Sunteți pe pagina 1din 18

Marin Preda

Viata ca o prada

Romanul "Viata ca o prada" scris de Marin Preda infatisaza copilaria si adolescenta personajului narator, dar mai ales clipele petrecute de acesta la scoala. Personajul narator face primele patru clase in satul natal, terminand ca premiant. Apoi incearca sa se inscrie la un liceu din Campu-Lung, dar este respins la vizita medicala din cauza ochilor. Impreuna cu tatal sau, personajul narator merge la Mirosi unde se intalneste cu un fals librar care pretinde 1000 lei pentru a-l inscrie la un liceu. Totusi, sfatuit de librar baiatul da admitere la o scoala numita "de arte si meserii", unde nu reuseste sa ia o medie prea mare. Adolescentul este inscris la un liceu din Blaj de librar unde face scoala doi ani. De aici din cauza razboiului e transferat la o scoala din Bucuresti. Tatal lui Marin refuza sa-i plateasca acestuia taxele la scoala din Bucuresti dar este primit. La aceasta scoala biatul nu merge la cursuri decat un an, caci din cauza cutremurului scoala se darama. Marin ramane in Bucuresti unde sta la fratele sau Nila care era portar intr-un bloc. El hotaraste sa nu mai mearga la scoala, caci nu are cu ce-si plati taxele si doreste sa se angajeze si sa-si dea examenele in particular . In Bucuresti baiatul mai avea un frate vitreg pe nume Ilie, cu care nu se intelegea prea bine. In cele din urma isi gaseste o slujba la calea ferata, dar aici nu ramane mult . Cand se intoarce afla ca fratele lui, Nila pleaca in armata si ii lasa lui camera . Nemai avand bani, Marin se angajeaza la un ziar si apoi la o tipografie si cu banii din salarii reuseste sa-si inchirieze o camera mai buna. Cu ajutorul unui grup de prieteni isi publica primul volum de nuvele si obtine o vacanta de cateva luni la Sinaia unde ar trebui sa scrie un roman, dar nu are inspiratie. Totusi dupa ce ajunge redactor la "Viata romaneasca" isi ia un concediu mai lung si se reintoarce la Sinaia unde scrie "Morometii".

Comentariu

"Viata

ca

prada"

de

Marin

Preda

Ne formam o impresie despre contributia unui scriitor de dezvoltarea literaturii romane citindu-i opera, dar importante sunt si memoriile sau scrierile autobiografice. Autobiografia este o prezentare amanuntita a vietii sau a unei perioade. Memoriile sunt momente la care autorul a participat sau a fost martor.

"Viata ca o prada" este o scriere autobiografica, Marin Preda martriseste cum a devenit scriitor, sunt prezentati membrii familiei, apar si amintiri legate de scoala. Chiar la inceput se contureaza un portret al tatalui sau, duiosia, atasamentul, este chinuit de indoieli, se intreaba daca va fi capabil sa ia bursa. Atunci cand a scris romanul "Morometii" a avut ca model pe tatal sau. Multe dintre insusirile tatalui sau le regasim la personajul din roman.

Arta disimularii, inteligenta, ironia, spiritul de observatie sunt cateva dintre insusirile lui Marin Preda pe care le regasim si la Ilie Moromete. Se contureaza si un portret al mamei, o femeie blonda, toleranta, multumita ca fiul ei urma sa aiba o soarta mai buna "Avea o voce cristalina, dar cu un timbru afectuos si maini frumoase". Marin Preda marturiseste ca nu a fost tentat sa descrie natura. Natura l-a fascinat ca simbol al eternitatii, in antiteza cu fragilitatea omului. a debutat cu un volum de povestiri si nuvele intitulat "Intalnirea din pamanturi", citea literatura mai ales proza, printre lecturile sale Rebreanu, Slavici, Tolstoi si Dostoeschi. Citise si poezie:Eminescu, Cosbuc, Bacovia, poezii simboliste franceze "Bandelaire", "Malarms","fara o idee gandeam, nu exista opera de arta durabila". Temele se repeta, sunt banale, originalitatea consta in perspectiva neobisnuita de prezentarea lor. "De aici inainte soarta mea nu avea sa se mai schimbe, n-aveam sa mai ajung nici comandant de armata cum visam adesea,nici mare om de stat; nici sa cuceresc noi insule si sa-i supun pe bastinasi. Istoria acestiu fluviu care nainta spre necunoscut si la al cariu capat viu simtisem atatia ani ca eram eu, aveau s-o faca altii, mie-mi ramanea doar acest tertoriu de cucerit si singurul cu care puteam s-o influenteze cuvantul scris. Nu era mult, dar nici putin". Dupa ce ii sunt publicate primele nuvele, povestiri, Marin Preda constientizeaza faptul ca nu se va implica direct in cursul istoriei , ei o va influenta doar prin cuvantul scris. Constiintizeaza ca numirea sa este sa devina scriitor.
...

MARIN PREDA

Viaa ca o prad

"Dac ai ti c efortul pentru scrierea unui roman m poate costa viaa, mi-ai lua toate msurile de siguran pentru a nltura o eventualitate cum ar fi boala din care s mi se trag moartea. Dar unica msur hotrtoare, aceea de a renuna la scris, nu ai lua-o." MARIN PREDA Aventura contiinei mele a nceput ntr-o zi de iarn cnd o anumit ntmplare m-a fcut s neleg deodat c exist. Era mult lume n cas, fiine mari, aezate n cerc pe scaune mici i care se uitau la mine cu priviri de recunoatere, dar parc mi spuneau cu ostilitate, te vedem, eti de-al

nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: "Lsai-l n pace! Na, m, i pe-asta!" i cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sob o pine mare i rotund i mi-a ntins-o. Atunci mi-am dat seama c ineam strns ceva n brae, tot o pine, i c asta era cauza privirilor rele ndreptate asupra mea. Pusesem mna pe pinea de pe mas care era a tuturor i nu mai vroiam s dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toi, n loc s mi-o ia cu fora, cum furioi se pare c vroiau ceilali, fcndu-m s scot rcnete, mi mai dduse una: "Ia-o, m, i pe-asta!" Parc m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toi linitit i am pus cuminte pinea din brae pe mas. Nimeni nu mai m-a luat dup aceea n seam, au nceput s rup din ea i s mnnce. Din aceast ntmplare ar reiei c instinctele de acaparare m-au dus departe de via, ceea ce nu sa dovedit. Totui aventurile vieii noastre sunt ale contiinei, dei viaa ei adevrat nu e niciodat liber de instincte i nu o data e neputincioas n faa lor, n ru, dar i n bine. N-a putea s spun cui datorez faptul c dei am fost dat la coal la opt ani, cu scopul mrturisit de tatl meu s nv doar sa m isclesc i pe urm, asemeni frailor mei mai mari, s ar pmntul i s cresc vite, totui ntreaga familie a renunat mai pe urm la aceast idee. Fiindc n primul an abia am trecut clasa, dei m-am trezit cu uimire citind. Atunci de ce m-au dat mai departe s urmez i clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior toi au spus c nvam bine. Dar asta nu era adevrat. Numai eu tiu ce-am putut tri n anul urmtor, la ce tortur am fost supus i cum soarta mea s-a decis parc ignorndu-m. De la nceputul anului nu putusem nva nimic, nu aveam cri. Mama mi fcuse rost de cinci lei, mi-i dduse i-mi spusese s-mi cumpr cu ei "mcar Citirea". M-am dus acas la nvtor, pe care l-am gsit n curte cu alii, beau cafele i jucau tabinet, i l-am strigat. A venit la gard. I-am spus ce vroiam, i el a ntins mna i i-am pus n palm mica moned galben. - Ce s-i iau eu, zice, cu cinci lei? O Citire cost vreo douzeci i cinci de lei. - Dom'le nvtor, i-am spus eu atunci, care m gndisem o clip c ar putea da de la el restul, dar mi spusesem n acelai timp c nu putea s fac aa ceva, c nu eram fi-su, luai-mi un maculator s am mcar pe ce scrie, c de nvat pot s m mai mprumut, dar de scris nu pot s scriu n caietele altora. - Aa e, zice, bine, cnd o s m duc pe la Roiori, o s-i cumpr un maculator. Da' tac-tu de ce nu-i d bani de cri, c nu e om srac? - M mir c m las s viu i aa, darmite s-mi mai cumpere i cri. - Aa e, a zis nvtorul senin, i a dat creanga de mr pe sub care venise la mine la o parte i s-a ntors la mas s-i continue jocul ntrerupt. n iarna aceea hotrrea tatlui meu de a nu m mai lsa s m duc la coal a devenit, practic, un fapt, dei din gur nu m oprise; nu aveam cu ce m ncla. M-am dus doar cnd am putut merge descul; i atunci am trit acele ore de spaim despre care am pomenit al crei motiv dac s-ar fi dezvluit s-ar fi petrecut o catastrof. Contiina msura proporiile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se tie ce-a fi ajuns n via dac jocul ntmplrii, al crei erou eram, s-ar fi destrmat i eu a fi aprut n ochii nvtorului aa cum eram i nu cum, prin nu tiu ce mister, credea el c sunt. Adic dintre cei mai buni... Se apropia sfritul anului i dasclul examina toat clasa, s vad pe care trece, pe cine premiaz i pe cine las repetent. Scotea cte cinci sau ase la tabl i i asculta. Jumtate din ei parc nvaser ceva, cealalt jumtate ns parc nici nu trecuse pe la coal i atunci nvtorul ncepea s-i bat la palm cu o nuia de corn foarte ager, de care tot unul dintre noi fcuse rost. Era att de furios nct uneori i btea la palm pe toi cei care erau scoi odat, dei unii dintre ei protestau indignai c ar fi rspuns bine la ntrebrile puse. Ateptam tremurnd s-mi vie rndul. Nu tiam nimic i ascultam nfiorat planetele care umpleau clasa. Bieii suportau bine loviturile n clipele cnd le primeau, dar n bnci nu mai puteau, fluturau minile nroite n aer, sau i le vrau dezndjduii ntre genunchi. Plngeau cu nverunare i obid nedefinit fiindc nici unul nu tia s urasc, durerea lor era pur i n ea puteai ghici cel mult protestul mpotriva ei, a durerii n sine, fiindc durea, i nu a nvtorului sau a colii, cu crile i istoriile ei care trebuiau nvate cu sila. Prima zi a trecut fr s fiu scos i eu la examen. A doua zi, vznd cum stau lucrurile, n loc s fug i ndrt s nu m mai uit, am venit totui la coal, dei tiam ce ar putea s mi se ntmple.

