AMINTIRI (OVIDIU STOICA)

Octombrie 1998

Tineretea are inaintea ei viitorul

Batranetea are inaintea ei trecutul

Sant intrat in al 78-lea an al vietii. Dorm putin. Noaptea stau nemiscat, cu ochii inchisi si
prin minte mi se perinda intamplari de mai demult, unele demult uitate, altele aproape
nestiute.

M-am gandit sa astern pe hartie intamplarile vietii. Dar cum sa le scriu? Ca un curriculum
vitae ?

In 1940 cand am dat examen la medicina mi s-a cerut un curriculum vitae. A fost ceva
simplu: studii, limbi straine cunoscute, cam atat.
In 1947 cand am intrat in partid mi s-a cerut o autobiografie amanuntita. Am fact-o in
doua exemplare. Unul l-am pastrat la dosar deoarece mi-am inchipuit ca s-ar putea sa mi
se mai ceara si era bines a nu uiti ce ai scris sis a vii cu ceva uitat.
In 1969 cand am solicitat o plecare in afara granitelor mi s-a cerut din nou o
autobiografie, de data asta dupa niste intrebari precise, tiparite. Am pretextat stricarea
formularului si am primit un altul pe care l-am indosariat.De data asta erau intrebari
precise cu referire la rude si era bines a stii totdeauna de care ai pomenit.

Pe la varsta de 15 ani am citit un roman scris de un englez, editia era in franceza si in

ceeace priveste actiunea nimic de remarcat in afara faptului de cum era relatata. Fiecare
capitol al cartii trata ceva din viata (livreasca) a eroului. Ceeace era neobisnuit era
succesiunea intamplarilor, care nu erau puse in ordine, ci ala-n-dala. Ca sa-ti dai seama
bine de tot trebuia sa desfaci intreaga carte si sa reasezi capitolele fiecare la locul lui.
Era si asta o forma de-ati povesti viata.
De fapt, de multe ori povestind o intamplare observi ca se poate axa pe un fapt din trecut.
Am sa incerc sa-mi povestesc viata intr-o forma cat mai legata. Daca se va putea.

M-am nascut la 10martie 1921 la Sibiu. In acceasi zi, la Bucuresti avea loc casatoria
pricipelui Carol (viitorul rege Carol ii) cu principesa Elena a Greciei. S-ar putea spune ca
a fost prima mea legatura cu Grecia! Dupa 7 luni s-a nascut viitorul rege Mihai I, pe care
l-am cunoscut cand aveam 17 ani.
Mama mea, Elena Vestemean, s-a nascut la 10 aprilie 1899 in Sibiu ca fiica a lui
Gheorghe Vestemean si a Mriei Samtion, domiciliati in Sibiu, strada Tiglarilor no 3. Era
al 9-lea copil. Dintre acestia patru au murit (ultimul in razboiul din 1914 luptand in
armata austro-ungara), iar ceilalti cinci au murit la varste intre 82 si 90 de ani (mama
mea la 86 de ani). Nu stiu unde a facut scoala primara, dar cursurile de gimnaziu le-a
facut in ungureste, fiind inregistrata Ilona, iar cursurile liceale in limba germana fiind
inregistrata Helen. Prin acest subterfugiu se castiga un supus ungur si unul neamt si se
pierdea unul roman. In orice caz mama a invatat in plus doua limbi putand sa vorbeasca
sis a citeasca in nemteste si ungureste atunci cand era cazul.
La 1 iunie 1916 a fost angajata functionara la banca Albina din Sibiu unde a lucrat pana
in 1919, apoi un an la Administratia Financiara Sibiu.
La 12 ianuarie 1920 s-a casatorit cu Iosif Stoica si a plecat la Geoagiu unde era notar. In
1922 s-au reintors la Sibiu unde tata s-a angajat contabil la banca Albina.

Tata s-a nascut in 1891 august 15 la Geoagiu. Nu stiu unde si-a facut studiile de-a ajuns
notar si apoi contabil. Am gasit o fotografie cu absolventii Scolii Comerciale Superioare
Greco-ortodoxe romane din Brasov din anul 1911-1912. Pe ultimul rand, a doua figura e
tata.
In afara de mine mama a mai avut o fetita, Cornelia, nascuta la 26 decembrie 1924 si
decedata la 5 august 1925 in urma unei toxicoze alimentare. Dupa casatorie mama a
ramas casnica pana in 1929.
In ceeace ma priveste am cunoscut o copilarie fericita.locuind in Sibiu str. Dealului 28, o
proprietate a bancii Albina. Imi amintesc casa (am si revazut-o acum vreo 20 de ani).
Erau cate doua apartamente parter si etaj intr-o curte si o gradina foarte mare cu pomi
fructiferi predominand merii. Aproape de poarta de intrare era o casa mica, iar in fundul
gradinii mai era o casa locuita de un neamt.
Pentru noi copii – eram 7- totul era un rai. In timpul verii in curte se punea un ciubar cu
apa la cismea si noi copii ne jucam si ne balaceam. Primavara ne puneam cercei de cirese
– singura paguba pe care o faceam pomilor din gradina. In fundul curtii era o rapa buna
pentru sanie. In cate-o vara ne dadeam acolo cu sania pe iarba. Cand faceam vreo prostie
mama ma trimetea sa caut o jordita cu care reveneam sa o incasez la palma, mai mult
simbolic, caci pana veneam cu jordita supararea trecea.
In cate o seara mergeam la Bulevard. Tata si mama luau o bere iar eu adormeam pe
scaun. Atunci tata ma trimitea la debitul din colt sa-i iau chibrite. Din nou adormeam si
apoi ma trimetea sa iau trei tigari. Intr-o seara cand ma trimetea iar pentru chibrite l-am
intrebat :
- Dar tigari nu-ti trebuie ?
In cele opt luni cat a trait surioara mea nu prea i-am avut grija – aveam treburile mele la
joaca. Intr-o seara se pregatise in bucatarie o baita pus ape doua scaune. I se facea baie lui
Papusica. Eu, mic cum eram, m-am ridicat pe varfuri si tinandu-ma de baita am ajuns cu
ochii deasupra. Atunci am exclamat:
- Ete, ea n-are cuc!
Tata, care privea si el mi-a spus doct:
- Numai noi barbatii avem cuc!
Atunci pentru prima oara am sesizat ca intre baieti si fete exista si alta deosebire decat
aceea a parului lung si a fustulitelor. Am inteles si de ce fetele nu faceau pipi din
picioare.
Dar aceasta din urma deosebire mi s-a spulberat intr-o zi. Era dimineata pe la 7 si eu
iesisem in strada sa cumpar doua ......de la o mica pravalioara tinuta de doua sasoaice. In
susul strazii se vedea o laptareasa care tragea un carucior cu bidoane de lapte. Ea s-a uitat
in susul strazii unde nu era nimeni, in jos eram doar eu, un copilas. A lasat caruciorul si s-
a dus langa un castan. Si-a indepartat picioarele si fustele si a dat drumul unui suvoi..
Atunci am inteles ca fetele pot si ele face pipi ca noi, din picioare, dar nu vor sa se ude.
Au fost primele mele cunostinte sexuale. Ele s-au intregit cand aveam aproape sapte ani.
Intr’o dupamiaza, dupa ce terminasem masa, am iesit in curte. Era o zi de primavara, un
soare care ma incalzea cu placere. Cele trei servitoare din cladire, intre care si Ana
noastra, au iesit si ele la soare. Se harjoneau intre ele, iar eu din apropiere le priveam. Nu
stiu ce s-a intamplat, dar la un moment dat, Ana nostra a fost prinsa de celelalte doua care
i-au ridicat fustele (se stie ca ardelencele purtau mai multe fuste una peste alta) si au
lasat-o cu fundul gol. M-au strigat pe mine, care m-am apropiat curios de ce vedeam si
razand in hohote mi-au cerut sa pun mana pe fundul ei. Eu ma uitam mirat de ce vedeam.
De sub fund iesea un smoc de par negru care pe mine ma uimea. Eu nu aveam. Stateam si
ma uitam. Ana se zbatea aratandu-mi mai mult. N-am indraznit sa pun mana. Nu se
cadea. In cele din urma Ana a scapat si a fugit in casa. Am plecat si celelelte doua in
hohote de ras.
Mai tarziu ama intrat si eu in casa. Ana s-a apropiat de mine si mi-a soptit :
- Sa nu spui conitei
- Nu spun, dar ma lasi sa pun mana Nu
- Atunci spun
- N-ai sa spui
Asta a fost un fel de joc al nostru pentru un timp, apoi s-a uitat, ca sa-mi revina azi in
minte. Astea au fost experientele mele sexuale din copilarie.

La varsta de 6 ani mama a vrut sa ma dea la scoala. Cum scoala incepea la 1 septembrie
si eu inplineam 6 ani jumatate doar la 10 septembrie, nu am fost primit – un eveniment
fericit care m-a intarziat cu un an. Am fost dat la gradinita, dar nici acolo n-am facut
purici. Gradinita era destul de departe, trebuia sa trec bulevardul la Tribunal. Mergeam la
gradinita cu doi mai mici din curtea noastra.
Nenorocirea s-a intamplat intr-o zi la inapoiere. Ajunsesem la Tribunal. In fata se oprise
un tramvai. Am trecut cu cei doi copii de mana pe dupa el si am ajuns in dreptul usii.
Vatmanul inchisese usa si se pregatea de plecare. Atunci un pasager s-a repezit din locul
lui , a impins usa si a sarit. Usa s-a balabanit pe deasupra capului meu si mi-a sters pielea.
Imediat m-am umplut de sange. Daca eram cu un centimetru mai mare se termina totul.
Vatmanul a intins mana si tras usa cu gretate. A plecat. Eu am ramas plin de sange cu cei
doi copii de mana si am plecat spre casa. Nimeni nu s-a sinchisit. Am ramas mult timp cu
o cicatrice in varful capului. Asa s-a terminat cu gradinita.

Atunci mama s-a hotarat sa ma faca muzicant. O vioara era convenabila. M-a dus cu
vioara la un profesor. La a treia lectie m-a plesnit cu bagheta peste degete. Am aruncat
vioara si am plecat imediat acasa. Asa a pierdut lumea un interpret si poate mai mult.
In consecinta am ramas la joaca pana la 7 ani.

Din prima clasa primara mi-amintesc prima zi. Invatatorul a intrat in clasa si ne-a strgat
pe rand dupa catalog. Pe fiecare il intreba de ce religie este. Cand mi-a venit randul n-am
stiut ce sa raspund. Atunci m-a intrebat daca merg la biserica. I-am raspuns ca merg
duminica la Catedrala. Cu asta a fost multumit. Imi mai amintesc ca in bucatarie imi
pusesem birou o lad ape care, pe tablita faceam liniute si o-uri.

In casa lucrurile nu mergeau bine. Dup[a casatorie si copii mama ramasese casnica. In
ultimii doi ani de care am pomenit deschisese un magazin de lucruri de mana pentru
doamne. Era in legatura cu o firma mare germana, Demeter. Dar lucrurile in familie s-au
inrautatit. Tata intrase in prietenie cu niste colegi de servici cu care se ducea la bautura si
carti de joc. Cand pierdea dadea iama in cassa pravaliei.
In timpul verii mama a deschis un chiosc de desfacere in bransa la Caciulata, in parcul
Izvoarelor. Asa a luat legatura cu Societatea Govora – Calimanesti.
S-a hotarat sa divorteze. Un divort , pe vremea aceea, era infamant pentru o femeie. Nu
stiu cum a reusit sa-l fac ape tata sa consimta.
Totdeauna i-am admirat curajul. A lichdat magazinul, a imprumutat bani de la un frate
caruia i-a lasat partea ei de mostenire care i-ar fi revenit la moarte tatalui (bunica murise
de vreo trei ani) si , cu mine de mana a placat in necunoscut, la Bucuresti.
Primise un angajament care putea fi reziliat dupa 15 zile daca nu corespundea serviciului.

A servit la Societatea Govora-Calimanesti 18 ani pana cand vremurile noi, comuniste, au

desfiintat societatea , care a fost preluata de Ministerul Sanatatii, Drectia Balneo-
Climatica, in 11 iunie 1948.
In Directia Balneo-Climatica a functionat ca sef de Sectie Munca si Salarii pentru cele 15
statiuni preluate de minister. A lucrat aici pana in august 1952, cand statiunile au devenit
de sine statatoare. Atunci s-a transferat la Centrul de Hematologie de unde in 1955 s-a
pensionat, dar a lucrat in continuare pana in octombrie 1960, data de la care pensionarii
nu au mai avut drept sa lucreze.
In total a lucrat 31 de ani , pana la varsta de 61 de ani. Din 1931, cand s-a pronuntat
divortul, pana in 1946 n-am mai stiut nimic de tatal meu. Desi imi stia dresa din
Bucuresti nu am primit dela el nici o veste si nici altceva.

Dar, cum se spune, a sirului poveste inainte mul mai este.

In seara de 8 noiembrie 1929 am plecat din Sibiu spre Bucuresti, in necunoscut. In drum
spre gara, tata a tinut sa facem o fotografie de familie. Fotografia o am si astazi. Dupa
cum ne aranjase fotograful, fotagrafia a putut fi decupata fara tata.
In dimineata de 9 noiembrie am ajuns in Bucuresti, in strada Brezoianau44, la Societatea
Govora-Calimanesti. Conform angajamentului mama a primit o camera in cladire,
urmand ca pe langa serviciul ei de secretara a societatii sa fie si administratoarea cladirii.
Cladirea de 4 etaje plus mansarda apartinea de doua societati : Edilitatea(societate de
constructii) si Govora-Calimanesti, care administra si 2 statiuni balneare. Societaea
Govora-Calimanesti ocupa etajul 1, parterul si etajele 2 si 3 erau ale Edilitatii. Etajul 4,
unde am primit si noi camera (mai tarziu doua), nu era locuit, fiind un fel de camere de,
sa-i zicem protocol pentru delegatii din provincie.
Angajamentul mamei stipula secretara la societate Govora-Calimanesti cu un salar de
4000 lei lunar si o camera locuinta cu iluminat si incalzit si 2000 lei in plus ca intendentia
cladirii. Se specifica : » pentru un functionar nou angajat salariul si avantajele sant
exceptionale, in speranta ca veti corespunde cu totul asteptarilor noastre».
Si a corespuns 18 ani, pana la desfiintarea societatii.
La mansarda era un heligraf si camera pentru trei servitori ai cladirii.

De cum ne-am instalat, mama s-a interesat de cea mai apropiata scoala(Cuibul cu brazi)
si m-a inscrie=s in clasa a20a. In aceeasi zi si in ziua urmatoare care era duminica, am
facut de mai multe ori drumul pana la scoala ca sa-l invat bine.

Luni 11 noiembrie 1929 mama a inceput serviciul si eu scoala. Am urmat la scoala asta
numai clasa a-II-a din motive pe cere le voi explica la randul lor.

Camera pe care o aveam era mare, al ;aturi era toaleta si apoi camera de baie, care era
foarte mere si ne-a folosit si ca o mica bucatarioara. Mai era o camera pe care ulterior am
ocupat-o tot noi. Totl era despartit formand un mic apartament la care aveau acces si cei
care stateau in camerele de pe etaj, pentru baie si WC. Doar ca putin timp au fost ocupate
celelelte camere si nciodata toate odata. Practice ram singuri pe etaj.
Cladirea avea un ascensor mare, aerat, cu geamuri. Intr-un cuvant placut si comod.

In iarna am facut un Craciun trist. Un bradut mic, putin ornat. Noie ram singuri si tristi.
Dar dupa Craciun am primit un cadou dela biroul mamei. Trei carti. Primele mele carti :
Ion Creanga « Opere complecte »
Edmondo di Amici « Cuore »
I.Andreescu « Iliada si Odiseia pe intelesul copiilor »
Adoua mea legatura cu Grecia.

In cursul primaverii m-am pomenit cu tata in vizita – o treaba neplacuta caci a incercat sa
o discrediteze pe mama la serviciu. S-a dus si la scoala si a vorbit cu invatatoarea de noi.
Atunci mama s-a speriat ca o sa ma fure in timp ce ea era la servici. Se pregatea
inceperea procesului de divort in care copilul intra in balanta justitiei.

