Enigma Otiliei

de George Calinescu
Opera literara Enigma Otiliei de George Calinescu este un roman
realist de tip balzacian prin atenta observare a socialului, zugravirea unor
caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitatii sub
latura morala, fresca Bucurestiului de dinainte de Primul Razboi Mondial,
naratiunea la persoana aIIIa si mentinerea naratorului omniscient[]
(G.Glodeanu- Poetica romanului romanesc interbelic), dar depaseste
modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic si polemic,
ca si prin diferite elemente ale modernitatii.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Imaginea societatii
constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea tanarului
Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a
relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, cartea se
incadreaza in categoria prozei realiste balzaciene prni motivul mostenirii si al
paternitatii.
Titlul initial, Parintii Otiliei reflecta ideea balzaciana a paternitatii,
pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca
niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza
astfel accentual de la tema specific realista a paternitatii la misterul prin care
se caracterizeaza comportamentul protagonistei.
Viziunea despre lume a scriitorului realist se reflecta in romanul
Enigma Otiliei in tema, structura simetrica, circulara, specificul secventelor
descriptive(in tehnica balzaciana), realizarea personajelor(preocuparea
pentru aspectul moral, tipologiile, modalitatile de caracterizare).
Romanul, alcatuit din 20 de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative , care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica, etc.
Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire(respectarea
cronologiei faptelor). In proza realista, descrierea spatiilor(strada,
arhitectura, decorul interior- camera) si a vestimentatiei sustine impresia de
univers autentic(mimesis), iar prin observatie si notarea detaliului
semnificativ, devine mijloc de caracterizare indirect si de conturare a
caracterelor. Intamplarile sunt relatate la persoana aIIIa, naratiunea
presupunand un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele
prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si,
omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal.
Incipitul si finalul operei sunt caracterizate prin simetrie. Incipitul
fixeaza veridic cadrul temporal(intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909) si
spatial(descrierea strazii Antim, din Bucuresti, a arhitecturii casei lui mos
Costache), prezinta principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza
principalele planuri epice. Finalul este inchis deoarece aduce rezolvarea
conflictului si este urmat de un epilog. Simetria este sustinuta si de replica
pe care mos Costahe i-o adreseaza lui Felix, in momentul in care tanarul

apare la poarta casei sale si pe care doctorul Sima de mai tarziu si-o
aminteste in finalul romanului:nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc.
Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al
Liceului Internat din Iasi, la Bucuresti, in casa unchiului si tutorelui sau legal,
pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un
rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu
intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru mostenirea fratelui
ei. Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, pe verisoara Otilia si
asista la o scena de familie: jocul de table. Intriga se dezvolta pe doua
planuri, care se intrepatrud: pe de o parte, in carte este prezentata istoria
mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte, romanul are in
centru destinul tanarului Felix Sima, maturizarea lui(caracterul de
bildungsroman). Batranul avar, proprietar de imobile, restaurante si actiuni,
nu pune in practica niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei,
pentru a nu cheltui. Desi are o afectiune sincera pentru fata, batranul amana
infierea ei, de dragul banilor si din teama de Aglae. El incearca totusi sa puna
in aplicare niste planuri pentru a o proteja pe Otilia, construindu-i o casa cu
materiale provenite de la demolari. Proiectele lui mos Costache nu se
realizeaza, deoarece din cauza efortului depus la transportarea materialelor,
batranul este lovit de o criza de apoplexie. Ingrijirile lui Felix, ale Otiliei si ale
lui Pascalopol determina insanatosirea batranului avar, chiar daca pentru
familia Tulea, boala lui mos Costache reprezenta un prilej de a-i ocupa
militareste casa in asteptarea mortii batranului si a obtinerii mostenirii.
Alaturi de lacomie si parvenism sunt infatisate si aspecte ale familiei
burgheze, precum casatoria, care face parte din preocuparile unor personaje:
Aurica, fata batrana, are obsesia casatoriei; Titi se tulbura erotic si traieste o
scurta experienta matrimoniala; Pascalopol doreste sa aiba o familie si se
casatoreste cu Otilia; Stanica se insoara cu Olimpia pentru zestrea niciodata
primita; Felix se va casatori, ratand prima iubire, dupa ce isi va face o
cariera.
Planul formarii tanarului Felix, student la Medicina, urmareste experientele
traite in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia.
Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de
a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos
Costache il paraseste, considerand ca reprezinta o piedica in calea realizarii
sale profesionale. Ea se casatoreste cu Pascalopol, barbat matur, care ii
poate oferi iubire si protectie. Din epilog, aflam ca Pascalopol i-a redat cu
generozitate libertatea Otiliei de a-si trai tineretea, ea devenind sotia unui
conte exotic. Otilia ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar
pentru Pascalopol o enigma.
Desi scriitorul insusi considera ca Enigma Otiliei este un roman
realist balzacian, el este vazut astazi ca replica polemica la formula
balzaciana, adica un balzacianism fara Balzac(N.Manolescu) sau un roman
comic si satiric(I.Negoitescu).