îmi vorbea mama, atunci când o întrebam de ce
tata este abǎtut şi mai îngǎduitor cu noi.
Acum, este locul şi momentul sǎ întreprind o incursiune în activitatea pe care a
desfǎşurat-o tatǎl meu ca autor de cǎrţi :

1988 – publicǎ ESEUL UNEI RESTITUIRI- C.STERE –ED. Junimea

1995 – publicǎ PARTIDE şi IDEI POLITICE în ROMÂNIA (1880-1947)- Ed.
Didacticǎ şi Pedagogicǎ
1995 – publicǎ BUCOVINA : ISTORIE ŞI CULTURA ( 1775- 1918 ) –
Ed.Moldova
1997 – publicǎ DISCURSURILE PARLAMENTARE ALE LUI C. STERE- ED.
Moldova
1998 – publicǎ GAVRIL ROTICǍ un poet uitat -Ed. Junimea
 2002- publicǎ NAE IONESCU Şi ADEVǍRUL CREŞTIN –ED. Moldova
2002 – publicǎ MONOGRAFIA BISERICII BUCIUM – ED. Danaster

Lista cǎrţilor scrise da tata se încheie cu aricole publicate în diferite ziare atât locale cât şi
de la Bucureşti, precum şi cursuri pentru studenţii de la Academia de Arte unde a predat
la catedra de ştiinţe sociale. A colaborat cu Radio Iaşi, cu diferite Instituţii de Artǎ si
culturǎ şi a fost în permanenţǎ în mijlocul activitǎţilor istoricilor din ţarǎ.
De când am venit pe lume am fost, fireşte mult apropiatǎ sufleteşte de mama. Ea
reprezenta ca oricare mamǎ echilibrul familiei noastre, mereu îngǎduitoare şi mai tot
timpul iertǎtoare.
Noaptea, când adormeam printre cǎrţi, ea venea încet sǎ-mi închidǎ lumina şi-mi fǎcea
semnul crucii pe frunte. De multe ori pleca oftând şi cu lacrimi în ochi, simţind cu
sufletul ei bun cǎ sunt un biet copil, care a pǎtruns în miezul învolburat al vieţii. Ea a
rǎmas toatǎ viaţa fidelǎ tatǎlui meu pe care l-a divinizat.
În anii studenţiei mele (1974-1979) îmi gǎsem des refugiul la cenaclurile literare de la
Casa Pogor. M-am legat strâns de aceastǎ familie a scriitorilor deoarece întrunirile lor îmi
umpleau sufletul de bucurie, în zilele obositoare, când veneam de la examene.
Cât, am fost studentǎ, cele mai deosebite evenimente, au fost : cǎsǎtoria mea şi venirea
pe lume a lui Bogdan-Alexandru, primul meu fiu. La nouǎ ani dupǎ asta, s-a nǎscut
Tudor-Mihai fratele lui Bogdan, care a umplut pe deplin sufletul familiei noastre. Câtva
timp viaţa mea pǎrea sǎ-şi reia cursul normal, dar Bogdan suferea cǎ era singur, cu toate
cǎ era un copil jucǎuş şi sociabil. Acum, este fericit cǎ are pe cine sǎ iubeascǎ cu dragoste
de frate. Amândoi fiii mei sunt oameni cu suflet mare, am convingerea cǎ ei vor avea
odatǎ şi odatǎ o viaţǎ mai bunǎ decât a mea. Ei au avut ideea verificǎrii jurnalului meu
din tinereţe şi m-au sfǎtuit sǎ scriu cartea Adolescenţa iubirii. Am început sǎ redactez
întocmai cu originalul, vechiul meu jurnal din care se vedea limpede cǎ am fost traversatǎ
de sentimentul iubirii, la doar şaisprezece ani ! Dar, dupǎ un timp,mai precis la 20 aprilie
2004 emoţionatǎ fiind de aducerea aminte, mi-a încolţit un gând: sǎ-l caut pe Iulian. Am
zis cǎ dacǎ l-aş vedea s-ar materializa dorinţa mea de acum 33 de ani, când tata mi-a
interzis categoric sǎ vorbesc cu el. De atunci nu l-am vǎzut, cu toate cǎ bietul Iulian a
încercat toate modalitǎţile pentru a fi cu mine.
Zilele treceau repede. Nu a durat mai mult de douǎ luni de zile de la acea datǎ şi în ciuda
frǎmântǎrilor, cǎutând cu seriozitate am descoperit cǎ Iulian Renţea este pictor, membru
în Uniunea Ariştilor Plastici şi locuieşte în Bucureşti pe lângǎ pasajul Obor.
Ne-am revǎzut, înfine, dupǎ atâta amar de ani, în toamna lui 2004 la Bucureşti. Era pe 30
octombrie. Pentru mine întâlnirea cu Iulian dupǎ 33 de ani a fost o mare decepţie ! Mi-am
dat seama din pǎcate, cǎ timpul despǎrţirii noastre şi-a pus amprenta şi pe sufletul lui. Mǎ
întâlnisem cu un om,cu un artist, cu un vechi prieten, dar nu cu Iulian al cǎrui gând se
înfrǎţea cu al meu, fǎcând sǎ-mi vibreze cele mai ascunse coarde ale sufletului, în
frumoşii ani a-i adolescenţei noastre. Era un Iulian rǎvǎşit de viaţǎ, cu fruntea brǎzdatǎ de
riduri, cu privirea tristǎ şi obositǎ, peste care se vedea bine cǎ trecuserǎ mulţi ani şi grei.
Era cuprins de un tremur uşor şi vorbea gesticulând mereu. Eu îl lǎudam pentru munca
lui, dar pe el nu îl interesa decât critica, îl nemulţumea faptul cǎ nu a terminat o lucrare
începutǎ de mult timp şi pentru care depunea un efort uriaş.
Vǎzîndu-l în starea aceea, ciudatǎ i-am spus sǎ ne oprim şi sǎ stǎm pe o bancǎ, sǎ
admirǎm frumuseţea toamnei.
Eram în Cişmigiu, la sfîrşitul lui octombrie şi frunzele galbene se oglindeau în apa
vǎluritǎ a lacului. A urmat o perioadǎ scurtǎ de tǎcere, în care Iulian a stat cu capul în
mâini şi apoi mi-a spus calm ,, Nu te-am uitat. Sentimentul de dragoste este sedimentat,
undeva în sufletul meu, dar nu credeam cǎ mǎ vei cǎuta vreodatǎ, dupǎ atâţia ani. Am
vrut sǎ te uit, deoarece soarta vieţii ne-a trǎdat fiorii dragostei şi dezolat am întors corabia
spre alte meleaguri, cu multe strâmtori’’. El vorbea rar, m-a privit şi mi-a spus câteva
versuri, în care era vorba de doi ochi frumoşi pe care-i vǎzu de mult, la începutul tinereţii
lui. Erau versuri din H.Ch.Andersen şi sunau aşa:
,, Doi ochi frumoşi vǎzui demult, odatǎ,
Şi toatǎ lumea-n ei se oglindea ;
Nu voi uita uita privirea lor curatǎ
Nici focul ce-n adâncul lor ardea…’’
Apoi s-a oprit şi s-a ridicat de pe bancǎ vizibil tulburat, de cineva nevǎzut. Mi-a zis
repede cǎ trebuie sǎ plece la atelier pentru a-şi continua opera intitulatǎ Fantezie marinǎ.
Am pǎrǎsit Cişmigiul, dupǎ aproape douǎ ore, ne-am strâns mâinile şi mi-a pus în palmǎ
o carte de vizitǎ. Astfel, fǎcusem cunoştinţǎ cu artistul, scenograful Iulian Renţea premiat
la Cannes pentru filmul O lacrimǎ de fatǎ, dar nu cu tânǎrul, de care mǎ îndrǎgostisem
cândva, la malul Mǎrii Negre. Ceva se rupsese în fiinţa lui, nu mai avea acelaşi suflet pe
care-l ştiam eu. ,,Prin câte am trecut nici nu ştii, tu’’ mi-a spus Iulian, cu o voce abea
perceptibilǎ.
Dorisem sǎ aflu mai multe despre el, dar graba lui de a se reîntoarce printre peneluri şi
culori, mǎ silea sǎ închei mai repede aceastǎ întâlnire.
Aveam impresia cǎ mǎ aflu pe epava unei corǎbii şi trebuia sǎ mǎ salvez.
Dupǎ cǎlǎtoria mea la Bucureşti, din zi în zi deveneam tot mai tristǎ şi melancolicǎ.
Doream sǎ treacǎ mai repede zilele pânǎ ce Iulian îmi va întoarce vizita la Iaşi, aşa dupǎ
cum îmi promisese la plecarea mea din Bucureşti. Simţeam cǎ începea pentru mine o
nouǎ existenţǎ,altfel decât cea pe care am dus-o pânǎ acum.Tinereţea mea a rǎmas
departe, iar dragostea din adolescenţǎ am lǎsat-o pe o plajǎ însoritǎ din Eforie-Sud. M-am
eliberat de trecut şi privesc cu încredere spre viitor. De acum intru în primǎvara vieţii
mele şi aştept sosirea verii, pe care s-o petrec cu sufletul meu pereche, care-i Iulian.

Iaşi 23 nov. 2004 Elena Liliana Cǎpreanu

FILE DE JURNAL
28 iunie 1970
Ora:17 duminicǎ
Dragǎ Clemance,

,,Începând de astǎzi vei fi prietena mea, cea mai apropiatǎ. Eşti aşa cum mi-am dorit sǎ
fie întotdeauna o confidentǎ adevǎratǎ : înţeleaptǎ şi de ce nu, foarte drǎguţǎ.
Cu toate cǎ eşti plǎsmuirea imaginaţiei mele aş vrea sǎ fii mobillul inspiraţiei mele în
consemnarea faptelor şi întâmplǎrilor intervenite în viaţa mea, a unei tinere de
şaisprezece ani ce are ceva de spus.
Ţie, dragǎ prietenǎ îţi voi reproduce fidel ceea ce am auzit şi am vǎzut, precum şi
reflecţiile mele şi în special evenimente din viaţa mea personalǎ.
Am ajuns la începutul jurnalului meu! Iatǎ faptele !
*
Asearǎ am plecat însoţitǎ de toatǎ familia (mama, tata şi sora Mariana sau Mary aşa dupǎ
cum o alint eu) la o nuntǎ. S-a cǎsǎtorit o rudǎ de-a noastrǎ, o fatǎ de 26 ani. Am petrecut
destul de bine. Am servit mâncǎruri şi bǎuturi foarte bune, numai cǎ atunci când mâncam
era 1 noaptea şi îmi era somn.
Totul a fost bine pânǎ la un moment dat când între mama şi tata a fost o micǎ discuţie
contradictorie iscatǎ de la faptul cǎ mama dorea sǎ plece mai repede.
Ea are de dat luni, nişte examene (este studentǎ în anul II la facultatea de istorie fǎrǎ
frecvenţǎ) şi-i trebuie un timp pentru studiu individual. Tata este profesor, conferenţiar la
catedra de ştiinţe sociale de la Conservatorul,,G.Enescu’’ din Iaşi. Amândoi sunt oameni
de treabǎ, dar uneori nervoşi, mai ales când sunt divergenţe de opinii, între ei. Pǎrerea
mea este cǎ dorinţa mamei de-a pleca mai repede de la acea nuntǎ era legatǎ de faptul cǎ
o doamnǎ ,,X’’ îi fǎcea ochi dulci tatǎlui meu. Mama a intervenit la timp spunând cǎ
trebuie sǎ plece şi astfel a luat sfârsit (pentru noi) acea nuntǎ, înainte de tortul miresei.Pe
stradǎ, la întoarcerea acasǎ a fost o tǎcere insuportabilǎ! Când am ajuns acasǎ am cǎzut cu
toţii pradǎ somnului şi am dormit pâna la ora 11dim. Apoi, m-am trezit odihnitǎ (spre
surprinderea mea), am fǎcut puţinǎ curǎţenie şi apoi m-am apucat sǎ citesc Maitreyi de
Mircea Eliade, pe care o începusem cu ceva vreme înainte. N-am citit decât vreo câteva
fragmente pentru cǎ m-a chemat mama sǎ-mi spunǎ cǎ mergem la cumpǎrǎturi. S-a
deschis de curând un supermagazin în Podul-Roş şi dorim sǎ-l vedem şi noi. Tata avenit
în mare grabǎ, ne-a dat indicaţii (mie şi Marianei ) şi la ora 16 a plecat aşa dupǎ cum a
venit, deoarece are examen cu studenţii de la facultate.

Dragǎ Clemance pentru astazi, închei mica mea scrisoare. Acum merg sǎ inspir aer curat,
parfumat de teiul de la fereastra mea şi-ţi spun la revedere,

A Ta, Lily

30 iunie 1970
Ora 15.45
Nu te-am uitat draga mea prietenǎ, dar pur şi simplu nu am avut timp sǎ-ţi scriu. Dar tu
mǎ scuzi. Da? Bine !
Astǎzi am sǎ-ţi destǎinui câteva lucruri despre mine şi familia mea. Mama este o
doamnǎ frumoasǎ şi prezentabilǎ, foarte ocupatǎ cu serviciul şi cu facultatea (mai are un
examen de dat şi terminǎ anul II). Tata este un tip de talie mijlocie cu chelie, are ochi
albaştri, şi este foate vioi. În momentul în care îţi scriu nu a venit, încǎ de la servici.
Amândoi muncesc foarte mult şi sunt puţin bolnavi. Despre sorǎ-mea ce sǎ-ţi spun?
Mariana este mai micǎ decât mine cu 5 ani, are 11 ani, e foarte drǎguţǎ şi se joacǎ
aproape toatǎ ziua cu prietenele ei, dar ia şi meditaţii la vioarǎ. Dacǎ, îi spun sǎ mǎ ajute
la treaburile casei mǎ refuzǎ categoric şi îmi rǎspunde ca un copil alintat, ce este. Înţeleg,
totuşi cǎ este la vârsta dificilǎ a pubertǎţii. Sper cǎ o va depǎşi cu bine şi repede.
Iatǎ, dragǎ prietenǎ cǎ am ajuns şi la mine! Eu sunt elevǎ la un liceu de prestigiu din
Iaşi care poartǎ numele marelui prozator român ,, Garabet Ibrǎileanu “ şi am absolvit cu
brio clasa a IX a. Liceul unde studiez este situat în strada Oastei, lângǎ parcul Copou şi
funcţioneazǎ din 1962 sub denumirea de Liceul nr. 4 ,,Garabet Ibrǎileanu “, având un
numǎr mare de clase faţǎ de perioada de început. Începuturile acestui liceu se pierd în
negura timpurilor, în anul 1899, când se inaugureazǎ cursurile clasei Şcolii de aplicaţie.
Pe parcursul timpului Şcoala de aplicaţie funcţioneazǎ sub diferite denumiri, cunoaşte
transformǎri în ceea ce priveşte numǎrul ce clase, se amenajeazǎ sǎli de clasǎ, de
gimnasticǎ, biblioteca. Acest liceu îmi creeazǎ condiţiile îndeplinirii preocupǎrilor mele
care sunt : literatura, artele şi chiar sportul. Joc voley în echipa şcolii şi cea de juniori
(club C.S.M) din divizia A. Literatura este un mijloc de relaxare în momentele de stres
sau de tristeţe şi îmi dǎ în acelaşi timp cultura necesarǎ unui elev,,bun’’ca mine. Slova
cǎrţii provine din strǎfundurile sufletului meu şi-mi place mult jocul cuvintelor. Astfel,
am câteva încercǎri literare, într-un caiet, pe care le pǎstrez şi poate mai târziu, dupǎ ce le
voi revizui mǎ voi adresa unei edituri. Mǎ strǎduiesc din rǎsputeri sǎ citesc, atât cât îmi
permite timpul meu liber, pentru cǎ tata îmi retrage de multe ori cǎrţile indicându-mi
stiloul pentru exerciţii la matematicǎ.
Clemance, acum a venit tata cu nişte cireşe bune ! Dacǎ, ai fi lângǎ mine ţi-aş da şi ţie,
dar tu eşti departe, doar în închipuirea mea. Acum, este ora 16. Pe la 17 vine Odette, o
prietenuţǎ, ca sǎ mergem la plimbare.În afarǎ de Odette mai am o prietenǎ Tania, cu care
mǎ întâlnesc mai mult la mare, în vacanţe.
Timpul este frumos, vara este în toi, iar eu mǎ gândesc la mare, la valurile înspumate,
la pescǎruşii ce zboarǎ lin peste albastrul necuprins al apei. Aş vrea sǎ mǎ plimb pe
nisipuri fine şi aurii care sǎ-mi încǎlzeascǎ trupul şi sufletul, bineînţeles însotiţǎ
de,,cineva’’ la fel de cǎlduros precum e ziua de azi.
Aştept sǎ vinǎ Odette pentru ca sǎ mǎ scoatǎ din monotonia în care plutesc.

