Curs de Teologie biblică a Vechiului Testament – cursul 8

Lect. Dr. Iatan Cristinel

Circumciderea

Originea practicii
Originea circumciderii este necunoscută. Ea este încă motiv de dispută între specialiști.
Astfel s-au conturat două mari curente de opinie. Potrivit unora, cele mai vechi mărturii ale
practicării circumciziei le avem încă din mileniul al III-lea î.Hr. din zona de nord a Siriei și nu de
la poporul israelit. Însă potrivit altora, se crede că tara de origine a circumciziei este Egiptul. Prin
urmare potrivit acestora, circumcizia își are originea în Egipt, fiind o practică sanitară și în același
timp una de purificare (potrivit Lev. 12:2-3 se pare că necurăția femeii israelite lăuze era curățită
în a opta zi odată cu circumciderea băiatului), după cum afirmă și Filon din Alexandria și alți autori
din vechime.

Circumciderea era considerată în Egipt un ritual premarital, inițiatic, de trecere de la

adolescență la maturitate, prin care tânărul avea dreptul să se căsătorească și să devină membru cu
drepturi depline în societatea arhaică. O altă ipoteză avansată este aceea că circumcizia reprezintă
un element arhaic al sacrificiului uman prin care omul aducea o ofrandă din sine, din propria carne.
Sângele, care potrivit învățăturii Vechiului Testament conținea viața persoanei (Fac. 9:4-6), era
considerat ca având o mare valoare existențială, iar vărsarea lui, chiar din organul procreator
masculin, prin circumcidere, mai înainte ca acesta să-și îndeplinească funcția de procreare
(dobândirea de urmași era privită ca cel mai de dar preț al familiei antice), constituia o ofrandă
adusă divinității.

Forma sub care era practicată circumciderea este atestată în două forme: a) cea egipteană
(practicată de clasele superioare oameni, precum preoții egipteni), executată parțial; b) cea siro-
palestiniană, în care prepuțul era înlăturat în totalitate.

Deși nu putem fi absolut siguri asupra semnificației originale a circumciderii cu

certitudine ea era un ritual religios important pentru anumite populații din Orientul Apropiat antic.
 Semnificația teologică a circumciderii în VT

Facere 17 și 34
Circumcizia (ebr. mul) este menționată pentru prima dată în stratul preoțească a Facerii
cap. 17, text ce aparține perioadei exilice sau postexilice (586 î.Hr. și după). Circumciderea este
prezentată ca semn distinctiv al fiecărui evreu participant la legământul cu Dumnezeu prin
Avraam. De manieră etiologică, el justifică originea practicării circumciderii încă din timpul
patriarhului biblic (Avraam s-a circumcis la 99 de ani, Fac. 17:24). Însă voalat el ne duce cu gândul
la faptul că în această perioadă circumciderea era semnul distinctiv al identității naționale și
religioase a poporului evreu aflat între babilonieni, care de fel nu o practicau. Practica din Facere
17 este folosită cu scopul de a reafirma și confirma primul legământ cu Avram din cap. 15.

„Să vă tăiați împrejur și acesta va fi semnul legământului dintre Mine și voi. În neamul
vostru, tot pruncul de parte bărbătească, născut la voi în casă sau cumpărat cu bani de la alt
neam, care nu-i din seminția voastră, să se taie împrejur în ziua a opta. Numaidecât să fie tăiat
împrejur cel născut în casa ta sau cel cumpărat cu argintul tău și legământul Meu va fi însemnat
pe trupul vostru, ca legământ veșnic. Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va
tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul
Meu” (17:11-14)

Citită în notă „exilică”, circumciderea devine, alături de sabat, semnul distinctiv al

comunității iudaice din exil, lucru afirmat răspicat de sursa preoțească pentru care toate detaliile
legate de cult au o semnificație teologică deosebită. Probabil de aceea ritualul se petrecea în a opta
zi de la naștere pentru „tot pruncul de parte bărbătească” (v. 12). Sabatul reprezenta ziua a 7-a în
care Însuși Dumnezeu s-a „odihnit”, iar circumciderea îi urma imediat în ziua a opta fiind pentru
israeliți simbolul apartenenței la legământ.

Un alt rol al circumciderii este acela al ratificării unui legământ și modalitatea prin care
era păstrat din generație în generație (v. 10-12), având totodată și funcție apotropaică (de alungare
și protecție împotriva duhurilor rele). Astfel în Facerea 34, pentru a putea intra în relație
matrimonială cu sichemiții, israeliții le cer să se taie împrejur:

„Nu putem să facem aceasta: să dăm pe sora noastră după un om netăiat împrejur, că
aceasta ar fi o rușine pentru noi. Numai așa ne învoim cu voi și ne așezăm la voi, dacă veți face și
voi ca noi, tăindu-vă împrejur toți cei de parte bărbătească. Atunci vom da după voi fetele
noastre, iar noi vom lua fetele voastre și vom locui la un loc cu voi și vom alcătui un popor” (v.
14-16).

