„Enigma Otiliei” G.

Călinescu
Costache Giurgiuveanu şi Otilia Mărculescu sunt personaje centrale din romanul realist de factură balzaciană
„Enigma Otiliei”, scris de G. Călinescu şi publicat în 1938. Relaţia lor ilustrează consecinţele dezastruoase ale lăcomiei
şi ale avariţiei asupra legăturilor de familie. Fiind personaje balzaciene, acestea reprezintă tipuri general umane, des
ntâlnite n proza realistă: moş Costache – avarul, Otilia – cocheta. Alte trăsături ale romanului balzacian din care fac
parte sunt: veridicitatea, tematica socială, cu accent pe familie, moştenire şi paternitate, descrieri numeroase de mediu
social, de vestimentaţie, fizionomie, case şi interioare, toate cu rol în caracterizarea personajelor, narator obiectiv,
omniscient şi omniprazent şi stil clar, concis, lipsit de podoabe artistice.
Viziunea despre lume a scriitorului este una realistă deoarece se prezintă veridic o societate cu toate trăsăturile ei
de epocă, burgezia bucureşteană de la nceputul secolului al XX-lea, accentuându-se defectele acesteia şi falsitatea
relaţiilor interumane, degradate de avariţie. În plus, viziunea capătă slabe accente moralizatoare, fiind vizibilă în
destinul lui moş Costache, al cărui sfârşit tragic sugerează initilitatea zbaterilor omeneşti n scopul pstrării bogăţiei,
dearece banii nu pot scchimba finalul inevitabil.
Temele care se reflectă în evoluţia relaţiei dintre cele două personaje sunt tema socială, mai exact familia,
inavuţirea şi banul. Acestea sunt susţinute şi de motive specific balzaciene, paternitatatea, moştenirea şi orfanul. Alături
de avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în romanul realist, sunt înfăţişate
aspecte ale familiei burgheze: relaţia dintre părinte şi copil, iubirea paternă şi filială. În plus, există o tematica citadină
prin cadrul n care se desfăşoară acţiunea şi tema intelectualului vizibilă n condiţia Otiliei şi a lui Felix, care se înscriu în
direcţia modernistă a vremii
Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei,” reprezintă în element ilustrativ pentru relaţia celor două personaje, deoarece face
trimitere la contextul in care acestea se găsesc. Reflectă ideea balzaciană a paternităţii, pentru că fiecare dintre
personajele care determină cumva soarta orfanei Otilia sunt ca nişte „părinţi" ai acesteia. În acest mod apare apare o
ironie amară, pentru că se sugerează că situaţia acesta este cauzată de moş Costache, cel mai îndreptăţit de a juca rolul
de părinte al fetei, pe care însă, nu şi-l asumă. Autorul schimbă titlul din motive editoriale şi deplasează astfel accentul
de la tema specific realistă a paternităţii la misterul prin care se caracterizează comportamentul protagonistei.
Acţiunea romanului se petrece in Bucureşti, concentrăndu-se pe stada Antim unde işi are locuinţa Costache
Giurgiuveanu. Există şi o excepţie de la spaţiul citadin, atunci când tinerii Felix şi Otilia vizitează moşia lui Pascalopol
din Bărăgan. Evenimentele au loc la inceputul secolului al XX-lea, debutând intr-o seară de iulie 1909 şi intinzându-se
pe parcursul a aproximativ doi ani. Epilogul, insă se desfăşoară peste zece ani, când Felix se intoarce pe strada Antim
pentru a rememora evenimentele trecute.
Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul
unor personaje, prin acumularea detaliilor: planul principal este cel al moştenirii lui moş Costache, destinul Otiliei, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stanică etc, Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii
lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care,
rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia Medicina, locuieşte în casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, şi
trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia. Autorul acordă interes şi planului secundar, monografic, pentru susţinerea
imaginii ample a societăţii citadine.
Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal, în stilul metodei balzaciene, a tehnicii narative
cinematografice, prin acumularea detaliilor („într-o seară de la începutul lui iulie 1909") şi spaţial (descrierea străzii
Antim, din Bucureşti, a arhitecturii casei lui moş Costache, a interioarelor), prezintă principalele personaje,oferă o
primă caracterizare a lui moş Costache şi cuprinde replica prin care acesta il bulversează pe Felix: „nu nu nu ştiu, nu nu
stă nimeni aici, nu cunosc…”
Finalul este închis deoarece aduce rezolvarea conflictului (deznodământul) şi este urmat de un epilog, în
care sunt prezentate succint destinele unora dintre personaje: Felix, Otilia, Stănică, Pascalopol.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş Costache, din perspectiva lui
Felix, intrusul / străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite, ale existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ
zece ani mai târziu: „după război"). Simetria este susţinută şi de replica pe care moş Costache i-o adresează lui Felix, în
momentul în care tânărul apare în poarta casei sale şi pe care doctorul Sima de mai târziu şi-o aminteşte în fi nalul
romanului: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc". Sugerează zădărnicia eforturilor bătrănului de a acumula bani pe parcursul
vieţii, moartea sa ducând la ruinarea intregii averi.
