Perioada interbelica aduce inovatii de stil si tematica in literatura romana prin adoptarea

principiilor estetice moderniste: plasarea actiunii in mediul urban, abordarea realista a unor teme si
motive precum relatiile de familie si schimbarile sociale, folosirea detaliilor semnificative.
Romanul “Enigma Otiliei”, publicat de George Calinescu in 1938, se încadrează în realism prin
crearea impresiei de veridicitate, prin tehnica detaliului și tipologia personajelor tipice lumii de zi cu
zi. Elementele ce conferă credibilitate romanului sunt reperele spatio-temporale, fixate prin tehnica
detaliului semnificativ inca din incipi: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909 […] un tanar intra în
strada Antim”. Sunt prezentate amănunțit strada pe care se află casa lui moș Costache, exteriorul
acesteia si interiorul acesteia, precum si detalii legate de aspectul si vestimentatia personajelor cu
scopul evident de a realiza o legătură între mediul descris și trăsăturile de caracter ale unor tipologii
umane: avarul, “fata batrana”, parvenitul, afaceristul rafinat, studentul.
Tema romanului „Enigma Otiliei” poate fi considerata maturizarea unui tanar, Felix Sima, in
contextul societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, dar, în acelaşi timp şi istoria unei
iubiri neimplinite. Complexitatea naratiunii este redata prin două planuri principale: cel al conflictului
familial generat de moştenirea lui Costache Giurgiuveanu si al destinului nepotului său, tânărul Felix
Sima. O secvenţă prin care se reflectă motivul mostenirii o constituie sosirea tânărului cand unchiul
sau pare surprins si il respinge iniţial, din dorinţa de a-şi proteja averea. O altă secvenţă ce relevă tema
operei este cea în care întreaga familie Tulea pune stăpânire pe casa lui moş Costache, sub pretextul
îngrijirii acestuia după primul atac cerebral, spre disperarea Otiliei și a lui Felix, singurii care îi poartă
o afecţiune sinceră bătrânului.
Felix soseste de la Iasi, dupa moartea prematura a parintilor sai, pentru studia medicina. In casa
lui Costache o intalneste pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, dar pe care nu o adoptase legal.
Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului Felix și a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
Costache are o soră, Aglae Tulea, care o considera pe Otilia un pericol pentru moștenire.
Conflictul romanului se bazează pe relațiile dintre cele două familii înrudite, care sugerează universul
social prin tipurile umane diverse. Clanul Tulea este alcătuit din soțul Simion Tulea, cei trei copii ai
lor: Olimpia, Aurica și Titi. Ei vin foarte des în casa lui şi vor să fie siguri că bătrânul nu o înfiază pe
Otilia și nici nu face vreun testament. Cei doi bănuiesc că în casă este ascunsa o mare sumă de bani. La
un moment dat, Costache are un atac cerebral şi atunci Aglae îşi aduce toată familia în casa bătrânului,
aşteptându-i moartea. Banii sunt furaţi de arivistul Stănică Raţiu, chiar de sub salteaua bolnavului
paralizat, ceea ce produce moartea bătrânului. Destinul personajelor este inchis nu prin rezolvarea
conflictului, ci prin trecerea timpului: Felix ajunge un medic vestit, așa cum și-a dorit; Otilia acceptă
cererea în căsătorie a lui Pascalopol și pleacă la Paris, fără a-l revedea vreodată pe Felix. Stănică Rațiu
se îmbogățește după furt, intră în politică și devine chiar prefect pentru o scurtă perioadă. Finalul
romanului coincide cu epilogul, prezentându-l pe Felix care se întoarce pe strada Antim, la casa
unchiului său, acum aflată în paragină și căruia i se pare că aude vorbele de la începutul romanului cu
care l-a întâmpinat moș Costache: “Aici nu locuiește nimeni!”
“Enigma Otiliei” este un roman realist obiectiv reprezentativ pentru proza citadina a perioadei
interbelice, având o factura balzaciana prin tema familiei impletita cu cea a iubirii și prin motivul
moştenirii.