ENIGMA OTILIEI

DE GEORGE CALINESCU

În 1932, George Călinescu susţinea ideea unui roman de atmosferă modernă, deşi respingea
teoria lui Camil Petrescu despre sincronizarea obligatorie a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii,
argumentând că „literatura nu e în legătură cu psihologia, ci cu sufletul uman.” Romanele sale
depăşesc, de aceea, realismul clasic, asimilând experienţele romanului modern, un exemplu edificator
în acest sens fiind „Enigma Otiliei”.
Romanul se încadrează în realism prin crearea impresiei de veridicitate, prin tehnica
detaliului și tipologia personajelor. Elementele ce conferă veridicitate romanului sunt nume de
orașe: Iași, București, numele de străzi: Calea Victoriei, Sfinții Apostoli, Antim, numele unor instituții:
Conservator, Facultatea de Medicină, meserii, ocupații: avocat, preot, student, moșier; clase sociale:
burghezia; relațiile sociale, familiale etc. Tehnica detaliului semnificativ este utilizată în incipitul
romanului, prin fixarea cadrului temporal „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte
de ora 10” și spațial: “un tânăr […] intra în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli.” Sunt
prezentate amănunțit strada pe care se află casa lui moș Costache, exteriorul acesteia, precum și
interiorul, în scopul de a realiza o legătură între mediul descris și trăsăturile de caracter ale
personajelor, după modelul utilizat de Balzac. La fel de detaliat sunt construite portretele membrilor
familiei, pe care Felix îi cunoaște în primul capitol al romanului, apoi camera Otiliei, apartamentul lui
Pascalopol, intenția scriitorului fiind aceea de a pune în evidență caracterul acestor personaje.
Tema romanului „Enigma Otiliei” o constituie înfăţişarea societăţii bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, dar, în acelaşi timp şi istoria unei formări, fiind urmărit destinul unui adolescent.
Tema este realizată prin prezentarea a două principale planuri epice: unul urmăreşte problema
moştenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar celălalt destinul nepotului său, tânărul Felix Sima, în
procesul devenirii sale. O primă secvenţă prin intermediul căreia se reflectă tema o constituie sosirea
tânărului Felix, în casa unchiului său. Moş Costache pare intrigat de apariţia nepotului, demonstrând,
prin respingerea lui iniţială, dorinţa de a-şi proteja averea: „Nu-nu-nu ştiu...nu-nu stă nimeni aici, nu
cunosc...” O altă secvenţă ce relevă tema operei este cea în care întreaga familie Tulea pune stăpânire
pe casa lui moş Costache, sub pretextul îngrijirii acestuia după primul atac cerebral, spre disperarea
Otiliei și a lui Felix, singurii care îi poartă o afecţiune sinceră bătrânului. Replicile membrilor familiei
sunt construite ca într-o piesă de teatru, evidenţiind lipsa de interes a acestora pentru suferinţa
bătrânului: „<<Stănică: parcă aş mânca ceva bun”; „Aurica: Dacă n-ai noroc, e degeaba”, „Stănică:
Am păzit odată un unchi trei zile şi trei nopţi”>>
 Acţiunea romanului începe cu venirea la Bucureşti a tânărului Felix Sima, un orfan care
terminase liceul la Iaşi şi voia să devină medic. El soseşte în casa unchiului său, Costache
Giurgiuveanu. Acesta o creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia.
Giurgiuveanu are o soră, Aglae Tulea, care o considera pe Otilia un pericol pentru moștenire. Lupta
pentru moştenirea bătrânului este dată de Aglae şi de ginerele ei, Stănică Raţiu. Fiecare doreşte să pună
mâna pe banii lui Costache. Tocmai de aceea ei vin foarte des în casa lui şi vor să fie siguri că bătrânul
nu o înfiază pe Otilia și nici nu face vreun testament. Cei doi bănuiesc că moş Costache ţine ascunsă în
casă o mare sumă de bani. La un moment dat, moş Costache, în urma unui efort mare, are un atac
cerebral şi atunci Aglae îşi aduce toată familia în casa bătrânului, aşteptându-i moartea. Totuşi
Costache îşi revine, dar mai târziu, banii sunt furaţi de arivistul Stănică Raţiu, chiar de sub salteaua
bolnavului paralizat, ceea ce produce moartea bătrânului. Deznodământul romanului îi oferă cititorului
imaginea destinului personajelor: Felix ajunge un medic vestit, așa cum și-a dorit, Otilia acceptă
cererea în căsătorie a lui Pascalopol și pleacă la Paris, fără a-l revedea vreodată pe Felix. Stănică Rațiu
se îmbogățește după ce i-a furat banii lui moș Costache, intră în politică și devine chiar prefect pentru
o scurtă perioadă. Finalul romanului coincide cu epilogul, prezentându-l pe Felix care se întoarce pe
strada Antim, la casa unchiului său, acum aflată în paragină și căruia i se pare că aude vorbele de la
începutul romanului cu care l-a întâmpinat moș Costache: “Aici nu locuiește nimeni!”
Reperele spațiale și cele temporale constituie un alt element de construcție a romanului. Ele
sunt realizate prin metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii în timp și spațiu, veridicitatea
susținută prin detaliile topografice (strada Antim, strada Sfinţii Apostoli, Bucureşti), descrierea străzii
în maniera realistă, finețea observației și notarea detaliului semnificativ. Caracteristicile arhitecturale
ale străzii și ale casei lui moș Costache sunt surprinse de „ochiul unui estet”, din perspectiva
naratorului specializat, deși observația îi este atribuită personajului-reflector, Felix Sima, care caută o
anumită casă. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la stradă la
exteriorul casei, la interioare, la fizionomia și gesturile locatarilor, este o modalitate de pătrundere a
psihologiei personajelor din acest spațiu, prin reconstituirea atmosferei.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul
averii, care o are în grijă pe Otilia Mărculescu, adolescenta orfană, dar și pe Felix Sima, nepotul lui. A
doua familie vecină și înrudită, care aspiră la moștenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia,
Aglae. Clanul Tulea este alcătuit din soțul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica și Titi. În
această familie pătrunde Stănică Raţiu, pentru a obține zestrea, ca soţ al Olimpiei. Istoria unei
moşteniri include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui moş Costache, prin
adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia, al doilea destramă familia Tulea, prin
interesul lui Stanică pentru averea bătrânului. Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix
și a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
 “Enigma Otiliei” de George Călinescu rămâne unul dintre cele mai reprezentative romane
realiste obiective din literatura română, având modelul romanelor balzaciane, prin tema abordată și
prin motivul moştenirii, un roman care surprinde moravurile unei categorii a burgheziei bucureştene de
la începutul secolului al XX-lea.
La întrebarea care se punea în epocă – dacă romanul trebuia să fie balzacian, stendhalian,
tolstoian sau proustian – George Călinescu răspunde prompt: “Trebuie să fim cât mai originali, şi ceea
ce conferă originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental.”