De la sfarsitul lui mai pana la 30 septembrie mama trbuia sa fie la Calimanesti, sa

administreze hotelul. Administratia asta de vara a facut-o 18 ani, ultimii ani la Govora.
Era, cum se zice astazi, o munca nenormata. Avea in subordine 30 de salariati la hotel :
portari, comosionari, liftieri, apoi pe fiecare etaj cate 6 persoane pentru serviciul
camerelor. Toti trebuiau asigurati cu cele necesare pentru buna functionare a serviciului,
indrumati si controlati. Facea inchirieri de camere, incasari, situatii de plata la 15 zile
pentr salariati, avea in grija magaziile de materiale si altele. O munca de ziz cu zi de
dimineata pana seara. Serviciul era legat si de mersul trenurilor care aduceau pasagerii.
Hotelul avea restaurant. In contractul restaurantului se prevedeau trei mese pe zi pentru
trei persoane. Doua persoane eram mama si cu mine. Cea de-a treia era atunci cand , din
consiliul de administratie venea cineva in control.
De obicei dimineata si seara serveam masa in camera. La pranz aveam in restaurant masa
noastra rezervata. Mancam dupa lista ce doream si mama dadea apoi chelnerului un ban
ca sa se justifice el.
Asa ca aveam trei luni de vara minunate. Mama avea munca ei, dar se simtea bine. Dadea
multi bani pe imbracaminte caci trebuia sa reprezinte Societatea. Erau clienti care veneau
in fiecare vara. Isi rezervau aceeasi camera pentru aceeasi luna. In general hotelul avea in
fiecare luna majoritatea camerelor rezervate.

La Calimanesti, din prima vara mi-am facut teri prieteni : fratii Ghermani- Dionisie (Biti)
si Serban- si Vintila (Vente) Ciocalteu. Inginerul Ghermani era si profesor la Politehnica
si administrator delegat la Societatea Govora-Calimanesti, iar Dan Ciocalteu era profesor
la Facultatea de Medicina si vara avea un laborator de analize la Calimanesti. Toti
formam patru prieteni care se intalneau in fiecare vara la Calimanesti unde stateau toata
vacanta. Mai tarziu eram toti elevi la Colegiul Nationa Sfantul Sava., dar in clase si ani
diferiti. Si in timpul anilor scolari ne vedeam, dar vara eram nedespartiti.
Imi amintesc primul an cand ne-am vazut si cunoscut , in 1930 vara. Eu eram proaspat
venit din provincie, ardelean vorbind cu accent, imbracat mai provincial. Mama nu
avusese nici timp, nici bani si deabea facea cunostiinta cu serviciul ei de vara.
Copii Ghermani aveau o « freuline » ca sa invete nemteste. Aceasta ma socotea un fel de
« untermensch » si strambea din nas cand ma vedea « cu copii ei ». Ca sa ma
indeparteze, prima data m-a mintit ca ma cheama mama, apoi mi-am dat seama si cand o
vedeam venind plecam singur. Asta s-a intamplat in prima vara caci mai apoi s-a renuntat
la serviciile ei. Intr timp m-am cizelat si eu. Nu mai eram provincial in imbracaminte,
pierdeam accentulardelenesc.

In fiecare vara faceam cunostinte noi cu copii de varsta noastra, unii veneau la
Calimanesti mai multi ani in sir. Diminetile mergeam la plaja la Ostrov, intre orele 9 si
13. Dupamiezile eram in parc sau hoinaream pe dealurile din spatele hotelului. Serile ne
plimbam si ascultam muzica militar care canta in parc. Duminicile muzica avea program
dupamasa in Ostrov. Se facea hora taraneasca si uneori ne prindeam si noi in hora.
In anii urmatori am invatat dansurile moderne si mai mergeam seara in Ostrov, la Cazino.
In fiecare vara faceam excursii la manastirea Cozia si Turnu. De multe ori mergeam la
Caciulata pe drumul din padure, peste podul suspendat.

In toaman, ca sa fie sigura ca nu ma poate lua tata, am facut ca intern clasa a-III si a IV-a
primara la Scoala arhiepiscoplalSfantul Andrei din str. Calarasi coltea cu Lucaci. Era
scoala de limba germana. Lectiile erau predate de calugari franciscani, doar la limba
romana aveam o profesoara pensionara.
Eu, venind din clasa a III-a, aveam un handicap la limba germana. Totusi in cei doi ani
am invatat ceva. Eram intern. Un internat sever si disciplinat. Numai mama ma putea lua
sambata dupa masa acasa. Intr-o zi m-a vizitat tata, dar nu i s-a permis sa ma ia in oras.
Programul de internat de dupamiaza era cu ore de studiu, indrumati de un « bruder » si
ore de relaxare in curte. Joia dupamasa faceam , incolonati, o plimbare in oras. Seara,
dupa ce luam masa, mergeam la subsolul cladirii unde erau camere cu dulapuri unde
fiecare isi avea papucii si cele necesare. Intrtinerii incaltamintei. De acolo mergeam la
etaj, la dormitoare si spalatoare. In dormitor era o despartitura prin cerceafuriunde
dormea un « bruder » care ne avea in grija. Era o disciplina severa. Cei cu note bune la
invatatura si purtare primeau o distinctie aurie pe umarul sortului. Puteai avea pana la trei
distinctii. Invatam multumitor si aveam si eu distinctii.
In clasa a-IV-a lucrurilr s-au schimbat. Se apropia sfarsitul anului scolar si eu primisem
niste « insuficient » la matematica. Nu eram ascultat pentru indreptarea notelor. Treaba
s-a lamurit in ultimele zile. Mama ramasese datoare cu plata internatului si mie nu mi se
incheia media. Eram amenintat ca repet anul.Totul s-a aranjat cand mama a semnat o
polita pentru datorie. Atunci am primit si eu o adeverinta de scolarizare terminata pentru
clasele primare.

Din perioada asta imi amintesc cum intr-o noapte aveam insominie. La controlul facut de
bruder Anton, acesta vazand ca nu dorm, m-a dus la spalator si m-a frecat cu apa recepe
tot corpul- cura Kuipe- dupa care am dormit ca un prunc.

O intamplare curioasa din acel timp. In clas IV-a, la romana aveam o profesoara in varsta,
pensionara.. Noi o socoteam foarte rea, dar in realitate era severa si exigenta. Intr-o zi am
aflat ca lipseste la ora fiind bolnava. Mare bucurie pe noi. In clasa era zarva si joaca.
Deodata s-a deschis usa, noi am alergat fiecare la locul lui, iar pe usa a intrat o tanara
urmata de director. « Dragi copii, ati aflat si voi cu mahnire ca profesoara voastra e
bolnava. Dar ea, din grija sa nu va pierdeti ora , a trimis s-o inlocuiasca pe fiica ei
studenta la filologie in ultimul an, viitoare profesoara de romana . S-o ascultati si sa faceti
ora cu ea ». Directorul a plecat si noi am ramas cu noua profesoara.
Brusc toata starea mea euforica a scazut, dar nu aveam astampar. Eu, care eram
intotdeauna un elev linistit, am inceput sa mangai cu o penita ceafa elevului din fata mea.
Acesta a inceput sa dea vizibil semne de neliniste. Noua profesoara l-a vazut bataindu-se
si i-a spus sa se ridice in picioare. Asa cum statea ma masca pe mine foarte bine si am
continuat sa-l enervez. Ca rezultat a fost ca am fost si eu obligat sa stau in picioare.
Brusc, toata starea mea euforica a trecut :
« cu ce drept ma ridica ea in picioare. Nu e profesoara noastra. Uita-te la ea ce urata e.
Seamana cu maica-sa, dar asta e tanara. Avenit sa tina locul ca sa nu piarda banii, nu din
dragoste . Asta asa cum e ramane, nemaritata. S-o saruti pe asta ? Eu nu i-as saruta nici
mana ».
Cand gandeam toate astea am vazut-o facand cu mana si spunand » stati jos ». M-am
asezat si spre surpriza mea l-am vazut pe colegul din fat aca iese din banca si se duce la
catedra. Am crezut ca n-am auzit bine si m-am luat dupa el. A ajuns la catedra , i-a luat
mana suplinitoarei « va rog sa ma iertati ! » i-a sarutat mana si s-a intors.
In acel moment am auzit in fundul urechii o voce batjocoritoare » ai zis ca nu i-ai saruta
nici macar mana ! ». Mana ei ramasese intinsa pe catedra, cum o lasase colegul. Am
plecat dupa colegul meu. Apoi ea a zis ceva despre copii de « familie », care stiu sa se
poarte. Mie imi ploua.

Povestea asta a avut o urmare neasteptata.

DCraciun am fost invitat cu mama la pom la director. Directorul era un om mai in varsta,
avea trei copii: o fata, un baiat si inca o fata. Surpriza mea a fost ca baiatul, desi la scoala
era cu un an inaintea mea, era nascut in acelasi an, luna si zi ca mine (mult mai tarziu am
gasit o alta persoana la fel).
Am ajuns la director cu putina in tarziere. Dupa ce ne-am dezbracat am intrat intr-un
salon. Pe margine erau multe scaune ocupate de babete. Cred ca mama a fost socata. M-a
inghiontit in spate si mi-a soptit : « du-te si saruta mana doamnelor ». Eu, la fel de
impresionat ca si ea, am pornit sa iau mana fiecareia si sa o sarut. Treceam de la una la
alta, nu mai vedeam nimic. Intre ela era si un domn : i-am luat mana, el o retragea, eu
insistam. Cand am vazut ca era barbat m-am fasticit si mai rau. A fost ca o pedeapsa!
Cele doua intamplari nu pot decat sa le le guna de alta.

Tot de atunci o intamplare mai aparte.

Intr-o dimineata ma intorceam la internat si scoala. Urcam dealul de la Piata Mare spre
biserica Sfanta Vineri. In dreptul bisericii, pe trotuar era un caine mare, corcitura de lup
poate cu cibanesc. Mare, slab, prapadit, statea intins pe trotuar sppre margine. De jos, din
piata venea un tramvai. Vatmanul batea energic clopotul sa-i faca multinea loc. Cainele a
ciulit urechile si apoi, cu mare greutate , cu suferinta, s-a ridicat si incet, cu mers
impleticit a cobarat in strada si a plecat spre linia tramvaiului. Aici s-a lasat la pamant
perpendicular pe prima linie si cu spatele spre directia din care venea tramvaiul. Statea si
astepta. Doar urechile, care auzeau venind tramvaiul, se miscau usor. vatmanul a vazut
cainele. Batea clopotul cu putere si insistenta. Aoprit tramvaiul langa caine, a cobarat si
cu ranga de schiombat liniile a inceput sa-l impinga spre trotuar. Cainele se lasa manevrat
fara sa faca nici o miscare. Dupa ce l-a indepartat suficient a pornit tramvaiul. Cainele a
ramas pe loc. Dinspre piata venea o caruta. Taranul mergea langa ea. A vazut cainele.
Caii l-au ferit dar rotile carutei au trecut peste picioarele lui. Roatya din fata, apoi cea din
spate, zdrobindu-i labele. Cainele a ridicat putin capul, a deschi botul, apoi capul i-a cazut
la loc. Caruta a trecut si el a ramas pe loc, intins si respirand cu greutate.
Era tarziu si m-am grabit sa plec.
Un caine sinucigas.

I toamna am dat examen de intrare la liceul Sfantul Sava. Am intrat la internat

semibursier. Atat scoala cat si internatul erau foarte bune. Toti opta anii de liceu mi i-am
pertecut a colo. Directorul, Stefan Pop, ardelean si om de suflet, aducea in fiecare an in
clasa intai copii saraci, ardeleni, buni la invatatura carora le dadea bursa si-i tinea in
internat. Nu l-au dezamagit niciodata.
Am absolvit toti anii cu media in jur de 7, 50. Eram un tip mai visator, mai singuratic,
mare amator de carti si sah, nu luam parte la diverse nebunii ale clasei.

Voi incerca sa povestesc cateva intamplari din scala.

Liceul a deveni in anul 193… Colegiul National Sfantul Sava. Principele Mihai avea o
clasa la Palat, clasa lui facand parte din clasa in care eram si eu. Mai tarziuy, cand clasa
lui s-a desfiintat, parte din cei sapte elevi de acolo au fost primiti in clasa noastra. Cand s-
a infiintat Strajeria Marele Voievod Mihai, Mihai a devenit comandantul nostru de
strajeri.
Dar sa ne intoarcem la ale noastre. Cateva intamplri din liceu.

Tot cursul inferior, clasele I-IV, aveau la gimnastica acelasi profesor pe care toti il stiau
de Dom’Cracanel. La lectia de gimnastica venea uneori in pantaloni scurti. In primul rand
ne aseza dupa inaltime cate doi si apoi, cu el in frunte, ritmand mersul cu fluierul in gura,
faceam vara inconjurul curtii, iar iarna al salii de gimnastica. Noi, in spatele lui faceam
fel de fel de mascarii.
Intr-na din zile, unul din colegi l-a suparat din cale afara.
- Ionescule, maine la 10, mama ta sa vina la Cancelarie sa vorbeasca cu mine !
La vremea pranzului, Ionescu a ajuns acasa.
- Mama, a zis Dom’Cracanel ca maine sa fii la ora 10 la Cancelaria profesorilor. Nu
stiu ce vrea sa-ti spuna.
- Iar ai facut vreo boacana ?
A doua zi doamna Ionescu, imbracata tip-top, la ora 10 era in fata cancelariei. A batut la
usa si apoi a aintrat. O sala mare cu o masa lunga in mijloc si in jurul ei profesorii asezati
si conversand, citind, rasfoind caiete de teza, etc. Statea nedumerita. Un profesor o vede
-Cautati pe cineva doamna ?
- Da domnule profesor, caut pe dl. Profesor Cracanel in legatura cu fiul meu din clasa a
II-B.
S-a uitat la ea putin uimit , apoi a privit in jur si zambvind usor :
- Doamna, vedeti pe dl profesor care st ape scun si vorbeste cu cei doi domni profesori
din picioare ? Cred ca vreti sa vorbiti cu dumnealui.
Doamna Ionescu i-a multumiot si a pornit in jurul mesei. Ajunsa unde trebuia, cei doi
profesori i-au facut loc.
- Domnule profesor Cracanel, sunt mama elevului Ionescu din clasa a-II B si ati vrut sa
vorbiti cu mine.
Auzind-o s-a inrosit la fata si ridicandu-se in picioare :
- Doamna sant profesorul Misu Constantinescu! Fiul dumneavoastra e un magar!
Trebuie cotonogit!
I-a intors spatele si a plecat demn. Doamna Ionescu a ramas perplex : Misu
Constantinescu ? Cracanel ?Fiul meu un magar ? Atunci eu ce sunt ? Trebuie cotonogit ?
Asta da, da da. Vine el acasa!
La pranz s-a intors tanarul Ionescu.
-Mama, ai fost la scoala
- Da
- Ai vorbit cu Cracanel ?
- Da
- Si ce-a spus ?
- Vino incoace sa-ti spun.
Avea pregatit un retevei. A pus mana pe el si dai, dai, dai.
Mai tarziu vine domnul Ionescu. Vede in casa o atmosfera funebra. Afla cu amanunte ce
s-a intamnplat.
- Va sa zica fiul meu e un magar. Atunci eu ce sunt ? Un catar batran ? Ce-a zis, sa-
l cotonogim ? Ia vino sa-ti dau si eu cateva copite !.
A doua zi la scoala toti eram curiosi ce a vrut Cracanel.
- A fost mama ta la Cracanel ?
- A fost
- Si ce-a zis ?
- A zis ca sa ma cotonogeasca
- Sate cotonogeasca ? De ce ?
- Fiindca mama i-a zis domnule profesor Cracanel. Atunci toata clasa s-a dezlantuit :
rasete, chiote, un infern. Cand totul s-a potolit, o voce din clasa, de ardelean molcom,
care judeca incet, dar profund
- Pai, daca ma-ta i-a zis Cracanel, de ce te-a batut pe tine ?
A fost a doua explozie de ras, dupa care toti am fost de acord : Ionesvu fusese batut
degeaba !

