Enigma Otiliei

de George Călinescu
- particularități de construcție ale unui personaj:
Otilia Mărculescu –
Otilia Mărculescu este personajul eponim al textului ”Enigma Otiliei” ( 1938 ) scris de George
Călinescu. Este prezentă pe tot parcursul acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Fiind un personaj aparte, George Călinescu o sustrage din viziunea sa comică, satirică și sarcastică,
deoarece intenția autorului este cea de a fixa extremele existenței umane.
Din punct de vedere social, Otilia ilustrează tipologia cochetei. Asemenea lui Felix, verișorul ei
vitreg, este orfană; fiica soției răposate de la care Costache Giurgiuveanu a moștenit o importantă avere.
Statutul ei intelectual este prezentat încă din incipit: studentă la Conservator, având un
temperament de artistă, Otilia studiază cu plăcere pianul și citește literatura franceză.
Psihologic, dă dovadă de eleganță în fața clanului Tulea, deși este silită să reziste atacurilor
jignitoare. Pentru Aglae, fata reprezintă amenințarea supremă în cazul averii bătrânului.
Moral, Otilia este nehotărâtă, oscilează între Felix și Pascalopol, cu toate că îl iubește pe tânăr. Îl
alege pe Pascalopol fiindcă nu vrea să stea în calea fericirii lui Felix, iar banii îi reprezintă o siguranță. Este o
fire enigmatică, fapt pe care îl susține atât Felix, cât și Pascalopol: ”Pentru mine e o enigmă.”.
Cele două secvențe reprezentative pentru caracterizarea Otiliei redau evoluția relației sale cu Felix,
de la o simplă prietenie, până la dragoste.
O primă secvență relevantă este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește, folosindu-se de
o scrisoare. Fata nu are nicio reacție la această declarație de dragoste, fapt care îl determină pe băiat să
fugă de acasă. Otilia îl caută cu trăsura, iar când îl găsește, comportamentul ei îi cauzează lui Felix
nedumeriri.
Atunci când acesta o întreabă: ” – Otilia, e adevărat? Mă iubești? ”, ea îi răspunde: ” – Ei, ei, nu ți-a
spus nimeni că te urăște”.
O altă secvență relevantă este cea de după moartea lui Costache Giurgiuveanu, când Otilia merge în
camera lui Felix pentru a-i dovedi iubirea: ” – Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”.
Cei doi discută concepții ale dragostei, moment în care Otilia realizează că ea nu ar putea
reprezenta o piedică în fața lui Felix. Astfel, aceasta îl părăsește și se căsătorește cu Pascalopol.
În prezentarea sa se remarcă mijloacele specifice genului epic de caracterizare: caracterizarea
directă, caracterizarea indirectă și autocaracterizarea. Majoritatea trăsăturilor morale sunt prezentate
indirect, prin monologul interior, dialog, fapte, gânduri, gesturi, comportament și relația cu celelalte
personaje.
Otilia Mărculescu este personajul enigmatic, aflat în evoluție. Reprezintă o fire sensibilă, care
trăiește atunci când cântă la pian. La început nu pare materialistă, idealul ei fiind cel de a plăcea cât e
tânără.
Prin intermediu caracterizării directe, naratorul o descrie ca fiind ”o fată de 18 – 19 ani, cu fața
măslinie, nasul mic și ochii foarte albaștri”.
În casa lui Giurgiuveanu, Felix îi observă și descrie părul buclat, până la umeri.
Caracterizarea indirectă cuprinde trăsăturile morale ale fetei. Plină de viață, este catalogată de mică
cu titlul de ”orfană”. Atrage interesul privirilor personajelor din jurul său, iar comportamentul și
vestimentația îi conturează trăsăturile de caracter.
Deși Costache Giurgiuveanu îi oferă dragostea paternă, nu este ferită de răutățile familiei Tulea.
Dorința sa de a trăi o viață fără griji o face a se căsători cu Pascalopol.
Ea reprezintă tipul adolescentei adorabile, neuitate, o enigmă pentru bulversatul Felix, însă toate
acestea îi ascund naivitatea. Îi respectă pe toți cei din jurul său, care o apreciază și o iubesc, cu excepția
Aglaei și Auricăi, care o consideră ”desmățată”.
Se autocaracterizează ca fiind duală: ”Sunt o nebună, Felix, nu trebuie să te iei după mine!”; ”Sunt
foarte capricioasă, vreau să fiu liberă, mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrazisă”.
Se căsătorește cu Pascalopol, rămânând un mister pentru Felix, astfel cei doi salvând dragostea
pură prin despărțire.
Titlul, inițial ”Părinții Otiliei”, ilustrează ideea balzaciană a paternității, motivul orfanului și critica
socială adusă de urma moștenirii.
Romanul a fost publicat la îndemnul editorului, din motive comerciale, sub titlul ”Enigma Otiliei”,
care sugerează ideea de mister al feminității ilustrat prin prisma Otiliei. Ea este cea care pendulează între
iubirea adevărată și cea materială, femeia frumoasă, cu aspirații largi, dar care rămâne o emblemă
enigmatică în ochii lui Felix, dar și ai lui Pascalopol.
Tema o constituie viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Majoritatea
personajelor aparțin burgheziei mijlocii. Marea burghezie se reflectă prin Pascalopol, iar mica burghezie
prin Ana și rudele acesteia. Moștenirea aduce în prim – plan problema banului și duce la dezumanizarea
personajelor. Familia este disfuncțională, iar orfanii nu au nicio șansă în dragoste.
Această temă fundamentală se ramifică în tema moștenirii, a condiției femeii, a iubirii, a căsătoriei
și a paternității.
Romanul ”Enigma Otiliei” de George Călinescu surprinde evoluția relației dintre Felix Sima și Otilia
Mărculescu pe tot parcursul operei, de la o firească prietenie, la o poveste de dragoste.
Misterul Otiliei și al cuplului se reflectă prin replica de neînțeles de la începutul romanului: ”Noi nu
trăim doar patru – cinci ani.”.