Îţi trimit un pupic, Lily.

1 iulie 1970
Ora16

Afarǎ este superb! Timpul mǎ îndeamnǎ sǎ ies în naturǎ.

Ţi-am vorbit de pǎrinţii mei, de pasiunile mele, de prietenele mele, iar acum îţi voi spune
cǎ locuiesc împreunǎ cu pǎrinţii într-un bloc liniştit, de pe strada Codrescu din oraşul Iaşi.
Apartamentul are trei camere şi pot sǎ spun cǎ este bine mobilat. Ne strǎduim cu toţii sǎ
întreţinem casa cât mai bine, sǎ fie curatǎ şi ,,mica oazǎ’’ de linişte în zilele cu mult stres.
Dragǎ Clemance, Iaşul în care stau este un oraş aparte, recunoscut centru cultural şi locaş
al muzeelor, precum şi centrul unor puternice frǎmântǎri sociale şi istorice, fiind astfel
clasificat drept drept capitala Moldovei. Fiecare strǎduţǎ sau fiecare colţişor mai liniştit
îşi are istoria, amintind de scriitori celebri ca : Eminescu, Creangǎ, Topârceanu, sau
Sadoveanu. În mijlocul oraşului îşi ridicǎ impunǎtoare silueta ,,Palatul Culturii”, ca o
clǎdire cu adevǎrat monumentalǎ, care a fost reconstruitǎ pe baza planului ahitectului
roman Berindei, pe ruinele vechii curţi domneşti a lui Ştefan cel Mare. În faţa Palatului se
aflǎ statuia lui Ştefan cel Mare, lucrare deosebitǎ ce aparţine lui Emmanuel Frémiet, şi
care exprimǎ voinţa şi dârzenia voievodului moldovean.
Un alt domnitor al Iaşului a fost Alexandru Ioan Cuza legat de actul istoric al Unirii din
iarna lui 1859. Statuia acestui brav bǎrbat se aflǎ în centrului oraşului numit Piaţa Unirii.
Pe soclul statuii, realizat de sculptorul R. Romanelli, se gǎseşte un grup statuar ce
reprezintǎ pe M. Kogǎlniceanu, C. Negri, V. Alecsandri, Em. Florescu, N. Creţulescu.
Tot de numele lui Al. I. Cuza este legatǎ şi inaugurarea Univesitǎţii ce-i poartǎ numele, în
anul 1860.
De asemenea, Iaşul pǎstreazǎ amintirea a douǎ mari nume : ,,Societatea Junimea “ şi
apariţia revistei literare şi ştiinţifice ,,Viaţa Româneascǎ “. ,,Junimea” este cea mai mare
grupare literarǎ din a douǎ jumǎtate a secolului al XIX-lea, care a reunit oameni
exepţionali ca Eminescu, Creangǎ, Caragiale, Slavici şi Titu Maiorescu. Întrunirile
junimiştilor se fǎceau în casa lui V. Pogor, care astǎzi este transformatǎ în muzeu. Dintre
strǎluciţii junimişti legaţi de trecutul Iaşului sunt Creangǎ şi Eminescu, prietenia celor doi
fiind una dintre cele mai frumoase prietenii, ale cǎrei mǎrturii sunt strânse şi expuse cu
grijǎ în bojdeuca din Ţicǎu, azi muzeul memorial I. Creangǎ.
Un alt eveniment important pentru Iaşi a fost apariţia în 1840 sub conducerea lui Mihail
Kogǎlniceanu a revistei ,, Viaţa Româneascǎ “. Sufletul revistei era G. Ibrǎileanu, figurǎ
proeminentǎ a vieţii literare ieşene, care este şi patronul liceului în care învǎţ eu. Cu o
asemenea istorie Iaşul este considerat cel mai important oraş cultural din ţara noastrǎ. M-
au furat amintirile despre Iaşi, încât nu am observat cǎ a sosit tata, care este veşnic
ocupat.
Fac o micǎ pauzǎ ca sǎ vorbesc cu el, mai ales cǎ insistǎ în acest lucru.
*
Sunt îngrijoratǎ cǎ nu am timp sǎ citesc, îmi plânge cartea, dar poate totuşi mai pe searǎ o
sǎ citesc, puţin.
La ora 16 plec sǎ conduc un vǎr la garǎ. Merge acasǎ înt-un sat din judeţul Suceava, unde
locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii lui, care sunt şi naşii mei de botez. În acelaşi sat locuiesc
bunicii mei, mult iubiţi, de care îmi este tare dor.
Acum, când îţi scriu îmi vine o adiere de tei, nespus de plǎcutǎ. Cerul este ca inul înflorit
şi toţi pleacǎ în concediu, la mare sau la munte. Va veni în curând clipa când voi pleca şi
eu, bineînteles cu pǎrinţii şi Mary.
Trebuie sǎ-ţi spun cǎ am fost de dimineaţǎ la Policlinica municipalǎ sǎ iau fişa pentru
înscrierea mea şi a Marianei în tabǎra mirificǎ de la Eforie Sud. În tabǎrǎ tata ne trimite
de câţiva ani şi acolo mǎ simt ca acasǎ, mai ales cǎ avem un confort sporit. Scumpa mea,
închei scrisoarea, cǎci, trebuie sǎ vorbesc cu tata, apoi sǎ plec la garǎ cu vǎrul meu,
Romicǎ.

Cu drag a ta, Lily.

3 iulie 1970
Ora: 16

Oh! Cât sunt de obositǎ ! Nici nu-ţi închipui ! Am fost de dimineaţǎ la gimnasticǎ pentru
cǎ fac şi aşa ceva. Tata vrea sǎ cresc,, frumos si armonios “ şi sǎ-mi întreţin ,, corpul
corespunzǎtor’’. Am stat acolo aproape o orǎ şi apoi am venit acasǎ, iar pe la ora 11
însoţitǎ tot de sora mea, am luat o maşinǎ şi am plecat am sǎ ne luǎm rezultatele de la
microradiologie pentru plecarea în tabǎra mult visatǎ.
Astǎzi am facut curǎţenie în camera mea, iar acum sunt liberǎ şi îţi scriu ţie, dragǎ
Clemance.
Mama este foarte ocupatǎ, iar eu o ajut cum pot. Înţeleg cǎ e greu sǎ faci toate treburile
casei, sǎ ai grijǎ de un soţ, de doi copii şi sǎ mai şi înveţi pentru examene. Ieri a fost o
ploaie aşa de mare, încât a trebuit sǎ ştergem apa de la ferestre. În camera pǎrinţilor a
cǎzut şi pe jos. Dar este foarte bine cǎ plouǎ pentru cǎ a fost cald, prea cald, poate.
Dupǎ ce voi termina cartea lui M. Eliade voi începe ,,Manǎstirea din Parma’’ de
Stendhal.Vreau sǎ lecturez cât mai mult! Poate reuşesc!
La ora 20 este la T.V. un film, ,,fraţii Karamazov’’ adaptare dupǎ romanul cu acelaşi
nume de Dostoievski şi o sǎ-l vizionez.
Asearǎ, dupǎ ploaie era frumos pentru plimbare, pentru cǎ strǎzile erau inundate de
parfumul moale şi suav al teilor înfloriţi, iar luna era întocmai unui felinar aprins.Vedeam
perechi-perechi de îndrǎgostiţi care treceau lǎsând în urma lor, dulcea iubire. În acele
momente îmi era dor de o ieşire cu cineva în natura proaspǎtǎ.
Aş vrea sǎ gǎsesc undeva sufletul meu pereche şi sǎ-l pǎstrez cu mult drag, dar cred cǎ nu
mi se va îndeplini dorinţa aceasta, prea curînd. Sunt încǎ elevǎ şi ,,am mult de
învǎţat’’cum spune tata,cu mult entuziam.
Acum, mama mǎ anunţǎ cǎ vom pleca în oraş la o prietenǎ de-a ei.
Te las departe de mine, dar mereu cu gândul la tine, prietenǎ scumpǎ. Te port în mintea
mea, mereu asemǎnǎtoare mie şi diferitǎ în acelaşi timp.

Îţi voi scrie mâine în acelaşi loc şi poate la aceeaşi ora.

Te îmbrǎţişeazǎ Lily

5 iulie 1970
Ora 12,30
Azi nu mǎ simt bine, am mari dureri de cap, poate din cauza vremii. Chiar în momentul
acesta când îţi scriu simt ceva apǎsǎtor în tâmple. De dimineaţǎ am facut ordine prin casǎ
împreunǎ cu tata, ajutând-o în felul acesta pe mama care a fost ocupatǎ cu examenele de
la facultate. Mary e la joacǎ, aşa cǎ am linişte sǎ-ţi scriu.
Asearǎ am fost în parcul Copou pâna la ora 24 împreunǎ cu pǎrinţii, sora mea şi o fatǎ
drǎguţǎ care a absolvit facultatea de textile. Domnişoara este din Oradea, se numeşte
Leontina şi ne-a dat o,,masǎ’’ stropitǎ din belşug cu bere. Grǎdina Copou în nopţile calde
de varǎ, aşa cum a fost cea de ieri, este locul public cel mai cǎutat de cǎtre ieşeni, când
doresc sǎ se relaxeze şi sǎ petreacǎ clipe fericite. Aceastǎ gradinǎ a fost realizatǎ în
timpul lui Mihai-Sturza-Vodǎ, a fost şi mai este încǎ, un refugiu intim pentru cei
îndrǎgostiţi, având alei umbroase încǎrcate de parfumul florilor. Mǎ gândesc cǎ primul
loc pe care i l-aş arǎta cuiva ar fi acest frumos parc care este podoaba Iaşului. Copoul a
fost grǎdina ce l-a încântat pe Eminescu şi unde de multe ori stǎtea la umbra florilor de
tei compunând nemuritoarele sale poezii. Aici în Grǎdina Copou se pǎstreazǎ teiul
marelui poet care şi acum îşi apleacǎ florile albe iar printre crengi doineşte inegalabilele
versuri eminesciene.
Clemance îţi spun cǎ nu am terminat, încǎ de citit cartea începutǎ, deoarece rezolv
probleme la matematicǎ la cerea insistentǎ a tatǎlui meu. De la toamnǎ voi începe clasa a
X a secţia realǎ şi vom avea multǎ matematicǎ. La acest obiect nu am avut niciodatǎ mai
mult de nota 7, fie cǎ nu mi-a plǎcut lecţia, fie cǎ a fost din cauza profesoarei, care e
destul de ,,retrogradǎ’’, aşa cum spun colegele mele. Pentru a putea promova cu note
bune şi mai ales pentru a înţelege teoria, cale mai multe eleve din clasa noastrǎ au
meditator la matematicǎ. Nu mi se pare normal sǎ luǎm lecţii particulare cât timp ai
profesori la şcoalǎ, dar asta nu-i problema mea, ci a celor îndreptǎţiţi.
Ceea ce am omis sǎ-ţi spun este cǎ eu studiez la un liceu numai de fete. Nevoia de-a avea
în mijlocul nostru bǎieţi este resimţitǎ de cele mai multe ori, mai ales la orele de educaţie
fizicǎ. De fapt, pentru înviorarea vieţii noastre de tinere fete, diriginta d-na V.Sîrcu
organizeazǎ ,,seri culturale’’ în colaborare cu elevii de la strǎlucitul Negruzzi,în felul
acesta facem cunoştinţǎ cu vestitul liceu de bǎieţi din Iaşi.
Acum sǎ-ţi spun câteva cuvinte despre acest liceu.
Liceul Internat Costache Negruzzi şi-a deschis porţile pentru prima datǎ în 1895 şi de
atunci şi pânǎ astǎzi funcţioneazǎ ca liceu model. De atunci şi pânǎ acum a realizat un
învǎţǎmânt de bunǎ calitate, s-a menţinut pe primele locuri între liceele ieşene, deoarece
mulţi absolvenţi au reuşit în institutele de învǎţǎmânt superior sau au devenit personalitǎţi
ale vieţii ştiinţifice şi culturale. Menţionez doar câteva nume care au fǎcut carierǎ :
E.Lovinescu, Iorgu Iordan, Ionel Teodoreanu, Victor I. Popa, actorul Radu Beligan şi
alţii. Am prieteni şi prietene care învaţǎ la Negruzzi şi am amintiri frumoase despre serile
culturale organizate de şcoala noastrǎ în colaborare cu liceul Negruzzi, mai ales de la
absolvirea clasei aVIIIa, când am avut ocazia sǎ-mi spun compoziţia ,, Un gând pentru
mai târziu “.
Acum, îmi îndrept privirea spre fereastrǎ şi vǎd cǎ timpul s-a schimbat. Norii negri şi-
au fǎcut apariţia pe cerul care ieri era de un,, albastru de Voroneţ’’. De dimineaţǎ a plouat
puţin în felul acesta a venit o palǎ de rǎcoare. Dupǎ amiazǎ nu ştiu ce vom face. Astǎzi
fiind duminicǎ, probabil cǎ vom merge la un teatru. Puţin mǎ intereseazǎ unde mergem,
tot este o vreme mohorâtǎ. Chiar, acum a venit tata din oraş, şi apoi, vom mai vedea.
 Pe mâine.A ta, Lily

7 iulie 1970
Ora 15,30

De dimineaţǎ m-am trezit voioasǎ cu poftǎ de vorbǎ cu toate cǎ vremea era tot închisǎ.
Acum, când îţi scriu cerul este rǎzbunat iar soarele dupǎ amiezii îmi zâmbeşte de dupǎ
bloc. Am hoinǎrit azi prin oraş de la orele 9 pâna la 13 si am dus rezultatele pentru
apropiata plecare în tabǎra de la mare, apoi am venit acasǎ, am facut curǎţenie, am servit
dejunul şi acum sunt liniştitǎ şi-ţi scriu. Dupǎ amiazǎ voi merge cu Odette sǎ-mi iau
coşuleţul de pai de la ea, cǎci îmi va trebui la mare. Mary s-a dus cu o prietenǎ la un film
şi cu asta am epuizat programul meu de azi şi trec la lucruri sǎ zicem mai serioase care,
cred cǎ te intereseazǎ.
Astfel, asearǎ am fost cu mama la o croitoreasǎ pe care o cunoaştem de mult timp cǎ sǎ-
mi lucreze o rochie. Aceastǎ doamnǎ are un bǎiat ce îmi face un pic de ,,curte’’. Sorin,
cǎci aşa îl cheamǎ, este potrivit de înalt, are parul şaten, frunte visǎtoare, nas destul de fin
şi un ten formidabil. Are 19 ani şi se pregǎteşte pentru facultatea de Electrotehnicǎ.
Înfaţişarea sa este destul de aspectoasǎ, pentru un baiat şi mai e şi inteligent, deoarece a
luat bacalaureatul cu 9,50. Voi vedea dacǎ vom ,,ajunge’’ sǎ vorbim mai serios, vreodatǎ.
Astǎzi familia noastrǎ s-a bucurat oarecum de-o înviorare. Tata a venit acasǎ vesel. În
felul acesta aş vrea sǎ fie tot timpul ! Am facut o incursiune cu el pe harta ţǎrii noastre şi
am stabilit itinerarul pe care îl vom strǎbate în aceastǎ vacanţǎ de varǎ. Pe 10 iulie plecǎm
cu toţii la bunicii de la Suceava şi de acolo vom face un circuit prin ţarǎ. Va fi foarte
frumos! Sper cǎ n-o sǎ mǎ îndrǎgostesc de,,cineva sau ceva’’ pe unde o sǎ mǎ plimb.
Mǎ cheamǎ acum, mama sǎ vǎd la T.V. un program interesant, aşa cǎ dragǎ Clemance
îţi doresc gânduri frumoase pânǎ, când vei primi de la mine alte rânduri, într-o
scrisoare,de la bunici.
Te sǎrutǎ Lily