Tot din textul din Fac. 17 dar și din cap. 34 sau Ieș. 12:48 vedem că circumciderea era
aplicată atât israeliților, cât și veneticilor. Avraam s-a circumcis nu numai pe el sine, pe Ismael și
ulterior pe Isaac, ci și pe toți cei din gospodăria sa, inclusiv pe „cel cumpărat cu argint de la străin”
(Fac. 17:27). Prin urmare, circumciderea nu a fost niciodată aplicată exclusiv descendenților
biologici ai lui Avraam (adică nu era un semn al purității rasiale), ci mai degrabă era un mijloc
prin care neisraeliții puteau intra în legământ cu Avraam și cu „sămânța” lui. Așadar promisiunea
că Avraam va deveni un neam mare va fi îndeplinită nu doar prin extinderea numerică a urmașilor
săi biologici, ci, mai semnificativ, prin încorporarea altor națiuni care se supun termenilor
legământului abrahamic. Prin urmare și păgânii pot deveni „fii ai legământului”.

Ieș. 4:24-26 și Ios. 5:2-8

Folosirea cuțitelor de cremene în această practică (Ieș. 4:25; Ios. 5:2-3) ne îngăduie să
afirmăm că obiceiul israelit era unul foarte vechi.

Un alt element important este vârsta la care era practicat ritualul. Deși în Iosua adulții au
fost circumciși, regula din Lege, așa cum clar o vedem din Fac. 17:12; 21:4 și Lev. 12:3, este că
pruncii trebuiau să fie circumciși. Aceasta era practica obișnuită și normativă din societatea
israelită antică.

Cel mai enigmatic pasaj care se concentrează pe aspectul ritualic al circumciziei este Ieș.
4:24-26. Aici circumcizia pare să aibă aproape o conotație magică, asemănătoare semnificației sale
apotropaice din unele culturi, antice și contemporane. Dificultatea exegetică a pasajului decurge
din utilizarea ambiguă a pronumelor ebraice („l-a atins de picioarele lui”, v. 5), ceea ce face să nu
fie clar cine face ce cui și de ce. Singurul fapt incontestabil este că Sefora (Țipora în ebraică) și-a
circumcis fiul pentru a evita amenințarea cu moartea din partea lui Dumnezeu. Totuși, contextul
pasajului ne sugerează că Moise a fost subiectul amenințării cu moartea („a căutat să-l omoare”,
v. 24) și că tocmai „picioarele” lui (probabil un eufemism pentru organele genitale) au fost cele pe
care le-a atins Sefora cu prepuțul lui Gherșom. Această acțiune a Seforei, care a acționat ca un
intermediar, a compensat neglijența lui Moise, probabil pentru că el însuși nu a fost circumcis, sau
circumciderea lui fusese făcută în maniera egipteană în care prepuțul nu a fost înlăturat în totalitate
(cf. Ios. 5:9). Inserarea acestui scurt incident etiologic în narațiune vrea să ne arate că din punct de
vedere teologic doar comunitatea legământului, identificată prin semnul circumciziei, ar scăpa de
judecata divină care fusese anticipată pentru egipteni (Ieș 4:23).

Totuși rămâne de neînțeles răspunsul Seforei în care l-a descris pe Moise (?) ca „soț de
sânge”, o expresie arhaică legată de ritualul de circumcidere. Aceasta i-a determinat pe unii
cercetători să găsească aici rămășițe ale unui ritual prenupțial. În orice caz un lucru este clar: acest
incident ilustrează grafic importanța imensă rituală a circumciderii.

Circumciderea inimii, a buzelor, a urechilor și a arborilor

Interesant, Deuteronomul vorbește și de un sens mai înalt al circumciderii, menționat
adesea și în Noul Testament (Col. 2:11; Filip. 3:3; Rom. 2:29 etc.) – circumciderea inimii.

„Deci să tăiați împrejur inima voastră și de acum înainte să nu mai fiți tari la cerbice”
(10:16)

„Va tăia Domnul împrejur inima ta și inima urmașilor tăi, ca să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești” (30:6)

Fără îndoială textul se bazează pe cel din Facere 17, în care se vorbește despre
circumciderea fizică a lui Avraam, însă autorul deuteronomist adaugă aici și sensul profund în care
trebuie înțeles acela, anume circumciderea inimii, adică a sufletului și a rațiunii. În cap. 30:6 chiar
Dumnezeu este indicat ca autor al circumciderii inimii prin care omul Îl poate iubi și trăi. Aceeași
idee este formulată și în Ier. 4:4: „Bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, tăiați-vă împrejur
pentru Domnul și lepădați învârtoșarea inimii voastre”.