Acţiunea romanului constituie o modalitate de a urmări evoluţia relaţiei dintre cele două personaje şi un mod
indirect de caracterizarea a acestora prin fapte. Astfel, expoziţiunea corespunde cu incipitul şi este realizată în metoda
realist-balzaciană: situarea exactă a acţiunii în timp şi spaţiu, veridicitatea susţinută prin detaliile topografice, descrierea
străzii în manieră realistă, fineţea observaţiei şi notarea detaliului semnificativ. Acţiunea debutează cu venirea lui Felix
Sima la Bucureşti pentru a urma medicina, asemenea tatălui său, şi cu instalarea sa la tutorele său Costache
Giurgiuveanu, rentier avar.
Pătruns în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ straniu care se teme de străini, pe verişoara Otilia şi
asistă la o scenă de familie: jocul de table. Intriga prezintă conflictele pe care Felix le observă in familie. Desfăşurarea
acţiunii urmăreşte competiţia pentru moştenirea bătrânului avar, un prilej pentru observarea efectelor, în plan moral, ale
1
obsesiei banului. Moş Costache, proprietar de imobile, restaurante, acţiuni, nu pune în practică niciun proiect privitor
la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus in
pericol ipotetic de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor
şi din teama de Aglae. El încearcă totuşi să pună în aplicare nişte planuri pentru a o proteja pe Otilia, construndu-i o
casă cu materiale provenite de la demolări. Proiectele lui moş Costache nu se realizează, deoarece din cauza efortului
depus la transportarea materialelor, bătrânul este lovit de o criză de apoplexie. Pentru familia Tulea, boala lui moş
Costache reprezintă un prilej de a-i ocupa milităreşte casa, în aşteptarea morţii şi a obţinerii moştenirii. Ingrijirile lui
Felix, ale Otiliei şi ale lui Pascalopol determină însănătoşirea bătrânului avar. Moartea lui moş Costache este provocată,
în cele din urmă, de Stanică Raţiu, ginerele coanei Aglae care îi fură avarului banii de sub saltea, ceea ce constituie
punctul culminant al operei. Deznodământul este inmormantarea batrânului şi plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol.
Conflictele care afectează relaţia celor două personaje sunt: cel exterior principal, succesoral iscat în jurul
averii lui moş Costache (complicat de adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia. Există şi un conflict
interior al bătânului, o luptă cr se dă intre avariţia sa, intre grija de a-şi păstra neatinsă averea şi sentimentele pentro
Otilia, care nu sunt destul de puternice pentru a ainvinge lăcomia.
Costache Giurgiuveanu ilustrează în roman tipul avarului. Costache Giurgiuveanu provine dintr-o familie de
macedoneni stabiliţi întâi la Giurgiu (de unde şi numele), apoi în Bucureşti şi este pose sorul unei averi ale cărei
dimensiuni le ştie doar el, ceilalţi putând doar să le presupună, cel mai interesat şi curios fiind Stănică. în ceea ce
priveşte relaţiile de rudenie, este fratele Aglaei, Tulea, tatăl adoptiv al Otiliei Mărculescu, unchiul şi tutorele lui Felix.
În ceea ce priveşte rolul său în cadrul acţiunii, unul dintre planurile romanului îl are în centru pentru averea lui.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt specifice romanului balzacian. Pentru portretizarea lui, autorul
alege tehnica descrierii directe a mediului şi a fizionomiei, de unde se deduc şi trăsături de caracter, iar prin tehnica
focalizării, caracterul personajului se dezvăluie progresiv, pe măsură ce naratorul dă în mod direct detalii despre acesta.
Tot în mod direct, naratorul dă lămuriri şi despre gradele de rudenie, starea civilă şi biografia personajului. Caracterele
dezvăluite iniţial nu evoluează Pe parcursul romanului, aceste trăsături se îngroaşă prin acumularea detaliilor în
caracterizare indirectă prin fapte, gesturi, replici, vestimentaţie, relaţii cu celelalte personaje. În mod direct, moş
Costache este caracterizat şi de Otilia: „un om bun”, „care are ciudăţeniile lui”, de Pascalopol: „nu fi meschin” şi de
Stănică Raţiu: „e pezevenghi rău mosul!”.