Liceul Santul Sava isi serba patronatul la 5 decembrie. Pe noi era mare bucurie, a doua zi
fiind Sfantul Niculaie, deci doua zile fara scoala.
La liceu se facea serbare mare. Cor, recitari, program de gimnastica, toate incepute cu o
slujba religioasa oficiata de cei doi preoti profesori din liceu. La internat se facea o masa
festiva la care erau invitati si profesorii. Se faceau trei tavi uriase de coliva foarte buna. In
timpul mesei, ca pe vremea Saturnaliilor romane, noi elevii strigam in versuri aprecieri
bune sau proaste asupra profesorilor, care le ascultau zambind sau ranjind. Era o
atmosfera foarte placuta.
Inca de la mijlocul lui octombrie, corul condus de profesorul Cerchez, se pregatea. Pieasa
de rezistenta era intotdeauna un cor din opere : corul din Faust, Freischutz, etc.
Pregatirea se facea intai pe voci intr-un amfiteatru mic. Pentru aceasta, in cate o zi, la
ultima ora, cei din cor erau convocati in amfiteatrul Eliade Radulescu, la etajul II. Era un
amfiteatru mic, pentru intalniri literare.
Intr-una din zile, sopranii erau chemati in ultima ora. Eram sopran. In recreatie m-am
jucat si apoi am urcat la amfiteatru. Eram primul. Deodata mi-am dat seama ca trebuia sa
urinez. Am fugit repede in jos pe scri, sarind doua-trei trpte deodata tinandu-ma de
balustrada. Intre parter si etajul I urca directorul. Am trecut vartej pe langa el, dar tot a
avut timp sa-mi mstearga o palma. In acel moment am facut pe mine. Deci a fost o
trgedie. Am ajuns jos, am sacrificat batista ca sa ma usuc si apoi, ca vai de mine am urcat.
Can dam ajuns sus corul canta. Ce sa fac ? Sa raman la usa nu se putea, nici pe culuar,
nici in curte. Cel mai bine sa ma strecor inauntru. Am deschis foarte usor usa. Profesorul
dirija cu fat aspre geam. M-am strcurat inauntru.
O bataie in pupitru a oprit cantarea.
-Cei cu dumneat ?Acum se vine ? Cum te cheama, in ce clasa esti ?
-Sant elevul Stoica Ovidiu din clasa II B
- Esti eliminat pe trei zile Treci si canta.
Resul a fost un chin. Sunt eliminat trei zile. Ce ma fac ? Sa plec acasa ? Cum o sa-i spun
mamaei ca sant eliminat ? Ce sa faca cu mine ? Doar o incurc. Sa gateasca special pentru
mine ! Nu se poate. Sa stau in internat ? Dar unde ? Dormitorul incuiat. Pe Sali sau in
curte se leaga toti de mine.
Dar intotdeauna gasesti o solutie.
A doua zi am venit in clasa si i-am spus chestorului – Stii ca sunt eliminat ! Eu sunt
intern si n-am unde sa ma duc ! Raman in clasa si ma dai absent.
Si asa am absentat la matematica, franceza, latina, chimie, iar la celelelte m-am lasat
prezent.. In total am facut opt absente in trei zile si am huzurit.

In clasa aIII –B. Lectia de gimnastica cu domnul Cracanel. Era spre iarna si lucram in
sala. Trebuia sa urcam pe prajina. Erau sase in sala si impartiti pe grupe, urcam pe rand.
Un coleg, cand i-a venit randul, in loc sa urce ca noi toti, si-a lipit talpile pe prajina si
azvarlind mainile salta apoi picioarele. Noi radeam. Dnul Cracanel l-a vazut
- Dorobantule, coboara si treci in colt, in genunchi.
Dorobantul a cobarat tot in stilul lui propriu si la capatul prajinii s-a lasat in genunchi, cu
mainile ridicate in sus a rugaciune si privirea in sus. Noi radeam. A ras si profesorul.

Anii au trecut – vreo 8 – si am dat bacalaoreatul si ne-am despartit. Dorobantul era de pe

undeva din nordul Moldovei.
Au intrat rusii, a inceput razboiul. Din cauza asta, ca sa scape, Dorobantul s-a calugarit la
o manastire din nord. Premonitie ???

Am terminat cele patru clase gimnaziale, am dat examenul de capacitate si intrat deci in
clasa a V –a, am plecat la Calimanesti unde ma astepta mama. Ajuns acolo ma astepta o
surpriza. Mama mi-a zis ;
- Ovidiu, anul acesta se dau examene de intrare pentru clasa a-V-a la liceul militar.
Acolo intretinerea este gratuita, uniforma gratuita, termini ofiter cu o situatie
aranjata, nu vrei sa incerci si tu ?
Eu nu eram un spirit militaros, dar ma gandeam ca mama munceste pentru doi, se
gandeste la viitorul meu. Pentru usurinta ei am acceptat. Cu toate actele aranjate , peste o
saptaman am plecat. Intamplarea a facut ca cel cu care plecam spre liceul militar sa fie
profesor de gimnastica la liceul militar la care plecam. El mergea acolo cu fratele lui, care
fusese elev la Sava in clas cu mine. Nu-l mai vazusem de cateva luni pe fostul meu coleg.
Era ca si mine intern la Sava. Intr-o zi a disparut. Lipsa lui s-a vazut dupa doua zile. S-au
alertat parintii , care locuiau in Rosiorii de Vede, apoi politia. Dupa o saptamana a fost
gasit la Constanta cand incerca sa se imbarce clandestin pe un vapor. Acum parintii
vroiau sa-l disciplineze prin scoala militara..
Pe drum profesorul imi spunea :
- De tine nu am teama, o sa intrii, dar ce ma fac cu golanul meu.
Dupamasa am ajuns. A doua zi era primul examen scris, eliminator, la matematica.
Am intrat in tr-o clasa cu masute individuale. Pe masuta o coala dubla, alba si una mai
galbena pentru socoteli, cerneala, toc, penita, sugativa, creion, tot ce trebuia.
Mi-am scris numele pe coala alba. La ora 9 fix s-a descoperit tabla pe care erau scrise
doua teme la alegere. Le-am citi linistit. Prima tema o ecuatie de gradul II. Solutia
reprezenta laturile unei figuri geometrice careia i se cerea suprafata.
Am citit tema si mi-am zis : « nimic mai simplu, asta este subiect de examen ? »
A doilea subiect era de pura geometrie. L-am considerat de asemenea usor, prea usor
pentru un examen eliminator.
M-am hotarat pentru primul subiect. Ecuatie de gradul doi, ceva prea usor, trebuie sa fie
aici un clenci. Am citi din nou enuntul, care se referea la radacinile ecuatiei. Mi-am zis¨ »
asta este ! Trebuie rezultatele bagate sub radical si apoi lucrat mai departe. »
Am rezolvat ecuatia. Rezultat doua numere impare, cred 7 si 11. Le-am bagat sub radical.
La fiecare un rezultat cu zecimale in sir infinit. Imi puneam problema cu cate zecimale sa
lucrez, cu doua sau cu trei. Am incercat ambele solutii, dar rezultatul nu ma multumea.
Am refacut socotelile. Nimic grasit. Am renuntat si am trecut la subiectul doi. Nu-mi
placea. Gandul meu era tot la primul subiect. Am rezolvat al doilea subiect, dar nu eram
multumit : de ce nu-mi iesea primul. M-am intors iar la el. L-am refacut. Nimic gresit.
Eram nemultumit, enrvat. Deodata am auzit : « timpul a trec ut. Nimeni nu mai scrie
nimic ». Eu nu scrisesem nimic pe coala alba. Am bagat la mijloc coala cu socotelile si
am predat lucrarea. Stiam ca eram eliminat. Examenul l-am dat la Chisinau.
Seara la dormitor, s-a interesat de mine un ofiter. Nu intelegea de ce nu am scris nimic
cand rezolvasem pe coala de incercari. Cu coala alba putem pleca acasa. Am plecat fara
sa stiu ce a facut fostul meu coleg. Cred ca a intrat in oral si apoi a fost admis la liceu.
M-am intors acasa. Mama a fost convinsa ca nu am vrut sa intru. Niciodata nu i-am spus
ce s-a intamplat.
Peste 20 de ani, baiatul meu, Dan, a avut la examenul de treapta, cum se spunea atunci,
un subiect asemanator.A facut aceeasi greseala ca si mine, dar nu si-a facut probleme. A
lucrat pana la sfarsit. Examinatorul s-a mirat desigur de operatia in plus care a facut-o,
darr desi nu corespundea rezultatul, lucrarea in sine era buna si a luat doar un 8.
Cand a aflat ca facuse ca mine, mi-a spus : « Bine tata, dece nu mi-ai spus si mie ce ai
patit ? »
De unde se vede ca soarta mea nu a fost ca sa ies ofiter in 1940, sa fac razboiul in prima
linie ca sublocotenent si ce mai voia Dumnezeu. Soarta m-a ferit si in viata mea am facut
numai o luna de cazarma in Bucuresti, in plin razboi.
Soarta !

Am ramas in continuare la Sf. Sava unde am dat si bacalaoreatul. Toti anii am fost intern
si nu mi-a displacut. Sambata si duminica eram acasa. Cutreieram librariile sambata si
duminica vedeam de obicei doua filme, care rulau impreuna la cinema de cartier- dublu si
mai ieftin-. Adunam ban de ban pentru carti. Am invatat franceza silabisind romanele lui
Dumas : « Muschetarii » 9 volume, « Regina Margot » 8 volume, « Colierul » si
celelalte. Toate cumparate de mine, volum cu volum, din colectia « Nelson ».
Aveam si un Larousse din 1923 in care cautam toate personajele istorice. Imi placea
istoria si Larousse-ul m-a ajutat mult.
Jucam sah destul de bine, eram mai bun decat colegii si prietenii mei.

Intr-o vara , aveam 13 ani, venisera la Climanesti doi copii de aceeasi varsta cu mine.
Erau evrei, veri intre ei, din Botosani. Vorbeau intre ei ruseste, unul era jucator bun,
celalat slab. Jucam zilnic imperuna cateva partide. Intr-o dimineata mi-au propus un
campionat in trei. Am acceptat. Prima partida am jucat-o cu cel slab.Varul lui statea langa
mine si lalaia un cantec rusesc. La un moment dat am bagat de seama ca adversarul meu
juca neasteptat de bine si chiar ma pusese in dificultate. Vrul lui lalaia linga mine.
Adversarul meu avea la mutare o posibilitate foarte buna cu un cal.Spre surpriza mea a
mutat celalalt cal. Atunci varul lui a izbucnit : « boule, celalalt cal am zis ». Am inteles
ca lalaiala lui rusesca erau indicatii de joc. Trebuia neaparat sa castige ei.

Aveam 15 ani. In pasajul din fata Prefecturii, spre iesirea spre Banca Nationala, era o
cafenea a sahistilor. Avea mese de sah. Se asezau doi adversari, chelnerul aducea punga
cu piese si nota ora, apoi aducea consumatia : cafele si daca mai vroiai ceva.
Era intr-o duminica pe la ora 9 dimineata. Am trecut pe acol. Cafeneaua era goala. Doar
la masa de la geam statea un maestru batran si privea afara. Astepta un adversar
intamplator.
Mi-am luat inima in dinti, am intrat si m-am adresat lui :
- Maestre, doriti sa jucati o partida cu mine ?
Maestrul mi-a facut un semn larg sa iau loc.Imediat a venit chelnerul cu punga de piese.
Am comandat doua cafele. Maestrul a bagat mana in buzunar si a scos un ziar. L-a

Desfacut si a inceput sa-l citeasca. Eu am aranjat piesele. Maestrul mi-a dat albele.
Asteptam. Maestrul citea. Chelnerul aduce cafelele. Eu am sorbit din a mea si am asteptat
dupa ce am facut prima mutare. Maestrul citea. S-a uitat, a facut miscarea de raspuns.
Citea. Am facut miscarea mea. Am sorbit din cafea. Am asteptat. Maestrul a intors
pagina, s-a uitat si a mutat. Am mutat imediat si eu. Prea tarziu. Maestrul citea. Ma
enervasem. Terminasem cafeaua. Maestrul abia o atinsese pe a lui. Citea.
Asa a mers toata partda. Eram enervat la culme. Imi parea rau si de banii pe care trebuia
sa-i dau. Am fost infrant.Am multumit maestrului, am platit si am plecat. Pana am
termint liceul si mult timp dupa aceea nu am mai pus mana pe sah. Aasa a sprijinit
maestrul tineretul. Dupa nume era neamt sau evreu, sau amandoua.

Fiindca veni vorba de evrei, intr-o vara , la Calimanesti, stateam dimineata in parc pe o
banca. Prin fata mea a trecut un baietas de vreo 5 ani, mic, burtos, cu o figura tipica de
evreu. Trecea alene. Ce mi-a venit mie si-l intreb : « tu ce esti ? ». Imediat s-a intepenit,
capul sus, burta afara, mers tantos : « Ovrei » si a trecut mandru pe langa mine.

Intr-o vara, aveam cam 14 ani, cooptasem in grupul nostru un evreu. Atunci cercetasia
era in floare. Am hatarat sa ne jucam de-a cercetasii. Urma sa urcam pe munte, sa
injghebam o tabara, sa facem o masa comuna. Urma sa venim fiecare cu ceva de
mancare. A doua zi ne-am strans toti. Aveam cate un pachetel. Evreul venise cu mana
goala. In fond, noi eram cum s-ar spune de-ai casei, el venit cu parintii la hotel.
Am facut tabara, ne-am jucat si apoi la masa. Am impartit ce aveam la toti. Cand am
terminat, evreul s-a ridicat si indepartandu-se cam cu un metru a inceput sa urineze. Putea
sa se duca mai departe pentru treaba asta. Dupa ce s-a incheiat la pantaloni, a bagat mana
in buzunar si a scos un mar mare, rosu.
- Eu n-am avut decat asta. Luati-l sa-l impartiti. Noi am zis fiecare ca ne-am
saturat.
- Atunci il mananc eu ! Si si-a infipt dintii in el.

In clasa am avut intoti anii trei evrei. Toti trei au ajuns ingineri. Doi sunt in strainatate.
Unul a ramas in tara si prieten cu noi. Cei care suntem in Bucuresti, in fiecare ultima
miercuri a lunii ne intalnim la o cofetarie. Venimintre 8 si 16 insi. Ne adunam mult mai
multi la adunari de decade de la terminarea liceului.

Tot amintiri din liceu.

Intr-o dupamiaza ne-a vizitat acasa prietenul meu Serban. A venit la 3 si urma sa plece la
7 cand venea masina sa-l ia. Am stat noi un timp acasa si apoi am plecat sa vedem un
film. Am intrat la un film pe bulevard. Cand am iesit se facuse 5 30 si am plecat spre
casa. Din bulevard am intrat pe Brezoianu. Pe dreapta era magazinul Bunghe cu aparatura
medicala. Ajuns acolo Serban ma apuca de mana :
- Hai sa mergem la dame !
Ma trase dupa el in gang, pe stanga deschise o use si am intrat. Era un antreu. In fata o
usa mare, dubla, cu geamuri. M-am uitat. Inauntru o sala mare si vreo zece femei
imbracate numai in furou. Pe o masa canta un gramofon cu palnie « His master voice ».
La o masuta doua, picior peste picior, cafele, tigari, taclale. Pe mijloc dansau doua. Pe un
recamier se odihnea lasciv una.
- Ce faci ? Intri ?
- Nu
- Atunci ne vedem acasa
El a intrat , eu am plecat.
Cand am iesit mi-era o frica teribila sa nu ma vada cineva. Vis-a vis stiam, era cabinetul
medical al doctorului Anghel pe cere-l cunosteam , pe el si familia. Am facut un salt pana
acolo. M-am linistit. Daca ma vedea cineva ieseam de la doctor.( ginecologie, boli de
femei). Era chiar nimerit.De acolo repede spre magazin. Era normal sa privesc vitrina.
Apoi in strada mai ma-m linistit. Ma gandeam : stau de 7 ani pe Brezoianu si nu stiam de
casa asta si el, la 13 ani se duce la dame si sta in parcul Bonaparte, pe strada Paris.
Mie nu-mi trebuia asa ceva. Colegii se mai duceau. In cate o zi striga unul « care mergeti
dupa masa la dame ? » se intelegeau unde sa se intalneasca si la care casa sa mearga.

Intr-o luni, la scoala in recreatie stateam si citeam. Pe nesimtite in jurul meu s-au strans
toti cei ramasi in clasa. Un coleg mi s-a adrest :
- Uite ma fecioara sa stii si tu ce inseamna o dama ! Si mi-a pus pe pupitru trei
paduchi albi-gri, unul mare si gras si doi mai mici.
Am sarit peste pupitru si am fugit din clasa in rasetele tuturor. Cand toti s-au potolit am
intrat in clasa. Colegul meu omorase paduchii.
Trebuie sa spun ca dupa liceu am fost colegi la medicina. Dupa ani, colegul meu a fost
medic sef dermato-venerian pe judetul Neamt. A ras cu paduchii si damele si a avut parte
de ele.
Premonitie ?