Complementar acestei idei vine și aceea din Ieș. 6:12 și 6:30, în care se vorbește de
circumciderea buzelor lui Moise pentru a putea primi și vesti cuvântul lui Dumnezeu către popor,
funcție specifică profeților biblici. Sinodala pierde înțelesul teologic din originalul ebraic redând
prin „gângav” - persoană care vorbește greu, nedeslușit: „Cum, dar, mă va asculta Faraon? Și apoi
eu sunt și netăiat împrejur la buze” (6:12) și „Iată eu sunt netăiat împrejur la buze. Cum dar
mă va asculta Faraon?” (6:30). Moise nu are probleme de dicție (după cum ar sugera redarea
„gângav”), ci nu este încă pregătit să vorbească în mod public despre experiența sa cu Dumnezeu.
 Pentru a accentua neascultarea și nesupunerea poporului, profetul Ieremia se folosește de
metafora circumciderii urechilor: „Cu cine să vorbesc și cui să vestesc, ca să audă? Că iată
urechea lor este netăiată împrejur și nu pot să ia aminte; și iată, cuvântul Domnului a ajuns de
râs la ei și nu găsesc în el nici o plăcere” (6:10). O ureche tăiată împrejur simbolizează puterea nu
numai a auzirii cuvântului dumnezeiesc, ci și a ascultării lui și a punerii în practică.

În cartea Lev. 19:23-25 este amintită circumciderea arborilor, în mod metaforic, pentru
desemnarea fructelor care nu trebuiau mâncate în primii 3 ani după sădirea lor:

„Când veți intra în pământul, pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l va da, și veți sădi
orice pom roditor, să socotiți fructele lui netăiate împrejur (Sinodala: să curățiți necurățenia lui):
trei ani să socotiți roadele lui ca necurate și să nu le mâncați; iar în anul al patrulea toate roadele
lui să fie afierosite Domnului, întru lauda Lui. Și în anul al cincilea să mâncați din roadele lui și să
vă adunați toate roadele”

Circumciderea în Noul Testament

În Noul Testament, circumciderea a împărțit la un moment dat Biserica creștină proaspăt
formată. Creștinii iudaizanți doreau să impună circumciderea celor care voiau să intre în noua
comunitate, pentru că el ar reprezenta legământul veșnic dintre Avraam și Dumnezeu.

Sf. Apostol Pavel arată însă că nu circumciderea trupului este importantă, ci cea a inimii,
iar circumciderea nu înlocuiește respectarea legii. Practica devine inutilă în ochii apostolului
neamurilor, pentru că cea care contează acum este circumciderea cea nevăzută, a inimii.

„Căci tăierea împrejur folosește, dacă păzești legea; dacă însă ești călcător de lege, tăierea
ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur. Deci dacă cel netăiat împrejur păzește hotărârile legii,
netăierea lui împrejur nu va fi, oare, socotită ca tăiere împrejur? Iar el - din fire netăiat împrejur,
dar împlinitor al legii - nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii și prin tăierea împrejur,
ești călcător de lege? Pentru că nu cel ce se arată pe din afară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară
în trup, este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii,
în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Rom. 2:25-29)

Ea nu poate fi condiție pentru mântuire, Avraam fiind necircumcis atunci când Dumnezeu
i-a oferit făgăduințele:
 „Căci zicem: „I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate”. Dar cum i s-a socotit? Când
era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat
împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptății pentru credința lui din vremea
netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiați împrejur, pentru a li se socoti
și lor (credința) ca dreptate” (Rom. 4:9-12)

Tulburarea pricinuită de circumcidere ia sfârșit odată cu Sinodul apostolic ținut la

Ierusalim în anul 50 d.Hr. (Fapte 15), în care se hotărăște că circumciderea nu este obligatorie
pentru neofiți. Circumciderea a fost transfigurată în Creștinism în taina Sfântului Botez.

Concluzie
Circumciderea nu a fost reglementată legal decât în perioada exilică și postexilică (simbol
al legământului). Până la sfârșitul monarhiei era semnul evident al identității etnice (Fac. 34). În
afara Pentateuhului și a cărții Iosua, circumciderea este amintită vag în VT (cu excepția profetului
Ieremia). Semnificația circumciderii poate fi privită în VT sub trei aspecte: ritualic (semn al
legământului dintre Dumnezeu și Avraam, inclusiv urmașii săi, Fac. 17; modalitatea de transmitere
din generație în generație a promisiunilor divine, Fac. 17 și mijlocul prin care neisraeliții puteau
intra în legământ cu Avraam și cu „sămânța” lui, Fac. 17), metaforic (circumciderea inimii, Deut.
10:16, a buzelor, Ieș. 6:12, a urechilor, Ier. 6:10 și a arborilor, Lev. 19:23-25), dar și moral (doar
cei tăiați împrejur la inimă puteau respecta pe deplin poruncile, Deut. 10:16-17, 30:6-7).