PARTICULARITĂȚILE DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ

Enigma Otiliei

de G. Călinescu

G Călinescu se încadrează în seria personalităților românești de tip enciclopedic. Este un

spirit polivalent, critic și istoric literar, romancier, dramaturg de la sfârșitul perioadei interbelic
și începutul perioadei contemporane.
Romanul ,,Enigma Otiliei” a fost publicat în anul 1938 și este un roman realist de
tip balzacian cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice.
Scriitorul pornește de la datele realității pentru a înfățișa imaginea vieții
burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Societatea românească din acea
perioadă este prezentată detaliat, urmărindu-se mediul familial, universitar, al restaurantelor ,
al cinematografelor și al plimbărilor cu trăsura, arhitectura specifică și preocupările oamenilor.
Spațiul citadin este descris în toate dimensiunile lui, vădind preocuparea scriitorului pentru
atenta observație a socialului. În acest context, moștenirea este un element central, relațiile
interfamiliale fiind denaturate din acest motiv. Totodată, textul urmărește și procesul de
formare a unui tânăr, care cunoaște pentru prima dată sentimentul iubirii.
Titlul inițial al romanului, “Părinții Otiliei” ilustrează motivul literar al paternității,
deoarece fiecare dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia ca niște ,,părinți”.
Editorului i s-a părut mai sugestiv titlul ,,Enigma Otiliei”, deși George Călinescu precizează
că: ,,...nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că o are. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani,
enigmatică va fi, în veci, fata care îl va respinge, dându-i, totuși, dovezi de afecțiune.”
Prin firea sa sensibilă, Otilia dă naștere, fără să vrea, principalelor conflicte ale
romanului. Pe de o parte, deși prin zestrea mamei sorește averea lui Costache, ea tensionează
relațiile dintre acesta și sora sa, Aglae; familia Tulea considerând-o un pericol pentru
moștenirea care, altfel, i-ar fi revenit în totalitate. Pe de altă parte, familiaritatea și simpatia de
care Otilia dă dovadă în relația cu Pascalopol, stârnesc gelozia lui Felix, instalându-se astfel, cel
de-al doilea conflict al romanului, cel erotic.
Otilia Mărculescu este personajul eponim si principal al romanului, surprins în
evoluție care reprezintă tipul eternului feminin enigmatic.
La nivel social, Otilia are 18-19 ani și este fiica vitregă a lui Costache
Giurgiuveanu, un om cu avere, astfel crescând într-un mediu luxos cu beneficii din punct de
vedere financiar. Este studentă la Conservator și are o pasiune de a cânta la pian.
Din punct de vedere psihologic, Otilia este o fată bună, cu
o atitudine caldă și tot timpul primitoare, asta rezultând din comportamentul său față de Felix
când vine la ea acasă, dar și de celălalte personaje. Este considerată de familia Tulea o
amenințare în privința averii. În ceea ce îi privește pe Felix și Pascalopol amândoi se arată a fi
interesați de Otilia, Felix scriindu-i o scrisoare în care îi mărturisește sentimentele. Otilia dă
dovadă de indiferență și îl alege pe Pascalopol pentru stabilitatea materială. Totodată, Otilia
este destul de matură pentru vârsta ei, este capricioasă, aspiră la lux și atrage atenția prin
eleganța sa. În plan moral, Otilia este o fată inocentă, cu
intenții bune care nu dorește să facă rău, dovedind generozitate și recunoștință.
În ceea ce privește modalitățile de
caracterizare, Otilia este caracterizată direct de narator, făcându-i-se portretul fizic ,,Fața
măslinie cu nasul mic și ochii foarte albaștri arăta și mai copilăroasă între multe bucle și gulerul
de dantelă. Caracterizarea indirectă reiese din fapte, gesturi și comportamentul față de restul
personajelor care fiecare are câte o părere diferită despre ea.
Trăsătura dominantă a personajului
principal Otilia este spiritul contradictoriu, comportament care o face să se comporte într-un
mod capricios și misterios. O secvență ilustrativă trăsăturii dominante
este scena din capitolul 1 când Felix merge în camera Otiliei. Acesta este un prilej potrivit
pentru Felix de a începe ușor ușor să o cunoască pe Otilia. Camera ei era un dezastru total, dar
Felix observă totuși niște obiecte mai de preț care-l captivează precum cutii de pudra și parfum,
romane de dragoste, partituri și astfel iese la suprafață latura elegantă și sofisticată a Otiliei.
Un alt moment reprezentativ
pentru prezentarea trăsăturii dominante este scena din capitolul 8 când Felix îi trimite o
scrisoare Otiliei în care îi mărturisește sentimentele pe care le are fată de ea. Fata nu
reacționează în niciun fel la scrisoare, iar Felix, supărat, pleacă la plimbare prin București. Otilia
îl găsește într-un parc și îi spune ,,Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea dar am uitat, știi că sunt o
zăpăcită”. Această abordare a problemei reflectă un comportament misterios și greu de
elucidat, lăsându-l pe Felix dezamăgit și fără speranțe. Epilogul are și el o
însemnătate deosebită. Cu câțiva ani mai târziu, Felix se întâlnește întâmplător în tren cu
Pascalopol care-i dezvăluie faptul că i-a redat libertatea de a-și trăi tinerețea, aceasta devenind
soția unui conte exotic. Fotografia recentă a Otiliei pe care i-o arată moșierul contrastează cu
imaginea pe care Felix Sima o are despre ea, și nu mai recunoaște ,,pe fata nebunatică” pe care
încă o iubește nostalgic. Acest fapt reprezintă dovada clară a misterului care se țese în jurul
personajului feminin care rămâne până la final ,,o enigmă”, dupa cum afirmă Pascalopol.
În concluzie, Otilia
Mărculescu este un personaj modern, care reușește să confere un nou statut feminității în
romanul românesc interbelic. Are un efect prin care nu doar reușește să se impună intr-o lume
a bărbaților, dar o și transformă radical. Astfel, protagonista romanului rămâne un subtil
exemplu pentru ilustrarea complexității feminine.