1938

Caracterizare Otilia
George Călinescu

Introducere: Publicat în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, romanul ,,Enigma Otiliei”
de George Călinescu este o operă realistă cu elemente moderniste, fiind de asemenea de tip
balzacian. Acesta este al doilea dintre cele patru romane ale scriitorului.

George Călinescu susținea necesitatea apariției unui roman de atmosferă modernă însă
respingea teoria conform căreia acesta ar fi trebuit să fie sincronizat cu filosofia și psihologia
epocii, el susținând că literatura ar trebui să fie în legătură cu sufletul uman.

Tema: Tema romanului este viața societății burgheze bucureștene de la începutul secolului
XX, societate degradată de puterea banului. Totodată, în operă sunt prezente teme balzaciene
precum moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și paternitatea, cât și tema iubirii și a inițierii.

Titlul: Titlul romanului este relevant în acest sens, el fiind numit inițial ,,Părinții Otiliei” cu
scopul de a evidenția importanța temei paternității (deoarece fiecare personaj influențează
cumva soarta orfanei Otilia, ca niște părinți). Titlul a fost însă înlocuit cu ,,Enigma Otiliei”,
considerat mult mai sugestiv pentru misterul care se creează în jurul personajului principal.

Tipologie: Protagonista operei este Otilia Mărculescu. Pierzându-și uneori aura mitică de
,,ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane. În acest sens, Otilia reprezintă tipul enigmaticei, al misterului feminin
cât și tipul cochetei, al nonconformistei visătoare.

Statut social, moral, psihologic:

Social – tânără de optsprezece ani, fiica celei de-a doua soții al lui Costache Giurgiuveanu,
rămasă orfană. Deși Giurgiuveanu o iubește sincer, nu face nimic pentru a-i asigura viitorul,
statutul ei social rămânând incert. Otilia este studentă la conservator, studiază pianul și are
un temperament de artistă, părând detașată de problema moștenirii lăsate de mama sa
bogată lui Giurgiuveanu.

Moral – delicată, gingașă, bună, spontană, sinceră, sociabilă, simbol al feminității

Psihologic – contradictorie în comportament, maturitate profundă

Caracterizare: Personajul este caracterizat atât în mod direct, cât și indirect.

Direct:
1) Portretul ei fizic este sugerat de narator prin caracterizare directă, însă prin ochii lui
Felix: ,,fața măslinie, cu ochii mici și foarte albaștri.”

2) De asemenea, naratorul îi surprinde personalitatea incitantă: ,,Ea visa viitorul ca un șir

de explozii neprevăzute.”, menționând că ar fi preferat să fie răpită de un englez sau
să fie dusă de către Pascalopol în Rusia, decât ,,să se fixeze pe jumătate din grădina lui
moș Costache”. Din aceste fraze reiese faptul că Otilia își dorește o viață plină de
aventură și intrigă, conturând în același timp spiritul său nonconformist.
 3) Autocaracterizare: ,,Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”, ,,mă plictisesc
repede” – reiese neregăsirea sa în spațiul în care trăiește, căutarea continuă de noi
experiențe.

4) Aglae și Aurica o percep drept o ,,destrăbălată” deoarece nu respecta eticheta vremii.

5) Este o fire foarte enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol: ,,A fost
o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine o enigmă.”

Indirect: Caracterizarea indirectă a protagonistei reiese din vorbe, fapte, relația sa cu celelalte
personaje, cât și mediul în care trăiește.

1) Din alergatul său desculță prin iarbă - reiese că este copilăroasă

2) Are porniri contradictorii (îl iubește sincer pe Felix dar îi oferă atenție lui Pascalopol)

3) Din faptul că își dorește să i se dăruiască lui Felix reiese modul în care ea percepe iubirea,
în felul aventuros al artistului.

4) În momentul în care este nevoită să aleagă între cei doi bărbați, judecă în funcție de
necesitățile sale, comportându-se ca o leoaică care își salvează puii, ea salvându-și de fapt
existența și statutul. Renunțarea sa la Felix semnifică renunțarea la fericire, evidențiind în
același timp atitudinea omului slab ce alege varianta mai sigură.

5) Faptul că optează pentru Pascalopol nu surprinde dorința sa de a avea bani, ci nevoia de

siguranță deoarece el o protejase patern până atunci, această decizie fiind așadar bazată
pe lipsa iubirii părintești. De asemenea, din relația sa cu Pascalopol reiese că s-a maturizat
odată cu plecarea.

6) Camera ei dezordonată, descrisă prin tehnica detaliului semnificativ o definește întru

totul, fiind specifică temperamentului său vulcanic: ,,cutii de pudră desfăcute”, ,,flacoane
aruncate”, acestea reflectând preocuparea sa pentru cochetărie; Partiturile muzicale și
cărțile relevă înclinațiile artistice.

Scene:
Trăsătura ei dominantă o reprezintă stilul contradictoriu, prezent pe tot parcursul operei.

1) O primă scenă relevantă este cea în care trezit din somn, Felix se întâlnește pe Otilia care
îi cere să o urmeze, dar când ajung în camera în care se afla pianul, fata îl abandonează pe
tânăr și începe să interpreteze un cântec. Aceasta nu finalizează cântecul, trecând brusc
la o melodie clasică. Apoi, la fel de brusc, părăsește pianul și își manifestă dorința de a
alerga prin curte. Astfel, din această secvență reiese conflictul interior al fetei și
temperamental său vulcanic, care o face să treacă rapid de la o stare la alta. În același
timp, îl nedumerește pe Felix care nu reușește să o înțeleagă vreodată.

2) A doua scenă semnificativă pentru surprinderea evoluției protagonistei este cea din final,
când Felix se întâlnește cu Pascalopol. Acesta îi dezvăluie lui Felix că i-a redat femei
 libertatea de a-și trăi tinerețea și arată o fotografie în care apare o doamnă picante și un
bărbat exotic în Buenos Aires. Felix o recunoaște ,,speriat” pe Otilia, ,,fata nebunatică fiind
acum o doamnă”, considerând că ea și-a pierdut farmecul de odinioară. Astfel, din această
secvență reiese faptul că nu doar Otilia era o enigma după cum o descriau cei doi bărbați
la început, ci și destinul său, ea fiind surprinsă într-o continuă evoluție și maturizare pe tot
parcursul romanului.

Conflicte:
1) Puternicul conflict interior al Otiliei – este generat de lipsa afecțiunii materne, mediul
predominant masculin în care trăiește, cât și faptul că se află la granița dintre adolescență
și tinerețe.

2) Tot interior – aceasta are de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața
lipsită de griji alături de Pascalopol.

Concluzie: În lumina celor arătate, Otilia Mărculescu este un personaj memorabil și complex
ce reprezintă imaginea eternului feminin enigmatic, autorul George Călinescu menționând că
,,Eroina e tipizarea mea, fundamentală, în ipostază feminină.”