13 iulie 1970
Ora 11

Astǎzi este luni. Dupǎ multe pregǎtiri sâmbǎtǎ dimineaţa la ora 4,30 am plecat cu toţii la
garǎ.La ora 6 trenul a pornit şi dupǎ 2 ore şi jumǎtate am ajuns într-o regiune frumoasǎ de
deal, respectiv în satul Racova. Acesta face parte din comuna Udeşti situatǎ în podişul
Sucevei, la numai 12 km depǎrtare de municipiul Suceava. Comuna Udeşti se numǎrǎ
printre cele mai mari comune din judeţul Suceava, recunoscutǎ şi prin faptul cǎ este
localitatea de obârşie a scriitorului Eusebiu Camilar. Spre satul Racova drumul trece
printre dealuri împǎdurite adǎpostindu-l de visolele iernii întâlnite în valea Sucevei.
Racova este despǎrţitǎ în douǎ :Racova din deal şi Racova din vale. Partea din deal a
localitǎţii este situatǎ la o altitudine de aproximativ 425 m şi de multe ori de aici m-am
lǎsat cu sania, pe zǎpada bǎtǎtoritǎ. L-am întrebat pe bunicul de unde provine numele
aşezǎrii. El mi-a dat o carte în care era trecutǎ monografia comunei Udeşti şi am vǎzut cǎ
Racova este atestatǎ documentar de la 1780, iar denumirea ei provine de la pârâul cu raci
care spintecǎ aşezarea din vale în douǎ. Casa bunicilor este aşezatǎ în partea din vale a
satului şi este înconjuratǎ de-o gradinǎ frumoasǎ de pomi fructiferi, zarzavaturi şi cereale.
Bunicii sunt pǎrinţii mamei sunt pǎrinţii mamei mele şi ei m-au crescut de la o vârsta
micǎ şi pânǎ când am mers la şcoalǎ, la 7 ani şi jumǎtate.
Cu câtva timp în urmǎ a venit Mariana de la pǎdure cu-n paner de ciuperci, deci la cinǎ
vom avea o mâncare gustoasǎ, preparatǎ de bunica, bineînţeles. Ce sǎ-ţi mai spun? O duc
foarte bine în rǎcoroasa casǎ a a bunicilor, dar nu voi sta decât pâna miercuri, deoarece
îmi voi lua valiza şi însoţitǎ de pǎrinţi şi sorǎ-mea, vom pleca în circuitul de care ţi-am
spus. Mai, întâi vom merge la Nǎsǎud, oraşul în care tatǎl meu şi-a fǎcut studiile
liceale,apoi la Oradea, oraşul meu natal şi al sorei mele. Acolo, în minunata ţarǎ a
Ardealului am venit eu pe lume într-o zi rece de aprile a anului 1954. De la Oradea vom
ajunge pe muntele Gǎina, pentru cǎ se sǎrbǎtoreşte acolo, la 20 iulie o tradiţie de sute ani,
apoi vom pleca la Predeal iar Bucureştiul va fi şi capǎtul excursiei noastre. Dupǎ acest
turneu prin ţarǎ voi ajunge cu Mariana, prin august la ţǎrmul mǎrii în tabǎra de la Eforie –
Sud.
Astfel, ţi-am spus itinerariul vacanţei mele ! Recunosc cǎ la realizarea unei vacanţe de
varǎ reuşite , tata este cel mai bun.

Pânǎ data viitoare te sǎrut cu drag, Liliana.

14 iulie 1970
Ora14

De la început îţi spun cǎ sunt obositǎ, deoarece am fost cu tata si Mariana într-o plimbare
prin pǎdurea deasǎ a satului nostru.Nu regret cǎ m-am deplasat pentru cǎ a fost foarte
frumos. Peisajul m-a fermecat cu adevǎrat. Pe la ora 8 dimineaţa însoţitǎ de tata şi
Mariana (aşa dupǎ cum ţi-am spus) am plecat spre pǎdure. Cerul era senin ca lacrima,
pǎdurea din zare era tǎcutǎ, aplecându-se din când în când în bǎtaia blândǎ a unui vânticel
ce venea dinspre apus. Dar, nu-ţi spun ce frumos era-n pǎdure! Foşnetul frunzelor uscate
depuse pe solul pǎdurii îmi pǎrea ca o muzicǎ plǎcutǎ izvorâtǎ din adâncuri, iar razele
jucǎuşe ale soarelui se întrevedeau în unde, printre ramurile copacilor.
Am mers mult prin acea atmosferǎ plǎcutǎ şi rǎcoritoare pân-am dat de un izvor cu
apa cristalinǎ. Urcând pe-o potecǎ parfumatǎ de flori am ajuns într-un lǎstǎriş, mai bine
zis o poianǎ cu fragi. Mare a fost bucuria noastrǎ, când am dat peste aceastǎ comoarǎ.
Fragii roşii şi zemoşi ne zâmbeau veseli de sub iarba înaltǎ. Am cules o canǎ cu fragi, iar
acum în momentul când îţi scriu buzunarele rochiei mele încǎ mai pǎstreazǎ parfumul fin
al fragilor, aceastǎ mireasmǎ plǎcutǎ şi dulce. Erau mulţi fragi încât am pus şi în rochiţa
pe care o purtam.
Ne-am despǎrţit cu greu de locurile splendide pe care le-am strǎbǎtut, iar la sfârşitul
plimbǎrii am fǎcut un popas sub un pǎr bǎtrân de la marginea pǎdurii. De acolo, de sus se
vedea foarte bine panorama satului şi a tuturor aşezǎrilor omeneşti, vecine Racovei. Aerul
rǎcoros ne mângâia obrajii, provocându-ne pofta de alergat, de hârjoanǎ şi de voie bunǎ.
În drum spre casǎ am trecut pe lângǎ o stânǎ pǎzitǎ bine de doi câini albi ciobǎneşti.
Când, am intrat pe poarta casei, bunica aşeza masa, parcǎ ştiind cǎ suntem flǎmânzi şi
dornici de-a savura bucate alese pe care, nimeni, niciodatǎ, nu le-a pregǎtit mai bine decât
bunica mea. Am mâncat în veselie şi apoi ne-am împrǎştiat la rǎcoare prin odǎi cu miros
de busuioc uscat.
Mariana este în grǎdinǎ sub un mǎr plin de roade şi aşezatǎ comod ascultǎ muzica la
tranzistorul bunicii.
Dragǎ Clemance, în dupǎ amiaza aceasta o sǎ mǎ merg la verişoara Maricica ca sǎ-mi
culeg cireşe pentru drum pentru cǎ mâine în zori plecǎm în circuitul de care ţi-am
spus.Toatǎ familia va împacheta şi va aştepta cu nerǎbdare clipa când ne vom lua zborul
spre ,, necunoscut “ iar bunica ne va pregǎti ,,ceva bun pentru drum’’. Chiar, acum ea mi-
a spus sǎ ,,nu mai scriu atâta şi sǎ mǎ odihnesc, pentru cǎ am fost la pǎdure’’. Cred cǎ o
sǎ mǎ conformez bunicuţei
Îţi voi scrie cât de curând. La revedere.

Te pupǎ, a ta Lily.

15 iulie 1970
Ora 6,30 dim.

Este neobişnuit sǎ-ţi scriu la aceastǎ orǎ matinalǎ, dar nu am condiţii sǎ-ţi scriu, de aceea
îţi trimit o scurtǎ telegramǎ, care sunǎ cam aşa : Am plecat acum,cu pǎrinţii şi Mariana
spre Nǎsǎud. Sunt în tren şi admir frumuseţile din Bucovina noastrǎ. Pe curând. Te pupǎ,
Lily.
26 iulie 1970
Dumineca ora 15

Iatǎ, cǎ sunt iarǎşi la masa de scris din casa bunicilor din Racova! Îţi trimit aceste rânduri,
tihnite. Cred cǎ esti curioasǎ sǎ afli cum am petrecut cele 12 zile!
Deci, am plecat pe data de 15 iulie împreunǎ cu familia mea spre Nǎsaud.
Ne-am urcat în trenul accelerat care era farǎ locuri, dar nu am stat mult în picioare cǎ
dupǎ Vatra-Dornei s-a golit şi noi am avut unde sta, în condiţii destul de bune.
Trenul ne purta uşor spre ţinuturi pe care nu le voi uita niciodatǎ.În faţa ochilor mi se
deschideau munţii înalţi, brazii, câmpurile, aerul cu miros de cetinǎ, care mǎ purtau spre
locurile natale. Aşteptam sǎ vǎd oamenii din Ardeal, care sunt buni gospodari şi au un fel
de-a vorbi frumos şi respectuos. Am trecut prin oraşul staţiune Gura- Humorului în care
mama a urmat la şcoala de învǎţǎtori, iar aproape de Nǎsǎud m-am împrietenit cu o fatǎ
de 18 ani, care mergea la Cluj la nişte rude. Mi-aduc aminte cǎ mama ei m-a servit cu
nişte cârnǎciori mici, subţiri,şi picanţi, care mi-au plǎcut foarte mult.
Pe la amiazǎ am ajuns la Nǎsǎud, unde am fost cazaţi la o casǎ de oaspeţi. Aceasta nu
era prea arǎtoasǎ, dar ne-a gǎzduit timp de 3 zile. În aceeaşi zi am fost în vizitǎ, cu toţii la
d-na Figan, o fostǎ colegǎ de-a tatǎlui meu. A fost un chef, cum n-am vǎzut pânǎ atunci.
Aceastǎ familie a demostrat cât de primitori sunt ardelenii, mai ales când se întâlnesc cu
prietenii. Am bǎut şi am mâncat de la ora 21, pâna la 4 dimineaţa. Abea,pe la 5 ne-am
aşezat la orizontalǎ şi am dormit vreo câteva ore. Apoi pe la 10 dim. am luat autobuzul şi
am mers pǎnǎ-n satul natal al poetului G. Coşbuc.
Ploua mǎrunt, dar nu era frig. Eram veseli, încât am uitat de oboseala care ne dǎdea
târcoale.
În casa lui G.Coşbuc,transformatǎ în muzeu am vǎzut lucruri ce au aparţinut poetului,
precum leagǎnul, obiectele de şcoalǎ care stateau în perfectǎ ordine.Când, am terminat de
vizitat muzeul ne-am înapoiat la ,,reşedinţa noastrǎ’’, iar drumul l-am fǎcut pe jos,
întrucât afarǎ se fǎcuse frumos, apǎruse soarele de sub norii de ploaie, risipindu-i destul
de repede.
A doua zi am fost într-un alt loc încǎrcat de literaturǎ şi anume ,,casa memorialǎ
L.Rebreanu’’aşezatǎ într-un decor verde la marginea satului. Chiar,de la primii paşi pe
care i-am fǎcut am avut impresia cǎ scriitorul se aflǎ la masa sa de lucru şi ne priveşte cu
interes.
Dragǎ Clemance, de la Nǎsǎud am plecat spre Cluj.Timpul nu era prielnic, norii de
furtunǎ ameninţau sǎ ne schimbe buna dispoziţie. Imediat ce ne-am urcat în tren a început
o ploaie torenţialǎ cu tunete si fulgere care ne-a speriat, puţin.
La Cluj am fost cazaţi într-o locuinţǎ foarte confortabilǎ, unde ne-am odihnit destul de
bine. Ghidul nostru în acest oraş a fost un prieten de-al tatei. El ne- a arǎtat minunata
Grǎdinǎ Botanicǎ, diferite muzee şi chiar locuri de distracţie. De la Cluj am luat în grabǎ
trenul spre Oradea,oraşul meu natal. Aici, nu am avut timp sǎ vizitǎm toţi prietenii
pǎrinţilor mei, aşa de mulţi erau pe listǎ. Cel mai mult m-a impresionat familia Vancea,
care a plâns mult, când ne-am despǎrţit de ei. Am mers şi la fosta locuinţǎ a noastrǎ. Am
uitat sǎ-ţi spun dragǎ Clemance, cǎ pǎrinţii mei au stat în Oradea 10 ani pe strada
Dimitrie Tomşa. În Oradea am vǎzut edificii noi şi mai vechi, dar cel mai mult mi-a trezit
interes Biserica cu Lunǎ în care am fost botezatǎ, aşa dupǎ cum mi-au zis pǎrinţii. Acestǎ
bisericǎ fost construitǎ în perioada anilor 1784-1790, în stilul barocului tǎrziu, iar în
turnul-clopotniţǎ se aflǎ montat un mecanism care pune în mişcare o sferǎ reprezentând
Luna. Mecanismul a fost executat în anul 1793 de cǎtre ceasornicarul Georg Rueppe şi
aratǎ fazele lunii, motiv pentru care biserica este cunoscutǎ sub numele de Biserica cu
Lunǎ.
În fine, am plecat şi din Oradea, fiecare în felul sǎu : tata era foarte ,,vesel “, mama
obositǎ, iar noi, copii destul de neastâmpǎraţi.
Ne-am îndreptat spre Braşov, cǎlǎtorind noaptea, destul de obositor pentru cǎ nu am
dormit deloc.
În schimb, timpul a trecut mai repede, deoarece am conversat cu o fatǎ pe nume Vali pe
diferite teme, dar mai ales mi-a spus cum îşi petrece vacanţa de varǎ.
Am ajuns cu bine la Braşov, ne-am cazat, apoi am fǎcut seara o plimbare de
recunoaştere a oraşului şi a împrejurimilor. A doua zi am constatat cǎ aveam în faţa
noastrǎ un oraş deosebit, care sfideazǎ trecerea anilor reuşind sǎ-şi pǎstreze cele mai vii
amintiri din epoci de mult apuse.
Iatǎ ce mi-am însemnat despre pitorescul Braşov : Conform celor mai vechi acte din
Arhiva statului Braşovul, sub acest nume este atestat ca oraş din 1353, În aceastǎ zonǎ, în
timpurile strǎvechi era o activitate comercialǎ înfloritoare, Braşovul fiind renumit pentru
calitatea mǎrfurilor dar mai ales pentru armele ce se fabricau aici. Vizitîndu-l de la un
capǎt în altul am remarcat multe clǎdiri care îşi pǎstreazǎ aerul medieval prin stilul
construcţiei, cum ar fi :
- Biserica Neagrǎ, cea mare clǎdire în stil gotic din sud-estul Europei ridicatǎ la 1477.
- Piaţa veche cu Casa Sfatului, cea mai deosebitǎ efigie a Braşovului.
- Şcheii Braşovului- Biserica Sf. Nicolae
- Biserica Bartolomeu cea mai veche clǎdire în stil romantic.
- Bastioane -turnuri-fortificaţii pe laturile de sud-vest ale cetǎţii.
Ceea ce m- a impresionat a fost Biserica Sf. Nicolae, aşezatǎ în Şcheii Braşovului, în a
cǎrei curte se aflǎ statuia diaconului Coresi, cel care a tipografiat prima carte în limba
românǎ la 1570, lucrǎrile sale reprezentând începuturile limbii literare române. De
asemenea incinta bisericii adǎposteşte prima şcoalǎ româneascǎ. Am remarcat cǎ cea mai
veche şi încǎrcatǎ de spiritualitate zonǎ a Braşovului este Scheii Braşovului care
pǎstreazǎ mǎrturii ale civilizaţiei de pe aceste meleaguri ce-şi au izvoarele în timpurile
strǎmoşilor noştri daci. Am pǎtruns cu emoţie în Complexul Muzeal Scheii Braşovului
unde am vǎzut numeroase colecţii iar Muzeul Casa Mureşenilor pǎstreazǎ primul ziar
politic al românilor numit Gazeta de Transilvania apǎrut în 1838. Pe parcursul celor trei
zile cât am stat aici am dedus cǎ Braşovul îşi pǎstreazǎ izul istoric, regǎsindu-se aici
stiluri arhitectonice vechi cum ar fi Renaştere sau Baroc, dar în acelaşi timp îşi cautǎ şi o
arhitecturǎ modernǎ prin construcţiile noi construite.
Un obiectiv important pentru noi a fost vizitarea castelului Bran. Edificiul a fost construit
în 1382, fiind amplasat pe o stâncǎ înaltǎ pentru a permite supravegherea întregii regiuni.
În secolul al VII-lea, castelul a fost preluat de austrieci şi a revenit în ţara noastrǎ în 1918,
iar din 1946, Branul a intrat împreunǎ cu terenurile din jurul sǎu în administraţia oraşului
Braşov.
Castelul vechi de aproape 500 de ani m-a impresionat prin construcţia sa din piatrǎ
masivǎ şi coloritul splendid. Am admirat cuprinşi de emoţie camerele cu mobilile
deosebite, coridoarele care formeazǎ un labirint misterios şi o fântânǎ care face legǎtura
cu ascunzǎtorile subterane. Castelul Bran este inclus în ghidurile turistice ale regiunii,
deoarece conform unei legende, contele Dracula obişnuia sǎ vinǎ, uneori aici. Nu ştiu de
ce am avut iarǎşi impresia cǎ mǎ urmǎreşte cineva, de undeva ! La despǎrţirea de Bran
am zis cǎ ne vom reîntoarce într-o toamnǎ, ca sǎ admirǎm splendorile ei în acest magnific
şi misterios colţ al ţǎrii noastre.
Trǎgând mult aer în piept şi luând cu mine frumosul, interesantul şi medievalul Braşov
am pornit în legǎnatul trenului spre capitala ţarii noastre- Bucureştiul. Astǎzi, capitala
este foarte aglomeratǎ şi zgomotoasǎ şi pretutindeni vezi oameni care muncesc ca nişte
furnici harnice. Am fost gǎzduiţi de Vasile, fratele mamei. Din Bucureşti mi-am
cumpǎrat o pereche de sandale iar Mariana şlapi, pentru la mare. Dupǎ o şedere de numai
o zi, timp în care am fost la câteva magazine am luat trenul de Suceava şi am plecat la
bunici.
Dragǎ Clemance ţi-a plǎcut plimbarea mea prin acele locuri deosebite ?
Pe curând! Cu drag te sǎrutǎ, Liliana

P.S. Peste douǎ zile plec la Iaşi.

