Titlu: “Lorelei”
Autor: Ionel Teodoreanu
Nr.pagini: 293
Editura: “Biblioteca pentru toti”
In acest roman, este vorba despre Luli, Luli-boy si Lorelei, trei apelative, o singura
persoana. “Cu toată vitalitatea ei copilărească, puțintel băiețească în anii dintâi, apoi treptat
feminizată, Luli era o "tăcere". Sufletul ei era un parfum ascuns: poate tocmai de asta parfum.”
Se prezinta prietenia dintrea dintre ea si Gabriela - “Gabica”, cum ii spunea ea. O prietenie
bazata pe incredere, sinceritate si iubire, incat nici distanta nu a putut-o rupe, nici nevoie nu era
sa-si spuna in cuvinte ce simt, ce gandesc, pentru ca simpla prezenta vorbea. Intr-un moment,
de intimitate, Gabriela ii pune lui Luli numele de autor “Lorelei”, spunandu-i ca ea va deveni
scriioare, intrucat Luli incepuse sa scrie. Vine momentul examenului de bacalaureat, iar Luli se
indreapta spre Galati, pentru a sustine examenul, insotita de Gabriela. In drum spre Galati, in
tren, Luli se indragosteste de un calator, iar acesta de ea, nestiind ca este un scriitor. Ulterior, se
casatoresc, iar el, Catul Bogdan, preocupat de cariera sa, nu mai petrece timp cu ea.
Ce mi-a placut si ce-mi place este insusi personajul “Luli-boy”, deoarece este un
personaj fermecator, efectiv, simtirile, gandurile, marturisirile, trairea, totul te marcheaza, ti se
imprima pe inima, in suflet.
Nu mi-a placut finalul acestei carti, mi-ar fi placut sa fie unul fericit, mi-ar fi placut ca
Catul Bogdan, sotul lui Luli, sa o puna pe ea pe primul loc, nu cariera sa.
Interesant a fostul faptul ca Luli, in ciuda faptului ca acesta era preocupat de cariera sa,
sta langa el si asteapta sa-si termine lucrarea, pentru a petrece timp cu ea.
Starea de spirit indusa de acesta lectura este de admiratie fata de personaje, in special, de
Luli.
Un punct forte ar fi chiar stilul, tehnica narativa si personajele care te fascineaza intru-
totul.
Un punct deficitar ar fi finalul trist, dar daca n-ar fi asa, poate ca n-ar mai ramane
intiparita in suflet actiunea romanului.
Coperta este potrivita continutului cartii, deoarece o reprezinta pe Lorelei ganditoare si
meditand profund, asa cum este ea prezentata in opera.
Recomand aceasta carte, deoarece este un care te fascineaza cu adevarat.