Nu m-a scos nici n acea zi i nici n cele urmtoare. i pentru ca aceast ntmplare s fie dus pn la capt, n nefirescul ei, la sfritul anului m-am pomenit printre premiani. Faptul uimi pe ai mei i tata nu mai zise nimic, cnd, n toamn, i spusei c vreau s urmez i pea patra. Dar tot nu-mi lu cri. ncetul cu ncetul ns se rspndi nti printre copii, apoi i printre vecini, ideea c eu a ti atta carte nct era clar c dup terminarea cursului primar trebuia s fiu dat s urmez mai departe, la liceu sau la coala normal de nvtori. ncepui i eu s cred acest lucru, cu att mai mult cu ct viaa de ran, n ciuda faptului c se petrecea ntr-un spaiu liber, mie mi se prea c se petrece ntr-un arc. Dar eu nu vreau s povestesc aici "amintiri"; ci doar lucruri pe care le contemplu i azi cu un sentiment de nelinite c s-ar fi putut totui s nu aib loc, i atunci nici lumina care le nsoete azi n amintire s nu fi existat. Nicieri nu a fost timp n cele o mie de pagini ale Moromeilor s povestesc cltoria pe care a fcut-o Niculae (erou a crui copilrie era a mea), cu tatl su, la vrsta de doisprezece ani, la Cmpu-Lung, unde dorina lui de a evada din familie i din sat trebuia s devin un fapt. n realitate aceast cltorie avea s se termine cu un eec prin care ns soarta m ferea de o prbuire. Nu exist o fiin care s nu fie nzestrat cu instinctul primejdiei. La oameni el agit presentimentele cu att mai mult cu ct raiunea nu-i d seama de nimic. Tatl meu era posomort i nu scotea un cuvnt mergnd pe lng cai. Nu se uita la mine, se ferea de ochii mei, a cror expresie l mpiedica, pesemne, s neleag avertismentele turburi pe care le simea zdruncinndui credina n steaua mea. Ce eram eu? Ce putea s-i spun lui ncrederea naiv a unui biat c ntracolo unde mergeam ne atepta lumea cu braele deschise, s confirme adevrul nzestrrii fiului din cru, de care n sat nimeni nu se mai ndoia demult? i dac toat lumea se nela? nvtorul acela care m premiase fr s tiu nimic murise demult i luase cu el n mormnt secretul comportrii lui ciudate. El, tatl, nu fusese niciodat convins c nu se petrecuse atunci ceva firesc. Ai mei toi tiau bine c sunt un bleg, totui de ce mi s-ar fi pus pe cap o coroan pe care n-a fi meritat-o? Asemenea gesturi le pot face oamenii obinuii din prostie sau din prtinire, dar ce l-ar fi putut ndemna pe un nvtor care nu era mai bun dect alii, ba chiar era mai ru, suferind de piept, i folosind foarte des nuiaua, s m scoat din blegia mea vizibil i s m mping de la spate n faa satului? Patul su de moarte pe lng care am trecut toat clasa i i-am srutat mna acestui om slbu, stins n floarea vrstei, cu o mic musta neagr i cu o expresie ca de icoan pe chipul su supt de suferin, nu-mi apare niciodat n amintire fr un adnc fior: e pentru mine semnul c pe aceast lume, destinul orb nu e atotputernic, c hotrrile lui pot fi smulse, c fulgerul intuiiei noastre l poate abate din mersul lui implacabil. i c, odat nfrnt, el cedeaz mereu netezindu-i drumul nu fr a-i lsa n contiin de fiecare dat o spaim, semn c nu te va proteja la infinit. Aceast spaim o tria pe drum tatl meu, naintea mea. El se apropie la un moment dat de botul cailor i trase crua la marginea drumului. Alturi era o poian i o fntn. O fat descul i spla picioarele, apariie parc de vis pe aceste inuturi necunoscute cu vi adnci i dealuri uriae. Se sui apoi lng mine. Rmase ctva timp tcut fr s m priveasc. mi puse ns mna lui mare pe picior i m mngie cu o mil nesfrit pe care a trebuit s treac douzeci de ani ca s-o neleg. Apoi mi spuse cu o duioie izvort numai din tristeea pricinu- it de hruiala la care l supunea de la o vreme familia noastr cu trei soiuri de copii, i pe care numai eu i mama i-o cunoteam. - Domnule, unde ne ducem noi acum? Am neles fr s m turbur ce vrea s spun: era oare sta drumul nostru? Ne duceam bine acolo unde ne duceam? Cine ne spunea nou c din zecile de crue care se ndreptau ca i a noastr spre oraul de munte cu renumita lui coal, a noastr nu va face parte din cele care se vor ntoarce cu speranele pierdute? - i pun aceast ntrebare, a continuat el ca i cum mi-ar fi spus pentru ntia oar ceea ce avea sa urmeze, cnd de fapt totul fusese demult rsucit pe toate feele, ca s tii ca n-ajunge s reueti s treci din trei sute, ci am auzit c sunt nscrii, printre cei patruzeci admii. Trebuie s fii printre