Vacanţǎ placutǎ!

21 septembrie
Ora 21

Dragǎ Clemance,
Te rog sǎ mǎ ierţi cǎ nu ţi-am scris de atâta timp, dar ce sǎ fac prietena mea, dacǎ am fost
ocupatǎ şi suparatǎ. Îţi voi spune imediat noutǎţile şi cred cǎ mǎ vei înţelege.
Am fost la mare, în tabǎra de la Eforie-Sud.
Am petrecut acolo extraordinar!
Eu şi marea ne-am întâlnit, dupǎ ce ne-am chemat şi-am aşteptat timp de un an, cât o
imensitate. Am gǎsit-o cu ţǎrmurile zdrenţuite de valuri şi scoici sidefii, la fel de bunǎ şi
rea, când urcǎ peste stâncile de alge udând nisipul de aur. Totuşi am gǎsit-o cu braţele
larg deschise, rǎsfirându-şi din plin lumina blândǎ a dragostei.
În aceastǎ oazǎ de linişte şi de frumuseţe am stat 21 de zile de tabarǎ, tihnite. Ultimile
zile de şedere au fost diferite, fǎcându-mi despǎrţirea de mare, de briza sǎratǎ şi pescǎruşi
din ce în ce mai grea. Cu şapte zile înaintea plecǎrii din tabǎrǎ am cunoscut un bǎiat de
17 ani, care mi-a cuprins sufletul în palmele lui, îndrǎgostindu-mǎ de el. El este un bǎiat
frumos, înalt cu ochii verzi şi adânci ca nemǎrginirea nopţii şi a mǎrii. Îi cheamǎ Iulian,
întocmai ca un amurg cald de iulie. I-am dat adresa, iar el mi-a spus cǎ îmi va scrie cât de
repede.I-am spus sǎ-mi trimitǎ scrisorile pe adresa Taniei pentru cǎ pǎrinţii mei nu-mi
permit sǎ corespondez cu bǎieţi din altǎ localitate.
Mi-aduc aminte cǎ Iulian era foarte trist în momentul plecǎrii mele din gara de la Eforie-
Sud. Mi-a zis cu o voce stinsǎ cǎ îi sunt foarte dragǎ, cǎ simte adevǎratǎ iubire şi doreşte
sǎ fie cu mine pentru tot restul vieţii lui. Sunt cuvinte şi gânduri mǎreţe. Rǎmâne ca
timpul sǎ ne întindǎ puntea de legǎturǎ şi tot ce vom aduna sǎ dǎruim dragostei noastre.
Dragǎ Clemance tabǎra de la Eforie-Sud este internationalǎ. Aici vin copii şi adolescenţi
din multe ţǎri prietene cu noi a cǎror pǎrinţi lucreazǎ la ambasade şi ministere.
Hotelul taberei unde stǎteam este aşezat pe malul mǎrii în aşa fel cǎ aveam o privelişte
de vis. Serile erau minunate, când ne plimbam pe aleile parfumate de petunia şi regina
nopţii şi mai tot timpul adormeam cu muzica valurilor ce se spǎrgeau de ţǎrm şi lumina
lunii care pǎtrundea prin fereastra deschisǎ.
În aceastǎ tabǎrǎ am mers ani de-a rândul, de la 10 ani şi pânǎ acum, la 16 ani, încât îmi
este foarte familiarǎ.
Dar, cum am depǎşit vârsta nu voi putea sǎ mai fiu acolo la anul viitor şi cu atât mai mult
cu cât mi-a rǎmas încrustat sufletul în ultima searǎ pe ţǎrmul mǎrii cu Iulian.
Dragǎ Clemance, închei pentru azi scrisoarea mea pentru cǎ sunt tristǎ şi trebuie sǎ-
mi finalizez o temǎ la matematicǎ.

Te sǎrut cu drag, Liliana

22 sept 1970
Ora 16

Primul gând care-mi vine acum în minte este Iulian Renţea şi prima noastrǎ întîlnire.
Aceastǎ întâlnire a fost copilǎreascǎ, dar utilǎ cǎ am fǎcut cunoştinţǎ. ,,Domnişoara în
verde, dupǎ meciul de voley mergem la jocurile mecanice, în club?’’ a zis el cu o faţǎ
numai zâmbet.
Primele cuvinte pe care mi le-a adresat au fost dupǎ ce detaşamentul nr.14 de elevi, care
era din Iaşi a terminat o întrecere sportivǎ cu cei din Bucureşti.
Am mes şi la un golf pe terenul taberei, cǎci nu ne dǎdeau voie sǎ ieşim singuri prin
staţiune. A doua zi m-am întâlnit din nou cu Iulian, dar la o plimbare de data aceasta pe
malul mǎrii, dupǎ amiaza. Atunci, am aflat cǎ este din Ploieşti, mai precis din Vǎlenii de
munte şi a trecut în clasa a XI a la liceul de ARTE, secţia picturǎ din Ploieşti. A venit pe
litoral la sora lui, care era asistentǎ medicalǎ în clǎdirea vecinǎ cu tabara noastrǎ. Acea
clǎdire este Sanatoriul de copii de la Eforie Sud, pe care eu nu-l vǎzusem pâna la
intâlnirea mea cu Iulian.
Plimbarea cu Iulian a fost prima mea ieşire cu-n bǎiat şi mai ales pe ţǎrmul mǎrii. Am
discutat multe despre noi şi familiile noastre şi despre sentimentele dintre noi doi, care
începuserǎ sǎ se contureze.
Draga Clemance, el s-a comportat admirabil cu mine.Ne-am plimbat mult pe malul mǎrii,
cred cǎ vreo trei ore (aveam program de voie dupa amiaza), ne-am privit şi atunci am
observat cǎ are culoarea ochilor asemǎnǎtoare apei mǎrii, iar când râdea îşi ducea mâna
prin pǎr, care era aproape de baza gâtului şi de culoarea nisipului.
Parcǎ era fiul mǎrii sau al zeului care stapâneşte întinsele ape.
El mǎ privea pe furiş, iar eu mǎ fǎceam cǎ nu observ acest lucru. De fapt şi eu îl spionam
cu coada ochiului, când se oprea din mers şi scria câte ceva pe nisip cu vârful sabotului.
Am vǎzut în timp ce vorbea trǎsǎturile lui frumoase şi mai ales zîmbetul care îi facea
douǎ cute imperceptibile în dreptul ochilor. Mi-a zis foarte serios cǎ m-a urmǎrit de mult,
încǎ de la venirea mea în tabǎrǎ, dar mai târziu, a intrat în vorbǎ cu mine. Dupǎ trei zile,
mai precis pe 12 august Iulian mi-a spus cǎ simte un fior in inimǎ, când mǎ vede. ,,Lily
nu vrei sǎ ramâi încǎ o serie în tabarǎ la mare?’’ a spus el cu tristeţe.
Acest lucru nu puteam sǎ-l îndeplinesc deoarece, noi cei din Iaşi terminam şederea în
tabǎrǎ, peste 3 zile. Dar, numai inima mea ştia cǎ aş fi dat tot aurul din lume ca sǎ mai
ramân cu el câteva zile. Acum, când îţi scriu îmi rǎsunǎ în minte rugǎmintea lui şi acest
lucru mǎ face sǎ fiu disperatǎ şi sǎ plâng.
Singura dorinţǎ a mea este sǎ-mi scrie.
De ce nu am primit nimic de la el, aşa dupa cum mi-a promis? Dacǎ, totuşi Tania nu vrea
sǎ –mi dea scrisorile lui ? O sǎ aflu eu şi aceastǎ tainǎ!
El, Iulian este prima mea dragoste pe care niciodatǎ nu o voi uita. Ce pǎcat cǎ acest
sentiment numit iubire te face sǎ plângi şi sǎ fii disperat. De ce?
Din cauza dorului care te mistuie, când fiinţa iubitǎ nu e lângǎ tine.
Dragǎ Clemance, primele zile dupǎ venirea mea din tabǎrǎ au fost un adevarat calvar. În
situaţia, când eşti îndrǎgostitǎ şi nu ai pe nimeni apropiat cǎruia sǎ-i spui ce ai pe suflet
simţi într-adevǎr, infernul pe pǎmânt. Pǎrinţilor mei nu pot sǎ le povestesc, sora mea este
prea micǎ ca sǎ înţeleagǎ, prietenele mele ofteazǎ pentru amicii lor,aşa cǎ am rǎmas
singurǎ, numai cu gândurile şi jurnalul meu. Merg pe stradǎ şi nu vǎd pe nimeni, dar cel
mai rǎu lucru este cǎ la şcoalǎ nu dau randamentul aşteptat de profesori şi de colege. Simt
cǎ toatǎ lumea nu-mi înţelege situaţia. Îmi înǎbuş cu toate forţele iubirea, care a apǎrut pe
neaşteptate şi la 16 ani. Pǎrinţii mei spun cǎ-i prea devreme pentru a iubi un bǎiat,
deoarece la aceastǎ vârstǎ nu înţelegi cuvântul ,,iubire’’. Eroare! Cum sǎ-i fac sǎ
înţeleagǎ cǎ nu mai sunt micǎ, sunt la vîrsta când pot judeca ca un om matur, iar dacǎ
dragostea a venit la mine n-o pot distruge.
Omul pe care-l iubesc se aflǎ departe, dar cred cǎ se gândeşte la mine şi acest lucru mǎ
determinǎ sǎ-l doresc cât mai aproape. Cum mǎ va îndruma Dumnezeu aşa voi acţiona !
EL este singurul cârmuitor al meu. El mi-a trimis dragostea şi tot el mǎ va ajuta sǎ fiu
fericitǎ.
Într-o carte pǎstrez florile pe care mi-a le-a dat Iulian în tabarǎ şi ţin la ele ca la ceva
sfânt, deoarece îmi amintesc de el. E lesne de înţeles cǎ nu voi mai iubi pe nimeni atât de
puternic, deaceea trebuie sǎ fiu cu el toatǎ viaţa.
Dragǎ Clemance aceasta esta scrisoarea pentru astǎzi, mai mult nu sunt în stare sǎ-ţi
scriu, lacrimile îmi tremurǎ ochii şi mâna.

Te sǎrut cu drag. A ta prietenǎ Lily.

30 septembrie 1970
Ora 17

Sunt desnǎdǎjduitǎ. Nu ştiu ce sǎ fac. Am luat câteva note nu prea bune.

Ajutǎ-mǎ dragǎ Clemance, dacǎ altcineva nu poate s-o facǎ.Nu mǎ pot concentra
suficient la şcoalǎ şi nici nu le-am spus pǎrinţilor mei cǎ sunt îndrǎgostitǎ de un bǎiat care
nu este din Iaşi. Ce sǎ fac? Ajuta-mǎ, prietena mea. Plâng, nu mǎ pot abţine!
Am necazuri, Bunul nostru m-a uitat de tot şi m-a aruncat în Rǎu.
Oh! Doamne ajutǎ-mǎ şi ridicǎ-mǎ din suferinţǎ !
Azi e ziua tatei şi nu ştiu ce bucurie sǎ-i aduc.
Ajutǎ-mǎ Doamne sǎ fiu eu, iarǎşi aşa cum am fost, stǎpânǎ pe mine!
Clipele frumoase de la mare, când l-am intâlnit pe Iuly au trecut, de mult, s-au spulberat
lasând în urma lor doar o amintire dureroasǎ.
De Iuly, de care mi-e dor enorm, nu mai ştiu nimic. Rien! Rien!
Am acelaşi program zilnic.Învǎţat şi tocit materiile predate.Trebuie sǎ iau note bune la
obiectele de culturǎ generalǎ, ca sǎ compensez lipsurile de la matematicǎ. Citesc şi vreau
sǎ citesc mult. Matematica ca obiect este ,,ceva’’ inaccesibil mie, nu pot s-o pricep decât
dupǎ multe exerciţii (inutile, dacǎ Domnul nu ţi-a dat interes pentru aşa ceva). Acum,
regret cǎ nu am optat, cu tot riscul, pentru secţia modernǎ de la liceu, cu toate cǎ pǎrinţii
mi-au spus de nenumǎrate ori cǎ nu trebuie sǎ ajung la ,,ţarǎ’’ şi de aceea trebuie sǎ învǎţ
matematica pentru a urma Politehbnica, care îţi dǎ speranţa de mai bine.
Mereu trebuie şi iar trebuie sǎ îndeplinesc dorinţele unora sau altora!
Închei, aici mica mea scrisoare. Te pupǎ a ta Lily, care e în suferinţǎ.

3 octombrie
Ora 23,30

Dupǎ cum vezi nu pot sǎ dorm.Am vizionat o emisiune destul de drǎguţǎ la T.V., care
oarecum m-a relaxat. În seara aceasta în familie au fost unele discuţii referitoare la timpul
liber al nostru (al meu şi al Marianei).Tata a avut de comentat cǎ noi douǎ nu ne facem un
program ,,mai consistent’’ în folosirea timpului liber. Mǎ crezi cǎ n-am memorat
concluzia discuţiei dintre noi şi tata? Nu am fost atentǎ la ,,indicatiile’’ lui (de-ar şti el !),
eu mǎ gândeam la faptul cǎ încǎ nu am primit nici un mesaj de la Iulian. De ce n-am
primit scrisoarea lui ? Ce s-a întâmplat cu el ? Sunt întrebǎri cǎrora nu o sǎ le gǎsesc
deocamdatǎ rǎspunsul. Atât ştiu cǎ îl iubesc şi vreau sǎ –mi dea un semn de viaţǎ. Mi-e
foarte dor de el ! Gândul îmi zboarǎ cǎtre Iulian, care mi-a transformat realitatea
într-o poveste de dragoste.
E târziu şi e noapte, s-a fǎcut deja ora 12 si 10. Ţi-aş spune dragǎ Clemance o mie de
lucruri dar te pierzi în negura nopţii, întocmai ca Iuly al meu.
Mǎ uit pe fereastrǎ şi pe strada liniştitǎ trec perechi de îndrǎgostiţi, şoptindu-şi printre
sǎruturi vorbe de iubire, iar eu stau şi privesc la aceştia cu tristeţe şi gândul pierdut la
vara care a trecut şi m-a lǎsat pustiitǎ.
Cât de fericitǎ aş fi sǎ mǎ plimb cu persoana iubitǎ şi cât de uşoarǎ mi-ar fi viaţa cu el.
Simt cum melancolia şi dorul se învǎlmǎşesc şi-mi chinuie mintea şi sufletul ca intr-un
zbor frânt.
Fǎrǎ sǎ-mi dau seama lacrimi îmi cad şiroaie pe obrajii de jar, iar neliniştea mǎ învǎluie
cu braţele ei de gheaţǎ. Sunt ca un om bolnav. Vreau sǎ uit timpul acesta rǎu şi sǎ plec
departe în calea corǎbierului spre ţǎrmul lui Iulian.
Mǎ întreb dacǎ şi el suferǎ atâta ? Rǎspunsul îl gǎsesc în cuvintele lui, la plecarea mea
din garǎ ,,Sǎ-ţi desfaci baticul când vei fi în tren şi ai sǎ vezi din nodurile fǎcute trei mari
cuvinte, de dragostre pentru tine’’. Am dezlegat mai târziu legǎturile fǎcute de el şi am
înţeles cǎ erau 12 litere ceea ce înseamnǎ ,,Te iubesc Lily’’. Iatǎ deci, certitudinea
dragostei lui. Dacǎ sentimentele noastre de iubire curatǎ sunt reciproce însemnǎ cǎ şi
suferinţa noastrǎ este la fel.
Aceasta este gândirea justǎ şi adevǎratǎ sub aspectul sentimentelor de prietenie şi de
dragoste dintre mine şi Iulian.
Dragǎ Clemance ţi-am scris exact ce simt eu şi n-am sǎ schimb nimic pentru a pǎrea cât
mai stǎpânǎ pe situaţie sau chiar indiferentǎ cu viaţa mea.