Casa lui Costache Giurgiuveanu este un indiciu al condiţiei sociale - burghezia bucureşteană - şi al încadrării lui
în tipologia avarului. Arhitectura are o strânsă legătură cu viaţa personajului şi cu profilul caracterologic, oferind
primele informaţii asupra acestuia. Amestecul stilurilor arhitectonice, finisarea cu ulei cafeniu sugerează lipsa de gust şi
snobismul personajului. Imaginea neîngrijită a casei – zgârcenie. Grilajul legat cu lanţ şi portiţa mică deschisă – teama
de necunoscut, om retras, neprietenos, neprimitor. Praful şi urmele melcilor pe ochiurile de geam – lipsă de interes
pentru minima igienă, refuzul de a cheltui pentru ingrijirea casei. Interiorul casei, anicamera – aceeaşi neglijenţă şi lipsă
de gust. Crăpături in pereţi: „aer de ruină şi răceală” – anunţă sfârşitul. În continuare este realizat primul portret fizic al
bătrânului: „un omulet subtire si putin incovoiat” – aparenţă de acaparare. „Capul ii era atins de o calvitie totala, si fata
parea aproape spana si, din cauza aceasta, patrata” – imagine neatrăgătoare. „Buzele ii erau intoarse in afara si galbene
de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os” - respingător. „Omul, a carui varsta desigur
inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina
brusca, dar privind intrebator si vadit contrariat” – reacţie contradictorie, iar comparaţia cu pasărea – persoană
necomunicativă, retrasă, singuratică. „Ragusit, aproape soptit, duhnind a tutun, raspunse repede:
- Nu-nu-nu stiu nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc. – reacţie psihologică specifică avarului, dovedind teama iraţională de
necunoscut. Astfel, fizionomia, descrisă prin acelaşi artificiu - ochiul „străin" al lui Felix - dezvăluie de la început
vârsta, detaliile unei fizionomii bizare şi gesturile stereotipe.
Comportamentul bizar, anxietatea legată de posibilitatea de a fi deposedat de bani, teama faţă de lăcomia Aglaei
sunt dublate de dragostea sinceră faţă de Otilia, căreia vrea din toată inima să-i asigure viitorul, deşi avariţia îl împiedică
să facă singurul lucru decent şi de competenţa sa: înfierea.
Un prim episod semnificativ pentru evoluţia relaţiei dintre cele două personaje este momentul când
bătrânul ar vrea să o adopte pe Otilia, dar o scrisoare anonimă il sperie. …………………………………… Astfel,
bătrânul se dovedeşte slab, vulnerabil, nesigur, incapabil să o protejeze de răutatea celor din jur.
Avarul îşi vinde proprietăţile, ascunde banii în casă, act imprudent pentru că Stănică are obiceiul să cotrobăie
aşteptând înfrigurat să dea o lovitură, face presiuni pentru a afla unde are banii ascunşi, speriindu-1.
Un al doilea episod semnificativ pentru evoluţia relaţiei dintre cele două personaje este acela al primului
atac cerebral, când Giurgiuveanu refuză să dea din mână cheile dulapurilor din casă şi când le dă, are încredere doar în
Felix, care cu această ocazie descoperă că este furat de bătrân, dă greu banii din mână, chiar dacă sunt în beneficiul lui
şi apoi asistă neputincios la risipa făcută de membrii familiei Tulea. Astfel, …………………… La sosirea doctorului
Stratulat, adus de Pascalopol, cei prezenţi observă că moş Costache ţine strâns cutia cu bani şi inelul cu chei. Neliniştea
şi îngrijorarea îi caracterizează numai pe Otilia şi Felix, pentru că celelalte rude nu au sentimente de compasiune faţă de
bolnav.
Costache nu este un om comunicativ şi nu are încredere în oameni, presupunând că aproape toţi vor să îl fure;
2
este suspicios şi discret, preferând singurătatea, însă în timpul bolii devine comunicativ cu Felix şi Weissmann,
povestindu-le despre longevitatea familiei lui, originea ei, despre soţiile sale şi intenţiile de a construi o casă Otiliei.
Cu Aglae, care îl somează să îi spună unde ţine actele, bătrânul acţionează impulsiv, strigă şi refuză să îi dea
informaţii. Atacul îl face să mediteze la moarte şi să se teamă de ea asociind-o cu furtul: Astfel se înfăţişă moartea lui
moş Costache: ca un furt total agravat cu paralizie integrală şi eternă. O mai mare pedeapsă decât să vezi asta şi să nu
poţi face nimic nu i se părea că poate fi. Frica îl face să consulte un doctor, să se bucure în tăcere de candela aprinsă de
Otilia pentru a-i da încredere, dar fidel realităţii existenţei, continuă să facă planuri de viitor şi să încerce să-1
escrocheze pe Felix ajuns la majorat. În timpul ultimei crize starea de anxietate este amplificată: se teme de zgomotele
din casă, de ochii ce-1 urmăresc, iar când Stănică se pregăteşte să îi ia comoara de sub saltea, îl supraveghează
duşmăneşte şi încearcă să o apere cu un efort ce îl costă viaţa, dovedindu-şi pasiunea pentru bani până în clipa morţii.