cei apte-opt cu burs. Fr burs nu pot s te in! Mi-am dat capul pe spate: - Heeee! i d-aia ai tras tu crua la marginea drumului!! Din mers nu puteai s-mi spui, heeee! i l-am artat cu mna ca s-l mai vad i alii i am continuat s behi. - Nu, c putem s ntoarcem caii i s ne ducem acas! a zis el atunci cu simplitate, vrnd parc, cu o ultim sforare, s rmn n mijlocul acestei simpliti care ne-ar fi izbvit de toate grijile i de toate temerile. Spunem c n-au mai fost locuri i gata. Altfel i nchipui ce ru o s fie. Ce-o s te faci tu, cum o s te arneti? Lsnd la o parte faptul c n-o s se poat s nu-i pese de toi protii care or s rd de tine. M uitam la el i ca totdeauna glasul cu care mi spunea aceste cuvinte m fcu s neleg mai puin ceea ce spunea. Cum o spunea, asta era uimitor. O venic surpriz. Reieea n acele clipe c lumea n-ar fi att de greu de suportat, dac n-ar fi mpnat cu proti. Ei, ce-o s fac? Sunt eu n stare, aa ca el, s nu-mi pese de ei? N-o s fiu, cum o s fiu? Sunt un copil, puini sunt cei care cu adevrat se pricep s le fac fa. i atunci? - i ce vreai tu acum de la mine? Te ntreb. tii?! - Ce s tiu? - Cum ce s tii? Pi despre ce vorbim noi aicea? tii tu carte? Am tcut. Cum puteam s-i alung ndoielile? S-i spun c tiu s rezolv ecuaii de gradul nti, sau c tiu toat istoria Evului Mediu aa cum se pred ea n clasa a doua de liceu? - Ia spune-mi tu mie, aici, a zis el atunci tresrind parc i el nsui c aceast idee nu-i venise mai demult n minte, care sunt bogiile rii? Vroia s m examineze el, s aud cu urechile lui c tiu i s se liniteasc. - Care sunt bogiile rii? Eeee! Heeee! i l-am artat iar cu mna, s fie martori i alii, i s rd i ei de ntrebarea lui. A nceput s rd el nsui, redevenind senin i a pus mna pe huri. Convingerea mea l subjugase. La Cmpu-Lung am ajuns pe sear i am tras sub oproanele unui han. Era frig, am nceput s tremur, m-am nvelit cu cerga, care nu inea ns deloc de cald. - Ce e cu tine? m-a ntrebat. - Tu nu vezi? i-am rspuns eu cu dinii clnnind. Mi-e frig, pune dulama pe mine i ia cerga asta de-aici. Mi-a adus s mnnc doi mici i mi-a pus o ceac cu uic n mn. - Bea i tu, zice, mi-o ddu mocanu' sta de-alturi. A tras i el cu crua cu noi, e de prin Rchitele. Are i el un copil s-l dea la coal. A venit cu el n cru i cu un butoi, eu zic c are o sut de chile. Ei, adug el, pot eu s fac fa? Se duce i d la unul i la altul i uic i bani i admitem cazul c i biatul e bun. ntre tine i el nu-l alege pe el?! N-am putut nici s mnnc, nici s beau i nici nu mai auzeam bine ce spunea. Dimineaa m-am trezit mirat c nu prea mi simeam greutatea corpului. tiam ce e, dar aceast boal, frigurile, mi trecuse demult i niciodat nu m apucaser toamna, ci totdeauna n iunie. Nu i-am spus tatlui meu nimic, nici nu prea credeam c sunt iari frigurile, de ast dat am mncat bine i starea aceea de slbiciune mi-a trecut. Am plecat la coal. Curtea era imens, plin de copii i de prinii lor. Vederea mocanilor cu plriuele acelea ca nite ceaunuri i cu pantalonii de aba alb strni pe picioare m-a nveselit i am uitat c fusesem asear bolnav. Tatl meu ns era din nou ngrijorat: se adeverea ceea ce auzise, n timp ce el mai crezuse poate c n-o fi adevrat, i c n-or fi avut toi ambiia s-i dea copiii aici i nu n alt parte: preau nu trei sute, ci parc o mie. Programul din ziua aceea, dup cum citirm pe un afi, era apelul i vizita medical. Nu trecu mult i iei un ins care ceru foarte autoritar s se fac linite, dup care ncepu s ne citeasc numele dup o list. Erau ntr-adevr foarte muli, nu se mai tenninau. Ct timp s fi trecut? O jumtate de ceas? Cutrescu Ilie, prezent, Panirescu Toader, prezent, toaderii tia erau foarte numeroi. Tocmai m miram de ce mocanii i spun Toa-der i nu Tudor, cnd deodat peste curtea mrginit de ziduri nalte cu ferestre mari i cu copaci btrni cu frunza de un verde bogat i negru, se ls linitea. Se strigase un nume i nu rspundea nimeni. n clipa urmtoare insul care citea de pe

list repet, ridicnd vocea, un nume care nu-mi spunea nimic. Tcerea reveni n timp ce m miram de ce-o fi lipsind cel strigat. O fi renunat de bunvoie sau nor mai fi putut ai lui s-l dea? Atunci de ce s-o mai fi nscris? n clipa urmtoare o voce dramatic se auzi naintnd din spate de unde se retrseser prinii, i o mn brutal mi se nfipse n umr. - Rspunde, m, prezent! Ce e cu tine? A! Da, eu eram ala! Cum de uitasem? Omul care fcea apelul ridic fruntea din hrtii i mi spuse ceva neplcut. Refuzai s neleg ce anume, gsind n sinea mea, cum aveam s fac totdeauna, gata pregtit nepsarea i justificarea ei: am tiut eu de ce nu mi-am neles numele. Iar pe la... i n-o s-i dau eu lui explicaii de ce l-am fcut s m strige de dou ori. Aa, uneori trebuie sa strigi pe cineva de mai multe ori, nu toi oamenii seamn unii cu alii. N-am auzit, fr s fiu surd. Ei i? ndat dup aceea am intrat la vizita medical care s-a terminat pe la orele trei. Dezbrcai, eram cercetai fugar de doi doctori, dintre care unul, care purta ochelari groi, ne punea o carte n fa: trebuia s citim din ea de la o anumit distan. N-am putut citi de la distana vrut de el i atunci m apuc de ceaf, spunndu-mi s nu m aplec. Cum puteam s nu m aplec, dac nu vedeam bine!? Revenind dup cteva ceasuri n aceeai curte, acelai ins care ne fcuse apelul citi apoi o list cu nousprezece candidai respini la vizita medical. M aflam printre ei. De ast dat mi auzii clar numele. - Cum? De ce? fcu tata ntrerupndu-l. Ce-a avut copilul meu? - Copilul dumitale, zise insul, n-are ochi buni! Poate s i-i strice i mai tare dac intr la coal. N-avem dreptul s ne lum rspunderea. Va s zic medicul cu ochelari nu admitea ca i alii s mai poarte ochelari i s nvee carte. N-am neles de ce s-a purtat astfel cu mine. Tata prea s fi neles, dar eu nu eram curios s aflu. Ne-am luat actele, ne-am ntors la han i am plecat. - De unde au tiut ei c n-ai ochi buni? m-a ntrebat tatl meu ntr-un trziu: Acum arta linitit. Parc era mai bine c s-a ntmplat aa! Nimeni n-are ce s zic! Ochii sunt aa cum te nati cu ei, ce poi s faci! - M-au pus s citesc, zic. - Ei, i tu n-ai vzut? - Ba da, dar nu aa bine! - n fine, ce facem? zise el cu un glas nalt. Ce facem?! C acas, aa, nu ne putem ntoarce. Ce-i facem?! Ce puteam face? Nu vedeam nimic naintea ochilor dar nici nu-mi ddeam seama c drumul spre care crezusem atia ani c aveam dreptul s pornesc este nchis acum pentru mine. - i daca ne ducem noi la Miroi? zise tata cu un glas din care nelesei c ezitase ndelung pn smi spun acest trist lucru. La Miroi era o coal numit "de arte i meseni", cu o durat de patru ani, nvai n ea tmplrie, tinichigerie, croitorie, cizmrie, fierrie (da, fierrie, s faci roi, potcoave, s dai zimi la seceriv s ascui cazmale i otice, s faci crue, gabriolete! Ce mai ncoace i ncolo, ca Iocan!). - Acolo, continu el, ai s iai burs fr doar i poate, fiindc cine vine? De-ia cu capetele mari ct dovlecii, care nu sunt n stare de altceva i sunt i bogai, pltesc ntreinerea, aduc de-acas alimente, plus apte mii de lei taxele de internat. Trebuie s-i cumpere i cri! Se informase, deci, din timp, prevznd ceea ce avea s se ntmple la Cmpu-Lung, sau auzise toate astea din ntmplare i socotea acum c acest drum era totui mai bun dect ntoarcerea acas? I-am rspuns s mergem i la Miroi, gndind n acelai timp c o s vd eu ce-o s fac pe urm la anu, dei mi ddeam seama c voi avea atunci aisprezece ani i ce liceu sau coal normal mar fi putut primi att de trziu? Aveam s aflu curnd c tata gndea la fel, c nu se mpca nici el cu ideea aceasta c dup ce atta vreme toat lumea crezuse c rostul meu era ntr-o parte, acuma s afle c nimerisem n alt parte.