Cu mult drag te sǎrutǎ a ta, Lily

5 octombrie 1970
Ora 18

Ce-aş putea sǎ-ţi spun dragǎ prietenǎ mai mult decât cǎ sunt foarte tristǎ.Mi-e sufletul
plin de jale. Aştept cu nerǎbdare scrisoare de la Iulian, dar zilele trec fǎrǎ nici un rezultat
favorabil. În zilele acestea de amǎrǎciune în mintea mea stǎruie un singur nume care
este : Iulian.
Îmi petrec zilele între şcoalǎ şi jurnalul meu unde îmi gǎsesc refugiul. Cred cǎ şi pe tine,
dragǎ Clemance te intereseazǎ zbuciumul prin care trec eu. Trǎiesc cu speranţa cǎ poate
într-o zi, din nou voi fi fericitǎ alǎturi de fiinţele pe care le iubesc, printre care se numǎrǎ
mai întâi Iulian.
Oare este foarte îndepǎrtatǎ ziua fericirii mele?
Câteodatǎ în timp ce-ţi scriu ochii mi se umplu instantaneu de lacrimi.
Sunt lacrimi curate de iubire şi de dor.Sǎrut florile din vazǎ,trǎgând în piept aroma de
crizantemǎ şi-n mintea mea apare un vis, este visul fericit de trei saptamâni, din
frumoasa vacanţǎ de varǎ.
Vreau forţa sǎ pot învinge greutatea depǎrtǎrii de Iulian, sǎ pot rezista, sǎ urc muntele
care-mi stǎ în faţǎ înalt şi necruţǎtor.
A ta Lily care suferǎ, mult.

19 octombrie 1970
Ora 15

Este amiazǎ târzie. Pǎrinţii mei sunt la servici, Mariana la şcoalǎ, iar eu reflectez la
situaţia mea, la efortul pe care trebuie sǎ-l depun pentru a trece oceanul de tristeţe.
BUNUL din ceruri mi-a vǎzut suferinţa şi s-a îndurat de mine, spunîndu-mi în gând sǎ
ies din acea beznǎ, dându-mi gândul speranţei, astfel voi trǎi de acum, ceva mai optimist.
Cred cu tǎrie cǎ voi primi pânǎ la urmǎ veşti de la Iulian !
În altǎ ordine de idei pot sǎţi spun cǎ pǎrinţii mei au fost plecaţi sâmbǎtǎ şi duminicǎ la
bunicii mei din Racova, aşa cǎ am stat numai noi douǎ (sorǎ-mea şi cu mine)iar sâmbatǎ
noapte am dormit mai mult iepureşte.Duminicǎ dimineaţa dupǎ obişnuitele treburi
gospodǎreşti am citit vreo douǎ ore dintr-o carte numitǎ ,,Pitulicea’’a unui autor turc. Nici
n-am deschis bine cartea, când aud soneria. Deschid uşa şi era o vecinǎ, care a venit la
noi sǎ vadǎ ce mai facem, ştiindu-ne singure. Apoi, la câteva minute de la plecarea
doamnei ne-a fǎcut vizitǎ un musafir foarte vorbǎreţ, un student de-al tatei de la
Conservator. Acest tânar este din Lugoj şi este student în anul IV. M-a ţinut în picioare la
uşa de vorbǎ vreo douǎ ore, eu îl invitam sǎ intre şi sǎ ia loc, iar dumnealui spunea ,,nu te
deranja cǎ plec imediat “. Totuşi acea conversaţie mi-a fǎcut bine, m-a relaxat puţin.
Astfel, ziua a trecut repede şi nici nu am observat cǎ s-a înserat. M-am uitat pe fereastrǎ
şi am vǎzut cǎ pe cer era o lunǎ rotundǎ şi strǎlucitoare, care mi-a adus aminte de plaja de
la Eforie unde m-am plimbat cu Iulian. Am deschis geamul şi un aer rece de toamnǎ a
pǎtruns în camerǎ, aducându-mi realitatea crudǎ şi la fel de rece precum e aceastǎ noapte.
Acum, dragǎ mea prietenǎ trebuie sǎ-mi fac temele şi s-o ajut pe Mariana la o
compunere.
Pe mâine. A ta, Liliana
21 octombrie 1970
ora 19

Astǎzi la şcoalǎ am fost ascultatǎ dar spre fericirea mea nu am primit note rele.
Dimineaţǎ am plecat de acasǎ cu întârziere şi am ajuns cu câteva secunde înaitea prof. de
matematicǎ. În drum spre clasǎ cum eram grǎbitǎ era cât pe ce sǎ mǎ ciocnesc de prof. de
geografie, o doamnǎ frumoasǎ si prezentabilǎ.
Dupǎ ce am cântat imnul ţǎrii noastre a urmat o perioadǎ de adâncǎ plictisealǎ pentru
mine, numai clopoţelul a anunţat terminarea orei şi mult aşteptata recreaţie. Dupǎ ora
,,sinistrǎ’’ de matematicǎ a venit cea de limba si literatura româna, care m-a introdus într-
o lecţie frumoasǎ ,,Poezii’’ de M.Eminescu. Şi aşa, mai cu greu, mai cu uşor au trecut 6
ore de şcoalǎ şi am venit acasǎ.
M-am odihnit puţin, a urmat lecţia de meditaţie la matematicǎ, cu preparatoarea mea, care
este studentǎ la facultatea de fizicǎ. Ea este o cunoştinţǎ de-a mamei şi o apreciez pentru
faptul cǎ este,,îndrǎgostitǎ” de aceastǎ ştiinţǎ, destul de abstractǎ şi pentru cǎ reuşeşte sǎ-
mi explice ce nu poate profesoara mea de matematicǎ.
Ei, acum am terminat preparaţia şi iata-mǎ cǎ-ţi scriu !
Cu câteva minute înainte de-a mǎ aşeza la masa de scris am auzit o ciocǎniturǎ în uşǎ.
Cine crezi cǎ era? A venit studentul tatei de la Conservator. Cred cǎ îl voi folosi pe
acest,,tiran’’ ca sǎ-mi arate la teoria muzicii.
De la Iulian încǎ nu am primit nici un mesaj, dar mi-a aduc bine aminte chipul lui şi
unele vorbe pe care mi le-a spus la despǎrţire:
,, Nu ştiu când ne vom mai vedea, cred cǎ între noi se aflǎ mai mult decât o simplǎ
prietenie. Eu te iubesc Lily. Da sǎ ţii minte asta “. Dacǎ l-ai fi auzit, Clemance cum
spunea ! Mi se rupea inima de tristeţe cǎ mǎ despǎrţeam de el .
,,Dacǎ prietenia dintre noi doi se va destrǎma, pentru mine viaţa nu va mai fi ca înainte’’a
spus Iuly.
Vreau, dragǎ Clemance sǎ-l vǎd ! Timpul a fost prea scurt pentru a-l cunoaşte bine, dar
atracţia dintre noi doi existǎ şi aceasta mǎ determinǎ sǎ fiu cu el, sǎ-l chem şi sǎ-l doresc.
Noi deţinem secretul irezistibil al iubirii ! Simt eu asta !
Mi-amintesc cǎ în gara din Eforie-Sud, Iuly i-a spus prietenei mele Tania :
,, Dacǎ, Lily îşi va face vreun prieten, te rog sǎ-mi scrii ca sǎ nu încurc viaţa ei “ .
La tren era mare aglomeraţie. El mi-a luat geamantanul şi mi l-a pus în compartimentul
respectiv, iar acolo în semiumbrǎ mi-a sǎrutat obrajii şi colţul gurii. A fost un bǎiat fin şi
s-a comportat excelent. Când a pornit trenul nu am avut curajul sǎ plâng cǎ mǎ vedea el,
dar dupǎ ce nu i-am mai zǎrit mâna fluturând, am izbucnit într-un plâns liniştit şi din
toatǎ inima.
Tany m-a liniştit şi mi-a spus : ,,Lily, tu nu vei mai întâlni o dragoste atât de mare şi
înflǎcǎratǎ pânǎ la vreo 25 de ani’’. Tot Tany este cea, care este un pic geloasǎ pe mine
pentru ca Iulian i-a furat şi ei inima, dar el nu a avut ochi decât pentru mine.
Clemance, la mine a fost prima dragoste şi dacǎ va mai fi alta, cu greu o voi uita pe
aceasta. Dacǎ, Iuly va apare din nou în calea mea pe el simt cǎ-l voi iubi fǎrǎ încetare.
Nici nu-ţi poţi imagina ce fericitǎ aş fi dacǎ el ar fi lângǎ mine!
Va veni clipa aceasta? Am oare vreo speranţǎ ? Crâmpeile acestea mi se aştern în minte,
lin precum fulgii fǎrǎ zgomot. Acum, am o viaţǎ fǎrǎ de bucurii. Pânǎ voi fi iarǎşi
fericitǎ, va trece mult timp ! Şi, când va fi sǎ fiu, aceasta se va numi Iulian.
Pentru azi ţi-am spus dragǎ prietenǎ frǎmântǎrile mele, pe care sper cǎ le-ai înţeles, pe
deplin.

Pânǎ la urmǎtoarea întâlnire te sǎrut cu drag, a ta Lily

22 octombrie 1970
Ora 15

Iatǎ-mǎ acasǎ dupǎ 5 ore de şcoalǎ ! Azi am fost ascultatǎ la matematicǎ şi la muzicǎ şi
am luat note bune, spre bucuria mea.Cu toate acestea nu vreau sǎ iau premiu anul acesta,
pentru cǎ nu am chef sǎ ies în faţǎ. Este multǎ plictisealǎ la şcoalǎ din cauza metodelor
de predare şi ascultare de pe timpul lui Caragiale.
În timp ce d-na de matamaticǎ sau d-na Florica cum îi spun apropiaţii este o tipǎ micǎ de
staturǎ iar noţiunile de matematicǎ le ştie proporţional cu înǎlţimea sa, profesoara de
muzica este frumoasǎ, cântǎ ca o privighetoare si are nişte picioare lungi pe care şi le
aratǎ când are ocazia. Înteresant, nu?
În seara asta pe la ora 18 vine profesoara mea de matematicǎ sǎ mǎ iniţieze în tainele
acestui obiect greu de asimilat, dar foarte interesant.Tot astǎzi esta ziua mamei, de fapt
trebuia sǎ încep scrisoarea mea cu acest lucru. Scumpa mea mamǎ împlineşte azi 40 de
ani. Ce frumoasǎ vârstǎ, Clemance ?
Aştept instrucţiuni de la tata cu ocazia acestei zile.M-am gândit sǎ compun o poezioarǎ,
pe care sǎ i-o dau mamei când va primi felicitǎrile şi-un buchet mare de crizanteme, pe
deplin meritate. În privinţa cadourilor, tata este campion, i-a plǎcut întotdeauna sǎ ofere
cadouri şi mai ales mamei, crizanteme de acelea mici, de culoare mov, care apar acum,
numite,,dumitriţe’’.
Atmosfera în seara asta va fi mai relaxantǎ, vom ciocni şi câte un pahar de vin, dar
gândul meu va zbura tot la mare, la soare şi la Iulian. Voi încerca sǎ fiu cât mai plǎcutǎ şi
serviabilǎ pentru cǎ e ziua scumpei mele mame, de care nu mǎ îndoiesc cǎ mǎ iubeşte,
necondiţionat. Sper cǎ pentru un moment o sǎ uit de greutǎţile mele.
Pe mâine ! Te sǎrutǎ, Lily.

16 noiembrie 1970
Ora 16

Cât am întârziat Clemance!

 Sunt rea recunoşti şi tu! Nu ţi-am scris nici un cuvânt de aproape o lunǎ de zile. Am
avut o perioadǎ aglomeratǎ, cu lucrǎri scrise, am început şi tezele. Mai am douǎ teze de
dat la limba românǎ şi la matematicǎ şi ne apropiem cu paşi repezi de plǎcuta vacanţǎ de
iarnǎ.
Lucruri deosebite nu s-au întâmplat de atunci, de la ziua mamei.Principala
îndeletnicire a mea este, aşa dupǎ cum ţi-am spus ,,deprinderea materiilor’’ cum zice tata.
Mâine am trei ore dificile: chimia, zoologia şi istoria. Profesorii la aceste obiecte sunt
teribil de exigenţi şi folosesc metode care nu ajung la inima noastrǎ de elevi puşi mereu
pe ,, şotii “. De exemplu aceşti profesori ascultǎ numai câte un elev toatǎ ora, pânǎ îi
scoate untul din el, iar dacǎ îi întrebi ceva mai sofisticat, spun : ,,stai matale jos cǎ esti
obraznic.’’
În casa noastrǎ,dragǎ prietenǎ este bine, dar ar putea sǎ fie o atmosferǎ şi mai bunǎ.
Ieri a fost o micǎ discuţie între mama şi tata pe veşnica temǎ a ,,celor doua fetiţe care nu-
şi organizeazǎ bine timpul liber’’. ,,Cele douǎ fetiţe’’ suntem noi : Mariana şi cu mine,
care niciodatǎ nu mai ştim sǎ mergem ,,frumos la plimbare, împreunǎ cu pǎrinţii lor’’
sau ,, sǎ poarte discuţii pe teme interesante şi de culturǎ generalǎ ’’.
Tata suferǎ,,fetiţele lui’’ am crescut şi s-au ,, depǎrtat “ de el. E posibil sǎ fi observat cǎ ,,
ceva nu-i în ordine’’ cu mine. Nu am putut sǎ le spun pǎrinţilor cǎ un bǎiat din Valenii de
Munte s-a îndrǎgostit de mine, iar eu i-am rǎspuns cu vârf şi îndesat.
De ce nu le spun neliniştea mea sufleteascǎ ? Pentru cǎ nu m-ar crede. Mi-au dat de
înţeles acest lucru odatǎ, cu o altfel de ocazie.
Acum o jumǎtate de orǎ a venit tata, ne-am salutat cordial şi a plecat din nou la la
facultate, are pregǎtire cu studenţii. Am rǎmas numai cu mama acasǎ pentru cǎ Mariana
este la preparaţia de vioarǎ. Mama este o femeie foarte bunǎ la suflet, tandrǎ,
înţelegǎtoare şi cu mult tact în viaţa de familie. Este învǎţǎtoare la şcoala generalǎ nr. 12
şi studentǎ în acelaşi timp la facultatea de istorie. Ea n-ar fi vrut sǎ facǎ acestǎ facultate
pentru cǎ practicǎ deja meseria nobilǎ de învǎţǎtoare, dar ,,cǎposul’’ familiei aproape i-a
impus aceastǎ ,,perfecţionare”. Este o enigmǎ pentru mine cum de mama poate sǎ le facǎ
pe toate? Şi ,,la înǎlţime “precum zice tata. De dragostea mea nu am avut curajul nici
mamei sǎ-i spun, nu pentru cǎ n-ar fi înţeles, dar cunosc poziţia ei faţǎ de acest subiect.
Ea este întru totul de acord cu tata în ,,chestiuni de educaţie’’, este umbra lui în toate
problemele de familie.
Dragǎ Clemance ştii cǎ s-au împlinit trei luni de când nu l-am vǎzut pe Iulian.
Ce-o fi cu el ? Nimeni din lume nu poate sǎ-mi rǎspundǎ ? Nu aud nimic !
Îmi aduc aminte de zilele fericite petrecute la malul mǎrii, care s-au înscris în calendarul
vieţii mele şi care niciodatǎ nu se vor şterge. Zilele de la mare în compania lui Iulian mi-
au adus primele bǎtǎi de inimǎ ale iubirii, la 16 ani.
O lacrimǎ se deschide şi-mi alunecǎ pe obraz, încet pe caiet.
Simt cǎ iubirea este aproape şi-mi stǎpâneşte fiinţa în dansul nebun al dragostei şi tot
gândul meu este acum, la spaţiul scǎldat de nǎvoadele mǎrii şi spirale de alge sidefii, la
nisipul îngǎlbenit de rugul verii, pe care odinioarǎ pǎşem cu Iulian. Amândoi mânǎ-n
mânǎ treceam sfioşi pe ţǎrmuri cuprinse de zbuciumul etern, încrustându-ne în scoici
primii fiori a-I dragostei. Eu şi el sub cupola unui sǎrut lung, în ultima searǎ pe ţǎrm ne-
am despǎrţit de un vis, dar mai port încǎ în nǎri mirosul de alge marine, de apǎ şi
murmurul şoaptelor de iubire.
Ai vǎzut şi tu dragǎ Clemance cǎ din septembrie şi pânǎ acum, aproape de încheierea
anului 1970, în fiecare scrisoare ţi-am vorbit de dragul meu Iulian, decoperindu-ţi
totodatǎ sensibilitatea şi melancolia mea caracteristicǎ.
Sunt o fire sentimentalǎ, vrednicǎ de iubire, care ştie sǎ preţuiascǎ un prieten adevǎrat şi
sǎ-l iubeascǎ cu pasiune.
Pe masa mea de elev, la care învǎţ, într-o vazǎ de cristal am flori de toamnǎ, aşa dupǎ
cum ţi-am spus cǎ-i plac mamei mele. Sunt nişte crizanteme mari albe şi
galbene,splendide. Ele îmi aruncǎ un parfum suav care te îndeamnǎ la meditaţie, la o
plimbare prin parc, nu la ecuaţii chimice.
În curând, Clemance va veni iarna, cu zapadǎ, cu sǎniuţǎ, brad împodobit, Moş Crǎciun şi
alte bucurii pe care abea le aştept. Cred cǎ şi pe tine te bucurǎ sǎrbǎtorile de iarnǎ cu bine
meritata vacanţǎ .

