Construcția personajului în schițele din literarura pentru copii.

Vizită ,I.L. Caragiale

Bubico...,I.L. Caragiale

Ulița copilăriei , de Ionel Teodoreanu

Schita este o opera epica - o naratiune - în proza, de mici dimensiuni, în care se relateaza o
singura întâmplare semnificativa din viata unor personaje.

Actiunea dintr-o schita se petrece într-un interval de timp scurt, cel mult o zi si într-un spatiu restrâns.

In opera literara "Vizita", care este o schita, I.L.Caragiale înfatiseaza întâmplari ce evidentiaza
efectele educatiei gresite, primite în familie.

Titlul precizeaza împrejurarea în care povestitorul se întâlneste cu Ionel si constata urmarile "educatiei"
despre care vorbea, cu mândrie, mama copilului.

Intâmplarea povestita - vizita facuta doamnei Maria Popescu, care se poate concentra în câteva
momente: discutia cu doamna Popescu, conflicul cu slujnica, joaca cu trâmbita si toba, atacul, fumatul,
trântirea mingii si lesinul îi ofera autorului prilejul de a reliefapersonajele - Ionel, doamna
Popescu, slujnica, naratorul."

Ionel este personajul principal al schitei, deoarece participa in toate momentele actiunii, fiind "eroul"
întâmplarilor care-i evidentiaza trasatura morala de baza, "proasta crestere".

Lipsa de educatie genereaza dispretul pentru slujnica pe care nu o asculta, în ciuda faptului ca era în
vârsta, dezordinea care domnea printre jucariile sale, lipsa de respect fata de mama sa si chiar fata de
musafir, deoarece conturba frecvent conversatia celor doi si îi toarna oaspetelui dulceata în sosoni,
obraznicia pe care o dovedeste servindu-se din tabachera musafirului.

Faptele lui Ionel stârnesc râsul, mai ales râsul mamei, care se dovedeste incapabila de a face educatie.

Indulgenta fata de nazbâtiile lui Ionel si mai ales maimutareala sentimentala a doamnei Popescu -
personaj secundar - sunt departe de a conveni unei educatii "sanatoase", cum pretindea la începutul
schitei.

Naratorul-personaj, cu rol pasiv, aparent detasat de ceea ce povesteste, prin ironia cu care relateaza
micile incidente, sugereaza pozitia sa critica.

Schita “Bubico” prezinta un episod din viata naratorului, din timpul unei călătorii cu trenul.
Naratorul nu are nume, este o voce narativă anonimă, cea delegată de autor spre a-l reprezenta. Este
un narator-personaj, implicat direct în actiune. Relatarea se face la persoana I, existând o perspectivă
subiectivă asupra evenimentelor narate, căci naratorul face parte din lumea fictivă pe care o
expune.

Numarul personajelor in schită este redus: personajul narator, cocoana si cătelul Bubico, acesta fiind
prezent încă din titlul schitei: „Bubico”. Există si personaje episodice, cele care apar în relatările
cucoanei: cătelusa Zambilica, dulăul Bismarck, Papadopolina (stăpâna cătelusei, prietenă cu cocoana),
ofiterul(stăpânul lui Bismarck, chirias al Papadopolinei), servitoarea (“dobitoaca”).

Naratorul apare în ipostaza unui personaj întărâtat, afabil pentru a păstra aparentele, dar vindicativ,
gata să riposteze dacă i s-ar oferi ocazia. In timpul unei călătorii cu trenul, naratorul îsi caută un loc mai
comod si alege un compartiment în care se afla o doamnă . De-abia după ce intră, elobservă că doamna
nu era chiar singură; dintr-un paner îsi scoase capul “plin de funde, de panglici rosii si albastre”, un cățel
lătos si începu să latre. In timpul călătoriei, naratorul este obligat să suporte toate manifestările
gălăgioase ale “javrei”, precum si relatările amănuntite si plictisitoare ale cucoanei referitoare
la odrasla ei, precum episodul cu dulăul Bismarck. Răbdarea naratorului este pusă la grea încercare.
Lătratul si apropierea lui Bubico îl sperie si îl deranjează. Comportările cucoanei fată de câine, dragostea
ei manifestată excesiv îl indispun, uneori chiar îl scârbesc (faptul că doamna bea“lăptic” din acelasi pahar
cu câinele).Desi îi rãspunde tot timpul politicos doamnei, si chiar încearcă să se împrietenească cu
Bubico tinându-l în brate si oferindu-i bomboane, starea lui de tensiune creste. O dovedesc pasajele
din schită care-i reproduc gândurile .Fiecare privire si replicã amabilă este contracarată de
un gând malitios.(“Lovite-ar jigodia, potaia dracului!”;“Vedea-te-as la Babes, jigăraie îndrăcită!”).

Schița ,, Ulița copilăriei” surprinde perioada copilăriei a scriitorului . Nostalgia aceestei

perioade însoțindul pe autor pâană la moarte.

Autorul prezintă scurgerea unor etape importente din viață, luând ca reper ,,ulița copilăriei”. Tema
copilăriei fericite și imaginea copilului luminos e în centrul volumului de povestiri ,,Ulița copilăriei”.
Volumul conturează o vârstă de aur lipsită de griji , anticipând ideea de maturitate. Volumul are caracter
autobiografic , autorul fiind martor al evoluțiilor personajelor.

Personajul principal din textul dat este un tânăr aflat la trecerea de la copilărie la adolescenţă, într-
un moment de cotitură în existenţa sa: plecarea în străinătate, care implică despărţirea de spaţiul
familial, de uliţa copilăriei, de propriul trecut. Numele său nu este precizat, pentru evidenţierea sa fiind
folosit pronumele personal de persoana a IlI-a singular masculin. În zugrăvirea imaginii personajului se
împletesc mijloacele de caracterizare directă cu cele de caracterizare indirectă, trăsăturile
acestuia reieşind din comportament, din gesturi,din trăiri, din relaţiile cu celelalte personaje. Naratorul
nu oferă informaţii despre portretul fizic sau moral al personajului, rolul său fiind acela de a nota stările
sale interioare şi de a-i descrie gesturile şi comportamentul.

Personajul se dovedeşte a fi un spirit liber, trăsătură care reiese indirect dinfaptul că uneori, în
singurătate, asculta şuierele trenurilor, care îi accentuau dorinţa nerostită de a călători, dorul de
pribegie. În interiorul său, atracţia depărtării se manifestă tumultuos (dorul de pribegie zvâcnea în el ca
vântul mării în pânzeleunui însufleţit catarg: îngândurându-i ochii, bombându-i fruntea, fluturându-
ivisurile, aplecându-i tinereţea spre viaţă) şi duce la naşterea unor idealuri măreţe.