Comentariu Enigma Otiliei

Publicat in 1938, romanul ,,Enigma Otiliei” apare la sfarsitul

perioadei interbelice si este al doilea din cele patru romane scrise de G.
Calinescu. Acesta opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana
(realismul clasic), dar depaseste acest program estetic, prin recursul la
elemente de modernitate.
Opera literara ,,Enigma Otiliei” este un roman realist de tip
balzacian, doarece apar tema familiei si motivul mostenirii si al
paternitatii, structura este inchisa, iar relatarea intamplarilor este facuta
la pers. a III-a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent si
obiectiv; este utilizata tehnica detaliului semnificativ(incadrarea actiunii
in timp si spatiu, descrierea amanuntita a strazii Antim, a caselor aflate
pe strada si a locuintei lui Costache Giurgiuveanu), iar personajele sunt
prezentate in relatie cu mediul din care provin si sunt tipice pentru o
anumita categorie sociala: Stanica Ratiu-arivistul, Felix-intelectualul
ambitios, Pascalopol-aristocratul rafinat.
Cu toate acestea, romanul depaseste modelul realismului clasic,
prin spiritul critic si polemic, prin elemente ce tin de modernitate,
precum ambiguitatea personajelor. Astfel, mos Costache nu este un avar
dezumanizat, ci are o iubire paterna sincera pentru Otilia. Pascalopol o
iubeste sincer si o protejeaza pe Otilia, dar nu poate distinge ,,ce e patern
si ce e viril” in sentimentele sale.
Un alt aspect modern, naturalismul, se manifesta in roman prin
procesele psihice deviante, alienare si senilitate. Titi-fiul retardat este o
copie a tatalui sau, Simion Tulea, iar Aurica, fata batrana, invidioasa si
rea este o copie degratata a mamei sale. Ambele au preocupari obsesive,
Aglae-mostenirea, iar Aurica-dorinta de a se casatori.
 Tema fundamentala, balzaciana este existenta societatii burgheziei
bucurestene de la inceputul sec XX. Aceasta dezvolta tema mostenirii, a
relatiilor de familie si a iubirii. Romanul este construit prin acumularea
detaliilor pe mai multe planuri narative: intr-un plan scriitorul prezinta
lupta dusa de familia Tulea pentru a obtine mostenirea lui Costache
Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei; in al doilea plan urmarim destinul
tanarului Felix Sima (care pe parcurs se maturizeaza, ceea ce ii confera
romanului caracter de Bildungsroman), care ramas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste in casa tutorelui sau
Costache Giurgiuveanu si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.
O secventa semnificativa pentru tema este aceea a sosirii lui Felix
Sima in casa unchiului sau. Patruns in locuinta, Felix asista la o scena de
familie: jocul de table. Aglaie, sora lui Costache, ii face o observatie
acestuia potrivit careia batranul face ,,azil de orfani”, prin care ii vizeaza
in mod direct pe Felix si Otilia, aceasta considerandu-i rivali la
mostenirea fratelui sau. Sunt prezentate, in mod direct, starea civila,
statutul in familie, elementele de biografie. Toate aceste aspecte creeaza
o atmosfera neprimitoare, imaginea mediului in care patrunde tanarul, cu
prefigurarea celor 2 planuri narative si a conflictului principal.
Un alt episod prin care este ilustrata tema balzaciana a mostenirii
este acela in care mos Costache face un atac de apoplexie si intreaga
familie Tulea ii ocupa casa, temandu-se ca Felix si Otilia si-ar putea
insusi banii batranului. Istoria mostenirii include un dublu conflict
succesoral: este vorba, pe de o parte, de ostilitatea manifestata de Aglae
impotriva orfanei Otilia, iar pe de alta parte, de interesul lui Stanica
pentru averea batranului, care duce la dezbinarea familiei Tulea.
Initial, titlul romanului ,,Parintii Otiliei” reflecta ideea balzaciana a
paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta
Otiliei, asemanandu-se cu niste parinti. Autorul schimba titlul din motive
editoriale si deplaseaza accentul de la motivul realist al paternitatii la
misterul protagonistei.
 Pentru caracterizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana
a descrierii mediului si fizionomiei, din care se pot deduce trasaturile de
caracter. Astfel, portretul Otiliei este realizat nu numai prin modalitati
traditionale de caracterizare, ci si prin tehnici moderne:
comportamentismul si reflectarea poliedrica. Otilia este prezentata prin
comportamentism pana in capitolul al XVI-lea: exclusiv prin fapte,
gesturi, replici, naratorul nu-i dezvaluie gandurile. Aceasta tehnica este
dublata de reflectarea poliedrica, ceea ce ii alcatuieste un portret
complex si contradictoriu: pentru mos Costache este fetita cuminte si
iubitoare, pentru Felix este fata exuberanta, pentru Pascalopol este
femeia capricioasa ,,cu un temperament de artista”, pentru Aglae o
dezmatata, o stricata, pentru Stanica o fata desteapta cu spirit practic,
pentru Aurica o rivala in casatorie.