Te sǎrutǎ cu mult drag, Liliana. Ne revedem dupǎ vacanţǎ !

15 ianuarie 1971
Ora16

La mulţi ani! Sǎ fii sǎnǎtoasǎ şi fericitǎ în noul an 1971!

Este adevǎrat cǎ am lipsit mult, dar ştii şi tu cum este de Crǎciun, Anul Nou şi toate
celelalte sǎrbǎtori de iarnǎ.
Dupǎ ce am încheiat cu bine trimestrul I, cu note foarte bune (în afarǎ de matematicǎ) am
plecat însoţitǎ de Mariana si Dǎnuţ (o rudǎ de-a noastrǎ) la bunicii de la Racova.
Frumos, extraordinar este la bunici în acele zile, de iarnǎ mai ales cǎ e şi vacanţǎ!
Am sosit la Racova chiar în ajunul Crǎciunului.În casǎ era cald si mirosea a cetinǎ
deoarece pe o masǎ lângǎ fereastrǎ stǎtea un brad frumos împodobit de bunica.Toatǎ
lumea de la Racova ne-a aşteptat cu mult drag, şi cu mâncǎruri bune, stropite cu un pahǎr
de vin roşu şi parfumat. Am despachetat şi apoi am stat mult timp cu bunicii de vorbǎ, le-
am povestit ce mai este pe la Iaşi şi câte şi mai câte ni s-au întâmplat. Într-un târziu am
observat cǎ s-a înserat. Apoi au început sǎ vinǎ copiii cu colinda. Am ieşit în cerdacul
casei şi într-adevǎr satul vuia de cântecele colindǎtorilor ce vesteau naşterea
Mântuitorului nostru. Aceastǎ sǎrbǎtoare de iarnǎ este cea mai frumoasǎ pentru mine
şi ,,cea mai vrednicǎ de mǎrire alǎturi de Paşti’’aşa dupǎ cum spune bunicul meu (tataia).
Ei, bunicii mei sunt foarte credincioşi şi credinţa în Bunul Dumnezeu ne-a insuflat-o si
nouǎ. ,, Voi sǎ vǎ închinaţi la bisericǎ şi sǎ pǎziţi legile, chiar dacǎ nu vǎ învaţǎ la şcoalǎ
‘’ spunea de multe ori bunica.
Ne mai putând sǎ stau în casǎ am plecat împreunǎ cu sora mea cu colinda pe la verii
mei.
Era o seara rece,înstelatǎ şi fǎrǎ zǎpadǎ.
Am format un grup de vreo 6 persoane : Mariana, Maricica, Romicǎ, Doru, Vasile şi eu,
care am mers pe la rude sǎ vestim Naşterea Domnului. Am colindat iar înspre 12 noaptea
ne-am întors acasǎ la bunici. Noaptea de Crǎciun a fost feericǎ, pǎstrându-şi ca în fiecare
an misterul. În casǎ mirosea a brad proaspǎt, iar lampa trasǎ în jos pâlpâia rǎspândind o
luminǎ palidǎ şi irealǎ. Focul din sobǎ arunca limbile lui roşiatice, care se reflectau pe
tavanul din dreptul patului meu completând tabloul liniştit, de noapte sfântǎ.
Ei, dragǎ Clemance, Anul Nou a fost chiar de poveste pentru cǎ la noi, în satul
bunicilor, dintre dealurile Sucevei, când ninge este o atmosferǎ de basm. Liniştea
cuprinde tot spaţiul încât se aud fulgii cǎzând pe pâmânt şi apoi zǎpada este mai albǎ cu
reflexe albǎstrui şi mai pufoasǎ. Acolo aidoma unui tablou din pastelurile lui Alecsandri
sunt sǎnii trase de cai cu zurgalǎi şi drumuri cu zǎpadǎ neatinsǎ de nici mǎcar un iepuraş,
care mai iese câteodatǎ din pǎdurea de lângǎ sat. Deci, şi Anul Nou sau Sf. Vasile a trecut
cu multǎ tihnǎ şi bucurie.
Am închinat un pahar cu vin şi pentru bunicul(tataia), care poartǎ numele de Vasile.
Toate au trecut, destul de repede şi iarǎşi, am revenit la şcoalǎ având aceeaşi devizǎ :
învǎţaţi, învǎţaţi şi iar învǎţaţi.
Ce sǎ-ţi mai spun Clemance? Îmi las pǎrul sǎ creascǎ, deja l-am prins într-o micǎ
coadǎ, la spate.Timpul liber mi-l petrec lucrând pentru revista şcolii, am de publicat douǎ
poezii şi un articol despre realizǎrile elevilor de la atelierele şcolii noastre.
Mariana merge la şcoalǎ, mai cântǎ seara la vioarǎ şi se dǎ cu sania pe derdeluşul din faţa
casei. Ea este încǎ micǎ, dar mǎ ascultǎ cu interes când îi vorbesc despre Iulian şi dorinţa
mea de-a merge la Vǎlenii de Munte, locul lui natal. Cu toate, cǎ vacanţa de iarnǎ a fost
cu unele bucurii eu nu am uitat de dragul meu Iulian. Aştept în continuare scrisoare de la
el. Nu m-am resemnat în aceastǎ privinţǎ.
Sper ca anul acesta sǎ primesc o atenţie de la el ! Ştiu foarte puţine lucruri despre el şi cu
toate acestea îl cunosc suficient de bine, simt cǎ are acelaşi suflet ca şi mine. Iulian este
elev la clasa de picturǎ, iar mie îmi place sǎ citesc şi sǎ scriu compuneri. Vezi, dragǎ
Clemance cǎ avem puncte comune concretizate prin aceeaşi dragoste de Artǎ. Sǎ sperǎm
cǎ aceste afinitǎţi ne vor apropia şi mai mult sufleteşte.
Acum, mǎ îndrept spre ,,masa de trudǎ’’, cǎci mâine am inspecţie la orele de matematicǎ.
Nu te lǎsa Liliana! ,,tu ai mintiuţǎ bunǎ”, ar spune mama.

Te sǎrut de mii de ori cu drag, Lily

26 martie 1971
Ora 19

Au trecut douǎ luni de când nu ai primit nici o scrisoare de la mine ! Îmi pare rǎu , dar
în perioada aceasta am fost ocupatǎ, mai ales cu şcoala.
 De dimineaţǎ şi pânǎ la ora 14 sunt la şcoalǎ. Aici sunt o bunǎ parte a zilei, atât la ore
cât şi la redacţia revistei şcolii. Împreunǎ cu unele colege ale mele corectǎm diferite
încercǎri literare ale colegilor noştri mai mici ,,care au condei” cum spune profesoara de
limba românǎ şi care vor sǎ publice în revista liceului nostru ,,Ani de şcoalǎ’’. De
asemenea am avut multe teme de scris. La literatura românǎ am terminat de curând o
analizǎ literarǎ, unde am folosit idei din ceea ce am vǎzut în plimbarea de astǎ varǎ, la
casa memorialǎ a scriitorului L. Rebreanu. Şi la, apoi la matematicǎ am pregǎtire în
fiecare zi cu tânǎra mea profesoarǎ. De ce am pregǎtire în fiecare zi? Pentru cǎ tatǎl meu
doreşte sǎ-mi schimb opţiunea în ceea ce priveşte viitoarea mea meserie, adicǎ sǎ dau
admitere la facultatea de matematicǎ sau la Politehnicǎ.
Ştii tu ce înseamnǎ acest lucru? Sǎ mǎ îndepǎrtez de o altǎ dragoste a mea numitǎ
Literatura. Nu am zis cǎ în totalitate mǎ voi detaşa de literaturǎ, dar în viitor lucrând ca
matematician sau inginer voi avea puţin timp sǎ mai citesc sau chiar sǎ scriu câte ceva.
Dragǎ prietenǎ, tatǎl meu decide şi ia hotǎrâri, întotdeuna în ceea ce priveşte viaţa mea şi
a celorlalţi membri a-i familiei.
A fost un şoc pentru mine, când mi-a spus odatǎ, apǎsat : ,, Ar trebui, Liliana sǎ te
orientezi spre o facultate cu matematicǎ, pentru cǎ eşti la un liceu cu profil real”. ,,Dar ştii
cǎ n-am dorit acest profil şi nu am tangenţe de suflet cu matematica “ am spus eu cu mult
curaj.
Faptul cǎ l-am contrazis l-a înfuriat, puţin pe tata şi mi-a conchis : ,, Nu cred cǎ mai avem
ce vorbi pe aceastǎ temǎ. Ţi-am explicat, doar avantajele unei meserii practice. Faci cum
ţi-am zis eu şi terminǎm, acum, discuţia asta “.
Întotdeauna, mi-am ascultat pǎrinţii, dar aici e prea mult, nu ştiu, dacǎ o sǎ fiu de acord
cu ei. Deocamdatǎ nu pot lua nici o decizie în privinţa alegerii profesiei mele, dar sunt
foarte dezamǎgitǎ de felul cum se deruleazǎ evenimentele din viaţa mea !
Am observat cǎ pânǎ la 16 ani viaţa mea a fost destul de lejerǎ dar, dupǎ aceastǎ vârstǎ au
intervenit : prima iubire, invidia colegelor când obţineam unele succese la şcoalǎ şi acum
poziţia pǎrinţilor mei faţǎ de viitorul meu loc de muncǎ.
Nu înţeleg de ce tata este atât de înverşunat cu mine !
De la Iulian n-am mai primit nimic. În curând va veni primǎvara cu adevǎrat şi se va
împlini un an de când nu l-am vǎzut pe bǎiatul acela drǎguţ, foarte atrǎgǎtor, talentat şi
inteligent. Timpul pe la noi s-a mai încǎzit. Zilele trecute am vǎzut în grǎdina Copou
primii toporaşi ce-şi etalau albastrul printre firele proaspete de iarbǎ. Cred cǎ am zǎrit şi
un cârd de cocori ce traversa cerul senin şi parfumat de zarzǎrii înfloriţi. Natura s-a trezit
la viaţǎ, aş vrea sǎ mǎ întâmpine cu prospeţimea ei pe drumul meu.

Pânǎ la noi veşti te sǎrutǎ, cu drag, Liliana

25 aprilie 1971
Ora 17

Te rog sǎ mǎ scuzi cǎ nu ţi-am scris de o lunǎ de zile. Îţi voi spune ce am fǎcut în aceasta
perioadǎ. Am avut vacanţa de primavarǎ şi m-am relaxat, ,,într-o scurtǎ plimbare’’ cum a
spus tata.
Adicǎ, am fost împreunǎ cu el şi cu un alt profesor însoţit de fiica sa într-o excursie la
Sofia, capitala Bulgariei. Aici s-a ţinut un congres de istorie a ţǎrilor sud-est europeene la
care a participat şi tatǎl meu, în calitate de membru.
Drumul pâna la Sofia a fost obositor, cu toate cǎ nu este lung, deoarece am plecat dis-
dimineaţa şi am stat mult la vama Giugiu. Noi am ajuns la Sofia pe 6 aprilie dupǎ amiaza
pe un timp rece şi ploios. Chiar de la garǎ ne-au însoţit nişte tipi foarte sociabili, care
probabil ne asigurau securitatea. Dar asta nu m-a deranjat şi nici pe Mihaela Bold, cǎci,
aşa o cheamǎ pe fata profesorului cu care am fost plecaţi.
Înfine, capitala Republicii Populare Bulgaria e aşezatǎ pitoresc pe terasele râului Isher
înconjurat de muntele Vitoşa ceea ce-i conferǎ o notǎ de distincţie.
Sofia mi s-a pǎrut un oraş curat şi primitor, iar în centru, strǎzile erau pline de lume. Ceea
ce m-a frapat în Sofia sunt românii, care rǎsar parcǎ din pǎmânt şi te întreabǎ ce mai e
prin ţarǎ. Aceştia vorbesc bine româneşte. Am cumparat o hainǎ de piele şi o poşetǎ
mamei şi când mǎ uitam la aceste produse m-am pomenit cu cineva cǎ-mi vorbeşte
româneşte. Era o femeie, oarecare. Aceasta mi-a spus cǎ îi este dor de rudele ei din
România pe care le-a lǎsat acum 10 ani. Mi-am zis cǎ bulgarii aceştia sunt foarte ataşaţi
de noi şi am observat cǎ au aceleaşi obiceuri ortodoxe ca şi românii. De ce îţi spun acest
lucru? Pentru cǎ am fost plecatǎ în perioada de dinaintea Paştelui, mai precis cu o
sǎptǎmâna înaintea marelui eveniment. Am vǎzut catedrala Nevschi dechisǎ (erau numai
trei oameni), dar în mod special m-a uimit faptul cǎ aproape la fiecare fereastǎ se vedeau
mese încǎrcate cu ouǎ roşii şi cozonaci. Atunci mi-am adus aminte de bunici şi de masa
lor îmbelşugatǎ în zilele de Paşti.
Ceea ce am mai remarcat la Sofia au fost magazinele şi hotelurile cu restaurantele
elegante, printre care magazinul ,,Zum’’, hotelurile ,,Balkan’’ şi ,,Rila’’.
Am plecat din Sofia,dupǎ ce am mâncat la un restaurant, unde ospǎtarii ne-au crezut
francezi, pentru cǎ am comandat vin roşu, şi salatǎ cu diferite brânzeturi.
A fost interasantǎ aceasta plimbare, mai ales ca l-a întoarcerea noastrǎ, mama era plecatǎ
la bunici, iar noi am rǎmas fǎrǎ nici o bucaţicǎ de pâine. Am stat nemâncaţi pânǎ a doua
zi dimineaţa, când am cumpǎrat câte ceva de la magazin.
Halal Paşti! Probabil cǎ mama spera cǎ mai stǎm câteva zile la Sofia.
Acum,sunt acasǎ, unde, totuşi este mai bine decât nicǎieri. Peste patru zile este ziua mea,
împlinesc 17 ani. Cred cǎ n-o sǎ primesc mari cadouri, decât un ,,la mulţi ani’’pentru cǎ
toţi sunt ocupaţi şi grǎbiţi. În curând voi da tezele şi se va încheia încǎ un an şcolar, iar
gândul meu va cǎlǎtori la mare, la apa învǎluritǎ şi la Iulian.

Te sǎrut cu drag, a ta Liliana. Pe data viitoare !