Totul e ca gndirea noastr s nu slbeasc deloc i s nu ocoleasc nimic, s bat cu degetul chiar i ntr-un gard. Dincolo de el s-ar putea s se gseasc un om care s fie tocmai cel care i trebuie. Aflarm la Miroi ndat ce sosirm c nscrierile nu s-au ncheiat i c a doua zi chiar ncepeau examenele. Hotrrm s nu ne ducem acas, dei satul nostru era la civa kilometri. Trebuia s facem o cerere i s predm actele i intrarm ntr-o librrie care se afla pe-aproape. Un domn ne ntmpin cu o voce subire i energic: - Bun ziua, ce dorii? Un caiet, o coal de hrtie? Ce e cu biatul? Vrei s-l nscrii aici la coal, moule? Tata nu era mo deloc, iar acest domn att de perspicace i de elegant nu era nici el mai tnr de patruzeci de ani, cum aveam s aflu mult mai trziu. n propria lui librrie sttea cu plria pe cap i purta un costum gri-deschis, cu o cravat iptoare. - De ce eti necjit, moule, continu el fr gre, ia spune, ce i s-a ntmplat? Tata avea privirea rotund i i jucau ochii n cap ca i cnd ar fi fost fascinat de vocea ascuit i atrgtoa- re a acestui om, de sigurana lui, i de felul decis i protector cu care pusese el degetul pe rana care ne durea. - Cum! exclam n sfrit tatl meu indignat, necjit art eu? Necjit eti azi i mine nu mai eti! Or, eu, ce s fac? Adic el se simea lovit pentru toat viaa i niciodat n-avea sa-i mai treac rana pe care o primise. i ncepu s-i povesteasc acestui librar, care nu prea s fie ceea ce este, tot ce ni se ntmplase la Cmpu-Lung. - Moule, zise el cnd tata termin, i bag eu biatul ntr-o coal normal de nvtori, dar trebuie s-mi dai bani. - i dau, domnule, zise tatl meu prsind orice pruden i i duse mna la bru, unde avea banii, prima rat pe care ar trebui s-o pltesc la Cmpu-Lung. - mi dai o mie de lei acum i o mie de lei dup ce primeti scrisoarea de la coal c fiul dumitale a fost admis, zise falsul librar. Moule, eu sunt profesor la Bucureti i tiu unde s m duc la minister ca s aflu la ce coal din ar sunt locuri libere. O s intre chiar fr examen de admitere, numai pentru burs va trebui s candideze. E bun biatul? Cum te cheam? mi se adres... Ia scrie tu, ezi colea... i mi dict una din acele obinuite fraze din care se putea vedea dac tiai sau nu s despari un verb de un pronume prescurtat. Dar tefan cel Mare la ce an s-a urcat pe tron i ce btlii a dat? - E bun, moule, o s ia i burs, eu chiar mine plec la Bucureti i m ntorc cu aprobarea n buzunar, dac nu, i dau banii napoi! Tata scoase o mie de lei i i-o ddu. Falsul librar (mai trziu aveam s aflu c era i fals profesor) mi ddu o cutie pe care o deschise tot el i lua din ea un fel de alvi moale i alb ndemnndu-ne i pe noi s mncm. - Mine biatul s se prezinte aici la examen i s-l dea, ca n caz c nu reuesc eu s obin un loc undeva (i trebuie s te atepi, moule, s fie cine tie pe unde, dar ce-i pas; dac cost scump trenul n vacane n-are dect s stea i el pe la vreun coleg mai bogat) s nu piard anul i s nvee aici, unde trebuie s tii c predau i eu i profesorii sunt foarte severi. Nu se nva numai pentru meserie, se nva foarte mult carte! Studiile de-aici sunt egale cu cele secundare, dac se d o echivalen. Aa c fii fr grij, o s fie bine oricum, dac nu acum, la anul. S ia aici medie mare, fiindc s-ar putea s am nevoie s-i spun ministrului: "Domnule ministru, are zece! V rog respectuos s aprobai!" Am mas noaptea n cru la marginea satului i a doua zi am intrat la examene. N-aveau deloc capete de dovleci concurenii. Dup probele scrise, a doua zi am intrat la cele orale. Ne-am ntors acas spunndu-ni-se c vom primi rezultatul prin pot. n acest timp falsul librar se ntoarse i el de la Bucureti i veni dup noi. - Moule, strig el din poart, am reuit. Biatul dumitale va pleca cu mine chiar acum la Abrud la coala normal, am repartizarea n buzunar. Trebuie s-l duc eu, fiindc nu tiu ce e acolo i e necesar s fiu de fa, sa insist dac va fi cazul. Trebuie s-mi dai bani de tren! Ia vin ncoace,

Marinic! i m lu de bra i m duse mai ncolo, zicnd c are s-mi spun ceva secret. mi opti: - Bine c n-ai intrat la examene la Cmpu-Lung. Examenul de-aici de la Miroi n-a fost greu i cu toate astea abia ai luat apte la matematic i opt la romn, iar la oral apte. i-am vzut notele. Sunt rele. apte e nota de admitere, dar pentru burs aveai nevoie de nou. La Cmpu-Lung i-ar fi dat patru. O nedumerire grea se abtu ca o negur asupra mea. Cum adic, nu tiam? Convingerea fusese deci o iluzie? Sau nu cumva tiam ce nu trebuie, lucruri foarte grele care nu eram obligat s le tiu i n schimb nu tiam, sau tiam prost acele lucruri care se cer la examene, i care trebuiesc foarte bine tiute? ntr-adevr, salvarea mea a fost acel medic cu ochelari. Dac nu m-ar fi respins el, nimic nu s-ar fi putut drege pentru mine. i nu fiindc m-ar fi ateptat imediat acas tiatul cocenilor, apoi aratul, i tot timpul ngrijitul cailor, eslatul lor, rnitul la grajd, ci faptul c n-a mai fi avut cum s iau dup aceea o carte n mn, chiar dac toate aceste treburi ar fi fost fcute bine i fr sil. Lng noi era unul Crstea al lui Ion Dumitrache care avea acest obicei de a citi. Avea i un cufr plin cu cri. Ei i? Tot Crstache era, nu-i folosea la nimic acel cufr. i cel puin el nu czuse la nici un examen, i ndeletnicirea aceasta a lui nu era considerat ca o trist zdrnicie, ci ca o plcere a lui, aa cum altora le place s creasc porumbei sau s cnte din cimpoi. Se presupunea c el nelege ce citete. Despre mine s-ar fi spus de aici nainte c nu, nu neleg ce citesc, dovad c am fost pus acolo la examen i n-am tiut, iar ncercarea mea de a le dovedi c se neal ar fi fost primit cu rnjete batjocoritoare, sau cu mil, aa cum facem cnd avem n faa noastr un rtcit sau un nebun inofensiv. Gndul, aspiraia de a afla ce e lumea i cine eram eu nsumi, cu ajutorul crilor, cine ar fi neles o astfel de stare de spirit ntr-o lume cumplit, care trebuia s munceasc pe brnci ca s existe? Cultura era pentru ei o meserie mai bun i nu o form de via a spiritului i cine eua aici, practic, nedevenind nimic, nimic era. Nu se cunoteau pe ei nii sau nu preuiau n mod deosebit acele valori care adesea neau chiar dintre ei, spontan, gndirea uimitoare a unuia (cum era aceea a tatlui meu), puterea credinei, smulgerea din temporal... Nu, reveneau repede pe pmnt... vacile, oile, caii, supunerea fa de natura, iernile grele, ploile... Daca asi sti ca efortul pentru scrierea unui roman ma poate costa viata, mi-asi lua toate masurile de siguranta pentru a inlatura o eventualitate cum ar fi boala din care sa mi se traga moartea. Dar unica masura hotaritoare, aceea de a renunta la scris nu asi lua-o. Acesta este motto-ul cartii lui Marin Preda, un adevarat crez de scriitor care isi cunoaste menirea si ii arata acesteia respectul cuvenit. Nu am gasit alt inceput pentru aceasta recenzie, se potriveste la fel de bine cum se potriveste cartii. Romanul Viata ca o prada infatiseaza drumul sufletesc, intelectual al lui Marin Preda, prin adolescenta si tinerete, drum ce se finalizeaza, la sfarsitul relatarii, cu publicarea cartii Morometii, ce l-a consacrat, punandu-l pe fagasul normal al vietii sale. Aventura constiintei sale, asa cum spune insusi autorul, il poarta prin incercari, stradanii, renuntari si greutati pana cand reuseste sa isi gaseasca drumul, anume viata inchinata scrisului cu pasiune si ardoare. Despartit de familie, ajuns in Capitala, tanarul ciupeste de ici, de colo, experiente de viata, experiente ale altor scriitori, intalneste personalitati ale vremii, traieste evenimente istorice, toate constituindu-se ca bucati fragmentare care, descompunandu-se si recompunandu-se, dau viata unui demers sinuos, dar cu o singura directie, spre scriere.