In realitate eu eram mai in materie decat ei, dar nu ma interesa practica. Fiind un mare
amator de carti cutreieram librariile si anticariatele. La Casa Anticarilor din Victoriei, in
jos spre Domnita Anastasia, dar demolata sub regim comunist, cumparasem o carte Dr.
M. Prunck » Misterele si tehnica sexualitatii ». O carte bine pusa la punct, anatomia si
fiziologia la barbat si femeie, pozitiile in actul sexual, sarcina, igiena sexuala, perioadel ;e
de fecunditate si in final bolile sexului. Cand citai de sifilis, blenoragie si paduchi nu-ti
mai trebiuia nimic. Afara de asta, colegii mei daca se imbolnaveau cereau bani de la tatii
lor ca sa se trateze. Dar eu, care erm doar cu mama ? Preferam sa raman fecioara.

Dar sa revin la premonitie. Aveam 12 ani. La Calimanesti ne intalneam cei patru

prieteni. Intr-o dimineata, Serban, cel mai mic ca varsta, ne spunea ca toata noaptea nu a
putut dormi si a facut o poezie. Noi nu l-am crezut si atunci a inceput sa recite frumos, cu
patos. Il ascultam uimiti. Ni se parea ceva cunoscut. Poezia era destul de lunga. La un
moment dat recita : « si-un glonte in floare de chipiu sa ma loveasca ! »
In acelasi moment toti am sarit cu gura : « asta nu e poezia ta , am citit-o si noi. Vrei sa
ne pacalesti. » El, furios, sustinea ca el a facut-o noaptea. Alaturi era laboratorul de
analize al doctorului Ciocalteu. Am apelat la arbitarajul lui.
« Serban nu a vrut sa va insele. El este convins ca a facut poezia. Voi ati citit-o candva.
Pe el l-a impresionat mult si a retinut-o si acum a crezut ca e a lui ».
Peste 10 ani Serban a murit in Itlia, pe cate am auzit executat odata cu moartea lui
Musolini. Premonitie ?

La Calimanesti, in cercul nostru erau si fete, unele veneau in fiecare vara. La unele eram
invitati si in cursul anului la Bucuresti, cu vreo ocazie aniversara. La Calimanesti eram
impreuna la plaja si in parc, ele bineinteles sub supravegherea parintilor. Intr-o vara am
proiectat o excursie la manastirile Cozia, Turnu si Stanisoara. Excursia era de doua zile
urmand sa dormim la manastire. Pentru pastrarea bunei cuviinte veneau cu noi si parinti
ai fetelor. Excursia a decurs foarte placut si vesel. Dupamasa am ajuns la Stanisoara , in
varf de munte. O manastire mare, cu calugari. Pentru noapte s-au luat camere pentru noi
baietii intr-o aripa, iar pentru fetele cu parintii inalta. Toata dupamasa a decurs placut.
Seara tarziu, inainte de culcare in chilie, am facut cu Serban o plimbare. Am iesit din
manastire pe un tapsan. Era senin, cald, greierii cantau, luna stralucea, o placere. Partial
iarba fusese cosita si am dat peste o caruta umpluta cu iarba. Ne-am urcat in ea si ne-am
tolanit pe iarba. Era o plcere. Acolo am dormit pana dimineata tarziu cand ne-a sculat
caldura soarelui. Cand ne-am sculat ne-am intors foarte veseli si incantati de noaptea
petrecuta. Ne-am mirat ca i-am gasit pe toti suparati. Fetele deoparte, la distanta baietii,
un aer inghetat. Noi venisem foarte veseli si ei toti mohorati. Am aflat ca in timpul noptii
doua persoane s-au uitat pe fereastra chiliei fetelor si parintilor. Cum noi eram singurii
care lipseau, beleaua a cazut pe noi. Probablil se uitase vreun calugar care mergea la
slujba de noapte. Acuzarea m-a suparat asa de mult ca am spus
- Nu ne-am uitat ca nici nu aveam ce vedea !
Asta le-a suparat pe fete enorm.De acum toata excursia era stricata. Ne-am intors :
inainte mergeau fetele, apoi parintii, iar noi mai departe in urma. Serban si cu mine am
ramas stigmatizati.

Si acum o ultima intamplare din liceu. Eram in clasa a VI-a. Intr-una din zile in clasa era
un vacarm ingrozitor. Tipete, alergari, sarituri peste banci. O nebunie. Singurul care nu
participa eram eu. Stateam linistit la locul meu si citeam un roman istoric. Nu sesizam
nimic. La un moment dat in clasa s-a facut liniste. Alertat de zgomot venise directorul.
Toti au sarit la locul lor. Colegul meu m-a impins : « scoala ma ca a venit directorul ».
Ne-am ridicat toti in picioare. Stateam si din picioare citeam in continuare. Directorul ne-
a facut cu ou si cu otet dupa care a pronuntat pedeapsa : « toti elevii externi vor ramane o
saptamana, in fiecare zi cate doua ore, in clasa, dupa lectii. Elevii interni sant consemnati
in internat trei saptamani ».
Pedeapsa era infinit mai grea pentru cei interni. Eu citeam in continuare. A venit ziua de
sambata. In ultima recreatie am scos o coala de hartie si am inceput sa-mi scriu biletul de
voie de iesire din internat. Colegul meu de banca se uita la mine :
- C e faci tu acolo ?
- Bilet de voie pentru dupamasa
- Bine ma boulenu stii ca suntem pedepsiti in internat trei saptamani ?
- De ce ?
- Cand a fost harmalaia aia mare si a venit directorul. Tu citeai si habar nu ai.
- De ce eu am luat parte la tampeniile voastre ?
- Nu zice Dumas al tau « toti pentru unu si unu pentru toti ! »
- Ce sa fiu eu pedepsit pentru voi ? Poti sa mananci si portia mea , eu plec cu
externii.
Si am plecat. Luni dimineata m-am intors si aflat ca se facuse appel si eram dat
disparut. A trecut saptamana. Sambata m-am pregatit sa plec odata cu externii. Inainte
de terminarea ultimei ore a intrat un elev in clasa. Eram chemat la director. Cum s-a
sunat de sfarsitul orei am fugit repede la cancelarie. Am batut sfios la usa directorului
si am intrat. Directorul scria. Eu eram grabit. M-am dus pana la birou.
- Sunt elevul Stoica Ovidiu si m-ati chemat
- Cum ai indraznit sa nesocotesti pedeapsa data ?
Taceam. Pe furis priveam spre geam si vedeam cum se scurg externii spre poarta.
- Pleaca de aici si sa nu mai indraznesti sa pleci fara voie
Am plecatincet spre usa. Afara am zbughit-o la clasa, am luat srvietasi fuga pe poarta
cu ultimii elevi. Luni m-am intors. Nu s-a mai intamplat nimic.

Intr-un fel eram un elev constiincios, nu aspiram la note mar. Singura mea grija era sa
nu raman corijent, sa-mi stric vacanta. Toate lucrarile scrise le faceam unela mai bine,
altele mai de mantuiala. De invatat, la fel.

O intamplare din clasa a-VII-a. La romana imi pusese un 10 in oral. Pentru ora
urmatoare aveam de analizat « Luceafarul » lui Eminescu. Imi placea Eminescu cu
poeziile lui. Le citeam cu placere.Singura poezie pe care nu o agream era tocmai
Luceafarul. Si trebuia sa o analizez. Nota in oral aveam, deci ma consideram linistit.
Am expediat Luceafarul in 8 randuri de generalitati. Luceafarul : un fel de pasa cu un
soi de cadane in jur si lui ii trebuia o fetiscana pentru care vroia sa lase tot. Un tampit.
Mai bine scria poezia ca o satira.
A doua zi la lectie s-au dat absentii si catalogul a ramas deschis la pagina a-4-a, a
mea. Profesorul parea plictisit. S-a uitat peste pagina. Stateam linistit. A trecut pe
pagina 3, 2, 1, inapoi la 2,3,4. Deodata am auzit : « Stoica, vino la lectie. » Am iesit
din banca.
-Adu si caietul !
Am simtit ca s-a abatut nenorocirea asupra mea. Am ajuns la catedra cu caietul in
mana. Il-am intins. L-a deschis si l-a luat pagina de pagina. Nu se grabea. Era plictisit.
Erau lucrari bune, ample. A ajuns la lectia de zi. Stupoare.
- Pentru Luceafarul lui Eminescu nu ai gasit decat 8 randuri ?
- A luat un creion rosu si a scris pe caiet 1(unu). Vei reface lucrarea. Apoi a pus
nota in catalog.
Am plecat la los cafand socoteli (10+2)/2=5 la teza iau macar un 7. Nici o problema.
Vine ora urmatoare de romana. Refacusem lucrarea, avea acum 14 randuri. Profesorul
deschide catalogul, se uita la pagina mea si ma cheama. Ies din banca.
- Adu si caietul. Il dau.
- Pentru Eminescu nu ai gasit decat 14 randuri ? Ia creionul rosu si scrie 1(unu) si
trece nota in catalog.
Mare bucurie pe mine ca nu a mai scris sa refac lucrarea. (10+1+1)/3=4 Un 6 in taza
oricum trebuia sa iau. La teza am luat pentru
‘La steaua » lui Eminescu singurul 10 din clasa. Doi de 10 si doi de 1 era prea de tot.
Profesorul mi-a modificat un 1 si mi-a dat media 8.

Sa ma intorc in timp iarasi la liceu. In toti anii superiori, V-VIII, am avut la desen
acelasi profesor. Facea cu noi un fel de desen tehnic. Toti faceam lucrarile de
mantuiala si le dadeam in ultima zi. In clasa aveam un elev cu real talent. Publica
desede in revista liceului, ne facea caricaturi pe tabla. Profesorul nu i-a dat nici o
atentie, dar niciel profesorului.
Prin clasa a-VI-a profesorul ne-a marturisit cu o falsa pudoare ca s-a deschis
« Solonul oficial de pictura » si ca a expus si el o lucrare. Toata clasa a fost
indiferenta si numai eu am fost curios. Am aflat unde era expozitia – chiar pe strada
mea, Brezoianau, si m-am dus s-o vad. I-am gasit lucrarea in catalog si am admirat-o.
« Natura moarta cu telefon » - o masuta mica pe care era un telefon negru. Ma miram
cum a patruns ea in salon. Daca noi aveam oarecari iluzii fata de profesor, s-au
spulberat. Intre clasa si profesor se dadea o crunta bataie subterana. S-a sfarsit prost
pentru clasa : la sfarsitul clasei a-VIII-a au ramas corijenti sapte elevi la desen. Toata
opozitia Consiliului profesoral nu l-a putut clinti. Cei sapte au pierdut sesiunea de
bacalaureat din vara.

In iunie am dat bacalaureatul, unde la geografie mi-a cazut Dobrogea. Tot o

premonitie ? Peste o luna am cunoscut pe viitoarea mea sotie grecoaica din Constanta.
Mi-a prezentat-o un prieten ca domnisoara Patras venita din Constanta. Ma
gandeam « vine si asta de la mare sa faca bai in Olt ». Incet, incet, ne-am imprietenit.
In ziua in care ama cunoscut-o, dupamasa ne-am revazut la Ostrov. Pietenii jucau
volei. Priveam. Juca si ea. Pe banca de langa teren stateau cinci fete, una necunoscuta
care comenta jocul : « toata lumea juca prost, nimeni nu stia sa paseze o minge, etc. »
La sfarsit s-au schimbat echipele si fetele de pe banca au impins-o in teren pe
comentatoare. Am aflat ca era sora Violetei. Marea comentatoare juca mai prost ca
toti. De unde am conchis ca amandoua fetele erau gura mare si treba putina. Mi-a
trebuit ceva timp pana am vazut ca erau caractere complect diferite.
Violeta, cea mai mare, o fata linistita, retrasa, cam insignifianta. Urma un frate,
Dumitru (Mimi), vioi, bagaret si apoi Elly (Lula), plina de ea. Totdeauna trebuia sa
fie prima. Avea pareri personale in toate si le sustinea.
Intre Violeta si Lula o deosebire enorma. Pe Lula o cunostea toata lumea, pe Violeta
foarte putini. Dar ele, in conceptia colectiva erau « fetele lui Patras » si tonul il dadea
Lula.
Un exemplu pe care l-am aflat mai tarziu.
La Constanta, intr-o dimineata niste eleve , intre care si Lula, chiulesc de la liceu si se
plimbau pe bulevard cu niste baieti tot chiulangii. Deodataun unchi de-al ;ulei apare
in fata.
- Ce faci Lula ?
Ea il priveste de sus in jos si de jos in sus.
- Domnule nu va cunosc. Ma confundati ! si foarte demna trece inainte si spune
colegilor
- Vedeti, l-am dus.
Se incepea o discutie la care participau toti. Fiecare cu argumentele lui. Intotdeauna
Lula cu o gogomanie. Toti se repezeau s-o combata. Incepea o discutie apriga. Ea
prin talentul ei se indeparta incet, incet dela subiect si ajungea intr-o pozitie in care
era ea tare. Iesea triumfatoare. Nimeni nu mai stia de unde plecase discutia. In asta
era un talent. Dar prin comportamentul ei
« fetele lui Patras » erau prost privite. Asta mi-a facut mult rau mie si noua.

Mama, desi era ocupata, a aflat ceva. Eram vazut des cu o fata. Mama a inceput sa
faca discret cercetari. In hotel era o familie de greci din Constanta. De la care a aflat
ca « fetele Patras » nu aveau o nota buna in Constanta. Parerea lui mama era facuta :
eu n-aveam ce sa caut cu o asemena fata. Sa ma pregatesc pentru facultate, nu sa
umblu cu o asemenea fata. De aici a iesit o stare de animozitate intre mama si mine.
Eu imi daeam seama ca Violeta era o fiinta mai inocenta decat multe fete de varsta ei.
Mi-a fost si mie greu sa ma conving. Se facea cate un banc usor indecent. Toti radeau.
Radea si ea. Dupa ce ne-am despartit ea ma intreba « dece ati ras ? » La inceput
credeam ca face pe inocenta, dar mai apoi m-am convins ca era sincera. Era de
mirare, dar adevarat. Pot spune ca ulterior eu i-am facut o educatie, decenta, in ceeace
se cheama azi sexologie-teoreica.
Din 1940 pana in 1942 cand ne-am casatori nu am facut contact sexual.

In 1940 toamna am intrat la Facultatea de Medicina si ea a intrat la Academia

Comerciala. Ea locuia la o matusa a ei. Ne intalneam aproape zilnic. In anul urmator
familia ei s-a mutat la Bucuresti. Mimi, fratele ei, a intrat si el la medicina si era in
echipa de volei a facultatii, echipa care a devenit campioana pe tatra.
Au fost doi ani grei. Trebuia sa ma intalnesc cu ea fara sa stie mama.
In vara 1941 am mers iar la Calimanesti. Violeta s-a inscris la un curs de Crucea
Rosie si a luat carnet de sora C.R. ca sa fie cu ceva aproape de profesia mea viitoare.
Mama nu voia s-o cunoasca, nu o voia. Era o situatie foarte neplacuta. Ma intretineam
singur. Luasem un post de extern cu plata la Spitalul Witting. Faceam injectii
particulare sa scot un ban. Taxa de facultate o platem eu. Vindeam carti din biblioteca
mea. Imi parea rau de ele.
Ne gandeam la casatorie. Sa mergem la facultate amandoi nu se putea, taxele fiind
mari. Ea dupa anul II s-a reteas dela facultate si a facut un curs de dactilografa la
scoala Berlitz.