13 mai 1971
Ora 17

A trecut mult timp de când nu ţi-am scris şi recunosc cǎ asta este numai din vina mea,
scumpǎ prietenǎ.
Sufletul meu a renǎscut odatǎ cu primǎvara!
Am început al treilea trimestru de şcoalǎ şi sunt foarte încântatǎ cǎ va veni o vacanţǎ
lungǎ de varǎ. De ce?
Aceasta primavǎrǎ, mai precis data de 12 mai mi-a adus imensa bucurie de a primi
mult aşteptata scrisoare de la Iulian.
Nici nu-ţi poţi închipui ce mare bucurie mi-a facut!
Iulian trǎieşte, sunt fericitǎ!
Îmi vine sǎ plâng, dar de bucurie, de data aceasta. Ţi-am zis eu, dragǎ prietenǎ cǎ Bunul
din ceruri mǎ va ajuta sǎ ies din acest impas?
Am fost mult timp(10 luni) un om nenorocit, acum m-am îndreptat într-o clipitǎ. Simt cǎ
plutesc şi vreau sǎ ajung pânǎ la Ploieşti, unde este Iulian.
Îţi muţumesc, Doamne, pentru ziua fericitǎ pe care mi-ai dat-o!
Cum aş putea sǎ-ţi mulţumesc !
Astfel sunt eu, dragǎ Clemance, plinǎ de fericire şi bunǎtate, câteodatǎ rea, sau tristǎ,
dupǎ cum mi-e inima şi sufletul.
Altǎ noutate mai importantǎ decât aceasta cǎ am primit mult aşteptatǎ scrisoare,
nu am a-ţi spune. Data viitoare îţi voi transcrie scrisoarea lui Iulian.
Cred cǎ şi tu dragǎ Clemance participi la bucuria mea?
Plec acum s-o chem pe Mariana şi sǎ-i spun cǎ a venit Tania cu scrisoarea de la Iulian.
Azi o sǎ merg cu Mariana şi cu Odette la Amandina, la o îngheţatǎ şi un suc pepsicola.
Sunt bucuroasǎ şi am de ce !

A ta, Lily. Pe curând.

14 mai 1971
Ora 16

Îţi redau fragmente din scrisoarea primitǎ de la Iulian :

,, Într-adevǎr a trecut mult timp de când ne-am cunoscut şi pânǎ când prima
scrisoare îţi va aminti de mine, de plaja însoritǎ, de valurile mǎrii, de tabǎra din
vara trecutǎ, de ziua despǎrţirii, de tot ce începuse sǎ se înfiripe între noi.
Dar, degeaba îţi spun astea acum, când tu poate nici nu-ţi mai aduci aminte de
mine. A trecut mult timp de atunci şi cred cǎ m-ai uitat. Ei bine, mǎ numesc Iulian
Eugen Renţea. Acum poate îţi aduci aminte de mine!
În seara dinaintea plecǎrii tale ne-am întâlnit la club, unde m-a cunoscut şi sora ta
mai micǎ (singura). Atunci m-ai rugat sǎ nu-ţi scriu scrisori, pt. cǎ pǎrinţii tǎi nu-ţi
permit acest lucru, dar totuşi sǎ-ţi trimit vederi ,,e mai bine ’’pe adresa lui Tania.
Nu am vrut sǎ-ţi fac neplǎceri, însǎ azi ni s-a anunţat cǎ practica e posibil s-o facem
la voi la Iasi, iar cazarea o vom avea la liceul de specialitate.Te rog sǎ-mi scrii dacǎ
sǎ te caut sau nu. Eu voi sosi la Iaşi pe 18 iunie şi voi ramâne aici trei sǎptǎmâni,
pentru cǎ avem practicǎ la liceul vostru de specialitate.
Aş vrea sǎ-mi rǎspunzi la aceastǎ scrisoare mǎcar cu o vedere, ca semn cǎ ţi-ai adus
aminte de mine. Îţi dau adresa mea de la liceul de Muzicǎ şi Arte Plastice din
Ploieşti unde stau la cǎmin.
…………………………………………………………………………………………
P.S. Îmi cer scuze mai întâi pentru faptul cǎ am îndrǎznit sǎ-ţi scriu şi apoi pt.
modul în care ţi-am scris, dar sunt grǎbit, peste 30 minute intru la ora de picturǎ.
Îţi multumesc, aştept rǎspuns urgent de la tine.

Cu drag E. Renţea Iulian(semnǎtura indescifrabilǎ)

Iatǎ rândurile lui Iulian mult aşteptate ! Ai vǎzut şi tu dragǎ, Clemance cǎ au fost unele
confuzii, din aceastǎ cauzǎ Iulian nu mi-a scris. Dar problema s-a rezolvat şi mi-a revenit
din nou zâmbetul pe buze şi fericirea în suflet. A rǎmas, totuşi sǎ stabilim momentul
întâlnirii noastre, lucru foarte important pentru noi. Astfel, imposibilul se va transforma
în realitate. Îi voi scrie chiar în acestǎ searǎ, dupǎ ce mǎ întorc din oraş.Trebuie sǎ fim
toatǎ familia la ora 20 la Casa Tineretului pentru vizionarea unui spectocol cu public.
De fapt onorǎm nişte invitaţii date de cineva de la Conservator pentru tata. Pentru azi,
închei mica mea scrisoare, dorindu-ţi multǎ bucurie şi te sǎrut cu mult drag .
Pe mâine, Liliana

15 mai 1971
Ora 18

Se apropie vara!
Astǎzi este cald afarǎ şi un soare de te orbeşte nu alta!
Am venit de la şcoalǎ cu un chef nebun sǎ-i scriu lui Iulian. Pe la ora 15,30 m-am aşezat
la masa mea de lucru şi i-am înjghebat o scrisoare de rǎspuns.
Abia, mâine i-o expediez, deoarece trebuie s-o redactez în forma cea mai adevǎratǎ din
care sǎ se vadǎ cǎ perioada cât el nu mi-a scris a fost intr-adevǎr zbuciumatǎ şi nu
fericitǎ, cum mi-a spus în scrisoare.
Clemance, o sǎ-ţi redau reflecţiile mele din perioada când eram foarte nefericitǎ.
Ţi le transcriu cu întârziere deoarece, atunci, nu am avut posibilitatea s-o fac din cauza
stǎrii mele precare de sǎnǎtate. Vei vedea ce suflet neliniştit aveam eu atunci. Iatǎ !

Iubirea mǎrii albastre

,, El şi marea
Mǎ strigau cu pescǎruşi.
Eu îl aşteptam
Cu imensitatea iubirii,
Acea imensitate dureroasǎ
Pe ţǎrmuri
Scǎldate-n scoici şi valuri,
Şi-n adâncuri argintii
Cuprinse de zbaterea eternǎ.
Mare întinde braţele şi dǎ-mi
Farmecul visurilor
Lǎsate pe corǎbii singuratice
Cândva, departe, acolo !
Marea plângea pe fruntea valurilor
I-am adunat în palme
Lacrimile de stele
Şi toate i le-am dǎruit lui,
Omul nopţii mele.
Am chemat marea
Pe lespezi de dor
Sǎ ducǎ cântul de rugǎ –ntunecatǎ
Şoapte de suspine.
A vibrat iubirea mǎrii albastre
În mine cu durere.
Mi-am strâns sufletul
În pumn de cochilii
Sǎ plec undeva, departe
Sǎ nu aud strigǎtul ultimului pescǎruş.

Aceste rânduri le-am compus pe 24 noiembrie anul trecut. Atunci, eram deznǎdǎjduitǎ.
Dupǎ ce am primit scrisoarea lui Iulian am devenit mult mai liniştitǎ dar abia aştept sǎ ne
întâlnim, sǎ vǎd cum aratǎ şi sǎ mǎ conving cǎ nu şi-a schimbat sentimentele faţǎ de
mine, dupǎ un an de zile de despǎrţire. Din partea mea tu ştii ce simt eu pentru el şi câtǎ
suferinţǎ aveam când nu primeam veşti de la el.
Deja s-a facut ora 19. În curând va veni tata de la Consevator, a avut examene cu
profesorii care dau grade diactice, sigur mǎ va întreba ce-am facut azi, iar eu îi voi
rǎspunde seninǎ cǎ am citit şi am fǎcut exerciţii la matematicǎ. Mǎ întreb, dacǎ ei, pǎrinţii
mei au observat cǎ sunt mai liniştitǎ şi neplânsǎ? Toatǎ toamna şi iarna n-au observat cǎ
eu sufeream? Nu vedeau cǎ eram tot timpul supǎratǎ şi cu ochii înroşiţi de lacrimi? Cum
poţi sǎ fii atât de indiferent cu propriul tǎu copil? Ei considerǎ cǎ ceea ce mi s-a întâmplat
mie este o prostie sau o ,,joacǎ’’?. Am suferit şi mai sufǎr iar ei nu mi-au spus nimic, nici
de bine şi nici de rǎu. Nu au vrut sǎ-mi spunǎ sau au neglijat sǎ discute cu mine despre
prietenia unei fete cu un bǎiat. E prea târziu, acum pentru ca pǎrinţii mei sǎ-mi înţeleagǎ
situaţia. Am trecut prin zile grele, de zbucium sufletesc şi ei nu au fost lângǎ mine. De
fapt, niciodatǎ n-o sǎ ştiu ce este în sufletul lor!
Acum, aş vrea sǎ nu ratez întâlnirea cu Iulian!

Clemance, închei mica mea scrisoare. Pa ! A venit Mariana de la preparatorul de vioarǎ şi

vreau sǎ vorbesc cu ea. Pe curând!

Te pupǎ, Lily.

2 iunie 1971
Ora 15

Aztǎzi am primit rǎspuns de la Iulian. În scrisoare, el îi mulţumeste mai întâi Taniei

pentru ceea ce face pentru noi, adicǎ pentru faptul cǎ-mi aduce scrisorile sosite de la el.
Apoi, se adreseazǎ în exclusivitate mie, spunându-mi cǎ ar fi bine sǎ vin şi vara aceasta la
Eforie-Sud, deoarece el va fi pe litoral, în luna august. Din tonul scrisorii lui am dedus cǎ
vrea foarte mult sǎ mǎ viziteze şi sǎ ne revedem cât mai curând. De asemenea, mi-a scris
cǎ nu-i vine sǎ creadǎ cǎ i-am rǎspuns la scrisoare, dupa atâta timp. În finalul scrisorii
Iulian mǎ roagǎ sǎ-i trimit o fotografie şi neapǎrat sǎ-i rǎspund. ,, Te rog Lily, sǎ-mi
trimiţi scrisoare, cǎci altfel o sǎ mǎ simt foarte singur şi mai ales trist “.
Peste câteva zile vom încheia anul şcolar, eu trecând în clasa aXI a, tot profil real.
Deci, se apropie vacanţa, o nouǎ vacanţǎ de varǎ, dar de data aceasta va fi cu Iulian
Renţea. Doamne, nici nu-mi vine sǎ cred cǎ îl voi vedea pe omul iubit !
E cât se poate de bine şi plǎcut !
Nu ştiu ce va zice el când ne vom privi dupǎ atâta timp? Eu, nu o sǎ mǎ pot abţine şi o sǎ
plâng, pentru cǎ a trecut ceva timp de când nu ne-am vǎzut.
De ce spun acest lucru ? Pentru cǎ el este sufletul meu pereche, ce nu a rǎmas undeva,
pierdut în valurile marii, ci este viu şi-l aştept sǎ vinǎ. Mi-a scris cǎ vrea sǎ mǎ gǎseascǎ
cu zâmbetul pe buze, cu aceeaşi ochi albaştri şi cu toatǎ iubirea,care respira din fiinţa mea
tânǎrǎ.
Ce aş mai putea sǎ-ţi spun despre mine, dragǎ Clemance? Acum numǎr zilele pǎnǎ când
mǎ voi întâlni cu iubirea vieţii mele. Nu cred cǎ existǎ pentru mine dorinţǎ pentru mai
mare, decât aceea de a fi iarǎşi în preajma lui Iulian.
Stau şi mǎ gândesc, dacǎ nu este un vis pentru mine, cǎ dupǎ atâta timp a venit
momentul întâlnirii cu omul mult iubit?
Dorinţa revederii este mult prea mare, de aceea sunt din zi în zi tot mai nerǎbdǎtoare,
minutele mi se par ore împovǎrate de aşteptare.
Deja mi-l imaginez pe Iuly! El este foarte energic, glumeţ, fin în gesturi, plǎcut la vorbǎ,
talentat la desen artistic, spiritual şi o mie de calitǎţi aş putea sǎ i le enumǎr. Pentru omul
drag, ai întotdeuna cele mai bune gânduri şi-i doreşti tot binele din lume. O nevoie
irezistibilǎ mǎ propuseazǎ cu gândul spre întâlnirea mult doritǎ cu Iulian ce se va realiza
peste câteva zile.
Închei scrisoarea mea. Te sǎrutǎ cu drag,

A ta, Liliana

15 iunie 1971
Ora 19

Am terminat clasa aXa !

Acum sunt liberǎ sǎ-mi petrec cum se cuvine aceasta vacanţǎ, mai ales cǎ o parte din vara
trecutǎ am fost foarte tristǎ. Mǎ simt destul de bine, ştiind cǎ mǎ voi întâlni cu Iulian în
aceastǎ varǎ superbǎ.Toatǎ natura participǎ la bucuria mea!
De exemplu, teii de la fereastra mea îmi inundǎ camera cu parfumul lor delicat, iar
soarele cade la apus lǎsându-şi razele blânde, parcǎ spunându-mi ,,fii liniştitǎ cǎ totul va
fi bine “. Cred cǎ şi Domnul este acum, de partea mea, deoarece am o bunǎ dispoziţie,
justificatǎ de posibilitatea întâlnirii cu Iulian.
Referitor la venirea lui, zilele trecute am scris o micǎ schiţǎ pe care ţi-o redau în
continuare:
,, Era o zi ploioasǎ de varǎ, cerul mohorât arunca stropi mici, reci care mǎ
înfioarau. Frunzele cǎzute umblau desculţe, cerând îndurarea unui soare cald.
Am ieşit repede din casǎ ca sub acţiunea unui gând lǎuntric. Cu pǎrul în vânt
alergam spre o umbrǎ care se ridica-n faţa teiului din stradǎ.
Era el, aşa cum l-am lasat, tǎcut cu ochii plini de iubire. Mirosul frunzelor şi aerul
parfumat de florile de pe alee îmi cuprindea sufletul, iar dorinţa revederii mǎ purta
uşor spre el.
Paşii mi s-au rǎrit, inima- mi bǎtea cu putere iar ochii-mi erau plini de lacrimi.
Cu braţele deschise l-am vǎzut venind spre mine, stǎpân peste timpuri şi cu iubirea
împlinitǎ. Trupurile noastre s-au apropiat în îmbrǎţişarea pǎtimaşǎ. Eram fericiţi.
Apoi, mânǎ-n mânǎ am plecat pe alei uitând de ploaie şi de vǎzduhul pogorât şi
rǎsfrânt de norii plângǎreţi. Pentru noi doi era cea mai însoritǎ zi din viaţǎ, ziua
când ne-am întâlnit şi care ne-a pǎstrat alǎturi.
Ploaia bǎtea caldarâmul, risipind în linişte o muzicǎ feericǎ, şoapte line, cuvinte de
iubire”.

Aceaste reflecţii le-am scris cu multǎ pasiune pe o bancǎ de lângǎ teiul din faţa casei
mele. Iulian mi-a spus cǎ pe 17 iunie îmi va trimite o telegramǎ cu data sosirii lui la Iaşi.
Abea, aştept ziua, ora şi minutul sosirii lui la Iaşi !

Dragǎ Clemance îţi doresc toate cele bune.

A ta, Liliana.
17 iunie 1971
Ora 12

Nu a venit încǎ poştaşul sǎ-mi aducǎ telegrama. Stau pe geam şi-l aştept, cǎci dintr-un
moment în altul trebuie sǎ aparǎ cu dulcea veste.
Astǎzi e foarte cald, mai cald decât ieri.Totuşi este o varǎ superbǎ cu mult soare şi cu
parfumuri care se ametecǎ într-un cântec al iubirii. Vara este anotimpul când se înfiripǎ
dragostea, cea frumoasǎ şi adâncǎ precum e marea fǎrǎ de margini. Din locul unde stau
eu se vede pe cer un munte de nori, care sunt de timp bun si prielnic vacanţei, iar pe masa
mea, care în permanenţǎ e doldora de cǎrţi şi fel de fel de hârtii troneazǎ scrisoarea lui
Iulian.
Aştept dintr-un moment în altul sǎ soseasca telegrama de la el. Sunt foarte nerǎbdǎtore,
încât nu pot sǎ mai stau în casǎ. S-a fǎcut deja ora 12,30 şi nu a apǎrut poştaşul.
Sunt puţin agitatǎ, pentru cǎ de la poştǎ mi s-a spus cǎ la ora 12 va veni cineva sǎ-mi
aducǎ personal telegrama. Verific ceasul : e 12, 40.
Înfine, sunǎ cineva la uşǎ. Plec sǎ vǎd cine este. A venit poştaşul. A plecat. Citesc
telegrama pe care mi-a adus-o.
Iatǎ conţinutul ei :
,, Cu regret te anunţ cǎ practica se efectuiazǎ la Piatra Neamţ în perioada 20 iunie-
13 iulie. Îţi voi scrie când şi unde ne vom revedea. Acum nu pot veni la Iaşi. Cu
drag Iulian “.