Pasiunea mistuitoare ii goleste, insa, la inceput, spiritul. Scriitorul cunoaste si prietenia, si ranchiuna celorlalti. Insa merge inainte, cu convingerea ca trebuie sa scrie pentru ca are acest talent, de a povesti, in timp ce in lumea larga, sunt oameni care asteapta sa citeasca ceea ce el va avea de scris. Marin Preda va gusta si din fructul amar al renuntarii, in ciuda credintei in chemarea sa. Dupa schitarea primara a Morometilor, se confrunta si cu lipsa inspiratiei, insa, in cele din urma, punctul de inceput real al carierei sale intervine la maturitate, cand viata sa va intra pe fagasul fagaduit.

Viata ca 0 prada - de marin preda roman postbelic roman realist subiectiv roman autobiografica romanul experientei - teme: Scoala/Adolescenta Marin Preda (1922 - 1980) a intentionat sa realizeze o tetralogie romanesca "morometiana", prin care sa contureze perioada cuprinsa intre "anii dinaintea celui de al Doilea Razboi Mndiai" si 1960, cu scopul de a aseza taranimea romana "pe scena nationala prin participarea ei la cel de-al Doilea Razboi Mondial si prin aceasta pe scena universala". intr-un interviu acordat in 1975 lui Mihai Ungheanu si publicat' in revista "Luceafarul", Marin Preda marturisea ca ciclul morometian urma sa fie "o tetralogie, intre care "Delirul" vol.I (1975) si. voi. II vor fi romanele din interior", adica intercalate intre cele doua volume ale romanului "Morometii": volumul 1 (1955) si volumul II (1967), ultimul Fiind si "finalul acestei tetralogii". Romanul "Marele singuratic" (1972), considera Marin Preda, poate constitui "un fel de epilog [] dar nu fi inclus in aceste patru volume". Din pacate, al doilea volum al "Delirului" nu a mai fost scris. O nota comuna a acestor creatii literare o constituie evidenta componenta biografica, dar romanul care cu aderat reconstituie momentele esentiale ale destinului uman si literar al lui Marin Preda este "Viata ca o prada" (1977), penultima sectiune a scriitorului (cea din urma fiind romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni" -l980). Totusi, substanta profund ideatica a acestei opere nu este reprezentata numai de evocarea intamplarilor vietii (chiar daca ele sunt atat de captinte!), ci mai ales rasfrangerea propriei constiinte in cuvinte si harul artistului au un graitor impact formativ asupra cititorului. "Viata ca o prada" de Marin Preda se inscrie in literatura de frontiera, insa incadrarea operei intr-o specie anume a fost totdeauna incerta, penduland intre bildungsroman, eseu literar, memorialistica ori autobiografie artistica. Mai curios este faptul ca in anul aparitiei, 1977, aceasta creatie literara a primit Premiul Uniunii Scriitorilor la sectiunea "Publicistica si reportaj". Romanul este scris la persoana I, autorul identificandu-se cu naratorul si cu personajul principal. Modalitatea narati se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea sa de catre personaj. Perspecti temporala nu este totdeauna cronologica si lineara, ci se manifesta adesea ca discontinua, construita prin alternanta temporala a evenimentelor,

pe dislocari construite prin flash-back si feed-back. Perspecti spatiala reflecta un spatiu real, deschis (satul, scoala, Abrud, CristurOdorhei, Bucuresti, Balcesti, Sinaia etc), dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor si tulburarilor din inima si constiinta personajului. Romanul poate fi si un monolog liric, deoarece autorul se destainuie, se analizeaza zbuciumandu-se intre cutezanta si nesiguranta, cautandu-si identitatea si locul in vremurile tulburi, complicate si confuze de dupa al Doilea Razboi Mondial, in social, politic, etic si artistic. Autorul-narator traieste o "aventura a constiintei", se confeseaza prin scrierea la persoana I, devenind propriul sau personaj. Autointrospectia eului biografic scoate la iveala eul artistic, cele doua componente existentiale, viata si creatia, se intrepatrund in profunzime, astfel ca "aventura constiintei" 1-a calauzit spre intelegerea unui ader de netagaduit, sentimentul existentei umane: "ca exist". Semnificatia titlului. Titlul "Viata ca o prada" are o profunda

incarcatura filozofica. Marin Preda, ca scriitor, este un spirit curios si "flamand" de viata, pe care ar vrea sa o apuce ea pe o "prada", pentru a intra "in miezul ei", pentru a o intelege si pentru a o trai cu maxima intensitate.
Capitolul XII sugereaza titlul romanului si incepe printr-o confesiune a scriitorului care descopera, usor dezamagit si nelinistit, ca intentiile sale "asaltau din toate partile viata pe care o cunoscusem pana atunci fara sa reusesc sa intru in miezul ei". pn episod alegoric explica, printr-o viziune grotesca, dorinta nestavilita a tanarului scriitor de a trai cu intensitate si nesat viata, in toata plenitudinea ei.Autorul-narator-protagonistisi aminteste o imagine care-l impresionase puternic si pe care o aseamana cu dorinta omului de a apuca viata cape o prada, numai ca trebuie sa stii de unde sa incepi, ca sa poti "sa-ti ini coltii" in ea. "O gramada de catelandri", schelalaind de foame, incercau sa sfartece un cal mort, pe care il gasisera intr-o gauna. insa, de oriunde il apucau, cainii nu reuseau sa smulga nicio bucatica din calul care "rezista" si niciunul nu gasea punctul slab care "ar fi deschis drumul celorlalti". Printre ei, nu era "niciunul batran si experimentat care sa-i invete" de unde ar trebui sa inceapa, in care parte a calului mort sa-si ina dintii. Asemenea calului, viata este o prada care nu se lasa cucerita usor, "daca nu stii de unde s-o apuci": "Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tanar, o prada care nu cedeaza, daca nu stii de unde s-o apuci". Tema operei "Viata ca o prada" este, in fond, romanul scrierii romanului "Morometii", intrucat intreaga confesiune a autorului se refera la cautarea infrigurata a unui subiect pentru viitoarea sectiune. Memoria involuntara a autorului aduce in actualitate (timp obiectiv) intamplari, evenimente, oameni din trecut (timp subiectiv), pe care naratorul le organizeaza intr-o epica structurata, in principal, pe doua uri de actiune: unul care urmareste copilaria si adolescenta protagonistului si celalalt care reliefeaza zbaterea eului artistic in ascensiunea catre profesia de scriitor. in acest roman, cu un evident caracter autobiografic, protagonistul pastreaza numele real al autorului, Marin Preda, spre deosebire de alte opere in care personajele autobiografice au nume fictionale: Niculae Moromete ("Morometii") si Paul Stefan ("Delirul"). In epica romanului, a carui naratiune este la persoana I, eul real se substituie adesea eului ficaonal, protagonistul fiind un personaj incomod prin convingerile ferme, prin indoielile tulburatoare, dar mai ales prin atitudinea de moleseala manifestata in lumea satului ori cea cutezatoare si tenace in