Ne-am casatorit civil la 15 iulie 1942. Martori pentru casatorie am gasit pe loc contra
cost. De casatorie stiam numai noi doi. Am ramas fiecare la parinti ca mai inainte.
Dar totusi nu a ramas secret mult timp. La casatorie a trebuit sa declaram viitorul
domiciliu. Am ales domiciliul ei din str. Plantelor 76. Dupa vreo doua luni postasul a
adus o scrisoare. Intanmplarea a facut ca tatal ei, Papachi cum ii spunea, sa primeasca
la poarta scrisoarea. Era adresata Stoica Violeta. In scrisoare, un intreprinzator oferea
noilor casatoriti mobila in rate. Asa s-a aflat taina noastra. Atunci s-a hotarat sa facem
si casatoria religioasa in casa. S-a facut in ianuarie 1944. Mama n-a vrut sa participe.
Pentru ea nu existam decat eu. M-am mutat la socrii. Contribuiam la cheltuielile de
intretinere.
Trebuie sa revin putin inapoi sa vorbesc de familia ei.
Tatal ei, Anastasios Patras, era grec din Constantinopol, venit in Romania in 1918. La
Constanta avea depozit en-gros de masline import din Grecia. In 1941, in timpul
rebeliunii legionare, depozitul,magazinul si casa din Constanta au fost jefuite de
legionari, care nu erau numai antisemiti ci si xenofobi. Atunci socrii s-au mutat la
Bucuresti. In anul urmator mama Violetei a facut un accident vascular cerebral pe
fond de hipertensiune arteriala. A ramas cu paralizie stanga. Pentru gospodaria casei
au luat o servitoare unguroaica, Anisoara. Era foarte vrednica.
Intr-o zi a plecat dupa cumparaturi in piata si s-a intors dupa trei saptamani cu un
copil in brate, un baietel. Plecand in oras il nascuse in tramvai fara dureri. Nici unul
din cei ai casei nu au stiut ca era insarcinata. Si-a reluat serviciul si cu totii aveam
grija si de baietel. Cand copilul avea vreo opt luni, Anisoara a plecat iar la
cumparaturi si dusa a fost.
Situatia era foarte gre cu o femeie paralizata si cu un copil mic. Dupa vreo trei luni
am gasit o matusa a Anisoarei si aceasta ne-a salvat luand copilul.

Povestea Anisoarei a avut o urmare. Prin 1945 a reaparut Anisoara. Eram iarasi fara
servitoare si socrul meu a rangajat-o. Dupa cateva luni Anisoara a disparut iarasi si
dupa doua saptamani a venit cu o fetita in brate, Rodica. Dupa cateva luni9, cand
fetita nu mai sugea, Anisoara a disparut din nou. Am ramas cu copilul. Situatie grea,
care a durat cateva luni, dupa care, cu toata parerea de rau, am dus-o la caminul de
copii. Ca un post scriptum la problema Anisoara : in 1954, cand deabea ne intorsesem
in Bucuresti (am sa detailez la locul respectiv), ne-am pomenit cu Anisoara. Cum ne
gasise cand stateam in alta parte ? Voia sa reintre in serviciul nostru. Si eu si Violeta
ne-am uitat la burta ei. Am refuzat. Nici nu aveam posibilitati materiale de a plati un
salar si apoi am fi devenit « burjui ». De atunci n-am mai vazut-o.

Anii din 1943 pana in 1946, cand am terminat facultatea, au fost foarte grei pentru
noi. Eu aveam diverse servicii de extern, Violeta avea si ea un servici de calculator la
societatea Steaua Romaniei asigurari, din februarie 1943 pana in iunie 1944. Faceam
si armata in cadrul facultatii, o zi pe saptamana. Pe langa ofiterii nostrii aveam si un
instructor neant, care avea ambitia sa ne invete pasul nemtesc. Il necajeam mult prin
felul in care il faceam. In fond trebuia sa fie multumit ca nu era pe front. In august
1943 am facut o luna de cazarma in Bucuresti, la cazarma Rrgele Alezxandru, din
Leu. De sambata dupa masa pana duminica seara eram acasa.
In august 1944 trebuia sa facem iarasi o luna de cazarma, dar evenimentele nu au mai
permis-o. Asa ca din punct de vedere militar nu decat o luna de cazarma. Eram
sergent.
In 1946, dupa luarea diplomei trebuia sa merg la Comisariatul Militar sa primesc
livretul militar de ofiter, lucru pe cere nu l-am facut. In 1952 s-a facut o revizie a
livretelor si am fost descoperit ca sergent. Am primit livret de capitan. In 1965 am
fost facut maior. In 1976 am fost scos din evidenta.

In luna iunie 1944, in urma bombardamentelor din Bucuresti, am plecat cu Vioeta la

Calimanesti. Deoarece trebuia sa fac munca de razboim-am prezentat la spitalul
Z.I.229 din fostul hotel al statuluiunde-mi facusem vara vacantele. Am lucrat acolo ca
ajutor de medic. Violeta si-a luat la spital post de dactilografa (cu carnetul ei de
crucea rosie).Ne-am simtit acolo foarte bine, am avut locuinta buna in Ostrov.
Evenimentele din 23 august ne-au prins acolo.
In seara de 23 august 1944 am auzit la radio ca s-a incheiat razboiul. Toti din spital,
cadre si raniti, chiuiau de bucurie. Eu aveam o criza de tristete : era un razboi pierdut
si nu stiam consecintele.
Am ramas in spital pana in octombrie, cand ne-am inapoiat la Bucuresti cu un tren
sanitar.

Urmatorii doi ani, pana in iunie 1946 cand am ispravit facultatea, au fost ani grei, ca
dupa un razboi pierdut.Inflatia in crestere continua, nesiguranta in serviciu, lipsuri
alimentare, cartele, nesiguranta in casa, se faceau descinderi, furturi.
Socrul fiind grec (in tara Grecia era reprezentata de Elvetia), aveam pe usa
apartamentului lipita o adresa dela ambasada Elvetiei in care se specifica apartenenta
noastra de aceasta ambasada si interdictia de control in apartament. Era totusi ceva.
Socrul meu facea, cum se spune « afaceri pe picior », singura salariata era Violeta. Ne
descurcam.

Dupa absolvirea facultatii am primit la Societatea Govora-Calimanesti un post de

medic asistent la Institutul de fizioterapie din Govora. Postul era pentru lunile iulie si
august – casa si 500 000 lei pe luna. Urmaream aplicarea corecta a procedurilor ,
faceam injectii si mici tratamente. Violeta a venit si ea in concediu.
Violeta avea post de contabil la Fabrica de Uleiuri Vegetale « Hermes », patronata de
un grec. Se introdusesera in intreprinderi comitetele muncitoresti, care incet, incet
capatau o putere din ce in ce mai mare pana in iunie 1948 cand au izgonit pe patroni.
In toamna lui 1946 comitetul de fabrica i-a pus in vedere : »ori te faci membra de
partid, ori zbori ». Cum era insarcinata si greoaie pentru zbor, a devenit membra de
partid cu serviciu stabil.

In cele doua luni (la Govora) mi-a mers foarte bine. In septembrie m-am intors la
Bucuresti cu 1 800 000 lei, care reprezentau leafa pe 6 luni a Violetei. Urma ca in
anul urmator sa ma prezint iarasi. In acele conditii nu puteam sa caut un post fix. Am
facut o socoteala : banii mei ajungeau pentru 6 luni ; pentru celelalte 6 luni speram sa
castig suficient . Ma intorsesem de la Govora cu o lista de viitori pacienti si oameni
in varsta care-si faceau periodic serii de injectii, care vroiau sa-i mai vada (ieftin)
periodic cineva.
Violeta mai primea de la fabrica tain de ulei si sapun pe care partial il vindeam. Nu
pot spune ca ne-a mers rau.In vara lui ’47 am plecat din nou la Govora.
Am uitat sa spun ca in noiembrie ’46 s-a nascut Marina. Toata grija copilului a ramas
pe seama mea, eu fiind liber,. Baie, scutece, lapte, infasat, potolit scantecele erau
treaba mea.Violetei ii era si frica sa puna mana pe copil cand il vedea asa de mic.
Imi amintesc o scena : La cinema Aro (Patria) rula in premiera Cezar si Cleopatra,
film de 2 ore.Ne-am facut socoteala : la patru dam sa suga fetitei, o culcam si la 4,30
plecam. Filmul era la ora 5. Toate bune, culcam pe Marina si tiptil plecam. Cand
ajungem la poarta tocmai intra socrul.
- Marina doarme, sa nu te duci la ea ; noi ne intoarcem aproape de 8. Am intrat la
film printre ultimii si am plecat la ultima scena ca sa nu ne prinda in puhoi cei
care plecau.
- AAAcasa nenorocire. Socrul meu primul lucru pe care l-a facut a fost sa mearga
sa vada copilul. Marina s-a trezit, a urlat, a luat-o in brate si pana ne-am intors a
plimbat-o si i-a ascultat urletele
- Parinti sunteti voi ? Criminali ! Lasati copilul si plecati la distractie.
Aasa si-a facut el 3 ore de distractie.

Cum spuneam iulie si august ’47 am stat din nou la Govora. Am castigat foarte bine,
aveam o valijoara cu bani, dar la 20 august a venit stabilizarea care ne-a lefterit. Banii
mei nu mai valorau nimic.
Am mai stat 3 zile la Govora pana ne-am strans mai multi din Bucuresti si am angajat
un camion sa ne duca cu plata la sosire. Asa ca dimineata de 23 august la ora 5 eram
in Bucuresti. Lefter. Totul se terminase.

Trebuia sa gasesc un servici.

Nu puteam sa iau post prin Ministarul Sanatatii la tara cand Violeta avea servici in
Bucuresti si aveam si copil.Am aflat de o intreprindere care ar avea nevoie de medic.
M-am prezentatla Comitetul de Intreprindere :
-Sinteti sindicalist/
-Nu
- Lasati-ne adresa si va vom anunta.
Am inteles. De acol am plecat direct la Sindicatul Sanitar. Am platit cotizatia pe tot
anul si am devenit sindicalist sanitar.
M-am prezentat la alt post
- Sinteti sindicalist ?
- Da
- Santeti membru de partid ?
-Nu
-Lasati-ne adresa etc.
Intors acasa i-am spus Violetei
-Vrei sa fii membru de partid/
-Nu vezi ca altfel nu se poate ?
-Am sa vad eu la fabrica.
Dupa 10 zile aveam carnet de partid si ½ norma de medic la fabrica. Era excellent ;
aveam timp suficient pentru copil si diversi pacienti
Dar totul se plateste ! In fiecare duminica eram chemat la fabrica la ora 9 – nu numai
eu, ci si altii- si ni se dadeau 10 Scantei sa le vand in Obor. In Obor ne desparteam
toti cei chemati . Ma indepartam si plecam acasa cu Scanteile si a doua zi dadeam
banii. In primavara plecam cu camionul la tara sa reparam unelteletaranilor, iar eu sa-
i consult. Dar a trecut si asta.
Fabrica mai avea un madicdr. Weinberg, un evreu. Prin el stiam tot ce se intampla in
fabrica si in politica.
In iunie 1948 s-a facut nationalizarea intrprinderilor.Patronul a fost demis si s-a creat
un Comitet de fabrica.
Am aflat ca Ministerul Sanatatii a infiintat un curs de specializare in balneologie. Cu
jumatatea mea de norma puteam sa urmez si cursul.
Pe 15 martie 1949 mi-am dat demisia de la fabrica , iar pe 15 aprilie am fost numit
medic secundar la Sanatoriul Balnear Govora (la cererea mea).
Am plecat la Govora, statiunea pe care o cunosteam foatre bine.

Pe 15 iunie ’49 Violeta si-a dat demisia de la fabrica si a fost numita sora medicala la
Sanatoriul Govora pe baza cursului si adeverintei de sora facut la Calimanesti. Ulerior
a fost acolo contabila si sef de sectie munca.si salarii. Ne-am simtit foarte bine la
Govora. Aveam locuinta foarte buna, piata era bogata si relativ ieftina. Nu aveam de
ce ne plange. Reverificarea membrilor de partid am trecut-o cu succes amandoi. N
evedeam de treba noastra si toti aveau incredere in noi si noi credeam in partid.In
1950 am citi in Scanteia ca la Bucuresti se infiinteaza Universitatea de partid
« Stefan Gheorghiu » si se faceau admiteri pentru care se cerea aprobarea Comitetului
Regional de partid. Am considerat ca as putea sa ma inscriu si am plecat cu o cerere
la Ramnicul Valcea, la Regiunea de partid. Tov. Prim nu era si fiind o problema de
invatamant am fost indreptat la secretarul de resort. Am intrat. Un birou mare cu o
lampa si un maldar de Scanteia frumos asezate la zi.
Am dat cererea mea care a fost citita atent de doua ori dupa care am fost intrebatde
unde stiu eu de examenul de inscriere si mi s-au pus si alte intrebari de tragere de
limba. Mi-am dat seama ca tov. Era compect nestiutor de toate Scanteile de pe birou.
Cand i-am spus ca am aflat din Scanteia s-a linistit , a devenit mai impunator, mi-a
spus ca cererea mea se va studia in Comitet si ca voi primi acasa raspunsul.
Se apropia data de sistare a cererilor si eu nu primisem nimic. M-am inpoiat la
Ramnicul Valcea la Organizatie . Am aflat ca tov. Secretar de invatamant era placat la
Bucuresti pentru un examen de partid. Am inteles ca eu ii deschisesem ochii. Nu stiu
ce-a facut in viitor si nici nu m-a interesat, dar nu mi-a placut.

La Ministerul Sanatatii directia Balneo-Climatica se preconiza schimbarea

directorului de la Govora cu mine. Nu ma incanta si nu era pentru felul meu de a fi,
dar eram unicul medic membru de partid si pe cai ocolite soarta m-a ajutat.
Urma ca Sanatoriul Balnear sa se transforma in intreprindere Balneara. Pentru aceasta
s-a facut la Govora un instructaj cu toti contabilii si sefii din toate statiunile.

Cumnata noastra Lila rea casatorita de mai multi ani cu Predoiu Stefan, jurist, cu un
an mai mic decat mine. Ne cunostean de la Calimanesti. Acum era contabil la Slanic
Moldova si Lula era functionara tot acolo. Au venit amandoi si ca sa ne vada cu
ocazia asta.
Si deodata s-a iscat o situatie neplacuta.
In sanatoriu venise la tratament tov. Cupcea, pensionar, fost mare in Ministerul
Sanatatii. Era proaspat casatorit cu o artista mult mai tanara decat el si era foarte
gelos. Dimineata ii facea arii sub balcon in chip de Romeo. Nu o lasa o clipa singura.
Ea mai iesea putin singura seara dupa ce ii dadea luminal sa doarma - inghitea doze
mari.
Sanatoriul avea o sala de muzica cu pian si scaune. Doamna canta la pian cam zilnic
si sanatorizatii veneau sa asculte. Tov Cupcea rea foarte incantat si ii intorcea foile
partiturii. Lula canta si ea la pian si nu stiu cum s-a nascut o oarecare rivalitate : care
canta mai bine ! Nici eu nici Violeta nu stiam nimic pana nu a izbucnit conflictul.

Intr-o zi dna. Cupcea a intrat in sala si-a pus partitura pe pian si insotita de el s-a dus
la WC. Intre timp Lula a intrat in sala si vazand pianul liber s-a asezat si a inceput sa
cante. Cand perechea s-a intors au gasit-o cantand la pian. Dna si-a luat partitura de
pe pian si a plecat cu el foare infuriat.
A doua zi dimineata a venit la mine la cabinet doctorita stomatolog din cabinetul
alaturat, sa-mi spuna ca profesorul Cupcea este la ea in cabinet si vrea sa-mi
vorbeasca. Atunci am aflat de el, de numele lui si ca ii fusese profesor la Facultatea
de madicina Cluj.
Am mers cuea in cabinet, m-a prezentat.
- Te rog sa o pui la punct pe cumnata dumitale !
Nu stiam ce vrea, nu-l cunoscusem ; eram nedumerit.
- Am sa vad despre ce e vorba
- Inteleg atitudinea dumitale ! si furios s-a intors si a plecat. Am ramas uimiti.
A cerut ancheta de la Minister.
Avenit o comisie cu directorul Directiei Balneo-Climaterice. Am fost interogati eu,
Violeta, Fanel cumnatul. Pana la urma Fanel a trebuit sa-si ceara scuze.
- Imi cer scuze. Ce, o sa-mi pierd postul pentru el !
Si conflictul s-a aplanat.
Urmarea a fost benefica pentru mine. Nu s-a mai pus problema directoratului meu. A
venit director un alt medic, prieten de-al meu ; nu-l mai vazusem de mult.