Asta e ! A cǎzut încǎ odatǎ cerul pe mine. Îmi vine sǎ strig, dar mǎ abţin, pentru cǎ acum
au venit pǎrinţii mei din oraş şi precis cǎ mǎ vor întreba de ce sunt aşa ,, depresivǎ “.
Închei, scrisoarea cu speranţa cǎ data viitoare vei auzi de la mine veşti mai încurajatoare.

Cu drag, Liliana
19 iunie 1971
Ora 21

Ce mai faci? La noi plouǎ. E o atmosferǎ cât se poate de tristǎ, care îmi influienţeazǎ şi
mai mult starea mea de spirit, ştiind cǎ Iulian nu a putut sǎ ajungǎ la mine.Sunt sigurǎ c-
ar fi dorit şi el sǎ ne vedem, dar soarta vitregǎ, iarǎşi l-a îndepǎrtat de mine.
Îl chem neîncetat, încât este imposibil sǎ nu audǎ, sǎ nu simtǎ vibraţiile inimii mele ce îl
strigǎ şi-l doreşte lângǎ mine. Acum o sǎ-ţi redau o poezioarǎ scrisǎ ieri, dupǎ ce am aflat
cǎ Iulian nu poate veni la Iaşi. Într-un târziu am reuşit sǎ mǎ adun şi sǎ-mi exprim ceea ce
simţeam dupǎ contramandarea întâlnirii mele. Iatǎ ce am fost în stare sǎ scriu :
,, Mǎ simt din nou aprinsǎ
De dorul stelelor, amintiri
De ochii osteniţi, de lacrimile
Stoarse-n jocul ploii.
Crudǎ-i frumuseţea revarsatǎ,
Chematǎ-n zi de varǎ.
Vei veni târziu, o ştiu
Acolo mǎ vei gǎsi şi luna
Pe ţǎrmuri de nisip.
Un imn rece sub cer polar
Naşte lanţuri strivite
Ecouri pierdute, stinse
Pe marginea râpei de piatrǎ
În parfumul eternului.
Iubire veşnicǎ, închide ochii
Şi peste timpuri sfarmǎ neguri
Din sinistre grǎdini de trandafiri.

Ce-aş mai putea sǎ-ţi scriu? Este,deja un an de când nu l-am vǎzut. Am un sentiment
ciudat cǎ încet, încet mǎ obişnuiesc cu viaţa asta confuzǎ. Trǎiesc cu speranţa cǎ în
curând noi doi ne vom vedea ochi la ochi şi ne va fi bine.Dar nu ştiu când va fi acea zi !
Pânǎ atunci, aştept veşti de la el.

Te sǎrut, cu drag ,Lily.

23 iunie 1971
Ora23

Astǎzi mi-a scris Iulian.Este o srisoare lungǎ şi frumoasǎ.M-am bucurat mult.

Vǎd cǎ ne scriem, deci suntem pe drumul întâlnirii. Vom vedea, când şi unde se va
produce acest eveniment. Noi depindem de o serie întreagǎ de factori, şi mai ales de
şcoala lui, care parcǎ nu se mai terminǎ. El este foarte serios şi ambiţios în muncǎ şi vrea
sǎ aibǎ numai note bune. O sǎ-ţi transcriu o parte din faimoasa lui ,,epistolǎ “, aşa cum
zice el. Iatǎ:

,, Mǎ deranjeazǎ enorm o astfel de întârziere a întâlnirii noastre ; dar, dacǎ ne-ar fi

repartizat în orasul tǎu, ce bine ar fi fost !
Iartǎ-mǎ ! Nu pot sǎ-ţi scriu mai mult, acum.Totuşi îţi trimit o poezie, dar nu ştiu
cum va fi critica ce-o s-o obţin de la tine. Fac acest lucru pentru cǎ mi-ai mǎrturisit
cǎ-ţi place sǎ scrii. Ca şi tine, când simt cǎ puterile-mi sunt prea frânte şi nu mai pot
sǎ pictez îmi gǎsesc refugiu în paginile albe, iar momentele mele de intimitate le
pǎstrez doar pentru mine şi le dau sens în proza poeticǎ sau în poezii. De asemenea,
în anunite momente de tristeţe citesc cele mai frumoase poezii din literatura
noastrǎ, care îmi învioreazǎ spiritul. Citeşte şi tu ce-ţi scriu :

,,Te-am cautat în jur…

nu te-am gǎsit !
Te-am cǎutat în amintiri…
erai departe !
Te-am cǎutat în gând…
te-am gǎsit şi…
Sufletul mi s-a cutremurat “
Da, sufletul mi s-a cutremurat, când te-am regǎsit.Şi totuşi…???

Cine esti tu plǎsmuire cu aripi de înger nebun?

Te-am cǎutat!
Te-am cǎutat pretutindeni
În nǎvoadele rupte ale visurilor.
În seninul albastru al cerului
În roşul aprins al petalelor de trandafir.
În întunericul greu al pǎmântului.
Te-am cǎutat şi-n sufletul meu.

Cine eşti tu plǎsmuire cu aripi de înger nebun ? Cine ? Dacǎ aş cǎuta sǎ înţeleg,
poate mi-aş aduce perfect aminte:

Te-am iubit cǎ erai înger

Şi spume de mare-ţi scǎldau chipul,
Te-am iubit fiindcǎ erai pescǎruş
Şi-atingeai plângând nisipul.

Te doream cum doresc ploile

Şi cum aştept primǎvara cocorii,
Te doream cum aştept clipele
Când vin blondele ninsori.

Te credeam aproape de mine

Deşi ştiam cǎ ai plecat.
Corǎbii de vise îmi clocoteau prin vine
Plângem ! Ştiam cǎ m-ai uitat .

Şi iatǎ ! Cǎ mǎ înşelam. Da asta am înţeles-o dupǎ o ploaie de ani şi ani.

Sunt atât de bucuros

Încât nu ştiu ce sǎ fac.
Umblu ca un nebun
Ud leoarcǎ de ploaia ce-a cǎzut asearǎ
Sunt mugurii, iarba, florile?
Nici nu-mi dau seama cine sunt.
Prietene vino cu mine
Sǎ ne bucurǎm de viaţǎ.
Am zburat multǎ vreme
Mi s-a fǎcut somn,
Plâng ca un copil cǎ mi-e foame.
Mi-e foame de viaţǎ
Din care…s-a rupt o fǎrâmǎ
Acum când sunt cu tine.
Prietene spune-mi, nu cumva
Noi suntem primǎvara? “.

Dragǎ Clemance, îţi place acest poem sentimental, care m-a rǎscolit în adâncul sufletului?
Sper ca în curând sǎ-l vǎd pe cel care mi-a trimis superba meditaţie.
Îl chem şi sufletul meu îl cheamǎ neîncetat.
Va veni la Iaşi şi atunci sufletele noastre îşi vor descǎrca curiozitatea şi toatǎ atracţia ce
existǎ în ele. Poate cǎ într-adevǎr sunt un înger alb şi nebun (spus la modul impersonal)
dar acestǎ fiinţǎ e cât se poate de pǎmânteanǎ, doreşte iubirea pe care s-o bea cu nesaţ sau
s-o inspire ca pe o palǎ de vânt.
Sunt visuri de copil ce se vor materializa într-o zi?

Cu drag, a ta, Liliana

1 iulie 1971
Ora 21

Azi a fost o zi destul de aglomeratǎ. Am fost de dimineaţǎ la Policlinica municipalǎ ca

sǎ-mi fac analizele, ca şi anul trecut, pentru plecarea la mare.
Anul acesta nu aş vrea sǎ merg acolo, mai ales cǎ am depǎşit vârsta copilǎriei, de mult
timp. Aşa cǎ nu cred cǎ voi îndeplini dorinţa tatei de a pleca în tabǎra
,,unde sunteţi trataţi ca nişte lorzi’’.
În altǎ ordine de idei, astǎzi a venit Odette pe la mine şi mi-a spus cǎ nu merge în tabarǎ
pentru cǎ are nişte probleme de familie cum ar fi nunta sorei ei. Deci nu vǎd posibilitatea
de a ajunge anul acesta la mare. Cred cǎ o sǎ schimb direcţia şi voi merge la munte. Zilele
acestea mǎ voi înscrie în tabǎra de la Borşa din Maramureş împreunǎ cu câteva colege de
clasǎ.
De la Iulian am primit o nouǎ scrisoare în care îmi spune cǎ poate sǎ vinǎ la mare dupa
terminarea practicii, dar nu garanteazǎ acest lucru, deoarece sora lui nu mai lucreazǎ la
Eforie-Sud. ,, Voi gǎsi o posibilitate sǎ te întâlnesc,,undeva “ a scris el. Din aceste
cuvinte deduc cǎ şi el doreşte sǎ ne revedem, iar acest lucru depinde de o serie de factori,
independenţi de noi. Suntem doi tineri obstricţionaţi de familie şi de treburile şcolii, ceea
ce afecteazǎ dragostea şi prietenia noastrǎ. Nu ştiu, deocamdatǎ cum ne vom vedea,
pentru cǎ aşa cum se desfǎşoara faptele mi-e greu sǎ cred cǎ cineva ne va înţelege şi ne va
ajuta sǎ fim împreunǎ.Pǎrinţii mei nu sunt de acord sǎ vorbesc, încǎ serios cu un bǎiat şi
mai ales din altǎ localitate.I-am scris lui Iulian o scrisoare destul de lamentabilǎ şi i-am
spus sǎ facǎ tot posibilul sǎ pǎstreze ceea ce avem adicǎ iubirea, care începuse sǎ se
înfiripe între noi.Ei, dragǎ Clemance sunt multe de spus despre sentimentele pe care i le
port lui Iulian, dar am intrat într-o stare farǎ de ieşire care e de aşteptare şi aproape de
resemnare.
Cu tot optimismul meu mi-a fost fricǎ cǎ cândva voi intra în aceastǎ stare de împǎcare cu
mine.
De ce spun acest lucru? Pentru cǎ sunt în clasa aXI a şi peste un an am de dat examenul
de admitere la facultate. Ştii doar pǎrerea tatǎlui meu? El vrea sǎ-mi fac o carierǎ bazatǎ
pe matematicǎ, deci trebuie sǎ învǎţ din greu.Pǎşesc totuşi încrezǎtoare în forţele mele şi
cu ajutorul Bunului Nostru voi ajunge la liman, undeva, cândva.
O sǎ vǎd ce-mi rezervǎ viitorul !
Dragǎ Clemance, mâine îţi voi scrie conţinutul scrisorii concepute azi pentru Iulian.
Acum, admir frumuseţea nopţii, cu lunǎ plinǎ. E o adevaratǎ noapte de varǎ, ca-n
rondelele lui Macedonschi. Am sufletul plin de dor şi dragoste pentru Iulian. Aceastǎ
dragoste nu se va stinge nicioadatǎ, orice ar fi şi s-ar întâmpla!

Cu mult drag, Liliana

14 iulie 1971 Dragǎ Clemance,

Ora 12

Astǎzi sunt putin confuzǎ. Nu ştiu prin ce mijoace a procurat Iulian telefonul meu şi m-a
sunat. Recunosc cǎ numai de douǎ sǎptǎmâni şi-au instalat telefon pǎrinţii mei şi este
cunoscut. Norocul meu a fost cǎ în preajma telefonului a fost Mariana şi a rǎspuns ea, cu
vocea de altistǎ. Cred, cǎ Iulian a solicitat telefonul de la serviciul informaţii, altfel nu
ştiu de unde ar fi putut sǎ-l aibǎ.Totul e cǎ mi-a produs o surprizǎ foarte mare telefonul
lui. Ce mi-a spus? El, Iulian Renţea, mi-a comunicat cǎ vrea sǎ ne vedem, şi neapǎrat sǎ-i
comunic data când pot ajunge pe litoral. De asemenea doreşte ca eu sǎ fac iposibilul şi sǎ
vin la mare, pentru cǎ el va ajunge cu ,,cineva din familie” pentru câteva zile, în perioada
15 aug.- 1sept. În timp ce vorbeam cu el s-a interupt legǎtura telefonicǎ, oricum am vorbit
cu el. Dar nu am stabilit unde, când şi cum ne vom întâlni. O sǎ încerc sǎ-i trimit o
scrisoare în care sǎ-i spun cǎ nu sunt hotǎrâtǎ sǎ vin la Eforie-Sud în aceastǎ varǎ.
Sper ca, totuşi şansa sǎ fie de partea noastrǎ!
Acum, o sǎ-ţi transcriu un fragment,din ultima mea scrisoare pentru Iulian:
,,Am primit recenta ta scrisoare cu acel deosebit poem şi o dorinţǎ aprigǎ mǎ face sǎ
doresc revederea noastrǎ. Am fost o perioada ocupaţi şi mai suntem, dar hotǎrǎşte-
te odatǎ şi vino la Iaşi, cǎci eu te aştept aici, cu mare nerǎbdare.
Nu ştiu sigur ce se întâmplǎ cu tine. Esti sǎnǎtos sau nu, eşti bucuros sau nu. Cred
foarte mult în cuvintele tale. Eşti sincer, iar eu nu greşesc, dacǎ doresc prea mult sǎ
te întâlnesc ?
De-ai vedea nerǎbdarea mea ! Tu eşti departe şi nu vezi dragostea mea caldǎ şi
adevaratǎ. Ah! ce-i iubirea asta ! O plǎcere a sufletului sau o tulburare completǎ a
simţurilor şi-un amalgam cu rezonanţe dureroase. Nu te cheamǎ fizicul meu ci omul
din mine, cred cǎ pentru eternitate. Eu te iubesc pentru viitor, nu pentru
acum.Poate vei veni la Iaşi şi curiozitatea mea va fi satisfǎcutǎ. Te voi privi o orǎ, o
zi, douǎ şi apoi îţi vei lua zborul, ca orice cǎlǎtor obişnuit cu drumul. Eu voi rǎmâne
singurǎ aici şi te voi pǎstra în mintea şi-n sufletul meu, peste ani. Nimeni nu va şti
taina adolescenţei mele, cǎ te-am iubit numai pe tine şi pentru întotdeuna, te voi ţine
în sufletul meu, ascuns şi ferit de orice rǎutate.
Când vei veni îţi voi revedea chipul şi vom pǎşi pe cǎrǎri de lunǎ împreunǎ, în
feericul parc Copou, însǎ nu voi şti niciodatǎ acest lucru. Cert este cǎ îţi scriu cǎ nu
am posibilitate, din anumite motive sǎ vin acum la mare.
Aş dori ca tu sǎ ajungi la Iaşi vara sau toamna asta, chiar şi dupǎ ce încep şcolile.
Acum e prea târziu, e ora 12,30 noaptea. Mǎ simt ca o barcǎ purtatǎ de valuri pe
necuprinsul mǎrii şi aştept sǎ ancorez pe insula nopţii unde dorim sǎ fim dupǎ
întristatele zile trǎite aici de mine. Ce-a fost şi ce este ştiu, ce va fi numai marea ne
va spune cu glasul sǎu tenebros.
Pânǎ la posibila noastrǎ revedere primeşte acestǎ scrisoare în care ţi-am pus şi
câteva petale de trandafir, un mic simbol al dragostei ce ţi-o port acum şi
întotdeauna.
Te sǎrutǎ a ta, Lily

Dragǎ Clemance, închei aici scrisoarea pentru tine, dorindu-ţi multǎ fericire şi bucurie.
Îţi voi scrie cât de curând despre întîlnirea mea cu Iulian .
Pânǎ atunci, voi fi în tabǎra de la Borşa-Maramureş pentru câteva zile împreunǎ cu
dragele mele colege de clasǎ. Aerul de munte o sǎ-mi aducǎ rǎcorirea spiritului şi
totodatǎ sursa de energie pentru ceea ce voi realiza în continuare.

Cu tot dragul, Liliana

Tehnoredactarea : Tudor Zahariuc
Corectura conform cu originalul din 1971: Elena Liliana Cǎpreanu
Coperta: Bodgan Zahariuc
Revizuirea manuscrisului : prof. Ionica Stavarache

Format A5