universul citadin si artistic. Structura compozitionala. Romanul se deschide cu un motto care apartine lui Marin Preda si se refera la importanta pe care o are "scrisul" pentru autor. El porneste de la o presupunere: daca scrierea unui roman l-ar putea costa viata, in niciun caz nu ar lua hotararea "de a renunta la scris".In cele 43 de module si prin naratiunea la persoana I, autorul, care se identifica intru totul cu naratorul si cu protagonistul, relateaza momentele esentiale din copilarie si adolescenta, ca elev, precum si framantarile, imprejurarile si hotararea pentru a-si implini menirea de scriitor. Constructia subiectului nu este lineara, ci alternarea urilor epice evidentiaza in mod diferit subtilitatea trairilor sufletesti, nuantele, afective si conturarea discreta a personajelor, fara insa a distorsiona coerenta narati a textului. Relatiile temporale plaseaza inceputul actiunii in perioada interbelica, iar perspecti spatiala reala se substituie, mai intai, satului natal, Silistea-Gumesti, apoi altor locuri concrete, Abrud, Cristur-Qdorhei, Bucuresti, Sinaia etc. Incipitul romanului este o confesiune, formula artistica fundamentala a intregului roman, prin care protagonistul isi aminteste o intamplare din copilarie, care a declansat "aventura constiintei mele". Membrii familiei, asezati in jurul micii mese rotunde, aidoma celei din "scena cinei" care deschide romanul "Morometii", il privesc pe mezin cu dezaprobare, deoarece luase painea "mare si rotunda" si o tinea strans in brate. Reactia tatalui i-a surprins pe toti, dai forta cuvintelor "Ia-o, ma, si perasta!" si gestul concomitent de a-i mai da inca o paine l-au trezit pe protagonist la realitate, declansandu-i reflectia ce fundamenta filozofia de viata a viitorului scriitor: "aventurile vietii noastre sunt ale constiintei, desi viata ei aderata nu e niciodata libera de instincte si nu o data e neputincioasa in fata lor, in rau, dar si in bine". Romanul poate fi structurat in doua mari perioade autobiografice: a) perioada interbelica, in care autorul-narator-personaj rememoreaza anii copilariei si ai adolescentei, urmarind traseul scolar al viitorului scriitor; b) interlul cuprinzand al Doilea Razboi Mondial pana in deceniul cinci al sec. XX, care reliefeaza zbaterea eului artistic in ascensiunea spirituala catre profesia de scriitor, sub influenta schimbarilor profunde in politic, ideologic, social, precum si viata literara bucuresteana, ale carei personalitati artistice sunt conturate necrutator de catre narator. a) Romanul copilariei si adolescentei respecta, in general, succesiunea cronologica a intamplarilor, mai ales in primele module ale romanului, alternanta urilor epice manifestandu-se in celelalte module. Primele amintiri consemnate in roman sunt legate de anii petrecuti la scoala din satul natal. Silistea-G urnesti, perioada pe care protagonistul o percepe cu nedumerire si dezorientare. Tatal il daduse la scoala atunci cand baiatul avea opt ani, cu intentia de a sti, ca si fratii mai mari, doar sa se iscaleasca, apoi sa treaca la truda campului si cresterea animalelor. La inceput, abia reuseste sa promoveze clasele I si a H-a, dar in anii urmatori elevul-protagonist ia premiul I, spre uimirea sa, a tatalui si a tuturor satenilor, mai ales ca riu avusese nici carti dupa care sa poata inta. La un moment dat, mama ii facuse rost de 5 lei si copilul daduse fuga la intator ca sa-si cumpere "Citirea", dar acesta i-a spus ca manualul costa vreo 25 de lei. Atunci, inteligenta nati a baiatului a oferit solutia cea mai eficienta, cumparand un maculator, pentru ca o sectiune putea imprumuta de la ceilalti copii, dar in niciun caz n-ar fi avut cum sa scrie in caietele altora. E posibil ca toate acestea sa fi plasmuit, in opinia generala,

convingerea ca baiatul trebuie sa urmeze "mai departe, la liceu sau la scoala normala de intatori", mai ales ca el nu simtea libertatea spatiului rural, ci, dimpotri, i se parea ca traieste in sat ca "intr-un tarc". Capitolul al N-lea debuteaza cu mentiunea ca nicaieri "in cele o mie de ini ale Morometilor" n-a avut timp autorul sa relateze calatoria pe care Niculae, "erou a carui copilarie era a mea", a intreprins-o impreuna cu tatal sau la CampuLung (grafia in cf.cu editia publicata de editura sectiunex Serv, 2004 - .:). Baiatul de doisprezece ani dorea cu ardoare sa "edeze" din familie si. din sat, asa ca isi incearca norocul si depune dosarul pentru examenul de admitere la scoala din Campu-Lung. Din pacate, este respins la vizita medicala din cauza vederii slabe. Copilul nu intelege cum medicul, care purta ochelari, "nu admitea ca si altii sa mai poarte ochelari si sa invete sectiune". Esecul il face, probabil, pe Tudor Calarasu sa aiba compasiune fata de baiat, astfel ca hotaraste sa mearga la Mirosi, unde se afla o scoala "de arte si meserii", la care este posibil sa obtina bursa, intrucat aici nu veneau, dupa consideratiile tatalui, decat cei "cu capetele mari cat dovlecii care nu sunt in stare de altce". intr-o librarie din Mirosi cunosc un domn care se dovedeste a fi "un fals librar" si "un fals profesor" si care, in schimbul sumei de 1000 de lei, se ofera sa-i faca rost lui Marinica de un loc la o scoala normala de intatori, unde in tara. Examenul sustinut, totusi, la scoala de arte si meserii din Mirosi ii provoaca protagonistului o dezorientare totala, intrucat obtine ca medie de admitere numai sapte, iar pentru bursa i-ar fi trebuit minim nota noua. Asupra naratorului-personaj "se abatu o negura", confuzia care ia nastere in mintea sa este provocata de faptul ca ori nu stia multe lucruri care se cer la examen, ori "stiam prost acele lucruri". "Aspiratia autorului-narator de a afla, cu ajutorul cartilor, "ce e lumea si cine eram eu insumi" are sanse de a fi implinita, deoarece "falsul librar" rezol sa fie primit la scoala normala din Abrud. Dupa o sedere de doua saptamani in Bucuresti, Marin pleaca spre Abrud impreuna cu protectorul sau. Aici, baiatul afla ca locurile la aceasta scoala nu erau ocupate, ca nici nu se dadea examen de admitere. Sustine insa, examenul de bursa, pe care-l promoveaza cu media zece, aflandu-se in fruntea listei candidatilor, ceea ce din nou ii starneste nedumerirea privind esecul de la Mirosi.In aceasta perioada, descopera viitorul scriitor magia cuntului, pe care urma sa-l noteze pe hartie si sa realizeze o intreaga opera de certa loare. Prinflash-back, misterioasele cuvinte" ale tatalui despre painea pe care copilul o tinea strans in brate ("Ia-o, ma, si pe asta"), ii trezise autorului "viata constiintei" datorita careia devenise "constient ca exist". Aceasta "prima tresarire" de percepere a lumii inconjuratoare prin cunt i-au deschis copilului ochii asupra vietii reale. Naratorul isi aminteste cum tatal sau, asemenea lui Ilie Moromete, statea pe prispa si, cand trecea vreun om pe drum si il saluta: "Buna ziua, ma, nea Tudore", acesta raspundea tare si cu toata sinceritatea: "Buna sa-ti fie inima, ma, Carstache", dupa care soptea cu satisfactie pentru sine: "Te'n c pe ma-ta de zaltat". Urarea binevoitoare rostita cu voce tare si injuratura soptita, ambele adresate concomitent aceleiasi persoane, ii fundamenteaza autorului-narator convingerea in atotputernicia cuntului si-i dezluie faptul ca "omul poate gandi simultan doua lucruri care se bateau cap in cap". Un alt element autobiografic prezent in romanul "Morometii" este* si porecla "Patanghele" pe care satenii i-o dadusera lui Ilie Moromete, precum si personajul Cocosila, singurul care indraznea sa-i spuna porecla in fata lui Moromete: "Cocosila ii spunea si el tatalui meu, adesea, Patanghele, si nu intelegeam de ce tata sta de vorba cu el si parea ca nu aude