Deodata ne-am dat seama de atmosfera asta de provincie pe care nu o simtisem. De

vulnerabilitatea noastra si de faptul ca Marina crestea , se apropia de scoala. Nu
puteam sa o dam la scoala in Govora, mediu semirural. Trebuia sa ne intoarcem la
Bucuresti. Dar Bucurestiul nu era statiune balneara. Aveam nevoie de o etapa
intermediara care nu putea fi decat Ocna Sibiului. Sa ne schimbam serviciul la Ocna,
la 12 km de Sibiu. Sa locuim in Sibiu si sa facem naveta la Ocna sau invers.
Era telul nostru pentru prima etapa. Dar cum sa o facem ? Inca nu eram presati –
Marina facea 4 ani, se nascuse Dan, aveam doi copii.

In toamna lui 1951 s-a facut o sedinta cu toti salariatii si s-au anuntat cei care au fost
premiati si sumele respective. Era o perioada in care lozinca partidului era « critica si
autocritica ». Criticati! Criticati!
Eu, ca membru de partid, am luat-o de buna. In sedinta am criticat sumele mici date
persoanelor cu functii inferioare si de asemenea ca directorul adjunct politic si-a
premiat sotia, el urmand sa fie premiat de partid. Asa mil-am facut, fara sa stiu,
dusman.
La sfarsitul anului totdeauna se faceau restructurari. Eu nu puteam fi miscat de el, dar
Violeta era vulnerabila. Adesfiintat postul ei se «sef de serviciu munca si salarii »
spunand ca treaba asta o poate face contabilul sef care tot sta degeaba.
Avrut sa-mi faca un rau, dar a fost sansa noastr.
M-am adresat Ministerului cerand mutarea mea la Sanatoriul Ocna Sibiu deoarece in
Govora nu gaseam post pentru sotie si cu cei doi copii ne ne puteam descurca.
Pe 15 februarie am fost transferat medic sef la Ocna Sibiului. Camionul sanatoriului a
venit si ne-a facut transportul. Am primit indemnizatii de transfer. Tot raul s-a
transformat in bine.

Incepea o noua etapa in viata noastra.

Am primit o locuinta foarte buna. Violeta a devenit administratoarea caminului de zi
al copiilor salariatilor din comuna. Eram acum in prima faza a planului nostru de
intoarcere la Bucuresti.
Deocamdata testam naveta cu Sibiul. Am aranjat ca Marina sa ia niste lectii la o
scoala de balet din Sibiu, de doua ori pe saptamana, dupamasa intre 5-6. Testam
naveta : Violeta pleca cu ea cu trenul de ora 3 30, cu navetistii, pe la 4 era in Sibiu, se
plimbau 0 ora, Marina mergea la lectie intre 5 si 6 si apoi iar se plimbau pana la 7 30,
la 8 seara erau acasa. Era o treba proasta. Speranta era tot Bucurestiul, dar mai aveam
timp

In octombrie 1952 am fost trimis la Cluj la in curs de perfectionare in balneologie,

pentru 3 luni. La terminarea cursului ni s-a cerut in scris optiune pentru 3 statiuni
unde am vrea sa lucram. Am cerut Eforie, Techirghiol, Ocna Sibiu.
In luna martie, chiar de ziua mea am primit numirea la Eforie unde trebuia sa ma
prezint la 20 mai.Pana atunci eram detasat la Ocna Sibiului.
Planul nostru de a ajunge in Bucuresti incepea sa se inchege.
Am cerut de la directia Balneo –Climatica bilete de tratament la Eforie pentru Violeta
(bilet ginecologiccare avea 24 de zile) si pentru Marina bilet la sanatoriul TBC osos
(de 30 de zile) pentru luna iulie. La inceputul lunii mai am primit biletele si am
inceput pregatirile pentru viitor.
Toate lucrurile noastr le-am aranjat in gemantane si ladite, afara de strictul necesar.
In iulie, cand Violeta pleca la tratament, urma sa ceara in prelungirea timpului pana la
sanatorizare,.un concediu fara plata pentru inca 30 de zile si sa predea gestiunea
postului ei. Deci ea pleca in tratament balnear prelungit cu concediu fara plata de o
luna la sfarsitul concediului de odihna in care intra si tratamentul balnear.

Cerea de concediu de odihan si fara plata s-a aprobat si dupa ce a predat gestiunea
postului a plecat.
La Eforie am stat linistiti. Singurul tratament care l-au facut era plaja si marea.
Portiile de mancare pentru ea si Marina le aduceam eu acasa.
Cand s-a terminat concediul de tratament am facut prin comisia balneara o prelungire
de tratament de 10 zile prin care nu-i asiguram masa. Dupa cunostinta noastra ea
intrase in concediu fara plata la Ocna Sibiului.
Si deodata am primit o telegrama urmata de o scisoare si un act prin care i se
specifica lui Violeta ca, deoarece in termen de 3 zile de la expirarea concediului de
odihna nu s-a prezentat la seviciu, i s-a desfacut contractul de munca si sa se prezinte
sa predea locuinta, in caz contrar va fi evacuata prin procuratura.
Ce s-a intamplat am aflat destul de curand.
In statiune fusese numit un administrator nou, care avea sotie si doi copii. Avea
nevoie de locuinta si a aflat ca exista locuinta noastra, buna pentru el, goala noi fiind
plecati, dar incuiata. Faptul ca Violeta nu s-a prezentat la sevici la terminarea
concediului de odihna, iar la aprobarea concediului fara plata se putea pune un NU
inainte, nu a fost un impediment.
Noi, stiindu-ne in regula nu am luat in serios, mai ales ca actiunea era ilegala, Violeta
avand certificat de prelungire a tratamentului prin Comisia medical. Din acest punct
de vedere, orice ar fi facut ei era ilegal.
In zilele urmatoare i-a venit hartia de scoatere din serviciu. Treaba nu ne supara, dar
trebuia sa reactionam. Am facut o imtimpinare la Directia Balneo-climatica si ni s-a
spus ca directorul va rezolva personal situatia. Era programata o sedinta cu toti
directorii si medicii sefi din statiune la Ocna Sibiului.
Sedinta s-a tinut, chiar eu am dat raportul statiunii Eforie, dar directorul s-a
imbolnavit si a venit altcineva in locul lui. Acesta nu cunostea situatia si nu s-a bagat
spre fericirea administratorului de la Ocna Sibiului. Acesta a primit aprobarea
procuraturii si a evacuat locuinta in lipsa noastra si a depus lucrurile in custodie.

Totul era perfect pentru noi : Violeta era in concediu medical legal, am fost evacuati,
ea data afara din servici. Procuratura, la prezentarea actelor mele a reziliat actul de
evacuare. Aveam toate motivele sa fim suparati si totodata nedreptatiti
M-am intors cu hartia de repunere in drepturi de la Procuratura. Casa fusese curatata,
spalata, geamurile si usa larg deschise ca sa se usuce. Cu actul de la procuratura
puteam intra in casa si s-o reocup legal, dar nu aveam interes.
L-am vazut pe administrator venind in goana, usurat ca nu ocupasem locuinta pe care
a incuiat-o rapid. Eu m-am intors la Eforie.
Violeta era cea nedreptatita si cu toate atuurile in mana, trebuiau doar speculate.

Ea s-a intors cu copii la Ocna Sibiului. Demiterea ei era ilegala. Trebuia sa i se dea un
post si o locuinta. Pute sa intenteze proces pentru abuzul care s-a facut. I s-au platit
derpturile la zi.
La sfarsitul lui septembrie i-a anuntat ca pleaca din serviciu la Bucuresti si a cerut
camionul intreprinderii sa o duca cu copii si bagajul. Toti au fost usurati.
La 1 octombrie 1953 era in Bucuresti. A descarcat bagajul la o prietena . In aceeasi zi
am ajuns si eu.
Prima parte a planului nostru se indeplinise.

Marina incepea scoala. Am inscris-o interna la Scoala Greaca, clasa I a primara.

Violeta era pe liber. EU in concediu de odihna.
Eram in Bucuresti, dar fara casa. Aveam bulletin de Bucuresti amandoi, dar socrul
meu plecand in Grecia predase casa.. Trebuia sa gasim o locuinta. Provizoriu stateam
cu toate bagajele intr-o jumatate de hol neutilizat , dormeam pe jos, printre bagaje.
Am stat asa o saptamana.
Am gasit in str. General Ipatescu o camera pe care o lasa o domnisoara. Aproape toti
banii pe care ii aveam din concediu si salarii s-au dus pe filodorma. Aprtamentul era
un hochparter si fusese cu ani in urma al unei prietene a regelui Ferdinand. Initial
fusese un apartament frumos : la intrare un holisor si o camera mare pe dreapta, un
wc in stanga. Din hol se intra in camera noastra care avea 29 mp, geamuri in carouri
de cristal bine etansate, un glasswand o despartea de o alta camera. Pe parte opusa un
culuar in care dadeau doua camere, baia si in fundul culoarului bucataria si un
wc.Toate camerele ocupate de cate o familie, restul in comun partial cu unii sau cu
altii. Cand am dat jos tapetul ca sa zugravim, sub tapet am gasit ziare din 1926.
Camera nu avea soba si am cumparat un godin mic, numarul 1, care incalzea foarte
bine atat timp cat era foc. Ne-am mutat, dar SGL, oficiul de gospodarie locativa, nu a
vrut sa ne dea repartitie in spatiul domnisoarei care plecase deoarece nu aveam
serviciu in Bucuresti.

Printr-o prietena, MargoDivaris, care ulterior a plecat in Brazilia, Violeta a luat un

post de laboranta la Filatura Dacia din Bucurestii Noi. Dupa 3 zile a cerut adeverinta
de salariata si a depus-o la SGL. Dupa 10 zile a primit repartitia pe numele ei,
inclzandu-ne si pe copii si pe mine. Imediat ne-am facut la politie transferul de la
vechea locuinta din str Plantelor, de unde plecasem de 7 ani, la noua locuinta. Acum
eram in regula, Violeta nu s-a mai prezentat la serviciu si nu si-a luat salariul.
Prima etapa era terminata, revenisem in Bucuresti, aveam locuinta in regula, cu
repartitie pe numele nostru. Ramanea problema mea.

Am facut reclamatie la Comitetul Central de abuzul care s-a facut cu noi la Ocna
Sibiu. Directia balneo-climatica din Ministerul Sanatatii m-a trimis provizoriu la
Spitalul Brancovenesc, la balneologie pana la sfarsitul anului si in ianuarie urmator
am fost numit medic referent de specialitate in Ministerul Sanatatii Directia Balneo-
climatica. Eram acum din nou medic in Bucuresti.
Incepea o noua etapa in viata noastra bucuresteana.

Dupa ceasta schita autobiografica sa ne intoarcem in trecut.

Am pomenit ca mama dechisese in 1928 la Sibiu un magazin de lucruri de mana
pentru femei (acum nu se mai poarta si femeile nu mai lucreaza broderie, chelim,
goblen).
In timpul verii a deschis o anexa la Caciulata. Asa a intrat in legatura cu Societatea.
Govora-Calimanesti si apregatit angajarea la societate. La Caciulata a cunoscut-o pe
tanti Mica (Nicolau Elena) cu care a ramas buna prietena si apoi tovarasa de locuinta
pana la moarte. S-au ajutat reciproc.
Eu am crescut practic fara tata, dar cu doua mame. Asta mi-a influentat mult
caracterul. Erau severe si eu ascultator, nu ieseam din vorba lor. Nu am cunoscut
educatia unui tata.
In tot ce faceam stiam dinainte ca le va place sau nu. Tot ce credeam ca nu le place
faceam pe ascuns, cautam sa nu le deranjeze. Pentru placerile mele (carti sau cinema)
strngeam ban de ban. Nu le ceream nimic. Eram total sub dependenta lor. Si ele erau
doua, putin cam mult. Eram ascultator, faceam ce-mi cereau, dar aveam si libertatile
mele.
Citeam mult, cumparam carti pe care le tineam fara sa stie ele. Odata mama a dat
peste ele intamplator. De atunci nu le-am mai vazut. Nu stiu ce-a facut cu ele si nici
nu am intrebat. Le-am regretat mult.
La Calimanesti aveam libertate dar si program fix. Dupamasa, pana la ora 4 stateam
in camera, seara dupa ora 10 30 culcarea. Trebuia sa am grija, cand eram mai mic, sa
nu supar pe cineva cu vorba sau galagia. In hotel sa nu mi se simta prezenta, sa nu
deranjez clientii. Normal.
Toate acestea mi-au creat o timiditate, un control excesiv sa nu supar pe cineva.

Prietenia cu Violeta a fost o surpriza pentru mama. Nu o vroia, o socotea un lucru rau.
Acunoacut-o si s-a purtat urat cu ea. Pentru mine si Violeta a fost greu. Trebuia sa ne
ascundem fara rost. Arefuzat sa ne logodim. A refuzat casatoria. Singurul lucru care a
impacat-o tarziu a fost copilul, Marina.
Daca ar fi fost o conlucrare intre mama si socrii, am fi dus-o mult mai usor. ; asa am
pierdut mult. Tineam mult la biblioteca mea si am vandut-o bucata cu bucata de
nevoie si aveam carti foarte valoroase.
Odata mi-a spus « sa pleci dela mine din casa »Imediat am mers cu cartile la un
anticar . Am primit 1500 lei. Am platit chiria pe o luna la o camera mobilata. M-am
intors acasa sa-mi strang lucrurile.
- N-ai sa pleci nicaieri! Am ramas.
Pe la camera inchiriata nu am mai dat. Fericirea proprietaresei de asa o pleasca.
Restul banilor s-au cheltuit, o pierdere inutila.
Aufost ani grei pentru noi, fara rost, cu pierderi financiare.
Lucrurile s-au limpezit dupa nasterea Marinei. Pe socrul meu, mama l-a vazut o
singura data pana a plecat din tara. O situatie imposibila.
Mai tarziu mama s-a mutat cu tanti Mica si au ramas imperuna pana la deces. Au
locuit in str. Ionescu dela Brad. Locuinta era lipita de Teatrul Evreiesc de stat. De aici
au fost mutate in str. Academiei ca sa se poata face extinderea teatrului pe locul in
care era casa. Prin anul 1967 au facut schimb de locuinta cu Sibiul. Din 1967 pana la
decesul amandorura au locuit in str. Mitropoliei 12. Amandoua sunt ingropate la
Sibiu, in locul cumparat in 1925 cu ocazia decesului micutei Cornelia, care a fost
pentru putin timp sora mea.

In 1953 Violeta s-a angajat dactilografa la Sovrom Constructii. Eu eram la un curs de

specializare balneara la Spitalul Brancovenesc pana la sfarsitul anului.
La 1Ianuarie 1954 am inceput serviciul la Ministerul Sanatatii Directia Balneo-
climatica. Eram responsabil cu dirijarea biletelor de tratament balnear in statiunile
care depindeau de minister.. Pentru ca salariile noastre de medici de birou erau mai
mici decat ale medicilor din statiuni, am primit o jumatate de norma la Spitalul
Brancovenesc in balneologie. Eram platit din niste posturi libere de medici
stomatologi dela centrul din str. Plevnei. Trebuia sa sa satisfac si norma intreaga din
minister si jumatatea de norma din spitalul Brancovenesc. Programul era : dimineata
7-10 30 la spital, 11-16 la minister, 17-20 la minister. Sambata aveam numai pana la
15. Practic plecam de acasa la 6 30 dimineata si ma intorceam la 20 30 seara. Defapt,
mai alergam acasa intre 16-17 pentru masa (era socotit 20 min +20 min deplasare si
20 min masa).
Directia din minister avea un serviciu propriu de cadre. Seful ei umbla in cizme si
dupamasa facea un rond in birouri sa controleze daca eram la servici. Practic
dupamiezale nu aveam ce face. Intindeam mapa pe birou, luam un creion in mana si
cand cadea creionul ma trezeam si-l puneam la loc. Toata treaba mea era dimineata,
cu cei care solicitau bilete de tratament. Biletele de tratament se imparteau pe
sindicate la intreprinderi ; un numar de bilete nu erau impartite si ramaneau la
dispozitia directiei. Ministrul avea 300 bilete la dispozitie. Sub ministrul de care
depindea directia avea si el 200 bilete la dispozitie, directia isi rezerva si ea 300 de
bilete. Toate acestea erau date la diverse solicitari mai mult sau mai puitn indreptatite.