Costache este însă capabil de căldură, de sentimente de dragoste faţă de Otilia pe care o priveşte cu devotament,
o ascultă şi doreşte sincer să îi rezolve situaţia, deşi amână mereu, reuşind astfel să îi încredinţeze lui Pascalopol doar o
parte din banii ce i se cuvin. Dragostea pentru fată şi avariţia îl fac să accepte ca moşierul să o protejeze şi să îi sa tisfacă
dorinţele şi capriciile, în ciuda mentalităţii vremii. Moşierul este singurul lui prieten, iar în Felix are încredere dovedind
că are nu numai discernământ, ci şi o bună intuiţie a caracterului oamenilor.
Pe de altă parte, moş Costache este un personaj comic care capătă o dimensiune caricaturală.din cauza
trăsăturilor evidenţiate de către narator: avariţia ostentativă şi grotescă în descrierea vestimentaţiei, comportarea mereu
secretoasă a bătrânului, felul în care îl trage pe sfoară pe nepotul.
Otilia Mărculescu este personajul eponim al romanului şi reprezintă misterul feminităţii adolescentine. Ea este
fiica vitregă a lui Costache, dar are un statut incert din cauza avariţiei acestuia şi a respingerii de către clanul Tulea,
pentru care este o rivală la moştenire. Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia
studiază cu plăcere pianul, citeşte cărţi şi reviste franţuzeşti şi este indiferentă în ceea ce priveşte averea lui moş
Costache.
Portretul fizic surprinde vârsta, frumuseţea, eleganţa, delicateţea, trăsături ce o opun Auricăi, dar şi fragilitatea,
vulnerabilitatea ei. Personalitate în formare, chiar dacă are deja o stăpânire de femeie, Otilia îi farmecă pe bărbaţii din
jurul ei, dar trebuie să îndure invidia şi ura Auricăi şi a Aglaei, astfel încât este percepută în mod diferit, chiar
contradictoriu. Pentru femeile clanului Tulea este o destrăbălată, ele neputând înţelege spontaneitatea,
nonconformismul ei, pentru Giurgiuveanu este o fetiţă, pe care crede că o poate proteja şi pe care o iubeşte sincer,
pentru Felix şi Pascalopol rămâne o enigmă. Amestecul de cochetărie şi profunzime din personalitatea ei poate
surprinde, cu toate că acesta reprezintă însăşi esenţa feminităţii. Otilia, care nu poartă prea mult timp doliu după moş
Costache, pentru că negrul o învineţeşte la faţă şi care, în vreme ce Felix îi vorbeşte despre idealurile lui, se gândeşte că
n-a şters praful de pe pian, este aceeaşi cu Otilia care îşi dă seama de nepotrivirea dintre ea şi Felix ca ideal de viaţă,
alegând în final să sacrifice iubirea lor adolescentină pentru viitorul profesional strălucit al lui Felix.
Tânăra concepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate absolută, în timp ce Felix are despre
dragoste păreri romantice, el fiind gata să aştepte oricât în virtutea promisiunii că, la un moment dat, se va căsători cu
Otilia. Dându-şi seama de această diferenţă, dar şi de faptul că ar putea reprezenta o piedică în calea realizării
profesionale a lui Felix, Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţa căsătoriei cu Pascalopol, siguranţă pe care moş
Costache nu i-a putut-o oferi.
Relaţia dinte cele două personaje, moş Costache şi Otilia, este dovada clară că ntr-o societate in care banul şi
averea sunt urmărite cu precădere, sentimentele pure, altruismul, iubirea necondiţionată nu au şanse de a rezista. Din
această legătură reiese că bătrânul avar are si o latură umană, afectuoasa, o altă slăbiciune n afara banilor şi că Otilia are
puterea de a iubi sincer, dezinteresat un bătrân căruia ii spune „papa”, trecându-i cu vederea toate defectele.
In opinia mea, temele romanului se reflectă în evoluţia relaţiei dintre cele două personaje într-un mod complex,
dearece, pe fundalul societăţii burgheze bucureştene de început de secol XX, autorul proiectează drama unui eşec
relaţional, cauzată de amestecul banului în legăturile afective. Astfel, în familie, desfăşurarea normală a releţiei tată –
fiică este înpiedicată de avariţia ce îl reţine pe bătrânul Giurgiuveanu să legalitate statutului Otiliei. În acest mod,
autorul realizează tabloul unei societăţi materialiste, egoiste, unde are câştig de cauză cel care este mai abil în
manipularea celorlalţi şi în urmărirea propriilor interese. Singura speranţă transmisă cititorului este că lipsa de măsură
poate fi uneori sancţionată de destin, aşa cum se întâmplă în cazul lui moş Costache. În acest fel, scopul moralizator al
romanului balzacian aste atins.