porecla". Eternitatea naturii este o alta descoperire manifestata in "aventura constiintei" naratorului, care se simte emotionat la gandul ca apele, padurile, soarele sau ploile vor dainui si dupa moartea sa, ca altii, ce se vor naste perpetuu, vor vedea si ei aceeasi natura vesnica. insa, mai presus de orice, singurul lucru care-l face pe autorul-narator-prqtagonist sa ramana "mut de fascinatie era cuntul rostit de oameni". Mult mai tarziu, cand citi opera lui Tolstoi, riaratorulpersonaj intelege faptul ca "nu numai cuvintele exprima sufletul uman, ci si lumea in care el se proiecteaza in afara", ceea ce-l face sa priceapa ca, fara sprijinul oferit de cuvintele din carti, omul singur nu poate ajunge cu gandirea in profunzimea ideilor si aderurilor ce guverneaza existenta umana. Cate episoade povestite de autorul-narator-protagonist contureaza o imagine monografica a scolii romanisti, precum si statutul elevilor din intamantul de stat al perioadei interbelice. O prima obsertie a personajului-narator este'aceea ca se inta mai bine cu un profesor ce inspira simpatie, dar si cel care-ti inoculeaza teama poate avea un efect benefic. Pe Marin il interesau in mod deosebit istoria si matematica, dar profesorii respectivi erau lipsiti de har: primului ii placea prea mult materia pe care o preda si atunci, in mintea sa, nu mai era niciun pic de loc "sa-i mai placa si de noi", iar celalalt era "un ingamfat" si avea o "solemnitate deplasata", intrand in clasa ca intr-o biserica. Enert de obsesia profesorului de matematica* pentru marii matematicieni si de infatuarea sa fara margini, jignit de apelativul "uratule" pe care i-l spusese atunci cand il intrebase de ce nu inta, elevul Marin Preda este cuprins de spaima corigentei si face eforturi deosebite in insusirea teoremelor si demonstratiilor pe care le ignorase doua trimestre. Subiectul tezei din trimestrul al treilea este extrem de dificil, elevii reprosandu-i profesorului acest fapt. Singurul care solutioneaza cele trei probleme si termina teza cu o jumatate de ora mai devreme este elevul Marin Preda, care obtine nota zece. Profesorul se arata foarte derutat si suspicios, gandind logic ca, daca era in stare sa stie de "zece", atunci de ce luase doua trimestre la rand media trei? Din aceasta intamplare, personajul-narator inta inca ce despre fiinta umana: oamenii isi schimba foarte greu sau deloc primele pareri, deoarece nimeni nu are rabdare si nu-si pierde timpul cu intelegerea personalitatii celuilalt, cel mult te considera ciudat si fac un semn cu degetul la tampla, adica ce nu e in regula cu tine. Figura centrala a tatalui si felul cum "spunea" el aderurile marunte dar univefsal-labile despre prostia oamenilor care "impaneaza" lumea ii fundamenteaza viitorului scriitor propria conceptie despre etica umana: "omul sa ramana om, adica sa n-o ia razna impotri altora, sa stea la plugul lui, daca era plugar, la cinstea lui de om, daca era om de omenie, adica iubitor de alti oameni, la sectiunea lui daca era carturar, la nesta si copin lui, daca ii avea la casa lui, daca nu vroia sa se faca de ras prin hotie, tradare, betie, lene si minciuna". Scoala normala din Abrud se desfiinteaza, iar naratorul-personaj este transferat la o scoala din Cristur-Odorhei. Din aceasta perioada se remarca ura profesorului de istorie, un aderat talent didactic, dar care, din pacate, a fost concentrat, intrucat avea sa izbucneasca, in curand, al Doilea Razboi Mondial. Imagini ale agresivitatii umane, o tema predilecta in opera lui Marin Preda, constituie esenta cugetarii care deschide modulul al VlII-lea: "Nimeni nu scapa de violenta altora, dupa cum nimeni nu scapa ocazia [./.] de a fi violent cu altii". intr-o zi, elevul-narator este scos singur la lectie de catre profesorul de

geografie, desi acesta obisnuia sa asculte cate trei-patru odata. Cu toate ca era un domn cu maniere alese si parea mai degraba bland; profesorul se enerveaza inexplicabil, desi elevul daduse destule raspunsuri bune. Brusc, se repede asupra elevului-narator, incepe sa-i dea cu pumnii in cap, apoi ii ine degetele, ca niste gheare, in abdomen, amenintandu-l bestial: "iti scot matele din tine!". Reactia nejustificata a profesorului ii produce adolescentului o mare tulburare si-l face sa se intrebe ce rau ii facuse sau cu ce drept vrea "sa-mi scoata el mie matele din mine?".* in pauza Marin este chemat in biblioteca profesorului, care-si cere iertare pentru iesirea lui, se arata foarte incurcat pentru comportamentul violent si, cu lacrimi in ochi, marturiseste ca nu stie ce l-'a determinat sa-i faca rau. Adolescentul nu stia pe atunci "nici sa acuz si nici sa iert", asa ca a putut numai sa-si dea seama ca nu-l ura pe profesor, "dar nici lacrimile lui nu-mi atingeau inima". In septembrie 1940, scoala de la Cristur-Odorhei se desfiinteaza si Marin este transferat la Bucuresti, prilej cu care tatal il avertizeaza ca nu mai poate sa faca rost de bani pentru taxe si internat si-l consoleaza cu aprecierea ca "un om cu patru clase secundare nu se aseamana cu unul care n-a intat nimic". Asadar, mezinul are toate sansele sa izbuteasca, din moment ce Nila, unul dintre fratii mai mari, care nu intase deloc sectiune, ajunsese portar la blocul Algiu din Bucuresti, il incuraja tatal pe Marin. Ca si Ilie Moromete ("Morometii"), Tudor Calarasu il inta pe baiat sa termine si el "tarasi, grapisi" clasa a patra, dupa "sistemul lui cu fonciirea, prin amanari si promisiuni". Copilul se simte in permanenta ocrotit de tatal sau, and sentimentul reconfortant ca el poate alunga toate relele si neplacerile care-i ameninta viata: "-Ce faci, ma, copile? Si lumea intunecata a carei perdea se daduse o clipa la o parte si zusem uratul si abjectia, se inchidea la loc si inceta sa mai existe pentru mine". Protejat este si de alti membri ai familiei, intrucat pentru a putea fi tinut la scoala muncise atat mama, Joita, cat si surorile sale, Mita si Ilinea. insa, acum cand Marin este pe cale sa-si implineasca visul de a eda definitiv din "tarcul" rural, se intristeaza ea tatal sau, aidoma lui Ilie Moromete, isi lua mana de pe el si-i inducea gandul nemarturisit ca "indarat n-aveam ce mai cauta". Viitorul scriitor se numea Marin Calarasu, iar pseudonimul Marin Preda este preluarea numelui de fata al mamei sale, Joita Preda. Marin este admis elev la Scoala normala din Bucuresti, aflata pe strada Sfanta Ecaterina, desi nu platise taxele de internat, iar directorul I.Ionascu il ameninta cu exmatricularea daca tatal sau nu trimite banii. Ca si Ilie Moromete, tatal raspunde la scrisoarea primita de la directorul scolii ca, deocamdata, nu are bani, dar "ca o sa aiba sa-l mai pasuiasca O sa trimita negresit, nici vorba cum sa nu" si semneaza "cu stima, Tudor Calarasu". Din cauza cutremurului din 19 40, scoala se inchide temporar, iar Marin ramane in Bucuresti, sa locuiasca la Nila pana cand se redeschid cursurile, pe care le absolveste cu note proaste la toate examenele, and media generala 6,26, iar la puitare nota 6,00. Astfel, se incheie adolescenta naratorului-personaj Marin Preda, cu intrebarea retorica: "Cine ghideaza pasii unui tanar?".