S-a intamplat o situatie curioasa. In toiul verii , cand cererea de bilete era mai mare,
ministrii nu mai aveau bilete, dar aveau cereri care nu puteau fi refuzate. Am fost
chemat la ministru, care mi-a spus clar : « Mie mi se solicita in continuare bilete pe
care nu le mai am. Eu nu pot sa refuz. Pe cerere, daca scriu se aproba, nu ai obligatia
sa o satisfaci, daca scriu o formula mai confuza, fa tot posibilul sa o satisfaci ». Cum
s-ar spune magareata cadea pe mine. Pe de alta parte, cu aprobarea avuta, eu puteam
sa satisfac pe cine vroiam. Si asa am dat bilete la unii care intr-adevar necesitau
tratament. Eram obosit, mi-era sila de serviciu si mai ales de infumurarea celor dela
cadre.
In directie eram 7 medici, fiecare cu problemele lui. Serviciulde cadre al directiei
avea 4 salariati, un sef (probabil fost militian), o dactilografa si doua inspectoare de
teren care controlau afirmatiile din dosarele dela cadre. Se interesau de fiecare salariat
acasa si la vecini si aveau in grija si condica de prezenta care se punea dimineata la 8
fara 10 minute, iar la sfarsitul serviciului fix la ora 16.
La ora 11 cand veneam noi cei 7 medici, condica nu se gasea. Unul dintre noi, un
medic evreu, mergea sa caute condica. Uneori ne-o aducea la ora 13 sa semnam de
sosire. Pana atunci biroul cadre era incuiat fiind sedinta secreta. Treaba asta pe mine
ma enerva : daca veneam la 11 sa gasim si condica la locul ei.
Intr-o zi am spus colegilor mei : daca maine nu gasim condica la locul ei am sa dau
telefon sa o aduca. Zis si facut. Am dat telefon : « noi medicii am venit la serviciu’ va
rugam sa aduceti condica sa o semnam »
S-a nascut o furtuna. Eu aveam biroul intr-o camera cu alte functionare. De aici,
printr-o usa se intra in camera in care erau ceilalti 6 medici singuri. Cele doua
inspectoare de teren au trecut furtuna pe langa mine si au intrat la ceilalti medici. Am
auzit galagie acolo dupa care au trecut furtuna, s-au uitat la mine si au iesit. Nici
ulterior nu s-a adus condica. In continuare se ducea dupa ea colegul medic evreu. De
acum eu eram pus la index. Am fost propus pentru premiere, dar am fost sters de pe
lista.

In luna decembrie am intrat in concediu. Intre timp directorul plin si directorul

medical au plecat in schimb de experienta la Moscova.Functia de director ad-interim
o detinea directorul dela CCS (sindicate).
Pe la 20 decembrie, fiind in concediu , am trecut pe la Minister. O functionara s-a
apropiat de mine pe sala si mi-a soptit » o notita la gazeta de perete » « Unde e ? » «
la poarta »
La iesire am vazut un articol sub semnatura actualului director, care la drept vorbind
nici nu ma stia si in care eram dat exemplu de indisciplina , necorespunzator in munca
si altele. Nu m-am sinchisit. La sfarsitul anului cand se faceau epurarile, am primit
lichidarea si o hartie prin care eram pus la dispozitia Sectiei Sanitare a Bucurestiului.
Nu am protestat asa cum s-ar fi asteptat. Eram bucuros ca urma sa-mi gasesc servici
in Bucuresti.

Socoteala celor dela cadre era buna pentru ei dar nu si pentru mine. In mod normal
urma sa ma incadrez in Bucuresti la Serviciul de Balnologie al spitalului
Brancovenesc. Era ceeace sperau cei dela cadre. Dupa cateva luni ar fi cerut sa se dea
un medic , sa zicem pentru Vatra Dornei si as fi fost mutat acolo. S-ar fi razbunat.
Dar eu am socotit ca am terminat cu balneologia si la Sectia Sanitara Bucuresti am
cerut un loc de medic la o circumscriptie medicala libera. Am primit o circumscriptie
in Bucurestii Noi la Policlinica Doaga. Asa am iesit din balneologie. Totusi, in cei
trei ani urmatori, la cererea mea , mergeam ca medic,vara 3 luni , in 2ani la
Techirghiol si 1 an la SOVATA, cu totii.
Asa am devenit medic de policlinica. Era departe, dar eram multumit.Am lucrat acolo
3 ani. Eram apreciat, am fost si premiat.
Tineam de spitalul Grivita unde profesorul medoic si Sef al Spitalului era medicul
personal al lui Gheoghiu Dej.
Nu castigam nimic peste salariu. Pe acea vreme nu se ajunsese la cea fost mai tarziu.
Trebuie sa spun ca , fara sa vreau am intrat in animozitate cu profesorul. O luna am
facut practica la spital. Aveam in grija un salon cu 6 paturi. Ne controla medicul
primar si profesorul facea vizite odata saptamanal. Intr-o zi mi s-a adus in salon un
bolnav in varsta cu cancer ganglionar. Avea tratament dat de profesor si in fiecare zi
urca la etaj pentru terapie cu raze. Acolo era un salon de 20 de paturi pentru cancer.
Erau locuri libere si cu aprobarea medicului primar si a medicului de salon am
transferat bolnavul pentru a face loc. A doua zi profesorul s-a facut foc. Era bolnavul
lui si l-a adus inapoi. Ulterior, dupa ce m-am reintors la policlinica am ami avut un
necaz cu el.
Era iarna. A venit la consultatie un bolnav cu febra, tuse. La radiografia pulmonara
facuta pe loc « usoara reactie p…. » Era muncitor la Trafogul, o intreprindere de
prelucrare a lemnului in parchete. Era tapinar.Era angajat demult impreuna cu altii,
toti din Maneciu. Ei descarcau camioanele cu busteni, ii stivuiau si apoi ii manevrau
pana la joagare. Era o munca de specialitate cu tapinele. Camionul intreprinderii ii
ducea sambata acasa si ii aducea lunea inapoi. Fra ei fabrica nu mergea. Toata
saptamana locuiau in fabrica, toti intr-un dormitor.I-am dat muncitorului tratament, 3
zile concediu medical si l-am sfatuit sa ste izolat de colegi.
A doua zi am trecut pe la fabrica sa-l vad. Plecase acasa si urma sa se intoarca luni cu
muncitorii. Eram multumit ca nu raspandea boala. Luni s-a intors la cabinet. Aceeasi
stare. I-am dat bilet de internare la spital.
Dupa 2 saptamani , la o sedinta , am fost acuzat de profesor ca am internat un bolnav
de febra tifoida. Bolnavul statuse 10 zile si apoi fusese trimis la Contagiosi. Am
replicat ca vazusem bolnavul cate 10 minute de 2 ori si il internasem pentru viroza
respiratorie. Dar in spital a stat 10 zile , a fost vazut zilnic de medic, de 3 ori pe
saptamana de medicul primar si cel putin de 2 ori de profesor pana a fost transferat la
contagiosi. Vina mea era cea mai mica.
In august s-au facut revizuiri la corpul medical de catre o comisie a Ministerului
Sanatatatii. In final am fost mutat la Policlinica Spitalului Studentesc.
Aici am lucrat din 1957 pana in 1965. Am fost medaliat pentru « Merite in Serviciul
Medical »
Am plecat de aici datorita altor imprejurari de care voi povesti mai tarziu.

In locuinta din General Ipatescu am avut-o cateva luni si pe Anca, fiica lui Lula.
Fanel Predoiu, sotul Lulei, a facut 2-3 ani de Canal (fiind avocat si fost membru in
Partidul Liberal). Lula a divortat. Pe fiica ei am avut-o cateva luni la noi si cand
stateam la Ocna Sibiului si ne-a lasat-0 si acum. Aveam tri copii. Apoi Lula s-a
recasotorit cu un inginer, divortat si el, cu o fata, Mircea Stefan Comnino. Au locuit
intai la Craiova, apoi s-au mutat la Brasov., dupa care au venit la Bucuresti, el fiind
numit inginer la I.M.G.B. Au locuit aproape de noi. In str. Covasna.

Si acum sa povestesc de tanti Nina, matusa Violetei, sora mamei ei.

Am cunoscuto in 1941. Era o femeie simpatica, vesela, comunicativa. Ma simteam cu
ea mai liber decat cu mama. De cand ne-am mutat in Gl. Ipatescu ne vizita des, era
aproape, lua copii la ea, ii invata religie, ceea ce nu invatau la scoala si se purta foarte
dragut cu ei. Tanti Nina locuise , ca si socrii mei, in Constanta. Fusese maritata cu un
armator de vapoare. A divortat si cu banii pe care-i primise la divort s-a mutat in
Bucuresti in 1940. Ainchiriat un apartament , hol plus trei camere si dependinte la
parterul unui bloc in Vasile Stroescu 6. Doua camere le-a subinchiriat la doi
functionari si din chirie se intrtinea. Violeta a locuit cateva luni la ea pana s-au mutat
si parintii ei in Bucuresti.
Revenirea noastra la sfarsitul lui 1953 in Bucuresti, locuind in apropiere, s-au reluat
legaturile. Ea avand timp liber venea des la noi, lua copii si ne facea sa fim oarecum
obligati, desi nu doream asta.
Intre timp, din punct de vedere politic lucrurile evoluasera. Cei doi domni care
ocupau cate o camera capatasera repartitie proprie. Ei ii plateau chiria legala pentru
camera si separat pentru mobila. Cu unul din ei, Ligor Ion, era in relatii si vroia sa se
casatoreasca. Celalalt s-a insurat si a plecat cedand camera unei femei. Treaba
neplacuta : o femeie gateste. Prin repartitie avea drept la hol si bucatarie, dar la
bucatarie nu putea ajunge decat prin scara de serviciu. Atunci ea si-a instalat o masina
de gaz in baie si cam la doua zile, seara , gatea. Asta o supara mult pe tanti, iar pe de
alta parte nu ar fi vrut sa vie la bucataria ei. De aici multa animozitate , de fapt
intretinuta de tanti , care se mai socotea stapana apartamentului. Ducea o politica
duplicitara.
Deodata a venit cu o propunere : sa facem noi schimb de locuinta cu femeia, care
intre timp se casatorise si ea si erau doi in camera. Tanti vroia si ea sa se casatoreasca,
dar prin casatorie pierdea o camera in care ar fi intrat altcineva si ar fi fost un
balamuc mai mare.
Propunea sa facem schimb de locuinta cu familia Bulat, apoi ea sa se casatoreasca cu
Ligor. Copii nostrii primeau camera ei , mare, cu glasswand spre hol. Bucataria in
comun. Noi luam camera mica a lui Ligor si ei se mutau in camera mare, care ne-ar fi
fost repartizata noua prin schimb.
Eu nu eram de acord. Insemna, cum spunea ea, sa fim o familie mare : sa mancam
impreuna, ea sa gateasca, Violeta sa faca piata, etc. Idealism. Nu-mi placea nici sa
stau cu ea din cauza amestecului ei in educatia copiilor (religie cu spaima de pedeapsa
divina intr-o epoca de ateism care provoca confuzie in capul copiilor). Afara de asta
eram pus pe primul loc la repartitia de aprtamente pe lista spitalului.
Intr tinp Ligor plecase pentru 3 luni la Moscova in schimb de experienta. Nici astazi
nu stiu unde lucra.
Tanti Nina incepuse in lipsa lui doua campanii : una sa o lamureasca pe Violetasa o
ajute sa se casatoreasca, a doua cu dna Bulat ca sa accepte schimbul daca vrea sa nu-i
spuna sotului ei de comportamentul ei inainte de casatorie. Totul i-a reusit. S-a facut
schimbul cu noi, asta cu o saptamana inainte sa se intoarca Ligor. Cred ca si el a fost
pus in fata unui fapt implinit cand s-a mutat in camera cu ea. Dar pana sa vina el, eu
plecasem pentru tri luni la Sovata. Peste 10 zile a venit si Violeta cu copii. Dupa doua
saptamani ei s-au casatorit. Cred ca s-au simtit bine in tot apartamentul unde nu era
incuiat nimic. Apoi au venit si ei la Sovata si au stat la noi. Au facut tratament, in
special el, total gratuit fiind din familia mea.
Dar lucrurile s-au stricat dela inceput la Sovata. Violeta se scula de dimineata
devreme si pleca la piata si alimentara. Pierdea mult timp fiindca nu era servita avand
intaietate unguroaicele. Copii erau invatati sa stea singuri si sa se joace in parc.
De fapt , tanti Nina cred ca mai mult ii deranja cand intervenea intre ei. Si totusi intr-
o zi ne-a strigat : » ce credeti voi ca eu sunt dadaca copiilor vostrii ? » Era complect
neloaial pentru ca copii nostrii erau ascultatori si nu aveau nevoie de supraveghere si
nici noi nu o cerusem. Lucrurile au mers din ce in ce mai rau. Locuiau la noi, dar nu
ne vorbeam. Am fost multumiti cand, peste o luna au plecat.

Ne gandeam cu frica la intoarcerea la Bucuresti. La 10 septembrie ne-am intors.

Starea idilica pe care ne-o prezentase ea nu a functionat niciodata.
Noi stateam in camera mica, fosta a lui Ligor, de 6 mp. Ei locuiau in camera mare de
20 mp, fosta a lui Bulat si repartizata noua. Holul mare avea masa mare la care
mancau. Noi doar treceam prin el. Era despartit prin glasswand de camera copiilor
prin care treceau ei la bucatarie. In bucatarie erau doua masini de gatit si fiecare gatea
ce-l tinea punga, a noastra era mai subtire, eram si mai multi. Niciodata nu am mancat
cu ei la masa, nici nu ne-au invitat. Copii pe care ii iubea atata inainte acum o
deranjau.
A inceput sa o preseze pe Violeta sa intram in legalitate, cum spunea ea, sa mergem
la S.G.L. (Spatiul Locativ) sa facem repartitii noi. Eu, din comoditate si lipsa de timp
amanam. Aveam tot impresia ca se coace ceva.
La mijlocul lui decembrie intr-o dimineata cand normal eu trebuia sa fiu plecat, a
sunat la usa. Am deschis. Un domn s-a prezentat ca inspector S.G.L. si vroia sa
vorbeasca cu dl Ligor. Pana mi-a spus a aparut si el. « Poftiti dl inspector » si au
intrat in camera lor. Cand au iesit in hol am iesit si eu. Ligor prezenta casa :
« camera familiei Stoica » Eu : « repartizata Ligor »
« camera familiei Ligor » Eu : « repartizata Stoica »
« sufragerie » Eu : « repartizata Stoica pentru copii cu drept de trecere Ligor» etc.
Au intrat apoi in camera lor.
 Cand a iesit inspectorul am iesit si eu si ma uitam la el. S-a simtit obligat sa spuna
ceva. : ‘ Puneti-va in legalitate » si a plecat.
Ma intrebam ce-or fi vrand: stau in camera mare utilizand holul ca o camera a lor (noi
nu aveam nimic acolo), trec zi si noapte prin camera copiilor la bucatarie !
In situatia aceasta in ultima zi de lucru a nului am depus o intampinare la SGL prin
care aratam situatia reala si ceream ca in cazul familia Ligor solicita o noua repartitie
sa fiu incunostiintat pentru a nu se comite greseli justitiabile. Pe 14 ianuarie 1958
inspectorul i-a anuntat ca li s-a aprobat repartitia. De bucurie nu s-au mai putut abtine
si s-au purtat voit atat de urat ca le-am oprit trecerea prin camera copiilor. Voiam sa
vada ea cum e sa treci prin curta la bucatarie. Credeam ca au sa urlr, dar mi-am dat
seama ca din contra erau multumiti. Imediat ne-au facut reclamatie in justitie. Asa a
inceput un proces care a durat 3 ani : proces, rejudecare, recurs, proces ca am
admonestat-o pe ea. Au pierdut la toate dar nu se multumeau. Atunci mi-am dat
seama ca nu mai puteam convietui. Copiilor le era frica. Trebuia sa ne mutam, dar
pentru aceasta fiecare trebuia sa intre in drepturile lui.
Prin executorul judecatoresc noi ne-am mutat in camera mare, copii au ramas in
camera lor cu drept pentru ei de trecere la bucatarie, iar ei au trecut in camera mica.
Am cazut de acord sa ne mutam cu totii. S-au ocupat ei, mai bine zis ea. Noi ne-am
mutat la Gara de Est intr-un apartament de doua camere. Un bloc nou, experimental.
Ei au primit o camera, garsoniera cred, pe la Fcultatea de drept, central. Ei au facut
tot, noi doar am acceptat gasind schimbul acceptabil, de altfel Violeta avea serviciul
de contabila la o fabrica vi-a-vis de casa. Meteahna veche, intarzia totdeauna , dar o
ponta portarul in fiecare zi la timp, contra tiuca.
Asa am rupt relatiile cu familia Ligor 25 de ani.
Trecusera vreo 3 ani de la terminarea procesului cand o ruda, tanti Sofi, ne-a invitat la
ea. Era lume multa si familia Ligor. La o masa de poker juca tanti Nina.
Tanti Sofi s-a gandit sa ne impace.
Marina s-a dus la masa ei, a salutat-o si a sarutat-o. « Cine este persoana asta, n-o
cunosc ! » De atunci nu am mai vazut-o pana la moartea lui Lula.

