Enigma Otiliei

de George Călinescu

Opera literară „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist de tip balzacian, cu
elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. De asemenea este roman social și citadin.
„Enigma Otiliei” este roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu
conflict complex la care participă numeroase personaje. Este roman realist prin: temă, specificul
secvențelor descriptive, realizarea personajelor, dar depășește modelul realismului balzacian prin
spiritul critic și prin elemente ale modernității.
Narațiunea este la persoana a III-a, naratotul fiind omniscient, omniprezent și obiectiv.
Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Caracterul citadin este un aspect al
modernismului lovinescian. Frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,
prezentată în aspectele ei esențiale (banul cu valoare într-o societate degradată moral), imaginea
societății este fundalul pe care se proiectează maturizarea unei tânăr care, înainte de a-și face o
carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie. Romanul este realist-balzacian prin
motivul moștenirii și al paternității.
Titlul inițial, „Părinții Otiliei” reflecta ideea balzaciană a paternității pentru că fiecare dintre
personaje determină, într-un fel sau altul, soarta orfanei Otilia. Autorul schimbă titlul din motive
editoriale.
Romanul, alcătuit din 20 de capitole este construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje: al Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică,
etc. Un plan urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache
Giurgiuveanu și înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima
care, rămas orfan, vine la București pentru a studia medicina, locuiește la tutorele lui și trăiește
iubirea adolescentină pentru Otilia.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal („într-o seară de la începutul lui
iulie, 1909”) și spațial (descrierea străzii Antim, a casei lui moș Costache, a interioarelor), prezintă
principalele personaje, sugerează conflictul și schițează principalele planuri epice. Finalul este închis
prin rezolvarea conflictului. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a
casei lui moș Costache din perspectiva lui Felix, în momente diferite ale vieții sale (în adolescență și
aproximativ 10 ani mai târziu).
Acțiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, din Iași la București, în casa
unchiului și tutorelui său legal pentru a urma Facultatea de Medicină. Costache este avar și o crește în
casa lui pe Otilia, fiica sa vitregă, cu intenția de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru
moștenirea fratelui ei.
Expozițiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii în timp și
spațiu, descrierea străzii în mod realist și notarea detaliului semnificativ.
Felix îl cunoaște pe unchiul său, un omuleț straniu care vorbește bâlbâit, pe verișoara Otilia și
asistă la o scenă de familie: jocul de table. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare și fiziologice care
sugerează trăsături de caracter și este prezentată în mod direct, starea civilă, statutul în familie,
elemente de biografie. Atmosfera este neprimitoare.
Intriga se dezvoltă pe două planuri: istoria moștenirii lui Costache și destinul tânărului Felix
Sima. Competiția pentru moștenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor
obsesiei banului. Bătrânul speră că va trăi mult și nu face nimic pentru a-i asigura Otiliei viitorul.
Clanul Tulea vrea să pună mâna pe averea bătrânului. Deși o iubește sincer pe Otilia, bătrânul amână
adoptarea ei, de dragul banilor și din teama de Aglae. Inițial, Stănică Rațiu vrea averea clanului
Tulea, dar în final ajunge să fure banii lui Costache. În deznodământ Olimpia este părăsită de
Stănică, Aurica nu-și poate face o situație, iar Felix o pierde pe Otilia.
Sunt prezentate aspecte ale familiei burgheze: relația dintre părinți și copii, relația dintre soți,
căsătoria, orfanul. Căsătoria face parte dintre preocupările unor personaje: Aurica, fata bătrână are
obsesia căsătoriei; Titi trăiește o scurtă experiență matrimonială; Pascalopol dorește să aibă o familie
și se căsătorește cu Otilia; Stănică se însoară cu Olimpia pentru zestrea niciodată primită; Felix se va
căsători ratând prima iubire, după ce își va face o carieră. Banul strică relația.
În clanul Tulea, rolurile sunt inversate: Aglae conduce autoritar, Simion brodează, iar mai
târziu este abandonat de ospiciu.
Orfanii au doi protectori: Costache și Pascalopol.
Planul al doilea urmărește experiențele trăite de Felix în casa unchiului său, în special iubirea
pentru Otilia. Este gelos de Pascalopol, dar nu ia nicio decizie. Otilia îl iubește pe Felix, dar după
moartea lui Costache îi lasă tânărului libertatea de a-și împlini visul și se căsătorește cu Pascalopol,
bărbat matur, care îi poate oferi protecție.
O trăsătură a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Moș Costache nu este
un avar dezumanizat. El nu și-a pierdut instinctul de supraviețuire (cheltuiește pentru propria
sănătate) și are sentimente puternice pentru Otilia. El este o combinație între două caractere
balzaciane: avarul (Moș Grandet) și tatăl (Moș Goriot). Pascalopol o iubește pe Otilia în același timp
patern și viril. Felix nu este ambițiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan, capabil de a iubi
dezinteresat, dar hotărât să-și facă o carieră.
Caracterizarea personajelor se realizează ca în romanul realist-balzacian. Prin tehnica
focalizării, caracterul personajelor se dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare:
prezentarea mediului, descrierea locuinței, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor și a obișnuitelor. În
mod direct, naratorul oferă informații despre gradele de rudenie, starea civilă și biografia
personajelor. Caracterizarea indirectă reiese din fapte, gesturi, replici, vestimentație și relații între
personaje.
Excepție face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul și
reflectarea poliedrică. Până în capitolul al 16-lea, Otilia este prezentată exclusiv prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), făr a-i cunoaște gândurile, cu excepția celor mărturisite
chiar de ea.
Otilia este văzută diferit de celelalte personaje, ceea ce dă ambiguitatea personajului. Pentru
Costache ea este fetița cuminte și iubitoare; pentru Felix este fata admirabilă; pentru Pascalopol
femeie capricioasă, artistă; pentru Aglae este o „stricată”; pentru Stănică fata deșteaptă; iar pentru
Aurica este o rivală în căsătorie.
„Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian prin: prezentarea critică a unor aspecte ale
societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, motivul paternității și al moștenirii, rolul
vestimentației și al cadrului în caracterizare, realizarea unor tipologii, dar depășește modelul
realismului clasic prin spiritul critic și prin elemente ale modernității (ambiguitatea personajelor,
comportamentismul și reflectarea poliedrică).