Biografie
Copilria

La 5 august 1922, n comuna Silitea-Gumeti, plasa Balaci, judeul Teleorman, se nate Marin Preda, fiu al lui Tudor Clrau de profesie plugar" i al Joiei Preda. Copilul va purta numele mamei, ntruct prinii nu ncheiaser o cstorie legal, numai astfel Joia Preda putea primi pensie n continuare ca vduv de rzboi. Joia venea cu dou fete din prima cstorie: Mria (poreclit Alboaica - dup numele brbatului) i Mia (Tita). Tudor Clrau avea i el trei biei cu prima soie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) i Ion (Nil). n familia celor doi soi se mai nasc: Ilinca, Marin i Alexandru (Sae).[1] Copilul Marin Preda i petrece copilria n aceast familie numeroas care - n ciuda celor dou loturi de pmnt primite la mproprietrire nu este lipsit de griji. n septembrie 1929 nvtorul Ionel Teodorescu l nscrie pe Marin Preda n clasa I, ns tatl, care i-a dat copiii la coal numai la vrsta de 8 ani, nu-l las s frecventeze. Anul urmtor este renscris n clasa I, la coala primar din satul natal. Dar, ca n orice familie de la ar, copilul particip i la treburile gospodreti (pzitul vitelor, munca la cmp), ceea ce face ca n primele clase s absenteze adesea de la coal. Dar treptat - treptat, se dovedete printre elevii cei mai buni din seria sa, obinnd premiul cu coroni (scen evocat n Moromeii). Anul 1933 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viaa colarului: tatl nu-i mai poate cumpra cri i se mbolnvete de malarie. nvtorul i arat mult bunvoin, l ajut s termine anul colar i-i mprumut cri. Cnd nu gsete cri noi n sat, merge s mprumute n comunele vecine: Cum adic - exclamase odat tatl surprins - s faci treizeci de kilometri pn la Recea, dup o carte, domnule?! Dar ce, e aurit? i s-l fi pus la o treab mai mic dect asta, ar fi ieit glgie mare.... Cu rugmini repetate i insistene, obine de la mama sa promisiunea c l va convinge pe tatl su s-l dea la coala de nvtori. ntre 1934 - 1937 urmeaz clasele V - VII, avnd ca nvtor pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dasclul i va reaminti la btrnee c elevul Marin Preda era un vistor n clas dar se descurca bine, la scris, la o tem dat despre Unirea Principatelor fcnd o lucrare senzaional. Termin clasa a VII-a cu media general 9,78. Examenul pentru obinerea certificatului de absolvire a apte clase l susine la coala de centru din Ciolneti (o comun la zece kilometri distan de Silitea-Gumeti). La 18 iunie i se elibereaz certificatul nr. 71 de absolvire a apte clase primare, cu media general pe obiecte 9,15.

Plecarea din satul natal


n 1937, evitnd coala Normal din Turnu-Mgurele (pe atunci, reedina judeului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezint la coala Normal din Cmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medical din cauza miopiei. (Fiecare jude avnd o coal de nvtori, erau preferai la examene cei din judeul respectiv.) Tatl intenioneaz acum s-l dea la o coal de meserii. Intervine ns salvator librarul Constantin Pun din Miroi, de la care elevul Marin Preda i procura cri, i l duce la coala Normal din Abrud, unde reuete la examenul de burs cu nota 10. Se integreaz vieii de normalist internist, este mulumit de profesori, se mpac bine cu colegii ardeleni i petrece vacana de iarn a anului 1939 la un coleg din Abrud. n toamna lui 1939 este transferat la coala Normal din Cristur-Odorhei, unde i continu studiile nc un an. Ca i la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, romn i chiar matematici. n edinele Societii literare din coal este remarcat de profesorul Justin Salaniu, care i prezice c va ajunge un mare scriitor, n cadrul societii scrie i citete cteva schie. O compunere care avea ca erou chiar pe tatl su, aleas pentru a fi publicat n revista colii rmne nepublicat, revista preconizat nu mai apare datorit evenimentelor dramatice care vor urma. Cei

trei ani de via transilvan vor fi evocai n Viaa ca o prad i n Cel mai iubit dintre pmnteni. n 1940, n urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primete o repartiie pentru o coal similar din Bucureti. n ianuarie 1941 asist la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare i ale reprimrii ei de ctre Ion Antonescu. Intr n contact cu refugiaii ardeleni i se ntlnete cu silitenii lui stabilii n Bucureti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii n Delirul i n Viaa ca o prad. La sfritul anului colar 1940-1941 (urmat i cu ajutorul directorului colii), susine examenul de capacitate, ns datorit greutilor materiale se hotrte s renune la coal. n timpul verii nu mai revine n sat: Aveam impresia c dac m ntorc, n-o s mai pot pleca. Nereuind s publice nimic i nici s-i gseasc o slujb, Marin Preda o duce din ce n ce mai greu: Mi-e imposibil s-mi amintesc i s neleg cum am putut tri, din ce surse, toat toamna i toat iarna lui 41 - 42. Doar lucruri fr legtur, nefireti... N-aveam unde dormi, era lapovi prin tot Bucuretiul, i umblam fr oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toat ziua i toat noaptea. Uneori mai trgea la fratele su Nil, ntr-o mansard minuscul unde rmnea pierdut ceasuri ntregi, cu coatele sub ceaf. n volumul colectiv de versuri Srm ghimpat, Geo Dumitrescu include poezia ntoarcerea fiului rtcit de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obine viz pentru tiprire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul Timpul, n 1941.

Activitatea literar
n aprilie 1942 debuteaz cu schia Prlitu' n ziarul Timpul (nr. 1771 i 1772 din 15 i 16 aprilie), la pagina literar Popasuri, girat de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani i d ncredere n scrisul su, publicnd n continuare schiele i povestirile: Strigoaica, Salcmul, Calul, Noaptea, La cmp.[1] n septembrie prsete postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcionar la Institutul de statistic. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea l angajeaz secretar de redacie la Evenimentul zilei. 1943 martie, i apare Colina n ziarul Vremea rzboiului. n aprilie Evenimentul zilei pubic schia Rotila. Ia parte la cteva edine ale cenaclului Sburtorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezeni o vie impresie, strnind ncntarea lui Dinu Nicodin, care intr n posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.[2] Nuvela va fi inclus n volumul su de debut din 1948, ntlnirea din pmnturi. n nuvela care d numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatl autorului, care va aprea cu nume schimbat n Moromeii. Ea este construit pornind de la tehnica mutei pe perete (o naraiune perfect obiectivat, behaviorist, folosit n epoc de Albert Camus, William Faulkner sau mai trziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura romn fusese Anton Holban n nuvela Chinuri. ntre 1943-1945 este luat n armat, experien descris n operele de mai trziu, n romanele Viaa ca o prad i Delirul. n 1945 devine corector la ziarul Romnia liber. Apoi din 1952 devine redactor la revista Viaa romneasc. n 1956 primete premiul de stat pentru romanul Moromeii. Un an mai trziu, n 1957, scriitorul efectueaz o excursie n Vietnam. La ntoarcere, se oprete la Beijing. n 1954 se cstorete cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorat n 1959. S-a recstorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat n Frana la nceputul anilor 70. Cu cea de-a treia soie, Elena, a avut doi fii: Nicolae i Alexandru.

n 1960-1961, citete marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afiniti. n 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. n 1968 este ales vicepreedinte al Uniunii Scriitorilor, iar n 1970 devine director al editurii Cartea Romneasc, pe care o va conduce pn la moartea sa fulgertoare din 1980. n 1970 - traduce n colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul su, Marele singuratic, primete premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. n 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romne. Apare ediia a doua a romanului Marele singuratic n 1976, iar n 1977 public Viaa ca o prad, un roman autobiografic amplu care are drept tem principal cristalizarea contiinei unui artist. n 1980, la editura pe care o conducea, public ultimul su roman: Cel mai iubit dintre pmnteni. O lun mai trziu este ales deputat n Marea Adunare Naional (parlamentul). ntre 1975 i 1980 locuiete n Bucureti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creaie a scriitorilor de la Palatul Mogooaia. Fratele scriitorului, Saie, crede c a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi disprut. Familia sa este convins c moartea sa fulgertoare are o legtur cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pmnteni i a survenit n condiii oculte.[3][4]

Lista selectiv a operelor antume

Marin Preda

1948 - ntlnirea din pmnturi, volum de povestiri 1949 - Ana Rocule 1952 - Desfurarea 1955 - Moromeii, volumul I 1956 - Ferestre ntunecate 1959 - ndrzneala 1962 - Risipitorii 1967 - Moromeii, volumul II 1968 - Intrusul 1972 - Imposibila ntoarcere 1972 - Marele singuratic 1973 - ntlnirea din pmnturi (ediia a 2-a) 1975 - Delirul 1977 - Viaa ca o prad

1980 - Cel mai iubit dintre pmnteni