Tema și viziunea

“Enigma Otiliei”
de George Călinescu
Publicat în 1938, “Enigma Otiliei” apare la sfâ rșitul perioadei interbelice, de
puternică afirmare a acestei specii. Opera lui George Că linescu este un roman
realist de tip balzacian. Astfel, realismul se caracterizează prin temă , simetria
semnificativă -închisă , specificul secvențelor narative, portretizarea
personajelor.

Balzacianismul este ilustrat chiar de la început prin minuțiozitatea pentru

precizarea locului și timpului acțiunii: “Într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele zece, un tâ nă r de vreo 18 ani, îmbră cat în
uniformă de licean, întra în strada Antim”.

Tot de balzacianism ține și structura personajelor, încadrate în tipare diferite.

Felix Sima este tâ nă rul onest; moș Costache Giurgiuveanu este tipul avarului,
Otilia ilustrează feminitatea, tipul cochetei; Leonida Pascalopol este
aristocratul rafinat; Aglae Tulea este baba absolută ; Aurica Tulea este fata
bă trâ nă ; Simion Tulea dementul senil; Stă nică Rațiu arivistul.

De asemenea, este un roman modern prin interesul pentru procesele psihice

deviante, motivate prin eriditate și mediu. Simion Tulea reprezintă categoria
estetică a urâ tului, grotescului. Titi, fiul retard care se îndreaptă spre demență ,
este o copie a tată lui. Aurica, fata bă trâ nă , invidioasă și rea, este o copie a
mamei, obsesia fiicei este că să toria, iar a mamei este moștenirea.

Tema romanului este imaginea burgheziei bucureștene de la începutul

secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esențiale, sub determinare
social-economică , unde banul reprezintă o valoare în societatea degradată
moral, pe fundalul că reia se proiectează maturizarea unui tâ nă r, care înainte
de a se împlini în carieră , tră iește experiența iubirii și a relațiilor de familie.

Un episod semnificativ care ilustrează tema este reprezentat de momentul

venirii lui Felix Sima, nepotul lui moș Costache Giurgiuveanu în București,
pentru a urma Facultatea de Medicină . Ajungâ nd la casa acestuia, descrisă cu
multe detalii arhitecturale, ca și strada, Felix este întâ mpinat într-un mod
ciudat de unchiul să u. Fiica adoptivă a lui Costache, Otilia Mă rculescu, o tâ nă ră
de aceeași vâ rstă cu el, îl primește cu multă că ldură și îl conduce pe bă iat într-
o cameră unde restul familiei se strâ nge la jocurile de că rți. Astfel, Felix îi
cunoaște pe Leonida Pascalopol, un moșier bogat, prieten de familie, pe Aglae
Tulea, sora lui Costache, pe Simion Tulea, soțul acesteia, și pe Aurica, fiica de
30 de ani a Aglaei. În timp ce ceilalți jucau table și mai apoi că rți, tâ nă rul Felix,
viitor medicinist, își aduce aminte de felul în care a ajuns orfan, cum murise
mama sa și cum tată l lui fusese distant față de copil, lă sâ ndu-l să crească mai
mult prin internate. După un timp, Otilia își amintește de el și îi aduce două
pră jituri, crezâ nd că îi este foame, și îl trimite să doarmă chiar în camera ei,
unde Felix observă o dezordine generală .

Un alt episod semnficativ pentru tema socială abordată de autor este

episodul în care moș Costache se împiedică și cade în casă . Aflâ nd întâ mplarea
aceasta, Aglae, sperâ nd într-o apropiată moarte a fratelui ei și la moștenire, se
gră bește să cheme doctorul și merge la Costache acasă . Deși bă trâ nul își
revine rapid, Aglae și Stă nică fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce într-o stare
gravă , mâ ncâ nd de față cu el toate bună tă țile strâ nse cu greu de bă trâ n, spre
durerea acestuia. Felix îl roagă pe Pascalopol să îi ajute, iar acesta aduce un
doctor de renume, Stratulat, care observă că bă trâ nul nu are nimic, însă le
spune că în cazul unui alt atac Costache nu ar supraviețui. Aceste evenimente
surprind realist două tipologii de caractere umane, ghidate de interese
diferite: obsesia banilor pentru parveniți și dorința de a oferi ajutor pentru cei
ce nu se lasă influențați de puterea banului.

Două elemente de structură relevante pentru opera de factură balzaciană

sunt conflictele exterioare și interioare, câ t și relația incipit-final deoarece
acestea susțin într-o manieră remarcabilă tema și viziunea autorului asupra
lumii.

Conflictul exterior  este declanșat de moștenirea lui moș Costache, a că rui

avere se cuvine fiicei sale vitrege, Otilia Mă rculescu, dar care este vâ nată de
clanul Tulea și de ginerele soților Tulea, Stă nică Rațiu.

Conflictul interior îi aparține lui Felix și are în vedere meandrele

sentimentului erotic. Însă Felix nu este singurul personaj care dezvoltă un
conflict interior. Astfel se ilustrează : Felix care are de ales între a termina
facultatea, a deveni medic și, pe de altă parte, a ră mâ ne ală turi de Otilia, ceea
ce ar fi propus abandonarea visului să u; Pascalopol nu își poate da seama
dacă iubirea lui pentru Otilia este una paternă sau erotică . La început el insistă
că Otilia îi este ca o fiică și că singura lui fericire este de a-i face cadouri și de a
o ră sfă ța. Ulterior însă , Pascalopol îi devine soț și descoperă că Otilia nu mai
este o fetiță , ci o femeie de care este interesat; Otilia are de ales între iubirea
ideală  despre care vorbește Felix și viața lipsită de orice griji reprezentată de
Pascalopol. Ea încearcă să își motiveze hotă râ rea de a fugi la Paris și de a se
că să tori cu moșierul ca pe un gest de altruism; în scrisoarea pe care i-o trimite
lui Felix după desparțire, ea încearcă să -l convingă de faptul că  pă ră sindu-l i-a
fă cut un bine.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal “într-o seară de la

începutul lui iulie 1909” și spațial - descrierea stră zii Antim, a arhitecturii
casei lui Moș Costache, a interiorului. Tot acum sunt prezentate, întocmai ca
pe o scenă aglomerată , principalele personaje, sugerâ ndu-se astfel conflictul.
Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se că să toreşte cu
Pascalopol în stră ină tate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix
ajunge profesor universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină ,
bine că să torit. În final, mâ nat de amintiri, Felix revede casa lui moş Costache,
nelocuită şi curtea nă pă dită de scaieţi şi-i ră sună limpede în urechi cuvintele
bă trâ nului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman realist, dar depă șește modelul
realismului clasic, este, după cum s-a spus, de „un balzacianism fă ră Balzac”,
prin spiritul critic și polemic, prin valorificarea unor elemente moderniste.