Marina era studenta la Politehnica, Dan era elev la liceul Mihai Viteazul. Eu lucram
la spitalul Studentesc. Ulterior ne-am mutat prin schimb in strada Toamnei. Era mai
usor pentru copii.

In fond toate aceste intamplari au fost generate de amestecul statului in intimitatea

omului : familie, locuinta, serviciu, toate sub control.

Trebuie sa amintesc ca in timpul proceselor, tanti Nina m-a reclamat la Organizatia de

Baza (partid) a Spitalului, fara succes. Apoi a facut o reclamatie la Comitetul Central
PCR, ca din partewa unui cetatean care locuia pe aceeasi strada cu noi si care era
deranjat de scandalurile provocate de mine. Dela CC a fost chemata sa dea relatii, dar
numele era fictiv la adesa data.
Concediile de vara ni le petreceam facand excursii in tara, cu rucksacul in spinare, cu
bilet de tren in circuit. Faceam lungi traversari peste munti, dormeam la cabane.Am
mers si la Geoagiu, la tata. Fiecare purta un ruksac de marime dupa puteri. Apoi, cu
cortul la mare la Mamaia.

In 1968 eram cu vaporasul racheta care ne ducea dela Tulcea la Sulina, cand s-a iscat
problema Cehoslovaciei.

Intorsi la Bucuresti, Violeta s-a intrebat dece nu faceam si excursii in strainatate, in

Grecia. Am hotarat sa mergem. Am facut cerere la Militie pentru toti patru sa plecam
o luna in Grecia, la parinti. Dupa un timp am primit o carte postala sa ma prezint la
Prefectura Capitalei la serviciul pasapoarte. Eram toti fericiti ca ni s-a aprobat.

La prefectura ama fost indrumat la etajul 4 , la pasapoarte. O sala lunga, goala, numai
in fund un birou cu un militian. I-am dat cartea postala. A cautat in birou si mi-a dat
o hartie. Am luat-o fericit. Am citit ca cererea mea a fost respinsa. Din bucuria care o
aveam am intrat intr-o stare de furie.
- De ce m-au respins ?
- Nu siu
- Acum ce pot face/
- O contestatie
Am facut-o pe loc. Venisem pregatit cu stilo si patru coli, pentru toti. Foarte furios am
contestat respingerea spunand ca nu suntem asa de tampiti sa ramanem in strainatate
cand fiica e in anul de diploma la Politehnica, baiatul a reusit la examenul de admitere
la Politehnica si nu irosim atatia ani si banai cu meditatiile.
Peste doua luni am primit eu viza pentru Grecia.. M-am intors si a primit Violeta.
Fiind ea in Grecia a primit Dan si s-au intalnit acolo. Marina a primit in anul
urmator. Apoi nu am mai avut nici o problema. Tot la doi ani plecam cu Violeta in
Grecia.
Intr-un an, cred ca abia intorsi, am plecat in excursie pe Dunare cu pensionarii
(CARP) Ruse, Belgrad, Budapesta, Bratislava, cu intoarcere cu trenul. Cea mai lunga
excursie am facut-o intr-un an cu bilet de tren international de excursii : Bucuresti,
Sofia, Atena, Patra, trecut cu vaporul la Brindisi, Neapole, Capri, Pompei, Roma,
Florenta, Venetia, Milano, Genova, Venimiglia, Montecarlo, Marsilia, Nisa,
Barcelona, Madrid, Escurial, Toledo, inapoi in Franta Orleans, Blois, Fontainebleau,
Paris, Strasbourg, Stuttgart, Munchen, Salzburg, Viena, Budapesta. Excursie
frumoasa, dar obositoare, o luna cu tren, vapor, hoteluri, etc. Si totul plecand din tara
cu bilet in circuit platit, dar fara nici un ban (dolari). Toate excursiile trebuia sa le
incepem cu Grecia unde ne asteptau banii. In cursul anului (de fapt intre excursii),
greci, cunostiinte ale socrului meu, care veneau in Bucuresti, se intalneau cu noi si
Violeta ii ducea peste tot unde vroiau. Pentru aceasta lasau bani la socrul meu.
Aveam o cunostiinta care avea o mostenire in Grecia. Sora ei lasa bani la socrul meu
si eu ii dadeam bani aici.la paritatea 4 drahme pentru 1 leu. , cum era atunci. In doi
ani banii se strangeau, se schimbau in marci si dolari. Ajunsi la Atena luam banii si
puteam pleca mai departe.
Am avut o invitatie in Israel de la o cunostinta. Am aranjat cu o pacienta evreica care
avea fiul in Israel si venise in vizita in Romania sa-i dam bani ca sa–i luam acolo.
Am facut excursia cu avionul la Tel Aviv, apoi am mers la Haifa, am facut o excursie
organizata in Egipt la Cairo, piramide, sahara. Ne-am intors la Tel Aviv si apoi de la
Haifa cu vaporul in Cipru la Limasol si apoi Atena. Peste cateva zile am plecat cu
tren la Constantinopol unde am stat o saptamana.
Au fost excursii frumoase, atat cele din tara cat si cele din afara.

Dupa 1981 nu am mai iesit din tara. In timpul regimului comunist.

Marina a plecat in Grecia cu Alina. Se intelesese cu sotul ei sa faca cerere de
emigrare in Canada impreuna cu Alina. Intre timp sotul ei, Rodrig, s-a speriat si a
renuntat facand presiuni ca ele sa se intoarca. Desi fusesera admise la emigrare au
renuntat si s-au intors.
Casatoria nu a mai mers si ulterior au divortat.

Dan a terminat facultatea, s-a casatorit cu Cristina (mama romanca, tata grec).
Cristina a terminat facultatea de stomatologie. Au o fetita, Irina, cu un an mai mica
decat Alina.

Pana acum nu am vorbit deloc de ele. Alina a crescut in casa noastra . Irina la bunica
ei dupa mama. Dupa divortul parintilor Alina a ramas in grija noastra, apoi a plecat
cu mama ei, legal, in Grecia.
Dan si Cristna au plecat in excursie in Grecia si au ramas acolo. Fiica lor a ramas in
tara la bunica. Ei pledasera insistent pentru intoarcerea Marinei cu Alina , ca apoi sa
plece ei cu gandul neimpartasit de a ramane. Nu ne-a suparat ca au ramas in Grecia, ci
faptul ca s-au ascuns.
Cand ne-am intors din ultima excursie am depus la Comertul Exterior 50 dolari pe
numele lui Dan ca sa aibe pentru excursii
(era obligatoriu ca sa poti iesi din tara). Cand au facut formele pentru pasapoarte s-au
mai cerut 50 dolari fiindca se marise suma. Ne-au cerut noua. Noi aveam dolari
depusi in contul nostru la Comert Exterior pentru excursii. Atunci am facut prin
notariat un act de transfer. De 50 dolari din contul nostru la Dan. Pe baza asta si-au
depus actele si au primit aprobarea. Cand au vrut sa plece si au cerut ridicarea baniilor
li s-a cerut sa venim si noi sa semnam de acord. Fapt care l-am facut. Plecand cu totii
de acolo i-am intrebat cand pleaca si nu stiau cand. Cu ce pleaca nu stiau. Eram
aproape de Tarom si CFR din Domnita Anastasia si le-am spus sa mergem acolo sa
vedem ce posibilitati sunt. Lume multa, am stat fiecare la o coada, la tren, la avion, sa
vedem zilele si orele de plecare si costul. Apoi ne-am despartit ei urmand sa se
hotarasca.
A doua zi, Violeta, care era totdeauna nerabdatoare, a dat telefon la ei. A raspuns
soacra ca au plecat de dimineata cu masina. Deci aveau formele facute pentru plecare
cu masina si totul din ziua precedenta fusese un bluf.
In sinea noastra le-am urat drum bun, dar ne-a durut. Au ramas in Grecia.
Apartamentul lor a ramas la dispozitia lor 6 luni in care am platit ratele restantepana
l-a preluat statul.
Daca pe ei i-am mai vazut ulterior in Grecia, pe fiica lor Irina, desi era in Bucuresti,
nu am mai vazut-o pana la decesul Violetei. Ea nu a mai apucat sa o vada.
(Nota mea : dupa circa un an Irina a plecat la parinti prin Crucea Rosie si s-a reintors
in tara ca studenta, intai la stomatologie, care ne placandu-i s-a reinscris la istorie)

Sa ma reintorc la mine.
Anul 1965 eram medic la Spitalul Studentesc. Atunci , la inceputul lui octombrie a
survenit incidentul in urma caruia am plecat de la spital.
Era inceput de an universitar si caminul studentesc isi primea locatarii, Trebuie spus
ca pentru anul care incepea era o supra aglomerare in camin. Dulapurile erau scoase
pe culuar in schimbul unui pat suplimentar, daca nu chiar doua.
Era spre seara cand venise la consultatie un student de la Drept. Se plangea de o stare
de oboseala, nervozitate, insomnii. Nu-mi placea cum se prezenta. Am facut socoteala
ca la neurologie nu avea medic decat a doua zi dupamasa. Lipsise de la cursuri si i-am
dat 3 zile concediu medical in care timp sa se prezinte si la neurologie.pentru
consultatie.
A trei-a zi dimineata am fost convocat la Rectorat. Aici era un tovaras colonel
Pacoste de la Comitetul Universitar de Partid, foarte suparat ca dadusem concediu
medical unui student de la Drept pe care ei trebuiau sa-l judece si el se preleva de
concediu.
Ce ma interesau pe mine treburile lor ? Concediul fusese dat pe drept. Tovarasul era
foarte suparat. Convocase studenti pentru a asista la judecata in aula facultatii. M-au
silit sa asist si eu la judecata. Sala era plina. Am urcat la balcon unde nu era nimeni.
M-am asezat lateral, aproape de scena. De sus vedeam foarte bine tot.
Pe scena era o masa lunga rosie avand la capat un pupitru pentru vorbitor. Prezenti la
masa erau vreo 8 persoane : tov Pcoste, rectorul si altii.
Impricinatul a fost adus pe scena fiind pazit de un secretar ca sa nu fuga.
Ainceput sedinta cu o expunere a cauzei. Impricinatul ceruse dezaglomerarea
camerelor din camin, o autonomie de administrare a caminului de catre studenti,
mutarea statiei de autobuz din fata caminului pentru mai multa liniste. Gresise ca
lasase o lista de revendicari care fusese subscrisa de circa 800 de studenti. O
instigare !!!
S-a citit referatul dupa care s-a cerut inscrierea la cuvant. Atunci, de sus, l-am vazut
pe tov Pacoste ca scoate o lista din buzunar. Pe masura ce se inscriau studentii la
cuvant el ii bifa pe lista.lui. Vorbitorii s-au dezis de colegul lor , care a ramas
singurul vinovat. A fost exclus din facultate si dat in cercetare penala.
Adoua zi am fost chemat la directia spitalului fara sa mi se spuna dece. Cu directorul
spitalului am mers la Directia Sanitara a Bucurestiului din Ministerul Sanatatii. Aici
mi s-a spus ca Comitetul Central Universitar nu ma mai vrea si in consecinta Directia
Sanitara a Capitalei, care sublinia ca nu are nimic impotriva mea, ma scotea de la
Spitalul Studentesc si ma dadea la Policlinica Serban Voda. Urama ca 3 luni pana la
sfarsitul anului sa fiu detasat, iar de la 1 ianuarie urmator sa fiu incadrat permanent .
Asa am lucrat 17 ani pana la pensionare la policlinica depinzand de Spitalul Bucur.
Si nu mi-a parut rau.
In perioada asta ama mai facut un schimb de locuinta mutandu-ne in strada Toamnei ,
unde am stat pana in 1974 cand am contractat cumpararea unui apartamant de 4
camere intr-un bloc care se construia in str. Crisului 12 - aici locuiesc de 25 de ani.
Aici, in anul acesta, la 11Aprilie 1999, de ziua Pastelui, a murit Violeta si am ramas
singur.

Speram sa intram amandoi in anul 2000, dar nu a fost asa. Am ramas singur.
De fapt nu chiar singur, ama o catelusa cocker pe care a cumparat-o Violeta pentru
mine cu circa un an inaintea mortii ei. Keith e cuminte, vesela, iubitoare, jucausa ; ea
ma scoate din casa. Datorita ei am facut multe cunostiinte cu iubitori de caini. Imi
umple ziua.

Acum fiind singur imi petrec mai mult timp gandindu-ma la trecut, analizandu-l.
Armonia dintre parinti este benefica pentru copii.
Eu am trait fara tata, numai cu o mama severa, care nu putea sa ma inteleaga.
Eram inchis in mine. O iubeam pe mama cu o oarecare indiferenta. Ea nu ma
intelegea si nici nu avea timp sa ma inteleaga. Nu era o armonie intre noi. De altfel
nici nu se putea. Tot timpul eram la internat, iar in vacanta mea de vara ea era foarte
ocupata si nu ne vedeam decat circa o ora cat luam masa de pranz si uneori seara cate
o ora. Ea cauta metode de constrangere asupra mea si eu gaseam mereu metode de a
le ocoli dand impresia ca ma supun. O tactica inteleasa de la internat unde erai mereu
in colectiv, dar totusi singur.
Metodelor drastice « sa nu faci asta », « sa nu mergi acolo » nu tineau la mine decat
atunci cand consideram ca are dreptate. De altfel aveam foarte putin timp impreuna,
iar in foartele putin timp acesta ea cauta sa se impuna. Eu ii dadeam impresia ca o
voi asculta.

La Calimanesti, in 1940, la 22 30 cand ma intorceam de obicei acasa, ma astepta in

camera. Probabil ca asteptand se montase. Mi-a tras o palma. Era prima oara ca ma
atingea decand ne despartisem de tata. Aplecat fara sa-mi mai spuna nimic.
Din cauza opozitiei ei ne-am casatorit in secret. Pe soacra mea n-a cunoscut-o
niciodata. Cu Violeta a intrat in oarecare relatii cand a ramas gravida. Pe Marina a
vazut-o cand avea aproape doi ani. Pe Dan l-a vazut tot tarziu, la botez.
Cand s-au mai marit copii mergeam duminica la ea , dae ea nu-mi amintesc sa fi venit
acasa la noi. Cand copii erau mai maricei s-a mutat la Sibiu. In vacanta treceam o
saptamana la ea.

In 1974 ne-am gandit sa ne facem casa. Ideea a fost a Violetei. Am contractat la

serviciu un apartament , acela in care sunt singur acum. La apartamentul in care
stateam in strada Toamnei am schimbat repartitia pe numele lui Dan. Marina a
contractat o garsoniera in Bucuresti. Ea s-a casatorit cu Bartha Rodrig, un inginer
mecanic agricol pe care, prin relatiile noastre l-am adus in Bucuresti.
Dupa ce ne-am mutat in apartamentul nostru , s-au mutat cu noi, au vandut garsoniera
si au cumparat masina. Alina, nepoata noastra s-a nascut la noi si a ramas la noi pana
a terminat clasa a 10-a si a plecat in Grecia.
Din 1981 si pana la caderea regimului ceausist noi nu am mai plecat in strainatate. Nu
am mai cerut viza ca sa nu fiu refuzat.

Marina s-a recasatorit cu un grec din Romania si a plecat in Grecia. Stau in Atena.
Dupa 1990 am fost de mai multe ori cu Violeta in Atena. Din familie noi doi
ramasesem in Bucuresti.
Marina insista sa mergem sa stam in Grecia. Insista si acum cand am ramas singur.

1949 IV Govora
1952 II Ocana Sibiului
1953 Eforie
1954 Ministerul Sanatatii directia Balneo-Climatica
1955-57 Policlinica Doaga
197-65 Spitalul Studentesc
1966-82 Spitalul Bucur
1982 Pensionar